Momente de trezire

Am avut in viata momente de intelegere, de claritate, in care am simtit ca ma trezesc, ca ies dintr-un somn adanc si vad lucrurile altfel. In astfel de momente, am inteles brusc ca viata mea nu e asa cum credeam eu sau nu se indreapta in directia in care eu credeam. Ca si cum as fi trait intr-un vis si m-am trezit dintr-o perioada traita inconstient.

Momentele de criza, dificile din viata au uneori acest efect. Ne scutura profund, ne trezesc. Tragediile personale, pierderea unei relatii, a cuiva drag sau a serviciului, o problema de sanatate bat la usa noastra. Oricare din acestea ne poate scoate din somnul nostru metaforic si ne trezim buimaci ca ne intrebam: „Ce a fost cu mine pana acum?”

Asemenea momente de trezire, de intelegere, de claritate, m-au ajutat sa inteleg, sa recunosc cateva adevaruri si principii fundamentale. Sustinuta de ele, am gasit ajutor si curaj pentru calatoria pe care am inceput-o: aceea de a trai intr-un mod mai constient, mai treaz. Sper sa va ajute si pe voi, cele care cititi acum.

1. Suntem responsabile pentru propriile noastre vieti

Acest principiu aduce cu el multe emotii contradictorii. Daca inteleg ca doar eu sunt responsabila pentru viata mea, cu inaltimile si prapastiile ei, pot sa apara teama si ingrijorarea. Ne putem trezi paralizate de gandul ca am putea face alegeri eronate sau am putea gresi. Din aceasta perspectiva, auto-responsabilitatea poate fi greu de acceptat. E un adevar ca multe dintre noi refuza sa cunoasca, sa inteleaga, pentru ca este mult mai usor sa dam vina pe altii; e mai simplu sa delegam responsabilitatea, in special pentru suferinta si suparare, sau pentru consecintele alegerilor neinspirate.

Pe de alta parte, acest principiu poate aduce usurare si o libertate noua. Daca e sa se realizeze ceva, depinde de mine! Exista o putere imensa in a sti ca ne putem alege modul in care gandim, simtim, ne comportam. Ne putem alege modul in care ne castigam existenta, cu cine ne asociem, si multe alte lucruri. Cand am deplina responsabilitate pentru viata mea, lumea e a mea, imi pot crea propria realitate.

2. Nu exista eşecuri sau drumuri gresite

Fiecare decizie pe care o luam ne aduce mai aproape de cine suntem noi cu adevarat. Fiecare alegere, pregatita atent sau luata in graba, ne invita sa privim mai profund la cine suntem noi. Prin alegerile noastre ne descoperim valorile, caracterul, punctele puternice si cele slabe. Ne descoperim talentele si inzestrarile. Din acest punct de vedere, nu exista cale gresita sau corecta de urmat. Fiecare drum ne poate duce catre o versiune mai completa a noastra insine.

Intrebati-va care a fost cea mai mare greseala pe care ati facut-o vreodata. Apoi intrebati-va ce ati invatat din acea experienta. Ati devenit o persoana mai buna trecand prin ea? Cat timp continuam sa reflectam asupra acestor experiente, fiind atente la tot ce ne pot invata, increderea si caracterul nostru continua sa se dezvolte. Greselile sunt pentru a invata.

3. Exista o imagine mai ampla, o ordine superioara in viata noastra

Daca viata iti da lamai, fa limonada. Nu intotdeauna stim de ce ni se dau anumite experiente sau provocari, dar realitatea este ca le primim. Daca putem sa acceptam ceea ce ni se da, putem face „o limonada” deosebita cu viata noastra. Sau putem continua sa ne plangem de greutati, sperand sa obtinem suc de portocale din lamai, si astfel sa ne blocam propria crestere. Cu adevarat, am primit lamai dintr-un anumit motiv. E recomandabil sa lucram cu ceea ce avem.

Ca fiinte umane, poate nu avem puterea de a vedea in viitor. Nu putem privi de sus la viata noastra, ca o pasare, ca sa observam unde va duce fiecare intorsatura si cotitura a vietii. E bine sa avem incredere. Incredere ca locul spre care mergem este cel mai bun pentru cresterea noastra. Incredere ca vom fi protejati de ajutoare pamantesti si ceresti. Si, cel mai important, sa avem incredere ca in viata noastra exista o Forta Superioara care ne ghideaza intotdeauna.

Am fost create pentru a fi fericite, pentru a trai bucuria. De noi depinde ce alegem: sa ne dormim inconstient viata sau sa deschidem larg ochii si sa intampinam rasaritul unei noi realitati cu recunostinta, bunavointa si speranta.

Anunțuri

Exercitiu: Cum sa fii un bun ascultator

Scopuri: Sa ai o relatie construita pe incredere; Sa inveti cum sa folosesti „instrumentul potrivit de comunicare”.

Acest exercitiu este un instrument bine cunoscut de comunicare care este folosit, sub multe forme, in numeroase situatii  – de la sedinte de consiliere si terapie pana la meditatie si arbitrare.

El functioneaza astfel: Decide cine va incepe partea orala a exercitiului (Partenerul A) si cine va fi cel care va asculta (Partenerul B). Veti schimba rolurile mai tarziu. Daca nu va puteti decide, dati cu banul.

Partenerul A: Alege un subiect. Incepe cu ceva necontroversat, dar interesant, precum „lucrurile pe care imi place sa le fac cu alti oameni”. Acorda-ti doua minute (nu mai mult) si vorbeste despre acest subiect cu partenerul tau. Foloseste afirmatii despre tine insuti. Adica propozitii care incep cu „eu sau ”„mie” decat cu „tu”, „tine” sau „altcuiva”. De exemplu:

„Mie imi plac plimbarile in padure cu prietenul meu John.”

Si nu:

„Este placut sa mergi la plimbare in padure cu John”.

Acest lucru este important deoarece comunicarea provine direct de la persoana care vorbeste si acea persoana isi asuma responsabilitatea a ceea ce spune.

Cand ai terminat de vorbit despre subiectul respectiv (uita-te la ceas) spune „Gata” sau „Am terminat”.

Partenerul B: Asculta cu atentie fara sa intrerupi. Incearca sa mentii contactul vizual in timp ce asculti. Concentreaza-te pe ascultat si incearca sa-ti amintesti exact ceea ce ai auzit fara sa interpretezi sau sa ai vreo reactie.

Cand auzi cuvintele „Gata” sau „Am terminat”, acorda-ti o secunda sa recapitulezi in sinea ta ceea ce ai auzit. Ideea exercitiului este sa te concentrezi sa asculti cu atentie ceea ce are de spus cealalta persoana fara sa o judeci, sa ai vreo reactie sau sa-i raspunzi.

Cand esti gata, spune-i celeilalte persoane ce ai auzit. Fa acest lucru fara a interpreta ori judeca sau porni vreo discutie; pur si simplu reda cat de exact poti ceea ce ai auzit. Scopul este de a te asigura ca ai auzit exact ceea ce a spus cealalta persoana.

Cand ai ajuns la capatul „redarii”, spune „Gata” sau „Am terminat”.

Partenerul A: Daca dupa ce ti s-a repovestit totul, simti ca nu ai fost inteles corect, poti repeta ceea ce ai spus si poti cere sa fie redate spusele tale. Nu schimba ceea ce ai spus, dar daca este necesar, poti sa faci mici clarificari.

Pentru ambii: Repetati procesul de redare pana cand ceea ce a fost spus este redat corect. Odata ce a avut loc o redare exacta, schimbati rolurile astfel incat Partenerul B sa fie cel care vorbeste si Partenerul A cel care reda.

Iata un exemplu:

Partenerul A: „Mie imi plac plimbarile in padure cu prietenul meu John.”

Partenerul B: „Tie iti place sa te plimbi cu John”.

Partenerul A: „Imi place sa ma plimb in padure cu prietenul meu John”.

Partenerul B: „Iti place sa te plimbi in padure.”

Partenerul A: „Imi place sa ma plimb in padure cu prietenul meu John”.

Partenerul B: „Iti place sa te plimbi in padure cu prietenul tau John”.

Dupa ce Partenerul B a redat cu succes Partenerului A ceea ce el a spus, Partenerul B mediteaza doua minute inainte de a vorbi despre subiectul respectiv.

Partenerul A reda apoi ceea ce ea sau el a auzit, cu cateva clarificari, daca este nevoie.

Efectueaza de trei ori acest exercitiu cu Partenerul A care vorbeste/ Partenerul B reda si Partenerul B vorbeste/Partenerul A reda.

In timp ce efectuezi exercitiul, observa cu cata acuratete poti auzi cealalta persoana. In timp, capacitatea ta de a asculta va deveni din ce in ce mai precisa.

Daca acest exercitiu este efectuat cu succes, are ca rezultat:

  • Persoana care vorbeste stie ca a fost auzita.
  • Persoana care asculta stie ca a auzit corect.

Aceasta este baza unei bune comunicari. Ceea ce descopera majoritatea persoanelor cand efectueaza acest exercitiu este ca ei nu aud ceea ce spune cealalta persoana. Daca esti de mult timp intr-o relatie s-ar putea chiar sa descoperi ca esti atat de sigur ca stii ceea ce urmeaza sa spuna cealalta persoana incat nici nu auzi cu adevarat ceea ce spune.

Exercitiul in sine are scopul de a te face sa asculti cu atentie fara a judeca. Scopul exercitiului nu este de a avea o discutie, desi o discutie poate avea loc la terminarea exercitiului. Unul din cele mai comune lucruri despre care se discuta dupa aceea este despre faptul cum acelasi cuvant, la fel ca si felul in care a fost rostit, poate avea intelesuri diferite pentru fiecare din noi. Drept consecinta adesea ne trezim in situatia de a lamuri confuzia creata.

Data viitoare cand te afli in situatia in care te certi sau te deranjeaza comportamentul persoanei iubite, incearca Exercitiul de Ascultare activa si vezi ce se intampla. (din cartea Vindecare prin tehnici sexuale taoiste, ed. Kamala)

Eu sunt numitorul comun al experientelor mele

Zilele trecute, citeam din jurnalele mele vechi, si am inteles ca eu sunt numitorul comun al experientelor mele. Tot ce am facut pana acum a fost alegerea mea, eu sunt responsabila de toate actiunile mele, de emotiile si reactiile mele. Nu familia, anturajul, prietenii sau mediul. Pentru ca, indiferent de situatie, am actionat, am gandit, am simtit intr-un mod caracteristic mie.

In plus, am inteles ca tot ce am facut pana acum, tot ce am trait, am gandit, a fost o experienta, nu o ratare. Nu o greseala, ci doar o lectie.

Chiar daca o experienta a fost neplacuta, nu pot sa spun ca a fost buna sau rea, a fost necesara pentru mine. Din alt punct de vedere, ar putea fi bun sau rau, dar pentru mine a fost necesar. Cu mintea de atunci, cu cunostintele si experienta de atunci, nu puteam actiona altfel. Ma accept si ma iubesc pentru tot ce am facut, pentru ca totul m-a adus in punctul in care sunt acum.

Cand inveti sa mergi, cazi si te lovesti, renunti sa mai mergi doar pentru ca ai cazut? sau te bucuri ca inveti sa mergi, te ridici, te scuturi si mergi mai departe?

Ma consideram o persoana lipsita de valoare, nedemna de a fi iubita, ca si cum eu eram acea (presupusa, imaginata) greseala. Ma confundam pe mine, cea adevarata, cu ceea ce faceam, cu ceea ce gandeam. Ceva s-a schimbat, centrul de greutate este acum spre interior, adica spre mine, numitorul comun al tuturor experientelor mele, nu spre exterior (mediul, parerile, reactiile celorlalti).

Daca ma murdaresc, mama mea stie ca tot eu sunt si ma ajuta sa ma spal. Nu imi spune ca nu mai sunt copilul ei, ci ma iubeste pentru ce sunt, nu pentru ceea ce imbrac.

Asta inseamna sa vad adevarata fata a unui lucru, a unui om, a unei fapte, inclusiv fata de mine. Inseamna acceptare. Inseamna responsabilitate pentru ceea ce fac, simt, gandesc. Eu sunt „de vina”, responsabila, raspunzatoare pentru tot ce mi s-a intamplat in viata!

Iar apoi am deschis o carte (Daruri pentru viata) si iata ce am citit:

„Nu exista greseli. Intamplarile pe care le atragi asupra ta, oricat de neplacute ar fi ele, sunt absolut necesare pentru ca tu sa inveti ceea ce trebuie sa stii. Fiecare pas pe care il faci este necesar ca sa ajungi la telul pe care ti l-ai propus.” Richard Bach

„Nu exista experiente negative, doar experiente care te ajuta in dezvoltarea ta si te intaresc astfel incat sa poti zbura spre noi inaltimi. Nu exista esecuri. Doar lectii.”Robin S. Sharma

Fericirea simpla de a exista

Din fericirea simpla de a exista, florile infloresc, raurile curg, soarele straluceste, iubirea se daruie.

O fericire simpla, de copil, nemasurata, suficienta prin ea insasi, care nu cere nimic si se daruie total.

In afara timpului, umpland tot, constienta de ea si fericita, aceasta fericire exista mereu, chiar daca o observam sau nu, modesta si rabdatoare.

Si, intr-adevar, nu are motiv!

Varsta si calea spirituala

In adolescenta, visam o lume frumoasa, cu oameni iubitori, cu relatii perfecte, in care totul era posibil. La un an dupa Revolutie, am inceput un curs de yoga. De fapt, cu un an inainte fusesem la cateva lectii de karate, de care m-am lasat rapid, era prea violent pentru mine. Doream totusi ceva care sa ma disciplineze, sa ma calmeze, sa ma pot concentra mai bine, eram impulsiva si superficiala, dezordonata si delasatoare. Atunci, tata mi-a sugerat ca as putea invata yoga, care pe el il ajutase in tinerete, sa se relaxeze si sa isi controleze bine reflexele. Asa ca, imediat ce am vazut un afis de yoga in oras, m-am dus.  Aveam 17 ani, eram atat de naiva!

M-a ajutat practica posturilor, a meditatiei, m-a calmat, mi-a deschis un nou orizont. Eram exaltata despre cate se pot face cu ajutorul yogai. Inclusiv in domeniul pe care il doream cel mai mult sa fie implinit, al relatiei de cuplu. Intotdeauna am dorit o relatie perfecta, care sa dureze etern, poate pentru ca nu vazusem in jurul meu asa ceva. Majoritatea cuplurilor aveau probleme, nu se intelegeau, iar eu simteam ca Iubirea este altceva. Unul din primele lucruri pe care le-am retinut din yoga era faptul ca omul reprezinta la scara terestra divinitatea. Asta m-a atras cel mai mult. Gandeam: daca e asa, inseamna ca e posibil sa traiesti aici, pe pamant, o iubire divina.

Mi-a placut mult sa practic yoga dimineata, inainte sa merg la scoala. Eram in clasa a 12-a, incepeam scoala la ora 7 dimineata, iar eu ma trezeam la 5-6 si faceam cele cateva posturi pe care le invatasem. Dormeam in aceeasi camera cu surorile mele, asa ca o perioada le-am cam deranjat, pentru ca podeaua casei parintesti scartaia si le trezeam cand mergeam prin camera.

Privind retrospectiv, imi dau seama ca m-am aruncat in yoga ca intr-o salvare, a fost ca o fuga de realitate. Voiam altceva decat viata mea de atunci, asa ca mi-am creat o lume utopica, asa-zis spirituala.  Tin minte si acum ca la meditatie nu simteam nimic, dar, ca sa nu deranjez cursul, stateam cuminte cu ochii inchisi si spuneam in gand Luceafarul de Eminescu, pentru ca era cea mai lunga poezie pe care o stiam, pana se termina meditatia.

Ma intreb daca e o greseala sa incepi o cale spirituala in copilarie – adolescenta, cand inca nu stii mare lucru despre lume, cand inca nu ai un orizont vast din care sa alegi si poti fi influentat foarte mult. De fapt, independent de calea spirituala aleasa, consider ca e o greseala sa ramai inchis in acea cale, sa iti inchizi mintea fata de alte traditii, sa le negi chiar, sa nu studiezi, sa nu citesti carti din alte domenii, indiferent de varsta. De fapt, maturitatea (inclusiv maturitatea spirituala) nu tine de varsta biologica, si se obtine prin experienta directa.  Adica inclusiv din ceea ce numim greseli.