Corpul nostru – templul Inimii

Crearea unei vieti spirituale autentice pentru noi insine cere contemplare  – puterea profunda de a asculta Divinitatea cand vorbeste in si prin noi. Radacina cuvantului contemplare inseamna „a face un templu cu”. Un templu este un loc dedicat adorarii sau prezentei unei zeitati. Corpul, mintea si inima noastra pot fi un asemenea templu. E propriul nostru sanctuar interior, locul tacerii profunde din noi insine. Un loc unde sacrul poate fi trait, recunoscut si unde sa ne lasam imbratisati de el. Depinde de noi sa ne cream, sa redescoperim acest templu interior.

Incepem prin a crea spatiu sacru in noi insine, prin tacere, pentru a putea fi mai deschisi si mai receptivi in fata Divinului asa cum ni se arata. O practica personala a tacerii ne face capabili sa ascultam cu adevarat, ca sa putem auzi cum se reveleaza Divinul. Ne inclinam spre Dumnezeu cu simturile acordate pentru a putea observa ce ni se comunica. Comunicarea divina ia multe forme: cuvinte, sunete, imagini, senzatii. E nevoie de practica pentru a observa aceste expresii si a asculta ce aduc ele. E nevoie de discernamant.

Pentru a putea simti divinul in si prin noi, in viata de zi cu zi, e necesara o perioada lunga de timp. In copilarie, Dumnezeu era pretutindeni in jurul nostru, stralucind in flori sau constelatii si, in acelasi timp, in noi, il traiam in corpurile noastre, daca ne lasam in voia acestui sentiment. Dar cand am pierdut aceasta legatura divina pe care o simteam in corpurile noastre tinere?

In adolescenta, am inceput sa ne indoim de corpurile noastre, chiar sa le dispretuim. Abdomenul si sanii se schimbau, la fel si misterul ascuns intre coapsele noastre. Ne-am transformat in altcineva fara permisiunea sau implicarea noastra constienta. Mai este de mirare ca in aceasta perioada formatoare a vietii am inceput sa avem suspiciuni legate de corpul nostru? Combinati aceasta indoiala personala cu tendintele sociale si religioase care afirma ca trupul nostru e rau (o sursa de tentatie), este inferior (sexul slab) si defect (trebuie mereu imbunatatit), si astfel obtinem o negare sau o amnezie, uitam ca trupul nostru poate fi o cale catre Divin. Nu este de mirare ca multe femei au sentimente de neplacere sau chiar de dispret pentru corpurile lor. Foarte multe femei nu sunt multumite de modul in care arata, foarte multe tin regim.

Stiind acestea, ne trebuie multa imaginatie sa ne vedem corpul ca fiind sacru, sa credem ca el este locul deosebit creat de Dumnezeu pentru a ne gazdui sufletul nostru pe pamant si chiar mai important, ca el este o modalitate directa de comunicare cu sursa noastra, cu izvorul din care am aparut.

Si totusi, aici, in aceasta lume, prin corpul nostru putem avea o relatie intima cu Dumnezeu. Mintea noastra, care se apropie de Dumnezeu prin gand, este gazduita in creierul nostru. Simturile noastre – vazul, auzul, pipaitul, gustul, mirosul – furnizeaza materia prima din care sunt alcatuite gandurile si senzatiile noastre despre lume. Simtul tactil, impreuna cu reactiile interne corporale – respiratia si bataile inimii – ne acorda la lumea exterioara corpurilor noastre, alertandu-ne cand apare ceva semnificativ. Buzele noastre dau voce experientei. Mainile si picioarele noastre exprima in mod creator intelegerea acestei experiente. Corpul nostru este vehiculul fundamental prin care comunicam cu Dumnezeu. Acest vas, corpul nostru, este un instrument muzical prin care canta spiritul.

Calatoria noastra spre nivelurile cele mai profunde ale fiintei noastre se bazeaza pe capacitatea noastra de a realiza sacralitatea corpului nostru.  Corpul nostru, fiind aici si acum, e cea mai buna modalitate pentru trezirea spirituala. Cea mai mare realizare spirituala la nivel personal nu inseamna transcenderea corpului, ci cuprinderea lui, realizarea unirii dintre corp si spirit, astfel incat noi devenim fiinte umane intregi, complete, unitare, nu versiuni fragmentate.

Pentru a trai la nivelul nostru cel mai profund e necesar sa ne recunoastem corpurile drept creatii exceptionale ale lui Dumnezeu. Putem invata sa ne iubim si sa avem incredere in corpurile noastre, din nou, pentru ca ele sa devina ghizii nostri spre o perceptie sanatoasa si sacra a noastra insine. In corp, pamantul si cerul se intalnesc. Il simtim pe Dumnezeu in fiecare celula, in fiecare bataie a inimii, in fiecare atingere, in fiecare imagine pe care o vedem, in fiecare sunet pe care il auzim. Calatoria vietii noastre este o calatorie de reamintire, de reconectare, de reunire.

Anunțuri

Concluzii seminar

In perioada 19 – 21 noiembrie 2010, am tinut seminarul cu tema „Fii femeia care ai fost menita sa fii”, la sala Centrului de Yoga si Meditatie Kamala din Sanpetru, Brasov.

Această prezentare necesită JavaScript.

Prin acest seminar, am dorit sa creez un cadru, un timp si un spatiu special, in care femeile au avut ocazia sa se bucure de liniste, de contemplatie, de reflectare, de intrare in profunzime. Impreuna, am (re)invațat un mod de a trai in care fericirea nu depinde de ceva exterior, si am reintrat in legatura cu puterea din noi, cu lumina din sufletul nostru.

Seminarul a fost interactiv, dinamic, practic, au fost multe fise de lucru, chestionare, discutii referitoare la situatii concrete de viata. S-a transmis un mesaj practic, optimist si concret. A fost un timp si un spatiu magic, in care un grup de femei s-au adunat pentru a retrezi in ele flacara iubirii, a cunoasterii, a sacrului, a magiei vietii.

Am fost impresionata de sinceritatea si deschiderea lor, de dorinta lor profunda de transformare. Iata cateva impresii:

„Tehnicile prezentate m-au ajutat sa ma linistesc si sa ma interiorizez. Salutul Soarelui a fost ceva complet nou pentru mine, mi-a trezit interesul pentru yoga. Mi-a placut exercitiul de relaxare si vizualizare, atunci am realizat ca am nevoie sa imi dau voie sa ma joc. In timpul discutiei libere de sambata, mi-am rezolvat un conflict interior care ma supara de mult timp.”

„M-am descoperit pe mine, poate pentru prima data, si ma bucur ca sunt FEMEIE! Mi-a placut Salutul Soarelui, ma dinamizeaza extraordinar, posturile noi invatate, tehnica de respiratie alterna imi fac bine. Am reusit sa ma interiorizez, sa ma regasesc. Cel mai viu imi vine in minte exercitiul cu bobocul de floare, inflorit, prima intalnire cu sufletul meu, deschis acum! Apreciez enorm efortul tuturor femeilor care au participat la acest seminar, era nevoie de toate aici. Mi-a schimbat viata total, m-a transformat! Am avut o experienta foarte profunda. A trebuit sa ma confrunt cu realitatea mea, cu ce am tinut in mine sau am uitat. Simt acum ca am puterea unica si nemarginita sa merg mai departe. Acum stiu ca am de unde si pot darui, iubi, ierta mai mult!”

„Chiar am simtit ca infloresc. Multumesc pentru tot. A fost o grupa excelenta!”

„Mi-a adus mai multa incredere in mine si mai multa bucurie in suflet.”

„Am inteles ca pot sa fiu calmul si armonia pe care vreau sa le vad in lume, ca pot sa vad viata cu ochi de copil.”

„Programul a fost practic, tehnici prin care patrundeai in interiorul tau, lucruri scrise cu care ramai si dupa seminar. Totul a fost plin de iubire si caldura, destins. M-a ajutat sa ma cunosc mai bine, sa aduc lumina in sufletul meu, sa fac mai mult pentru mine si implicit pentru cei din jurul meu.”

„Mi-am dat seama ca eu ar trebui sa fiu prietena mea cea mai buna. Si mai trebuie sa lucrez la asta.”

„Tehnicile prezentate m-au ajutat sa redescopar parti din mine la care uit sa fiu atenta uneori. Mi-au placut foarte mult discutiile libere, le-am descoperit pe fete ca pe niste prietene apropiate. Mi-am adus aminte ce bine e sa fii femeie!”

Rabindranath Tagore – poezii

Fii gata, inima mea

fii gata, inima mea
si-avanta-te-nainte
lasa-i sa intarzie pe cei ce vor
numele tau a fost strigat
in cerul diminetii.
bobocului de noapte-i este dor de roua
dar floarea inflorita striga
dupa libertatea luminii.
sparge-ti invelisul, inima mea
si-avanta-te-nainte!

–––––––––

Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.

––––––––––

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

–––––––-

Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile

Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile
cu cele din urmă răsfrângeri ale măreţiei tale,
tu ai transfigurat viaţa mea prin frumuseţea apropiată a morţii.

Aşa cum apusul de soare lasă să întrezărim puţin
din paradis,
tu mi-ai schimbat suferinţa în extaz suprem.

Prin vraja ta, Iubire,
viaţa şi moartea au devenit pentru mine
o singură nemărginită uimire!

Lucian Blaga – Lumina

Lumina ce-o simt
navalindu-mi in piept cand te vad,
oare nu e un strop din lumina
creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata?

Nimicul zacea-n agonie
cand singur plutea-ntuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
„Sa fie lumina!”

O mare
si-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume si soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci – cine stie?

Lumina ce-o simt navalindu-mi
in piept cand te vad – minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata in ziua dintai.

Sa mai si radem – Istoria umanitatii (pe scurt)

1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.
2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.
3. Copiii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.
4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.
5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.
6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.
7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.
8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.
9. Hainele din piele, dar si cele din blana, miros urat. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie – Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt – Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare – Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.
10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.
11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.
12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal, incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta, nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand…

Peste ani…
n. Femeia simte nevoia de a „evada” din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asaaaaa,  un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si, pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.

Morala 1:
Cand femeile plang, omenirea evolueaza.
Morala 2: Fara femei, am fi trait si acum in copac.

Femeia inteleapta

Nu am scris eu ceea ce urmeaza, am primit textul de la o prietena, insa reprezinta un punct de vedere cu care sunt in mare masura de acord. De luat aminte…

Femeile imature îsi pastreaza agenda complet goala si asteapta sa le sune un barbat. Femeile mature îsi fac propriile planuri si îi spun cu gratie barbatului pe care îl apreciaza ca este binevenit în acele activitati la care doreste sa participe.
Femeile imature vor sa-l controleze pe barbatul din viata lor. Femeile mature stiu ca, daca barbatul le iubeste cu adevarat, controlatul este absolut inutil.
Femeile imature îl „verifica” pe barbatul care nu le-a sunat. Femeile mature sunt prea ocupate ca sa observe ca el nu a sunat.
Femeile imature încearca sa „înlantuiasca” un barbat utilizand sexul. Femeile mature stiu ca numai sex-appealul de tip mental poate determina un barbat sa vrea sa te „înlantuiasca” el pe tine.
Femeile imature se îndragostesc si vaneaza obiectul afectiunii lor pana în panzele albe, ignorand toate semnalele pe care le primesc si toate realitatile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi. Femeile mature stiu ca uneori acela pe care îl iubesti nu te poate iubi pe tine, si îsi vad de viata lor mai departe, fara amaraciune si furie.
Femeile imature falsifica manifestarile placerii sexuale, ori asteapta cuminti sa termine barbatul ceea ce face el acolo în mod egoist ori prostesc… Femeile mature, în aceeasi situatie, spun „Opreste-te”, se ridica, se îmbraca si pleaca.
Femeile imature ignora „baietii buni”. Femeile mature ignora „baietii rai”.
Femeile imature îl pot aduce pe un barbat la orgasm, femeile mature îl pot aduce pe barbat Acasa.
Femeile imature sunt permanent îngrijorate ca nu sunt suficient de frumusele sau bune pentru un anume barbat. Femeile mature stiu ca sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare barbat.
Femeile imature încearca sa monopolizeze tot timpul barbatului lor (de ex: nu admit ca el sa petreaca timp cu prietenii lui). Femeia matura realizeaza ca îi poate oferi linistita spatiul de care are nevoie unui barbat, asta va face apoi timpul petrecut în cuplu chiar mai placut si special – si pleaca sa se distreze cu prietenele ei.
Femeile imature gandesc ca un barbat care plange este un barbat slab. Femeile mature îi ofera acestuia un umar pe care sa planga si o batista.
Femeile imature vor sa fie rasfatate si îi spun asta în mod raspicat barbatului lor. Femeile mature îi „arata” barbatului ce înseamna rasfatul si îl fac sa se simta suficient de confortabil ca sa poata raspunde cu reciprocitate fara teama ca-si va pierde „barbatia”.
Femeile imature sunt ranite de un barbat si-i fac pe toti ceilalti barbati sa plateasca pacatele aceluia. Femeile mature stiu ca acela a fost doar un barbat.
Femeilor imature le este frica de perioadele în care sunt pe cont propriu. Femeile mature apreciaza aceste perioade si le utilizeaza ca timp pretios, în care poti realiza mari progrese personale.

Ofera-ti darul timpului!

De-a lungul anilor, am invatat importanta faptului de a-mi acorda mie insami timp pentru a face ceea ce ma regenereaza, pentru a fi sanatoasa, calma si impacata cu mine insami si cu lumea.

De ce este atat de important pentru noi, femei ocupate in ziua de azi, sa ne deconectam de la ritmul rapid al vietii? Si cum putem sa facem astfel, cand se pare deseori ca nu exista timp pentru asa ceva? Am invatat mult despre aceasta deconectare din propria experienta. Am petrecut timp cu alte femei din ce in ce mai frustrate si coplesite de vietile lor, de boli, stres, anxietate. Problema generala este aceea ca stim ca trebuie sa incetinim, sau chiar mai bine, sa ne oprim, si sa ne facem timp pentru noi insine ca sa fim bine din punct de vedere fizic, emotional, spiritual. In ciuda faptului ca stim care ar fi rezultatul daca nu facem asa (oboseala, epuizare, resentimente), majoritatea dintre noi nu ascultam vocea interioara care spune: „Ia o pauza, odihneste-te!”

Daca vrem sa traim intr-un mod constient, treaz, trebuie sa intelegem importanta deconectarii – sa lasam lucrurile de facut pentru a avea timp sa FIM.

Corpurile noastre nu au fost construite pentru un mod de viata atat de rapid. Ne lasa dusi de masina vietii cu viteze ametitoare. Aceasta viteza este resimtita la nivelul mintii prin agitatia gandurilor, ca urmare, apare stresul si anxietatea. La nivel corporal, apar boli cauzate de stres (probleme cardiace, dureri de cap, insomnii, etc).Cand incetinim sau chiar oprim acest ritm nebun, ne simtim imediat mai bine, corpul si mintea ne transmit asta. Daca am asculta mai atent aceste semnale ale corpului si mintii, am sti instinctiv ce sa facem sau sa nu facem, pentru a ne simti bine. Insa trebuie sa incetinim ritmul pentru ca asta sa se produca.

Cand smulgem clipe pretioase din „ghearele” programului zilnic, ne intoarcem atentia si energia spre noi insine. Cand ne dedicam timp noua insine, acordam valoare propriului nostru timp. Daca alegem sa „pierdem” timp pretios cu noi insine, stim ca meritam. Prin deconectare, ne crestem increderea in sine si puterea interioara. Invatam sa fim soferii propriei noastre masini, in loc sa fim doar pasageri, si castigam un simt al puterii noastre personale. Intelegem ca avem control asupra calatoriei. Putem cu adevarat sa apasam frana si sa coboram oricand. E nevoie doar de dorinta si curajul de face astfel.

Incetinirea, odihna si regenerarea ne ajuta sa vedem lucrurile mai limpede

Uneori, datorita ritmului rapid, desi am vrea sa facem o schimbare, nu avem timp sa ne asezam si sa ne gandim la ce vrem sa facem in continuare.

Datorita agitatiei in care traim, avem uneori senzatia ca suntem intr-o ceata. Cand luam hotararea sa ne odihnim, simtim ca ceata se risipeste. Valul de ceata se ridica si putem sa ne vedem pe noi insine si vietile noastre mai clar. Cand viata alearga rapid, scapata de sub control, iar corpul si mintea se straduiesc sa tina ritmul, nu e nici o cale sa putem gandi clar.

Doar incetinirea nu este suficienta. Pentru a imbunatati calitatea vietii noastre, trebuie sa ne oprim cu adevarat din cand in cand. Acest stop insemna a nu face nimic o perioada de timp, de la o secunda pana la o luna, cu scopul de a deveni mai constient si a-ti aminti cine esti.Astfel, viata e mai bogata, binecuvantata cu minuni in fiecare clipa si te poarta spre scopul tau cel mai inalt.

Daruieste-ti tie insati darul deconectarii. Nu iti poti imagina bogatiile care pot veni spre tine sau magia care poate fi gasita in tesatura zilelor pana cand nu iti acorzi timp sa incetinesti, sa te opresti si sa fii. Aminteste-ti, fiecare dintre noi este unic, iar durata unei asemenea deconectari sau opriri poate varia foarte mult. Poti sa te regenerezi rapid privind un rasarit de soare sau poate ai nevoie de o saptamana in solitudine, in natura.

Te invit la seminarul „Fii femeia care ai fost menita sa fii!”

unde, timp de un week-end, vei putea sa te deconectezi si sa te redescoperi!

19- 21 noiembrie 2010 – un weekend care iti poate schimba viata!

Mereu pădurea…

Duminica, am fost intr-o excursie in padurile din jurul Brasovului. Asa cum am mai scris aici, padurea este ca o catedrala pentru mine. Pe drum, pe carare, m-am oprit de cateva ori si am ascultat pur si simplu.
Tacere.
Tril de pasare.
Tacere.
Fosnet de frunza leganata spre pamant.
Tacere.
Ciocanitoare.
Tacere.
Izvor zglobiu si rasunator.
Tacere.
In acea tacere si maretie a padurii, era pace. Era liniste. Copacii, pasarile iarba, insectele, fiecare isi avea locul bine stabilit si ritmul propriu, firesc.
Cand las padurea sa imi intre in suflet, devin mareata, ampla, vasta, ca ea. De acolo, din acea vastitate si profunzime a tacerii, problemele cotidiene isi gasesc o solutie simpla, frumoasa, evidenta.
Ma duc deseori la intalnire cu padurea mea draga. Ea imi readuce frumusetea tacerii in suflet si imi aminteste perspectiva justa in viata mea. Ma simt una cu ea, una cu pacea, cu linistea. Ma simt intreaga, completa, vasta. Si vad lucrurile la adevarata lor valoare.
Nimic nu mai e grav, dramatic, coplesitor. Totul e firesc, simplu, frumos. Este pur si simplu.

Cititorule, care sunt locurile sau momentele care iti aduc o asemenea pace in suflet, cand te simti acasa, cu sufletul linistit si cuprinzător, cand simti ca Dumnezeu priveste prin ochii tai, respira, se misca, aude, gandeste prin tine?

Miracolul zilei de azi

In drumul nostru spre autocunoastere si adevaruri spirituale, multi dintre noi ne uitam intr-o directie gresita. Am separat spiritualul de viata de zi cu zi, astfel ne-am oprit pe noi insine sa mai traim spiritualitatea de zi cu zi. Spiritualul a devenit asociat cu slujba de duminica, sau yoga si meditatie, sau o calatorie in India, sau un tur la catedralele celebre din Europa. Credem ca a ne ruga este ceva mai spiritual decat a merge cu bicicleta, ca a citi carti religioase e mai sacru decat a face dragoste. Si ne mai intrebam de ce ne simtim atat de des lipsiti de sens si scop in viata.

Cautarea momentelor reale si a  spiritualitatii de zi cu zi trebuie sa inceapa cu o intoarcere la uman. Spiritualitatea de zi cu zi nu este o evadare din viata obisnuita in cautarea unei experiente speciale, exaltate, ci o abandonare in deplinatatea fiecarei experiente. Nu este o cale care te indeparteaza de uman catre spiritual, care te duce de la Pamant la Cer, ci una care te aduce inapoi la obisnuit, la viata de zi cu zi, si te invita sa gasesti spiritualul aici. Incepe si se termina acolo unde esti deja, chiar aici, chiar acum. Nu mai este nimic de cautat, nimic altceva de obtinut. Esti deja tot ceea ce cauti.

Cand am inceput ceea ce am numit o cale spirituala, in dorinta mea de a-l cunoaste pe Dumnezeu, am intors spatele lucrurilor lumesti. Practicam meditatia ore intregi, uneori zile intregi. Am realizat perioade de retragere si de tacere. Imi consideram corpul fizic un obstacol in calea iluminarii, dorintele mele umane drept o piedica pentru a atinge o stare spirituala, pura. Consideram viata mea pe pamant ca un fel de pedeapsa care ma oprea sa ma intorc acasa, la originile mele divine.

Am avut multe experiente inaltatoare in acesti ani, dar puteam fi fericita doar cand imi faceam practica spirituala. Dupa multe cautari, am inteles in final ca intreaga viata este o practica spirituala – ca trebuia sa reinvat  sa fiu umana. De atunci, am urmarit sa imi imbratisez umanitatea, nu sa fug de ea, si am cautat in ea experientele spirituale pe care le cautasem in alta parte.

Theillard de Chardin spunea: „Nu suntem fiinte umane care traiesc o experienta spirituala, ci fiinte spirituale care traiesc o experienta umana”. Nu suntem separati de spirit, aceasta ar fi imposibil. Pur si simplu, suntem fiinte spirituale deghizate in forme umane. In acest mod, suntem conectati cu intreaga viata. Floarea este spirit, la fel si piatra. Toti avem aceeasi sursa. Toti suntem facuti din aceleasi particule invizibile de materie. Toti suntem Unul.

Cand separam spiritualul de cotidian, ne limitam sansele de a trai momente pline de frumusete si autenticitate.. Ne lipsim de miracolele si minunile obisnuite pentru ca nou cautam ceva stralucitor, extraordinar, pe care scrie: „Sunt ceva special, sunt sacru.” Suntem atat de innebuniti in cautarea extraordinarului, incat nu mai recunoastem sacrul nici cand il intalnim.

Momentele autentice, sacre, apar cand traim momente de unitate cu noi insine, cu natura  sau cu o alta persoana. De-a lungul zilei, priviti momentele sacre si miracolele de zi cu zi: imbratisarea pe care copilul tau ti-o da fara nici un motiv, un stol de pasari care se profileaza in zbor pe un nor, multitudinea de frunte si legume create de Dumnezeu care te asteapta la supermarket, cantecul care se aude la radio care iti spune exact mesajul pe care aveai nevoie sa il auzi, o floare micuta care rasare in crapatura unei alei de beton.

Cand ne oprim si acordam atentie clipelor sacre si miracolelor de zi cu zi, vom incepe sa traim cu veneratie si minunare.

Ieri, aproximativ 200.000 de oameni din intreaga lume au murit.

Tu esti viu.

Esti aici, acum.

Ai o alta zi.

Aceasta este o binecuvantare.

Bucura-te de miracolele obisnuite ale vietii de zi cu zi care iti creeaza viata. Acestea sunt cele mai autentice momente sacre din viata ta.

Yoga si sindromul premenstrual (2)

Cateva sfaturi utile care provin din medicina orientala care pot ajuta la invingerea sindromului premenstrual:

– o alimentatie pura, vegetariana, bogata in cereale este de mare ajutor in reducerea problemelor legate de sindromul premenstrual, si in general a oricaror probleme menstruale

reducerea alimentelor procesate, in special de genul fast-food, si a zaharului, pe termen nelimitat sau cel putin in perioada anterioara menstruatiei ajuta foarte mult

– cu cateva zile inainte si in timpul menstruatiei, consumul portocalelor proaspete, a sucului de lamaie si a bananelor coapte ajuta la compensarea nivelului scazut de potasiu care determina tulburarile sistemului nervos

– Orice stimulent cum ar fi alcoolul, ceaiul, cafeaua, tutunul si drogurile trebuie sa fie evitat complet, deoarece agraveaza dezechilibrul emotional.

condimentele picante si grele, alimentele uleioase, grele sau prajite trebuie evitate cu strictete

masajul cu ulei de susan este considerat unul din cele mai bune tonice ale sistemului reproducator. Un masaj zilnic al picioarelor, dar si aplicatii cu ulei cald de susan pe abdomenul inferior pot reduce in timp efectele sindromului premenstrual.

(VA URMA)

Yoga si sindromul premenstrual (1)

Yoga si medicina indiana, Ayurveda, ne invata ca fiecare boala este o consecinta a unui mod de viata gresit sau a unei diete incorecte. Ca orice alta problema de sanatate, sindromul premenstrual ar trebui analizat si tratat dintr-o perspectiva holistica si cu o intelegere profunda a cauzei care l-a determinat.

Sindromul premenstrual este identificat cu dificultatile asociate menstruatiei, cum ar fi: migrene, dureri abdominale si ale spatelui cu 3-4 zile inainte de sangerarea propriu-zisa. Unele femei au sanii umflati, constipatie si o stare generala de umflare. Dar cele mai neplacute aspecte sunt problemele emotionale si nervoase, cum ar fi iritabilitatea, depresia, anxietatea si schimbarile rapide de stare. Sindromul premenstrual este o afectiune psihologica sau nervoasa si deseori este asociata cu o problema sau un blocaj emotional.

Inainte de a da indicatii mai specifice pentru reducerea sindromului premenstrual, este important pentru noi sa cunoastem cateva consideratii de ordin general referitoare la posibilele cauze ale acestuia.

– E important sa intelegem ca doar posturile yoga (asana) si exercitiile nu pot rezolva problema. Posturile corporale asumate in yoga amelioreaza starea deoarece actioneaza asupra flexibilitatii corpului si imbunatatesc circulatia sanguina, ceea ce in timp ajuta corpul, global. Cu toate acestea, fara o dieta corespunzatoare  si modificari ale modului de viata, nu se poate indeparta cauza principala a problemei. Alimentatia si modul de viata sunt esentiale in tratamentul oricarei afectiuni sau boli.

Vindecarea apare printr-o intelegere profunda a cine suntem noi si care sunt dificultatile pe care trebuie sa le rezolvam in plan emotional. Fara aceasta, doar luarea pastilelor sau realizarea unor posturi yoga vor indeparta temporar doar efectele, dar nu si cauza.

– Ayurveda si terapia prin yoga, contrar medicinii traditionale occidentale, considera ca acelasi tratament nu poate si nu trebuie recomandat tuturor. Toti suntem diferiti, cu constitutii diferite si slabiciuni diferite. De exemplu, o femeie foarte sentimentala si emotionala, atasata si foarte dependenta de sot/iubit va dezvolta un anume tip de sindrom premenstrual. In acelasi timp, o femeie care controleaza totul, agresiva, critica la adresa celorlalti, poate si ea dezvolta sindromul, dar in alt fel. De aceea, cel mai bun tratament in acest caz este cel personalizat. Bineinteles, exista cateva reguli generale pe care oricine le poate urma pentru ameliorarea starii.

– Un alt aspect care trebuie cunoscut este faptul ca in corpul si sistemele noastre corporale, schimbarile apar in timp. Nu trebuie sa ne asteptam la  rezultate rapide si miraculoase. Dureaza luni pentru ca o anumita schimbare de dieta au o metoda terapeutica yoghina sa aduca rezultate vizibile. Nu trebuie sa se renunte la practica deoarece rezultatele dorite nu au aparut inca. Yoga afirma ca doar printr-un efort constant si perseverent directionat spre scopul nostru putem sa atingem acel scop.

– In afara de diferentele individuale, trebuie sa intelegem si sa analizam influentele exterioare: societatea, sistemul de valori, stresul. Valorile eronate ale unei societati influenteaza in mod drastic viata unei femei. Yoga si Ayurveda afirma ca sistemul nervos al unei femei este extrem de sensibil, reactionand puternic la factori puternic emotionali cum ar fi iubirea si multumirea, fiind creativ, dar este la fel de reactiv la factori de stres si oboseala. Cu alte cuvinte, femeile trebuie sa se odihneasca si sa aiba o grija adecvata pentru ele insele si corpurile lor. Ritmul lumii occidentale este prea rapid. Femeile tind sa isi risipeasca energiile in toate directiile, intre cariera, copii si responsabilitati familiale si sa pastreze acelasi ritm ca barbatii. De aceea, ele trebuie sa isi revizuiasca rolul in familie si in viata. Stresul, oboseala, orele suplimentare la serviciu, proastele obiceiuri alimentare (mancatul mereu pe fuga, alimente de tip fast-food, alimentatia uscata si rece pe care si-o impun pentru grija data siluetei), toate afecteaza sistemul reproducator si fluidele corespunzatoare, ca urmare aceasta parte a corpului va fi prima afectata de boli.

– In general, factorii cauzali includ alimentatia saraca, deficitara, stresul, munca excesiva, emotiile suprimate si dificultatile in relatii.

Toate femeile  sunt supuse limitelor circumstantelor vietii,  insa intotdeauna exista o cale. Unul din cei mai importanti factori pentru descoperirea unei cai pentru eliminarea bolii este vointa de a o afla. (citeste si Yoga si sindromul premenstrual – 2)

Solitudinea ne ajuta sa ne regasim bucuria si autenticitatea

Fiecare dintre noi are un ritm personal, un flux si un reflux , un ritm ciclic instinctual care alterneaza intre perioade active, energice, si perioade de retragere, contemplative. Cand nu valorizam sau nu realizam perioadele de retragere la fel de mult ca cele active, ne tradam ritmul nostru de baza si riscam sa ajungem ca niste zombi, fara ceva pe care sa o numim viata. Nu ne acordam timp pentru a ne improspata viata interioara.

In era moderna, prea putine dintre noi acordam atentie acestei tendinte de a merge in interior. Sufletul nostru e infometat. Daca nu recunoastem dorinta noastra de retragere, daca nu spunem: „Am nevoie ca un timp sa nu fac nimic” sau „Am nevoie sa fiu putin timp singura”, ne micsoram pe noi insine. Cand credem ca, daca ne acordam timp pentru noi insine, copiii nostri vor fi infometati, pisica va muri sau firma va da faliment, ne infometam vietile pana ajung ca niste schelete vii. De multe ori, cel mai mare obstacol este intrebarea: „Cred oare ca merit o retragere? Chiar este necesara? Nu pot doar sa iau o pastila?”

Tu, eu, fiecare dintre noi trebuie sa acordam valoare retragerii, perioadelor de orientare spre interior la fel de mult ca si perioadelor de actiune, energice. Credeti ca o zi in singuratate este la fel de valoroasa ca o zi de munca? Indrazniti sa credeti ca a face din retragere o parte constanta din viata voastra este la fel de important cu a castiga o suma foarte mare de bani?

Pentru a ajunge la aceasta noua convingere, trebuie sa invatam valoarea retragerii. Trebuie sa descoperim noi insine, in mod direct, cum solitudinea ne permite sa ne regasim bucuria si autenticitatea.

Marion Woodman, in cartea The Feminine Face of God, spune: „Una din problemele femeilor de azi este aceea ca nu doresc sa gaseasca fluviul vietii lor si sa se abandoneze curentului. Nu vor sa piarda timp descoperindu-se pe ele insele deoarece cred ca sunt egoiste. Ele cresc incercand sa ii multumeasca pe ceilalti si rareori se intreaba pe ele insele: Cine sunt eu? Foarte rar. Viata lor incepe sa fie fara sens pentru ca ele traiesc pentru a multumi pe ceilalti, nu pentru a fi ele insele.”

Descoperirea propriului nostru substrat nu inseamna niciodata a fugi de ceva exterior, de exemplu de torentul listei zilnice cu lucruri de facut, ci este o apropiere de noi insine, de un loc de intimitate si contemplare (loc care poate fi atat interior, cat si exterior).

Ne putem retrage din multe motive, pentru a reflecta asupra vietii noastre, pentru a sarbatori ce am invatat, pentru a jeli, pentru a crea, pentru a recupera, dar in mod fundamental ne retragem pentru  a relua legatura cu scopul nostru in viata, cu menirea noastra. Viata devine monotona si fara sens nu datorita a ceea ce facem, ci pentru ca nu stim de ce facem ceea ce facem, pentru ca nu are nici un ecou cu lumea noastra interioara.

„Femeile nu sunt afectate de faptul ca se daruiesc cu totul, ci pentru ca se daruiesc fara scop. Ne temem nu atat de mult ca energia noastra s-ar putea scurge prin crapaturi mici, ci ca s-ar putea scurge fara a ajunge nicaieri.” scria Anne Morrow Lindbergh in1955 in Gift from the Sea. “Fiecare persoana, si in special fiecare femeie, ar trebui sa fie singura o perioada in fiecare an, in fiecare saptamana, in fiecare zi. Ce revolutionar suna…”

O retragere este regeneranta prin faptul ca femeia care se retrage nu mai este o femeie care exista doar in relatii cu ceilalti, ci tinteste spre un sine care da savoare si bucurie tuturor relatiilor, pentru ca ea acum are un centru puternic din care relationeaza. Crearea propriei retrageri iti permite sa iti intalnesti cele mai profunde nevoi, sentimente si impulsuri, departe de vocile si nevoile celorlalti.

Dar, in acest moment, mesajele sociale despre ce inseamna o femeie buna, realitatile economice, credintele interioare ale propriei valori si responsabilitatile familiale intalnesc chemarea catre retragere si o reduc la tacere. O retragere pare pur si simplu imposibil de realizat. Pentru unele dintre noi, chiar si o ora, in care sa fim singure scufundate in apa fierbinte din cada, pare o dorinta lipsita de speranta. E necesar mult curaj pentru a crede ca trebuie sa ai timp sa meditezi asupra vietii tale, sa deschizi usa prafuita a dulapului cu sperante, plin de idei, amintiri, fantezii. Sa iti imaginezi viitorul, sa cercetezi si sa depasesti trecutul. Sa te retragi.

“Femeile sunt, prin natura lor, inclinate catre relatii si comunicare; si totusi, o relatia adevarata nu poate fi imbratisata pana cand o femeie nu are un simt profund al menirii ei. Fara aceasta independenta esentiala de toate rolurile si toate legaturile, ea este o victima potentiala pentru servitudine.” ne atentioneaza Marion Woodman in cartea ei, Dancing in the Flames.

A fi conectata si a-i hrani pe ceilalti este o parte placuta, pretioasa, importanta din vietile noastre. Daruim mereu, in multe moduri. Vrem sa facem astfel, unele dintre noi sunt nevoite sa o faca, dar trebuie sa ne facem timp si sa fim in solitudine, sa ne descoperim si sa avem grija de noi insine, altfel riscam sa fim prinse in capcana tiraniei relatiilor, incapabile sa localizam inima noastra adevarata, profunda. Cand se produce aceasta, riscam nu numai sa ne pierdem menirea vietii noastre, ci si pe noi insine, cunoasterea profunda, cea mai intima, a cine suntem noi si de ce suntem aici.