Femeia superioara

Am gasit, prin caietele mele, ceva frumos despre femei. Merita sa mai citesc o data…

„Deoarece iubirea este incununarea suprema a unui suflet, in ea se vor reflecta conditia si natura acestuia. Asa cum suntem, asa iubim. Putem gasi in modul in care iubim caracterizarea noastra cea mai profunda. Toate celelalte actiuni si aparente ne pot insela in privinta adevaratei noastre naturi: iubirile pe care le traim ne vor dezvalui secretul atat de grijuliu ascuns al fiintei noastre. Si mai presus de toate, alegerea celui iubit.

Cea mai mare parte dintre oameni (atat femei, cat si barbati) traiesc din fraze deja spuse, din idei primite, din sentimente conventionale. Femeile vulgare sau superficiale poarta in ele un ideal vulgar, respectiv superficial, de barbat, un model diluat care isi afla usor implinirea aproximativa in realitate. Asa cum exista insa barbati geniali care ne-au transmis cugetari absolut noi, care creeaza stiluri artistice sau tehnologii de varf uluitoare, exista si femei geniale care, datorita rafinamentului lor deosebit si sensibilitatii superioare, ajung sa creeze un nou ideal de barbat, superior, spiritual.

Interventia profunda a femeii in istoria omenirii, atat culturala, sociala, cat si spirituala, nu consta in primul rand in actiuni concrete (desi nu se poate nega influenta lor), ci mai ales in prezenta senina a personalitatii sale superioare, sublime, misterioase. Asa cum, la ivirea luminii, fara nici un efort, pur si simplu pentru ca este lumina, obiectele raman iluminate si culorile canta in jurul lor, la fel tot ceea ce face femeia, ea face doar existand, fiind, iradiind.

Barbatul participa la razboaie, strabate lungul si latul planetei in expeditii riscante, pune piatra peste piatra in monumente, scrie carti, biciuieste aerul cu discursuri si chiar si atunci cand nu face nimic decat sa mediteze, se incordeaza launtric intr-o atitudine atat de activa incat pare a fi mai degraba pregatirea saltului cutezator.

Influenta femeii e putin vizibila tocmai pentru ca se gaseste pretutindeni. Nu e vijelioasa, ca cea a barbatului, ci extatica, precum cea a atmosferei. Exista in esenta feminina o natura ce actioneaza lent, precum undele apelor. Aceasta se intelege atunci cand se afirma ca barbatul este caracterizat de ceea ce „face”, iar femeia prin ceea ce „simte”. In aceasta epoca, rolul femeii consta in a se face pe sine insasi desavarsita, creand in sine un nou tip de feminitate, mai delicat, mai puternic, mai exigent.

Exigenta. Aceasta este una dintre cele mai importante misiuni ale femeii superioare pe pamant: a solicita desavarsire din partea barbatului. Atentia pe care chiar si cel mai neglijent om obisnuieste sa o consacre infatisarii fizice atunci cand doreste sa se apropie de femeia pe care o iubeste nu este decat expresia exterioara a curateniei spirituale la care cheama femeia. Fara a face aparent nimic, ca o floare linistita pe tulpina sa, prin intermediul unei emanatii fluide de imponderabile gesturi fugitive, care actioneaza ca niste lovituri ale unei dalti ireale, femeia superioara sculpteaza o noua statuie de barbat si indrazneste sa instaureze o disciplina a slefuirii launtrice si a acuitatii intelectuale.

Perfectiunea radicala a barbatului – nu aceea care inseamna doar imbunatatire in stiinta, in arta sau politica – a ajuns de obicei la el privind infinitul printr-un suflet feminin, mediu cristalin in care se intrezaresc marile idealuri.

Un mod superior de perfectiune feminina constituie germenul unei noi umanitati. De aici nazuintele infinite pe care le-au simtit cei mai buni barbati atunci cand existenta le-a fost innobilata de o femeie superioara. Daca privim ceea ce au scris, ceea ce au pictat, ceea ce au legiferat ei, descoperim in filigran un profil voalat si evaziv de doamna nobila. Nu e vorba de anecdote erotice vulgare, ci de acele emotii supreme pe care o Eva exemplara le seamana in trecerea-i imponderabila in oricare barbat ales.

Un om, ca si un popor, este definit prin idealurile sale mai mult decat prin realitatile sale. La infaptuirea scopurilor noastre concura numeroase conditii, dar aspiratia e opera exclusiva a inimilor noastre. De aceea, tipurile de feminitate, care sunt totodata forme de idealitate, marcheaza orizontul capacitatilor latente in fiecare popor. Oriunde si oricand, siluetele eternului feminin se ridica la zenit ca niste constelatii, prestabilind destine etnice.

In chip de tinta sublima, de exemplu si prototip, profilul ideal de barbat pe care il au femeile superioare actioneaza asupra unei intregi societati, ridicand nivelul moral, prin intermediul atractiei incantatoare exercitate de catre ele. Feminitatea pura este o dimensiune esentiala a culturii. Exista o cultura specific feminina, cu talentele si geniile sale, cu incercarile, esecurile si reusitele sale, prin care femeia isi realizeaza colaborarea autentica la istorie.

Daca mai multe femei, plasate oportun intr-o societate, isi educa, isi slefuiesc fiinta pana cand fac din ea un diapazon perfect de umanitate, un instrument de acuta sensibilitate pentru forme posibile de viata mai buna, ele vor izbuti sa realizeze mai mult decat toti pedagogii si oamenii politici.

Femeia exigenta, cea care nu se multumeste cu natura masculina de rand, care cere barbatului calitati superioare, determina prin atitudinea ei un fel de vid in straturile superioare ale omenirii. Si cum in natura nu poate exista vid, acesta se va umple curand cu realitati: inimile barbatilor vor incepe sa bata dupa un ritm nou, idei neasteptate vor aparea in mintea lor, noi idealuri, proiecte, actiuni vor brazda spatiile vitale, intreaga existenta se va pune in miscare dupa un ritm ascendent si in tara norocoasa unde va aparea o asemenea feminitate va inflori, triumfala si invadatoare, o primavara spirituala, o intreaga viata noua.

Anunțuri

Garcia Marquez

„Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune „te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui „imi pare rau”, „iarta-ma”, „te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.” (Garcia Marquez)

Vreau sa zbor

In perioada asta, simt ca nu reusesc sa pun in practica ceea ce aflu, invat, simt in meditatii. Cred ca degeaba il simt pe Dumnezeu in timp ce stau cu ochii inchisi si ma gandesc la El, daca, atunci cand vorbesc cu oamenii, nu reusesc sa ma apropii mai mult sufleteste de ei. De ce nu Il vad, nu Il simt ca esenta, ca scanteie in tot ce ma inconjoara? Ma simt sterila, fara rost, daca nu reusesc sa transmit ceea ce simt, daca nu reusesc sa ma bucur impreuna cu ceilalti de frumusetea care mi se reveleaza. Cum sa ma bucur singura de incantare si frumusete?

E oare gresit ca vreau mai mult, daca eu nu ofer mai mult? Ce ma opreste? De ce nu reusesc sa ma apropii de oameni, chiar de cei apropiati, cu inima treaza? De ce nu ma deschid nici fata de Tine,  Doamne, de ce nu Te pot simti mereu asa? Nu imi gasesc locul si mi-e dor de chemarea si de raspunsul Tau. Am senzatia ca nu vad bine, ca e ca o ceata in jur, ca ochii mei nu mai au puterea sa treaca de usa, de podea, de fereastra. Este ceva care ma opreste, ma doare ca nu ma pot manifesta asa cum simt in interior. Simt lumina vibrand in jurul meu, dar nu o vad, nu e ceva clar. E o nerabdare in mine, se petrece ceva, simt, dar nu stiu ce e. Stiu ca e buna, e calda, e frumoasa lumina asta, dar nu o pot atinge, nu o pot vedea, nu o pot auzi. Presimt sunetele diafane ale luminii. Cum sa ajung la ea? Acum nu mai vreau nimic altceva. Ma doare pieptul si imi simt inima vrand sa iasa afara, sa imbratiseze lumea, dar mintea ma opreste: controleaza-te, stapaneste-te, nu e bine sa fii atat de receptiva, trebuie sa controlezi totul. Ma simt atat de dornica sa ma cufund in lumina pe care o simt dincolo de ceea ce vad, as vrea sa ma imprastii, sa ma topesc in bucuria infinit de tacuta din jurul meu. Vreau sa inchid ochii, sa ii amutesc, sa nu ma mai minta – aceasta este lumea. Nu se poate, exista lumina de dincolo, lasa-ma corpule, sa o intregesc in mine, cu mine. Ma simt ca intr-o inchisoare si totusi ma bucur nespus ca am dorul de lumina, ca am acea nerabdare catre diafanul cel mai diafan, ca simt nevoia de pur, de curat, atat de pur si curat cum nu exista in lumea asta. Nu mai vreau sa fiu lucida, sa stiu tot, sa controlez tot. Vreau sa ma las sa zbor. (martie 1998)

Scrisori de dragoste

Azi, dupa ce am plecat de la tine, eram in masina, mergand spre ce aveam de rezolvat. Deodata parca am avut alti ochi, am inceput sa ma simt din alta lume, ma intrebam ce caut eu aici, in lumea asta nebuna. Mi s-a facut un dor imens de liniste, de pace, de Dumnezeu. Ma uitam la oamenii din autobuz, le vedeam tot zbuciumul inutil, orb, pentru ceva atat de trecator! M-am infiorat, pentru ca ma recunosteam pe mine, cum eram in urma cu cateva minute. Voiam atunci doar sa ma duc undeva unde sa vorbesc cu cineva sfant, inalt, calm, care sa ma asculte in tacere. Mi se facuse dor de rugaciune.

As vrea sa pot simti cat mai des asa, sa simt ca ma zbat inutil pentru lucruri inutile, din anumite puncte de vedere. Si, in acelasi timp, as vrea sa raman impacata ca ceea ce fac aici, in lume, este totusi util. As vrea sa fiu mai departe si totusi mai aproape de ceea ce fac.

Doamne, cum sa Te simt mereu? asa ca acum, ca Tu imi misti mainile, ca Tu vorbesti prin mine, ca Tu imi ghidezi pasii, ca Tu esti eu, ca fara puterea Ta nu as putea nici macar sa clipesc? Cand mi-e atat de dor de tine, imi aduc aminte ca ma apropii de Tine cu fiecare pas, cu fiecare clipa, si  capat incredere ca voi ajunge la capat, la Tine, Doamne!  Nu am alta sansa decat sa ajung la Tine, Doamne!

–––

Oare chiar Tu esti Acela care striga de dor in Inima mea?

Oare Tu esti Cel care ma cheama invaluindu-mi sufletul in briza racoroasa a marii?

Cu siguranta, esti Tu!

––––-

Dorul tau sa fie mereu spre Cel Preainalt, iar inima ta mereu plina de iubire nestavilita catre El, elanul tau un torent al dorintei unirii cu El, iar sufletul tau sa se aprinda doar la auzul numelui Sau, caci cel ce Il cauta neobosit doar pe El va primi darul Sau cel mai de pret.

–––––––

Draga mea,

In tine se afla cea mai de pret comoara. Tu insati esti acea comoara ce lumineaza zorile de zi si aduce impacarea in apus de soare. Privirea ta da nastere curcubeelor, iar zambetul tau infloreste gradinile. Glasul tau purtat de soapta vantului invaluie indragostitii in duiosia imbratisarilor. Unde ar mai fi loc de intunecimi in aceasta lumina care esti tu?

––––-

Imi esti mai aproape sufleteste ca niciodata pana acum. Incep sa inteleg ce inseamna sa iubesti dincolo de spatiu si de timp, ce inseamna sa iubesti un suflet, nu un corp. Imi dau seama cum e sa fiu mereu cu sufletul treaz, cum este  sa fiu mereu atenta la iubirea din jurul meu, din mine, din tot si toate. Iar cand aceasta minune se revarsa din inima mea catre tine sau iti simt dorul, venind prin tine din inalturi, ma simt mai aproape de cer. Si nu ma mai deranjeaza ca nu te vad sau nu te aud sau ca esti departe, ma bucur pur si simplu ca existi, ca te pot iubi, ca asa ne iubeste Dumnezeu. Si cum altfel putem sa ii multumim, decat iubindu-ne cat mai frumos, cat mai luminos si mai stralucitor? (2000)

Eu sunt numitorul comun al experientelor mele

Zilele trecute, citeam din jurnalele mele vechi, si am inteles ca eu sunt numitorul comun al experientelor mele. Tot ce am facut pana acum a fost alegerea mea, eu sunt responsabila de toate actiunile mele, de emotiile si reactiile mele. Nu familia, anturajul, prietenii sau mediul. Pentru ca, indiferent de situatie, am actionat, am gandit, am simtit intr-un mod caracteristic mie.

In plus, am inteles ca tot ce am facut pana acum, tot ce am trait, am gandit, a fost o experienta, nu o ratare. Nu o greseala, ci doar o lectie.

Chiar daca o experienta a fost neplacuta, nu pot sa spun ca a fost buna sau rea, a fost necesara pentru mine. Din alt punct de vedere, ar putea fi bun sau rau, dar pentru mine a fost necesar. Cu mintea de atunci, cu cunostintele si experienta de atunci, nu puteam actiona altfel. Ma accept si ma iubesc pentru tot ce am facut, pentru ca totul m-a adus in punctul in care sunt acum.

Cand inveti sa mergi, cazi si te lovesti, renunti sa mai mergi doar pentru ca ai cazut? sau te bucuri ca inveti sa mergi, te ridici, te scuturi si mergi mai departe?

Ma consideram o persoana lipsita de valoare, nedemna de a fi iubita, ca si cum eu eram acea (presupusa, imaginata) greseala. Ma confundam pe mine, cea adevarata, cu ceea ce faceam, cu ceea ce gandeam. Ceva s-a schimbat, centrul de greutate este acum spre interior, adica spre mine, numitorul comun al tuturor experientelor mele, nu spre exterior (mediul, parerile, reactiile celorlalti).

Daca ma murdaresc, mama mea stie ca tot eu sunt si ma ajuta sa ma spal. Nu imi spune ca nu mai sunt copilul ei, ci ma iubeste pentru ce sunt, nu pentru ceea ce imbrac.

Asta inseamna sa vad adevarata fata a unui lucru, a unui om, a unei fapte, inclusiv fata de mine. Inseamna acceptare. Inseamna responsabilitate pentru ceea ce fac, simt, gandesc. Eu sunt „de vina”, responsabila, raspunzatoare pentru tot ce mi s-a intamplat in viata!

Iar apoi am deschis o carte (Daruri pentru viata) si iata ce am citit:

„Nu exista greseli. Intamplarile pe care le atragi asupra ta, oricat de neplacute ar fi ele, sunt absolut necesare pentru ca tu sa inveti ceea ce trebuie sa stii. Fiecare pas pe care il faci este necesar ca sa ajungi la telul pe care ti l-ai propus.” Richard Bach

„Nu exista experiente negative, doar experiente care te ajuta in dezvoltarea ta si te intaresc astfel incat sa poti zbura spre noi inaltimi. Nu exista esecuri. Doar lectii.”Robin S. Sharma

Strafulgerari

Daca nu mai apuc ziua de maine? Dorinta de a fi fost mai buna, mai apropiata de oameni, mai VIE, mai iubitoare… Foarte acut: daca maine nu mai traiesc? La ce bun toate acestea, daca ACUM nu sunt ceea ce as putea sa fiu? Cand am acest gand al mortii in minte, el ma smulge din moliciune, din inertie, am senzatia ca sunt un foc continuu de artificii: tot ce sunt ia foc ca sa se inalte, sa se purifice. Nu stiu cand va aparea momentul mortii, de aceea simt nevoia sa fiu totala, vie, absoluta in ceea ce fac (inclusiv acum, cand scriu), pentru ca momentul trecerii sa fie glorios si deplin.

–––––––

Aseara, in timp ce priveam peisajul frumos, iar am avut senzatia ca este ceva plat, ca un tablou, dincolo de care este… Ce este? Lumina aceea deosebita? Iubirea?

M-am intins pe spate si am privit stelele. Mi-au dat lacrimile de dor, de adorare. Si in stele, si in iarba, si in inima mea, tot tu esti, Doamne!

–––––

Am deschis geamul spre linistea padurii si am avut senzatia ca era atat de multa galagie in  camera, in capul meu! Linistea de afara e inalta, plina de lumina, de armonia naturii, este de fapt liniste interioara! Natura tace, desi pasarile canta, vantul adie, iar gazele  fosnesc prin iarba.

–––––

Asa cum eu caut vreascuri bune si uscate pentru a aprinde focul, asa vreau sa fiu si eu pentru Tine, Doamne: un vreasc pregatit, uscat, care la atingerea Ta sa arda imediat, fara fum, si sa dea multa caldura si lumina!

––––––-

Doamne, voi fi ca o musculita insistenta, te voi chema cu fiecare asana, cu fiecare privire, cu fiecare cuvant. Si in somn te voi cauta si te voi striga pana cand te vei plictisi de insistenta mea si vei veni. Sune egoista: te vreau,  Doamne, pentru mine, sa Te vad eu, ca nu imi ajung descrierile altora! Cu fiecare gand, cu fiecare  gest, voi cauta urma Ta, semnul ca „ai fost acolo”. Te voi recunoaste odata si odata!

–––––-

Incepe sa imi placa de corpul din motivul ca aici este Dumnezeu: il spal, ii dau sa manance, il iubesc. A aparut un fel de respect fata de corpul meu, fata de mine, sunt mai atenta la el, la ritmurile lui, tocmai pentru ca vreau sa il simt pe Dumenzeu in el.

–––––

Nu poti sa faci un dar trist. Am incercat sa traiesc daruirea completa, totala, cu tot ceea ce sunt acum. A aparut bucuria, fericirea. Eu sunt un dar pentru Dumnezeu, pentru ceilalti oameni, nu pot fi trista, deprimata. Un dar este ceva care vine din bucurie. Sunt zambetul lui Dumnezeu!

–––

Ma pun, Doamne, in mainile Tale! Fa din mine cuvant viu, fa din mine izvor de lumina, iar din inima mea hrana si adapost pentru cei care Te cauta.

––––––

Am stat intinsa, privind cerul. Liniste. Nimic nu misca, nimic nu respira fara vointa lui Dumnezeu. Un stol de randunele s-a inaltat foarte sus, aproape nu le mai vedeam. Ca ele, totul canta, traia prin adorarea maretiei dumnezeiesti. Cum sa nu-L iubesti? Cum sa nu te pleci in fata bucuriei totului?

(insemnari din vara anului 2001)

O poveste de dor

In urma cu multi ani, am primit cadou o poveste.

Iti scriu tie, Porumbel Alb, si nu altcuiva, pentru ca tu esti acum pentru mine mesagerul tainic si plin de candoare care imi aduce din nou si din nou freamatul iubirii in inima. Nu stiu sa scriu si sa dau o forma sentimentelor care ma asalteaza uneori si, de aceea, Porumbel minunat, o sa iti spun o poveste (cu cuvinte putine si simple pentru ca, asa cum ti-am spus deja, viata m-a invatat pana acum mai mult sa tac si sa ascult…)

Nu este o poveste din lumea vazduhului (lume a ta si a fratilor tai Albi), ci o poveste a padurilor si a fiintelor pamantului.

Intr-o tainica si misterioasa padure, departe, foarte departe de orice loc cunoscut de oameni, s-a nascut intr-o dimineata proaspata si racoroasa de primavara Fiica celei mai tinere dintre caprioarele Clanului.

Firava, cautand cu infrigurare, cu miscari pline de nesiguranta, caldura Mamei, a ridicat, prima ora in viata, ochii mari plini de o negraita puritate spre Soarele care se nastea. Lumina Lui s-a rasfrant in ochii albastri, imensi, ai Puiului si a imprastiat in desisurile din preajma unda de bucurie a inceputului. Intregul Clan a adus multumiri Spiritului Padurii pentru noua viata daruita lumii lor.

Nu ar fi fost nimic neobisnuit pana aici in viata lor. De fiecare data cand Spiritul Padurii ii binecuvanta, o noua viata aparea intre ei, pui care crestea cu repeziciune, intarind randurile Luptatorilor sau pregatindu-se sa devina Mama. Puiul acesta avea insa (in afara de ochii lui albastri, imensi), o misterioasa stralucire, o albeata a pufului fin de pe trupul firav, care amintea celor mai batrani dintre cerbii Clanului de legendele de demult. Si aceasta nu ar fi fost nimic inca, dar, cu fiecare zi care trecea, aceasta albeata si aceasta stralucire deveneau tot mai intense, iar ochii parca si mai albastri.

Cu cat crestea, cu atat mai mult lumina ochilor Caprioarei Albe lasa sa se citeasca, cu o claritate tot mai mare, un dor netarmurit. Nu erau niste ochi tristi, ci in albastrul lor se vedea o flacara arzand tot mai intens cu fiecare zi, arzand cu iubire, cu umilinta, cu doruri ce nu pot fi rotite, cu dragoste pentru fiecare dintre fapturile Padurii, arzand cu flacara Spiritului Padurii.

Nu o sa spun mai multe acum, Porumbel gingas, despre faptele vietii Caprioarei albe… numai marea taina a ochilor sai arzand de dor.

Fiintele padurii care priveau in ochii ei mari si blanzi tresareau uneori ca trezite pe neasteptate dintr-un somn dulce sau ca la amintirea a ceva demult uitat. Tresareau si apoi treceau mai departe pastrand pentru un timp in suflete o farama din scanteierea ochilor Caprioarei Albe.

Anii au trecut si Caprioara Alba incepea sa simta tot mai mult, cu fiecare clipa, cum acel dor ii patrunde fiecare fibra, patrunde adanc si arde in fiecare din celulele ei…

Si, intr-o dimineata de primavara, racoroasa si proaspata, luminata de acel dor de infinit, Caprioara Alba a facut sa tresara intreaga padure. Intreaga Padure, cu toate fapturile ei, cu fiecare fir de iarba, cu fiecare gaza, a tresarit si adanc a frematat cand intregul trup al Caprioarei Albe a devenit stralucitor ca Lumina ochilor ei, abandonandu-se apoi Pamantului.  Iar Padurea a suspinat si a simtit ca ii va lipsi focul dorului ei.

In aceeasi zi, luminata de soarele fraged de primavara, in Lumea Alba a Porumbeilor, a luat nastere o noua viata, cu binecuvantarea Spiritului Vazduhului.

O fiinta plapanda, tremurand inca in urma Miracolului venirii in Lume, ridica, pentru prima oara, ochii albastri, in care deja se vedea un dor nesfasit, spre Soarele bland. Aici, ochii albastri ai Puiului se oglindeau in ochii albastri ai celorlati Porumbei si faceau impreuna Vazduhul sa freamete in ritmul tainic al acelui dor mistuitor si atat de plin de Viata…

Povestea nu se sfarseste aici, ci continua, dar deja nu mai este povestea Caprioarei Albe si nici a Porumbeilor, ci povestea Sufletului oglindit in acei ochi albastri, plini de dorul arzator de Inalt.

Este vorba de tine, Porumbel Alb, si de dorurile din si de dincolo de stralucirea ochilor tai, doruri ce nu se vor stinge, ci vor deveni tot mai mistuitoare, pana ce flacara acestei iubiri si sperante nesfarsite va duce sufletul tau in Cel pe care il doreste neincetat (fie ca stie asta sau nu).

Despre gandire – Grigore Moisil

Originalitatea, independenta gandirii noastre, cere in primul rand existenta unei Gandiri unitare, constiente si puternice. (Grigore Moisil in Totul despre originalitate)

Explozivul cel mai puternic nu este toluenul, nici bomba atomica, ci ideea omeneasca.  (Grigore Moisil)

“Romanul adolescentului miop” – Mircea Eliade

– Amintirile – nu le las sa ma stapaneasca; accept sa ma imbogateasca, dar nu le las sa ma surpe. Nu mai sunt, nu se pot intoarce, tanguirea lor iti impiedica viata si impiedica alte amintiri sa se adune in suflet. Lupta cu amintirile – exercitiu indispensabil constiintei eroice. Cel care e ispitit de amintiri se dovedeste sensibil. Cel care se infrange, senin, depaseste sensibilitatea de elita.

– Orice criza trebuie solutionata prin munca. Nu rezista nici un obstacol muncii incruntate, nesfarsite, calme. Eu trebuie sa ajung la tinta. Fara urale, fara glorie, fara daruri, voi birui. Nebunia si moartea sunt ganduri care inspaimanta pe cei mediocri. Pe mine, nu!

– Stiinta, inainte de a fi adanca, trebuie sa fie larga.

– Sa nu studiez decat esentele, izvoarele.

– De ce se confunda risipirea tineretii cu vietuirea ei? De ce nu intelegeau tovarasii mei ca o anumita sensibilitate, instrunita de un anumit creier, poate experimenta in cateva saptamani, intens si vivace, visul sau virtutile lor de ani? Si de ce nu intelegeau ei ca porunca tineretii este de a trece inainte?

– Mi-au fost dragi norii care revarsa in suflet tristetea sobra si poarta deasupra crestetelor fluturare larga de destin.

– Sensul vietii nu e fericirea, ci realizari eroice. Biruinta nu poate avea insemnatate, ci numai incordarea neostenita catre ea.

– Suflet aspru si vast.

– Cumplite si necontenite renuntari, lupta necurmata, neinfranta, care pogoara in suflet aroma dumnezeirii. Iar lupta necurmata nu intampin decat in singuratate, unde ispitele si amintirile sunt puhoi.

– Un drum in noapte nu il sfarsesc decat zorii, dar niciodata nu oboseste in doi.

– Ca sa supravietuiesti, ai nevoie de vointa si perseverenta in nebunia renuntarilor.

– Celor care nu au indurat niciodata lupta pentru indeplinirea unei absurditati li s epare nebunie orice le depaseste slabiciunea si mediocritatea. Numai un nebun supravietuieste mediocritatii.  Viata toata trebuie sa se franga sub nebunia eroului.

Fericirea simpla de a exista

Din fericirea simpla de a exista, florile infloresc, raurile curg, soarele straluceste, iubirea se daruie.

O fericire simpla, de copil, nemasurata, suficienta prin ea insasi, care nu cere nimic si se daruie total.

In afara timpului, umpland tot, constienta de ea si fericita, aceasta fericire exista mereu, chiar daca o observam sau nu, modesta si rabdatoare.

Si, intr-adevar, nu are motiv!

Ochii mei sunt indragostiti

Aerul din jurul meu este indragostit. Ochii mei sunt indragostiti. Respir iubire si ma inalt, ma simplific. Totul este foarte simplu, ma simt aproape de Dumnezeu, e la o clipire de pleoape, este aici, in jurul meu, in aer, in sangele meu, in mine. Doamne, nu te mai ascunde inimii mele. De cand sunt indragostita, e atat de simplu! Mi-e inima plina de El, de iubire, e un izvor continuu, care curge, curge, curge. Doamne, da-mi puterea sa ajut oamenii sa fie fericiti prin aceasta iubire pe care o simt din plin.

Rugaciune pentru Iubire

Doamne, da-mi o asemenea iubire,

incat sa nu mai stiu unde ma aflu,

incat sa nu mai stiu de mine insami

impotriva propriei mele vointe

farmeca-ma in asa fel

incat ieri si maine sa se amestece cu azi.

Fa ca eu sa nu mai fiu decat acest dor

pe care nici un chip uman nu il poate satisface.

Ia-ma

scoate-ma din mine insami

si umple-ma in sfarsit de Tine.

Viata este un prilej

Privind, reflectand, privind mereu, ai sa intelegi, fara indoiala ca ai sa intelegi, ca Viata este un prilej.

„Prilejul” de A-l cunoastepe Dumnezeu, in toata maretia Lui, si de a ne topi total in El, iar calea este Iubirea.

Sa traim in Iubire, cu Iubire, fiecare clipa, pentru ca fiecare clipa participa la aceeasi eternitate. Iar eternitatea nu se afla in durata, ci in clipa, iar largul lumii este adancul ei. Sa traim clipa iubirii cu o speranta pura, fara obiect si fara vis.

Sa traim iubirea acestei clipe in eternitate!

(autor necunoscut)

M-am indragostit de viata – noiembrie 1996

M-am indragostit inca o data de VIATA! De iubire, de frumusete. M-am indragostit de oameni si de bucuria lor.

Departe sunt gandurile legate de trecut. Viitorul e in fata mea, iar eu, ACUM, traiesc Prezentul, intens, coplesitor. Altceva nu mai exista. Sunt mai vie decat am fost in ultima luna. Iubesc soarele si viata si bucuria.

Am vazut filmul „Phenomenon” si m-am indragostit inca o data de Viata!

Iubire

Datoria mea este datoria de a iubi. Liber si de buna voie primesc orice sarcina îmi este dat sa port. Iubirea mea este precum iubirea îndragostitilor, numai ca în loc sa iubesc fenomenele, eu iubesc Esentialul. Aceasta este credinta mea. Scopul iubirii omenesti este acela de a demonstra iubirea ultima, absoluta, reala. – Mohiudin ibn El-Arabi

Am cautat întotdeauna iubirea, mai întai pentru ca ea aduce cu sine o stare de extaz atat de mare încat as fi în stare sa-mi sacrific tot restul vietii pentru cateva ore din acest extaz, iar apoi pentru ca ea alunga singuratatea. În sfarsit, am cautat iubirea deoarece am vazut întotdeauna în fuziunea pe care o aduce ea, la o scara mistica mica, prefigurarea viziunii cerului, asa cum a fost imaginat el de sfinti si de poeti.  – Bertrand Russel

Iubirea este gratia suprema a umanitatii, dreptul suprem pe care îl are sufletul, veriga de aur care ne leaga de adevar si de datorie, principiul eliberator care ne reconciliaza cu esenta vietii. Promisiunea ei vesnica este obtinerea binelui suprem. – Petrarca

Cine nu iubeste nu îl cunoaste pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire. Viata este floarea, iar iubirea este mierea ei. – Victor Hugo

Pentru mine, iubirea dintre barbat si femeie este la fel de sacra ca si iubirea lui Hristos pentru Biserica Sa, si toate atributele sale sunt la fel de divine ca si toate fanteziile fantastice ale mintii. Într-adevar, noi nu am cunoaste nimic despre iubire daca nu am vedea-o manifestata în om, si singurul motiv pentru care credem în iubirea lui Dumnezeu consta în faptul ca gasim aceasta iubire pe pamant. Gandul referitor la iubirea lui Dumnezeu nu poate fi înteles sub nici o forma, nici chiar ca ipoteza de lucru, de catre cineva care nu a cunoscut iubirea omeneasca… Iubirea este o forta vitala, ea este un act creator. Iubirea este cea care modeleaza lutul în formele sale divin de frumoase; ea este cea care sculpteaza toate statuile, care scrie toate poemele, care picteaza toate panzele si toti peretii bisericilor sau palatelor, ea este cea care canta toate cantecele care ne încanta auzul. Fara iubire, nu am auzi în aceasta lume decat strigate de durere, soarele nu ar straluci deasupra noastra decat pentru a ne lumina durerea întiparita pe fete, orice bataie a vantului printre frunze ni s-ar parea un oftat, iar florile nu ar fi considerate potrivite decat pentru ornamentarea mormintelor. – Hubbard

Daca modelam marmura, opera noastra va pieri mai devreme sau mai tarziu; daca lucram în bronz, timpul va trece peste el; daca ridicam temple, acestea se vor prabusi odata si odata. Dar daca ne modelam propriile suflete nemuritoare, daca le insuflam principii înalte, iubirea de Dumnezeu si de oameni, noi cream ceva care va dainui întreaga eternitate. – Daniel Webster

Oricare-ar fi, tineti-va strans de iubire! Chiar daca oamenii v-ar sfasia inima, nu-i lasati sa v-o amarasca sau sa v-o împietreasca. Cel puternic învinge prin gingasie si cucereste prin iertare. Laudele sunt bune, complimentele le fel, dar afectiunea este rasplata finala si cea mai pretioasa pe care o poate castiga cineva, fie datorita caracterului sau, fie prin realizarea sa. – Mark Twain

Viata înseamna Iubire; toate formele si întreaga putere a Vietii înseamna Iubire si deriva din Iubire. Iubirea este satisfactia de sine, bucuria de sine, fericirea în sine, si de aceea este o stare binecuvantata. Este clar asadar ca Viata, Iubirea si Binecuvantarea sunt de fapt unul si acelasi lucru. – J. G. Fichte

Unul din principiile cele mai importante ale vietii face ca sa primim tot atata iubire cata daruim, sa crestem direct proportional cu iubirea pe care o daruim, sa avem atata putere cata iubire daruim, sa primim tot atata bogatie, sanatate, putere, fericire si vitalitate cata iubire daruim. Lumea începe sa înteleaga faptul ca iubirea nu este ceva indefinit, ci o forta vie, la fel cum este electricitatea, desi natura ei este diferita. – Scott

Noaptea are o mie de ochi,/Iar ziua numai unul;/Si totusi, lumina stralucitoare a lumii moare/Odata cu apusul soarelui./Mintea are o mie de ochi, iar inima numai unul;/si, totusi, lumina întregii vieti dispare/Atunci cand iubirea moare. – F. W. Bourdillon

Iubirea este cheia care deschide toate încaperile din inima omului. – J. H. Evans

Secretul pentru a fi iubit consta în a fi plin de iubire; iar secretul pentru a fi plin de iubire consta în a fi lipsit de egoism. – J. G. Holland

Iubirea este cel mai vechi dintre Zei, si unul dintre cei mai puternici. Ea este principiul care îi transforma pe tinerii obisnuiti în eroi. Caci cel îndragostit se rusineaza sa actioneze ca un las în prezenta preaiubitei sale. Dati-mi o armata alcatuita din îndragostiti si voi cuceri lumea. – Pheadrus

Cel care de dragul iubirii/A trecut prin tot ce poate fi mai rau/Este de o mie de ori mai fericit/Decat cel care nu a iubit niciodata. – R. M. Milnes

Noi suntem modelati în functie de ceea ce iubim. – Goethe

Singurul alchimist care transforma totul în aur este iubirea. Singura vraja împotriva mortii, a îmbatranirii, împotriva unei vieti plictisitoare este iubirea. – Wu Xin

Un ascet pelerin a ajuns într-un sat. A venit la el un om care i-a spus ca vrea sa îl cunoasca pe Dumnezeu.

– Ai iubit vreodata pe cineva? l-a întrebat ascetul.

– Nu, nu sunt vinovat de un lucru atat de obisnuit. Nu am cazut niciodata atat de jos. Eu vreau sa îl cunosc pe Dumnezeu.

– Nu ai simtit niciodata suferintele dragostei? l-a întrebat din nou ascetul.

– Îti spun adevarul, i-a raspuns omul.

Calugarul a întrebat pentru a treia oara.

– Gandeste-te bine. Nici macar putina iubire pentru cineva, pentru oricine? Nici macar putin nu ai iubit?

– De ce pui aceeasi întrebare mereu?  l-a întrebat omul. Nu ti-am spus ca nu? Eu vreau starea de îndumnezeire, vreau realizarea de sine.

La acestea, ascetul a replicat:

– Atunci va trebui sa ma ierti, dar trebuie sa mergi la altcineva. Experienta mea îmi spune ca daca ai fi iubit pe cineva, pe oricine, daca ai fi avut o licarire a iubirii, atunci as fi putut sa o ajut sa creasca, sa se dezvolte, sa ajunga la Dumnezeu. Dar daca nu ai iubit niciodata, atunci nu ai nimic în tine, nu ai nici o samanta care sa poata creste ca un copac. Prietene, în absenta iubirii, eu nu vad nici o poarta catre Dumnezeu.

“Taina iubirii” de Paul Evdokimov

Extrase din carte:

O noua spiritualitate iese la lumina. Omul, iubind, depaseste conflictul artificial dintre spiritual si material. Lumea de astazi striga dupa o sfintenie capabila sa raspunda problemelor sale printr-o solutie traita în mijlocul lumii. Iubirea pentru Dumnezeu se umanizeaza, devine iubire fata de toata faptura lui Dumnezeu.

Instinctul sexualitatii si al iubirii este prea puternic si prea universal pentru a putea fi ignorat. Erosul poate înlantui, distruge sau înalta. Este o forta care poate fi sacralizata, devenind o cale principala de evolutie spirituala. La polul opus, ea poate degrada si poate deveni instrument de seductie si tradare. Marele filosof teolog Tillich spunea: “Puterea nu este niciodata buna, decat daca se afla în mana unui om bun”.

In unirile armonioase dintre doua fiinte care se iubesc are loc o spiritualizare progresiva pana la atingerea castitatii conjugale. Trupul nu este ceva ce poate fi suprimat de spirit sau redus la tacere; el este sfera în care se întrupeaza spiritul, oferit puterilor sale transfiguratoare sau mormant deschis în care te poti îngropa de viu.

Viata  fiecarui om ar trebui sa fie o explorare creatoare si pasionala a iubirii si o celebrare continua a misterului vietii. Orice eveniment are o potentiala  semnificatie care poate ajuta fiinta umana sa-si  înteleaga propria unicitate. Aparitia omului încheie creatia gradata a lumii. Omul o umanizeaza, îi da o semnificatie spirituala. În om, diferentierea sexuala îsi gaseste sensul si valoarea proprie.

Sufletul nu-si atinge întreaga realitate decat daruindu-se neîncetat celuilalt, pana cand el nu-si mai apartine. Ritualul unirii nu comporta nici o teama de sex, nici o neîncredere, nici un dispret, facand din trup nu un obiect, ci poezia unei tandreti adevarate.

Rugaciunea pentru castitatea iubirii cere însasi minunea transfigurarii erosului. Depasirea, spiritualizarea instinctelor sexuale deschide noi porti prin care iubirea iese vesnic tanara, noua si virgina. Sufletul face trupul sa vibreze, iar trupul se avanta la unison cu dorinta de comuniune a sufletului, asemenea fulgerului care straluceste pentru o clipa în mijlocul noptii, luminand si reveland totul. Iubirea rupta de spiritual nu ofera decat trupuri din care sufletul lipseste si produce ravagii mentale. Sexualitatea se depaseste prin propria sa simbolistica; simbol al unitatii, ea se transcende spre integritatea spirituala a unei singure fiinte. Viitorul lumii se bazeaza pe plenitudinea trairii de catre iubiti a supranaturalului si a sfinteniei legaturii lor. Esentialul transfigurarii este: nimic nu este înabusit, totul fiind în profunzime prelucrat si orientat. În cursul ascensiunii, energia sexuala se elibereaza de animalitate, ea se umanizeaza si se spiritualizeaza. Sub harul tainei iubirii, viata sexuala este traita fara a aduce nici cea mai mica scadere a nivelului launtric. Prin simbolismul ei, ea devine un neprihanit izvor de bucurie imateriala. În frumusetea unui trup, sufletul este însasi forma lui, iar în frumusetea sufletului, ceea ce ne rapeste este însusi chipul lui Dumnezeu. Iubirea înalta daruirea fizica la nivelul daruirii spirituale reciproce si îmbogateste toata viata cu armoniile sale. Nimic nu poate fi impus iubirii. Ea nu cunoaste norme, ea cunoaste valorile spirituale, în care libertatea si inspiratia domnesc, si iubirea este cea care le descopera si traieste din revelatiile lor. Iubirea cunoaste abisurile, dar si acele înaltimi de pe care viata se avanta în Împaratie.

Cand omul întelege ca este pentru el însusi un dar de sus, el îl poate oferi lui Dumnezeu. Fiinta iubita este un dar regesc în care straluceste prezenta lui Dumnezeu. În chipul celuilalt, îndragostitul îl vede pe Dumnezeu, atingand astfel una dintre cele mai înalte stari ale vietii spirituale în doi. Dante o spune foarte simplu: “Ea îl privea pe Dumnezeu, eu îl vedeam prin ochii ei si cerul devenise mai albastru.”

Barbatul si femeia merg unul spre celalalt, cunoscandu-se unul pe celalalt, revelandu-se unul celuilalt pentru o împreuna înaltare. Nimic nu este necesar sa înnobileze sau sa legitimeze acest sens care se impune împarateste prin el însusi.

Be The Best of Whatever You Are – Douglas Malloch

If you can’t be a pine on the top of the hill
Be a scrub in the valley–but be
The best little scrub by the side of the rill;
Be a bush if you can’t be a tree.

If you can’t be a bush be a bit of the grass,
And some highway some happier make;
If you can’t be a muskie then just be a bass–
But the liveliest bass in the lake!

We can’t all be captains, we’ve got to be crew,
There’s something for all of us here.
There’s big work to do and there’s lesser to do,
And the task we must do is the near.

If you can’t be a highway then just be a trail,
If you can’t be the sun be a star;
It isn’t by size that you win or you fail–
Be the best of whatever you are!

Traducerea aproximativa in limba romana

Dacă nu poti fi un pin in varful dealului,
Fii un tufis în vale. Fii insa
Cel mai bun tufis de pe marginea paraului
Fii un tufis, daca nu poţi fi un copac.

Daca nu poti fi un tufis, fii un fir de iarba,
Si un drum va fi fericit
Dacă nu poti fi pastrav, atunci fii doar un biban
Dar cel mai vioi biban din tot lacul!

Nu putem fi toti capitani, trebuie sa fie si echipaj,
E treaba pentru noi toţi aici.
Sunt munci grele si munci uşoare,
Iar sarcina pe care o avem e chiar langă noi.

Dacă nu poti fi drum, fii atunci o poteca,
Dacă nu poti fi soare, fii o steluta
Nu prin marire o să castigi sau o sa dai gres

Fii cel mai bun în ceea ce esti!

“Puterea gandului” de Swami Sivananda

Am citit aceasta carte in 1992, m-a impresionat foarte mult. Am pastrat de atunci ideile pe care le-am notat.

SERVESTE!  IUBESTE!  MEDITEAZA!  REALIZEAZA!

– Fiecare om poseda lumea lui de ganduri.

– Cultivati obiceiul bucuriei si al gandurilor bune si nobile.

– Nu ingramaditi in creier ganduri,  informatii inutile. Invatati sa va curatati mintea de lucruri ce nu va mai trebuie. Numai astfel veti putea umple mintea cu ganduri divine.

– Gandul constient transforma, innoieste si cladeste din nou.

– Fiecare gand are greutate, forma, culoare, calitate si putere. Forma este starea inferioara, iar numele – cea superioara a unicei puteri numite gand.

– Gandul este o putere dinamica, vie, vitala, cea mai vitala, subtila si irezistibila forta care exista in univers.

– Gandul este singurul care reprezinta toate lumea, batranetea, moartea, marele pacat, pamantul, apa, focul, aerul, eterul.

– Gandul il leaga pe om.

– Fiecare om creeaza o lume a binelui si a raului, a placerii si durerii numai prin imaginatia sa.

– Expansiunea gandurilor catre obiecte incatuseaza, iar renuntarea la ganduri reprezinta eliberarea.

– Mintea in sine este o inregistrare de impresii care se exprima neincetat sub forma de impulsuri sau ganduri.

Devino intruchiparea unei naturi bune. Serveste, iubeste, daruieste! Gandeste bine despre toata lumea. Fa-i pe oameni fericiti. Traieste ca sa fii de folos. Atunci vei intra in imprejurari favorabile.

Un om inteligent este mereu atent, vigilent si circumspect. El isi supravegheaza intotdeauna gandurile. Este prudent in vorbirea sa, vorbeste putin si in cuvinte frumoase si nu foloseste niciodata vorbe aspre, ce ar putea jigni. El este rabdator, milos si nutreste o dragoste universala. El nu minte. Isi masoara cuvintele. Este echilibrat si vesel.

Varsta si calea spirituala

In adolescenta, visam o lume frumoasa, cu oameni iubitori, cu relatii perfecte, in care totul era posibil. La un an dupa Revolutie, am inceput un curs de yoga. De fapt, cu un an inainte fusesem la cateva lectii de karate, de care m-am lasat rapid, era prea violent pentru mine. Doream totusi ceva care sa ma disciplineze, sa ma calmeze, sa ma pot concentra mai bine, eram impulsiva si superficiala, dezordonata si delasatoare. Atunci, tata mi-a sugerat ca as putea invata yoga, care pe el il ajutase in tinerete, sa se relaxeze si sa isi controleze bine reflexele. Asa ca, imediat ce am vazut un afis de yoga in oras, m-am dus.  Aveam 17 ani, eram atat de naiva!

M-a ajutat practica posturilor, a meditatiei, m-a calmat, mi-a deschis un nou orizont. Eram exaltata despre cate se pot face cu ajutorul yogai. Inclusiv in domeniul pe care il doream cel mai mult sa fie implinit, al relatiei de cuplu. Intotdeauna am dorit o relatie perfecta, care sa dureze etern, poate pentru ca nu vazusem in jurul meu asa ceva. Majoritatea cuplurilor aveau probleme, nu se intelegeau, iar eu simteam ca Iubirea este altceva. Unul din primele lucruri pe care le-am retinut din yoga era faptul ca omul reprezinta la scara terestra divinitatea. Asta m-a atras cel mai mult. Gandeam: daca e asa, inseamna ca e posibil sa traiesti aici, pe pamant, o iubire divina.

Mi-a placut mult sa practic yoga dimineata, inainte sa merg la scoala. Eram in clasa a 12-a, incepeam scoala la ora 7 dimineata, iar eu ma trezeam la 5-6 si faceam cele cateva posturi pe care le invatasem. Dormeam in aceeasi camera cu surorile mele, asa ca o perioada le-am cam deranjat, pentru ca podeaua casei parintesti scartaia si le trezeam cand mergeam prin camera.

Privind retrospectiv, imi dau seama ca m-am aruncat in yoga ca intr-o salvare, a fost ca o fuga de realitate. Voiam altceva decat viata mea de atunci, asa ca mi-am creat o lume utopica, asa-zis spirituala.  Tin minte si acum ca la meditatie nu simteam nimic, dar, ca sa nu deranjez cursul, stateam cuminte cu ochii inchisi si spuneam in gand Luceafarul de Eminescu, pentru ca era cea mai lunga poezie pe care o stiam, pana se termina meditatia.

Ma intreb daca e o greseala sa incepi o cale spirituala in copilarie – adolescenta, cand inca nu stii mare lucru despre lume, cand inca nu ai un orizont vast din care sa alegi si poti fi influentat foarte mult. De fapt, independent de calea spirituala aleasa, consider ca e o greseala sa ramai inchis in acea cale, sa iti inchizi mintea fata de alte traditii, sa le negi chiar, sa nu studiezi, sa nu citesti carti din alte domenii, indiferent de varsta. De fapt, maturitatea (inclusiv maturitatea spirituala) nu tine de varsta biologica, si se obtine prin experienta directa.  Adica inclusiv din ceea ce numim greseli.

Citate

Seneca – Este nevoie sa ne alegem un om de mare calitate si sa traim astfel, ca si cum el ne-ar privi si sa ne comportam ca si cum ne-am afla sub ochii lui.

Despre iubire

“Mai bine sa iubesti zadarnic, decat sa nu iubesti deloc.” – A. Tennyson

“Bucuria omului e omul. Intre ei se infiripa prietenia, care umple cel mai intins desert al sufletului nostru. A iubi si a fi iubit, iata taina fericirii.” – J. B. Bossuet

Despre incredere

Mergi inainte si increderea iti va veni. – J. B. D’Alembert

Intelepciunea zice: Nu ti-a izbutit un lucru? Fa altul.  Atata mangaiere sa ai. – N. Iorga

……………………………….

Fericit ori nenorocit, omul are nevoie de altul; cine traieste numai pentru el, acela nu traieste decat pe jumatate. – proverb francez

Nimic nu e mai puternic ca rabdarea si timpul. – proverb rusesc

Scanteia iubirii

“Sunt clipe in care Natura dezvaluie brusc patima ascunsa sub linista senina a cotidianului banal: primavara violenta, care, prin norii purpurii, arunca un fulger alb peste mugurii de midali; un pisc acoperit de zapada, in bataia lunii, ce se inalta spre o singura stea, plutitoare pe albastrul cerului patimas ori, in valvataia soarelui de foc, un batran copac de tisa, stand paznic intunecat al unei taine arzatoare.” (Forsyte Saga – John Galsworthy)

Vasile Voiculescu

Sonetul CLVI

Iubirea mea e treaza ca un priveghi de arme,
Un lung ajun de lupta eroic incordat ;
Nimic nu lincezeste in mine,cum nu doarme
Tintitul arc,in sine vibrind,dar nemiscat.
Astept ceva, de-un farmec mai sus ca o izbinda,
Nu bruta-ncoronare a sangelui aprins;
Dincolo de placere, pandesc alta dobanda,
Slavita-mpreunare de genii, fara-nvins…
Ravnesc nefaptuitul vis al desavarsirii;
Ca-nalta-ti frumusete sa nu fie-o naluca,
–Cu clipa-n zbor venita cu alta sa se duca–
Voi sparge-ntarziatul decret de lut al firii:
Ca ea sa dainuiasca de-a pururi roditoare,
Ii altoiesc, din mine, puterea ganditoare.

Sonetul CLXXIII

Te mistuie iubirea? Credeai ca-i o papusa,
Sa-ti faci un joc cu toane, ca in copilarie,
Cand ea-ti cerea o fire de salamandra vie,
In tainica-i vapaie sa arzi fara cenusa.
Ea nu sta-n trup, stapana a carnii si-a placerii,
Inflacaratul spirit, urgie, le consuma
Isi cata-n noi duh geaman…si, de-l imbii cu huma,
Ramai o biata urna cu zgurile durerii…
Te ispiteste jindul sa-mbraci si fericirea
Cum pui pentru petrecere o rochie de bricate
Dar trebuie-nfruntata cu spaima, ca o moarte…
Caci ea, ca sa patrunda, iti sparge-alcatuirea,
Preface in genune launtrul tau, anume
Ca sa incapa acolo, cu ea, intreaga lume.

–––

alte citate din Sonetele lui Voiculescu

“Stiu si-o voiesc: aceasta mi-e ultima viata

Nu mai renasc de-acuma, caci, iata, te-a, gasit.”

“… Dar albelor formule

Le mai lipsesc silabe. Rostesc numele tau.

Inchis, fara de moarte, doar intr-un singur vers,

M-a sarutat pe gura intregul univers.”

Magda Isanos

Daruri

Tu esti în inima mea ca un dar
neasteptat si mult prea scump,
pe care il cercetez mirata iar si iar,
cu-aceeasi nesecata desfatare.

Esti tainica-mi putere si mandrie,
de când te stiu mi-i cerul mai aproape
si nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.

Tu mi-ai facut tarana mai usoara
si inima asa de dulce, grea,
ca ramura ce toamna se-mpovara
de greutatea roadei de pe ea.

Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai rasfrant în suflet ca-ntr-un lac,
si-adanci de-atuncea-s gandurile mele,
de aur glodul inimii, sarac.

Acestea toate să ti le platesc
nu voi putea, ci lasa-mă macar,
risipitorul meu, să te iubesc,
din darurile tale dandu-ti dar.

Vis vegetal

As vrea să fiu copac
Si-as vrea să cresc langa fereastra ta.
Te-as auzi,
Si-n voie te-as privi intreaga zi
M-as apuca si iarna să-nfloresc,
Ca să te bucuri!
Pasarile cele mai mandre-ar face cuib pe creanga mea,
Iar noptile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe frunze ti le-as da.
Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
M-as apleca usoara să-ti sarut
Când parul ce pe frunte ti-a cazut,
Când buzele cu buze moi de flori
Spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere
Si foi de aur rosu prin odaie
Cu-a ramurilor tanara putere
Ti-as apara obloanele de ploaie.
Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, când va fi si luna
Va trece prin gradina o zana buna,
Facandu-mă femeie să fiu iara.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze si pământ,
Cu roua si cu luna pe obraz,
Eu ti-as sari în casa si senina,
Uitind de-atata vreme să vorbesc,
Cu cate-un cuib în fiecare mana,
As incepe

zambesc.

Proverbe africane

Nimeni nu poate spune cum va canta cocosul, cand el e inca in ou.

Exista 40 de feluri de nebunie, dar un singur fel de minte sanatoasa omeneasca.

Alege-ti vecinul inainte de a-ti alege casa si insotitorul inainte de a pleca la drum.

Intelepciunea nu este un hap ce se poate inghiti.

Sangele nu are decat o culoare, iar spiritul nici una.

Cel care se imbata cu vin se trezeste, dar cel ce se imbata cu bogatii – niciodata.

Primul curs de yoga – toamna 1991

M-am inscris la un curs de yoga. Aseara, ni s-a vorbit despre iubire. Printre altele, daca iubesti pe cineva, il poti ajuta in yoga. Fiind impreuna, o pereche, se copie la scara pamanteana cuplul etern: principiul etern feminin (yin) si principiul etern masculin (yang). Daca este o iubire adevarata, cei doi, prin aurele lor energetice, formeaza o sfera si dupa un timp incep chiar sa semene la chip, sa isi schimbe chiar unele obisnuinte. Aceasta, deoarece dupa o intalnire traita plin, in doi, in aura fiecaruia raman elemente din aura celuilalt.

E fantastica yoga! Poti sa faci multe lucruri, te incarca energetic, te ajuta sa ai vointa, stapanire de sine, calm, etc, exact ce am nevoie. (extras din jurnalul personal, toamna 1991, aveam 17 ani)

Gand la 17 ani – noiembrie 1991

In curand voi termina liceul si voi intra curajoasa in studentie, apoi in viata.

Corectez: viata incepe cand te nasti, iar acum am 17 ani, nu pot spune ca nu am trait pana acum. Asadar, reformulez: voi intra curajoasa in anii de studentie, apoi de munca.

Oare viata e echivalenta cu munca? Nu e numai atat, viata e plina de bucurie, de durere, de dragoste, dragoste, dragoste! (se vede ca sunt indragostita, nu?)

Luna si garoafa – aprilie 1991

E luna plina, stau pe pervazul ferestrei, scriu la lumina lunii, sunt alaturi de o garoafa.

Totul e atat de linistit! E o noapte deosebita!

Luna se vede atat de clar. Si totusi sunt nori diafani pe cer, albiti de lumina lunii. E magic.

Femeie cu palarie – 25 ianuarie 1991

Azi, 25 ian 1991, e o zi foarte frumoasa. Sufletul meu se „asorteaza” cu limpezimea cerului şi cu puterea vantului, iar entuziasmul meu ar incalzi vremea de afara.

1. Invatati sa va priviti cu obiectivitate in oglinda.

2. Iubiti-va.

3. Asumati-va asa cum sunteti.

4. Traiti-va viata in felul propriu.

5. Nu va temeti de ridicol.

6. Fiti intotdeauna sic.

7. Dumneavoastra trebuie sa alegeti ce se cuvine, cum se potriveste.

8. Bizuiti-va pe natural.

9. Daca sunteti trista, cumparati-va o palarie.

10. Un cap cu palarie arata ca femeia are libertatea miscarilor.

Iatacele 10 porunci pe care trebuie sa le respecte o femeie cand isi alege o palarie.  (extras din jurnalul personal – 25 ian 1991)

Optimism – iulie 1990

Sa nu regreti niciodata ceva. Sau, mai bine spus, sa te porti astfel incat sa nu regreti. Fii hotarata. Ai facut ceva. Daca e bine, e in regula. Daca nu, incearca sa repari. Poti, bine. Daca nu poti, nu te lamenta.

Concentreaza-te asupra a ceea ce faci. O clipa de concentrare valoreaza mai mult decat un an de lamentari. Rezista! Spera!

Ce ne-am face fara speranta? Intotdeauna se spune: macar speranta mi-a ramas. Atunci esti optimist. Daca spui: nici macar speranta nu a rramas, esti ori pesimist, ori ratat.

Iar eu sunt optimista.

Principii – iunie 1990

Vreau sa ma calauzesc in viata dupa cateva principii: fiind femeie, sa fiu feminina; sa nu ma plang niciodata (doar in cazurile extreme, poate nici atunci)  si sa traiesc astfel incat sa nu spun niciodata „imi pare rau”.

……………..

M-am indragostit de aurul teilor. Daca as fi copac, as vrea sa fiu tei.

Cautare – mai 1990

Imi caut drumul, imi caut iubirea.

Drumul, macar in general, e stabilit: Politehnica.

Dar iubirea? Mama spune ca nu trebuie sa o caut, voi sti cand va veni. Dar e atat de greu sa astepti.  (Parca bat din picior – acum sa apara iubirea… Dar nu se poate asa).

……………

nu stiu de unde am copiat citatul acesta:

„Nu mi-ar placea sa dau satisfactie unora si altora plangandu-ma de soarta mai mult sau mai putin tragica (pe care numai eu mi-as putea-o face fericita). Sa incercam sa ne rezolvam si singuri problemele care ne framanta. Stiu ca nu e usor, insa mai presus de orice pretuiesc mandria si felul in care stim sa ne traim viata. In fond, fericirea ne-o facem si ne-o desfacem singuri”.  (parca ar fi stilul lui Eliade, dar nu sunt sigura).

Poezii – mai 1990

Iti scriu si vioara trupului meu vibreaza sub arcusul amintirii. Creionul meu alearga optimist spre viitor.

Vreau sa te vad, dar memoria mea te refuza. Cine esti? De unde vii? Unde te duci?

Ma dor strigatele clipelor ce se ineaca in timp. Trece ziua si se apropie amiaza plina. Amurgul e inca foarte departe.

Te astept!

……………………………..

Chiar daca o iubire a trecut, daca a fost cu adevarat iubire, chiar si numai pentru o zi, trebuie sa ramana o urma de respect, de admiratie.

………………

„Sa astepti, e cumplit.

Sa nu astepti, e mai rau”. – L. Aragon

………………….

Dupa coltul strazii, esti tu si ma astepti. Dar eu sunt oarba si nu ma pot grabi. Voi vedea clar si limpede cand voi simti chipul tau in palmele mele, in cuibul sufletului meu. De ce nu te poti apropia? De ce nu imi vii in intampinare? Nu ne cunoastem, cum imi voi da seama de bogatia inimii tale?

Sunt tanara si plina de viata – 7 martie 1990

Sunt tanara si plina de viata, de dorinti, de patimi.

Sunt un mugure ce asteapta sa infloreasca pentru a incanta lumea cu frumusetea lui.

Sunt o pasare ce invata sa zboare si invata pentru un zbor inalt si frumos.

Sunt o fila pe care timpul nu o va lasa sa se ingalbeneasca nescrisa. Voi scrie pe ea povestea unei vieti tumultoase.

Sut alpinistul care doreste cucerirea unui varf si munceste, lupta, spera si reuseste.

Sunt o nota ce trebuie auzita de cineva anume. Si va fi.

Sunt vantul ce inconjoara lumea, mangaind, alinand, cautandu-si perechea.

Sunt visul unei zeite.

Sunt un vulcan tanar.

Sunt o stea, o dorinta a unui necunoscut.

Sunt dragoste, tinerete, prietenie.

Sunt macul ce infrumuseteaza bogatia blonda a gandurilor lor.

Sunt fereastra deschisa spre lume, spre natura.

Sunt foc ce, inca, nu indrazneste sa cuprinda inimile.

Sunt seva ce urca in muguri pentru a-i desface, pentru a-i face sa explodeze, inundand pamantul cu iubire, tinerete, primavara.

Sunt copilul dragostei, al patimii si doresc dragoste, patima.

Sunt secunda asteptata. Sunt pasarea Phoenix, renasc din propria-mi dragoste.

M-am indragostit – 26 aprilie 1990

M-am indragostit de profesorul de matematica. Si am inceput sa scriu poezie… (bineinteles, imprumut stilul lui Teodoreanu)

„Iubesc. Si frunzele sufletului meu, invaluite de zefirul lui, se adapa cu betia inaltului.

Dar dragostea mea e imposibila.

Rascolesc cu degete reci in trecutul meu, poate gasesc lacrima sau zambetul unei zeite, din care m-am intrupat.

Mi-e teama de intuneric, dar, daca tot universul si-ar stinge luminile ochilor, te-as gasi oriunde ai fi, prin bataile de inima ingemanate.

Cerul sperantei imi este oglinda sufletului.

Usile pe care le inchid in urma-mi sunt dizolvate in haos. Nu ma mai pot intoarce decat daca as fi un nou Dumnezeu.

Mi-e dor de dizolvarea in aburi a marii, de tineretea palpabila a zapezilor inalte.

Te astept. Oare imi vei aduce zambetul pierdut aseara? Viata se anunta frumoasa. Oare cu tine voi aduna anii?

Mi-e dor de Pietrele-Doamnei, de singuratatea ascetica a stancilor – cununa montana. Padurea ma asteapta in lumina de smarald a brazilor.”

Vreau o dragoste adanca – 3 aprilie 1990

Ma intreb daca mi-ar placea sa am un destin ca al lui Luli lui Teodoreanu – desi destinul nu ti-l alegi.

Vreau o dragoste adanca, adanca, patimasa, arzatoare, o iubire mare, in zilele noastre.

Vreau sa joc

de Lucian Blaga

O, vreau sa joc, cum niciodata n-am jucat!

Sa nu se simta Dumnezeu

in mine

un rob in temnita- incatusat.

Pamantule, da-mi aripi:

sageata vreau sa fiu, sa spintec nemarginirea

sa nu mai vad in preajma decat cer,

deasupra cer

si cer sub mine –

si-aprins in valuri de lumina

sa joc

strafulgerat de-avanturi nemaipomenite,

ca sa rasufle liber Dumnezeu in mine,

sa nu carteasca:

„Sunt rob in temnita!” „.

Simt ca poezia asta ma caracterizeaza. Oare ce voi deveni peste ani? O personalitate? Un mare anonim? Un geniu? Nu stiu, dar vreau viata, vreau dragoste.

„Dati-mi un trup, voi muntilor, marilor,

dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia din plin.

Pamantule larg, fii trunchiul meu,

fii pieptul acestei napraznice inimi,

prefa-te-n lacasul furtunilor cari ma strivesc,

fii amfora eului meu indaratnic.

Prin cosmos

auzi-s-ar atuncea maretii mei pasi

si-as aparea navalnic si liber

cum sunt

pamantule sfant.

Cand as iubi,

mi-as intinde spre cer toate marile,

ca niste vanjoase, salbatice brate fierbinti

spre cer

sa-l cuprind

mijlocul sa-i frang

sa-i sarut sclipitoarele stele.”

Vreau iubire, viata, dragoste!

Sunt frumoasa! – 2 aprilie 1990

2 aprilie 1990

Sunt frumoasa! Am constiinta unui trup tanar, zvelt, inalt, suplu, cald si matasos.

Roza

Sunt frumoasa pentru ca am crescut in gradina iubitului meu.

Afara, sub ploaia primavaratica, am baut dorinta.

Afara, sub soarele verii, am baut foc.

Acum petalele imi sunt deschise si astept.” – o poeta suedeza

Imi caut dragostea. Oare e prea devreme? Vreau sa iubesc, sa fiu iubita. Oare sunt facuta pentru dragoste? Vreau sa iubesc, sa joc, sa fiu iubita.

“Lorelei” de Ionel Teodoreanu

„Pe harfa rasturnata a ierburilor tale, Vara, trupul si sufletul meu sunt inceputul unui mare cantec si tremurul mainii care il cauta”.

„Sunt ceea ce este dincolo de fereastra odaii tale: departarea. Sunt cea mai mica fata a lumii intre randunelele ei fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut. Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Aminitirea ta nu are unde sa ma afle. Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde. Sunt intre cele patru zari: raspantia lor. Stii sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc, ducand si aducand primavara? Stii ce e nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic? Sunt pe acolo si intr-acele, fara fiinta, o apropiere si o indepartare in preajma ta. Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine.”

„A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matasa al curcubeului, cu el imi incing mjlocul si ma duc. ”

Dupa ce am citit cartea, am pastrat o dulce melancolie si o durere. De ce exista asa ceva? De ce unele destine, unele iubiri, unele vieti sunt atat de tragice:? Pentru ele, nu pot nici sa plang, dar simt in mine o putere, daca as putea, as lua balanta lumii sa o sfarm. As face alta care sa dea fericire tuturor. Dar acest lucru e imposibil, si nici nu cred ca e drept. Nu am eu acest drept de a rasturna lumea. Dar, daca as putea, as imparti un strop de fericire tuturor.

31 martie 1990

Sunt o fiinta care se bucura – 29 martie 1990

Sunt o fiinta care se bucura.

Ma bucur daca imi cumpar camasi, ma bucur cand ii daruiesc lalele albe mamei, ma bucur cand incep sa discut cu tata despre montaje electronice.

Sunt o fiinta care se bucura.

„Cea mai saraca zi a noastra este aceea incare nu am ras deloc.” – proverb englezesc

Ma bucur cand imi cumpa blugi si pijama, ma bucur cand invat pentru teza la romana.

Ma bucur cand primesc vizita varului meu si imi promite carti de citit.

Ma bucur pentru decizia Norei din „Casa de Papusi” de Ibsen, carte luata de la biblioteca.

Ma bucur asteptand scrisoarea prietenei mele.

Sunt o fiinta care se bucura.