Solitudinea ne ajuta sa ne regasim bucuria si autenticitatea

Fiecare dintre noi are un ritm personal, un flux si un reflux , un ritm ciclic instinctual care alterneaza intre perioade active, energice, si perioade de retragere, contemplative. Cand nu valorizam sau nu realizam perioadele de retragere la fel de mult ca cele active, ne tradam ritmul nostru de baza si riscam sa ajungem ca niste zombi, fara ceva pe care sa o numim viata. Nu ne acordam timp pentru a ne improspata viata interioara.

In era moderna, prea putine dintre noi acordam atentie acestei tendinte de a merge in interior. Sufletul nostru e infometat. Daca nu recunoastem dorinta noastra de retragere, daca nu spunem: „Am nevoie ca un timp sa nu fac nimic” sau „Am nevoie sa fiu putin timp singura”, ne micsoram pe noi insine. Cand credem ca, daca ne acordam timp pentru noi insine, copiii nostri vor fi infometati, pisica va muri sau firma va da faliment, ne infometam vietile pana ajung ca niste schelete vii. De multe ori, cel mai mare obstacol este intrebarea: „Cred oare ca merit o retragere? Chiar este necesara? Nu pot doar sa iau o pastila?”

Tu, eu, fiecare dintre noi trebuie sa acordam valoare retragerii, perioadelor de orientare spre interior la fel de mult ca si perioadelor de actiune, energice. Credeti ca o zi in singuratate este la fel de valoroasa ca o zi de munca? Indrazniti sa credeti ca a face din retragere o parte constanta din viata voastra este la fel de important cu a castiga o suma foarte mare de bani?

Pentru a ajunge la aceasta noua convingere, trebuie sa invatam valoarea retragerii. Trebuie sa descoperim noi insine, in mod direct, cum solitudinea ne permite sa ne regasim bucuria si autenticitatea.

Marion Woodman, in cartea The Feminine Face of God, spune: „Una din problemele femeilor de azi este aceea ca nu doresc sa gaseasca fluviul vietii lor si sa se abandoneze curentului. Nu vor sa piarda timp descoperindu-se pe ele insele deoarece cred ca sunt egoiste. Ele cresc incercand sa ii multumeasca pe ceilalti si rareori se intreaba pe ele insele: Cine sunt eu? Foarte rar. Viata lor incepe sa fie fara sens pentru ca ele traiesc pentru a multumi pe ceilalti, nu pentru a fi ele insele.”

Descoperirea propriului nostru substrat nu inseamna niciodata a fugi de ceva exterior, de exemplu de torentul listei zilnice cu lucruri de facut, ci este o apropiere de noi insine, de un loc de intimitate si contemplare (loc care poate fi atat interior, cat si exterior).

Ne putem retrage din multe motive, pentru a reflecta asupra vietii noastre, pentru a sarbatori ce am invatat, pentru a jeli, pentru a crea, pentru a recupera, dar in mod fundamental ne retragem pentru  a relua legatura cu scopul nostru in viata, cu menirea noastra. Viata devine monotona si fara sens nu datorita a ceea ce facem, ci pentru ca nu stim de ce facem ceea ce facem, pentru ca nu are nici un ecou cu lumea noastra interioara.

„Femeile nu sunt afectate de faptul ca se daruiesc cu totul, ci pentru ca se daruiesc fara scop. Ne temem nu atat de mult ca energia noastra s-ar putea scurge prin crapaturi mici, ci ca s-ar putea scurge fara a ajunge nicaieri.” scria Anne Morrow Lindbergh in1955 in Gift from the Sea. “Fiecare persoana, si in special fiecare femeie, ar trebui sa fie singura o perioada in fiecare an, in fiecare saptamana, in fiecare zi. Ce revolutionar suna…”

O retragere este regeneranta prin faptul ca femeia care se retrage nu mai este o femeie care exista doar in relatii cu ceilalti, ci tinteste spre un sine care da savoare si bucurie tuturor relatiilor, pentru ca ea acum are un centru puternic din care relationeaza. Crearea propriei retrageri iti permite sa iti intalnesti cele mai profunde nevoi, sentimente si impulsuri, departe de vocile si nevoile celorlalti.

Dar, in acest moment, mesajele sociale despre ce inseamna o femeie buna, realitatile economice, credintele interioare ale propriei valori si responsabilitatile familiale intalnesc chemarea catre retragere si o reduc la tacere. O retragere pare pur si simplu imposibil de realizat. Pentru unele dintre noi, chiar si o ora, in care sa fim singure scufundate in apa fierbinte din cada, pare o dorinta lipsita de speranta. E necesar mult curaj pentru a crede ca trebuie sa ai timp sa meditezi asupra vietii tale, sa deschizi usa prafuita a dulapului cu sperante, plin de idei, amintiri, fantezii. Sa iti imaginezi viitorul, sa cercetezi si sa depasesti trecutul. Sa te retragi.

“Femeile sunt, prin natura lor, inclinate catre relatii si comunicare; si totusi, o relatia adevarata nu poate fi imbratisata pana cand o femeie nu are un simt profund al menirii ei. Fara aceasta independenta esentiala de toate rolurile si toate legaturile, ea este o victima potentiala pentru servitudine.” ne atentioneaza Marion Woodman in cartea ei, Dancing in the Flames.

A fi conectata si a-i hrani pe ceilalti este o parte placuta, pretioasa, importanta din vietile noastre. Daruim mereu, in multe moduri. Vrem sa facem astfel, unele dintre noi sunt nevoite sa o faca, dar trebuie sa ne facem timp si sa fim in solitudine, sa ne descoperim si sa avem grija de noi insine, altfel riscam sa fim prinse in capcana tiraniei relatiilor, incapabile sa localizam inima noastra adevarata, profunda. Cand se produce aceasta, riscam nu numai sa ne pierdem menirea vietii noastre, ci si pe noi insine, cunoasterea profunda, cea mai intima, a cine suntem noi si de ce suntem aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s