Prezentul – experienta eterna

Ne amintim momente in care am trait un deosebit sentiment de libertate, declansat fie de o priveliste extraordinar de frumoasa, de o intalnire emotionanta, de nasterea unui copil sau de un gest de tandrete. In acele clipe ne simtim “scosi” din noi insine si vedem lucrurile fara prejudecatile si dogmele care ne blocheaza cel mai adesea mintea. Atunci, “ferestrele perceptiei sunt curate si vedem lucrurile asa cum sunt – adica infinite”, afirma vizionarul poet William Blake. Ne simtim mult mai treji, traind mult mai mult in prezent, nemaifiind pierduti in ganduri si preocupari inutile. Apare sentimentul de veneratie si minunare si simtim o legatura profunda cu noi insine, cu ceilalti, cu Natura, si chiar cu intreaga creatie. Simtim in acele momente ce inseamna sa fim cu adevarat vii.

Aceste momente de libertate sunt atat de diferite de starea noastra obisnuita de veghe, incat pare ca exista un prag, o delimitare mentala. De o parte a acestui prag suntem prinsi de propria minte: de gandurile, nelinistile, judecatile si fricile noastre. Putem recunoaste uneori ca aceste stari nu ne sunt absolut deloc necesare si ca ele ne indeparteaza de trairea in clipa prezenta, dar asemenea intelegeri sunt prea rare pentru a ne putea elibera mintea din capcana propriilor conditionari. Atat de profunde sunt atasamentele noastre fata de ceea ce credem ca ar trebui sa fim sau sa facem, incat ni se pare ca nu exista nimic altceva decat aceasta realitate. In majoritatea timpului, uitam complet ca exista si un alt mod, superior, de a trai.

Dar atunci cand, dintr-un motiv sau altul, ne gasim de cealalta parte a pragului, totul ne apare a fi extrem de simplu. Ne este clar atunci ca nu trebuie sa facem nici un efort special pentru a fi plini de fericire si de pace. Stim atunci cu adevarat ca, in esenta fiintei noastre, am fost si suntem intotdeauna fericiti. Stim ca nimic nu poate alunga acea pace din sufletul nostru pentru ca ea este o calitate intrinseca a vietii, si nu o stare care poate fi creata sau distrusa.

In aceasta stare speciala de constiinta, intelegem adevaratul sens al detasarii. Aceasta nu este, asa cum se considera deseori in mod gresit, o indepartare de viata, o lipsa de preocupare, o lipsa de responsabilitate sau o lipsa de simtire. Pur si simplu nu mai suntem atasati de lucruri sau de evenimente care au o anumita desfasurare, si trecem dincolo de convingerea ca starea noastra de fericire este influentata de conditiile exterioare. Mahatma Gandhi spunea foarte clar: “Detasarea nu inseamna apatie sau indiferenta. Este o conditie preliminara pentru o actiune efi­cienta. Deseori, ceea ce noi credem ca este bine pentru ceilalti este influentat de ata­sa­men­tul nostru fata de pro­priile opinii: vrem ca ceilalti sa fie fericiti in modul in care noi credem ca ei ar trebui sa fie fericiti. Numai atunci cand nu dorim nimic pentru noi insine vom fi capabili sa observam clar necesitatile celor­lalti si sa intelegem cum sa ii ajutam.”

O tainica Realitate

Textele spirituale autentice afirma acelasi lucru. De exemplu, in Bhagavad Gita (tratat spiritual indian fundamental) se afirma ca suferintele si ratacirile noastre apar datorita conflictelor determinate de at­asamentul fata de fructele actiunilor noas­tre. Intentiile noastre sunt impregnate de dorinte interioare neimplinite, care ne con­duc la implicarea personala pentru a de­termina o anumita desfasurare a eve­ni­men­telor. Pe de alta parte, inteleptul este liber de asemenea preocupari. El nu se plange de greutatile vietii si nici nu se bucura de fericiri efemere, ci isi pastreaza un echilibru interior fata de pierderile sau castigurile lumesti.

Toate marile traditii spirituale ale acestei planete urmaresc sa ne arate aceasta tainica Realitate. Ele o pot descrie in termeni diferiti, o pot prezenta in diferite doctrine, pot folosi diferite metafore si se pot apropia de ea prin practici diferite, dar toate au acelasi scop: de a ne trece dincolo de dorintele egoiste, de a ne elibera de ata­sa­mentele fata de conditionarile materiale si de prejudecatile noastre despre cum ar trebui sa fie sau sa nu fie lucrurile. Scopul lor este acela de a ne ridica deasupra su­fe­rintei, de a ne deschide mintea si sufletul fata de o intelepciune superioara si de a ne reuni cu esenta Vietii. Aceste invataturi nu depind de epoca sau de cultura, desi aces­tea le pot influenta forma si expresia, ci sunt determinate de natura esentiala a fiintei noastre, care este aceeasi acum, ca si in urma cu mii de ani.

Inapoi in prezent

Exista si un alt punct de vedere din care poate fi considerata aceasta intelepciune eterna, si anume transcenderea timpului. Aceasta ne elibereaza de constrangerile tre­cutului si ale viitorului, si ne aduce ina­poi in pacea momentului prezent. Misticul crestin din secolul al XIII-lea, Meister Eckart descrie cum in aceste momente de profunda liniste interioara “exista numai momentul prezent… un Acum etern si fara sfarsit… nu mai exista nici ieri, nici maine, ci numai Acum, asa cum a fost si in urma cu o mie de ani, asa cum  va fi peste o mie de ani…”

Sase sute de ani mai tarziu, Richard Jefferies scria: “Acum este eternitatea, ma aflu in centrul ei. Este in jurul meu la rasaritul soarelui, eu sunt in ea la fel ca fluturele care zboara in aerul plin de lumina. Nimic nu se va mai petrece, totul este acum. Acum este eternitatea; acum este viata nemuritoare.”

Intr-un anume sens, cu totii suntem in pre­zent. Trecutul ni-l cunoastem din ami­n­tiri, dar aceste amintiri sunt traite in pre­zent, asa cum si viitorul ni-l imaginam in prezent. Orice am face sau am gandi se petrece acum. Chiar si atunci cand suntem total ab­sor­biti in ganduri despre trecut sau viitor, gan­du­ri­le apar tot “acum”. Atunci cand spunem ca nu suntem in prezent, de fapt obiectul atentiei noastre nu este in mo­men­tul prezent. Privim inapoi spre trecut sau inainte in viitor. A ne in­toar­ce in momentul pre­zent inseamna a ne in­toar­ce atentia catre ceea ce se petrece aici si acum. O minte care este atenta la momentul prezent este o minte libera de monologul in­te­rior despre ce s-a petrecut sau nu, sau despre ce ar putea sau nu sa se petreaca.

O minte care traieste in momentul pre­zent este libera sa experimenteze “ce este”.  Aceasta nu inseamna sa nu ne mai amintim nimic din trecut sau sa nu ne preocupe viitorul. Inseamna ca putem invata din trecut, si ca exista nenumarate cai de a ne influenta viitorul si de a ne imbunatati atat propria viata, cat si pe a celorlalti. Diferenta este aceea ca, dupa ce este trezita din starea de adormire, mintea nu mai este pierduta in analize inutile despre lucrurile care s-au petrecut si nici nu mai este prinsa de nelinistile fata de viitor. In loc de acestea, ne putem focaliza mult mai bine asupra actiunii din acest moment.

O minte libera de preocupari si de griji este o minte plina de pace. Aici, in momentul prezent, noi putem gasi ceea ce am cautat de-a lungul timpului. Nu este “undeva afara”, in anumite circumstante, ci chiar aici, in noi insine, in inima fiintei noastre. Tot ceea ce e necesar este sa indepartam sabloanele mintii si sa intelegem ca fericirea profunda si pacea interioara sunt, asa cum au fost dintotdeauna si intotdeauna vor fi, chiar aici si acum.

 Poetul indian Rabindranath Tagore privea rasaritul soarelui pe o strada din Calcutta cand “Brusc, intr-o clipa, un val parea ca s-a ridicat de pe ochii mei… Norul dens de mahnire care imi coplesea inima a fost strapuns din nou si din nou de Lumina Lumii. Nu exista nici un lucru si nici o fiinta pe care sa nu o iubesc in acel moment.” Iar Warner Allen, in cartea sa “Clipa in afara timpului”, descrie un moment de iluminare care a aparut in timpul auditiei Simfoniei a 7-a a lui Beethoven. Ca si altii, nici el nu a gasit cuvintele potrivite pentru a descrie acea experienta: “ Pot sa redau o descriere palida a acelei stari exceptionale doar printr-un amestec de afirmatii incoerente: mi s-a petrecut ceva – sunt coplesit – Acesta este oare Dumnezeu? – dar este prea simplu – am stiut dintotdeauna! – este ca si cum mi-as aminti un vechi secret uitat de mult – ma simt ca si cum am ajuns acasa – nu mai sunt “eu”, nu mai sunt “eu care gandesc” – nu exista moarte – aceasta pace transcende orice intelegere.”

Nenumarate exemple de asemenea momente exceptionale pot fi intalnite in poezii, autobiografii si lucrari spirituale din intreaga lume. Astfel, istoricul Kenneth Clark povesteste: “S-a petrecut in biserica din San Lorenzo, dar nu parea sa aiba vreo legatura cu frumusetea si armonia arhitecturii acesteia. Pot doar sa spun ca, timp de cateva minute, intreaga mea fiinta a fost inundata de un fel de fericire paradisiaca, cu mult mai intensa decat orice alta stare de fericire pe care o cunoscusem pana in acel moment… pot spune doar ca atunci am simtit “mana lui Dumnezeu”. Sunt absolut sigur de ea si, desi amintirea acelui moment s-a mai estompat, m-a ajutat sa inteleg fericirea sfintilor.”

Anunțuri

One thought on “Prezentul – experienta eterna

  1. Excelentă prezentare a capacităţii noastre de a fi fericiţi;sunt, într-adevăr, stări de fericire declanşate de evenimente exterioare (privelişti, acţiuni, etc.) dar şi „nejustificate” de evenimente, stări de fericire care pur şi simplu SUNT.
    Cred că e minunat să trăieşti aceste stări fără a mai permite minţii să caute explicaţii şi relaţii cauză-efect.
    Acceptarea a ceea ce există şi observarea detaşată ne oferă seninătate la „necaz” şi posibil (eu n-am reuşit încă!)şi la bucurie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s