Bucuria – Rabindranath Tagore

Ea, Bucuria, alerga din patru zari de lume
să-mi zamisleasca trupu-anume.
Luminile cerului au sarutat-o, sarutat-o, zi de zi,
pana cand ea, Bucuria, se trezi.
Florile grabitelor veri suspinau in rasufletul ei
si soaptele vanturilor si clipocitul apelor
frematau si susurau in miscarile ei.
Patima culorilor crescand invapaiate
in nori si-n paduri zvacneau in inima ei,
iar cantecul mut al lucrurilor toate
prin mangaierea lor ii netezira
trasaturile abia conturate.
Ea, Bucuria, imi este mireasa,
ea si-a aprins lampa-i frumoasa
la mine in casa.

Inflorirea sufletului

Aceasta metoda de transformare interioara a fost publicata in revista Elixirium, ed. Kamala, autoare Simona Trandafir. Tehnica a fost folosita (si mult apreciata) la seminarul pentru femei din luna noiembrie care a avut loc la centrul Kamala.

Respiratia – actiune continua care se desfasoara in corpul nostru – este importanta nu numai pentru ca ne aduce in fiinta aerul necesar mentinerii in viata; ea are totodata un rol profund transformator asupra omului si il poate ajuta foarte mult prin energia deosebita pe care o vehiculeaza. In Orient, aceasta energie se numeste prana si se considera a fi fundamentul vital al vietii. Asadar, pe langa aerul pe care il inspiram, preluam totodata si o anumita energie, care, conform traditiei milenare yoga, reprezinta baza intregii manifestari.
Suflul vital al vietii noastre are aceeasi natura esentiala cu Suflul Divin creator al tuturor lucrurilor fizice si subtile. De aceea, respiratia noastra ne mentine in legatura cu Dumnezeu. Prin fiecare inspiratie, primim in fiinta noastra darul vietii, iar fiecare expiratie ne reuneste cu intreaga creatie. Chiar si dupa asa-numita „moarte”, continuam sa existam tot prin transferurile, de aceasta data mult mai subtile, de energie dintre noi si restul lumii.
Respiratia ne influenteaza foarte mult intreaga viata. Un om sanatos respira amplu, calm, profund, iar cel bolnav – intr-un mod slab si plapand. Cel fericit isi traieste fericirea prin fiecare respiratie, cel anxios abia indrazneste sa isi dea seama ca respira.
Exista o stransa si directa legatura intre energia respiratiei, fizicul, psihicul si mentalul nostru. De aceea, yoga – stiinta complexa a vietii – a dezvoltat un intreg sistem de tehnici care au un foarte bogat fundament teoretic si filozofic, prin care energia prana-ei este folosita pentru transformarea si spiritualizarea fiintei umane.
Se spune despre un mare intelept ca nu isi invata discipolii, timp de 20 de ani, decat sa respire. Numai Occidentul considera ca este simplu si banal sa respiri – tocmai pentru ca aici, in Occident, oamenii nu stiu sa respire corect.
Tehnica pe care o prezentam in continuare nu va va lua insa 20 de ani ca sa o invatati si va fi suficient sa o practicati 15 minute pe zi pentru a va bucura de efectele ei. Ea se adreseaza in special celor care stiu sa priveasca o floare inflorind si aspira sa isi simta sufletul fericit, linistit si curat.

Tehnica propriu-zisa
Cel mai bine ar fi sa realizati aceasta tehnica de respiratie in mijlocul naturii, intr-o padure, o poienita, pe malul marii… Dar se poate practica la fel de bine si acasa, cu conditia sa fiti intr-o camera foarte bine aerisita.
Asezati-va pe un scaun, cu fata catre nordul magnetic, mentineti spatele drept, capul in prelungirea coloanei vertebrale, palmele pe genunchi, ochii inchisi. Relaxati-va global – fizic, psihic, mental. Eliminati, pe cat posibil, orice fel de ganduri, preocupari interioare, griji. Relaxati acum piciorul stang, de jos in sus, apoi piciorul drept; bratul stang, de la varful degetelor pana la umar, apoi, la fel, bratul drept; relaxati global trunchiul de jos in sus; gatul, muschii din zona capului. Constientizati acum relaxarea corpului fizic.
Apropiati usor palmele intre ele, la nivelul pieptului; degetele se ating intre ele, palmele le mentineti relaxate, dar apropiate una de alta.
Imaginati-va acum un boboc frumos de floare, in dreptul pieptului. Poate fi orice floare doriti: un lotus, un trandafir, o lalea, un crin… Vizualizati cat mai bine bobocul de floare, de culoare galben-aurie. Respirati 3-5 minute de voie, calm, linistit: inspirati pe nas, cat mai amplu, si expirati pe gura. Urmariti sa simtiti cat mai profund frumusetea bobocului de floare, stralucirea lui aurie si directionati energia preluata prin respiratie in zona pieptului, central.
Treceti acum la o alta etapa, in care respiratiile vor fi insotite si de retinerea suflului pe vid, respectiv pe plin. Inspirati profund pe nas, duceti de asemenea energia in zona pieptului si vizualizati cum, odata cu inspiratia, floarea aurie se deschide. Corelati inspiratia cu miscarea foarte lenta a palmelor care, ramanand lipite la baza, ajung totusi in finalul inspiratiei sa fie cu degetele departate, asemenea unei flori deschise. Degetele sunt relaxate, usor indoite, pentru a semana cat mai mult cu petalele unei flori inflorite. Ramaneti apoi nemiscati, in retentie pe plin, si vizualizati cat mai bine floarea acum inflorita, frumoasa, plina de viata si de stralucire. Expirati apoi usor pe gura; corelati expiratia cu inchiderea florii si apropierea lenta a degetelor, care ajung in finalul expiratiei sa fie din nou lipite intre ele. Ramaneti intr-o scurta retentie pe vid si reluati apoi respiratia in acelasi mod. Realizati 7 astfel de respiratii in care, de fiecare data, corelati vizualizarea deschiderii si a inchiderii florii cu inspiratia si expiratia. Cu fiecare inspiratie, vizualizati cum floarea voastra se deschide din ce in ce mai mult si simtiti gradat cum chiar sufletul vostru se umple de fericire si bucurie de a trai.
In final, lasati incet palmele pe genunchi, ramaneti cu ochii inchisi si continuati sa va simtiti sufletul inflorit si fericit, ca si cum frumusetea si stralucirea aurie a florii vizualizate s-a transferat sufletului vostru.
Deschideti apoi usor ochii, priviti in jurul vostru si pastrati in suflet fericirea pe care acum o regasiti oglindita in tot ceea ce va inconjoara.

Rabindranath Tagore – poezii

Fii gata, inima mea

fii gata, inima mea
si-avanta-te-nainte
lasa-i sa intarzie pe cei ce vor
numele tau a fost strigat
in cerul diminetii.
bobocului de noapte-i este dor de roua
dar floarea inflorita striga
dupa libertatea luminii.
sparge-ti invelisul, inima mea
si-avanta-te-nainte!

–––––––––

Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.

––––––––––

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

–––––––-

Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile

Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile
cu cele din urmă răsfrângeri ale măreţiei tale,
tu ai transfigurat viaţa mea prin frumuseţea apropiată a morţii.

Aşa cum apusul de soare lasă să întrezărim puţin
din paradis,
tu mi-ai schimbat suferinţa în extaz suprem.

Prin vraja ta, Iubire,
viaţa şi moartea au devenit pentru mine
o singură nemărginită uimire!

Ofera-ti darul timpului!

De-a lungul anilor, am invatat importanta faptului de a-mi acorda mie insami timp pentru a face ceea ce ma regenereaza, pentru a fi sanatoasa, calma si impacata cu mine insami si cu lumea.

De ce este atat de important pentru noi, femei ocupate in ziua de azi, sa ne deconectam de la ritmul rapid al vietii? Si cum putem sa facem astfel, cand se pare deseori ca nu exista timp pentru asa ceva? Am invatat mult despre aceasta deconectare din propria experienta. Am petrecut timp cu alte femei din ce in ce mai frustrate si coplesite de vietile lor, de boli, stres, anxietate. Problema generala este aceea ca stim ca trebuie sa incetinim, sau chiar mai bine, sa ne oprim, si sa ne facem timp pentru noi insine ca sa fim bine din punct de vedere fizic, emotional, spiritual. In ciuda faptului ca stim care ar fi rezultatul daca nu facem asa (oboseala, epuizare, resentimente), majoritatea dintre noi nu ascultam vocea interioara care spune: „Ia o pauza, odihneste-te!”

Daca vrem sa traim intr-un mod constient, treaz, trebuie sa intelegem importanta deconectarii – sa lasam lucrurile de facut pentru a avea timp sa FIM.

Corpurile noastre nu au fost construite pentru un mod de viata atat de rapid. Ne lasa dusi de masina vietii cu viteze ametitoare. Aceasta viteza este resimtita la nivelul mintii prin agitatia gandurilor, ca urmare, apare stresul si anxietatea. La nivel corporal, apar boli cauzate de stres (probleme cardiace, dureri de cap, insomnii, etc).Cand incetinim sau chiar oprim acest ritm nebun, ne simtim imediat mai bine, corpul si mintea ne transmit asta. Daca am asculta mai atent aceste semnale ale corpului si mintii, am sti instinctiv ce sa facem sau sa nu facem, pentru a ne simti bine. Insa trebuie sa incetinim ritmul pentru ca asta sa se produca.

Cand smulgem clipe pretioase din „ghearele” programului zilnic, ne intoarcem atentia si energia spre noi insine. Cand ne dedicam timp noua insine, acordam valoare propriului nostru timp. Daca alegem sa „pierdem” timp pretios cu noi insine, stim ca meritam. Prin deconectare, ne crestem increderea in sine si puterea interioara. Invatam sa fim soferii propriei noastre masini, in loc sa fim doar pasageri, si castigam un simt al puterii noastre personale. Intelegem ca avem control asupra calatoriei. Putem cu adevarat sa apasam frana si sa coboram oricand. E nevoie doar de dorinta si curajul de face astfel.

Incetinirea, odihna si regenerarea ne ajuta sa vedem lucrurile mai limpede

Uneori, datorita ritmului rapid, desi am vrea sa facem o schimbare, nu avem timp sa ne asezam si sa ne gandim la ce vrem sa facem in continuare.

Datorita agitatiei in care traim, avem uneori senzatia ca suntem intr-o ceata. Cand luam hotararea sa ne odihnim, simtim ca ceata se risipeste. Valul de ceata se ridica si putem sa ne vedem pe noi insine si vietile noastre mai clar. Cand viata alearga rapid, scapata de sub control, iar corpul si mintea se straduiesc sa tina ritmul, nu e nici o cale sa putem gandi clar.

Doar incetinirea nu este suficienta. Pentru a imbunatati calitatea vietii noastre, trebuie sa ne oprim cu adevarat din cand in cand. Acest stop insemna a nu face nimic o perioada de timp, de la o secunda pana la o luna, cu scopul de a deveni mai constient si a-ti aminti cine esti.Astfel, viata e mai bogata, binecuvantata cu minuni in fiecare clipa si te poarta spre scopul tau cel mai inalt.

Daruieste-ti tie insati darul deconectarii. Nu iti poti imagina bogatiile care pot veni spre tine sau magia care poate fi gasita in tesatura zilelor pana cand nu iti acorzi timp sa incetinesti, sa te opresti si sa fii. Aminteste-ti, fiecare dintre noi este unic, iar durata unei asemenea deconectari sau opriri poate varia foarte mult. Poti sa te regenerezi rapid privind un rasarit de soare sau poate ai nevoie de o saptamana in solitudine, in natura.

Te invit la seminarul „Fii femeia care ai fost menita sa fii!”

unde, timp de un week-end, vei putea sa te deconectezi si sa te redescoperi!

19- 21 noiembrie 2010 – un weekend care iti poate schimba viata!

Fa din viata ta o victorie!

Draga Femeie,

Daca esti in permanenta fericita si plina de forta, radiind in jurul tau fascinatie, daca fiecare zi a vietii tale e plina de sens si luminata de iubire, atunci esti aproape de sufletul tau. Fiind binecuvantata de Dumnezeu cu o viata atat de implinita, gandeste-te cu dragoste la toate femeile din aceasta lume, urmarind sa le transmiti fericirea de a trai. Si roaga-te sa poti aduce in aceasta lume iubirea fara sfarsit a lui Dumnezeu.

Daca nu traiesti plina de forta si bucurie fiecare zi a vietii tale, inseamna ca ai uitat de sufletul tau si de lumina pe care Dumnezeu a sadit-o acolo.

Pentru ca aceasta menire a vietii tale sa se implineasca, trebuie mai intai sa te transformi tu insati, sa-ti transformi corpul, sufletul si mintea, sa-ti educi vointa, sa ceri ajutorul ingerilor si al lui Dumnezeu cat mai des, cu o mare credinta, in fiecare imprejurare concreta a vietii de zi cu zi.

Cunoasterea inseamna putere, iar o fiinta puternica poate darui extrem de mult si chiar aceasta daruire ii umple viata de o fericire constanta, pe care nimic din lumea aceasta sa nu o poate atinge. Bucuria de a face mereu bine celorlalti, la modul eficient si inspirat, atrage protectia ingerilor si face ca Dumnezeu sa  coboare in noi din ce in ce mai mult cu pacea si iubirea sa.

O femeie plina de entuziasm si dinamism creeaza mai mereu in jurul ei o efervescenta a vietii traite din plin, ca o flacara ce isi daruie permanent lumina si caldura. O femeie plina de viata si puternica este inima unei familii, a unui grup sau a unui cuplu, ea emana pretutindeni fericire, calm si iubire.

In lumea agitata si rapida de azi, femeia uita sa-si reimprospateze izvorul vitalitatii si se lasa cuprinsa de slabiciune fizica si psihica, nemaistiind cum sa se refaca. De (prea) multe ori femeia uita de ea insasi, daruindu-se celor dragi pana la completa epuizare a resurselor fizice si psihice; ea poate sa se daruiasca astfel ani sau zeci de ani in sir, dar pana la urma, datorita necunoasterii unor legi esentiale ale vietii, ea isi pierde forta si stralucirea, uneori uitand chiar si de iubire. Ea uita treptat de comoara sufletului  ei, si aceasta se ingroapa adanc sub praful obisnuintei, plictiselii, oboselii. Ea daruieste mereu si mereu celorlalti, punandu-se mereu ultima pe lista. Este ultima ei prioritate sa aiba grija de ea insasi, sa isi aminteasca pur si simplu sa fie si sa se bucure de viata, sa ia aminte la dorintele cele mai profunde ale inimii ei. Ceilalți nu sunt vinovați ca ea a uitat secretul puterii nesfarsite pe care Dumnezeu i-a daruit-o.

Uneori, ea simte ca nu mai poate continua asa. Mesajele sunt clare: oboseala, nerabdare, nefericire, tensiuni si boli in corp, lipsa creativitatii, relatii neimplinitoare. Ea simte ca trebuie sa faca o schimbare, dar e dificil sa o faca de una singura, pe cont propriu. E greu sa faca aceasta in mijlocul tuturor activitatilor care sunt in curs de desfasurare in viata ei, acasa si la serviciu.

Simte si crede ca e posibila o viata echilibrata si plina de bucurie si forta. Dar e nevoie de a acorda perioade speciale pentru a face ca acest nou mod de viata sa prinda radacini. De aceea e nevoie periodic de o iesire, de o pauza, de o retragere intr-un mediu prielnic pentru aceasta schimbare, pentru reamintirea de sine.

Face parte din menirea ei ca femeie in aceasta lume sa se regasesca pe ea insasi si comoara sufletului ei care tainuieste atatea puteri.

Femeia este iubire. Ea se hraneste din iubire, rezista prin iubire, se lupta prin iubire si isi savureaza victoria iubind. Cand sufletul tau este plin de iubire, traiesti senzatia minunata de a fi indragostita; si atunci comoara din sufletul tau straluceste raspandindu-si razele pline de fericire nu doar asupra fiintei iubite, ci pretutindeni, tot timpul, ca o splendoare luminoasa ce exista pentru tine in toate lucrurile si toate fiintele, incat iti vine sa imbratisezi copacii si cerul, sa mangai iarba si frunzele pomilor, sa razi in sufletele tuturor copiilor, sa canti si sa zbori ca pasarile, sa umpli de bunatate inima batranilor; simti nevoia sa patrunzi pretutindeni si sa impregnezi totul cu bucuria ta nestavilita care nu mai incape nicaieri si creste mereu. Indragosteste-te in fiecare zi de iubitul tau, de lumina soarelui, de copilul tau, de inimile oamenilor, de cerul nesfarsit, de sufletul poetilor, indragosteste-te!

Iubeste din tot sufletul tau ceea ce mirosi, ceea ce gusti, ceea ce vezi, ceea ce atingi, ceea ce crezi sau visezi, caci viata ta se va sfinti prin iubire si te vei asemana ingerilor. Prezenta ta in aceasta lume este poarta spre paradis: tu esti legatura dintre om si Dumnezeu, ca o raza stralucitoare ce uneste inima omului cu iubirea lui Dumnezeu.

Fa din viata ta o victorie, o necontenita incununare, astfel incat fiecare zi sa aduca noi bucurii, tie insati si celorlalti!

Puterea zambetului

Vi s-a petrecut vreodata sa mergeti pe strada ingrijorate, analizandu-va problemele, planificandu-va activitatile de peste zi? Cand, la un moment dat, ridicati ochii, vedeti o femeie surazatoare si, aproape instantaneu, ii intoarceti spontan zambetul. Intr-o fractiune de secunda ati uitat necazurile, v-ati indreptat spatele si mergand in continuare va dati seama ca toate problemele se vor rezolva. Un zambet pur are o putere miraculoasa. Daca zambiti cuiva, il puteti ajuta pe acel om sa se impace cu el insusi. Cand zambiti plantelor, ele va simt dragostea si cresc armonios.

Un zambet adevarat este un semn de dragoste, o emisie spontana de energie cu un efect tonic, de insanatosire. Este asemenea muzicii armonioase. O femeie care nu zambeste este ca o chitara la care nu se canta: sta intr-un colt, incepe sa se deformeze, se dezacordeaza si treptat se va distruge. Femeia care nu zambeste nu-si dezvolta capacitatea de a primi si darui dragoste. Figura ei intunecata si abordarea prea serioasa a vietii este de multe ori asociata cu diferite afectiuni, in timp ce viata ei sufleteasca se va stinge lent din lipsa de dragoste.

Dimpotriva, chitara mentinuta mereu noua prin exersare, are coardele schimbate regulat si este acordata. O chitara iubita si ingrijita aduce viata si lumina cantaretului si de multe ori ii supravietuieste. La fel, femeia care zambeste aduce bucurie in sufletul oamenilor si duce ea insasi o viata sanatoasa si fericita. De ea ne aducem aminte cu drag, mult timp chiar dupa ce nu mai este langa noi.

O femeie superioara este stapana pe sine, fara teama, netulburata, vesela, amabila si plina de bunavointa in orice situatie s-ar afla. O astfel de femeie va fi din ce in ce mai fericita si entuziasta indiferent care ar fi dificultatile vietii. Infatisarea sa, vocea, comportarea, umorul binefacator si chiar observatiile sale ii ajuta pe cei care o inconjoara.

Fiecare din cuvintele si gesturile unei femei trebuie sa exprime fericire, entuziasm, veselie afectiune si recunostinta, asa cum cantecul pasarilor si frumusetea florilor exprima armonia si bucuria de a exista. Soarele, stelele, muntii, apele si florile participa cel mai adesea nebanuit la armonia vietii noastre. Cum am putea trai in mijlocul lor fara a fi pline de dragoste, vesele si fericite? Atitudinea noastra ar trebui sa fie cea a unui copil plin de candoare care primeste un dar divin. Daca nu integram tot ceea ce ne inconjoara in acest mod, inseamna ca suntem departe de conditia unei sanatati perfecte. Brancusi spunea ca, atunci cand incetam sa avem aceasta stare de copil, am murit de mult.

Trebuie sa admiri sincer si sa iubesti cu forta toate fiintele care merita iubirea ta, toate lucrurile, firul de iarba, picatura de apa, grauntele de nisip, tot misterul vietii. Daca nu esti intotdeauna optimista, plina de veselie, in nu conteaza ce circumstante, te vei asemana cu un orb care nu poate vedea niciodata bucuria si minunile acestei lumi. Daca vei avea mereu ceva de reprosat, este mai bine sa ramai singura in camera ta si sa urmaresti sa-ti sublimezi resentimentele, inainte sa apari printre oameni. Intalnim foarte rar femei agreabile, vesele si binevoitoare, caci majoritatea fiintelor umane sunt bolnave. Adeseori ele nu stiu cum se poate atinge starea de armonie, de aceea nu trebuie sa le judecam gresit.

Avand permanent constiinta organizarii echilibrate a acestui Univers, vom deveni destul de repede fiinte pline de bucurie si recunostinta si nu vom pierde nici o ocazie de a manifesta in noi si in jurul nostru aceasta. Trebuie sa daruim cat mai adesea placere, fericire, veselie si incantare. Sa zambim, sa spunem cu o voce cat mai agreabila, in cuvinte simple “multumesc”, cat de des este necesar. Nu pierdem nimic procedand astfel pentru ca vom fi fericite si ii vom face fericiti si pe cei din jurul nostru.

Vom deveni astfel copii puri ai acestui infinit univers care prin noi, femeile, anima, iubeste si renaste. Daca vom intelege si vom gandi mereu astfel, totul va veni spre noi din abundenta. Daca vom crede ca ne vom pierde bunurile materiale ajutandu-i pe ceilalti, vom trai o stare de tensiune, de boala si nefericire. Orbirea mentala si spirituala este mult mai periculoasa decat orbirea fizica. Daca ne este mai mereu teama sa nu fim deposedate de bunurile noastre efemere, suntem de fapt victimele uitarii, caci am pierdut din vedere originea reala,divina, a vietii noastre. Darul este un act de libertate si sacrificiu, o expresie a recunostintei infinite si a intelegerii eliberate de toate prejudecatile.

Multe femei, chiar daca recunosc diferentele dintre oamenii veseli si cei posaci, desi asociaza fericirea cu sanatatea si tristetea cu boala, nu recunosc puterea zambetului si nu-i inteleg virtutile. De fapt, ele nu zambesc propriei fiinte! Zambind prietenilor, celor iubiti, cum n-am invatat sa ne zambim noua insine? In China antica, taoistii invatau ca un zambet interior permanent, un zambet catre noi insine asigura sanatatea, fericirea si longevitatea. A zambi propriei fiinte este ca si cum va invaluiti cu dragoste si va deveniti cea mai buna prietena. A trai zambind interior inseamna a trai in armonie cu voi insiva, inseamna ca traiti intr-o deplina acceptare a corpului, mintii, sufletului, a fiintei voastre.

Toate lucrurile si fenomenele din aceasta lume sunt aspecte iluzorii, caci nu exista nimic in afara lui Dumnezeu. Este imposibil sa fii o persoana care sa fie pe deplin convinsa de aceste aspecte fara sa devii tu insuti puternica si foarte fericita. Urmareste sa fii din ce in ce mai fericita, radiind mereu lumina spirituala si fericire, bucurie, candoare si spontaneitate lumii intregi. Sa nu te indoiesti niciodata de posibilitatile tale infinite si sa poti transforma chiar si nefericirea, atat a ta, cat si a celorlalti, in fericire si armonie. (extras din Cartea Femeii, ed. Kamala)

 

Retragerea spirituala- o parte esentiala din viata mea

Ca femei care traiesc in ziua de azi, avand multiple roluri in viata (mame, sotii, fiice, prietene, femei de afaceri, si nu in ultimul rand, cautatoare spiritual), a ne face timp pentru o retragere cu noi insine nu este o optiune. Este un lucru esential. Nici una din femeile care au realizat ceva profund semnificativ in viata nu ar fi putut realiza nimic daca nu ar fi facut o prioritate din aceste retrageri cu ele insele. Retragerile hranesc corpul, sufletul si spiritul nostru, ele sunt esentiale pentru fiecare dintre noi pentru a fi sanatoase si fericite.

Nivelul stresului este mai mare azi ca niciodata in istoria umanitatii. Si, din nefericire, este in crestere. Este o provocare sa fii singura, cu atat mai putin sa fii tacuta si sa asculti ce iti spune corpul, ce iti spune sufletul tau. Cand ne predam nesfarsitelor informatii exterioare, pierdem contactul cu noi insine si uitam ghidarea intelepciunii interioare. Ca urmare, suferim de epuizare, surplus de greutate, depresie, anxietate si, in cele din urma, de diferite boli.

Pentru a elimina acest stres si a deveni responsabile pentru propria noastra sanatate, cea mai buna cale este sa realizam periodic „retrageri” din programul obisnuit pentru a ne odihni, regenera, deconecta, pentru a fi pur si simplu. De cat de putine lucruri avem nevoie pentru a fi fericite!

Da, uneori e nevoie de bani pentru a participa la aceste retrageri organizate de centre spirituale. Da, e dificil sa gasesti timp pentru a fi departe  de serviciu si responsabilitatile familiale. Și da, merita din plin.

Cu totii ajungem la momente de saturare, de oboseala in viata de zi cu zi. A ramane periodic in liniste pentru a te cunoaste pe tine insati te poate ajuta foarte mult.

Intr-o retragere spirituala, tacerea, practica spirituala, lasarea deoparte a rolurilor obisnuite, spatiul si libertatea sunt vindecatoare. In aceste perioade, mintea noastra se linisteste, iar corpul se regenereaza, datorita practicii spirituale, somnului bun, odihnei, alimentelor sanatoase si plimbarilor in natura. Este o perioada in care ne bucuram de simplitate pentru a ne regenera si totodata a ne reinnoi angajamentul de a trai o viata plina de semnificatie.

Cred ca o retragere spirituala ne poate schimba viata. Nu numai pentru ca am vazut rezultate in cadrul retragerilor care au loc la centrul de yoga si meditatie Kamala, ci si pentru ca eu insami am trait asa ceva in timpul perioadelor mele de retragere.

Nu toate femeile pot alege sa traiasca pe varful unui munte sau sa ajunga la o retragere organizata de un centru spiritual, dar cu toate putem gasi cateva ore in fiecare saptamana, sau cel putin o zi pe luna, in care putem sa avem o perioada de regenerare, un timp special in care sa facem un pas inapoi si sa apreciem cine suntem si incotro mergem, timp pentru a multumi pentru ce am invatat.

Putem sa ne facem timp pentru cateva ore de liniste, sau o dupa-amiaza contemplativa, in natura sau acasa, sau un week-end complet in care sa ne retragem cu noi insine, in care sa realizam o introspectie atenta, tehnici de (re)centrare, de meditatie, plimbari in natura in care sa ne reconectam cu fiinta noastra profunda.

Personal, recomand tuturor sa realizeze anual cel putin o retragere mai lunga (7-10 zile) intr-un centru de meditatie si cel putin cate un weekend in liniste si singuratate o data la trei luni. Realizarea periodica si regulata a acestor retrageri ne ajuta sa ne regeneram, sa fim mult mai constiente si mai atente in viata de zi cu zi, sa avem relatii mai bune si mai profunde, sa ne simtim conectate cu centrul fiintei noastre, sa ne simtim in acord cu universul.  Viata capata o semnificatie mai adanca, ne simtim mai adevarate, mai profunde in tot ceea ce facem si simtim.

Cateva semne pentru a sti ca avem nevoie de o retragere spirituala

– inchidem alarma ceasului de mai multe ori in fiecare dimineata

– bem prea multe cesti de stimulente (cafea sau ceai) pentru a „ne mentine in forma”

– ne simtim coplesite sau neinspirate in munca, in practica spirituala si/sau in viata de zi cu zi.

– realizam practica spirituala ca un robot, fara pasiune

– dam vina pe alti oameni, locuri, circumstante pentru nefericirea noastra, etc, etc.

Realizate cel putin de doua ori pe an, sau la schimbarea anotimpurilor, retragerile spirituale ne pot mentine departe de starile de epuizare, de secatuire fizica, emotionala si spirituala.

Iata cateva sugestii pentru a incepe sa facem din aceste retrageri spirituale o parte constanta din viata noastra.

– Planifica din timp. Fa-ti un calendar pentru urmatoarele 12 luni. Poti incepe in orice moment al anului, nu trebuie neaparat sa fie Anul Nou. Noteaza lunile care crezi ca ar putea fi dificile pentru tine si cand ai avea nevoie de o pauza – dupa ce termini un proiect mare la serviciu sau in familie. Intereseaza-te de retrageri spirituale in aceste perioade si noteaza-le pe calendar cu pixul (nu cu creionul).  De obicei, poti gasi pe internet aceste activitati cu cel putin cateva luni inainte. Inscrie-te si plateste avansul pentru a fi sigura ca nu te razgandesti (plus ca beneficiezi de reducerile pentru inscrierile timpurii). Daca nu ai curajul sa te inscrii la o retragere mai lunga sau ai copii mici, incepe cu seminarii de un weekend.

– Incepe sa economisesti. Deschide un cont separat pentru economii, pe care sa il numesti Retragere spirituala, Dezvoltare personala sau Educatie. In fiecare luna, depune in acest cont un procent din venitul tau (depinde de tine cat anume). E mai usor sa iti permiti din punct de vedere financiar sa participi la o retragere spirituala daca ai pus deoparte lunar o suma mica decat sa incerci sa faci rost deodata de toata suma necesara.

–  Comunică nevoia ta de retragere. Spune familiei, prietenilor, colegilor cand planifici sa realizezi o retragere spirituala. Informeaza-i ca nu vei avea acces la internet, si nici la telefon in aceasta perioada. Spune-le o data exacta cand vei reveni si la cine sa apeleze in locul tau. Daca iti pun intrebari sau te provoaca, poti sa le spui ca este un aspect important al unei vieti sanatoase. Pastreaza-ti convingerile si nu te lasa influentata de parerile lor.

– Nu da inapoi. E usor sa renunti in ultimul moment (de aceea e buna inscrierea timpurie si plata avansului). Mereu pot aparea lucruri in ultimul moment pentru care sa fie necesara prezenta ta. Poate aparea frica de a pasi in afara zonei de confort si de a te deschide spre schimbari si emotii profunde. Se poate spune ca universul iti testeaza hotararea! Cat de mult te pretuiesti pe tine insati si dezvoltarea ta personala?

– Traieste schimbarea. Cand te vei intoarce din retragere, vei fi transformata. Ochii si pielea vor straluci, vei zambi si vei rade mai des. Vei fi mai energica si mai optimista. Bineinteles, toti cei din jurul tau vor observa asta. Cand cei apropiati vor vedea cat de bine ti-a prins aceasta perioada de retragere cu tine insati, te vor incuraja si te vor sustine, poate chiar vor vrea si ei sa realizeze o asemenea retragere cu ei insisi.

Cel mai mare dar pe care ti-l poti face tie insati si celor din jur este determinarea ta continua pentru propria ta evolutie si constienta. Nu uita niciodata asta!

Merit sa fiu fericita

Multe femei se preocupa mult mai mult de ceilalti, si uita de ele insele.  Au un serviciu mai mult sau mai putin implinitor, o casa de intretinut, sot, copii, parinti de ingrijit, facturi de platit, etc, etc, etc. Uneori, prinse de treburi si de griji, uita chiar si de ziua lor.  Sau se pun pe ultimul loc cand e vorba de ceva bun de mancare (sa manance copiii, ca trebuie sa creasca, sau el, sotul, ca a venit obosit acasa, sau parintii, sau prietenii) sau de un cadou (e prea scump in vremurile astea, nu imi permit asa ceva, nu port asa ceva, etc), sau de o vacanta (nu pot sa las acum serviciul, familia, etc, trebuie sa salvez lumea, fara mine nimic nu misca in acest univers). Se modeleaza pentru a se adapta rolurilor vietii si uita de sufletul lor.

Dragi prietene, va rog sa va opriti din iuresul grijilor si al problemelor zilnice, sa respirati adanc, sa va priviti in oglinda, adanc, in ochi, si sa spuneti:

Merit sa fiu fericita!

Merit sa port o rochie frumoasa la ziua/petrecerea/nunta mea (nu inseamna ca trebuie sa fie si scumpa)!

Merit sa am o a doua sansa!

Merit sa ma plimb incet pe strada intr-o zi cu soare si sa ma bucur pur si simplu de caldura razelor pe fata, de cantecul pasarilor, de bucuria frunzelor care danseaza!

Merit sa dorm suficient si sa ma bucur de mancare sanatoasa!

Merit sa primesc ce e mai bun in viata! (o relatie, un serviciu mai bun, sanatate).

Indrazniti sa credeti!

Si spuneti aceasta, convingator, privindu-va in ochi, in oglinda, nu pentru ca va credeti mai frumoasa, mai desteapta, mai „altfel”, ci pentru ca, ascunsa adanc in noi, intrezarita uneori, neglijata de prea multe ori, se afla acea lumina, acea bucurie, acea fiintare sacra  care ne da voie sa spunem:

Merit sa fiu fericita!


A trai cu iubire e datoria noastra

Am revazut de curand filmul „Pe aripile vantului” care m-a impresionat, ca de obicei cand il revad.  Am sa ma opresc acum doar asupra unei scene, care mi-a dat de gandit. Scarlett avea grija de casa si de familia ei, in timp ce prietena ei, Melanie era bolnava dupa o complicatie la nastere.  La un moment dat, Melanie coboara scarile spre parter, abia tinandu-se pe picioare si cu o voce buna, dar slaba, a intrebat-o pe Scarlett ce putea face sa ajute si ea, se simtea vinovata ca statea in pat, bolnava,  in timp ce altii munceau. Iar Scarlett i-a spus doar sa se intoarca in pat, sa se faca bine, pentru ca altfel mai tarziu nu va putea sa o ajute. „Nu m-am gandit in felul acesta”, raspunde Melanie si urca inapoi, incet, scarile.

Am vazut filmul cand eram mica, si de atunci mi-a ramas in minte ideea ca trebuie sa fim noi bine inainte de a-i putea ajuta si pe altii.  Iar acest lucru este valabil in toate domeniile vietii, in toate planurile existentei noastre: fizic, mental, emotional, spiritual.

Anne Morrow Lindberg, soţia aviatorului Charles Lindberg, a scris: „Pentru că natura unei femei este aceea de a hrăni, ea trebuie să se hrănească pe ea însăşi.” In fiecare femeie exista un adevar esential care asteapta sa fie dezvaluit, un adevar care ne va da puterea sa traim o viata spirituala autentica, reala, in fiecare zi. Cautarea acestui adevar profund poate fi gresit inteleasa ca fiind egoista si centrata pe propria persoana, insa, in realitate, este exact contrariul. A intelege cine suntem si a ne stradui sa traim o viata autentica are o importanta vitala  pentru noi si pentru binele celor din jur, al lumii ca intreg. Noi, femeile, dorim sa dezvaluim lumii fiintele puternice, compasive, creatoare care suntem, in esenta noastra. De aceea, descoperirea si exprimarea adevaratului nostru eu este darul cel mai pretios si mai plin de bucurie pe care ni-l putem face noua insine si celorlalti.

Maica Tereza a spus unor vizitatori care venisera in India in cautarea experientelor spirituale: „Uitati-va in jurul vostru, la familie, la vecini si prieteni. Au nevoie de ajutor? Le e foame? Sunt singuri? Ii puteti alina?”

Maica Tereza nu le-a spus vizitatorilor ei doar sa mearga acasa si sa faca fapte bune.  Ea le-a spus: Ce faceti aici cautand iluminarea? A trai cu iubire este dharma (datoria) voastra. Nu trebuie sa calatoriti in jurul lumii pentru a servi. Deschideti-va ochii spre cei din jurul vostru. Fiti de ajutor, fiti iubitori. Impartiti ceea ce aveti, daruiti-va pe voi insiva. Oferiti ajutor celorlalti, incepeti in propria voastra casa, in propria voastra familie, in propriul vostru suflet. Ea ne indruma pe fiecare dintre noi sa privim inauntru, la propriul nostru suflet si sa avem grija de el.

„Lucrezi cu tine insuti pentru a putea sa lucrezi cu alti oameni.” (calugarita budista Pema Chodrom) Cand lucram cu noi insine, cand ne descoperim si ne exprimam propriul adevar, iubirea pentru noi înşine şi compasiunea devin din ce in ce mai profunde.  In timp, aceasta iubire va curge libera spre ceilalti, căci este in natura ei sa faca astfel. A ne perfecţiona pe noi înşine, a transmite adevarul fiintei noastre inseamna a lucra pentru binele tuturor.

Zambete si frumusete

Am primit de la prieteni multe filmulete care m-au ajutat sa trec de momentele de descurajare sau amortire sufleteasca.   M-as bucura sa va ajute si pe voi. Cand aveti nevoie sa va spuna cineva un cuvant bun sau sa vedeti ceva frumos, intrati pe pagina asta si alegeti ceva care sa va ajute sa mergeti mai departe.

http://sivangarr.com/healingmessages.html – doua videoclipuri in care multi oameni, pe rand, te privesc in ochi si iti spun „you are beautiful”, respectiv „I love you” – cand le-am vazut prima data, pentru mine a fost cutremurator. Nu te simti singur pe lume cand vezi asa ceva.

Despre bucurie si zambete – un film scurt (16 min) despre zambet si puterea lui

Frumusetea Pamantului – imagini foarte frumoase din natura

Matthieu Ricard despre obisnuintele fericirii

– o floare de trandafir care se deschide

Maica Tereza

– Imprastie dragoste oriunde te duci. Sa nu lasi pe nimeni sa te intalneasca fara sa plece mai fericit.

– Bucuria este rugaciune. Bucuria este tarie. Bucuria este o plasa a dragostei cu care prinzi suflete.

– Haideti sa ne intampinam mereu unul pe altul cu zambete, pentru ca zambetele sunt inceputul iubirii.

– Inainte sa vorbesti, este necesar mai intai sa asculti, pentru ca Dumnezeu vorbeste in tacerea inimii.

– Tacerea se afla la baza comuniunii profunde cu Dumnezeu si cu orice alta fiinta. In tacere suntem inundati de energia lui Dumnezeu care ne ajuta sa facem toate lucrurile in bucurie. Avem nevoie sa il gasim pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi gasit in zgomot si agitatie. Dumnezeu este prietenul tacerii. Observa cum natura – copacii, florile, iarba – cresc in tacere. Observa cum stelele, luna si soarele se misca pe cer in tacere. Cu cat primim mai mult in timpul rugaciunii tacute, cu atat mai mult vom putea darui in viata noastra activa.

– Nu putem face lucruri mari, doar lucruri mici cu iubire mare.

– Daca judeci oamenii, nu vei mai avea timp sa ii iubesti.

– Nu uita niciodata ca pielea se increteste, parul incarunteste, iar zilele se transforma in ani… dar ce e mai important se conserva; forta si determinarea ta nu au varsta. Spiritul tau este cel care indeparteaza panzele de paianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reusita e o alta incercare. Cat timp traiesti, simte-te viu. Daca ti-e dor de ce faceai inainte, fa-o din nou. Nu te pierde printre fotografii ingalbenite de timp… mergi mai departe atunci cand toti se asteapta sa renunti. Nu lasa sa se toceasca taria pe care o ai in tine. Fa astfel ca in loc de mila sa impui respect. Cand nu mai poti sa alergi, ia-o la trap. Cand nu poti nici asta, ia-o la pas. Cand nu poti sa mergi, ia bastonul. Insa nu te opri niciodata.

– Ziua de ieri a trecut. Ziua de maine nu a sosit inca. Nu avem la dispozitie decat ziua de azi. Hai sa incepem.

– Pastrati bucuria de a ajuta pe cei aflati in suferinta si impartasiti-o cu toti cei pe care ii intalniti. Amintiti-va ca actiunile facute din iubire sunt actiuni ale pacii.

– A trai ca un inger – aceasta este maretia oamenilor care sunt bogati sufleteste, chiar daca din punct de vedere material sunt foarte saraci.

– Pacea incepe cu un suras.

– Sa zambesti unui om care este suparat; sa vizitezi, chiar si pentru putin timp, pe cineva care este singur; sa oferi adapost sub umbrela ta cuiva aflat in ploaie; sa citesti ceva unui orb; aceste actiuni si multe altele pot parea marunte, dar astfel noi putem sa dam iubirii noastre pentru Dumnezeu o forma concreta.

– In momentul mortii, nu vom fi judecati dupa numarul de fapte bune pe care le-am facut si nici de diplomele pe care le-am dobandit. Vom fi judecati numai dupa iubirea pe care am pus-o in actiunile noastre. Cel mai important lucru nu este cat de mult facem, ci cat de multa iubire punem in actiunile noastre de fiecare zi. Aceasta este masura iubirii noastre pentru Dumnezeu.

– Dumnezeu primeste iubirea noastra. Nici unul dintre noi nu este indispensabil. Dumnezeu are posibilitatea de a face toate lucrurile in mod perfect, cu mult dincolo de cel mai capabil om. Putem sa muncim pe branci. Putem sa muncim pana murim. Daca nu muncim cu iubire, toata munca noastra este fara nici o valoare in ochii lui Dumnezeu.

– Orice actiune incepe cu o rugaciune. Sa iubiti rugaciunea si sa simtiti nevoia sa va rugati deseori in timpul zilei. Daca vreti sa va rugati mai bine, trebuie sa va rugati mai mult. Cu cat va rugati mai mult, cu atat mai usor va deveni. Rugaciunea perfecta nu consta in multe cuvinte, ci in fervoarea si ardoarea ei.

– Pune credinta in lucrurile mici pe care le faci, pentru ca in ele sta puterea ta.

– Nu asteptati lideri. Faceti ce e de facut singuri, fiecare in parte.

– De fiecare data cand zambesti cuiva, este un gest de dragoste, un dar catre acea persoana, un lucru frumos.

– Dumnezeu nu-ti cere sa reusesti, El vrea doar sa incerci din tot sufletul.

– In viata asta nu putem face lucruri marete. Putem face doar lucruri marunte cu enorma dragoste.

– Noi credem ca ceea ce facem noi e doar o picatura in ocean. Dar oceanul ar fi mai mic fara acest strop.

– Nu putem sti niciodata tot binele pe care il poate face un zambet.

Biografie: S-a nascut in Skopje, Macedonia, in fosta Yugoslavie, in data pe 26 august 1910, avand numele de Agnes Gonxha Bojaxhiu, ca cea mai mica dintre cei trei copii ai familiei. La varsta de 12 ani, a simtit extrem de intens chemarea lui Dumnezeu si a stiut ca va deveni misionara in numele lui Iisus Hristos. Dupa ce a implinit 18 ani, a intrat in ordinul Surorilor din Loretto, o comunitate irlandeza cunoscuta pentru activitatea ei misionara din India. Dupa cateva luni de pregatire la Dublin, a fost trimisa in India, unde pe 24 mai 1931 a depus juramintele pentru a deveni calugarita si a primit numele de Tereza, dupa Sfanta Tereza din Lisieux. In perioada 1931 – 1948, a predat geografie si catehism la Manastirea St. Mary din Calcutta, fiind si conducatoarea acestui asezamant incepand din 1944. Curand s-a imbolnavit de tuberculoza, nu a mai putut sa continue sa predea si a fost trimisa la Darjeeling pentru odihna si recuperare. In tren spre Darjeeling ea a primit cea de a doua chemare divina. „Trebuia sa parasesc manastirea si sa lucrez cu oamenii cei mai saraci dintre saraci, sa traiesc printre ei. A fost un ordin ceresc.” a povestit ea mai tarziu.

In 1948, Vaticanul i-a dat permisiunea de a parasi ordinul Surorilor din Loretto, pentru a-si indeplini chemarea, sub indrumarea Arhiepiscopului Calcuttei. Desi nu avea fonduri, Maica Tereza s-a incredintat Providentei Divine si a inceput cu o scoala in aer liber pe care a deschis-o intr-un cartier nevoias, pentru a-i invata carte pe copiii saraci. De asemenea, si-a insusit notiuni elementare de medicina si a mers acasa la bolnavi pentru a-i trata. Curand i s-au alaturat si alti voluntari si a inceput sa primeasca fonduri pentru actiunile sale. Aceasta a facut posibila continuarea si extinderea activitatii sale. Impreuna cu cei care s-au hotarat sa ramana alaturi de ea, a inchiriat o locuinta pentru a putea ingriji oamenii bolnavi si saraci care nu erau primiti in spitale si care altfel erau condamnati sa moara in mizerie. Pe 7 octombrie 1950, Maica Tereza a primit permisiunea de a fonda propriul ei ordin, „Missionaries of Charity”, a carui misiune principala era aceea de a ajuta acei oameni pe care societatea nu ii primea.

Societatea misionara fondata de Maica Tereza s-a raspandit in lumea intreaga, inclusiv in fosta Uniune Sovietica si in tarile Europei de Est. Membrii ei ofera ajutor oamenilor din cele mai sarace categorii sociale din Asia, Africa si America Latina, participa la actiunile de refacere in cazul catastrofelor naturale, cum ar fi inundatiile, epidemiile, foametea si ii ajuta pe refugiatii de razboi.

Activitatea Maicii Tereza a fost unanim recunoscuta, ea primind numeroase distinctii si premii, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace in anul 1979. A murit in anul 1997, la Calcutta.

Cum imi fac ziua mai frumoasa (1)

Am scris de curand despre modelarea calitatii zilei. Una din metodele preferate de mine pentru a-mi face ziua mai frumoasa este sa ma scol mai devreme decat ar fi necesar pentru programul meu, si sa ma bucur de o jumatate de ora, pe indelete. In acest timp, savurez un ceai cald, pe terasa, daca e cald afara, citesc ceva frumos sau admir rasaritul. O meditatie si cateva tehnici yoga ma ajuta sa incep ziua cu optimism, incredere, credinta si multa energie.

Avand timp pentru mine dimineata, toata ziua apoi am un alt ritm, mai bland: am timp sa ascult oamenii, sa privesc o floare pe langa care trec in drumul meu prin oras, sa observ mai mult din ce apare in viata mea, sa reactionez mai bine la evenimentele vietii. E mai multa liniste, calm si recunostinta, si in acelasi timp energie, concentrare si bucurie.

Voi cum va faceti ziua frumoasa?

Modelarea calitatii vietii – arta suprema

„Dimineata este momentul in care ma simt cel mai treaz si in care in fiinta mea mijesc zorii… Noi trebuie sa invatam din nou sa ne trezim si sa ramanem treji, nu cu ajutorul unor mijloace mecanice, ci prin amplificarea la infinit a asteptarii noastre de a ne trezi si de a nu ramane scufundati in somnul cel mai profund. Personal, nu cunosc nimic mai incurajator decat capacitatea incontestabila a omului de a-si eleva viata prin simplul sau efort constient. Nu este putin lucru sa pictezi un tablou, sa sculptezi o statuie sau sa creezi un alt obiect frumos, dar mi se pare mult mai grandios sa iti pictezi si sa iti sculptezi insasi atmosfera si mediul in care traiesti… Modelarea calitatii zilei – aceasta mi se pare arta suprema.” (Thoreau, „Walden”)

M-a inspirat foarte mult Thoreau cu cartea sa Walden. Aici, el descrie experimentul sau, cum a trait un an de zile retras in natura, asta se intampla prin anul 1854. Mi-a facut pofta, ca sa spun asa, sa ma duc si eu undeva, intr-o padure linistita, langa un izvor/lac, unde sa raman mai mult timp si sa ma bucur pur si simplu de faptul ca exist.  Prin anii 1850 era o alta atmosfera in lume, inca nu era aglomeratia si ritmul de azi. Iar ideile lui sunt actuale, chiar daca au trecut peste 150 de ani de cand a scris cartea.

Dincolo de vorbele frumoase, ce ar insemna „sa iti modelezi calitatea zilei”, concret? Eu cred ca in primul rand e necesara intentia, dorinta de a-ti face ziua, viata, mai frumoasa, mai buna, mai semnificativa, pentru tine, pentru altii.  Nu e nevoie de actiuni grandioase, sunt suficiente gesturi mici si atente.

Avem un corp, avem emotii,  avem minte si, in primul rand, avem in noi o scanteie de spirit, divinitatea din noi (e o clasificare simpla, exista si altele mai elaborate, deocamdata e suficienta asta).

Tu, cititorule, aminteste-ti ca semnificatia fiecarei zile din viata ta este data de calitatea fiecaruia dintre aceste domenii ale vietii tale. Exista metode, sfaturi despre cum sa iti pastrezi corpul sanatos si puternic, despre cum sa iti controlezi si s iti inalti emotiile, despre controlul gandurilor si puterea mintii, si despre cum sa reintri in legatura si sa faci viu sacrul din tine, cu acea parte uitata sau neglijata din inima ta. Depinde de fiecare daca si ce metode aplica, in fiecare domeniu. Si tot de fiecare depinde centrul de greutate pe care il da vietii lui, adica ce domeniu (dintre cele enumerate mai sus) predomina in viata lui.

Sunt multe de spus pe tema asta. Voi mai continua si alta data. Pentru moment, tu, cititorule, cum iti imbunatatesti calitatea vietii?

Fa-ti timp pentru inima ta

De curand, am citit o carte care m-a impresionat foarte mult: „Un an la malul marii” de Joan Anderson. Pe scurt, povestea este cea a unei femei aflata la mijlocul vietii care pleaca un an departe de tot, inclusiv de sotul ei, pentru a se regasi. Cartea descrie poetic drumul ei in acest an. Autoarea trece printr-o trezire spirituala, realizand ca este „un unfinished woman”, eu as traduce prin „o femeie incompleta”. Deoarece copiii devenisera independenti, sotul pleca cu serviciul in cealalta parte a tarii, iar scopurile ei personale fusesera mereu date la o parte pana atunci, ea se hotaraste sa se mute intr-o casuta de vacanta la Cape Cod unde sa isi analizeze viata. Merge mult in natura unde a copilarit, se intalneste cu focile pe una din insulitele din apropiere, si chiar e pusa in situatia sa isi gaseasca de lucru pentru a plati reparatia boilerului si a se intretine. Invata multe lectii in acest an, iar ideea principala a cartii este: fa-ti timp pentru a afla cine esti (pe toate planurile: fizic, sufleteste, spiritual).

Ce ar insemna termenul „o femeie incompleta”? E cineva care s-a preocupat mereu doar de ceilalti sau cineva care a trait mereu dupa standardele si asteptarile celorlalti. O femeie care isi cunoaste prea putin propriile nevoi, pasiuni sau scopuri pentru ca e prinsa in valtoarea vietii si nu reuseste sa fie prezenta cu adevarat in viata ei. Ca urmare, se simte deconectata, incompleta, neimplinita, indiferent daca are, poate, o familie, casa si unul sau mai multe servicii.  Cu aceste emotii, apare constientizarea ca e timpul sa priveasca mai profund si sa descopere ce se afla in ea insasi. E timpul sa se intrebe: „Ce doreste inima mea? Ce parti din mine sunt ale mele cu adevarat?”

Ca femei, suntem nascute sa hranim.  Ne place sa avem grija de ceilalti. Dar uneori, in intensitatea experientelor, putem sa pierdem contactul cu propriile noastre nevoi si dorinte profunde. Deseori ne sacrificam, ne lasam pe ultimul plan, pentru ca ceilalti sa aiba viata pe care o viseaza. E o atitudine eroica, dar in timp ne epuizeaza, si ne trezim ca suntem slabite fizic, mental, emotional sau spiritual. Ne deconectam de sursa noastra de energie, bucuria care apare din inima noastra atunci cand ea este implinita.

Cartea asta m-a ajutat intr-o perioada din viata mea in care si eu aveam nevoie de clarificare.  Intr-adevar, uneori noi, femeile, facem totul pentru ceilalti, dar uitam de noi insine.  Ne separam de inima noastra si uitam sa radem, sa fim fericite, sa ne bucuram de viata.

De aceea, e necesar sa fim sincere cu noi insine si sa ne intrebam: Sunt fericita? Sunt sanatoasa? Sunt acolo unde vreau sa fiu in viata mea? Imi implinesc rolul pe care mi l-a dat Dumnezeu in viata asta? Sa avem o privire sincera, concreta asupra calitatii vietii noastre. E bine sa scriem pe hartie raspunsurile, nu doar sa le invartim in minte, pentru ca astfel suntem fortate sa infruntam realitatea vietii noastre si sa facem ceva in legatura cu asta.  Cunosc unele femei  care nici macar nu isi pun aceste intrebari, le evita, se iau cu treaba (copii, muraturi, etc), pentru ca le este greu sa infrunte raspunsurile evidente si sa ia masuri. E nevoie de curaj si hotarare de a-ti transforma viata in bine, iar aceasta infruntare este absolut necesara, mai devreme sau mai tarziu. Si mai bine sa o facem constient, din timp, decat sa fim nevoite sa vedem aceste raspunsuri in momente dificile (probleme in familie, o boala etc.)

Ca femei, observam mai usor nevoile celorlalti. Ne dam seama ce ii face fericiti sau ii intristeaza, cand cineva are nevoie sa planga sau sa fie alinat. Stim aceleași lucruri despre noi insine? Ce anume ne face fericite? Ce anume ne aduce pacea? Ce anume ne face rodnice? Faceti o lista cu lucrurile care va aduc cea mai mare bucurie si multumire. Apoi, intrebati-va cand ati facut aceste lucruri ultima oara. Au trecut saptamani? Ani? Sau nu le-ati facut niciodata?

Faceti-va timp pentru voi insiva, pentru a fi impreuna cu sufletul vostru, cu inima voastra. Ascultati-o cu atentie, in liniste. E nevoie de timp pentru a o auzi din nou, dupa ani de neglijare.  Insa efortul merita. Bucuria, frumusetea si pacea care radiaza de pe chipul unei femei ne spun ca viata ei este implinita, ca inima ei este ascultata, ca prin ea Dumnezeu zambeste celorlalti oameni.

Cum a fost inima ta azi?

Azi a fost o zi rece, mohorata, de toamna. Si totusi, la apus, soarele a iesit o clipa printre nori si mi-a daruit un curcubeu complet, splendid, profilat pe dealul din fata casei, imi spuneam ca as fi putut sa il ating daca intindeam mana.  Mi-am dat seama ca uitasem de mine, fiind prinsa de treburi, si Dumnezeu  mi-a reamintit sa respir, sa ma bucur de frumusete prin acest curcubeu.  Si inima mea s-a bucurat.

Cum a fost inima ta azi? Te simti impacata si libera? Cu sufletul deschis si iubitor? Te simti recunoscatoare si buna? Te-ai gandit la Dumnezeu?

Starea sufletului nostru, mai mult decat starea fizica sau a mintii, ne influenteaza modul in care traim. Pentru a invinge ritmul intens al timpului nostru, se presupune ca o femeie trebuie sa aiba grija  de sanatatea ei fizica si emotionala. Dar nu se spune prea mult despre importanta sanatatii noastre spirituale.

Am o viata destul de plina, si totusi, chiar si cele mai aglomerate zile, cand ma simt agitata si coplesita, daca imi fac timp sa imi hranesc spiritul, totul se schimba (daca nu imi fac timp, lucrurile parca se inrautatesc). Daca sunt atenta si schimb „centrul de greutate” al preocuparilor mele, stresul dispare, ma simt in largul meu, pot sa respir din nou. Viata este cu totul alta cand imi amintesc sa fac din sanatatea mea spirituala – o prioritate. Inaltandu-mi spiritul, am alta perspectiva asupra problemelor cotidiene si totul devine mai usor.

Iata cateva solutii simple, la indemana oricui, pentru a avea mai multa grija de sufletul nostru, in aceasta lume trepidanta.

1. Opreste-te

Acorda-ti permisiunea sa te asezi. Intinde-te cateva minute.

Odihna este extrem de importanta pentru starea noastra de bine si totusi, majoritatea femeilor sunt mai mereu obosite. In numele eficientei, nu ne oprim. Ne miscam prin zilele noastre ca personajele rapide din desene animate, mergem si mergem si mergem.

M. Scott Peck, autorul cartii „The Road Less Traveled”, a fost intrebat o data cum reuseste sa faca atat de multe lucruri intr-o zi. Raspunsul lui a fost: „Pentru ca nu fac nimic doua ore pe zi.” Pentru Peck, odihna era esentiala. Pentru oricine dintre noi este esentiala. Dandu-ne voie „sa fim” in loc „sa facem”, lasand deoparte pista de viteza si preferand aleile linistite ale vietii, de fapt cream conditiile pentru o mai buna eficienta (pe toate planurile).

2. Respira constient!

Respira cu adevarat. Acorda-ti timp, zilnic, pentru a ramane asezata (oriunde, in masina, la birou – daca reusesti sa ajungi in parc sau in natura, e si mai bine) si focalizeaza-te asupra respiratiei. Fii atenta la inspiratie si la expiratie. Daca poti, urmeaza un curs de yoga in care sa inveti cateva exercitii simple de respiratie pe care sa le practici apoi zilnic, ori de cate ori ai ocazia.

Respiratia constienta ajuta corpul. Improspateaza mintea, elibereaza tensiunile, deschide inima. Ne pune in legatura cu linistea noastra interioara, care este o calitate spirituala. Respiratia este un act sacru.

3. Cauta linistea si singuratatea

Acorda-ti timp pentru o pauza, timp in care sa stai in tacere, singura cu tine insuti. Inchide televizorul, radioul, lasa deoparte telefonul, ziarele si revistele (si dosarul acela de la birou). Opreste intrarea informatiilor, pentru a putea intra in legatura cu un loc mai linistit din interiorul tau.

Intr-o lume guvernata de zgomot si miscare, timpul petrecut in tacere si singuratate e vital pentru starea noastra de armonie. Suprastimularea simturilor si primirea constanta de informatii poate duce la anxietate sau depresie. In fiecare dintre noi exista o oaza de calm, dar nu o putem cauta din exterior. Trebuie sa ne cufundam in noi insine pentru a o gasi daca vrem sa ne odihnim la umbra ei si sa sorbim apele ei limpezi. Oricine merita o oaza in agitatia vietii. Fara sa mai pomenesc de faptul ca meriti sa te bucuri de propria ta companie, mereu!

Fa-ti timp pentru a te retrage in singuratate, pentru a medita sau practica tehnici spirituale, periodic. Poti incepe cu cateva ore pe zi,  o zi pe luna sau cel putin o saptamana pe an.

4. Mergi in natura

Chiar si in mijlocul unei zile extrem de ocupate, poti iesi afara, sa te uiti la cer, sa simti pamantul sub picioare, sa te bucuri de frumusetea naturii. Legatura cu natura este o cale usoara pentru a relua legatura cu sufletul tau.

Putem sa ne ascutim simturile si sa observam cu adevarat stralucirea din jurul nostru: sa vedem culorile, sa auzim sunetele, sa mirosim prospetimea Naturii. Astfel, putem intra in legatura cu unicitatea, cu maretia, cu ceea ce este chiar acum, chiar aici, in fata noastra. Apare din nou minunarea, iar sufletul nostru este inaltat „in mod natural”. Formele si manifestarile naturii ne reamintesc ca viata e buna, plina de frumusete si speranta.

5. Practica!

Foloseste practici zilnice care iti hranesc spiritul, activitati care iti aduc pacea in corp, minte si inima: rugaciune, meditatie, yoga, plimbare in natura, intonarea mantrelor, dans, tai chi, citirea scripturilor, etc. Exista nenumarate forme de practica spirituala. Important  e sa o gasesti pe cea care te bucura cel mai mult si te inalta sufleteste.

Timp de cel putin 30 minute sau o ora (sau cat de mult iti permiti), in fiecare  pe zi, poti indeparta gandurile si sentimentele de anxietate, depresie sau frustrare si sa te intorci la starea naturala de egalitate prin practica spirituala. E necesar sa iti faci timp si sa ai credinta.

6. Daruieste!

Ia in considerare faptul ca, daca ai mai multe emotii negative decat pozitive, e posibil sa fii prea mult focalizata asupra ta.

O atitudine concentrata doar asupra propriei persoane e o cale sigura de a te deconecta de sufletul tau. Focalizarea asupra celorlalti (Ce pot sa le daruiesc? Cum pot sa ajut?) ne poate schimba perspectiva. Vedem ca exista altii care sunt mai putin norocosi decat noi. Actiunea de a darui si de a-i servi pe altii ne deschide inima si ne amplifica bunatatea. Putem chiar sa incepem sa simtim ca ne gasim sau ne implinim scopul vietii. Fiind generosi, aducem o diferenta in lume, iar aceasta ne hraneste spiritul.

7. Fii recunoscatoare

Rosteste cat mai des „Multumesc”. Spune acest cuvant cu voce tare. Scrie-ti sentimentele de recunostinta intr-un jurnal zilnic. Multumeste cu recunostinta lui Dumnezeu pentru tot ce ti-a daruit, pentru insusi darul vietii.

Atitudinea de recunostinta este una dintre cele mai puternice virtuti ale sufletului. Pentru ca, avand inima plina de recunostinta, putem aprecia viata. Dezvolta in noi obiceiul de a observa ceea ce este bun, in loc de a vedea ce e rau sau ce lipseste. Cand putem sa ne vedem ziua plina de binecuvantari sau mici miracole, bucuria noastra se revarsa asupra celorlalti, facandu-i si pe ei sa se simta bine. Misticul Meister Eckart scria: „Daca singura ta rugaciune pe care o spui in viata este „Multumesc”, va fi de ajuns.”

Ai grija de sufletul tau si el va avea grija de tine. Și aminteste-ti sa respiri constient!

Momente de trezire

Am avut in viata momente de intelegere, de claritate, in care am simtit ca ma trezesc, ca ies dintr-un somn adanc si vad lucrurile altfel. In astfel de momente, am inteles brusc ca viata mea nu e asa cum credeam eu sau nu se indreapta in directia in care eu credeam. Ca si cum as fi trait intr-un vis si m-am trezit dintr-o perioada traita inconstient.

Momentele de criza, dificile din viata au uneori acest efect. Ne scutura profund, ne trezesc. Tragediile personale, pierderea unei relatii, a cuiva drag sau a serviciului, o problema de sanatate bat la usa noastra. Oricare din acestea ne poate scoate din somnul nostru metaforic si ne trezim buimaci ca ne intrebam: „Ce a fost cu mine pana acum?”

Asemenea momente de trezire, de intelegere, de claritate, m-au ajutat sa inteleg, sa recunosc cateva adevaruri si principii fundamentale. Sustinuta de ele, am gasit ajutor si curaj pentru calatoria pe care am inceput-o: aceea de a trai intr-un mod mai constient, mai treaz. Sper sa va ajute si pe voi, cele care cititi acum.

1. Suntem responsabile pentru propriile noastre vieti

Acest principiu aduce cu el multe emotii contradictorii. Daca inteleg ca doar eu sunt responsabila pentru viata mea, cu inaltimile si prapastiile ei, pot sa apara teama si ingrijorarea. Ne putem trezi paralizate de gandul ca am putea face alegeri eronate sau am putea gresi. Din aceasta perspectiva, auto-responsabilitatea poate fi greu de acceptat. E un adevar ca multe dintre noi refuza sa cunoasca, sa inteleaga, pentru ca este mult mai usor sa dam vina pe altii; e mai simplu sa delegam responsabilitatea, in special pentru suferinta si suparare, sau pentru consecintele alegerilor neinspirate.

Pe de alta parte, acest principiu poate aduce usurare si o libertate noua. Daca e sa se realizeze ceva, depinde de mine! Exista o putere imensa in a sti ca ne putem alege modul in care gandim, simtim, ne comportam. Ne putem alege modul in care ne castigam existenta, cu cine ne asociem, si multe alte lucruri. Cand am deplina responsabilitate pentru viata mea, lumea e a mea, imi pot crea propria realitate.

2. Nu exista eşecuri sau drumuri gresite

Fiecare decizie pe care o luam ne aduce mai aproape de cine suntem noi cu adevarat. Fiecare alegere, pregatita atent sau luata in graba, ne invita sa privim mai profund la cine suntem noi. Prin alegerile noastre ne descoperim valorile, caracterul, punctele puternice si cele slabe. Ne descoperim talentele si inzestrarile. Din acest punct de vedere, nu exista cale gresita sau corecta de urmat. Fiecare drum ne poate duce catre o versiune mai completa a noastra insine.

Intrebati-va care a fost cea mai mare greseala pe care ati facut-o vreodata. Apoi intrebati-va ce ati invatat din acea experienta. Ati devenit o persoana mai buna trecand prin ea? Cat timp continuam sa reflectam asupra acestor experiente, fiind atente la tot ce ne pot invata, increderea si caracterul nostru continua sa se dezvolte. Greselile sunt pentru a invata.

3. Exista o imagine mai ampla, o ordine superioara in viata noastra

Daca viata iti da lamai, fa limonada. Nu intotdeauna stim de ce ni se dau anumite experiente sau provocari, dar realitatea este ca le primim. Daca putem sa acceptam ceea ce ni se da, putem face „o limonada” deosebita cu viata noastra. Sau putem continua sa ne plangem de greutati, sperand sa obtinem suc de portocale din lamai, si astfel sa ne blocam propria crestere. Cu adevarat, am primit lamai dintr-un anumit motiv. E recomandabil sa lucram cu ceea ce avem.

Ca fiinte umane, poate nu avem puterea de a vedea in viitor. Nu putem privi de sus la viata noastra, ca o pasare, ca sa observam unde va duce fiecare intorsatura si cotitura a vietii. E bine sa avem incredere. Incredere ca locul spre care mergem este cel mai bun pentru cresterea noastra. Incredere ca vom fi protejati de ajutoare pamantesti si ceresti. Si, cel mai important, sa avem incredere ca in viata noastra exista o Forta Superioara care ne ghideaza intotdeauna.

Am fost create pentru a fi fericite, pentru a trai bucuria. De noi depinde ce alegem: sa ne dormim inconstient viata sau sa deschidem larg ochii si sa intampinam rasaritul unei noi realitati cu recunostinta, bunavointa si speranta.

Suflet de femeie

De ce scriu pentru femei? Pentru ca sunt femeie si nimic din ce e feminin nu mi-e strain… (sau aproape tot).

E dificil uneori sa traiesti in aceasta epoca moderna, cu agitatia si ritmul ei trepidant, in acelasi timp sa urmezi o practica spirituala, sa ai o relatie de cuplu reusita si un serviciu bun. Se spune ca femeile au inca un serviciu acasa, in afara de serviciul platit. Cand sa mai ai timp si dispozitie pentru sufletul tau, cand ai atatea de facut?

De aceea mi-am propus sa scriu pentru femei, pentru ca stiu cum e sa fii aglomerata fizic si emotional cu tot felul de lucruri de rezolvat,  oameni dragi de ingrijit. Si totusi, se poate sa iti faci un ragaz pentru sufletul tau, pentru tine insati. Se poate sa te opresti din cand in cand sa mirosi trandafirii, sa privesti stelele, sa asculti linistea, sa iti simti viata plina, implinita si implinitoare. Sa stii in adancul sufletului ca nu iti tradezi menirea.

De aceea scriu aici, pentru acele femei care cauta si ele. Nu sunt singure si chiar simpul fapt de a sti ca undeva exista un loc unde pot gasi ganduri frumoase sau pe cineva care sa le asculte sau care sa le dea o vorba buna e de mare ajutor. Nu e intotdeauna usor, dar nimic nu se compara cu linistea si pacea pe care le simti in inima ta cand stii ca Dumnezeu nu te-a uitat si nici tu pe El.

Bineinteles,  ce scriu aici e valabil pentru orice om, femeie sau barbat. Mie imi este mai usor sa ma adresez femeilor, pe care le invit sa mergem impreuna pe acest drum al (re)descoperirii frumusetii, stralucirii si sacralitatii fiintelor noastre, a inimilor noastre, a vietilor noastre, fiecare in modul si in ritmul propriu. Pentru ca viata e atat de frumoasa! Exista dificultati, nimeni nu scapa de ele, insa chiar si ele au rolul si menirea lor. Curaj si incredere, se poate sa traim frumos si adevarat!

Fii femeia care ai fost menita sa fii

Indiferent daca ai 20 sau 60 de ani, daca esti casnica sau femeie de afaceri, slaba sau mai plinuta, singura sau casatorita, vaduva sau divortata, blonda sau bruneta, doresti sa traiesti viaţa vibranta, plina de semnificaţie şi de bucurie pe care simti, din adancul sufletului tau, ca o meriti.

Fiecare femeie are nevoie sa isi gaseasca propria ei cale pentru a-si exprima si manifesta unicitatea in lume.  Fiecare femeie cauta (constient sau nu) o cale spirituala personala prin care sa intre in legatura cu esenta ei profunda, autentica, sa si-o aminteasca, sa se trezeasca fata de ea, esenta care ii da putere si o inspira sa traiasca din plin calitatile inimii feminine: compasiune, bunatate, blandete, sensibilitate, iubire neconditionata, manifestare creatoare…

Pentru o femeie, practica spirituala apare şi e ghidata de cunoaşterea ei interioara. Intenţia unei practici spirituale nu este aceea de a schimba ceva din tine, ci de a readuce aminte şi de a reaprinde legatura divina cu tine insaţi, creand spaţiul şi susţinerea pentru a auzi şi a urma glasul tău interior autentic.

E timpul sa reiei legatura cu tine insaţi, sa-ţi analizezi starea vieţii, sa iţi pui intrebari importante, sa te odihneşti si sa reamintesti menirea inimii tale, a vietii tale.

Ce inseamna sa fii o femeie constienta, treaza spiritual, in lumea de azi?

Inseamna sa traiesti adevarul a ceea ce eşti. Iar acest adevar este: suntem fiinţe radiante, nascute din Spirit. Esenţa noastra este spirituala şi astfel, avem toate calitaţile pe care le atribuim Divinitaţii. Calitaţi precum pace, bucurie, bunatate, recunoştinţa, incredere, curaj, frumusete, iubire, adevar, compasiune, rabdare…

In general, multe femei considera ca aceste virtuţi trebuie sa fie cautate in exterior, dobandite prin tehnici spirituale, şi apoi incorporate cat mai bine in viaţa noastra. Dar toate aceste calitaţi sunt (mai mult sau mai puţin) latente in noi. Trebuie doar sa le recunoaştem prezenţa şi sa le veghem creşterea. Facem asta prin largirea percepţiilor noastre, prin deschiderea minţii pentru a vedea posibilitaţile care ni se ofera. Ne deschidem inima catre noi insine si catre ceilalti.

O femeie constienta, treaza spiritual are o minte limpede si deschisa, o inima iubitoare si inteleapta, si traieste in pace si blandete cu ea insasi si cu ceilalti.

Va doresc voua, tuturor femeilor care cititi aceste cuvinte, sa va gasiti calea personala pentru a va trezi spiritual, pentru a fi constiente, si pentru a ramane asa mereu. Va invit sa traiti cu adevarat in inima voastra, sa aveti grija de voi (trup, minte, suflet si spirit) si sa traiti intr-un nou mod, vibrant, sacru, deplin viu.

Jean Klein despre unitate si relatie

Jean Klein, in cartea sa „Cine sunt eu?”, scrie despre unitate si relatie.

„A fi uman inseamna a fi in relatie. Ca fiinte umane noi traim in relatie cu elementele, soarele, luna, pietrele din pamant si cu toate fiintele vii. Dar ce inseamna „a fi in relatie”, „a trai in legatura” cu ceva? In general, cand folosim acest termen, noi intelegem o legatura de un anumit gen intre entitatile individuale, obiect cu obiect, sau subiect cu obiect. Cuvantul legatura presupune aici separare, unirea impreuna a fractiunilor. Aceasta vedere fractionara a legaturii este pur conceptuala. Este o nascocire a mintii si n-are nimic de-a face cu perceptia pura, cu realitatea, cu ceea ce este real.

Cand noi traim liberi de toate ideile si proiectiile, intram intr-un contact real cu ceea ce ne inconjoara. Asadar, practic vorbind, inainte de a putea fi in relatie cu mediul nostru inconjurator, noi trebui sa stim cum sa fim in relatie cu ceea ce este cel mai apropiat de noi – corp, simturi si minte. Unica piedica in perceptia clara a starii noastre naturale este ideea puternica de a fi un individ separat, traind intr-o lume cu alte fiinte separate. Noi avem o imagine despre noi insine. Aceasta imagine poate fi mentinuta doar in relatie cu lucrurile si deci ea face obiecte din tot ce ne incon­joara – prieteni, copii, sotul sau sotia, inteligenta, contul in banca etc. – si intra intr-o asa-zisa relatie personala cu aceste proiectii. Strania idee de sine este o contractie, o limitare a intregului, a fiintei reale Cand aceasta notiune moare, ne gasim expansiunea naturala, linistea, globalitatea fara periferie sau centru, exterior sau interior. Fara notiunea de individ nu exista nici o senzatie de separare si noi simtim unitatea cu toate lucrurile. Simtim cele din jur ca evenimente in intregul fara restrictii. Cand iubitul sau copiii nostri parasesc casa, sau cand contul la banca scade, este un eveniment in noi. Constienta ramane constanta.

Orice fenomen, orice existenta este o expresie in interiorul globalitatii si varietatile de expresie au un inteles si o legatura numai in lumina intregului. A fi in relatie inseamna a fi legat in interiorul intregului, intrucat nu exista nici o unire a fractiunilor, in intreg nu exista un altul. Strict vorbind, in relatia perfecta nu exista nici o legatura, nici o dualitate; exista numai globalitate. Toata perceptia tinteste direct spre fiinta noastra primordiala, spre liniste, spre non-starea naturala care este comuna intregii existente.

Astfel, in expresie umana „a fi in relatie” in­seamna a te afla in comuniune cu intregul. In aceasta comuniune, asa-zisa prezenta a altora este resimtita ca o daruire spontana, iar propria noastra prezenta este o primire spontana. Nu mai exista senzatia de lipsa si, in consecinta, nici nevoia de a cere, deoarece simpla receptare ne aduce deschidere. Cand traim in deschidere, primul impuls este acela de a darui. A fi in deschidere si in miscare spontana de daruire in­seamna iubire. Iubirea este meditatie. Ea este o noua dimensiune in viata.

In iubirea adevarata nu exista iubitor si iubit. Exista un moment care vine din corp pentru a celebra acea iubire in plan fizic. Senzatia de „a fi una” in senzatia corporala se iveste direct din unicitatea iubiri insasi.

Comportarea intre doi iubiti este o arta. Un artist apeleaza la cea mai inalta imaginatie a sa. Dar imaginatia trebuie folosita pentru a exalta iubirea, nu pentru a-i compensa lipsa. Ritmul biologic si imaginatia sunt conduse de iubire si doar iubirea poate reinnoi constant stimularea; altfel apare plictiseala.

Astazi, din pacate, se face o mare confuzie intre dorinta care decurge din ritmul biologic si dorinta care vine din minte si este repetitie mecanica. Exist atat de multa stimulare mentala, incat multi oameni au pierdut legatura cu ritmurile lor biologice si a devenit indolenti sau lacomi in mod mecanic. Repetitia mecanica impiedica ritmul natural. In repetitia mecanica exista doar a lua si a folosi. Cand mintea, memoria, intervin, corpul nu mai este deschis in toate capacitatile lui; atunci stimularea senzuala nu mai este puternica si tu o compensezi cu imagini si efort. Este un cerc vicios.

Trebuie sa te lamuresti in legatura cu natura dorintei tale. Nu lasa informatia de mana a doua sa te influenteze. Exista doar iubire si in aceasta iubire barbatul si femeia apar uneori. Nu exista obicei, nici reflex automat in aceasta aparitie. Cele mai mult dintre asa-zisele raspunsuri ale oamenilor sunt doar obiceiuri si reactii.

Cand totul apare in iubire si dispare in iubire, este o expresie a iubirii, de ce sa traiesti in restrictie? Nu-i prezent nici un barbat sau vreo femeie, exista doar iubire. Aceasta iubire neconditionata poate fi transpusa la nivel biologic, dar ceea ce se numeste sexualitate nu exista pentru mine. Cand exista numai un act biologic sau niste sentimente temporare, exista adesea un sentiment de pierdere ulterioara a ceva. Asta creeaza o reactie psihologica de aversiune sau de indiferenta de care poti sa nu fii constient. Poti fi constient doar ca ai pierdut interesul pentru celalalt. Intr-o relatie bazata in primul rand pe biologie exista separare. Dar in momentul in care functia biologica este o extensie a trairii in unitate, nu exista nici un sentiment de separare.  Bucuria unitatii este iubire adevarata si niciodata nu-si va pierde atractia.

In expresia iubirii, totul este moral. Tu esti un poet, un artist, un muzician. Tu celebrezi cu toata  fiinta ta.

In relatia unei personalitati cu alta, a unei imagini cu alta, exista numai conformare, exploatare si cerere, constrangere si violenta. In intimitatea suprema exista sensibilitate si un puternic simt al frumusetii si elegantei. Relatia trupeasca este incununarea pe plan fizic a impartasirii comune a unei stari spirituale. Dar, pentru ca relatia trupeasca sa fie ridicata la asemenea inaltimi, ea trebuie sa vina ca o revarsare spontana intre doi indragostiti care traiesc cu adevarat in uniune.”

Cinci criterii pentru un cuplu fericit

In toate traditiile, casatoria este considerata sacra. In crestinism, de exemplu, cuvantul „taina” (taina casatoriei) este un cuvant foarte puternic; nu este vorba doar despre o simpla binecuvantare. Din punct de vedere teologic, aceasta arata importanta pe care gandirea teologica a dat-o in alte timpuri uniunii dintre barbat si femeie. In India, ritualul casatoriei este de asemenea esential, iar sotia are un rol special in cuplu; ea este, din anumite privinte, preoteasa caminului.

Arnaud Desjardins prezinta in cartea lui „Iubeste si fii fericit”, cinci criterii cu ajutorul carora putem recunoaste valoarea profunda a unui cuplu. Aceste cinci criterii i-au fost spuse de invatatorul lui spiritual, Swami Prajnanpad, numit Smamiji in carte.  In aceste cinci criterii nu se intalneste cuvantul „iubire”. Swamiji nu folosea acest cuvant, „iubire”, decat cu o mare solemnitate.

Iata aceste cinci criterii (selectie din cartea Iubeste si fii fericit de Arnaud Desjardins):

1. Primul dintre aceste criterii este, in limba engleza, „feeling of companionship”, sentimentul de prietenie. A avea un prieten inseamna a nu te mai simti singur sau singura. Multi oameni casatoriti (sau care traiesc ca si cum ar fi casatoriti) – barbati si femei – se simt mereu singuri. Casatoria este o cale care se parcurge impreuna. Ea inseamna a creste impreuna, a se maturiza, a se dezvolta impreuna, a progresa pe calea maturitatii, a plenitudinii, fara emotiile meschine si infantile ale egoului care vrea sa corupa, sa micsoreze, sa micsoreze existenta.

„Feeling of companionship”, sentimentul de a nu fi singur, de a avea un prieten adevarat, o prietena adevarata. Sotul sau sotia trebuie sa ne fie de asemenea cel mai bun prieten. Sotia trebuie sa poata sa joace pentru sotul ei toate rolurile pe care o femeie le poate avea fata de un barbat; iar sotul trebuie sa poata juca pentru sotia lui toate rolurile pe care un barbat le poate avea fata de o femeie. Barbatul – sau femeia – este astfel coplesit si nu mai traieste nostalgia de a gasi in alta parte ceea ce acum nu ii lipseste. Pot sa imi consider sotul sau sotia drept cel mai bun prieten? Este o intrebare simpla.

O prietenie nu se uzeaza cu trecerea anilor. Uneori in viata ne despartim de un prieten sau interesele noastre nu mai sunt aceleasi. Dar cel mai adesea cel care ne-a fost prieten la varsta de 20 de ani ne este mereu prieten si la 60 sau 70 de ani. Prietenii isi amintesc ca au trait impreuna cutare sau cutare moment fericit sau dificil, exista un limbaj comun, o profunda complicitate. De ce in lumea moderna exista prietenii indestructibile fara vreun efort special de fidelitate, in timp ce atatia indragostiti dupa 2-3 ani se plictisesc si privesc in jur, interesandu-se de alte femei sau de alti barbati?

O prietenie adevarata se imbogateste cu trecerea timpului, cu experientele impartasite, cu amintiri, nu inceteaza sa se imbogateasca, contrar pasiunii amoroase obisnuite condamnate sa isi piarda intensitatea la fel ca un foc care se stinge.

2. Al doilea criteriu este chiar mai simplu: „ateaseness”. „At ease” inseamna „cu usurinta, fara efort”, iar „ness” face din acest termen un substantiv. Usurinta: faptul ca lucrurile sunt comode, naturale, simple „Ateaseness” inseamna a se simti perfect bine: totul este usor, natural, simplu. De multe ori, in fascinatia amoroasa exista incantare, exista momente intense, clipe „divine” – altfel fascinatia nu ar putea fi atat de puternica – dar nu este nici usurinta, nici naturalete. In multe relatii, exista elanuri, lacrimi, neintelegeri, rugaminti, certuri, impacari, diverse peripetii – dar nu aceasta usurinta, aceasta simplitate.

Exista multe cupluri in care cel putin unul din cei doi se plange: „Il iubesc, dar ma face sa sufar! O iubesc, dar ma tortureaza! Il iubesc, dar am ajuns la capat! O iubesc, dar simt ca nu mai pot…” Cum credeti ca o asemenea relatie, oricat de intensa, oricat de stimulatoare ar fi, poate sa conduca la adevarul acestor cuvinte: „un singur trup si un singur suflet”, la o comuniune reala, la depasirea limitarilor egoului, la plenitudine?

Mai exista si cazul in care se stabileste o anumita usurinta a relatiei, dar ea apare din rutina, din monotonie si mereu ramane o lipsa in inima; nu acesta a fost visul din timpul adolescentei si ramane mereu susceptibilitatea unei indragostiri fulgeratoare impotriva careia se va lupta mai mult sau mai putin in functie de influenta mai mica sau mai mare a educatiei religioase, sau de sentimentul matern sau patern care face sa treaca interesul copiilor inaintea celui personal.

3. Al treilea criteriu: „two natures which are not too different”: doua personalitati care nu sunt prea  diferite. Este foarte simplu. Exista aici un aspect fundamental. Este normal sa existe o diferenta si o complementaritate intre un barbat si o femeie. Nu vom gasi niciodata un alter-ego: un alt noi insine care, in fiecare moment, sa fie doar incarnarea proiectiei noastre din acel moment. Nu vom gasi niciodata o femeie care sa fie exact ceea ce noi vrem, sa aiba mereu starea de spirit si dispozitia pe care noi o dorim, expresia fetei si timbrul vocii pe care le speram si sa spuna cuvintele pe care le asteptam – niciodata. Si trebuie sa stim acest lucru. Este o cerere infantila, nedemna de un adult, distrugatoare a oricarei tentative de creare a unui cuplu, aceea de a vrea ca celalalt sa fie un alt eu insumi, ca femeia mea sa fie doar suportul proiectiilor mele si sa raspunda in orice moment la ceea ce eu cer in mod mecanic, in egoul si emotiile mele. Este o iluzie care trebuie eliminata prin constientizare si cu luciditate. Celalalt este un altul. Si chiar daca aceasta comuniune se stabileste, „un singur trup si un singur suflet”, celalalt nu va avea niciodata subconstientul nostru, ereditatea noastra. Va exista intotdeauna o diferenta.

In cuplurile adevarate, se poate constata ca, de-a lungul anilor, apare o comuniune din ce in ce mai profunda, mai ales daca se imparte totul si exista cu adevarat o viata in comun, pana in punctul in care se citesc gandurile celuilalt. Si uneori, dupa o lunga viata petrecuta impreuna, un barbat si o femeie incep sa semene intre ei, ajung sa gandeasca impreuna, sa simta impreuna, iar aceasta diferenta initiala se micsoreaza din ce in ce mai mult, fiecare il cuprinde pe celalalt si se simte imbogatit cu posibilitatile de intelegere ale acestuia. Dar aceasta este o cale lunga, cu totul altceva decat o pasiune amoroasa intensa, uluitoare, de neuitat poate, dar scurta.

Doua fiinte care sunt atrase una de cealalta in mod subconstient cred ca se iubesc. Dar daca personalitatile lor sunt prea diferite, nu este posibila o viata comuna, iar aceasta iubire va fi invinsa de realitate. Cazurile extreme sunt evidente. Daca un barbat este solitar, ii plac plimbarile lungi pe campie, viata in natura, iar o femeie nu viseaza decat mondenitati, dineuri stralucitoare, receptii, este sigur ca au naturi prea diferite. Si totusi, aceasta nu ii impiedica sa se indragosteasca.

Nu exista doua personalitati care sa nu fie diferite. Este necesar sa se fi avansat mult pe Calea libertatii interioare pentru a putea forma un cuplu cu o fiinta a carei personalitate sa fie radical diferita de a noastra. Abandonati cererea infantila ca „sufletul-pereche” sa fie voi insiva in toate aspectele. Intr-o zi va veti intoarce fericit de la munca: „Am intarziat pentru ca am trecut pe la Opera si am luat doua bilete pentru concertul din seara asta”. Iar marea voastra iubire, in loc sa strige: „Ce fericire!”, va raspunde: „O, nu in seara asta, nu am nici un chef sa ies.” Se poate petrece, cand suntem foarte indragostiti, ca un mic incident ca acesta sa provoace o rana. „M-am inselat, nu este ea cea pe care o cautam, nu suntem facuti unul pentru celalalt.”

Fascinatia amoroasa ignora complet incompatibilitatea a doua personalitati. Credem sincer ca iubim, dar nu exista posibilitatea unei intelegeri adevarate. Nu puteti sa puneti alaturi doua piese ale unui mecanism, care nu se potrivesc intre ele. Complementaritatea dintre barbat si femeie consta in diferenta, dar si in posibilitatea de asociere, de imbricare, de complicitate.

4. Al patrulea criteriu: „Complete trust and confidence”. Cuvintele „trust” si „confidence” inseamna amandoua „incredere”. Se poate traduce „trust” prin „credinta”, perfectiunea increderii. Exista aceasta incredere? Cei care se intreaba daca sunt facuti unul pentru celalalt se pot intreba de asemenea: „Simt in mine aceasta incredere completa? Acest barbat/ aceasta femeie imi inspira o totala incredere?” Exista cupluri in care barbatul nu are incredere in sotia lui, sau femeia nu are incredere in sotul ei. Nu exista incredere deoarece exista frica. Aveti curajul sa o vedeti si sa intelegeti ca pe aceasta fundatie nu este posibila nici o iubire durabila, capabila sa creasca, sa infloreasca.

Exista foarte des rani in subconstientul nostru si ele nu usureaza deloc comuniunea, apropierea deschisa, daruirea de sine mutuala in iubire. Iata de ce este atat de important acest criteriu.

Aceasta femeie imi inspira o incredere reala? Din adancul meu urca acest sentiment: ea poate sa faca greseli, se poate insela, poate chiar sa realizeze actiuni care sa imi creeze o dificultate momentana si pe care va trebui sa o rezolv, dar ea nu poate sa imi faca rau. La aceasta se refera in mod fundamental acest criteriu.

Cunoasteti expresia: „ti-am jurat credinta”. Este o veche expresie a limbajului iubirii. Iata de ce am tradus „trust” prin „credinta”, stiind tot ce are acest cuvant mai dens, mai bogat, mai grav. Exista in iubire un aspect religios.

Casatoria nu poate fi o cale spirituala catre intelepciune daca nu exista aceasta incredere si aceasta credinta, daca traiti in frica. Trebuie sa fiti mai puternici decat infantilismul vostru si sa nu distrugeti voi insiva o relatie pretioasa printr-o neincredere nejustificata. Trebuie ca cei doi soti sa nu mai fie deloc infantili, sa aiba o anumita intelegere a propriilor lor mecanisme si sa decida sa le depaseasca, sa fie adulti. Chiar daca sunteti foarte indragostiti de sotia voastra, marea dragoste a vietii voastre, puteti sa o vedeti, in timpul unei receptii, discutand cu un alt barbat, privindu-l intr-un anume fel, sau chiar – pentru a discuta mai linistiti daca sunteti la niste prieteni, la o serata unde este putina lume – mergand cu el ceva mai departe, fara ca in voi sa apara teama: „Ce se petrece? Despre ce vorbesc?” Doar aceasta incredere totala indeparteaza gelozia, otrava iubirii.

Foarte rar un indragostit nu este gelos. Este o emotie specific infantila in care mentalul inventeaza ceva pentru care nu are nici o dovada. Nimic nu este mai distrugator pentru iubire decat gelozia. Femeia al carei sot este gelos nu se mai simte respectata. In dialectica amoroasa obisnuita, exista ceva magulitor in a vedea aceasta gelozie: „Atat timp cat ea este geloasa, inseamna ca eu sunt cel mai puternic, ca eu o tin aproape de mine; in ziua in care ii va fi indiferent daca fac curte unei alte femei, atunci imi voi pierde puterea asupra ei.” Dar in cuplul considerat o cale spirituala, gelozia nu isi are locul.

5. Ultimul criteriu: „Strong impulse to make the other happy”, dorinta puternica de a-l face pe celalalt fericit. Este mai putin simplu decat pare. Si acest criteriu cere o apropiere adulta de notiunea de cuplu. Cererea de a fi fericit cu ajutorul altuia este naturala, normala, legitima la un om care se simte inca incomplet, care nu a ajuns la capatul Caii si a carui fericire nu este inca o expresie a Fiintei. Dar exista un mod cu totul egoist de a vrea sa il faci pe celalalt fericit, mod in care de fapt celalalt nu este cu adevarat implicat. Este celalalt asa cum il vad prin proiectiile mele, prin cererile mele, pe care vreau sa il fac fericit prin faptul ca ii daruiesc ceea ce eu vreau sa ii daruiesc, facand pentru el ceea ce eu vreau sa fac, fara sa tin cont de adevaratele lui cereri.

A vrea sa il faci pe celalalt fericit se situeaza inca in dualitatea eu si celalalt. Inseamna a considera ca celalalt asteapta ceva de la mine, ca inca nu am stabilit comuniunea perfecta cu Fiinta, dincolo de orice problema de a Avea. Fiecare asteapta de la celalalt fericirea. Iar aceasta fericire este de asemenea o realitate simpla, cotidiana, alcatuita dintr-o acumulare de mici detalii, si nu numai auzirea expresiei „te iubesc” din partea persoanei dragi.

Swamiji spunea: „Nu exista actiune de a darui fara actiunea de a primi”. Daca voi daruiti, dar celalalt nu a primit, este ca si cum nu ati fi daruit. Iar daca nu daruiti ceea ce celalalt asteapta, constient sau inconstient, ceea ce ii este necesar, de fapt nu i-ati daruit nimic. Imaginati-va un animal pur carnivor caruia nu ii dati sa manance decat salata, la fel ca unui iepuras: de fapt nu i-ati dat nimic si va muri de foame. Imaginati-va ca unui iepuras ii dati mereu sa manance cele mai bune bucati de carne; nu ii dati de fapt nimic si el va muri de foame. Aceasta imagine simpla va face poate sa zambiti, dar ilustreaza intr-un mod crud si limpede atitudini frecvente.

A darui nu inseamna a darui ceea ce vrem noi sa daruim persoanei iubite asa cum vrem ca ea sa fie, ci persoanei iubite asa cum ea este, pe care trebuie sa invatam sa o vedem, sa o intelegem, sa o simtim. Aici intervine acea inteligenta a inimii pe care o voaleaza emotiile. Daca intr-un cuplu nu exista acest sentiment de a fi doi prieteni adevarati, aceasta incredere totala, aceasta usurinta, aceasta naturalete, daca personalitatile celor doi sunt prea diferite, cu situatii furtunoase, intr-un cuvant daca exista prea multe emotii, inteligenta inimii este orbita. Credem ca am facut mult pentru persoana iubita, iar ea de fapt nu a primit nimic. Nu putem simti ceea ce celalalt are cu adevarat nevoie decat daca inteligenta inimii este trezita.

Exista multe casatorii in care sentimentul de a vrea sa il faci pe celalalt fericit a disparut. Aceasta motivatie, aceasta ardoare este moarta. Nu vreti sa ii faceti rau celuilalt, dar ati pierdut – sau nu ati avut niciodata – disponibilitatea de a simti ceea ce ii face placere, ce gest puteti sa faceti, ce trebuie sa spuneti, ce decizie sa luati, ce activitate puteti sa organizati, ce cadou sa ii oferiti. Aceasta dorinta de a-l face pe celalalt fericit nu se obtine in mod artificial, ea exista sau nu. O fiinta are nevoie sa respire in fiecare minut, si are nevoie sa respire iubire in fiecare zi.

Soare tanar

In fiecare dimineata, daca nu e innorat, soarele ma trezeste inaltandu-se in tacere de dupa deal.  Uneori ma trezesc inaintea lui si il astept in liniste sa apara la intalnire. Nu e nevoie de cuvinte. Doar pasarile imi canta bucuria si linistea pe care le simt in mangaierea proaspata a diminetii.

Buna dimineata, soare!

Buna dimineata, bucurie!

Buna dimineata, frumusete!

Seminar Tantra Shastra 1 – Kali

In perioada 19-21 martie 2010, am participat la organizarea seminarului Tantra Shastra tinut de Simona Trandafir in Sanpetru, la Centrul de Yoga si Meditatie Kamala (din care fac si eu parte).  Seminarul a  fost consacrat Marii Intelepciuni a transformarii, a eternitatii, a aspiratiei, si anume Kali.

Inainte cu o saptamana, am pregatit yantra ei, o yantra vie, si iata filmul de pregatire.

Si filmul de prezentare al seminarului.

Fac de mult timp meditatii cu Marile Cai ale Intelepciunii (chiar daca nu le-am numit intotdeauna asa), iar acest seminar mi-a adus mai aproape savoarea suava si impetuoasa totodata a sacrului trait aici, in viata de zi cu zi, in fiecare respiratie, in fiecare clipa.

Bucurie

Multumesc lui Dumnezeu ca exist, ca pot gandi, ca pot iubi, ca pot visa, ca mi-e dor si sunt fericita!

Respiratia e vie in mine si nu stiu daca eu sunt cea care respir sau universul respira prin mine?

Traiesc bucurie si nu stiu daca eu ma bucur sau universul se bucura prin mine?

Gandesc si nu stiu daca e gandul meu sau gandul lui Dumnezeu ma traieste?

De fapt, cine sunt eu?

E atata bucurie in mine, simt ca parca da pe dinafara si totusi nu e nici un in afara. Bucuria se rostogoleste in valuri in interiorul meu, nu o pot masura, nu o pot gandi, e doar bucurie si eu exist datorita ei. Tot ce vad, tot ce simt, tot ce gandesc e plin de bucurie, e ca un zambet peste tot, in tot si in toate.

Si nu am cuvinte sa multumesc lui Dumnezeu ca a creat atata bucurie.  Doar ma minunez si ma bucur.

BRANCUSI – Sau despre BUCURIE

“In sufletul tau este taina care da viata, nu in forma si culoarea exacta a lucrurilor” scria N. Grigorescu. Sufletul lui Brancusi da viata operei sale. Arta lui e senina, armonioasa, opusa deformarilor violente. E o arta a bucuriei de viata, o arta luminoasa, de o intensa vitalitate, o arta a echilibrului si a unitatii dintre forma si materie.

Esentialul, pentru Brancusi, era sa fii impacat cu tine insuti. Chiar el marturisea: “Ceea ce m-a sustinut intotdeauna a fost bucuria. Gaseam ca tot ce se intampla, se cuvine. Ca orice suferinta e  meritata. Si niciodata nu m-am revoltat impotriva soartei, pentru ca imi alesesem singur drumul si acceptasem totul de la inceput.”

Cei apropiati isi amintesc de ochii sai luminosi, de felul lui simplu, natural, duios de a fi. Era vesel si aproape copilaros in felul in care stia sa se bucure de micile placeri ale vietii. Alaturi de el, totul parea limpede, senin, simplu. Gandul lui era rodnic pentru ca provenea din adanc. Era simplu pentru ca era autentic. Era adevarat pentru ca isi tragea forta din izvorul vietii.

Simplitatea este una din caracteristicile fundamentale ale operei sale. Brancusi spunea: “Reala nu este forma exterioara a lucrurilor, ci esenta lor. Pornind de la acest adevar, nimeni nu poate exprima realitatea imitand suprafata exterioara a lucrurilor. Numai eliminand detaliile, ornamentele, accesoriile inutile, numai simplificand si reducand totul la esential, numai trecand de la particular la general se poate ajunge la forma pura.” Se cuvine sa simplifici, dar cu stiinta, nu cu ignoranta. “Simplitatea nu este un tel, ajungi la simplitate daca te apropii de talcul adevarat al lucrurilor.”

“El nu ajungea la abstractizare, ci la spiritualizarea materiei, creand propria sa geometrie, scria Paul Fierens. Structurilor pe care le realizeaza li se adauga elanul spiritual si o viata organica: totul palpita, se deschid parca aripi si se aude bataia unei inimi”. E inima lumii.

Simplitatea lui Brancusi atingea maretia. Lucra incet, cu o indelungata rabdare, reluandu-si mereu munca la o lucrare. Si-a stapanit uluitoarea usurinta de a lucra prea repede. Avea un profund simt al perfectiunii: fiecare lucru, oricat de marunt, se cuvenea sa fie cat mai bine facut. Astfel intelegea Brancusi raportul dintre om si lume, dintre vointa de creatie si desavarsita stapanire a materiei.

El acorda, in spirit oriental, o importanta foarte mare pregatirii interioare decat executiei propriu-zise. Lucrul se desfasura apoi intr-o stare de totala destindere, manuind usor, fara violenta, pana si ciocanul. Precizia si maiestria tehnica depind aici de o atitudine relaxata, care vine de la sine prin exercitii practicate intr-o anume dispozitie interioara. Apar astfel detasarea totala de subiectivitate, elanul decontractat catre supra-personal, catre forma universala.

La Brancusi, dezvoltarea interioara merge mana in mana, desavarsit, cu evolutia estetica, ceea ce confera operei sale un sens profund si durabil. “Daca era ceva ce Brancusi sa nu poata indura – povesteste sculptorul japonez Isamu Noguchi – era lipsa unei concentrari absolute, ca atunci cand m-a surprins ca mintea mi-o luase razna in soarele de afara. Am putut intelege ca-mi spune ca daca nu formam o fiinta cu lucrul meu, mai bine sa ma apuc de altele decat sa incerc sa fiu sculptor”. In aceasta forma artistica, supla, inspirata din lumea launtrica, rezonanta spirituala nu este niciodata neglijata, condensandu-se in simbolul descatusarii, al elevarii. Reunind idealitatea, superioritatea imanenta a sufletului cu intuirea si abordarea materialului, el a  izbutit sa introduca esentialitatea, ideea, intr-o forma care respira fericirea existentiala a naturii.

Brancusi a ajuns la extraordinarele sale sculpturi printr-o munca indelungata, prin staruinta sa de mester iscusit, prin cunoasterea adanca a cerintelor materialului, dar mai ales prin acea stare de spirit favorabila creatiei in care se afla atunci cand lucra. Chiar el spunea: “Nu-i de ajuns sa-ti pui o problema. Atat timp cat n-ai trait-o si n-a devenit propria ta realitate, nu vei fi copt sa o dezlegi. Lucrurile nu sunt greu de facut, ceea ce e greu e sa te pui in starea de a le face”. El considera ca omul trebuie sa afle starea de a gasi drumul catre ceruri. Brancusi credea ca trebuie sa se puna in starea de spirit prielnica procesului creatiei pentru ca munca lui sa fie cu adevarat rodnica. El si-a trait sculpturile, care au devenit astfel marturii ale vietii sale.

Sculptura lui Brancusi uneste frumusetea radioasa, mediteraneeana a formelor, cu intelepciunea si abstractul Orientului; ea poseda astfel asceza interioara a ardorii spirituale a formei. Intrupari in piatra sau in bronz, rod al meditatiei interioare, lucrarile sale propun privitorului acea “eliberare”, acea desprindere de trup realizata de filosofia orientala. L-a considerat ghid spiritual pe Milarepa, inteleptul si maestrul tibetan; lucrarea care descria viata si probele spirituale ale acestuia devenind cartea sa de referinta. Poposise, strabatand prin secole de mult apuse, langa un izvor indepartat, nu pentru a cauta retete de arta si viata, ci pentru ca, dincolo de timp, regasise, acolo un climat spiritual ce-i era familiar: “Ma simt in India ca la mine acasa. In India am gasit intelepciunea mea, pacea si bucuria.”

Creatiile sale marturisesc acea asceza voluntara in care eul, despuiat de vanitate si de elementele accidentale ale individualului, nazuieste sa renasca intr-o sinteza cu prinzatoare a universului. Intr-o asemenea arta, forma plastica este innobilata de o constinta superioara, de o lumina spirituala. Daca Brancusi s-a retras din zarva timpului sau, n-a facut-o din lipsa de interes, ci pentru ca avea forta de a se sustrage efemerului, raportandu-l la scara eternului. El avea insa constiinta epocii, avand numeroase legaturi cu artistii timpului. Inchis in ”cochilia” sa, Brancusi cunostea totusi uimitor de bine actualitatea politica si culturala, pentru el nu existau evenimente izolate.

Viata si arta se impletesc desavarsit. Calea abrupta catre adevarul interior, purificarea si obiectivarea propriului eu urca prin hatisul propriilor rataciri – cum aflam din retrospectivele sale relatari autocritice. Pentru el, un joc de forte aparent irational, dar in fond plin de intelesuri guverneaza lumea; fenomenele naturale, intalnirile cu oamenii, ofereau neincetat spiritului sau receptiv semne tainice si revelatii. Fara sfarsit era sirul “epifaniilor” care irumpeau in povestirile sale despre evenimentele aparent insignifiante, dar in fond miraculoase, ale vietii. Aceasta dispozitie interioara de a sesiza miraculosul in lume este cea care i-a permis sculptorului sa descopere minunea formei pure, careia i-a daruit un mister ce transcende frumusetea estetica. In orele lungi de munca plina de rabdare, Brancusi medita asupra formei, insuflandu-i pana la urma energie spirituala, strania stralucire interioara a frumusetii neintinate, cutemuratoare.

Toate eforturile sale tindeau sa elibereze sculptura din limitele stramte ale terestrului, s-o faca sa participe la o realitate transcendenta, sa o invie intr-o forma noua, intr-o frumusete virginala. Brancusi considera munca de creatie un act “religios” in care artistul, “preot anonim” oficiaza transmutatia profanului in sacru.

Spunea ca sculpturile lui “nu trebuie respectate, ci trebuie sa le iubesti si sa ai dorinta sa te joci cu ele. Eu doresc sa sculptez forme care dau bucurie oamenilor“. Dorea sa surprinda scanteia sufletului in sculpturile sale si sa faca piatra sa cante pentru umanitate. Voia ca oamenii sa se poata bucura direct de plasmuirile sale: copii sa invete a le iubi jucandu-se cu ele, iar oamenii maturi sa gaseasca aici un impuls interior: “Eu va dau bucurie adevarata. Priviti-le pana le vedeti. Cei mai aproape de Dumnezeu le-au vazut.”

Aceasta cugetare contine un dublu mesaj: bucurie a simturilor si imbold la reculegere. Arta este pentru el un savuros fruct terestru si in acelasi timp un apel spiritual la detasarea de cele pamantene. Sculpurile lui Brancusi ascund, in puritatea lor formala si in intensitatea lor spirituala, un element de transcendenta. Sunt obiecte de meditatie, intermediari plastici meniti sa creeze o atmosfera de concentrare interioara, de care omul de azi are poate cea mai mare nevoie.

Opera lui este dominata de problema zborului, a formei dinamice gata sa se avante de pe soclu si sa-si creeze un spatiu in devenire imaginar si totusi de o vadita realitate si dimensiune poetica. Atentia acordata temei zborului este dovedita de timpul acordat acestui ciclu al aperei sale, precum si de multitudinea variantelor. Inceput in 1910, ciclul Pasarii maiastre se incheie peste 31 de ani, cu ultima versiune a Pasarii in vazduh. Acest ciclu cuprinde 29 de variante, dintre care sub numele de Maiastra si 22 sub titluri ca Pasarea in vazduh, Pasarea galbena, Pasarea de aur. Materialul folosit este foarte variat: marmura alba, neagra, cenusie, galbena, albastra, gips patinat in cenusiu, bronz poleit.

Prin functia creatoare a luminii, prin sublimarea formei si transfigurarea materiei, Brancusi atinge in aceasta sculptura o culme in nazuinta sa catre forma pura si catre dinamica zborului. Realizarea Pasarii in vazduh reprezinta o adevarata cotitura in evolutia sa artistica si spirituala. Odata cu aceasta sculptura, el ajunge sa-si implineasca un vis: “N-am cautat, de-a lungul intregii mele vieti, decat sa redau esenta zborului. Zborul – ce fericire!” Pasare in zbor reprezinta incarnarea unui avant, o forma pura de o armonie si de o rigoare geometrica perfecta. Ea exprima elementul esential care defineste toate pasarile din lume: zborul. Spatiul pasarii este un spatiu cosmic, care nu cunoaste nici o limita, e un spatiu nemarginit.

Mircea Eliade scria: “Zborul este echivalentul fericirii pentru ca simbolizeaza inaltarea, transcendenta, depasirea conditiei umane. Zborul proclama abolirea ponderii, efectuarea unei mutatii ontologice in insasi fiinta umana. Miturile, legendele, basmele privitoare la eroii sau magicienii care circula liber intre Cer si Pamant sunt raspandite in tot universul. Un intreg ansamblu de simboluri, care privesc viata spirituala si indeosebi experientele extatice si puterile inteligentei, e solidar cu imaginea pasarii, a aripilor si a zborului. Simbolismul zborului exprima o ruptura intervenita in universul experientei zilnice. Dubla intentionalitate a acestei rupturi este evidenta: e in acelasi timp transcendenta si libertatea obtinute prin zbor. E semnificativ ca Brancusi a  fost preocupat toata viata de ceea ce el numea “esenta zborului”. Si este extraordinara isprava de a fi exprimat avantul inaltarii folosind arhetipul insusi al ponderii, materia prin excelenta, piatra. S-ar putea spune ca a operat o transmutatie a materiei, caci in acelasi obiect coincid si materia si zborul; si ponderea, si negatia ei.”

Diferite variante ale Pasarii in vazduh ar fi avut un rol deosebit in arhitectura Templului  contemplarii si al descatusarii, care trebuia sa adaposteasca urna funerara a maharanei Sanyogibatai la Maheshwar, regatul Indor, India. Datorita razboiului, planul sau nu a putut fi implinit. Proiectul templului cuprindea o sala unica, avand la mijloc o piscina rotunda, in jurul careia urmau sa fie asezate 3 Pasari in vazduh, de marmura alba, de marmura neagra si de bronz poleit. Se pare ca si sculptura in lemn Spiritul lui Buddha ar fi fost destinata acestei sali. Lipsita de ferestre, sala avea cateva deschizaturi in plafon, dispuse astfel ca lumina soarelui sa cada, rand pe rand, asupra celor trei Pasari in vazduh. Peretii aveau sa fie impodobiti cu fresce evocand zborul pasarilor, evocand probabil la pasarile – suflet. Prezenta celor trei variante ale Pasarii in vazduh avea o semnificatie de ritual funerar mitic. Templul nu ar fi avut decat o singura intrare subterana, alcatuita dintr-un tunel in forma de spirala si sapat la o anumita adancime, care ducea in sala cea mare ovoidala si nu ar fi putut fi vizitat decat de o singura persoana odata, atat pentru a pastra tacerea si climatul prielnic contemplarii, cat si pentru a da sentimentul descatusarii de tot ce era lumesc.

Brancusi voia sa creeze o arhitectura spiritualizata folosind forta esentiala a formelor, a raporturilor si a numerelor, a luminii si a ovoidului. Stia sa puna in valoare magia luminii pentru a crea un spatiu mitic de taina si meditatie.

Arta era, pentru Brancusi, o veriga din lantul infinit al dialogului dintre om si natura. Acest dialog nu tinde numai sa traduca in formele matematice legile dupa care se desfasoara fotele naturii, el este insufletit de nazuinta de a trece hotarul celor nestiute si nevazute ale insesizabilului si al imponderabilului, pentru a ajunge la esenta lucrurilor, pentru a exprima “ceea ce nu e supus mortii”.

Bucuriei frenetice de a trai, Brancusi ii alatura setea de absolut si o conceptie asupra mortii asemanatoare cu cea a taranilor romani. Aceasta este materializata in celebra Rugaciune care face parte din monumentul funerar al lui Petre Stanescu. Exista impresia ca aceasta statuie este asemenea unui arbore care se pleaca sub povara suferintei. Si totusi, o nobila simplitate, un sentiment de seninatate, de impacare, de armonie launtrica si de frumusete spirituala se desprinde din acest monument. Criticul Dan Haulica il considera: “un trunchi auster si anonim, sfielnic si tenace totusi, o veghe in genunchi, neprihanita si ferma. Nu e nici disperare, nici cantec de bucurie in aceasta nuntire cu vesnicia.” Este pentru prima oara cand Brancusi sculpteaza Tacerea, cu toata intensitatea ei, cu tot omenescul rugaciunii in care se contopeste intreaga fiinta.

Arta a puritatii, a seninatatii, a simplitatii si a sintezei, arta a esentelor si a spiritualitatii, a tainelor lumii si a poeziei, sculptura lui Brancusi exprima una dintre cele mai profunde aspiratii ale sufletului omenesc: a descoperi si a arata intregului univers minunea vietii: “Nu ne dam seama ce minune reprezinta viata. E o minune faptul ca suntem purtati pe un glob imens care se invarte de veacuri prin haos. Existenta insasi e plina de atatea  minuni: florile, copacii, frunzele. Ce bucurie e sa traiesti! Sentimentul acesta de plenitudine, de bucurie, intregeste pe om. Arta ar trebui sa fie numai bucurie. Indeletnicirea artistica e o nevoie fireasca, o necesitate de viata. Lucrezi asa cum respiri. De aceea nu exista artisti, ci numai oameni care simt nevoia sa lucreze in bucurie, sa cante asemenea pasarilor. Fiecare om ar trebui sa-si gaseasca masura. Si arta sa fie pe masura omului.”

Sculptura care intruchipeaza in  mod stralucit triumful vietii este Cocosul. Creat in 1924 in prima versiune din lemn, Cocosul a fost si ultima sculptura la care a mai lucrat artistul inainte de a muri. De aceea poate, ea poarta semnificatia unui testament spiritual, marturisind increderea lui in viata adevarata, in lumina si fericire.

Cocosul este imaginea plastica a unui chiot de bucurie. Sunetul invizibil este tradus in limbajul vizibil al formelor sculpturale. E un chiot care anunta zorile, lumina, speranta. Un cantec care trezeste oamenii si le deschide ochii si totodata  e o forma in devenire. In lemn de nuc, in bronz poleit de o fascinanta stralucire sau in bronz inoxidabil, Cocosul este redus la cea mai simpla expresie. Prin liniile sale de forta, prin alternarea unghiurilor si a planurilor opuse, crestate in zig-zag, prin vivacitatea dinamicii sale ascendente, prin exuberanta miscarii, Cocosul este si un strigat de triumf, exprimand plastic vitalitatea, bucuria de a fi, libertatea si avantul miscarii.

“Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare in realitatea adevarata, in singura realitate valabila”, scria cel a carui viata a fost un cantec de dragoste si de bucurie, de incredere in viata si de nadejde, Constantin Brancusi.

Aducerea aminte de Dumnezeu este rugaciune

Cel ce iubeste pe Domnul isi aduce aminte pururea de El, caci aducerea aminte de Dumnezeu este rugaciune.

Lucrul cel mai pretios pe lume este sa cunoastem pe Dumnezeu si sa intelegem, macar in parte, voia Lui. Cum sa stim daca traim dupa voia lui Dumnezeu? Iata un semn: daca lipsa unui lucru ne intristeaza, daca sufletele noastre ne par prea grele, inseamna ca nu ne-am predat in intregime voii lui Dumnezeu, chiar daca ni se pare ca vietuim dupa voia Lui.

Cea mai buna biserica a lui Dumnezeu este sufletul. Pentru cel ce se roaga in sufletul lui, lumea intreaga devine o biserica, dar lucrul acesta nu e dat tuturor.

Harul lui Dumnezeu da putere de a iubi pe Cel Iubit, sufletul e neincetat atras spre rugaciune si nu poate uita pe Domnul, nici o clipa.

Sufletul traieste multa vreme pe pamant si iubeste frumusetea pamantului, cerul si soarele, marea si raurile, padurile si campiile. Dar, o data ce a cunoscut pe Domnul, nu mai doreste sa vada nimic pamantesc.

Am vazut imparati ai pamantului in slava lor si am pretuit acest lucru. Dar cand sufletul a cunoscut pe Dumnezeu, socoteste nimic toata slava imparatilor; el doreste neincetat pe Domnul si, nesaturat, zi si noapte, nazuieste sa vada pe Cel Nevazut, sa cuprinda pe Cel Necuprins.

Milostive Doamne, lumineaza popoarele pamantului, ca sa Te cunoasca si sa stie cum ne iubesti. Doamne, fa cunoscute tuturor oamenilor iubirea Ta si dulceata Duhului Sfant, ca ei sa uite durerea pamantului, sa paraseasca tot raul, sa se alipeasca de Tine cu iubire si sa poata trai in pace, implinind Sfanta Ta voie spre Slava Ta!

(din scrierile Sfantului Siluan Atonitul)

Traieste viata la varf!

Aceste momente apar atunci cand facem dragoste, cand ne privim copilul dormind, cand contemplam o minunata opera de arta, cand simtim nasterea unei idei noi, in toate momentele de autorealizare, implinire, iluminare, pace si bucurie. Acestea sunt clipe in care procesele noastre mentale se restructureaza pe un nivel superior, care ne permite sa percepem lumea si experientele noastre intr-un mod nou. In cartea sa, “Intre plictiseala si anxietate”, cercetatorul Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago a studiat aceste experiente, numite de psihologul Abraham Maslow “experiente la varf”.

Cautam inaltimile

O caracteristica a experimentelor de varf este senzatia de bine si de fericire. Ne simtim atat de bine incat multi dintre noi si-ar dori sa aiba experiente la varf cat mai frecvent posibil. O mare parte din energia si timpul nostru este afectata unor incercari confuze sau prost directionate de a avea experiente la varf – prin sex, droguri, bani, prestigiu, putere.

Dar experientele la varf nu sunt usor de obtinut. De-a lungul istoriei au existat numeroase metode si tehnici (mai mult sau mai putin inspirate) care sa permita omului sa traiasca asemenea clipe, dar unele dintre ele, pornind de la  o idee de baza gresita, au generat si efecte negative.

Disciplina interioara stricta si practica spirituala ardenta si indelungata sunt absolut necesare pentru a atinge succesul in aceasta cautare interioara. Dar in societatea actuala, sceptica si agitata, numerosi cautatori doresc sa o ia pe scurtatura. Aceste scurtaturi, mergand de la materialismul lacom pana la ocultismul indiferent, ii lasa pe cautatori nesatisfacuti, chiar mai dornici de a avea experiente la varf, decat erau atunci cand au pornit la drum. In final apare lipsa de incredere in existenta acestor experiente si a starilor spirituale inalte, o sarcastica respingere a unor astfel de nivele de dezvoltare mentala, considerate simple autoiluzionari.

Suntem alpinistii sufletelor noastre

Pot oare oamenii sa se ridice singuri catre o ordine interioara mai inalta si chiar sa isi induca la vointa  experiente autentice de varf? Raspunsul apare cand aflam in ce constau componentele placute ale nivelului de varf, iar o data aceste elemente cunoscute, am putea fi capabili sa ne inducem astfel de experiente (sau stari placute) creand componentele necesare.

Unul dintre oamenii de stiinta care a realizat aceasta este Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago. El a concluzionat ca astfel de experiente sunt in mod intrinsec satisfacatoare, cu alte cuvinte le cautam nu pentru o recompensa externa, “nu ca o compensare pentru o dorinta trecuta, nu ca o pregatire pentru necesitatile viitoare, ci ca un proces in desfasurare sau care  ne aduce experiente pline de satisfactii in prezent”.

Pentru a studia acest comportament intrinsec satisfacator, Crikszentmihalyi a studiat comportamentul jucatorilor de sah, al alpinistilor, chirurgilor si al altor oameni care actionau nu pentru o recompensa exterioara, ci pur si simplu din pasiune. El a descoperit ca similaritatea marcanta a tuturor acestor activitati este ca “toate confera practicantilor un sens al descoperirii, al explorarii, al solutionarii problemelor – cu alte cuvinte, un sentiment al noutatii si transformarii”. Rezultatul acestor activitati este nesigur (ca si cum ai explora un “loc misterios”), dar “cel care actioneaza este potential capabil sa le controleze.”

Csikszentmihaly a observat ca acesti oameni isi descriu experientele utilizand aceleasi cuvinte: flux, curgere, unitate, expansiune, armonie. Multi oameni experimenteaza aceasta stare exceptionala in activitati creatoare, in iubire si in timpul experientelor religioase sau mistice. “Unii oameni experimenteaza stari interioare remarcabile, care sunt atat de placute si de puternice, incat ei isi doresc uneori sa paraseasca viata confortabila si sa se dedice cautarii acestor stari.”

Intre plictiseala si anxietate

Pentru a defini mai departe aceasta placuta stare interioara de fluidificare, Csikszentmihalyi a plasat toate activitatile umane pe o scala de schimbare treptata a activitatii. La unul dintre capetele scalei sunt activitatile care nu prezinta nici un fel de transformari sau provocari. La celalalt capat al scalei sunt activitati care sunt atat de schimbatoare sau dificil de realizat incat devin chiar imposibile pentru persoanele angajate in acele activitati. Un exemplu de activitate de primul tip poate fi asteptarea la o coada foarte lunga si care se deplaseaza foarte incet. Un exemplu de al doilea tip poate consta in (in functie de tipologie) a escalada un munte foarte inalt, a da examen dintr-un curs foarte abstract, sau a incarca arma unui dusman.

La un capat al scalei este plictiseala; la celalalt, anxietatea. De aici si titlul cartii doctorului Csikszentmihalyi: “Intre plicti­seala si anxietate”. Pentru o activitate care sa produca aceasta stare de fluidificare si unitate, trebuie sa existe o egalitate intre dificultatea unei provocari si capacitatea de a o depasi. O persoana al carei record la maraton este de patru ore va primi acelasi influx energetic alergand in 3h si 50 min. ca si un campion mondial care ar alerga acelasi traseu in 2h si 9min. Ambii intalnesc provocari si sunt capabili sa le invinga.

Daca omul primeste un influx energetic insuficient (ceea ce corespunde in termenii lui Csikszentmihalyi, plictiselii), ea inceteaza sa creasca si se deterioreaza. Dar daca fluxul energetic prin structura umana este prea mare, fluctuatiile devin prea violente pentru a fi absorbite sau atenuate si structura este destabilizata (ceea ce Csikszentmihalyi numeste anxietate). Intre aceste doua extreme exista o variatie a influxului energetic suficienta pentru a modifica structura si a-i induce schimbari. Intr-un mediu imbogatit cu diversi stimuli, fluxul de energie si materie este suficient pentru a genera in structura noastra mentala si psihica o continua deschidere  catre o ordine mai inalta fara ca lucrurile sa fie fortate. Aceasta stare  este placuta, imbogateste sufletul cu noi nuante, produce o expansiune de flux, intr-o nesfarsita spirala ascendenta a evolutiei  fiintei umane catre o ordine mai inalta.

Iubeste si fii fericit

Iubirea, creativitatea si experientele spirituale inalte sunt legate prin faptul ca ele confera fiintei umane o stare de fluidificare, de unitate cu restul universului, de integrare armonioasa. Aceasta stare, desi placuta, nu este si confortabila pentru un om conservator si care se complace in mediocritate, dar cei cu sufletul si mintea deschise parasesc zona de confort pentru ea, pentru ca acceptand provocarile vietii si urmarind sa le depaseasca, ei se pot cunoaste mai bine si isi pot descoperi chiar sensul si menirea vietii lor. Ei simt astfel ca viata lor devine mult mai plina, mai bogata in semnificatii, in semne si miracole divine. Pe fiecare nivel al vietii exista provocari care ne indeamna sa ne depasim, sa ne transformam, sa fim mai buni, sa descoperim sensul adevarat al existentei noastre. Fiecare le intelege si le accepta atunci cand este pregatit.

Dilema: despre abandon

Cum iti dai seama ca ceea ce vrei sa faci e cu adevarat voia lui Dumnezeu? Ce inseamna sa te abandonezi cu adevarat in fata lui Dumnezeu, ca voia Lui e si a ta, ca accepti voia Lui? Cum iti dai seama ca asa trebuie sa fie si nu asa cum vrei tu?

E (relativ) usor sa spui „ma abandonez” cand esti cu ochii inchisi, in meditatie. Dar cand esti cu ochii deschisi si vrei sa iti traiesti viata asa cum iti imaginezi ca poti? Cat este imaginatie si cat speranta, cat este egoism si cat ajutor dezinteresat, cat este risc si cat este asumare?

Intr-un film parca, cineva spunea: atat timp cat sunt inca aici, inseamna ca Dumnezeu mai are un plan cu mine.  Cum imi dau seama care e planul lui Dumnezeu cu mine? Teoretic, din punct de vedere spiritual, e suficient sa fiu atenta la ce mi se ofera, la ce am in mine, sa folosesc ce am in mine, in corpul, mintea si inima mea.  Practic, e greu sa accept sa nu e cum vreau eu… ca Dumnezeu are alt plan… ce simplu ar fi daca ne-am da seama imediat care e planul Lui cu noi… sau poate nici atunci nu ar fi simplu, poate ca nu l-am accepta.

De unde stii daca esti un mugure de trandafir sau un mugure de plop? De unde stii ce floare va iesi din tine? Sau daca va iesi vreo floare? Sau nici nu trebuie sa stii? Doar sa infloresti…

„Supune-te, o,mugure, supune-te!

Lasă-ti inima in fulgere si detunete

sa izbucneasca in sfarsit!

Duhul imbobocirii ti s-a napustit

pana in miez!

Cum mai cutezi

Sa-ntarzii inca, mugur ne-mplinit?”

Linistea alba

Ninge. Fulgii mari si linistiti cad in tacere. Se asterne linistea, se asterne albul, se asterne zapada. E atata liniste in inima mea cand ninge! Parca tace tot universul si asculta fosnetul fulgilor de zapada.  E o tacere alba, inalta, care te absoarbe spre cerul plin de taceri albe. Respir tacere, respir alb, tacerea ma respira, ma traieste, ma face o tacere.

Padure si liniste

Am fost ieri la plimbare in padure. Era liniste, mirosea a iarna. Si a inceput sa bata vantul. Totul era atat de liber, de firesc,  „la locul lui”.  Frunzele uscate tremurau jucause pe crengi, iar copacii scartaiau leganandu-se in vant.Din cand in cand, picaturi de zapada moale cadeau pe mine, le auzeam fosnetul cand se cufundau in zapada de pe jos.

Ma simteam acasa, in acea libertate si maretie a padurii. Mi-am adus aminte ca nici un fir de iarba nu se clinteste fara voia lui Dumnezeu.  Si am simtit altfel padurea, vantul, linistea, ca fiind chiar voia lui Dumnezeu. Asa trebuie sa fie. Imi simteam inima plina, si mi-au dat lacrimile de dor, de recunostinta pentru frumusete, pentru dor, pentru firescul lucrurilor.

Vreau sa zbor

In perioada asta, simt ca nu reusesc sa pun in practica ceea ce aflu, invat, simt in meditatii. Cred ca degeaba il simt pe Dumnezeu in timp ce stau cu ochii inchisi si ma gandesc la El, daca, atunci cand vorbesc cu oamenii, nu reusesc sa ma apropii mai mult sufleteste de ei. De ce nu Il vad, nu Il simt ca esenta, ca scanteie in tot ce ma inconjoara? Ma simt sterila, fara rost, daca nu reusesc sa transmit ceea ce simt, daca nu reusesc sa ma bucur impreuna cu ceilalti de frumusetea care mi se reveleaza. Cum sa ma bucur singura de incantare si frumusete?

E oare gresit ca vreau mai mult, daca eu nu ofer mai mult? Ce ma opreste? De ce nu reusesc sa ma apropii de oameni, chiar de cei apropiati, cu inima treaza? De ce nu ma deschid nici fata de Tine,  Doamne, de ce nu Te pot simti mereu asa? Nu imi gasesc locul si mi-e dor de chemarea si de raspunsul Tau. Am senzatia ca nu vad bine, ca e ca o ceata in jur, ca ochii mei nu mai au puterea sa treaca de usa, de podea, de fereastra. Este ceva care ma opreste, ma doare ca nu ma pot manifesta asa cum simt in interior. Simt lumina vibrand in jurul meu, dar nu o vad, nu e ceva clar. E o nerabdare in mine, se petrece ceva, simt, dar nu stiu ce e. Stiu ca e buna, e calda, e frumoasa lumina asta, dar nu o pot atinge, nu o pot vedea, nu o pot auzi. Presimt sunetele diafane ale luminii. Cum sa ajung la ea? Acum nu mai vreau nimic altceva. Ma doare pieptul si imi simt inima vrand sa iasa afara, sa imbratiseze lumea, dar mintea ma opreste: controleaza-te, stapaneste-te, nu e bine sa fii atat de receptiva, trebuie sa controlezi totul. Ma simt atat de dornica sa ma cufund in lumina pe care o simt dincolo de ceea ce vad, as vrea sa ma imprastii, sa ma topesc in bucuria infinit de tacuta din jurul meu. Vreau sa inchid ochii, sa ii amutesc, sa nu ma mai minta – aceasta este lumea. Nu se poate, exista lumina de dincolo, lasa-ma corpule, sa o intregesc in mine, cu mine. Ma simt ca intr-o inchisoare si totusi ma bucur nespus ca am dorul de lumina, ca am acea nerabdare catre diafanul cel mai diafan, ca simt nevoia de pur, de curat, atat de pur si curat cum nu exista in lumea asta. Nu mai vreau sa fiu lucida, sa stiu tot, sa controlez tot. Vreau sa ma las sa zbor. (martie 1998)

Strafulgerari

Daca nu mai apuc ziua de maine? Dorinta de a fi fost mai buna, mai apropiata de oameni, mai VIE, mai iubitoare… Foarte acut: daca maine nu mai traiesc? La ce bun toate acestea, daca ACUM nu sunt ceea ce as putea sa fiu? Cand am acest gand al mortii in minte, el ma smulge din moliciune, din inertie, am senzatia ca sunt un foc continuu de artificii: tot ce sunt ia foc ca sa se inalte, sa se purifice. Nu stiu cand va aparea momentul mortii, de aceea simt nevoia sa fiu totala, vie, absoluta in ceea ce fac (inclusiv acum, cand scriu), pentru ca momentul trecerii sa fie glorios si deplin.

–––––––

Aseara, in timp ce priveam peisajul frumos, iar am avut senzatia ca este ceva plat, ca un tablou, dincolo de care este… Ce este? Lumina aceea deosebita? Iubirea?

M-am intins pe spate si am privit stelele. Mi-au dat lacrimile de dor, de adorare. Si in stele, si in iarba, si in inima mea, tot tu esti, Doamne!

–––––

Am deschis geamul spre linistea padurii si am avut senzatia ca era atat de multa galagie in  camera, in capul meu! Linistea de afara e inalta, plina de lumina, de armonia naturii, este de fapt liniste interioara! Natura tace, desi pasarile canta, vantul adie, iar gazele  fosnesc prin iarba.

–––––

Asa cum eu caut vreascuri bune si uscate pentru a aprinde focul, asa vreau sa fiu si eu pentru Tine, Doamne: un vreasc pregatit, uscat, care la atingerea Ta sa arda imediat, fara fum, si sa dea multa caldura si lumina!

––––––-

Doamne, voi fi ca o musculita insistenta, te voi chema cu fiecare asana, cu fiecare privire, cu fiecare cuvant. Si in somn te voi cauta si te voi striga pana cand te vei plictisi de insistenta mea si vei veni. Sune egoista: te vreau,  Doamne, pentru mine, sa Te vad eu, ca nu imi ajung descrierile altora! Cu fiecare gand, cu fiecare  gest, voi cauta urma Ta, semnul ca „ai fost acolo”. Te voi recunoaste odata si odata!

–––––-

Incepe sa imi placa de corpul din motivul ca aici este Dumnezeu: il spal, ii dau sa manance, il iubesc. A aparut un fel de respect fata de corpul meu, fata de mine, sunt mai atenta la el, la ritmurile lui, tocmai pentru ca vreau sa il simt pe Dumenzeu in el.

–––––

Nu poti sa faci un dar trist. Am incercat sa traiesc daruirea completa, totala, cu tot ceea ce sunt acum. A aparut bucuria, fericirea. Eu sunt un dar pentru Dumnezeu, pentru ceilalti oameni, nu pot fi trista, deprimata. Un dar este ceva care vine din bucurie. Sunt zambetul lui Dumnezeu!

–––

Ma pun, Doamne, in mainile Tale! Fa din mine cuvant viu, fa din mine izvor de lumina, iar din inima mea hrana si adapost pentru cei care Te cauta.

––––––

Am stat intinsa, privind cerul. Liniste. Nimic nu misca, nimic nu respira fara vointa lui Dumnezeu. Un stol de randunele s-a inaltat foarte sus, aproape nu le mai vedeam. Ca ele, totul canta, traia prin adorarea maretiei dumnezeiesti. Cum sa nu-L iubesti? Cum sa nu te pleci in fata bucuriei totului?

(insemnari din vara anului 2001)

Fericirea simpla de a exista

Din fericirea simpla de a exista, florile infloresc, raurile curg, soarele straluceste, iubirea se daruie.

O fericire simpla, de copil, nemasurata, suficienta prin ea insasi, care nu cere nimic si se daruie total.

In afara timpului, umpland tot, constienta de ea si fericita, aceasta fericire exista mereu, chiar daca o observam sau nu, modesta si rabdatoare.

Si, intr-adevar, nu are motiv!

Viata este un prilej

Privind, reflectand, privind mereu, ai sa intelegi, fara indoiala ca ai sa intelegi, ca Viata este un prilej.

„Prilejul” de A-l cunoastepe Dumnezeu, in toata maretia Lui, si de a ne topi total in El, iar calea este Iubirea.

Sa traim in Iubire, cu Iubire, fiecare clipa, pentru ca fiecare clipa participa la aceeasi eternitate. Iar eternitatea nu se afla in durata, ci in clipa, iar largul lumii este adancul ei. Sa traim clipa iubirii cu o speranta pura, fara obiect si fara vis.

Sa traim iubirea acestei clipe in eternitate!

(autor necunoscut)

M-am indragostit de viata – noiembrie 1996

M-am indragostit inca o data de VIATA! De iubire, de frumusete. M-am indragostit de oameni si de bucuria lor.

Departe sunt gandurile legate de trecut. Viitorul e in fata mea, iar eu, ACUM, traiesc Prezentul, intens, coplesitor. Altceva nu mai exista. Sunt mai vie decat am fost in ultima luna. Iubesc soarele si viata si bucuria.

Am vazut filmul „Phenomenon” si m-am indragostit inca o data de Viata!

Iubire

Datoria mea este datoria de a iubi. Liber si de buna voie primesc orice sarcina îmi este dat sa port. Iubirea mea este precum iubirea îndragostitilor, numai ca în loc sa iubesc fenomenele, eu iubesc Esentialul. Aceasta este credinta mea. Scopul iubirii omenesti este acela de a demonstra iubirea ultima, absoluta, reala. – Mohiudin ibn El-Arabi

Am cautat întotdeauna iubirea, mai întai pentru ca ea aduce cu sine o stare de extaz atat de mare încat as fi în stare sa-mi sacrific tot restul vietii pentru cateva ore din acest extaz, iar apoi pentru ca ea alunga singuratatea. În sfarsit, am cautat iubirea deoarece am vazut întotdeauna în fuziunea pe care o aduce ea, la o scara mistica mica, prefigurarea viziunii cerului, asa cum a fost imaginat el de sfinti si de poeti.  – Bertrand Russel

Iubirea este gratia suprema a umanitatii, dreptul suprem pe care îl are sufletul, veriga de aur care ne leaga de adevar si de datorie, principiul eliberator care ne reconciliaza cu esenta vietii. Promisiunea ei vesnica este obtinerea binelui suprem. – Petrarca

Cine nu iubeste nu îl cunoaste pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire. Viata este floarea, iar iubirea este mierea ei. – Victor Hugo

Pentru mine, iubirea dintre barbat si femeie este la fel de sacra ca si iubirea lui Hristos pentru Biserica Sa, si toate atributele sale sunt la fel de divine ca si toate fanteziile fantastice ale mintii. Într-adevar, noi nu am cunoaste nimic despre iubire daca nu am vedea-o manifestata în om, si singurul motiv pentru care credem în iubirea lui Dumnezeu consta în faptul ca gasim aceasta iubire pe pamant. Gandul referitor la iubirea lui Dumnezeu nu poate fi înteles sub nici o forma, nici chiar ca ipoteza de lucru, de catre cineva care nu a cunoscut iubirea omeneasca… Iubirea este o forta vitala, ea este un act creator. Iubirea este cea care modeleaza lutul în formele sale divin de frumoase; ea este cea care sculpteaza toate statuile, care scrie toate poemele, care picteaza toate panzele si toti peretii bisericilor sau palatelor, ea este cea care canta toate cantecele care ne încanta auzul. Fara iubire, nu am auzi în aceasta lume decat strigate de durere, soarele nu ar straluci deasupra noastra decat pentru a ne lumina durerea întiparita pe fete, orice bataie a vantului printre frunze ni s-ar parea un oftat, iar florile nu ar fi considerate potrivite decat pentru ornamentarea mormintelor. – Hubbard

Daca modelam marmura, opera noastra va pieri mai devreme sau mai tarziu; daca lucram în bronz, timpul va trece peste el; daca ridicam temple, acestea se vor prabusi odata si odata. Dar daca ne modelam propriile suflete nemuritoare, daca le insuflam principii înalte, iubirea de Dumnezeu si de oameni, noi cream ceva care va dainui întreaga eternitate. – Daniel Webster

Oricare-ar fi, tineti-va strans de iubire! Chiar daca oamenii v-ar sfasia inima, nu-i lasati sa v-o amarasca sau sa v-o împietreasca. Cel puternic învinge prin gingasie si cucereste prin iertare. Laudele sunt bune, complimentele le fel, dar afectiunea este rasplata finala si cea mai pretioasa pe care o poate castiga cineva, fie datorita caracterului sau, fie prin realizarea sa. – Mark Twain

Viata înseamna Iubire; toate formele si întreaga putere a Vietii înseamna Iubire si deriva din Iubire. Iubirea este satisfactia de sine, bucuria de sine, fericirea în sine, si de aceea este o stare binecuvantata. Este clar asadar ca Viata, Iubirea si Binecuvantarea sunt de fapt unul si acelasi lucru. – J. G. Fichte

Unul din principiile cele mai importante ale vietii face ca sa primim tot atata iubire cata daruim, sa crestem direct proportional cu iubirea pe care o daruim, sa avem atata putere cata iubire daruim, sa primim tot atata bogatie, sanatate, putere, fericire si vitalitate cata iubire daruim. Lumea începe sa înteleaga faptul ca iubirea nu este ceva indefinit, ci o forta vie, la fel cum este electricitatea, desi natura ei este diferita. – Scott

Noaptea are o mie de ochi,/Iar ziua numai unul;/Si totusi, lumina stralucitoare a lumii moare/Odata cu apusul soarelui./Mintea are o mie de ochi, iar inima numai unul;/si, totusi, lumina întregii vieti dispare/Atunci cand iubirea moare. – F. W. Bourdillon

Iubirea este cheia care deschide toate încaperile din inima omului. – J. H. Evans

Secretul pentru a fi iubit consta în a fi plin de iubire; iar secretul pentru a fi plin de iubire consta în a fi lipsit de egoism. – J. G. Holland

Iubirea este cel mai vechi dintre Zei, si unul dintre cei mai puternici. Ea este principiul care îi transforma pe tinerii obisnuiti în eroi. Caci cel îndragostit se rusineaza sa actioneze ca un las în prezenta preaiubitei sale. Dati-mi o armata alcatuita din îndragostiti si voi cuceri lumea. – Pheadrus

Cel care de dragul iubirii/A trecut prin tot ce poate fi mai rau/Este de o mie de ori mai fericit/Decat cel care nu a iubit niciodata. – R. M. Milnes

Noi suntem modelati în functie de ceea ce iubim. – Goethe

Singurul alchimist care transforma totul în aur este iubirea. Singura vraja împotriva mortii, a îmbatranirii, împotriva unei vieti plictisitoare este iubirea. – Wu Xin

Un ascet pelerin a ajuns într-un sat. A venit la el un om care i-a spus ca vrea sa îl cunoasca pe Dumnezeu.

– Ai iubit vreodata pe cineva? l-a întrebat ascetul.

– Nu, nu sunt vinovat de un lucru atat de obisnuit. Nu am cazut niciodata atat de jos. Eu vreau sa îl cunosc pe Dumnezeu.

– Nu ai simtit niciodata suferintele dragostei? l-a întrebat din nou ascetul.

– Îti spun adevarul, i-a raspuns omul.

Calugarul a întrebat pentru a treia oara.

– Gandeste-te bine. Nici macar putina iubire pentru cineva, pentru oricine? Nici macar putin nu ai iubit?

– De ce pui aceeasi întrebare mereu?  l-a întrebat omul. Nu ti-am spus ca nu? Eu vreau starea de îndumnezeire, vreau realizarea de sine.

La acestea, ascetul a replicat:

– Atunci va trebui sa ma ierti, dar trebuie sa mergi la altcineva. Experienta mea îmi spune ca daca ai fi iubit pe cineva, pe oricine, daca ai fi avut o licarire a iubirii, atunci as fi putut sa o ajut sa creasca, sa se dezvolte, sa ajunga la Dumnezeu. Dar daca nu ai iubit niciodata, atunci nu ai nimic în tine, nu ai nici o samanta care sa poata creste ca un copac. Prietene, în absenta iubirii, eu nu vad nici o poarta catre Dumnezeu.

Gand la 17 ani – noiembrie 1991

In curand voi termina liceul si voi intra curajoasa in studentie, apoi in viata.

Corectez: viata incepe cand te nasti, iar acum am 17 ani, nu pot spune ca nu am trait pana acum. Asadar, reformulez: voi intra curajoasa in anii de studentie, apoi de munca.

Oare viata e echivalenta cu munca? Nu e numai atat, viata e plina de bucurie, de durere, de dragoste, dragoste, dragoste! (se vede ca sunt indragostita, nu?)

Femeie cu palarie – 25 ianuarie 1991

Azi, 25 ian 1991, e o zi foarte frumoasa. Sufletul meu se „asorteaza” cu limpezimea cerului şi cu puterea vantului, iar entuziasmul meu ar incalzi vremea de afara.

1. Invatati sa va priviti cu obiectivitate in oglinda.

2. Iubiti-va.

3. Asumati-va asa cum sunteti.

4. Traiti-va viata in felul propriu.

5. Nu va temeti de ridicol.

6. Fiti intotdeauna sic.

7. Dumneavoastra trebuie sa alegeti ce se cuvine, cum se potriveste.

8. Bizuiti-va pe natural.

9. Daca sunteti trista, cumparati-va o palarie.

10. Un cap cu palarie arata ca femeia are libertatea miscarilor.

Iatacele 10 porunci pe care trebuie sa le respecte o femeie cand isi alege o palarie.  (extras din jurnalul personal – 25 ian 1991)

Optimism – iulie 1990

Sa nu regreti niciodata ceva. Sau, mai bine spus, sa te porti astfel incat sa nu regreti. Fii hotarata. Ai facut ceva. Daca e bine, e in regula. Daca nu, incearca sa repari. Poti, bine. Daca nu poti, nu te lamenta.

Concentreaza-te asupra a ceea ce faci. O clipa de concentrare valoreaza mai mult decat un an de lamentari. Rezista! Spera!

Ce ne-am face fara speranta? Intotdeauna se spune: macar speranta mi-a ramas. Atunci esti optimist. Daca spui: nici macar speranta nu a rramas, esti ori pesimist, ori ratat.

Iar eu sunt optimista.

Sunt tanara si plina de viata – 7 martie 1990

Sunt tanara si plina de viata, de dorinti, de patimi.

Sunt un mugure ce asteapta sa infloreasca pentru a incanta lumea cu frumusetea lui.

Sunt o pasare ce invata sa zboare si invata pentru un zbor inalt si frumos.

Sunt o fila pe care timpul nu o va lasa sa se ingalbeneasca nescrisa. Voi scrie pe ea povestea unei vieti tumultoase.

Sut alpinistul care doreste cucerirea unui varf si munceste, lupta, spera si reuseste.

Sunt o nota ce trebuie auzita de cineva anume. Si va fi.

Sunt vantul ce inconjoara lumea, mangaind, alinand, cautandu-si perechea.

Sunt visul unei zeite.

Sunt un vulcan tanar.

Sunt o stea, o dorinta a unui necunoscut.

Sunt dragoste, tinerete, prietenie.

Sunt macul ce infrumuseteaza bogatia blonda a gandurilor lor.

Sunt fereastra deschisa spre lume, spre natura.

Sunt foc ce, inca, nu indrazneste sa cuprinda inimile.

Sunt seva ce urca in muguri pentru a-i desface, pentru a-i face sa explodeze, inundand pamantul cu iubire, tinerete, primavara.

Sunt copilul dragostei, al patimii si doresc dragoste, patima.

Sunt secunda asteptata. Sunt pasarea Phoenix, renasc din propria-mi dragoste.

Vreau o dragoste adanca – 3 aprilie 1990

Ma intreb daca mi-ar placea sa am un destin ca al lui Luli lui Teodoreanu – desi destinul nu ti-l alegi.

Vreau o dragoste adanca, adanca, patimasa, arzatoare, o iubire mare, in zilele noastre.

Vreau sa joc

de Lucian Blaga

O, vreau sa joc, cum niciodata n-am jucat!

Sa nu se simta Dumnezeu

in mine

un rob in temnita- incatusat.

Pamantule, da-mi aripi:

sageata vreau sa fiu, sa spintec nemarginirea

sa nu mai vad in preajma decat cer,

deasupra cer

si cer sub mine –

si-aprins in valuri de lumina

sa joc

strafulgerat de-avanturi nemaipomenite,

ca sa rasufle liber Dumnezeu in mine,

sa nu carteasca:

„Sunt rob in temnita!” „.

Simt ca poezia asta ma caracterizeaza. Oare ce voi deveni peste ani? O personalitate? Un mare anonim? Un geniu? Nu stiu, dar vreau viata, vreau dragoste.

„Dati-mi un trup, voi muntilor, marilor,

dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia din plin.

Pamantule larg, fii trunchiul meu,

fii pieptul acestei napraznice inimi,

prefa-te-n lacasul furtunilor cari ma strivesc,

fii amfora eului meu indaratnic.

Prin cosmos

auzi-s-ar atuncea maretii mei pasi

si-as aparea navalnic si liber

cum sunt

pamantule sfant.

Cand as iubi,

mi-as intinde spre cer toate marile,

ca niste vanjoase, salbatice brate fierbinti

spre cer

sa-l cuprind

mijlocul sa-i frang

sa-i sarut sclipitoarele stele.”

Vreau iubire, viata, dragoste!

Sunt o fiinta care se bucura – 29 martie 1990

Sunt o fiinta care se bucura.

Ma bucur daca imi cumpar camasi, ma bucur cand ii daruiesc lalele albe mamei, ma bucur cand incep sa discut cu tata despre montaje electronice.

Sunt o fiinta care se bucura.

„Cea mai saraca zi a noastra este aceea incare nu am ras deloc.” – proverb englezesc

Ma bucur cand imi cumpa blugi si pijama, ma bucur cand invat pentru teza la romana.

Ma bucur cand primesc vizita varului meu si imi promite carti de citit.

Ma bucur pentru decizia Norei din „Casa de Papusi” de Ibsen, carte luata de la biblioteca.

Ma bucur asteptand scrisoarea prietenei mele.

Sunt o fiinta care se bucura.