Intelepciunea interioara feminina

Aceasta intelepciune din profunzimea sufletului nostru este cunoasterea intuitiva a legaturii noastre cu noi insine, cu ceilalti, cu universul. Fiecare dintre noi are aceasta intelepciune, uneori foarte bine ascunsa, este o cunoastere puternica, intuitiva, feminina, primordiala.
Cu mii de ani in urma, comunitatile umane aveau un stil de viata matriarhal. Atat barbatii, cat si femeile onorau energia Mamei Divine, a Zeitei, iar femeile, fiind incarnarile ei, erau adorate ca zeite vii, iar oamenii traiau in pace.
In societatile patriarhale actuale, rolurile si importanta femeilor au fost reprimate si uitate. Femeile au fost invatate sa isi ignore energia divina, sa dea deoparte puterea lor de a vindeca si sa uite ca sunt zeite. Ca urmare, au pierdut mult timp luptandu-se sa fie auzite, valorizate si luate in serios. Cu fiecare generatie care se nastea, teoria inegalitatii si a diferentelor dintre sexe a devenit o problema normala a vietii. Femeile isi invatau fiicele sa se rusineze de energia lor divina, pentru a nu fi considerate orgolioase, iar fiii lor au fost invatati sa onoreze doar energia masculina, prin distrugere si putere. Aceasta energie masculina puternica a devenit cea mai importanta trasatura de caracter pentru supravietuirea in lumea moderna.
Rolul energiei hranitoare a femeii,a intelepciunii interioare a femeii a fost uitat, pierdut, astfel incat femeilor le este greu sa se iubeasca pe ele insele, sa accepte iubirea celor din jur. Aceasta instrainare de propria noastra divinitate, incercarea de a ne potrivi intr-o lume masculina ne-a adus in situatia de a fi lipsite de propria noastra afectiune. Incercam cu disperare sa ne regasim drumul inapoi spre ceea ce suntem noi insine, sa ne adoram propria intelepciune, feminitate si divinitate. Insa, pentru a fi din nou adorate ca zeite, trebuie mai intai sa adoram energia zeitei in noi insine si in toti cei care ne inconjoara.
Incepem prin a ne apropia de noi insine. Incepem prin a ne iubi pe noi insine si a nu ne teme de iubirea celorlalti. Trebuie sa revenim la origini si sa refacem legatura cu inima noastra. Aceasta ne va readuce in legatura cu energia noastra feminina divina, cu energia Zeitei.
Putem apoi incepe sa iubim si sa respectam barbatii. Prea mult timp importanta lor in viata noastra a fost subestimata. Si ei au nevoie sa refaca legatura cu inima lor, si ei sunt pierduti, nesiguri de rolurile lor in lume. Depinde si de noi, ca femei, sa le aratam calea inimii, sa le aratam cine sunt ei cu adevarat.
Cand ne vom accepta energia divina si nevoia noastra de a ne iubi pe noi insine in puritatea noastra originara, relatiile noastre vor fi mai pline de iubire, vietile noastre mai bogate, si intreaga umanitate va fi mai echilibrata.
Noi, femeile, putem participa la aceasta vindecare a lumii, si implicit a noastra insine, reamintindu-ne de starea noastra de zeite, retrezindu-ne intuitia, creativitatea, spontaneitatea, puterea. Sa ne cufundam in iubire si sa le aratam barbatilor, copiilor, surorilor noastre calea inimii. Sa refacem legatura cu inima noastra si sa invatam sa traim in spatiul sacru al inimii.
Cea mai buna modalitate de a reface aceasta legatura este sa traim in constienta si sa ne daruim noua insine timpul si spatiul pentru a cunoaste cine suntem, sa fim pline de compasiune si bunatate si sa ne traim viata cu scop si responsabilitate.

 

Anunțuri

Ultimul meu cant – Rabindranath Tagore

Fie ca toate acordurile de bucurie
sa rasune topite-n ultimul meu cant –
bucuria care face tarana sa se dezlantuie
in navalnica fosnire a ierbii crescand!
Bucuria care inlantuie
gemenele surori, Viata si Moartea,
si le pune peste largul lumii sa dantuie!
Bucuria care trece cu vijelia,
zgaltaind si trezind viata la zambet!
Bucuria care poposeste linistita
printre lacrimile din corola rosie-nflorita
a lotusului durerii,
si bucuria ce-si zvarle
tot ce are in colb, la pamant,
si nu cunoaste nici un cuvant.

Bucuria – Rabindranath Tagore

Ea, Bucuria, alerga din patru zari de lume
să-mi zamisleasca trupu-anume.
Luminile cerului au sarutat-o, sarutat-o, zi de zi,
pana cand ea, Bucuria, se trezi.
Florile grabitelor veri suspinau in rasufletul ei
si soaptele vanturilor si clipocitul apelor
frematau si susurau in miscarile ei.
Patima culorilor crescand invapaiate
in nori si-n paduri zvacneau in inima ei,
iar cantecul mut al lucrurilor toate
prin mangaierea lor ii netezira
trasaturile abia conturate.
Ea, Bucuria, imi este mireasa,
ea si-a aprins lampa-i frumoasa
la mine in casa.

Inflorirea sufletului

Aceasta metoda de transformare interioara a fost publicata in revista Elixirium, ed. Kamala, autoare Simona Trandafir. Tehnica a fost folosita (si mult apreciata) la seminarul pentru femei din luna noiembrie care a avut loc la centrul Kamala.

Respiratia – actiune continua care se desfasoara in corpul nostru – este importanta nu numai pentru ca ne aduce in fiinta aerul necesar mentinerii in viata; ea are totodata un rol profund transformator asupra omului si il poate ajuta foarte mult prin energia deosebita pe care o vehiculeaza. In Orient, aceasta energie se numeste prana si se considera a fi fundamentul vital al vietii. Asadar, pe langa aerul pe care il inspiram, preluam totodata si o anumita energie, care, conform traditiei milenare yoga, reprezinta baza intregii manifestari.
Suflul vital al vietii noastre are aceeasi natura esentiala cu Suflul Divin creator al tuturor lucrurilor fizice si subtile. De aceea, respiratia noastra ne mentine in legatura cu Dumnezeu. Prin fiecare inspiratie, primim in fiinta noastra darul vietii, iar fiecare expiratie ne reuneste cu intreaga creatie. Chiar si dupa asa-numita „moarte”, continuam sa existam tot prin transferurile, de aceasta data mult mai subtile, de energie dintre noi si restul lumii.
Respiratia ne influenteaza foarte mult intreaga viata. Un om sanatos respira amplu, calm, profund, iar cel bolnav – intr-un mod slab si plapand. Cel fericit isi traieste fericirea prin fiecare respiratie, cel anxios abia indrazneste sa isi dea seama ca respira.
Exista o stransa si directa legatura intre energia respiratiei, fizicul, psihicul si mentalul nostru. De aceea, yoga – stiinta complexa a vietii – a dezvoltat un intreg sistem de tehnici care au un foarte bogat fundament teoretic si filozofic, prin care energia prana-ei este folosita pentru transformarea si spiritualizarea fiintei umane.
Se spune despre un mare intelept ca nu isi invata discipolii, timp de 20 de ani, decat sa respire. Numai Occidentul considera ca este simplu si banal sa respiri – tocmai pentru ca aici, in Occident, oamenii nu stiu sa respire corect.
Tehnica pe care o prezentam in continuare nu va va lua insa 20 de ani ca sa o invatati si va fi suficient sa o practicati 15 minute pe zi pentru a va bucura de efectele ei. Ea se adreseaza in special celor care stiu sa priveasca o floare inflorind si aspira sa isi simta sufletul fericit, linistit si curat.

Tehnica propriu-zisa
Cel mai bine ar fi sa realizati aceasta tehnica de respiratie in mijlocul naturii, intr-o padure, o poienita, pe malul marii… Dar se poate practica la fel de bine si acasa, cu conditia sa fiti intr-o camera foarte bine aerisita.
Asezati-va pe un scaun, cu fata catre nordul magnetic, mentineti spatele drept, capul in prelungirea coloanei vertebrale, palmele pe genunchi, ochii inchisi. Relaxati-va global – fizic, psihic, mental. Eliminati, pe cat posibil, orice fel de ganduri, preocupari interioare, griji. Relaxati acum piciorul stang, de jos in sus, apoi piciorul drept; bratul stang, de la varful degetelor pana la umar, apoi, la fel, bratul drept; relaxati global trunchiul de jos in sus; gatul, muschii din zona capului. Constientizati acum relaxarea corpului fizic.
Apropiati usor palmele intre ele, la nivelul pieptului; degetele se ating intre ele, palmele le mentineti relaxate, dar apropiate una de alta.
Imaginati-va acum un boboc frumos de floare, in dreptul pieptului. Poate fi orice floare doriti: un lotus, un trandafir, o lalea, un crin… Vizualizati cat mai bine bobocul de floare, de culoare galben-aurie. Respirati 3-5 minute de voie, calm, linistit: inspirati pe nas, cat mai amplu, si expirati pe gura. Urmariti sa simtiti cat mai profund frumusetea bobocului de floare, stralucirea lui aurie si directionati energia preluata prin respiratie in zona pieptului, central.
Treceti acum la o alta etapa, in care respiratiile vor fi insotite si de retinerea suflului pe vid, respectiv pe plin. Inspirati profund pe nas, duceti de asemenea energia in zona pieptului si vizualizati cum, odata cu inspiratia, floarea aurie se deschide. Corelati inspiratia cu miscarea foarte lenta a palmelor care, ramanand lipite la baza, ajung totusi in finalul inspiratiei sa fie cu degetele departate, asemenea unei flori deschise. Degetele sunt relaxate, usor indoite, pentru a semana cat mai mult cu petalele unei flori inflorite. Ramaneti apoi nemiscati, in retentie pe plin, si vizualizati cat mai bine floarea acum inflorita, frumoasa, plina de viata si de stralucire. Expirati apoi usor pe gura; corelati expiratia cu inchiderea florii si apropierea lenta a degetelor, care ajung in finalul expiratiei sa fie din nou lipite intre ele. Ramaneti intr-o scurta retentie pe vid si reluati apoi respiratia in acelasi mod. Realizati 7 astfel de respiratii in care, de fiecare data, corelati vizualizarea deschiderii si a inchiderii florii cu inspiratia si expiratia. Cu fiecare inspiratie, vizualizati cum floarea voastra se deschide din ce in ce mai mult si simtiti gradat cum chiar sufletul vostru se umple de fericire si bucurie de a trai.
In final, lasati incet palmele pe genunchi, ramaneti cu ochii inchisi si continuati sa va simtiti sufletul inflorit si fericit, ca si cum frumusetea si stralucirea aurie a florii vizualizate s-a transferat sufletului vostru.
Deschideti apoi usor ochii, priviti in jurul vostru si pastrati in suflet fericirea pe care acum o regasiti oglindita in tot ceea ce va inconjoara.

Tacere

Tacerea nu e absenta sunetului, ci un lucru infinit mai real decat sunetele, sediul unei armonii mai desavarsite decat cea mai frumoasa dintre armoniile susceptibile a fi alcatuite din sunete. Dar exista diferite grade ale tacerii. In frumusetea universului e o tacere care este ca zgomotul in raport cu tacerea lui Dumnezeu. (Simone Weil)