BRANCUSI – Sau despre BUCURIE

“In sufletul tau este taina care da viata, nu in forma si culoarea exacta a lucrurilor” scria N. Grigorescu. Sufletul lui Brancusi da viata operei sale. Arta lui e senina, armonioasa, opusa deformarilor violente. E o arta a bucuriei de viata, o arta luminoasa, de o intensa vitalitate, o arta a echilibrului si a unitatii dintre forma si materie.

Esentialul, pentru Brancusi, era sa fii impacat cu tine insuti. Chiar el marturisea: “Ceea ce m-a sustinut intotdeauna a fost bucuria. Gaseam ca tot ce se intampla, se cuvine. Ca orice suferinta e  meritata. Si niciodata nu m-am revoltat impotriva soartei, pentru ca imi alesesem singur drumul si acceptasem totul de la inceput.”

Cei apropiati isi amintesc de ochii sai luminosi, de felul lui simplu, natural, duios de a fi. Era vesel si aproape copilaros in felul in care stia sa se bucure de micile placeri ale vietii. Alaturi de el, totul parea limpede, senin, simplu. Gandul lui era rodnic pentru ca provenea din adanc. Era simplu pentru ca era autentic. Era adevarat pentru ca isi tragea forta din izvorul vietii.

Simplitatea este una din caracteristicile fundamentale ale operei sale. Brancusi spunea: “Reala nu este forma exterioara a lucrurilor, ci esenta lor. Pornind de la acest adevar, nimeni nu poate exprima realitatea imitand suprafata exterioara a lucrurilor. Numai eliminand detaliile, ornamentele, accesoriile inutile, numai simplificand si reducand totul la esential, numai trecand de la particular la general se poate ajunge la forma pura.” Se cuvine sa simplifici, dar cu stiinta, nu cu ignoranta. “Simplitatea nu este un tel, ajungi la simplitate daca te apropii de talcul adevarat al lucrurilor.”

“El nu ajungea la abstractizare, ci la spiritualizarea materiei, creand propria sa geometrie, scria Paul Fierens. Structurilor pe care le realizeaza li se adauga elanul spiritual si o viata organica: totul palpita, se deschid parca aripi si se aude bataia unei inimi”. E inima lumii.

Simplitatea lui Brancusi atingea maretia. Lucra incet, cu o indelungata rabdare, reluandu-si mereu munca la o lucrare. Si-a stapanit uluitoarea usurinta de a lucra prea repede. Avea un profund simt al perfectiunii: fiecare lucru, oricat de marunt, se cuvenea sa fie cat mai bine facut. Astfel intelegea Brancusi raportul dintre om si lume, dintre vointa de creatie si desavarsita stapanire a materiei.

El acorda, in spirit oriental, o importanta foarte mare pregatirii interioare decat executiei propriu-zise. Lucrul se desfasura apoi intr-o stare de totala destindere, manuind usor, fara violenta, pana si ciocanul. Precizia si maiestria tehnica depind aici de o atitudine relaxata, care vine de la sine prin exercitii practicate intr-o anume dispozitie interioara. Apar astfel detasarea totala de subiectivitate, elanul decontractat catre supra-personal, catre forma universala.

La Brancusi, dezvoltarea interioara merge mana in mana, desavarsit, cu evolutia estetica, ceea ce confera operei sale un sens profund si durabil. “Daca era ceva ce Brancusi sa nu poata indura – povesteste sculptorul japonez Isamu Noguchi – era lipsa unei concentrari absolute, ca atunci cand m-a surprins ca mintea mi-o luase razna in soarele de afara. Am putut intelege ca-mi spune ca daca nu formam o fiinta cu lucrul meu, mai bine sa ma apuc de altele decat sa incerc sa fiu sculptor”. In aceasta forma artistica, supla, inspirata din lumea launtrica, rezonanta spirituala nu este niciodata neglijata, condensandu-se in simbolul descatusarii, al elevarii. Reunind idealitatea, superioritatea imanenta a sufletului cu intuirea si abordarea materialului, el a  izbutit sa introduca esentialitatea, ideea, intr-o forma care respira fericirea existentiala a naturii.

Brancusi a ajuns la extraordinarele sale sculpturi printr-o munca indelungata, prin staruinta sa de mester iscusit, prin cunoasterea adanca a cerintelor materialului, dar mai ales prin acea stare de spirit favorabila creatiei in care se afla atunci cand lucra. Chiar el spunea: “Nu-i de ajuns sa-ti pui o problema. Atat timp cat n-ai trait-o si n-a devenit propria ta realitate, nu vei fi copt sa o dezlegi. Lucrurile nu sunt greu de facut, ceea ce e greu e sa te pui in starea de a le face”. El considera ca omul trebuie sa afle starea de a gasi drumul catre ceruri. Brancusi credea ca trebuie sa se puna in starea de spirit prielnica procesului creatiei pentru ca munca lui sa fie cu adevarat rodnica. El si-a trait sculpturile, care au devenit astfel marturii ale vietii sale.

Sculptura lui Brancusi uneste frumusetea radioasa, mediteraneeana a formelor, cu intelepciunea si abstractul Orientului; ea poseda astfel asceza interioara a ardorii spirituale a formei. Intrupari in piatra sau in bronz, rod al meditatiei interioare, lucrarile sale propun privitorului acea “eliberare”, acea desprindere de trup realizata de filosofia orientala. L-a considerat ghid spiritual pe Milarepa, inteleptul si maestrul tibetan; lucrarea care descria viata si probele spirituale ale acestuia devenind cartea sa de referinta. Poposise, strabatand prin secole de mult apuse, langa un izvor indepartat, nu pentru a cauta retete de arta si viata, ci pentru ca, dincolo de timp, regasise, acolo un climat spiritual ce-i era familiar: “Ma simt in India ca la mine acasa. In India am gasit intelepciunea mea, pacea si bucuria.”

Creatiile sale marturisesc acea asceza voluntara in care eul, despuiat de vanitate si de elementele accidentale ale individualului, nazuieste sa renasca intr-o sinteza cu prinzatoare a universului. Intr-o asemenea arta, forma plastica este innobilata de o constinta superioara, de o lumina spirituala. Daca Brancusi s-a retras din zarva timpului sau, n-a facut-o din lipsa de interes, ci pentru ca avea forta de a se sustrage efemerului, raportandu-l la scara eternului. El avea insa constiinta epocii, avand numeroase legaturi cu artistii timpului. Inchis in ”cochilia” sa, Brancusi cunostea totusi uimitor de bine actualitatea politica si culturala, pentru el nu existau evenimente izolate.

Viata si arta se impletesc desavarsit. Calea abrupta catre adevarul interior, purificarea si obiectivarea propriului eu urca prin hatisul propriilor rataciri – cum aflam din retrospectivele sale relatari autocritice. Pentru el, un joc de forte aparent irational, dar in fond plin de intelesuri guverneaza lumea; fenomenele naturale, intalnirile cu oamenii, ofereau neincetat spiritului sau receptiv semne tainice si revelatii. Fara sfarsit era sirul “epifaniilor” care irumpeau in povestirile sale despre evenimentele aparent insignifiante, dar in fond miraculoase, ale vietii. Aceasta dispozitie interioara de a sesiza miraculosul in lume este cea care i-a permis sculptorului sa descopere minunea formei pure, careia i-a daruit un mister ce transcende frumusetea estetica. In orele lungi de munca plina de rabdare, Brancusi medita asupra formei, insuflandu-i pana la urma energie spirituala, strania stralucire interioara a frumusetii neintinate, cutemuratoare.

Toate eforturile sale tindeau sa elibereze sculptura din limitele stramte ale terestrului, s-o faca sa participe la o realitate transcendenta, sa o invie intr-o forma noua, intr-o frumusete virginala. Brancusi considera munca de creatie un act “religios” in care artistul, “preot anonim” oficiaza transmutatia profanului in sacru.

Spunea ca sculpturile lui “nu trebuie respectate, ci trebuie sa le iubesti si sa ai dorinta sa te joci cu ele. Eu doresc sa sculptez forme care dau bucurie oamenilor“. Dorea sa surprinda scanteia sufletului in sculpturile sale si sa faca piatra sa cante pentru umanitate. Voia ca oamenii sa se poata bucura direct de plasmuirile sale: copii sa invete a le iubi jucandu-se cu ele, iar oamenii maturi sa gaseasca aici un impuls interior: “Eu va dau bucurie adevarata. Priviti-le pana le vedeti. Cei mai aproape de Dumnezeu le-au vazut.”

Aceasta cugetare contine un dublu mesaj: bucurie a simturilor si imbold la reculegere. Arta este pentru el un savuros fruct terestru si in acelasi timp un apel spiritual la detasarea de cele pamantene. Sculpurile lui Brancusi ascund, in puritatea lor formala si in intensitatea lor spirituala, un element de transcendenta. Sunt obiecte de meditatie, intermediari plastici meniti sa creeze o atmosfera de concentrare interioara, de care omul de azi are poate cea mai mare nevoie.

Opera lui este dominata de problema zborului, a formei dinamice gata sa se avante de pe soclu si sa-si creeze un spatiu in devenire imaginar si totusi de o vadita realitate si dimensiune poetica. Atentia acordata temei zborului este dovedita de timpul acordat acestui ciclu al aperei sale, precum si de multitudinea variantelor. Inceput in 1910, ciclul Pasarii maiastre se incheie peste 31 de ani, cu ultima versiune a Pasarii in vazduh. Acest ciclu cuprinde 29 de variante, dintre care sub numele de Maiastra si 22 sub titluri ca Pasarea in vazduh, Pasarea galbena, Pasarea de aur. Materialul folosit este foarte variat: marmura alba, neagra, cenusie, galbena, albastra, gips patinat in cenusiu, bronz poleit.

Prin functia creatoare a luminii, prin sublimarea formei si transfigurarea materiei, Brancusi atinge in aceasta sculptura o culme in nazuinta sa catre forma pura si catre dinamica zborului. Realizarea Pasarii in vazduh reprezinta o adevarata cotitura in evolutia sa artistica si spirituala. Odata cu aceasta sculptura, el ajunge sa-si implineasca un vis: “N-am cautat, de-a lungul intregii mele vieti, decat sa redau esenta zborului. Zborul – ce fericire!” Pasare in zbor reprezinta incarnarea unui avant, o forma pura de o armonie si de o rigoare geometrica perfecta. Ea exprima elementul esential care defineste toate pasarile din lume: zborul. Spatiul pasarii este un spatiu cosmic, care nu cunoaste nici o limita, e un spatiu nemarginit.

Mircea Eliade scria: “Zborul este echivalentul fericirii pentru ca simbolizeaza inaltarea, transcendenta, depasirea conditiei umane. Zborul proclama abolirea ponderii, efectuarea unei mutatii ontologice in insasi fiinta umana. Miturile, legendele, basmele privitoare la eroii sau magicienii care circula liber intre Cer si Pamant sunt raspandite in tot universul. Un intreg ansamblu de simboluri, care privesc viata spirituala si indeosebi experientele extatice si puterile inteligentei, e solidar cu imaginea pasarii, a aripilor si a zborului. Simbolismul zborului exprima o ruptura intervenita in universul experientei zilnice. Dubla intentionalitate a acestei rupturi este evidenta: e in acelasi timp transcendenta si libertatea obtinute prin zbor. E semnificativ ca Brancusi a  fost preocupat toata viata de ceea ce el numea “esenta zborului”. Si este extraordinara isprava de a fi exprimat avantul inaltarii folosind arhetipul insusi al ponderii, materia prin excelenta, piatra. S-ar putea spune ca a operat o transmutatie a materiei, caci in acelasi obiect coincid si materia si zborul; si ponderea, si negatia ei.”

Diferite variante ale Pasarii in vazduh ar fi avut un rol deosebit in arhitectura Templului  contemplarii si al descatusarii, care trebuia sa adaposteasca urna funerara a maharanei Sanyogibatai la Maheshwar, regatul Indor, India. Datorita razboiului, planul sau nu a putut fi implinit. Proiectul templului cuprindea o sala unica, avand la mijloc o piscina rotunda, in jurul careia urmau sa fie asezate 3 Pasari in vazduh, de marmura alba, de marmura neagra si de bronz poleit. Se pare ca si sculptura in lemn Spiritul lui Buddha ar fi fost destinata acestei sali. Lipsita de ferestre, sala avea cateva deschizaturi in plafon, dispuse astfel ca lumina soarelui sa cada, rand pe rand, asupra celor trei Pasari in vazduh. Peretii aveau sa fie impodobiti cu fresce evocand zborul pasarilor, evocand probabil la pasarile – suflet. Prezenta celor trei variante ale Pasarii in vazduh avea o semnificatie de ritual funerar mitic. Templul nu ar fi avut decat o singura intrare subterana, alcatuita dintr-un tunel in forma de spirala si sapat la o anumita adancime, care ducea in sala cea mare ovoidala si nu ar fi putut fi vizitat decat de o singura persoana odata, atat pentru a pastra tacerea si climatul prielnic contemplarii, cat si pentru a da sentimentul descatusarii de tot ce era lumesc.

Brancusi voia sa creeze o arhitectura spiritualizata folosind forta esentiala a formelor, a raporturilor si a numerelor, a luminii si a ovoidului. Stia sa puna in valoare magia luminii pentru a crea un spatiu mitic de taina si meditatie.

Arta era, pentru Brancusi, o veriga din lantul infinit al dialogului dintre om si natura. Acest dialog nu tinde numai sa traduca in formele matematice legile dupa care se desfasoara fotele naturii, el este insufletit de nazuinta de a trece hotarul celor nestiute si nevazute ale insesizabilului si al imponderabilului, pentru a ajunge la esenta lucrurilor, pentru a exprima “ceea ce nu e supus mortii”.

Bucuriei frenetice de a trai, Brancusi ii alatura setea de absolut si o conceptie asupra mortii asemanatoare cu cea a taranilor romani. Aceasta este materializata in celebra Rugaciune care face parte din monumentul funerar al lui Petre Stanescu. Exista impresia ca aceasta statuie este asemenea unui arbore care se pleaca sub povara suferintei. Si totusi, o nobila simplitate, un sentiment de seninatate, de impacare, de armonie launtrica si de frumusete spirituala se desprinde din acest monument. Criticul Dan Haulica il considera: “un trunchi auster si anonim, sfielnic si tenace totusi, o veghe in genunchi, neprihanita si ferma. Nu e nici disperare, nici cantec de bucurie in aceasta nuntire cu vesnicia.” Este pentru prima oara cand Brancusi sculpteaza Tacerea, cu toata intensitatea ei, cu tot omenescul rugaciunii in care se contopeste intreaga fiinta.

Arta a puritatii, a seninatatii, a simplitatii si a sintezei, arta a esentelor si a spiritualitatii, a tainelor lumii si a poeziei, sculptura lui Brancusi exprima una dintre cele mai profunde aspiratii ale sufletului omenesc: a descoperi si a arata intregului univers minunea vietii: “Nu ne dam seama ce minune reprezinta viata. E o minune faptul ca suntem purtati pe un glob imens care se invarte de veacuri prin haos. Existenta insasi e plina de atatea  minuni: florile, copacii, frunzele. Ce bucurie e sa traiesti! Sentimentul acesta de plenitudine, de bucurie, intregeste pe om. Arta ar trebui sa fie numai bucurie. Indeletnicirea artistica e o nevoie fireasca, o necesitate de viata. Lucrezi asa cum respiri. De aceea nu exista artisti, ci numai oameni care simt nevoia sa lucreze in bucurie, sa cante asemenea pasarilor. Fiecare om ar trebui sa-si gaseasca masura. Si arta sa fie pe masura omului.”

Sculptura care intruchipeaza in  mod stralucit triumful vietii este Cocosul. Creat in 1924 in prima versiune din lemn, Cocosul a fost si ultima sculptura la care a mai lucrat artistul inainte de a muri. De aceea poate, ea poarta semnificatia unui testament spiritual, marturisind increderea lui in viata adevarata, in lumina si fericire.

Cocosul este imaginea plastica a unui chiot de bucurie. Sunetul invizibil este tradus in limbajul vizibil al formelor sculpturale. E un chiot care anunta zorile, lumina, speranta. Un cantec care trezeste oamenii si le deschide ochii si totodata  e o forma in devenire. In lemn de nuc, in bronz poleit de o fascinanta stralucire sau in bronz inoxidabil, Cocosul este redus la cea mai simpla expresie. Prin liniile sale de forta, prin alternarea unghiurilor si a planurilor opuse, crestate in zig-zag, prin vivacitatea dinamicii sale ascendente, prin exuberanta miscarii, Cocosul este si un strigat de triumf, exprimand plastic vitalitatea, bucuria de a fi, libertatea si avantul miscarii.

“Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare in realitatea adevarata, in singura realitate valabila”, scria cel a carui viata a fost un cantec de dragoste si de bucurie, de incredere in viata si de nadejde, Constantin Brancusi.

Anunțuri

One thought on “BRANCUSI – Sau despre BUCURIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s