Henry David Thoreau – Walden

Pentru noi rasare doar acea zi de care suntem constienti.

–––––––

Timpul nu este decat un fluviu in care obisnuiesc sa pescuiesc. Beau din apa lui si ii vad fundul nisipos, dandu-mi seama cat de putin adanca este apa. Curentul lui slab continua sa curga, dar eternitatea ramane. As putea sa beau din adancuri, sa pescuiesc in cerul ale carui profunzimi sunt acoperite cu stele.

–––––––

Intr-adevar, in eternitate este ceva adevarat si sublim. Dar toate aceste momente si locuri si ocazii exista insa aici si acum. Dumnezeu insusi isi atinge apogeul in momentul prezent, si nu va deveni niciodata mai divin decat este, oricat de mult timp s-ar scurge.

––––––––-

Au fost momente cand nu simteam nevoia sa sacrific contemplarea momentului prezent de dragul vreunei activitati oarecare, fie ea mentala sau fizica. Imi place ca viata mea sa nu fie limitata de frontiere inguste. Uneori, in diminetile de vara, dupa ce imi faceam baia obisnuita, ma asezam pe veranda mea insorita si ramaneam astfel de la rasaritul soarelui si pana la asfintit, pierdut in reverie, in mijlocul pinilor si al celorlalti copaci, intr-o solitudine si o liniste care nu erau tulburate de nimic, in timp ce pasarelele ciripeau sau zburataceau pe langa casa, pana cand soarele apunea sau pana cand auzeam zgomotul unei trasuri pe drumul situat la mare distanta. Treceau astfel foarte multe ore in care nu simteam scurgerea timpului. Am crescut in acea perioada la fel ca porumbul in timpul noptii, si pot spune ca ce am obtinut atunci a fost mult mai important decat orice as fi putut face cu mainile mele. Nu a fost o perioada pierduta din viata mea, ci una care mi-a permis sa traiesc infinit mai intens decat in mod obisnuit. Am inteles atunci la ce se refera orientalii atunci cand vorbesc despre contemplare si despre detasarea de orice fel de activitate. In cea mai mare parte a timpului nici nu-mi dadeam seama cand trec orele. Ziua avansa ca si cum si-ar fi propus sa ilumineze o opera de-a mea; acum era dimineata si acum se facea seara, fara ca in intervalul de timp dintre cele doua momente sa fi realizat ceva memorabil. In loc sa cant, la fel ca pasarelele, zambeam in tacere, bucurandu-ma de norocul care a dat peste mine. Fluieram si eu in sinea mea, chicotind, la fel ca vrabiile care ciripeau in copacul din fata casei mele.

––––––––

Simplitate, simplitate, simplitate! Sfatul meu este sa faci mai putine lucruri. In loc de o suta sau de o mie, fa numai doua sau trei. Daca ai un milion de treburi, rezolva doar cinci sau sase dintre ele… Atunci cand traiesti in mijlocul acestei mari agitate a vietii civilizate, in care predomina norii si furtunile si nisipurile miscatoare si alte o mie si una de capcane in care poti cadea cu usurinta, este greu sa nu te duci la fund, fara a mai ajunge niciodata la portul tau. Numai marii navigatori reusesc.

Simplifica, simplifica!

––––––––

Intr-o astfel de zi de septembrie sau de octombrie, iazul Walden devine o oglinda perfecta a padurii, impodobita cu pietre care mie mi se par la fel de pretioase ca si cele folosite de bijutieri. Nu exista nimic atat de pur, atat de frumos si in acelasi timp atat de maret ca un lac de la suprafata pamantului. Apa oglindeste cerul. Ea nu are nevoie de garduri. Natiunile apar si dispar, dar nu o pot pangari. Nimeni nu poate sparge oglinda unui lac. Argintul ei viu nu se va sterge niciodata, caci natura vigilenta are grija sa il refaca in permanenta. Furtunile si praful nu ii pot murdari suprafata vesnic pura. Toate impuritatile se scufunda sub apa sau sunt maturate de peria aspra a razelor soarelui. Suprafata apei nu se cramponeaza de aerul care sufla asupra ei, fapt care nu o impiedica sa isi trimita propriii vapori sus pe cer, sub forma norilor care plutesc mult deasupra suprafetei sale, reflectandu-se apoi in aceasta.

––––––

Dimineata este momentul in care ma simt cel mai treaz si in care in fiinta mea mijesc zorii… Noi trebuie sa invatam din nou sa ne trezim si sa ramanem treji, nu cu ajutorul unor mijloace mecanice, ci prin amplificarea la infinit a asteptarii noastre de a ne trezi si de a nu ramane scufundati in somnul cel mai profund. Personal, nu cunosc nimic mai incurajator decat capacitatea incontestabila a omului de a-si eleva viata prin simplul sau efort constient. Nu este putin lucru sa pictezi un tablou, sa sculptezi o statuie sau sa creezi un alt obiect frumos, dar mi se pare mult mai grandios sa iti pictezi si sa iti sculptezi insasi atmosfera si mediul in care traiesti… Modelarea calitatii zilei – aceasta mi se pare arta suprema.

Henry David Thoreau  – Walden

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s