Cum a fost inima ta azi?

Azi a fost o zi rece, mohorata, de toamna. Si totusi, la apus, soarele a iesit o clipa printre nori si mi-a daruit un curcubeu complet, splendid, profilat pe dealul din fata casei, imi spuneam ca as fi putut sa il ating daca intindeam mana.  Mi-am dat seama ca uitasem de mine, fiind prinsa de treburi, si Dumnezeu  mi-a reamintit sa respir, sa ma bucur de frumusete prin acest curcubeu.  Si inima mea s-a bucurat.

Cum a fost inima ta azi? Te simti impacata si libera? Cu sufletul deschis si iubitor? Te simti recunoscatoare si buna? Te-ai gandit la Dumnezeu?

Starea sufletului nostru, mai mult decat starea fizica sau a mintii, ne influenteaza modul in care traim. Pentru a invinge ritmul intens al timpului nostru, se presupune ca o femeie trebuie sa aiba grija  de sanatatea ei fizica si emotionala. Dar nu se spune prea mult despre importanta sanatatii noastre spirituale.

Am o viata destul de plina, si totusi, chiar si cele mai aglomerate zile, cand ma simt agitata si coplesita, daca imi fac timp sa imi hranesc spiritul, totul se schimba (daca nu imi fac timp, lucrurile parca se inrautatesc). Daca sunt atenta si schimb „centrul de greutate” al preocuparilor mele, stresul dispare, ma simt in largul meu, pot sa respir din nou. Viata este cu totul alta cand imi amintesc sa fac din sanatatea mea spirituala – o prioritate. Inaltandu-mi spiritul, am alta perspectiva asupra problemelor cotidiene si totul devine mai usor.

Iata cateva solutii simple, la indemana oricui, pentru a avea mai multa grija de sufletul nostru, in aceasta lume trepidanta.

1. Opreste-te

Acorda-ti permisiunea sa te asezi. Intinde-te cateva minute.

Odihna este extrem de importanta pentru starea noastra de bine si totusi, majoritatea femeilor sunt mai mereu obosite. In numele eficientei, nu ne oprim. Ne miscam prin zilele noastre ca personajele rapide din desene animate, mergem si mergem si mergem.

M. Scott Peck, autorul cartii „The Road Less Traveled”, a fost intrebat o data cum reuseste sa faca atat de multe lucruri intr-o zi. Raspunsul lui a fost: „Pentru ca nu fac nimic doua ore pe zi.” Pentru Peck, odihna era esentiala. Pentru oricine dintre noi este esentiala. Dandu-ne voie „sa fim” in loc „sa facem”, lasand deoparte pista de viteza si preferand aleile linistite ale vietii, de fapt cream conditiile pentru o mai buna eficienta (pe toate planurile).

2. Respira constient!

Respira cu adevarat. Acorda-ti timp, zilnic, pentru a ramane asezata (oriunde, in masina, la birou – daca reusesti sa ajungi in parc sau in natura, e si mai bine) si focalizeaza-te asupra respiratiei. Fii atenta la inspiratie si la expiratie. Daca poti, urmeaza un curs de yoga in care sa inveti cateva exercitii simple de respiratie pe care sa le practici apoi zilnic, ori de cate ori ai ocazia.

Respiratia constienta ajuta corpul. Improspateaza mintea, elibereaza tensiunile, deschide inima. Ne pune in legatura cu linistea noastra interioara, care este o calitate spirituala. Respiratia este un act sacru.

3. Cauta linistea si singuratatea

Acorda-ti timp pentru o pauza, timp in care sa stai in tacere, singura cu tine insuti. Inchide televizorul, radioul, lasa deoparte telefonul, ziarele si revistele (si dosarul acela de la birou). Opreste intrarea informatiilor, pentru a putea intra in legatura cu un loc mai linistit din interiorul tau.

Intr-o lume guvernata de zgomot si miscare, timpul petrecut in tacere si singuratate e vital pentru starea noastra de armonie. Suprastimularea simturilor si primirea constanta de informatii poate duce la anxietate sau depresie. In fiecare dintre noi exista o oaza de calm, dar nu o putem cauta din exterior. Trebuie sa ne cufundam in noi insine pentru a o gasi daca vrem sa ne odihnim la umbra ei si sa sorbim apele ei limpezi. Oricine merita o oaza in agitatia vietii. Fara sa mai pomenesc de faptul ca meriti sa te bucuri de propria ta companie, mereu!

Fa-ti timp pentru a te retrage in singuratate, pentru a medita sau practica tehnici spirituale, periodic. Poti incepe cu cateva ore pe zi,  o zi pe luna sau cel putin o saptamana pe an.

4. Mergi in natura

Chiar si in mijlocul unei zile extrem de ocupate, poti iesi afara, sa te uiti la cer, sa simti pamantul sub picioare, sa te bucuri de frumusetea naturii. Legatura cu natura este o cale usoara pentru a relua legatura cu sufletul tau.

Putem sa ne ascutim simturile si sa observam cu adevarat stralucirea din jurul nostru: sa vedem culorile, sa auzim sunetele, sa mirosim prospetimea Naturii. Astfel, putem intra in legatura cu unicitatea, cu maretia, cu ceea ce este chiar acum, chiar aici, in fata noastra. Apare din nou minunarea, iar sufletul nostru este inaltat „in mod natural”. Formele si manifestarile naturii ne reamintesc ca viata e buna, plina de frumusete si speranta.

5. Practica!

Foloseste practici zilnice care iti hranesc spiritul, activitati care iti aduc pacea in corp, minte si inima: rugaciune, meditatie, yoga, plimbare in natura, intonarea mantrelor, dans, tai chi, citirea scripturilor, etc. Exista nenumarate forme de practica spirituala. Important  e sa o gasesti pe cea care te bucura cel mai mult si te inalta sufleteste.

Timp de cel putin 30 minute sau o ora (sau cat de mult iti permiti), in fiecare  pe zi, poti indeparta gandurile si sentimentele de anxietate, depresie sau frustrare si sa te intorci la starea naturala de egalitate prin practica spirituala. E necesar sa iti faci timp si sa ai credinta.

6. Daruieste!

Ia in considerare faptul ca, daca ai mai multe emotii negative decat pozitive, e posibil sa fii prea mult focalizata asupra ta.

O atitudine concentrata doar asupra propriei persoane e o cale sigura de a te deconecta de sufletul tau. Focalizarea asupra celorlalti (Ce pot sa le daruiesc? Cum pot sa ajut?) ne poate schimba perspectiva. Vedem ca exista altii care sunt mai putin norocosi decat noi. Actiunea de a darui si de a-i servi pe altii ne deschide inima si ne amplifica bunatatea. Putem chiar sa incepem sa simtim ca ne gasim sau ne implinim scopul vietii. Fiind generosi, aducem o diferenta in lume, iar aceasta ne hraneste spiritul.

7. Fii recunoscatoare

Rosteste cat mai des „Multumesc”. Spune acest cuvant cu voce tare. Scrie-ti sentimentele de recunostinta intr-un jurnal zilnic. Multumeste cu recunostinta lui Dumnezeu pentru tot ce ti-a daruit, pentru insusi darul vietii.

Atitudinea de recunostinta este una dintre cele mai puternice virtuti ale sufletului. Pentru ca, avand inima plina de recunostinta, putem aprecia viata. Dezvolta in noi obiceiul de a observa ceea ce este bun, in loc de a vedea ce e rau sau ce lipseste. Cand putem sa ne vedem ziua plina de binecuvantari sau mici miracole, bucuria noastra se revarsa asupra celorlalti, facandu-i si pe ei sa se simta bine. Misticul Meister Eckart scria: „Daca singura ta rugaciune pe care o spui in viata este „Multumesc”, va fi de ajuns.”

Ai grija de sufletul tau si el va avea grija de tine. Și aminteste-ti sa respiri constient!

Reclame

Jean Klein despre unitate si relatie

Jean Klein, in cartea sa „Cine sunt eu?”, scrie despre unitate si relatie.

„A fi uman inseamna a fi in relatie. Ca fiinte umane noi traim in relatie cu elementele, soarele, luna, pietrele din pamant si cu toate fiintele vii. Dar ce inseamna „a fi in relatie”, „a trai in legatura” cu ceva? In general, cand folosim acest termen, noi intelegem o legatura de un anumit gen intre entitatile individuale, obiect cu obiect, sau subiect cu obiect. Cuvantul legatura presupune aici separare, unirea impreuna a fractiunilor. Aceasta vedere fractionara a legaturii este pur conceptuala. Este o nascocire a mintii si n-are nimic de-a face cu perceptia pura, cu realitatea, cu ceea ce este real.

Cand noi traim liberi de toate ideile si proiectiile, intram intr-un contact real cu ceea ce ne inconjoara. Asadar, practic vorbind, inainte de a putea fi in relatie cu mediul nostru inconjurator, noi trebui sa stim cum sa fim in relatie cu ceea ce este cel mai apropiat de noi – corp, simturi si minte. Unica piedica in perceptia clara a starii noastre naturale este ideea puternica de a fi un individ separat, traind intr-o lume cu alte fiinte separate. Noi avem o imagine despre noi insine. Aceasta imagine poate fi mentinuta doar in relatie cu lucrurile si deci ea face obiecte din tot ce ne incon­joara – prieteni, copii, sotul sau sotia, inteligenta, contul in banca etc. – si intra intr-o asa-zisa relatie personala cu aceste proiectii. Strania idee de sine este o contractie, o limitare a intregului, a fiintei reale Cand aceasta notiune moare, ne gasim expansiunea naturala, linistea, globalitatea fara periferie sau centru, exterior sau interior. Fara notiunea de individ nu exista nici o senzatie de separare si noi simtim unitatea cu toate lucrurile. Simtim cele din jur ca evenimente in intregul fara restrictii. Cand iubitul sau copiii nostri parasesc casa, sau cand contul la banca scade, este un eveniment in noi. Constienta ramane constanta.

Orice fenomen, orice existenta este o expresie in interiorul globalitatii si varietatile de expresie au un inteles si o legatura numai in lumina intregului. A fi in relatie inseamna a fi legat in interiorul intregului, intrucat nu exista nici o unire a fractiunilor, in intreg nu exista un altul. Strict vorbind, in relatia perfecta nu exista nici o legatura, nici o dualitate; exista numai globalitate. Toata perceptia tinteste direct spre fiinta noastra primordiala, spre liniste, spre non-starea naturala care este comuna intregii existente.

Astfel, in expresie umana „a fi in relatie” in­seamna a te afla in comuniune cu intregul. In aceasta comuniune, asa-zisa prezenta a altora este resimtita ca o daruire spontana, iar propria noastra prezenta este o primire spontana. Nu mai exista senzatia de lipsa si, in consecinta, nici nevoia de a cere, deoarece simpla receptare ne aduce deschidere. Cand traim in deschidere, primul impuls este acela de a darui. A fi in deschidere si in miscare spontana de daruire in­seamna iubire. Iubirea este meditatie. Ea este o noua dimensiune in viata.

In iubirea adevarata nu exista iubitor si iubit. Exista un moment care vine din corp pentru a celebra acea iubire in plan fizic. Senzatia de „a fi una” in senzatia corporala se iveste direct din unicitatea iubiri insasi.

Comportarea intre doi iubiti este o arta. Un artist apeleaza la cea mai inalta imaginatie a sa. Dar imaginatia trebuie folosita pentru a exalta iubirea, nu pentru a-i compensa lipsa. Ritmul biologic si imaginatia sunt conduse de iubire si doar iubirea poate reinnoi constant stimularea; altfel apare plictiseala.

Astazi, din pacate, se face o mare confuzie intre dorinta care decurge din ritmul biologic si dorinta care vine din minte si este repetitie mecanica. Exist atat de multa stimulare mentala, incat multi oameni au pierdut legatura cu ritmurile lor biologice si a devenit indolenti sau lacomi in mod mecanic. Repetitia mecanica impiedica ritmul natural. In repetitia mecanica exista doar a lua si a folosi. Cand mintea, memoria, intervin, corpul nu mai este deschis in toate capacitatile lui; atunci stimularea senzuala nu mai este puternica si tu o compensezi cu imagini si efort. Este un cerc vicios.

Trebuie sa te lamuresti in legatura cu natura dorintei tale. Nu lasa informatia de mana a doua sa te influenteze. Exista doar iubire si in aceasta iubire barbatul si femeia apar uneori. Nu exista obicei, nici reflex automat in aceasta aparitie. Cele mai mult dintre asa-zisele raspunsuri ale oamenilor sunt doar obiceiuri si reactii.

Cand totul apare in iubire si dispare in iubire, este o expresie a iubirii, de ce sa traiesti in restrictie? Nu-i prezent nici un barbat sau vreo femeie, exista doar iubire. Aceasta iubire neconditionata poate fi transpusa la nivel biologic, dar ceea ce se numeste sexualitate nu exista pentru mine. Cand exista numai un act biologic sau niste sentimente temporare, exista adesea un sentiment de pierdere ulterioara a ceva. Asta creeaza o reactie psihologica de aversiune sau de indiferenta de care poti sa nu fii constient. Poti fi constient doar ca ai pierdut interesul pentru celalalt. Intr-o relatie bazata in primul rand pe biologie exista separare. Dar in momentul in care functia biologica este o extensie a trairii in unitate, nu exista nici un sentiment de separare.  Bucuria unitatii este iubire adevarata si niciodata nu-si va pierde atractia.

In expresia iubirii, totul este moral. Tu esti un poet, un artist, un muzician. Tu celebrezi cu toata  fiinta ta.

In relatia unei personalitati cu alta, a unei imagini cu alta, exista numai conformare, exploatare si cerere, constrangere si violenta. In intimitatea suprema exista sensibilitate si un puternic simt al frumusetii si elegantei. Relatia trupeasca este incununarea pe plan fizic a impartasirii comune a unei stari spirituale. Dar, pentru ca relatia trupeasca sa fie ridicata la asemenea inaltimi, ea trebuie sa vina ca o revarsare spontana intre doi indragostiti care traiesc cu adevarat in uniune.”

Jurnal de meditatie

Periodic, de cateva ori pe an, timp de cateva zile, ma retrag si practic intens meditatia. Iata cateva ganduri notate in aceste perioade.

–––-

Fiecare moment din viata mea este cel mai bun si mai favorabil moment  pentru mine. Fiecare situatie, dificila sau nu, este un cadou de la Dumnezeu, prin care El imi arata ca ma iubeste, ca sunt copilul lui drag si imi da ocazia sa ma depasesc si sa ajung la El. Fiecare moment, fiecare situatie, fiecare om pe care il intalnesc este o ocazie de a-l intalni pe Dumnezeu. Asta inseamna de fapt sa fiu impacata cu mine, sa ma accept: sa nu vreau sa fiu altceva decat sunt exact aici si acum. Sa am totala, absoluta incredere in grija pe care Dumnezeu mi-o poarta, sa nu ma agit inutil pentru ca stiu ca toate se petrec dupa voia Lui. Sa privesc tot ce ma inconjoara ca pe o minune a lui Dumnezeu – oameni, lucruri, evenimente.

––––

Doamne, invata-ma sa te iubesc in tot ceea ce fac, pur si simplu pentru miracolul de a fi in viata, de a Te cauta!

–––

Nu pot sa Te caut doar prin meditatie, Doamne! Mi-ai daruit cateva momente in care am intrezarit splendoarea si maretia luminii Tale. Te rog, Doamne, invata-ma sa Te caut in ochii celor din jur, sa Te caut in ajutorul dat celorlalti, sa Te caut si sa ma bucur ca Te caut.

––––

Sa am mereu gandul „agatat” in inima, orice as face, chiar daca vorbesc sau dorm. Sa am mereu constiinta trairii in inima lui Dumnezeu. Sa ma intreb mereu: acum Il simt? Pot sa il gasesc chiar si in situatia asta neplacuta? Ce imi spune prin vorbele celui din fata mea? Sa il recunosc in privirile oamenilor, in frumusetea copiilor, intr-o floare, intr-un joc.

––

Simt nevoia de control in meditatie. Nu e o peltea somnoroasa si visatoare, dupa care raman pe dinafara lumii, ci un proces controlat, lucid, dupa care ma integrez mai bine in lume si aduc cu forta si incredere dorul din inima.

––-

Doamne, cata frumusete! Dupa mai multe zile de stat in casa, practicand meditatie, am iesit afara, iar frumusetea mi-a taiat rasuflarea! Atatea culori, copacii, frunzele, iarba, apa, fluturii, aerul, totul era atat de frumos!

Am ramas atatea zile in casa, incercand sa meditez, sa ma apropii de Dumnezeu in interiorul cel mai adanc al inimii mele, dar azi, cand am iesit la soare, parca s-a rupt un zagaz in inima si am plans: tot aici imi este mai usor sa te gasesc, Dumnezeu al frumusetii! priveam totul cu atata minunare, totul era atat de proaspat si viu!

Si m-am dus sa continui meditatia. In camera. Pentru ca Dumnezeu e dincolo de frumos si urat…

––-

Meditatie: Azi m-am interiorizat foarte repede si nu am mai avut probleme cu bataile intense ale inimii. Brusc, mi-am dat seama de lumina din inima. Era ca flacara unei lumanari, alba, fara sa palpaie sau sa isi modifice dimensiunea, ca o lumanare concreta. Era acolo, pur si simplu. In acele momente, totul devine foarte simplu. Ca si cum nu am ce sa descriu, pentru ca asa sunt. Este liniste,  lumina si mintea tace – minunare. Respiratia este foarte, foarte lenta, usoara, imi simt corpul si stiu ce se petrece in jur, dar senzatiile nu ajung pana la mine. Stare de gol, un gol plin, viu, plin de lumina si frumusete. Si abia astept sa ajung din nou acolo.

–––

Meditatie: un abur usor, delicat si viu, care imi umple pieptul. Este foarte fin şi totusi se deschide spre universuri intregi. Senzatie de spatiu infinit in inima si, pornind de aici, peste tot. Lumina si bucuria tacuta imensa de aici ma cheama, ma atrage mereu.

E mai usor de meditat imediat dupa trezire, dimineata. Mintea e mai linistita si suflurile la fel.

Fericirea de a fi, de a face ceea ce este necesar. Fericire.

Fericire calma, profunda, in sine. Spatiu luminos, ca un ou diafan, in zona pieptului. Dorinta de a fi mereu fericita, indiferent de situatiile vietii.

–-

Aseara si azi dimineata am trait mai intens sentimentul mortii, cu gandul ca, dupa ce mor, nici mancarea, nici hainele care imi plac, nici iubitul, nimic nu iau cu mine. Doar ce am in suflet. Si m-am gandit: eu ce am trezit in suflet? Am devenit mai buna, mai intelegatoare? Am ajutat pe cineva cu adevarat? Sa se apropie de Dumnezeu? Am iubit mai mult, mai profund? Am fost mai fericita? Cu ce plec din viata asta? Doamne, nu am timp sa pierd, sa irosesc. Si nu am nimic de pierdut iubindu-te cutoata inima mea. Ajuta-ma sa inteleg cum sa te servesc mai bine, ajuta-ma sa devin servitorul tau. Doamne, faca-se voia ta prin mine. Invata-ma sa simt care este voia ta si descuie-mi inima si mintea ca sa nu ma opun prosteste ei. Invata-ma, Doamne, sa fiu fericita, lasandu-ma complet in mainile Tale.

––––

Dorinta de a-l respira pe Dumnezeu in piept, de a-l absorbi astfel.

Apar stari de extaz si ce fac cu ele? Sunt ceva din afara mea, vin si pleaca. Cum sa intru constienta in asemenea stari? Sunt atat de diferite de viata obisnuita, incat nici nu stiu de unde sa le apuc, ce sa fac cu ele, cum sa le traiesc mereu.

–––

O sclipire atat de subtila si de rafinata si de tacuta si de plina si de vie! Ca o imensa pestere plina si rasunatoare, luminoasa si intima si vie. Acum inteleg ce inseamna sa duci in inima: sa asezi in acest spatiu, in aceasta pestera vie starile tale, care isi vor arata atunci adevarata lor semnificatie, comparativ cu eternitatea, fericirea si imensitatea acestui loc sfant.

Interiorizare ca un abandon, ca o moarte, mi-a fost chiar teama sa nu cad de pe scaun, sa nu lesin. Totul este vibratia aceleiasi Constiinte vii, luminoasa prin ea insasi: sunetele, aerul, gandurile, emotiile, tot universul este plin de aceasta vibratie tacuta si melodioasa, plina de viata. Am simtit ca ma topesc in scaun, scaunul in podea, in aerul din jur si m-am speriat, parca dispaream. Apoi m-am simtit una cu cei din jur, cu aerul, cu peretii, cu natura, aceeasi vibratie tacuta, intensa, patrunzatoare. Mi-am amintit de tehnica in care punem in fata eternitatii orice emotie avem, pentru a vedea adevarata ei valoare.  Emotia intensa a iubirii, a chemarii Lui, pusa in fata eternitatii, nu o puteam linisti, tot iubire era.

––––––

Meditatie. Dupa aproape doua ore de haos mental si greutate in potolirea batailor intense ale inimii, am facut Prarthanasana. Atunci s-a produs declicul: centrarea in inima a aparut spontan si m-a invaluit lumina vie, blanda. Izvora din inima mea si ma patrundea cu totul, era aproape concreta. Am deschis ochii, iar aerul era foarte, foarte luminos. Atunci am inteles cum sa fac pentru a ajunge mai usor şi mai repede la lumina din inima mea. E un mecanism care se invata. Am inteles cum se trece gradat de la lumea obisnuita la constiinta unicitatii: se invata, fiecare etapa se reia pana cand devine cu totul a ta. Am simtit ca stiu drumul, stiu unde trebuie sa ajung, sa practic cu rabdare, perseverenta, incredere si iubire. Mi-a fost teama ca voi uita. Chemarea luminii e atat de intensa. E ca o voce, cea mai delicata, mai suava si mai rafinata soapta, care ma atrage foarte mult. In mod special, am deschis ochii, m-am miscat si apoi am incercat din nou sa ajung acolo. Si am reusit. Eram complet relaxata, imi simteam corpul si fata radiind si in acelasi timp parca eram in alta lume. M-am gandit la moarte si m-a cuprins rasul. Cum sa mori? Este atat de fireasca unirea cu lumina cea vie, atat de simpla, incat m-am mirat ca facem eforturi să ajungem la ea. Suntem lumina, suntem liberi, suntem nemuritori si suntem Unul!

––––––-

Traiesc o senzatie ciudata. Ma simt in lume ca intr-un ou care vibreaza, si am senzatia ca ceea ce vad si simt in jurul meu se poate transforma in ceva ce acum nu se vede. Presimt ceva minunat in spatele tuturor lucrurilor pe care le vad, a gandurilor, a senzatiilor pe care le am. Simt ca, daca as intinde mana spre ceva, este posibil ca mana mea sa treaca prin acel ceva, simt ce este posibil sa ating norii cu pielea, cu interiorul respiratiei. Ca si cum ceea ce este in imediata mea vecinatate (10 cm) este relativ sigur, dar ceea ce e mai departe nu sunt sigura ca este ceea ce pare. Senzatie de irealitate, de vis, ca urmeaza sa deschid ochii si sa ma trezesc in clipa urmatoare si sa Vad cu adevarat.

––––––

Imi simt corpul sfant si orice imi vine in minte, emotiile, supararea sau fericirea, le vad ca fiind daruri pentru El, pentru Dumnezeu. Respir pentru El, care este in inima mea, mananc pentru El, daruindu-i astfel energie, este mereu cu mine, in mine, este chiar Eu insami.

Vasile Voiculescu despre iubire si Dumnezeu

“Locul inimii noastre? Cine-l stie? Cati il cer?

Vartejul cugetelor nu-i chip sa ne poarte…

Locul inimii noastre salasluieste in cer

Si-n el lumina lina a Celui far-de moarte.

Domne, spre locul: inimii noastre? Inimii Tale? Indrepteaza

Pasii rugaciunii obosita de cale

Acolo unde deodata mintea se desteapta treaza,

In amiaza Eternitatii Tale”

(“Calatorie spre locul inimii”)

“Ca nu spre faradelegi Eu insumi v-am zamislit

Nici pentru minciuna nu v-am dat sufletul Meu,

Zice Domnul,

Ci ca lumea s-o impartasesc cu Frumusetea,

Cu Bunatatea sa o mangai,

Si spre voi in lumina Mea sadindu-va,

Cu Iubirea sa o incununez.”

(“Asa zice Domnul”)

”Soarele divin a navalit inlauntrul  meu si odata cu el intreaga lume umplandu-mi sufletul de caldura, de slava si de lumina”


“Iubirea mea, o Doamne, s-a concentrat in Tine

Si iata-i mult mai multa acum ca la inceput”

(“In crestere”)

“Tu ramai miezul inimii mele Iisuse, samburele viu ce-mi incoltesti eterna viata”


“Ma-nsel eu insumi slove insirand,

Pe cerul de hartie, Tie stele,

Stiind ca in orice clipa, rand cu rand,

Tu, Doamne, Ma citesti pe mine,  nu pe ele”


“Eu nu mai sunt stapan pe condei si nici pe mine, m-am daruit intrutotul lui Dumnezeu”

“Un vultur are cuib in mine

Il simt cum falfaie mereu

Si vulturul precum stiti bine

E pasarea lui Dumnezeu.”

Aducerea aminte de Dumnezeu este rugaciune

Cel ce iubeste pe Domnul isi aduce aminte pururea de El, caci aducerea aminte de Dumnezeu este rugaciune.

Lucrul cel mai pretios pe lume este sa cunoastem pe Dumnezeu si sa intelegem, macar in parte, voia Lui. Cum sa stim daca traim dupa voia lui Dumnezeu? Iata un semn: daca lipsa unui lucru ne intristeaza, daca sufletele noastre ne par prea grele, inseamna ca nu ne-am predat in intregime voii lui Dumnezeu, chiar daca ni se pare ca vietuim dupa voia Lui.

Cea mai buna biserica a lui Dumnezeu este sufletul. Pentru cel ce se roaga in sufletul lui, lumea intreaga devine o biserica, dar lucrul acesta nu e dat tuturor.

Harul lui Dumnezeu da putere de a iubi pe Cel Iubit, sufletul e neincetat atras spre rugaciune si nu poate uita pe Domnul, nici o clipa.

Sufletul traieste multa vreme pe pamant si iubeste frumusetea pamantului, cerul si soarele, marea si raurile, padurile si campiile. Dar, o data ce a cunoscut pe Domnul, nu mai doreste sa vada nimic pamantesc.

Am vazut imparati ai pamantului in slava lor si am pretuit acest lucru. Dar cand sufletul a cunoscut pe Dumnezeu, socoteste nimic toata slava imparatilor; el doreste neincetat pe Domnul si, nesaturat, zi si noapte, nazuieste sa vada pe Cel Nevazut, sa cuprinda pe Cel Necuprins.

Milostive Doamne, lumineaza popoarele pamantului, ca sa Te cunoasca si sa stie cum ne iubesti. Doamne, fa cunoscute tuturor oamenilor iubirea Ta si dulceata Duhului Sfant, ca ei sa uite durerea pamantului, sa paraseasca tot raul, sa se alipeasca de Tine cu iubire si sa poata trai in pace, implinind Sfanta Ta voie spre Slava Ta!

(din scrierile Sfantului Siluan Atonitul)

“Ritualul” meu personal de practica yoga

Uneori, in viata de zi cu zi, desi am multe lucruri de facut, am senzatia ca ma inabus, ca nu mai pot respira, ca imi amorteste sufletul si viata trece pe langa mine. Parca uit ceva foarte important si trebuie neaparat sa imi reamintesc. Si atunci fac ceva care sa ma trezeasca, sa ma faca din nou vie.

De obicei, „revin la viata” cand merg in padure si ascult linistea sau cand practic yoga. Fiecare are asemenea mici „retete secrete” personale prin care redevine el insusi dupa intalnirea cu „lumea dezlantuita”.

In urma cu mai multi ani, am fost prima oara intr-o tabara-retragere, in care am tacut timp de o saptamana si am invatat sa meditez pentru inima mea. Mi-a placut atat de mult, incat am fost apoi, doi ani la rand, in vacanta, timp de o luna, intr-o asemenea retragere, dar de data asta singura (adica nu intr-o tabara).  De fapt, nu eram chiar singura, eram eu si izvorul din vale, si mesteacanul de langa fereastra, si steaua aceea care imi zambea in fiecare seara din coltul ferestrei, si pasarile care ma trezeau si ma insoteau la plimbarea pe deal.  Oricum, nu vreau sa scriu  despre natura atat de frumoasa, care imi face inima sa cante aproape intotdeauna. Despre asta, altadata.

Vreau sa scriu ca m-a ajutat foarte mult atunci, chiar daca eram singura cu sufletul meu, sa imi creez un fel de ritual personal. Chiar si intr-o retragere (sau mai ales intr-o retragere) mintea are de lucru, isi aminteste tot felul de lucruri, isi face griji pentru alte milioane de lucruri, rememoreaza toate cantecele, filmele, poeziile si diverse alte situatii vazute sau auzite. Daca nu ai o solutie pentru a iesi din valtoarea asta, te intorci la fel cum ai plecat. Am inceput sa ascult linistea, am practicat tehnicile yoga si exercitiile de meditatie invatate  si treptat, mintea mea s-a linistit si au inceput sa apara strafulgerari de Tacere si minunare pe care nu le pot descrie. M-am bucurat atat de mult atunci, incat mi-a fost teama ca le voi uita. De aici a pornit ideea „ritualului meu personal” pentru amintirea de sine.

Scopul ritualului era sa ma aduca in starea de daruire a mea catre Dumnezeu. Incepeam prin aprinderea unei lumanari, rugandu-ma ca Dumnezeu sa imi aprinda inima de dorul Lui asa cum aprind eu lumanarea. Apoi incepeam practica hatha yoga: incalzirea, apoi, pe fiecare chakra, de jos in sus, o asana speciala si cate zece respiratii yoghine complete in care, in timpul retentiilor, sa simt ca ma umplu de iubire si lumina si ca ma daruiesc lui Dumnezeu, cu toata inima. De fiecare data , ritualul a avut efect, chiar si dupa (sau mai ales dupa) ce m-am intors din retragere si am reintrat in ritmul obisnuit de serviciu. De fiecare data, pe masura ce faceam asanele, simteam cum corpul fizic parca mi se umple de lumina, mintea se linistea si dorul din inima reinvia. Cand deschideam ochii, vedeam din nou „in culori”, si nu „in alb-negru”, asa cum aveam impresia inainte.  Revenisem la viata!

Femeia superioara

Am gasit, prin caietele mele, ceva frumos despre femei. Merita sa mai citesc o data…

„Deoarece iubirea este incununarea suprema a unui suflet, in ea se vor reflecta conditia si natura acestuia. Asa cum suntem, asa iubim. Putem gasi in modul in care iubim caracterizarea noastra cea mai profunda. Toate celelalte actiuni si aparente ne pot insela in privinta adevaratei noastre naturi: iubirile pe care le traim ne vor dezvalui secretul atat de grijuliu ascuns al fiintei noastre. Si mai presus de toate, alegerea celui iubit.

Cea mai mare parte dintre oameni (atat femei, cat si barbati) traiesc din fraze deja spuse, din idei primite, din sentimente conventionale. Femeile vulgare sau superficiale poarta in ele un ideal vulgar, respectiv superficial, de barbat, un model diluat care isi afla usor implinirea aproximativa in realitate. Asa cum exista insa barbati geniali care ne-au transmis cugetari absolut noi, care creeaza stiluri artistice sau tehnologii de varf uluitoare, exista si femei geniale care, datorita rafinamentului lor deosebit si sensibilitatii superioare, ajung sa creeze un nou ideal de barbat, superior, spiritual.

Interventia profunda a femeii in istoria omenirii, atat culturala, sociala, cat si spirituala, nu consta in primul rand in actiuni concrete (desi nu se poate nega influenta lor), ci mai ales in prezenta senina a personalitatii sale superioare, sublime, misterioase. Asa cum, la ivirea luminii, fara nici un efort, pur si simplu pentru ca este lumina, obiectele raman iluminate si culorile canta in jurul lor, la fel tot ceea ce face femeia, ea face doar existand, fiind, iradiind.

Barbatul participa la razboaie, strabate lungul si latul planetei in expeditii riscante, pune piatra peste piatra in monumente, scrie carti, biciuieste aerul cu discursuri si chiar si atunci cand nu face nimic decat sa mediteze, se incordeaza launtric intr-o atitudine atat de activa incat pare a fi mai degraba pregatirea saltului cutezator.

Influenta femeii e putin vizibila tocmai pentru ca se gaseste pretutindeni. Nu e vijelioasa, ca cea a barbatului, ci extatica, precum cea a atmosferei. Exista in esenta feminina o natura ce actioneaza lent, precum undele apelor. Aceasta se intelege atunci cand se afirma ca barbatul este caracterizat de ceea ce „face”, iar femeia prin ceea ce „simte”. In aceasta epoca, rolul femeii consta in a se face pe sine insasi desavarsita, creand in sine un nou tip de feminitate, mai delicat, mai puternic, mai exigent.

Exigenta. Aceasta este una dintre cele mai importante misiuni ale femeii superioare pe pamant: a solicita desavarsire din partea barbatului. Atentia pe care chiar si cel mai neglijent om obisnuieste sa o consacre infatisarii fizice atunci cand doreste sa se apropie de femeia pe care o iubeste nu este decat expresia exterioara a curateniei spirituale la care cheama femeia. Fara a face aparent nimic, ca o floare linistita pe tulpina sa, prin intermediul unei emanatii fluide de imponderabile gesturi fugitive, care actioneaza ca niste lovituri ale unei dalti ireale, femeia superioara sculpteaza o noua statuie de barbat si indrazneste sa instaureze o disciplina a slefuirii launtrice si a acuitatii intelectuale.

Perfectiunea radicala a barbatului – nu aceea care inseamna doar imbunatatire in stiinta, in arta sau politica – a ajuns de obicei la el privind infinitul printr-un suflet feminin, mediu cristalin in care se intrezaresc marile idealuri.

Un mod superior de perfectiune feminina constituie germenul unei noi umanitati. De aici nazuintele infinite pe care le-au simtit cei mai buni barbati atunci cand existenta le-a fost innobilata de o femeie superioara. Daca privim ceea ce au scris, ceea ce au pictat, ceea ce au legiferat ei, descoperim in filigran un profil voalat si evaziv de doamna nobila. Nu e vorba de anecdote erotice vulgare, ci de acele emotii supreme pe care o Eva exemplara le seamana in trecerea-i imponderabila in oricare barbat ales.

Un om, ca si un popor, este definit prin idealurile sale mai mult decat prin realitatile sale. La infaptuirea scopurilor noastre concura numeroase conditii, dar aspiratia e opera exclusiva a inimilor noastre. De aceea, tipurile de feminitate, care sunt totodata forme de idealitate, marcheaza orizontul capacitatilor latente in fiecare popor. Oriunde si oricand, siluetele eternului feminin se ridica la zenit ca niste constelatii, prestabilind destine etnice.

In chip de tinta sublima, de exemplu si prototip, profilul ideal de barbat pe care il au femeile superioare actioneaza asupra unei intregi societati, ridicand nivelul moral, prin intermediul atractiei incantatoare exercitate de catre ele. Feminitatea pura este o dimensiune esentiala a culturii. Exista o cultura specific feminina, cu talentele si geniile sale, cu incercarile, esecurile si reusitele sale, prin care femeia isi realizeaza colaborarea autentica la istorie.

Daca mai multe femei, plasate oportun intr-o societate, isi educa, isi slefuiesc fiinta pana cand fac din ea un diapazon perfect de umanitate, un instrument de acuta sensibilitate pentru forme posibile de viata mai buna, ele vor izbuti sa realizeze mai mult decat toti pedagogii si oamenii politici.

Femeia exigenta, cea care nu se multumeste cu natura masculina de rand, care cere barbatului calitati superioare, determina prin atitudinea ei un fel de vid in straturile superioare ale omenirii. Si cum in natura nu poate exista vid, acesta se va umple curand cu realitati: inimile barbatilor vor incepe sa bata dupa un ritm nou, idei neasteptate vor aparea in mintea lor, noi idealuri, proiecte, actiuni vor brazda spatiile vitale, intreaga existenta se va pune in miscare dupa un ritm ascendent si in tara norocoasa unde va aparea o asemenea feminitate va inflori, triumfala si invadatoare, o primavara spirituala, o intreaga viata noua.

“Puterea gandului” de Swami Sivananda

Am citit aceasta carte in 1992, m-a impresionat foarte mult. Am pastrat de atunci ideile pe care le-am notat.

SERVESTE!  IUBESTE!  MEDITEAZA!  REALIZEAZA!

– Fiecare om poseda lumea lui de ganduri.

– Cultivati obiceiul bucuriei si al gandurilor bune si nobile.

– Nu ingramaditi in creier ganduri,  informatii inutile. Invatati sa va curatati mintea de lucruri ce nu va mai trebuie. Numai astfel veti putea umple mintea cu ganduri divine.

– Gandul constient transforma, innoieste si cladeste din nou.

– Fiecare gand are greutate, forma, culoare, calitate si putere. Forma este starea inferioara, iar numele – cea superioara a unicei puteri numite gand.

– Gandul este o putere dinamica, vie, vitala, cea mai vitala, subtila si irezistibila forta care exista in univers.

– Gandul este singurul care reprezinta toate lumea, batranetea, moartea, marele pacat, pamantul, apa, focul, aerul, eterul.

– Gandul il leaga pe om.

– Fiecare om creeaza o lume a binelui si a raului, a placerii si durerii numai prin imaginatia sa.

– Expansiunea gandurilor catre obiecte incatuseaza, iar renuntarea la ganduri reprezinta eliberarea.

– Mintea in sine este o inregistrare de impresii care se exprima neincetat sub forma de impulsuri sau ganduri.

Devino intruchiparea unei naturi bune. Serveste, iubeste, daruieste! Gandeste bine despre toata lumea. Fa-i pe oameni fericiti. Traieste ca sa fii de folos. Atunci vei intra in imprejurari favorabile.

Un om inteligent este mereu atent, vigilent si circumspect. El isi supravegheaza intotdeauna gandurile. Este prudent in vorbirea sa, vorbeste putin si in cuvinte frumoase si nu foloseste niciodata vorbe aspre, ce ar putea jigni. El este rabdator, milos si nutreste o dragoste universala. El nu minte. Isi masoara cuvintele. Este echilibrat si vesel.