Varsta si calea spirituala

In adolescenta, visam o lume frumoasa, cu oameni iubitori, cu relatii perfecte, in care totul era posibil. La un an dupa Revolutie, am inceput un curs de yoga. De fapt, cu un an inainte fusesem la cateva lectii de karate, de care m-am lasat rapid, era prea violent pentru mine. Doream totusi ceva care sa ma disciplineze, sa ma calmeze, sa ma pot concentra mai bine, eram impulsiva si superficiala, dezordonata si delasatoare. Atunci, tata mi-a sugerat ca as putea invata yoga, care pe el il ajutase in tinerete, sa se relaxeze si sa isi controleze bine reflexele. Asa ca, imediat ce am vazut un afis de yoga in oras, m-am dus.  Aveam 17 ani, eram atat de naiva!

M-a ajutat practica posturilor, a meditatiei, m-a calmat, mi-a deschis un nou orizont. Eram exaltata despre cate se pot face cu ajutorul yogai. Inclusiv in domeniul pe care il doream cel mai mult sa fie implinit, al relatiei de cuplu. Intotdeauna am dorit o relatie perfecta, care sa dureze etern, poate pentru ca nu vazusem in jurul meu asa ceva. Majoritatea cuplurilor aveau probleme, nu se intelegeau, iar eu simteam ca Iubirea este altceva. Unul din primele lucruri pe care le-am retinut din yoga era faptul ca omul reprezinta la scara terestra divinitatea. Asta m-a atras cel mai mult. Gandeam: daca e asa, inseamna ca e posibil sa traiesti aici, pe pamant, o iubire divina.

Mi-a placut mult sa practic yoga dimineata, inainte sa merg la scoala. Eram in clasa a 12-a, incepeam scoala la ora 7 dimineata, iar eu ma trezeam la 5-6 si faceam cele cateva posturi pe care le invatasem. Dormeam in aceeasi camera cu surorile mele, asa ca o perioada le-am cam deranjat, pentru ca podeaua casei parintesti scartaia si le trezeam cand mergeam prin camera.

Privind retrospectiv, imi dau seama ca m-am aruncat in yoga ca intr-o salvare, a fost ca o fuga de realitate. Voiam altceva decat viata mea de atunci, asa ca mi-am creat o lume utopica, asa-zis spirituala.  Tin minte si acum ca la meditatie nu simteam nimic, dar, ca sa nu deranjez cursul, stateam cuminte cu ochii inchisi si spuneam in gand Luceafarul de Eminescu, pentru ca era cea mai lunga poezie pe care o stiam, pana se termina meditatia.

Ma intreb daca e o greseala sa incepi o cale spirituala in copilarie – adolescenta, cand inca nu stii mare lucru despre lume, cand inca nu ai un orizont vast din care sa alegi si poti fi influentat foarte mult. De fapt, independent de calea spirituala aleasa, consider ca e o greseala sa ramai inchis in acea cale, sa iti inchizi mintea fata de alte traditii, sa le negi chiar, sa nu studiezi, sa nu citesti carti din alte domenii, indiferent de varsta. De fapt, maturitatea (inclusiv maturitatea spirituala) nu tine de varsta biologica, si se obtine prin experienta directa.  Adica inclusiv din ceea ce numim greseli.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s