Ofera-ti darul timpului!

De-a lungul anilor, am invatat importanta faptului de a-mi acorda mie insami timp pentru a face ceea ce ma regenereaza, pentru a fi sanatoasa, calma si impacata cu mine insami si cu lumea.

De ce este atat de important pentru noi, femei ocupate in ziua de azi, sa ne deconectam de la ritmul rapid al vietii? Si cum putem sa facem astfel, cand se pare deseori ca nu exista timp pentru asa ceva? Am invatat mult despre aceasta deconectare din propria experienta. Am petrecut timp cu alte femei din ce in ce mai frustrate si coplesite de vietile lor, de boli, stres, anxietate. Problema generala este aceea ca stim ca trebuie sa incetinim, sau chiar mai bine, sa ne oprim, si sa ne facem timp pentru noi insine ca sa fim bine din punct de vedere fizic, emotional, spiritual. In ciuda faptului ca stim care ar fi rezultatul daca nu facem asa (oboseala, epuizare, resentimente), majoritatea dintre noi nu ascultam vocea interioara care spune: „Ia o pauza, odihneste-te!”

Daca vrem sa traim intr-un mod constient, treaz, trebuie sa intelegem importanta deconectarii – sa lasam lucrurile de facut pentru a avea timp sa FIM.

Corpurile noastre nu au fost construite pentru un mod de viata atat de rapid. Ne lasa dusi de masina vietii cu viteze ametitoare. Aceasta viteza este resimtita la nivelul mintii prin agitatia gandurilor, ca urmare, apare stresul si anxietatea. La nivel corporal, apar boli cauzate de stres (probleme cardiace, dureri de cap, insomnii, etc).Cand incetinim sau chiar oprim acest ritm nebun, ne simtim imediat mai bine, corpul si mintea ne transmit asta. Daca am asculta mai atent aceste semnale ale corpului si mintii, am sti instinctiv ce sa facem sau sa nu facem, pentru a ne simti bine. Insa trebuie sa incetinim ritmul pentru ca asta sa se produca.

Cand smulgem clipe pretioase din „ghearele” programului zilnic, ne intoarcem atentia si energia spre noi insine. Cand ne dedicam timp noua insine, acordam valoare propriului nostru timp. Daca alegem sa „pierdem” timp pretios cu noi insine, stim ca meritam. Prin deconectare, ne crestem increderea in sine si puterea interioara. Invatam sa fim soferii propriei noastre masini, in loc sa fim doar pasageri, si castigam un simt al puterii noastre personale. Intelegem ca avem control asupra calatoriei. Putem cu adevarat sa apasam frana si sa coboram oricand. E nevoie doar de dorinta si curajul de face astfel.

Incetinirea, odihna si regenerarea ne ajuta sa vedem lucrurile mai limpede

Uneori, datorita ritmului rapid, desi am vrea sa facem o schimbare, nu avem timp sa ne asezam si sa ne gandim la ce vrem sa facem in continuare.

Datorita agitatiei in care traim, avem uneori senzatia ca suntem intr-o ceata. Cand luam hotararea sa ne odihnim, simtim ca ceata se risipeste. Valul de ceata se ridica si putem sa ne vedem pe noi insine si vietile noastre mai clar. Cand viata alearga rapid, scapata de sub control, iar corpul si mintea se straduiesc sa tina ritmul, nu e nici o cale sa putem gandi clar.

Doar incetinirea nu este suficienta. Pentru a imbunatati calitatea vietii noastre, trebuie sa ne oprim cu adevarat din cand in cand. Acest stop insemna a nu face nimic o perioada de timp, de la o secunda pana la o luna, cu scopul de a deveni mai constient si a-ti aminti cine esti.Astfel, viata e mai bogata, binecuvantata cu minuni in fiecare clipa si te poarta spre scopul tau cel mai inalt.

Daruieste-ti tie insati darul deconectarii. Nu iti poti imagina bogatiile care pot veni spre tine sau magia care poate fi gasita in tesatura zilelor pana cand nu iti acorzi timp sa incetinesti, sa te opresti si sa fii. Aminteste-ti, fiecare dintre noi este unic, iar durata unei asemenea deconectari sau opriri poate varia foarte mult. Poti sa te regenerezi rapid privind un rasarit de soare sau poate ai nevoie de o saptamana in solitudine, in natura.

Te invit la seminarul „Fii femeia care ai fost menita sa fii!”

unde, timp de un week-end, vei putea sa te deconectezi si sa te redescoperi!

19- 21 noiembrie 2010 – un weekend care iti poate schimba viata!

Relatia de cuplu si calea spirituala – 2

(extras din John Welwood – Psihologia trezirii)

Orice iubire autentica (…) se bazeaza pe posibilitatea pe care cel iubit i-o ofera celui care iubeste de a-si desfasura mai mult fiinta fiind-in-lume cu ea. – MEDARD BOSS

Doi oameni care cauta sa-si cladeasca o viata impreuna in vremurile actuale se lovesc de un set unic de provocari si dificultati. Niciodata pana acum, cuplurile n-au primit atat de putin ajutor sau indrumare din partea celor de varste mai inaintate, a societatii sau a religiei. Vechile ratiuni sociale si economice ale casniciei ca relatie pe viata, in majoritatea lor, nu mai sunt valabile. Chiar si vechile motivatii de a avea copii — ca sa duca mai departe numele sau mestesugul familiei sau ca sa contribuie la munca familiei, oferind un sprijin economic — au disparut in cea mai mare parte. Pentru prima data in istorie, relatiilor dintre barbati si femei le lipsesc niste repere clare, niste retele familiale de sustinere, un context religios si o semnificatie sociala convingatoare.

Pana recent, forma si functia relatiei barbat-femeie si mariajul, in parti­cular, au fost prescrise cu grija de familie, societate si religie. Familia alegea sau cel putin avea drept de veto asupra alegerii partenerului de casatorie facute de un tanar. Toate cuplurile dispuneau de un set de roluri definite in cadrul unei familii extinse care, la randul ei, detinea un loc bine determinat intr-o comunitate sau un sat, in care oamenii impartaseau aceleasi valori si obiceiuri sociale, morale si religioase. Casnicia ocupa un loc central in comunitate, oferind o influenta stabilizatoare si sustinand ordinea sociala. Iar societatea, la randul ei, o sprijinea: daca o casnicie era nefericita, presiunea comunitatii actiona in sensul ca familia sa nu se destrame.

Situatia s-a schimbat doar in ultimele cateva generatii. Acum, cand cas­nicia si-a pierdut majoritatea sustinerilor traditionale si cuplurile sunt tot mai separate de familie, comunitate si valorile larg raspandite, exista putine motive extrinseci convingatoare pentru care un barbat si o femeie sa-si uneasca destinele. Doar calitatea intrinseca a legaturii lor personale poate face relatia sa dureze. Pentru prima data in istorie, fiecare cuplu e pe cont propriu — trebuie sa descopere singur cum sa construiasca o relatie sanatoasa si sa ajunga la un raspuns propriu la intrebarile cum si de ce sa stea impreuna.

Aceia dintre noi care ne preocupam de problema iubirii si a angaja­mentului in lumea actuala suntem pionieri intr-un teritoriu care n-a fost niciodata explorat constient. E important sa ne dam seama cat de noua e aceasta situatie, ca sa nu ne autoinvinuim pentru dificultatile cu care ne confruntam in relatiile noastre. In trecut, daca oamenii voiau sa exploreze misterele adanci ale vietii, se duceau la manastire sau intr-o sihastrie, departe de legaturile conventionale de familie. Acum, insa, pentru multi dintre noi, relatia intima a devenit noua salbaticie care ne pune fata in fata cu toti zeii si demonii nostri. Ne indeamna sa ne eliberam de vechile obiceiuri si pete oarbe si sa ne dezvoltam tot spectrul puterilor, sensibilitatilor si profun­zimilor noastre umane — in mijlocul vietii cotidiene.

Catre o noua viziune asupra relatiei

Casnicia traditionala isi asigura stabilitatea servind unei functii sociale prescrise. Mariajul modern, prin contrast, e bazat pe sentiment si nu pe functie. Nu e de mirare ca e atat de instabil. Sentimentele romantice, chiar daca sunt inaltatoare, sunt, in mod recunoscut, capricioase. Relatiile pe termen lung au nevoie in mod evident de o noua fundatie, dincolo de datoria sociala si intensitatea romantica. Avem nevoie de o noua viziune si de un nou context care sa ajute cuplurile sa identifice in mod permanent o zona comuna de interes si actiune.

Daca e sa cultivam un nou spirit de implicare in relatiile noastre intime, avem nevoie sa recunoastem si sa intampinam cu bratele deschise oportunitatea pe care o ofera relatiile intime — de a trezi adevarata noastra natura. Pentru ca relatiile sa prospere, ele trebuie sa reflecte si sa promoveze ceea ce suntem cu adevarat, dincolo de orice imagine limitata despre noi nascocita de familie, societate sau de propria noastra minte. Ele trebuie sa se bazeze pe intregul care suntem si nu pe o singura forma, functie sau sentiment. Aceasta ridica o provocare colosala, pentru ca presupune sa pornim intr-o calatorie de descoperire a naturii noastre profunde. Legatura cu o persoana pe care o iubim poate fi unul din cele mai bune vehicule pentru aceasta calatorie. Cand o privim in acest fel, intimitatea devine o cale, un proces continuu de dezvoltare personala si spirituala.

Mariajul, ca relatie constienta, armonizeaza Cerul si Pamantul. Pentru ca barbatii si femeile s-au privit rareori ochi in ochi, ca egali, ca fiinte umane complete, dincolo de roluri, stereotipuri si diverse prescriptii mostenite, relatia constienta intre sexe este o abordare radical noua.

Natura caii

Cale este un termen care indica marea provocare a existentei noastre si anume necesitatea sa ne trezim, fiecare in felul nostru, la posibilitatile mai largi pe care ni le ofera viata si sa devenim oameni deplini. Natura unei cai consta in a ne antrena in aceasta calatorie.

Sa devenim pe deplin umani presupune sa lucram cu totalitatea fiintei noastre — si cu natura conditionata (Pamantul), si cu natura neconditionata (Cerul). Pe de o parte, ne-am dezvoltat o serie de tipare de personalitate habituale care ne obscurizeaza constienta, ne distorsioneaza sentimentele si ne limiteaza capacitatea de a ne deschide catre viata si catre dragoste. Ne-am creat initial tiparele de personalitate ca sa ne aparam de durere, dar acum ele au devenit un adevarat obstacol care ne impiedica sa traim cat mai complet ne-am dori. Totusi, sub comportamentul nostru conditionat, natura fundamentala a inimii umane este o prezenta treaza neconditionala, o inteligenta interesata si curioasa, o deschidere fata de realitate. In fiecare dintre noi lucreaza aceste doua forte: o intelepciune latenta care vrea sa infloreasca din profunzimile fiintei noastre si dificultatea coercitiva a tiparelor noastre karmice. De la nastere pana la moarte, aceste doua forte lucreaza permanent, iar vietile noastre atarna in balanta. Pentru ca natura umana contine mereu aceste doua fete, calatoria noastra presupune sa lucram cu ambele.

Relatiile intime constituie calea ideala pentru ca ating ambele laturi ale noastre si le aduc intr-un contact intens. Cand intram intr-o legatura profunda cu alta persoana, inima noastra se deschide in mod natural explorand o noua lume de posibilitati. Insa aceasta boare de aer proaspat ne face constienti de blocajele noastre. Relatia ne determina sa ne confruntam in mod inevitabil cu cele mai dureroase conflicte emotionale nerezolvate din trecut, provocandu-ne continuu impotriva unor suferinte din noi pe care nu le putem suporta — cele mai negre temeri, nevroze si fixatii — in direct si in culori.

Daca ne concentram doar asupra unei laturi a naturii noastre, in detri­mentul celorlalte, nu avem posibilitatea alegerii si de aceea nu putem gasi un drum inainte. Aceasta limiteaza si posibilitatile relatiilor noastre. Daca accentuam doar aspectele minunate ale relatiei, suntem prinsi in „capcana fericirii” — ne imaginam ca iubirea e o scara catre paradis, care ne permite sa ne ridicam deasupra aspectelor mundane ale personalitatii noastre si sa lasam in urma toate fricile si limitele: „Iubirea e fantastica! Ma simt inaltat! Hai sa ne casatorim; totul va fi minunat!”. Desigur, aceste sentimente de expansivitate sunt minunate. Insa posibila distorsiune este sa ne imaginam ca iubirea ne poate rezolva singura toate problemele, oferindu-ne un confort si o placere nesfarsite sau ferindu-ne de noi insine, de singuratatea, durerea sau, in cele din urma, moartea noastra. Daca ne atasam prea puternic de partea celesta a iubirii, ajungem sa traim socuri si dezamagiri puternice atunci cand, in mod inevitabil, trebuie sa ne confruntam cu provocarile din viata reala ca sa facem o relatie sa mearga.

Cealalta distorsiune e sa transformam relatia in ceva familiar si perfect sigur, sa o tratam ca pe un produs final si nu ca pe un proces viu. Aceasta e capcana sigurantei. Cand incercam sa facem o relatie sa satisfaca nevoia noastra de securitate, pierdem viziunea mai larga, spiritul de aventura. Relatia devine o afacere sau ceva total monoton. O viata dedicata rutinelor de fiecare zi si preocuparilor legate de securitate devine in cele din urma prea inerta si previzibila ca sa satisfaca dorintele mai profunde ale inimii.

Cand un cuplu pierde spiritul unei viziuni mai largi, va incerca, de obicei, sa umple golul ramas creandu-si un stil de viata materialist confortabil — sa se uite la televizor, sa achizitioneze proprietati scumpe sau sa urce pe scara sociala. Ghemuindu-se in tiparele lor habituale, pot sa adoarma complet. Dupa douazeci de ani de casnicie, unul dintre ei se poate trezi ca se intreaba: „Ce am facut cu viata mea?’ si poate sa dispara brusc in cautarea lucrurilor pe care le-a pierdut.

Nici una din aceste abordari nu duce foarte departe si nu ofera o cale. Iluzia fericirii celeste ne poate ajuta sa ne inaltam o vreme, pana cand ne prabusim atunci cand relatia revine inevitabil pe pamant. Iluzia securitatii ne mentine lipiti de pamant, astfel incat nu ne aventuram niciodata sa trecem dincolo de noi.

Iubirea este o forta transformatoare tocmai pentru ca aduce cele doua laturi diferite ale fiintei noastre — cea expansiva si cea contractata, cea treaza si cea adormita — in contact direct, nemijlocit. Inima noastra poate incepe sa lucreze asupra karmei: locurile rigide din noi pe care le-am ascuns vederii ies brusc la suprafata si se inmoaie la caldura arzatoare a iubirii. Iar karma noastra incepe sa lucreze asupra inimii: confruntarea cu locurile dificile din noi insine si din partenerul nostru obliga inima sa se deschida si sa se in extinda in feluri noi. Iubirea ne provoaca sa ne dezvoltam exact in acele locuri care ne imaginam ca nu ne putem deschide mai mult.

Din perspectiva fericirii sau sigurantei, pare cumplit ca relatiile ne confrunta cu atat de multe lucruri din noi pe care am prefera sa nu le vedem. Din perspectiva caii, insa, e o mare sansa. Relatiile intime ne pot ajuta sa ne eliberam de complicatiile noastre karmice, aratandu-ne exact cum si unde suntem blocati. Cand o persoana pe care o iubim reactioneaza la tiparele noastre inconstiente, aceste tipare ricoseaza inapoi la noi si nu le mai putem ignora. Cand vedem si simtim felurile in care suntem blocati, in contextul unei relatii de iubire, in mod natural incepe sa se nasca in noi dorinta de a ne misca intr-o directie noua. Atunci, calea noastra incepe sa se dezvaluie.

Rasturnarile actuale din relatia dintre barbati si femei par descurajante si derutante, dar ele ne obliga sa devenim mai constienti in relatiile noastre. Privind dincolo de nevoile de confort si siguranta, putem incepe sa  apreciem: esenta pura a relatiei, capacitatea ei de a apropia polurile existentei – natura noastra de buddha si tendintele noastre karmice, Cerul si Pamantul, mintea neconditionata si mintea conditionata, viziunea si practica, barbatul si femeia, sinele si altul — si puterea de a vindeca scindarile noastre, atat interioare, cat si exterioare.

(va urma)

Despre gandire – Grigore Moisil

Originalitatea, independenta gandirii noastre, cere in primul rand existenta unei Gandiri unitare, constiente si puternice. (Grigore Moisil in Totul despre originalitate)

Explozivul cel mai puternic nu este toluenul, nici bomba atomica, ci ideea omeneasca.  (Grigore Moisil)