E totul rânduit – George Tarnea

Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?

Cum să înoti prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?

E totul rânduit să se întample-
Cu simplitatea unei adieri-
Când de lumină sufletul se umple.

Reclame

Daca inima este plina de iubire, vei vorbi despre iubire

„Dacă gandesti bine despre ceilalti oameni, atunci vei vorbi de bine cu si despre ceilalţi oameni. Gura exprima ceea ce umple inima. Daca inima este plina de iubire, vei vorbi despre iubire.”  – Maica Teresa

Seminar „Fii Femeia care esti menita sa fii!” – 4-6 martie, Sanpetru, Brasov

This gallery contains 4 photos.

De-a lungul timpului, in toata lumea, femeile s-au intalnit pentru transmiterea traditiei, initiere, impartasire, cantece, dans si (re)descoperire. Aceste intalniri si legaturile create hranesc sufletul femeii, amintindu-i de cele mai profunde aspiratii, de prioritatile ei. Ele ii amintesc de dorinta … Citește în continuare

Evaluează asta:

Corpul nostru – templul Inimii

Crearea unei vieti spirituale autentice pentru noi insine cere contemplare  – puterea profunda de a asculta Divinitatea cand vorbeste in si prin noi. Radacina cuvantului contemplare inseamna „a face un templu cu”. Un templu este un loc dedicat adorarii sau prezentei unei zeitati. Corpul, mintea si inima noastra pot fi un asemenea templu. E propriul nostru sanctuar interior, locul tacerii profunde din noi insine. Un loc unde sacrul poate fi trait, recunoscut si unde sa ne lasam imbratisati de el. Depinde de noi sa ne cream, sa redescoperim acest templu interior.

Incepem prin a crea spatiu sacru in noi insine, prin tacere, pentru a putea fi mai deschisi si mai receptivi in fata Divinului asa cum ni se arata. O practica personala a tacerii ne face capabili sa ascultam cu adevarat, ca sa putem auzi cum se reveleaza Divinul. Ne inclinam spre Dumnezeu cu simturile acordate pentru a putea observa ce ni se comunica. Comunicarea divina ia multe forme: cuvinte, sunete, imagini, senzatii. E nevoie de practica pentru a observa aceste expresii si a asculta ce aduc ele. E nevoie de discernamant.

Pentru a putea simti divinul in si prin noi, in viata de zi cu zi, e necesara o perioada lunga de timp. In copilarie, Dumnezeu era pretutindeni in jurul nostru, stralucind in flori sau constelatii si, in acelasi timp, in noi, il traiam in corpurile noastre, daca ne lasam in voia acestui sentiment. Dar cand am pierdut aceasta legatura divina pe care o simteam in corpurile noastre tinere?

In adolescenta, am inceput sa ne indoim de corpurile noastre, chiar sa le dispretuim. Abdomenul si sanii se schimbau, la fel si misterul ascuns intre coapsele noastre. Ne-am transformat in altcineva fara permisiunea sau implicarea noastra constienta. Mai este de mirare ca in aceasta perioada formatoare a vietii am inceput sa avem suspiciuni legate de corpul nostru? Combinati aceasta indoiala personala cu tendintele sociale si religioase care afirma ca trupul nostru e rau (o sursa de tentatie), este inferior (sexul slab) si defect (trebuie mereu imbunatatit), si astfel obtinem o negare sau o amnezie, uitam ca trupul nostru poate fi o cale catre Divin. Nu este de mirare ca multe femei au sentimente de neplacere sau chiar de dispret pentru corpurile lor. Foarte multe femei nu sunt multumite de modul in care arata, foarte multe tin regim.

Stiind acestea, ne trebuie multa imaginatie sa ne vedem corpul ca fiind sacru, sa credem ca el este locul deosebit creat de Dumnezeu pentru a ne gazdui sufletul nostru pe pamant si chiar mai important, ca el este o modalitate directa de comunicare cu sursa noastra, cu izvorul din care am aparut.

Si totusi, aici, in aceasta lume, prin corpul nostru putem avea o relatie intima cu Dumnezeu. Mintea noastra, care se apropie de Dumnezeu prin gand, este gazduita in creierul nostru. Simturile noastre – vazul, auzul, pipaitul, gustul, mirosul – furnizeaza materia prima din care sunt alcatuite gandurile si senzatiile noastre despre lume. Simtul tactil, impreuna cu reactiile interne corporale – respiratia si bataile inimii – ne acorda la lumea exterioara corpurilor noastre, alertandu-ne cand apare ceva semnificativ. Buzele noastre dau voce experientei. Mainile si picioarele noastre exprima in mod creator intelegerea acestei experiente. Corpul nostru este vehiculul fundamental prin care comunicam cu Dumnezeu. Acest vas, corpul nostru, este un instrument muzical prin care canta spiritul.

Calatoria noastra spre nivelurile cele mai profunde ale fiintei noastre se bazeaza pe capacitatea noastra de a realiza sacralitatea corpului nostru.  Corpul nostru, fiind aici si acum, e cea mai buna modalitate pentru trezirea spirituala. Cea mai mare realizare spirituala la nivel personal nu inseamna transcenderea corpului, ci cuprinderea lui, realizarea unirii dintre corp si spirit, astfel incat noi devenim fiinte umane intregi, complete, unitare, nu versiuni fragmentate.

Pentru a trai la nivelul nostru cel mai profund e necesar sa ne recunoastem corpurile drept creatii exceptionale ale lui Dumnezeu. Putem invata sa ne iubim si sa avem incredere in corpurile noastre, din nou, pentru ca ele sa devina ghizii nostri spre o perceptie sanatoasa si sacra a noastra insine. In corp, pamantul si cerul se intalnesc. Il simtim pe Dumnezeu in fiecare celula, in fiecare bataie a inimii, in fiecare atingere, in fiecare imagine pe care o vedem, in fiecare sunet pe care il auzim. Calatoria vietii noastre este o calatorie de reamintire, de reconectare, de reunire.

Concluzii seminar

In perioada 19 – 21 noiembrie 2010, am tinut seminarul cu tema „Fii femeia care ai fost menita sa fii”, la sala Centrului de Yoga si Meditatie Kamala din Sanpetru, Brasov.

Această prezentare necesită JavaScript.

Prin acest seminar, am dorit sa creez un cadru, un timp si un spatiu special, in care femeile au avut ocazia sa se bucure de liniste, de contemplatie, de reflectare, de intrare in profunzime. Impreuna, am (re)invațat un mod de a trai in care fericirea nu depinde de ceva exterior, si am reintrat in legatura cu puterea din noi, cu lumina din sufletul nostru.

Seminarul a fost interactiv, dinamic, practic, au fost multe fise de lucru, chestionare, discutii referitoare la situatii concrete de viata. S-a transmis un mesaj practic, optimist si concret. A fost un timp si un spatiu magic, in care un grup de femei s-au adunat pentru a retrezi in ele flacara iubirii, a cunoasterii, a sacrului, a magiei vietii.

Am fost impresionata de sinceritatea si deschiderea lor, de dorinta lor profunda de transformare. Iata cateva impresii:

„Tehnicile prezentate m-au ajutat sa ma linistesc si sa ma interiorizez. Salutul Soarelui a fost ceva complet nou pentru mine, mi-a trezit interesul pentru yoga. Mi-a placut exercitiul de relaxare si vizualizare, atunci am realizat ca am nevoie sa imi dau voie sa ma joc. In timpul discutiei libere de sambata, mi-am rezolvat un conflict interior care ma supara de mult timp.”

„M-am descoperit pe mine, poate pentru prima data, si ma bucur ca sunt FEMEIE! Mi-a placut Salutul Soarelui, ma dinamizeaza extraordinar, posturile noi invatate, tehnica de respiratie alterna imi fac bine. Am reusit sa ma interiorizez, sa ma regasesc. Cel mai viu imi vine in minte exercitiul cu bobocul de floare, inflorit, prima intalnire cu sufletul meu, deschis acum! Apreciez enorm efortul tuturor femeilor care au participat la acest seminar, era nevoie de toate aici. Mi-a schimbat viata total, m-a transformat! Am avut o experienta foarte profunda. A trebuit sa ma confrunt cu realitatea mea, cu ce am tinut in mine sau am uitat. Simt acum ca am puterea unica si nemarginita sa merg mai departe. Acum stiu ca am de unde si pot darui, iubi, ierta mai mult!”

„Chiar am simtit ca infloresc. Multumesc pentru tot. A fost o grupa excelenta!”

„Mi-a adus mai multa incredere in mine si mai multa bucurie in suflet.”

„Am inteles ca pot sa fiu calmul si armonia pe care vreau sa le vad in lume, ca pot sa vad viata cu ochi de copil.”

„Programul a fost practic, tehnici prin care patrundeai in interiorul tau, lucruri scrise cu care ramai si dupa seminar. Totul a fost plin de iubire si caldura, destins. M-a ajutat sa ma cunosc mai bine, sa aduc lumina in sufletul meu, sa fac mai mult pentru mine si implicit pentru cei din jurul meu.”

„Mi-am dat seama ca eu ar trebui sa fiu prietena mea cea mai buna. Si mai trebuie sa lucrez la asta.”

„Tehnicile prezentate m-au ajutat sa redescopar parti din mine la care uit sa fiu atenta uneori. Mi-au placut foarte mult discutiile libere, le-am descoperit pe fete ca pe niste prietene apropiate. Mi-am adus aminte ce bine e sa fii femeie!”

Lucian Blaga – Lumina

Lumina ce-o simt
navalindu-mi in piept cand te vad,
oare nu e un strop din lumina
creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata?

Nimicul zacea-n agonie
cand singur plutea-ntuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
„Sa fie lumina!”

O mare
si-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume si soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci – cine stie?

Lumina ce-o simt navalindu-mi
in piept cand te vad – minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata in ziua dintai.

Femeia inteleapta

Nu am scris eu ceea ce urmeaza, am primit textul de la o prietena, insa reprezinta un punct de vedere cu care sunt in mare masura de acord. De luat aminte…

Femeile imature îsi pastreaza agenda complet goala si asteapta sa le sune un barbat. Femeile mature îsi fac propriile planuri si îi spun cu gratie barbatului pe care îl apreciaza ca este binevenit în acele activitati la care doreste sa participe.
Femeile imature vor sa-l controleze pe barbatul din viata lor. Femeile mature stiu ca, daca barbatul le iubeste cu adevarat, controlatul este absolut inutil.
Femeile imature îl „verifica” pe barbatul care nu le-a sunat. Femeile mature sunt prea ocupate ca sa observe ca el nu a sunat.
Femeile imature încearca sa „înlantuiasca” un barbat utilizand sexul. Femeile mature stiu ca numai sex-appealul de tip mental poate determina un barbat sa vrea sa te „înlantuiasca” el pe tine.
Femeile imature se îndragostesc si vaneaza obiectul afectiunii lor pana în panzele albe, ignorand toate semnalele pe care le primesc si toate realitatile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi. Femeile mature stiu ca uneori acela pe care îl iubesti nu te poate iubi pe tine, si îsi vad de viata lor mai departe, fara amaraciune si furie.
Femeile imature falsifica manifestarile placerii sexuale, ori asteapta cuminti sa termine barbatul ceea ce face el acolo în mod egoist ori prostesc… Femeile mature, în aceeasi situatie, spun „Opreste-te”, se ridica, se îmbraca si pleaca.
Femeile imature ignora „baietii buni”. Femeile mature ignora „baietii rai”.
Femeile imature îl pot aduce pe un barbat la orgasm, femeile mature îl pot aduce pe barbat Acasa.
Femeile imature sunt permanent îngrijorate ca nu sunt suficient de frumusele sau bune pentru un anume barbat. Femeile mature stiu ca sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare barbat.
Femeile imature încearca sa monopolizeze tot timpul barbatului lor (de ex: nu admit ca el sa petreaca timp cu prietenii lui). Femeia matura realizeaza ca îi poate oferi linistita spatiul de care are nevoie unui barbat, asta va face apoi timpul petrecut în cuplu chiar mai placut si special – si pleaca sa se distreze cu prietenele ei.
Femeile imature gandesc ca un barbat care plange este un barbat slab. Femeile mature îi ofera acestuia un umar pe care sa planga si o batista.
Femeile imature vor sa fie rasfatate si îi spun asta în mod raspicat barbatului lor. Femeile mature îi „arata” barbatului ce înseamna rasfatul si îl fac sa se simta suficient de confortabil ca sa poata raspunde cu reciprocitate fara teama ca-si va pierde „barbatia”.
Femeile imature sunt ranite de un barbat si-i fac pe toti ceilalti barbati sa plateasca pacatele aceluia. Femeile mature stiu ca acela a fost doar un barbat.
Femeilor imature le este frica de perioadele în care sunt pe cont propriu. Femeile mature apreciaza aceste perioade si le utilizeaza ca timp pretios, în care poti realiza mari progrese personale.

Fa din viata ta o victorie!

Draga Femeie,

Daca esti in permanenta fericita si plina de forta, radiind in jurul tau fascinatie, daca fiecare zi a vietii tale e plina de sens si luminata de iubire, atunci esti aproape de sufletul tau. Fiind binecuvantata de Dumnezeu cu o viata atat de implinita, gandeste-te cu dragoste la toate femeile din aceasta lume, urmarind sa le transmiti fericirea de a trai. Si roaga-te sa poti aduce in aceasta lume iubirea fara sfarsit a lui Dumnezeu.

Daca nu traiesti plina de forta si bucurie fiecare zi a vietii tale, inseamna ca ai uitat de sufletul tau si de lumina pe care Dumnezeu a sadit-o acolo.

Pentru ca aceasta menire a vietii tale sa se implineasca, trebuie mai intai sa te transformi tu insati, sa-ti transformi corpul, sufletul si mintea, sa-ti educi vointa, sa ceri ajutorul ingerilor si al lui Dumnezeu cat mai des, cu o mare credinta, in fiecare imprejurare concreta a vietii de zi cu zi.

Cunoasterea inseamna putere, iar o fiinta puternica poate darui extrem de mult si chiar aceasta daruire ii umple viata de o fericire constanta, pe care nimic din lumea aceasta sa nu o poate atinge. Bucuria de a face mereu bine celorlalti, la modul eficient si inspirat, atrage protectia ingerilor si face ca Dumnezeu sa  coboare in noi din ce in ce mai mult cu pacea si iubirea sa.

O femeie plina de entuziasm si dinamism creeaza mai mereu in jurul ei o efervescenta a vietii traite din plin, ca o flacara ce isi daruie permanent lumina si caldura. O femeie plina de viata si puternica este inima unei familii, a unui grup sau a unui cuplu, ea emana pretutindeni fericire, calm si iubire.

In lumea agitata si rapida de azi, femeia uita sa-si reimprospateze izvorul vitalitatii si se lasa cuprinsa de slabiciune fizica si psihica, nemaistiind cum sa se refaca. De (prea) multe ori femeia uita de ea insasi, daruindu-se celor dragi pana la completa epuizare a resurselor fizice si psihice; ea poate sa se daruiasca astfel ani sau zeci de ani in sir, dar pana la urma, datorita necunoasterii unor legi esentiale ale vietii, ea isi pierde forta si stralucirea, uneori uitand chiar si de iubire. Ea uita treptat de comoara sufletului  ei, si aceasta se ingroapa adanc sub praful obisnuintei, plictiselii, oboselii. Ea daruieste mereu si mereu celorlalti, punandu-se mereu ultima pe lista. Este ultima ei prioritate sa aiba grija de ea insasi, sa isi aminteasca pur si simplu sa fie si sa se bucure de viata, sa ia aminte la dorintele cele mai profunde ale inimii ei. Ceilalți nu sunt vinovați ca ea a uitat secretul puterii nesfarsite pe care Dumnezeu i-a daruit-o.

Uneori, ea simte ca nu mai poate continua asa. Mesajele sunt clare: oboseala, nerabdare, nefericire, tensiuni si boli in corp, lipsa creativitatii, relatii neimplinitoare. Ea simte ca trebuie sa faca o schimbare, dar e dificil sa o faca de una singura, pe cont propriu. E greu sa faca aceasta in mijlocul tuturor activitatilor care sunt in curs de desfasurare in viata ei, acasa si la serviciu.

Simte si crede ca e posibila o viata echilibrata si plina de bucurie si forta. Dar e nevoie de a acorda perioade speciale pentru a face ca acest nou mod de viata sa prinda radacini. De aceea e nevoie periodic de o iesire, de o pauza, de o retragere intr-un mediu prielnic pentru aceasta schimbare, pentru reamintirea de sine.

Face parte din menirea ei ca femeie in aceasta lume sa se regasesca pe ea insasi si comoara sufletului ei care tainuieste atatea puteri.

Femeia este iubire. Ea se hraneste din iubire, rezista prin iubire, se lupta prin iubire si isi savureaza victoria iubind. Cand sufletul tau este plin de iubire, traiesti senzatia minunata de a fi indragostita; si atunci comoara din sufletul tau straluceste raspandindu-si razele pline de fericire nu doar asupra fiintei iubite, ci pretutindeni, tot timpul, ca o splendoare luminoasa ce exista pentru tine in toate lucrurile si toate fiintele, incat iti vine sa imbratisezi copacii si cerul, sa mangai iarba si frunzele pomilor, sa razi in sufletele tuturor copiilor, sa canti si sa zbori ca pasarile, sa umpli de bunatate inima batranilor; simti nevoia sa patrunzi pretutindeni si sa impregnezi totul cu bucuria ta nestavilita care nu mai incape nicaieri si creste mereu. Indragosteste-te in fiecare zi de iubitul tau, de lumina soarelui, de copilul tau, de inimile oamenilor, de cerul nesfarsit, de sufletul poetilor, indragosteste-te!

Iubeste din tot sufletul tau ceea ce mirosi, ceea ce gusti, ceea ce vezi, ceea ce atingi, ceea ce crezi sau visezi, caci viata ta se va sfinti prin iubire si te vei asemana ingerilor. Prezenta ta in aceasta lume este poarta spre paradis: tu esti legatura dintre om si Dumnezeu, ca o raza stralucitoare ce uneste inima omului cu iubirea lui Dumnezeu.

Fa din viata ta o victorie, o necontenita incununare, astfel incat fiecare zi sa aduca noi bucurii, tie insati si celorlalti!

Sri Yantra – Intelepciunea Existentei in Frumusete si Iubire

In perioada 15 – 17 oct 2010, la Centrul Kamala a avut loc seminarul cu tema „Tantra shastra 3 – Tripura Sundari – Intelepciunea existentei in Frumusete si Iubire”.

Tot sufletul mi-a cantat in aceste trei zile,  m-am bucurat foarte mult de Frumusete, de Iubire, de Dor.

Pentru mine (si colegii mei), seminarul a inceput cu mult timp inainte, odata cu pregatirile necesare.Cel mai mult m-a emotionat construirea yantrei vii a lui Sundari, numita traditional Sri Yantra. E un desen destul de complicat, iar pasiunea mea matematica a fost provocata sa se manifeste prin realizarea acestui desen pentru un patrat cu latura de 1,20 m. Nici pe hartie nu e foarte simplu,  iar pe pamant poate fi destul de complex, datorita aproximarilor.

Sri Yantra e frumoasa in sine insasi, chiar si fara sa stii simbolistica ei traditionala. Doar desenarea ei, mai intai pe hartie, apoi constructia ei pe pamant, cu boabe de grau,  m-a bucurat foarte mult. E un simbol foarte frumos, armonios. Fiind atenta in timpul desenului, am simtit cum se strecoara in suflet un val de frumusete, de admiratie pentru perfectiunea ei, pentru eleganta si nobletea ei.  I-am inteles pe indieni, care isi deseneaza in fiecare dimineata o yantra in fata casei, cu creta, din flori sau pe pamant. E un gest care poate sa inalte si sa incarce toata ziua cu frumusete, cu un simt al sacrului, in fiecare clipa. Iar daca mai si cunosti cate ceva despre Sundari, Intelepciunea Existentei in Frumusete si Iubire, hotararea de a pastra mereu atingerea sacra a Frumusetii si a Iubirii in viata ta devine si mai puternica.

Aici este filmul de prezentare a modului in care a fost facuta yantra vie a lui Sundari.  Ea a fost facuta cu o saptamana inainte de seminar, a fost udata in fiecare zi, iar in ziua dinaintea seminarului a fost impodobita cu flori.  In ultima zi, dupa ce s-a incheiat seminarul, s-a reintors in natura, fiind scufundata in apa unui rau. Bucurati-va si voi, impreuna cu mine, caci eu nu ma mai satur sa revad acest film. In albastru e Simona Trandafir, cea care a tinut seminarul. Eu sunt in rosu 🙂 .

A trai cu iubire e datoria noastra

Am revazut de curand filmul „Pe aripile vantului” care m-a impresionat, ca de obicei cand il revad.  Am sa ma opresc acum doar asupra unei scene, care mi-a dat de gandit. Scarlett avea grija de casa si de familia ei, in timp ce prietena ei, Melanie era bolnava dupa o complicatie la nastere.  La un moment dat, Melanie coboara scarile spre parter, abia tinandu-se pe picioare si cu o voce buna, dar slaba, a intrebat-o pe Scarlett ce putea face sa ajute si ea, se simtea vinovata ca statea in pat, bolnava,  in timp ce altii munceau. Iar Scarlett i-a spus doar sa se intoarca in pat, sa se faca bine, pentru ca altfel mai tarziu nu va putea sa o ajute. „Nu m-am gandit in felul acesta”, raspunde Melanie si urca inapoi, incet, scarile.

Am vazut filmul cand eram mica, si de atunci mi-a ramas in minte ideea ca trebuie sa fim noi bine inainte de a-i putea ajuta si pe altii.  Iar acest lucru este valabil in toate domeniile vietii, in toate planurile existentei noastre: fizic, mental, emotional, spiritual.

Anne Morrow Lindberg, soţia aviatorului Charles Lindberg, a scris: „Pentru că natura unei femei este aceea de a hrăni, ea trebuie să se hrănească pe ea însăşi.” In fiecare femeie exista un adevar esential care asteapta sa fie dezvaluit, un adevar care ne va da puterea sa traim o viata spirituala autentica, reala, in fiecare zi. Cautarea acestui adevar profund poate fi gresit inteleasa ca fiind egoista si centrata pe propria persoana, insa, in realitate, este exact contrariul. A intelege cine suntem si a ne stradui sa traim o viata autentica are o importanta vitala  pentru noi si pentru binele celor din jur, al lumii ca intreg. Noi, femeile, dorim sa dezvaluim lumii fiintele puternice, compasive, creatoare care suntem, in esenta noastra. De aceea, descoperirea si exprimarea adevaratului nostru eu este darul cel mai pretios si mai plin de bucurie pe care ni-l putem face noua insine si celorlalti.

Maica Tereza a spus unor vizitatori care venisera in India in cautarea experientelor spirituale: „Uitati-va in jurul vostru, la familie, la vecini si prieteni. Au nevoie de ajutor? Le e foame? Sunt singuri? Ii puteti alina?”

Maica Tereza nu le-a spus vizitatorilor ei doar sa mearga acasa si sa faca fapte bune.  Ea le-a spus: Ce faceti aici cautand iluminarea? A trai cu iubire este dharma (datoria) voastra. Nu trebuie sa calatoriti in jurul lumii pentru a servi. Deschideti-va ochii spre cei din jurul vostru. Fiti de ajutor, fiti iubitori. Impartiti ceea ce aveti, daruiti-va pe voi insiva. Oferiti ajutor celorlalti, incepeti in propria voastra casa, in propria voastra familie, in propriul vostru suflet. Ea ne indruma pe fiecare dintre noi sa privim inauntru, la propriul nostru suflet si sa avem grija de el.

„Lucrezi cu tine insuti pentru a putea sa lucrezi cu alti oameni.” (calugarita budista Pema Chodrom) Cand lucram cu noi insine, cand ne descoperim si ne exprimam propriul adevar, iubirea pentru noi înşine şi compasiunea devin din ce in ce mai profunde.  In timp, aceasta iubire va curge libera spre ceilalti, căci este in natura ei sa faca astfel. A ne perfecţiona pe noi înşine, a transmite adevarul fiintei noastre inseamna a lucra pentru binele tuturor.

Maica Tereza

– Imprastie dragoste oriunde te duci. Sa nu lasi pe nimeni sa te intalneasca fara sa plece mai fericit.

– Bucuria este rugaciune. Bucuria este tarie. Bucuria este o plasa a dragostei cu care prinzi suflete.

– Haideti sa ne intampinam mereu unul pe altul cu zambete, pentru ca zambetele sunt inceputul iubirii.

– Inainte sa vorbesti, este necesar mai intai sa asculti, pentru ca Dumnezeu vorbeste in tacerea inimii.

– Tacerea se afla la baza comuniunii profunde cu Dumnezeu si cu orice alta fiinta. In tacere suntem inundati de energia lui Dumnezeu care ne ajuta sa facem toate lucrurile in bucurie. Avem nevoie sa il gasim pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi gasit in zgomot si agitatie. Dumnezeu este prietenul tacerii. Observa cum natura – copacii, florile, iarba – cresc in tacere. Observa cum stelele, luna si soarele se misca pe cer in tacere. Cu cat primim mai mult in timpul rugaciunii tacute, cu atat mai mult vom putea darui in viata noastra activa.

– Nu putem face lucruri mari, doar lucruri mici cu iubire mare.

– Daca judeci oamenii, nu vei mai avea timp sa ii iubesti.

– Nu uita niciodata ca pielea se increteste, parul incarunteste, iar zilele se transforma in ani… dar ce e mai important se conserva; forta si determinarea ta nu au varsta. Spiritul tau este cel care indeparteaza panzele de paianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reusita e o alta incercare. Cat timp traiesti, simte-te viu. Daca ti-e dor de ce faceai inainte, fa-o din nou. Nu te pierde printre fotografii ingalbenite de timp… mergi mai departe atunci cand toti se asteapta sa renunti. Nu lasa sa se toceasca taria pe care o ai in tine. Fa astfel ca in loc de mila sa impui respect. Cand nu mai poti sa alergi, ia-o la trap. Cand nu poti nici asta, ia-o la pas. Cand nu poti sa mergi, ia bastonul. Insa nu te opri niciodata.

– Ziua de ieri a trecut. Ziua de maine nu a sosit inca. Nu avem la dispozitie decat ziua de azi. Hai sa incepem.

– Pastrati bucuria de a ajuta pe cei aflati in suferinta si impartasiti-o cu toti cei pe care ii intalniti. Amintiti-va ca actiunile facute din iubire sunt actiuni ale pacii.

– A trai ca un inger – aceasta este maretia oamenilor care sunt bogati sufleteste, chiar daca din punct de vedere material sunt foarte saraci.

– Pacea incepe cu un suras.

– Sa zambesti unui om care este suparat; sa vizitezi, chiar si pentru putin timp, pe cineva care este singur; sa oferi adapost sub umbrela ta cuiva aflat in ploaie; sa citesti ceva unui orb; aceste actiuni si multe altele pot parea marunte, dar astfel noi putem sa dam iubirii noastre pentru Dumnezeu o forma concreta.

– In momentul mortii, nu vom fi judecati dupa numarul de fapte bune pe care le-am facut si nici de diplomele pe care le-am dobandit. Vom fi judecati numai dupa iubirea pe care am pus-o in actiunile noastre. Cel mai important lucru nu este cat de mult facem, ci cat de multa iubire punem in actiunile noastre de fiecare zi. Aceasta este masura iubirii noastre pentru Dumnezeu.

– Dumnezeu primeste iubirea noastra. Nici unul dintre noi nu este indispensabil. Dumnezeu are posibilitatea de a face toate lucrurile in mod perfect, cu mult dincolo de cel mai capabil om. Putem sa muncim pe branci. Putem sa muncim pana murim. Daca nu muncim cu iubire, toata munca noastra este fara nici o valoare in ochii lui Dumnezeu.

– Orice actiune incepe cu o rugaciune. Sa iubiti rugaciunea si sa simtiti nevoia sa va rugati deseori in timpul zilei. Daca vreti sa va rugati mai bine, trebuie sa va rugati mai mult. Cu cat va rugati mai mult, cu atat mai usor va deveni. Rugaciunea perfecta nu consta in multe cuvinte, ci in fervoarea si ardoarea ei.

– Pune credinta in lucrurile mici pe care le faci, pentru ca in ele sta puterea ta.

– Nu asteptati lideri. Faceti ce e de facut singuri, fiecare in parte.

– De fiecare data cand zambesti cuiva, este un gest de dragoste, un dar catre acea persoana, un lucru frumos.

– Dumnezeu nu-ti cere sa reusesti, El vrea doar sa incerci din tot sufletul.

– In viata asta nu putem face lucruri marete. Putem face doar lucruri marunte cu enorma dragoste.

– Noi credem ca ceea ce facem noi e doar o picatura in ocean. Dar oceanul ar fi mai mic fara acest strop.

– Nu putem sti niciodata tot binele pe care il poate face un zambet.

Biografie: S-a nascut in Skopje, Macedonia, in fosta Yugoslavie, in data pe 26 august 1910, avand numele de Agnes Gonxha Bojaxhiu, ca cea mai mica dintre cei trei copii ai familiei. La varsta de 12 ani, a simtit extrem de intens chemarea lui Dumnezeu si a stiut ca va deveni misionara in numele lui Iisus Hristos. Dupa ce a implinit 18 ani, a intrat in ordinul Surorilor din Loretto, o comunitate irlandeza cunoscuta pentru activitatea ei misionara din India. Dupa cateva luni de pregatire la Dublin, a fost trimisa in India, unde pe 24 mai 1931 a depus juramintele pentru a deveni calugarita si a primit numele de Tereza, dupa Sfanta Tereza din Lisieux. In perioada 1931 – 1948, a predat geografie si catehism la Manastirea St. Mary din Calcutta, fiind si conducatoarea acestui asezamant incepand din 1944. Curand s-a imbolnavit de tuberculoza, nu a mai putut sa continue sa predea si a fost trimisa la Darjeeling pentru odihna si recuperare. In tren spre Darjeeling ea a primit cea de a doua chemare divina. „Trebuia sa parasesc manastirea si sa lucrez cu oamenii cei mai saraci dintre saraci, sa traiesc printre ei. A fost un ordin ceresc.” a povestit ea mai tarziu.

In 1948, Vaticanul i-a dat permisiunea de a parasi ordinul Surorilor din Loretto, pentru a-si indeplini chemarea, sub indrumarea Arhiepiscopului Calcuttei. Desi nu avea fonduri, Maica Tereza s-a incredintat Providentei Divine si a inceput cu o scoala in aer liber pe care a deschis-o intr-un cartier nevoias, pentru a-i invata carte pe copiii saraci. De asemenea, si-a insusit notiuni elementare de medicina si a mers acasa la bolnavi pentru a-i trata. Curand i s-au alaturat si alti voluntari si a inceput sa primeasca fonduri pentru actiunile sale. Aceasta a facut posibila continuarea si extinderea activitatii sale. Impreuna cu cei care s-au hotarat sa ramana alaturi de ea, a inchiriat o locuinta pentru a putea ingriji oamenii bolnavi si saraci care nu erau primiti in spitale si care altfel erau condamnati sa moara in mizerie. Pe 7 octombrie 1950, Maica Tereza a primit permisiunea de a fonda propriul ei ordin, „Missionaries of Charity”, a carui misiune principala era aceea de a ajuta acei oameni pe care societatea nu ii primea.

Societatea misionara fondata de Maica Tereza s-a raspandit in lumea intreaga, inclusiv in fosta Uniune Sovietica si in tarile Europei de Est. Membrii ei ofera ajutor oamenilor din cele mai sarace categorii sociale din Asia, Africa si America Latina, participa la actiunile de refacere in cazul catastrofelor naturale, cum ar fi inundatiile, epidemiile, foametea si ii ajuta pe refugiatii de razboi.

Activitatea Maicii Tereza a fost unanim recunoscuta, ea primind numeroase distinctii si premii, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace in anul 1979. A murit in anul 1997, la Calcutta.

Sonetul XLIII – Elisabeth Browning

Cum te iubesc? Sa-ncerc o-nsiruire.
Adanc si larg si-nalt, atat cat poate
Atinge al meu suflet cand strabate
Spre gratie, spre tot, spre nesfarsire.
Si te iubesc cu zilnica iubire,
In pasnic fel, în zori, pe scapatate –
Si slobod, cum te lupti pentru dreptate,
Curat, asa cum fugi de lingusire.
Si te iubesc cu patima avuta
In vechi dureri si cu credinta care
Parea, cu sfinti copilaresti, pierduta.
Si te iubesc cu zambet, plans, suflare,
Cu viata mea! – si Domnul de-mi ajuta
Te voi iubi în moarte si mai tare.

Despre Casatorie – “Profetul” de Kahlil Gibran

„Atunci Almitra vorbi din nou si spuse, Si despre Casatorie, stapâne?

Si el raspunse zicând:

V-ati nascut impreuna si impreuna veti fi intotdeauna.
Veti fi impreuna cand albele aripi ale mortii va vor risipi zilele.
Ah, veti fi impreuna chiar in memoria tacuta a lui Dumnezeu.
Dar sa lasati spatii in impreunarea voastra.
Si lasati vanturile raiului sa danseze printre voi.

Iubiti-va unul pe altul, dar nu faceti din iubire o legatura:
Mai bine lasati o mare miscatoare intre tarmurile sufletelor voastre.
Umpleti-va unul altuia cupele, dar nu beti din aceeasi cupa.
Dati-va unul altuia din painea voastra, dar nu mancati din aceeasi felie.
Cantati si dansati impreuna si fiti bucurosi, dar fiecare din voi sa fie singur,
Asemenea strunelor lautei care stau singure, desi vibreaza cu aceeasi muzica.

Daruiti-va inima unul altuia, dar nu spre pastrare,
Caci numai mana Vietii va poate incapea inimile.
Si stati impreuna, dar nu prea aproape unul de altul.
Caci stalpii templului stau la distanta unul de altul,
Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in umbra celuilalt.”

(Kahlil Gibran, Profetul)

Cum a fost inima ta azi?

Azi a fost o zi rece, mohorata, de toamna. Si totusi, la apus, soarele a iesit o clipa printre nori si mi-a daruit un curcubeu complet, splendid, profilat pe dealul din fata casei, imi spuneam ca as fi putut sa il ating daca intindeam mana.  Mi-am dat seama ca uitasem de mine, fiind prinsa de treburi, si Dumnezeu  mi-a reamintit sa respir, sa ma bucur de frumusete prin acest curcubeu.  Si inima mea s-a bucurat.

Cum a fost inima ta azi? Te simti impacata si libera? Cu sufletul deschis si iubitor? Te simti recunoscatoare si buna? Te-ai gandit la Dumnezeu?

Starea sufletului nostru, mai mult decat starea fizica sau a mintii, ne influenteaza modul in care traim. Pentru a invinge ritmul intens al timpului nostru, se presupune ca o femeie trebuie sa aiba grija  de sanatatea ei fizica si emotionala. Dar nu se spune prea mult despre importanta sanatatii noastre spirituale.

Am o viata destul de plina, si totusi, chiar si cele mai aglomerate zile, cand ma simt agitata si coplesita, daca imi fac timp sa imi hranesc spiritul, totul se schimba (daca nu imi fac timp, lucrurile parca se inrautatesc). Daca sunt atenta si schimb „centrul de greutate” al preocuparilor mele, stresul dispare, ma simt in largul meu, pot sa respir din nou. Viata este cu totul alta cand imi amintesc sa fac din sanatatea mea spirituala – o prioritate. Inaltandu-mi spiritul, am alta perspectiva asupra problemelor cotidiene si totul devine mai usor.

Iata cateva solutii simple, la indemana oricui, pentru a avea mai multa grija de sufletul nostru, in aceasta lume trepidanta.

1. Opreste-te

Acorda-ti permisiunea sa te asezi. Intinde-te cateva minute.

Odihna este extrem de importanta pentru starea noastra de bine si totusi, majoritatea femeilor sunt mai mereu obosite. In numele eficientei, nu ne oprim. Ne miscam prin zilele noastre ca personajele rapide din desene animate, mergem si mergem si mergem.

M. Scott Peck, autorul cartii „The Road Less Traveled”, a fost intrebat o data cum reuseste sa faca atat de multe lucruri intr-o zi. Raspunsul lui a fost: „Pentru ca nu fac nimic doua ore pe zi.” Pentru Peck, odihna era esentiala. Pentru oricine dintre noi este esentiala. Dandu-ne voie „sa fim” in loc „sa facem”, lasand deoparte pista de viteza si preferand aleile linistite ale vietii, de fapt cream conditiile pentru o mai buna eficienta (pe toate planurile).

2. Respira constient!

Respira cu adevarat. Acorda-ti timp, zilnic, pentru a ramane asezata (oriunde, in masina, la birou – daca reusesti sa ajungi in parc sau in natura, e si mai bine) si focalizeaza-te asupra respiratiei. Fii atenta la inspiratie si la expiratie. Daca poti, urmeaza un curs de yoga in care sa inveti cateva exercitii simple de respiratie pe care sa le practici apoi zilnic, ori de cate ori ai ocazia.

Respiratia constienta ajuta corpul. Improspateaza mintea, elibereaza tensiunile, deschide inima. Ne pune in legatura cu linistea noastra interioara, care este o calitate spirituala. Respiratia este un act sacru.

3. Cauta linistea si singuratatea

Acorda-ti timp pentru o pauza, timp in care sa stai in tacere, singura cu tine insuti. Inchide televizorul, radioul, lasa deoparte telefonul, ziarele si revistele (si dosarul acela de la birou). Opreste intrarea informatiilor, pentru a putea intra in legatura cu un loc mai linistit din interiorul tau.

Intr-o lume guvernata de zgomot si miscare, timpul petrecut in tacere si singuratate e vital pentru starea noastra de armonie. Suprastimularea simturilor si primirea constanta de informatii poate duce la anxietate sau depresie. In fiecare dintre noi exista o oaza de calm, dar nu o putem cauta din exterior. Trebuie sa ne cufundam in noi insine pentru a o gasi daca vrem sa ne odihnim la umbra ei si sa sorbim apele ei limpezi. Oricine merita o oaza in agitatia vietii. Fara sa mai pomenesc de faptul ca meriti sa te bucuri de propria ta companie, mereu!

Fa-ti timp pentru a te retrage in singuratate, pentru a medita sau practica tehnici spirituale, periodic. Poti incepe cu cateva ore pe zi,  o zi pe luna sau cel putin o saptamana pe an.

4. Mergi in natura

Chiar si in mijlocul unei zile extrem de ocupate, poti iesi afara, sa te uiti la cer, sa simti pamantul sub picioare, sa te bucuri de frumusetea naturii. Legatura cu natura este o cale usoara pentru a relua legatura cu sufletul tau.

Putem sa ne ascutim simturile si sa observam cu adevarat stralucirea din jurul nostru: sa vedem culorile, sa auzim sunetele, sa mirosim prospetimea Naturii. Astfel, putem intra in legatura cu unicitatea, cu maretia, cu ceea ce este chiar acum, chiar aici, in fata noastra. Apare din nou minunarea, iar sufletul nostru este inaltat „in mod natural”. Formele si manifestarile naturii ne reamintesc ca viata e buna, plina de frumusete si speranta.

5. Practica!

Foloseste practici zilnice care iti hranesc spiritul, activitati care iti aduc pacea in corp, minte si inima: rugaciune, meditatie, yoga, plimbare in natura, intonarea mantrelor, dans, tai chi, citirea scripturilor, etc. Exista nenumarate forme de practica spirituala. Important  e sa o gasesti pe cea care te bucura cel mai mult si te inalta sufleteste.

Timp de cel putin 30 minute sau o ora (sau cat de mult iti permiti), in fiecare  pe zi, poti indeparta gandurile si sentimentele de anxietate, depresie sau frustrare si sa te intorci la starea naturala de egalitate prin practica spirituala. E necesar sa iti faci timp si sa ai credinta.

6. Daruieste!

Ia in considerare faptul ca, daca ai mai multe emotii negative decat pozitive, e posibil sa fii prea mult focalizata asupra ta.

O atitudine concentrata doar asupra propriei persoane e o cale sigura de a te deconecta de sufletul tau. Focalizarea asupra celorlalti (Ce pot sa le daruiesc? Cum pot sa ajut?) ne poate schimba perspectiva. Vedem ca exista altii care sunt mai putin norocosi decat noi. Actiunea de a darui si de a-i servi pe altii ne deschide inima si ne amplifica bunatatea. Putem chiar sa incepem sa simtim ca ne gasim sau ne implinim scopul vietii. Fiind generosi, aducem o diferenta in lume, iar aceasta ne hraneste spiritul.

7. Fii recunoscatoare

Rosteste cat mai des „Multumesc”. Spune acest cuvant cu voce tare. Scrie-ti sentimentele de recunostinta intr-un jurnal zilnic. Multumeste cu recunostinta lui Dumnezeu pentru tot ce ti-a daruit, pentru insusi darul vietii.

Atitudinea de recunostinta este una dintre cele mai puternice virtuti ale sufletului. Pentru ca, avand inima plina de recunostinta, putem aprecia viata. Dezvolta in noi obiceiul de a observa ceea ce este bun, in loc de a vedea ce e rau sau ce lipseste. Cand putem sa ne vedem ziua plina de binecuvantari sau mici miracole, bucuria noastra se revarsa asupra celorlalti, facandu-i si pe ei sa se simta bine. Misticul Meister Eckart scria: „Daca singura ta rugaciune pe care o spui in viata este „Multumesc”, va fi de ajuns.”

Ai grija de sufletul tau si el va avea grija de tine. Și aminteste-ti sa respiri constient!

Jean Klein despre unitate si relatie

Jean Klein, in cartea sa „Cine sunt eu?”, scrie despre unitate si relatie.

„A fi uman inseamna a fi in relatie. Ca fiinte umane noi traim in relatie cu elementele, soarele, luna, pietrele din pamant si cu toate fiintele vii. Dar ce inseamna „a fi in relatie”, „a trai in legatura” cu ceva? In general, cand folosim acest termen, noi intelegem o legatura de un anumit gen intre entitatile individuale, obiect cu obiect, sau subiect cu obiect. Cuvantul legatura presupune aici separare, unirea impreuna a fractiunilor. Aceasta vedere fractionara a legaturii este pur conceptuala. Este o nascocire a mintii si n-are nimic de-a face cu perceptia pura, cu realitatea, cu ceea ce este real.

Cand noi traim liberi de toate ideile si proiectiile, intram intr-un contact real cu ceea ce ne inconjoara. Asadar, practic vorbind, inainte de a putea fi in relatie cu mediul nostru inconjurator, noi trebui sa stim cum sa fim in relatie cu ceea ce este cel mai apropiat de noi – corp, simturi si minte. Unica piedica in perceptia clara a starii noastre naturale este ideea puternica de a fi un individ separat, traind intr-o lume cu alte fiinte separate. Noi avem o imagine despre noi insine. Aceasta imagine poate fi mentinuta doar in relatie cu lucrurile si deci ea face obiecte din tot ce ne incon­joara – prieteni, copii, sotul sau sotia, inteligenta, contul in banca etc. – si intra intr-o asa-zisa relatie personala cu aceste proiectii. Strania idee de sine este o contractie, o limitare a intregului, a fiintei reale Cand aceasta notiune moare, ne gasim expansiunea naturala, linistea, globalitatea fara periferie sau centru, exterior sau interior. Fara notiunea de individ nu exista nici o senzatie de separare si noi simtim unitatea cu toate lucrurile. Simtim cele din jur ca evenimente in intregul fara restrictii. Cand iubitul sau copiii nostri parasesc casa, sau cand contul la banca scade, este un eveniment in noi. Constienta ramane constanta.

Orice fenomen, orice existenta este o expresie in interiorul globalitatii si varietatile de expresie au un inteles si o legatura numai in lumina intregului. A fi in relatie inseamna a fi legat in interiorul intregului, intrucat nu exista nici o unire a fractiunilor, in intreg nu exista un altul. Strict vorbind, in relatia perfecta nu exista nici o legatura, nici o dualitate; exista numai globalitate. Toata perceptia tinteste direct spre fiinta noastra primordiala, spre liniste, spre non-starea naturala care este comuna intregii existente.

Astfel, in expresie umana „a fi in relatie” in­seamna a te afla in comuniune cu intregul. In aceasta comuniune, asa-zisa prezenta a altora este resimtita ca o daruire spontana, iar propria noastra prezenta este o primire spontana. Nu mai exista senzatia de lipsa si, in consecinta, nici nevoia de a cere, deoarece simpla receptare ne aduce deschidere. Cand traim in deschidere, primul impuls este acela de a darui. A fi in deschidere si in miscare spontana de daruire in­seamna iubire. Iubirea este meditatie. Ea este o noua dimensiune in viata.

In iubirea adevarata nu exista iubitor si iubit. Exista un moment care vine din corp pentru a celebra acea iubire in plan fizic. Senzatia de „a fi una” in senzatia corporala se iveste direct din unicitatea iubiri insasi.

Comportarea intre doi iubiti este o arta. Un artist apeleaza la cea mai inalta imaginatie a sa. Dar imaginatia trebuie folosita pentru a exalta iubirea, nu pentru a-i compensa lipsa. Ritmul biologic si imaginatia sunt conduse de iubire si doar iubirea poate reinnoi constant stimularea; altfel apare plictiseala.

Astazi, din pacate, se face o mare confuzie intre dorinta care decurge din ritmul biologic si dorinta care vine din minte si este repetitie mecanica. Exist atat de multa stimulare mentala, incat multi oameni au pierdut legatura cu ritmurile lor biologice si a devenit indolenti sau lacomi in mod mecanic. Repetitia mecanica impiedica ritmul natural. In repetitia mecanica exista doar a lua si a folosi. Cand mintea, memoria, intervin, corpul nu mai este deschis in toate capacitatile lui; atunci stimularea senzuala nu mai este puternica si tu o compensezi cu imagini si efort. Este un cerc vicios.

Trebuie sa te lamuresti in legatura cu natura dorintei tale. Nu lasa informatia de mana a doua sa te influenteze. Exista doar iubire si in aceasta iubire barbatul si femeia apar uneori. Nu exista obicei, nici reflex automat in aceasta aparitie. Cele mai mult dintre asa-zisele raspunsuri ale oamenilor sunt doar obiceiuri si reactii.

Cand totul apare in iubire si dispare in iubire, este o expresie a iubirii, de ce sa traiesti in restrictie? Nu-i prezent nici un barbat sau vreo femeie, exista doar iubire. Aceasta iubire neconditionata poate fi transpusa la nivel biologic, dar ceea ce se numeste sexualitate nu exista pentru mine. Cand exista numai un act biologic sau niste sentimente temporare, exista adesea un sentiment de pierdere ulterioara a ceva. Asta creeaza o reactie psihologica de aversiune sau de indiferenta de care poti sa nu fii constient. Poti fi constient doar ca ai pierdut interesul pentru celalalt. Intr-o relatie bazata in primul rand pe biologie exista separare. Dar in momentul in care functia biologica este o extensie a trairii in unitate, nu exista nici un sentiment de separare.  Bucuria unitatii este iubire adevarata si niciodata nu-si va pierde atractia.

In expresia iubirii, totul este moral. Tu esti un poet, un artist, un muzician. Tu celebrezi cu toata  fiinta ta.

In relatia unei personalitati cu alta, a unei imagini cu alta, exista numai conformare, exploatare si cerere, constrangere si violenta. In intimitatea suprema exista sensibilitate si un puternic simt al frumusetii si elegantei. Relatia trupeasca este incununarea pe plan fizic a impartasirii comune a unei stari spirituale. Dar, pentru ca relatia trupeasca sa fie ridicata la asemenea inaltimi, ea trebuie sa vina ca o revarsare spontana intre doi indragostiti care traiesc cu adevarat in uniune.”

Relatia de cuplu si calea spirituala – 3

Daca inima noastra e ca o flacara, karma sau obiceiurile conditionate sunt combustibilul de care are nevoie acest foc pentru a arde stralucitor. Chiar daca arderea vechii karme creeaza mari tulburari, ea elibereaza de asemenea, resurse puternice din interiorul nostru blocate in tiparele noastre habituale. Cand aceste tipare incep sa se destrame, castigam acces la un spectru mai larg de calitati umane.

Toate calitatile universal apreciate — cum ar fi: generozitatea, tandretea umorul, puterea, curajul sau rabdarea — ne permit sa fim cat mai umani, dandu-ne posibilitatea sa infruntam tot ce ne ofera viata. Fiecare din aceste resurse ne ofera posibilitatea sa ne angajam intr-o dimensiune diferita a realitatii. Cu cat avem acces la mai multe, cu atat putem imbratisa viata in intregime — cu bucuriile si placerile ei, dar si cu dificultatile si tristetile ei.

Fiecare dintre noi are, virtual, capacitatea de a se racorda la un intreg spectru de insusiri valoroase, cel putin ca potentiale in germen. Cu toate acestea, majoritatea dintre noi si-au dezvoltat una dintre aceste calitati, cum ar fi puterea, in detrimentul celei opuse, cum ar fi tandretea. In acest fel, suntem inclinati intr-o parte si lacunari intr-un alt sens. Partial, acest sentiment de incompletitudine este ceea ce ne atrage intr-o relatie. Adesea, ne simtim cel mai atrasi de oameni ce manifesta trasaturi care noua ne lipsesc si care ne provoaca sa ne dezvoltam o plenitudine si o profunzime mai mari decat am descoperit pana atunci.

Cand tiparele noastre habituale ard in focul relatiei intime, calitatile noastre umane autentice sunt eliberate. De pilda, atunci cand nu mai putem mentine vechea noastra prudenta cu o persoana pe care o iubim, ne putem simti expusi si vulnerabili fara acest vechi scut in spatele caruia ne ascun­deam, insa aceasta expunere face mai transparenta natura noastra autentica. Cu cat avem mai putin nevoie sa ne ascundem, cu atat ne putem infatisa mai bine asa cum suntem cu adevarat. Iar aceasta legatura profunda cu noi insine ne ofera acces la resursa interioara de care avem cel mai mult nevoie cand lasam garda jos: adevarata forta, care vine din interior si nu dintr-o pozitie de avantaj. Asa functioneaza alchimia iubirii.

Trei niveluri ale caii: evolutiv, personal si sacru

Calea iubirii constiente are trei dimensiuni diferite si intercorelate. La nivel colectiv, are o semnificatie evolutiva. Secole de dezechilibru intre felul de a fi masculin si cel feminin au lasat o cicatrice adanca in psihicul uman. Nimeni nu poate scapa de efectele acestei rani — care afecteaza viata noastra interioara si exterioara. In interior, o experimentam ca pe o disociere intre inima si minte, sentiment si gandire, tandrete si forta; in afara, se manifesta prin razboiul dintre sexe si prin distrugerea irationala a naturii care pune in pericol planeta noastra. Atat timp cat constiinta umana nu va transforma antagonismul stravechi dintre masculin si feminin intr-o alianta creativa, vom ramane fragmentati si in razboi cu noi insine, ca indivizi, dar si ca parteneri, grupuri de persoane, natiuni.

Dezvoltarea unei noi profunzimi a intimitatii in relatiile noastre actuale este un pas important in vindecarea acestei fisuri stravechi si in reunirea celor doua jumatati ale umanitatii noastre. Cand incepem sa evoluam in aceasta directie, relatia barbat-femeie capata o dimensiune mai vasta, dincolo de simpla supravietuire sau siguranta. Devine o cale evolutiva — un instrument pentru expansiunea progresiva a constiintei umane.

In al doilea rand, ca o cale personala, relatia implica sa depasim barie­rele noastre individuale, sa ne directionam catre deschidere si intimitate, sa intram in contact cu niveluri mai adanci ale fiintei noastre si sa obtinem acces la intreaga gama a resurselor noastre umane. Ajutandu-ne sa devenim mai disponibili pentru posibilitatile creative ale vietii noastre, relatia intima ne rafineaza ca indivizi si ne poate transforma in fiinte umane mai treze si complet dezvoltate.

In sfarsit, iubirea dintre barbat si femeie reprezinta o provocare sacra — sa trecem dincolo de cautarea unilaterala a gratificatiilor pur personale, sa depasim razboiul dintre sine si altul si sa descoperim ce este cu adevarat esential si real — adancimile si inaltimile vietii ca intreg. Ajutandu-ne sa ne vindecam alienarea de viata, de alti oameni si de noi insine, relatia devine o cale sacra. Nu vreau sa sugerez ca o legatura in si prin sine este o cale completa ce poate substitui alte tehnici spirituale. Dar, daca avem aspiratii sau ne dedicam trezirii la adevarata noastra natura, impreuna cu o practica ce ne ajuta sa facem asta, atunci, in acel context, relatia poate fi un vehicul foarte puternic care sa ne ajute sa intram in contact cu un nivel mai profund al adevarului.

In aceasta lumina, provocarile dificile cu care barbatii si femeile se confrunta cand isi unesc energiile nu sunt doar chinuri personale. Sunt si invitatii sa ne deschidem fata de jocul sacru al cunoscutului si necunoscutului, vazutului si nevazutului si adevarurilor mai inalte nascute din contactul intim cu marele mister al vietii.

(din „Psihologia Trezirii” de John Wheeler)

Relatia de cuplu si calea spirituala – 2

(extras din John Welwood – Psihologia trezirii)

Orice iubire autentica (…) se bazeaza pe posibilitatea pe care cel iubit i-o ofera celui care iubeste de a-si desfasura mai mult fiinta fiind-in-lume cu ea. – MEDARD BOSS

Doi oameni care cauta sa-si cladeasca o viata impreuna in vremurile actuale se lovesc de un set unic de provocari si dificultati. Niciodata pana acum, cuplurile n-au primit atat de putin ajutor sau indrumare din partea celor de varste mai inaintate, a societatii sau a religiei. Vechile ratiuni sociale si economice ale casniciei ca relatie pe viata, in majoritatea lor, nu mai sunt valabile. Chiar si vechile motivatii de a avea copii — ca sa duca mai departe numele sau mestesugul familiei sau ca sa contribuie la munca familiei, oferind un sprijin economic — au disparut in cea mai mare parte. Pentru prima data in istorie, relatiilor dintre barbati si femei le lipsesc niste repere clare, niste retele familiale de sustinere, un context religios si o semnificatie sociala convingatoare.

Pana recent, forma si functia relatiei barbat-femeie si mariajul, in parti­cular, au fost prescrise cu grija de familie, societate si religie. Familia alegea sau cel putin avea drept de veto asupra alegerii partenerului de casatorie facute de un tanar. Toate cuplurile dispuneau de un set de roluri definite in cadrul unei familii extinse care, la randul ei, detinea un loc bine determinat intr-o comunitate sau un sat, in care oamenii impartaseau aceleasi valori si obiceiuri sociale, morale si religioase. Casnicia ocupa un loc central in comunitate, oferind o influenta stabilizatoare si sustinand ordinea sociala. Iar societatea, la randul ei, o sprijinea: daca o casnicie era nefericita, presiunea comunitatii actiona in sensul ca familia sa nu se destrame.

Situatia s-a schimbat doar in ultimele cateva generatii. Acum, cand cas­nicia si-a pierdut majoritatea sustinerilor traditionale si cuplurile sunt tot mai separate de familie, comunitate si valorile larg raspandite, exista putine motive extrinseci convingatoare pentru care un barbat si o femeie sa-si uneasca destinele. Doar calitatea intrinseca a legaturii lor personale poate face relatia sa dureze. Pentru prima data in istorie, fiecare cuplu e pe cont propriu — trebuie sa descopere singur cum sa construiasca o relatie sanatoasa si sa ajunga la un raspuns propriu la intrebarile cum si de ce sa stea impreuna.

Aceia dintre noi care ne preocupam de problema iubirii si a angaja­mentului in lumea actuala suntem pionieri intr-un teritoriu care n-a fost niciodata explorat constient. E important sa ne dam seama cat de noua e aceasta situatie, ca sa nu ne autoinvinuim pentru dificultatile cu care ne confruntam in relatiile noastre. In trecut, daca oamenii voiau sa exploreze misterele adanci ale vietii, se duceau la manastire sau intr-o sihastrie, departe de legaturile conventionale de familie. Acum, insa, pentru multi dintre noi, relatia intima a devenit noua salbaticie care ne pune fata in fata cu toti zeii si demonii nostri. Ne indeamna sa ne eliberam de vechile obiceiuri si pete oarbe si sa ne dezvoltam tot spectrul puterilor, sensibilitatilor si profun­zimilor noastre umane — in mijlocul vietii cotidiene.

Catre o noua viziune asupra relatiei

Casnicia traditionala isi asigura stabilitatea servind unei functii sociale prescrise. Mariajul modern, prin contrast, e bazat pe sentiment si nu pe functie. Nu e de mirare ca e atat de instabil. Sentimentele romantice, chiar daca sunt inaltatoare, sunt, in mod recunoscut, capricioase. Relatiile pe termen lung au nevoie in mod evident de o noua fundatie, dincolo de datoria sociala si intensitatea romantica. Avem nevoie de o noua viziune si de un nou context care sa ajute cuplurile sa identifice in mod permanent o zona comuna de interes si actiune.

Daca e sa cultivam un nou spirit de implicare in relatiile noastre intime, avem nevoie sa recunoastem si sa intampinam cu bratele deschise oportunitatea pe care o ofera relatiile intime — de a trezi adevarata noastra natura. Pentru ca relatiile sa prospere, ele trebuie sa reflecte si sa promoveze ceea ce suntem cu adevarat, dincolo de orice imagine limitata despre noi nascocita de familie, societate sau de propria noastra minte. Ele trebuie sa se bazeze pe intregul care suntem si nu pe o singura forma, functie sau sentiment. Aceasta ridica o provocare colosala, pentru ca presupune sa pornim intr-o calatorie de descoperire a naturii noastre profunde. Legatura cu o persoana pe care o iubim poate fi unul din cele mai bune vehicule pentru aceasta calatorie. Cand o privim in acest fel, intimitatea devine o cale, un proces continuu de dezvoltare personala si spirituala.

Mariajul, ca relatie constienta, armonizeaza Cerul si Pamantul. Pentru ca barbatii si femeile s-au privit rareori ochi in ochi, ca egali, ca fiinte umane complete, dincolo de roluri, stereotipuri si diverse prescriptii mostenite, relatia constienta intre sexe este o abordare radical noua.

Natura caii

Cale este un termen care indica marea provocare a existentei noastre si anume necesitatea sa ne trezim, fiecare in felul nostru, la posibilitatile mai largi pe care ni le ofera viata si sa devenim oameni deplini. Natura unei cai consta in a ne antrena in aceasta calatorie.

Sa devenim pe deplin umani presupune sa lucram cu totalitatea fiintei noastre — si cu natura conditionata (Pamantul), si cu natura neconditionata (Cerul). Pe de o parte, ne-am dezvoltat o serie de tipare de personalitate habituale care ne obscurizeaza constienta, ne distorsioneaza sentimentele si ne limiteaza capacitatea de a ne deschide catre viata si catre dragoste. Ne-am creat initial tiparele de personalitate ca sa ne aparam de durere, dar acum ele au devenit un adevarat obstacol care ne impiedica sa traim cat mai complet ne-am dori. Totusi, sub comportamentul nostru conditionat, natura fundamentala a inimii umane este o prezenta treaza neconditionala, o inteligenta interesata si curioasa, o deschidere fata de realitate. In fiecare dintre noi lucreaza aceste doua forte: o intelepciune latenta care vrea sa infloreasca din profunzimile fiintei noastre si dificultatea coercitiva a tiparelor noastre karmice. De la nastere pana la moarte, aceste doua forte lucreaza permanent, iar vietile noastre atarna in balanta. Pentru ca natura umana contine mereu aceste doua fete, calatoria noastra presupune sa lucram cu ambele.

Relatiile intime constituie calea ideala pentru ca ating ambele laturi ale noastre si le aduc intr-un contact intens. Cand intram intr-o legatura profunda cu alta persoana, inima noastra se deschide in mod natural explorand o noua lume de posibilitati. Insa aceasta boare de aer proaspat ne face constienti de blocajele noastre. Relatia ne determina sa ne confruntam in mod inevitabil cu cele mai dureroase conflicte emotionale nerezolvate din trecut, provocandu-ne continuu impotriva unor suferinte din noi pe care nu le putem suporta — cele mai negre temeri, nevroze si fixatii — in direct si in culori.

Daca ne concentram doar asupra unei laturi a naturii noastre, in detri­mentul celorlalte, nu avem posibilitatea alegerii si de aceea nu putem gasi un drum inainte. Aceasta limiteaza si posibilitatile relatiilor noastre. Daca accentuam doar aspectele minunate ale relatiei, suntem prinsi in „capcana fericirii” — ne imaginam ca iubirea e o scara catre paradis, care ne permite sa ne ridicam deasupra aspectelor mundane ale personalitatii noastre si sa lasam in urma toate fricile si limitele: „Iubirea e fantastica! Ma simt inaltat! Hai sa ne casatorim; totul va fi minunat!”. Desigur, aceste sentimente de expansivitate sunt minunate. Insa posibila distorsiune este sa ne imaginam ca iubirea ne poate rezolva singura toate problemele, oferindu-ne un confort si o placere nesfarsite sau ferindu-ne de noi insine, de singuratatea, durerea sau, in cele din urma, moartea noastra. Daca ne atasam prea puternic de partea celesta a iubirii, ajungem sa traim socuri si dezamagiri puternice atunci cand, in mod inevitabil, trebuie sa ne confruntam cu provocarile din viata reala ca sa facem o relatie sa mearga.

Cealalta distorsiune e sa transformam relatia in ceva familiar si perfect sigur, sa o tratam ca pe un produs final si nu ca pe un proces viu. Aceasta e capcana sigurantei. Cand incercam sa facem o relatie sa satisfaca nevoia noastra de securitate, pierdem viziunea mai larga, spiritul de aventura. Relatia devine o afacere sau ceva total monoton. O viata dedicata rutinelor de fiecare zi si preocuparilor legate de securitate devine in cele din urma prea inerta si previzibila ca sa satisfaca dorintele mai profunde ale inimii.

Cand un cuplu pierde spiritul unei viziuni mai largi, va incerca, de obicei, sa umple golul ramas creandu-si un stil de viata materialist confortabil — sa se uite la televizor, sa achizitioneze proprietati scumpe sau sa urce pe scara sociala. Ghemuindu-se in tiparele lor habituale, pot sa adoarma complet. Dupa douazeci de ani de casnicie, unul dintre ei se poate trezi ca se intreaba: „Ce am facut cu viata mea?’ si poate sa dispara brusc in cautarea lucrurilor pe care le-a pierdut.

Nici una din aceste abordari nu duce foarte departe si nu ofera o cale. Iluzia fericirii celeste ne poate ajuta sa ne inaltam o vreme, pana cand ne prabusim atunci cand relatia revine inevitabil pe pamant. Iluzia securitatii ne mentine lipiti de pamant, astfel incat nu ne aventuram niciodata sa trecem dincolo de noi.

Iubirea este o forta transformatoare tocmai pentru ca aduce cele doua laturi diferite ale fiintei noastre — cea expansiva si cea contractata, cea treaza si cea adormita — in contact direct, nemijlocit. Inima noastra poate incepe sa lucreze asupra karmei: locurile rigide din noi pe care le-am ascuns vederii ies brusc la suprafata si se inmoaie la caldura arzatoare a iubirii. Iar karma noastra incepe sa lucreze asupra inimii: confruntarea cu locurile dificile din noi insine si din partenerul nostru obliga inima sa se deschida si sa se in extinda in feluri noi. Iubirea ne provoaca sa ne dezvoltam exact in acele locuri care ne imaginam ca nu ne putem deschide mai mult.

Din perspectiva fericirii sau sigurantei, pare cumplit ca relatiile ne confrunta cu atat de multe lucruri din noi pe care am prefera sa nu le vedem. Din perspectiva caii, insa, e o mare sansa. Relatiile intime ne pot ajuta sa ne eliberam de complicatiile noastre karmice, aratandu-ne exact cum si unde suntem blocati. Cand o persoana pe care o iubim reactioneaza la tiparele noastre inconstiente, aceste tipare ricoseaza inapoi la noi si nu le mai putem ignora. Cand vedem si simtim felurile in care suntem blocati, in contextul unei relatii de iubire, in mod natural incepe sa se nasca in noi dorinta de a ne misca intr-o directie noua. Atunci, calea noastra incepe sa se dezvaluie.

Rasturnarile actuale din relatia dintre barbati si femei par descurajante si derutante, dar ele ne obliga sa devenim mai constienti in relatiile noastre. Privind dincolo de nevoile de confort si siguranta, putem incepe sa  apreciem: esenta pura a relatiei, capacitatea ei de a apropia polurile existentei – natura noastra de buddha si tendintele noastre karmice, Cerul si Pamantul, mintea neconditionata si mintea conditionata, viziunea si practica, barbatul si femeia, sinele si altul — si puterea de a vindeca scindarile noastre, atat interioare, cat si exterioare.

(va urma)

Relatia de cuplu si calea spirituala – 1

Deoarece ma preocupa acest subiect, voi scrie aici, in serial, cateva repere despre viata spirituala si viata de cuplu.Am mai scris despre asta preluand idei de la Paul Evdokimov, din cartea sa Taina iubirii.  Acum prezint idei din perspectiva lui John Welwood, pe care el le-a scris in cartea Psihologia trezirii.

„Zona cea mai problematica in viata multor oameni este cea care priveste relatiile personale, intimitatea, iubirea si pasiunea. Unul din cele mai dureroase moduri in care criza spirituala a vremurilor noastre ne afecteaza pe fiecare dintre noi este alienarea prezenta in relatiile noastre cu ceilalti.
Este ceva neobisnuit ca subiectul relatiilor intime sa fie inclus in domeniul spiritualitatii. Majoritatea cartilor despre spiritualitate, meditatie si probleme psihospirituale se concentreaza asupra dimensiunii transpersonale a naturii noastre, asupra esentei noastre spirituale. In timp ce literatura despre meditatie este ampla, nicaieri, nici in Orient, nici in Occident, nu exista o bogata traditie articulata care sa abordeze modul in care sa ramai constient si treaz intr-o relatie personala intima. Tantra budista tibetana se apropie poate cel mai mult, cu invataturile sale, de armonia partenerilor in cuplu, insa principiile tantrice sunt ezoterice si nu se adreseaza interactiunii personale care este atributul distinctiv al intimitatii moderne. In afara de recomandarile generale legate de compasiune, generozitate si bunatate, invataturile spirituale se adreseaza rareori raporturilor care se nasc intre doi oameni aflati intr-o relatie intima sau felului in care poti sa lucrezi cu aceste legaturi interpersonale. Putine scrieri din literatura spirituala au considerat intimitatea interpersonala ca o parghie importanta sau valida pe calea trezirii.
Adevarul este ca multor cautatori spirituali le este mai usor sa se simta echilibrati, constienti si concentrati in ei insisi, atunci cand traiesc singuri decat atunci cand locuiesc impreuna cu altcineva. Cand traim singuri, e usor sa evitam sa ne uitam atent la tiparele noastre obisnuite, pentru ca traim in interiorul lor. Intr-o relatie, insa, pentru ca in mod inevitabil, ființa iubita ne oglindeste felul in care personalitatea noastra conditionata o afecteaza, nu putem evita sa ne confruntam cu toate marginile noastre necizelate. Contactul intim de la om la om declanseaza, de asemenea, o intreaga gama de sentimente tulburatoare, impreuna cu toate fricile noastre, datand din copilarie, legate de dragoste, putere, abandon, tradare, coplesire si multe alte amenintari interpersonale.
De aceea, nu e surprinzator ca urmarirea trezirii spirituale este, in general, si a fost astfel secole intregi, un demers solitar, intreprins adesea in asezaminte monastice, iesite din comun, de celibat sau de izolare, dupa cum nu este neobisnuit nici faptul ca, deseori, comunitatile spirituale sufera de aceleasi nevroze interpersonale ca orice alt grup sau poate chiar mai mult ca altele. Constiinta tot mai larga care se dezvolta prin practica spirituala nu este, de multe ori, testata sau rafinata in creuzetul angajarii si dialogului interpersonal.
Vom vorbi in continuare despre relatia intima ca o cale sacra. Fara indoiala, puteau fi abordate si alte tipuri de relatii, deoarece principiile esentiale pentru o relatie constienta intre iubiti — deschidere, prezenta, disponibilitatea de a-ti examina propriile reactii emotionale, comunicarea sincera si autodezvaluirea — sunt cu siguranta valabile pentru toate relatiile. Insa relatiile intime sunt un loc de intalnire foarte provocator si puternic, in care psihologicul si spiritualul se intalnesc intr-o maniera extrem de complexa, provocatoare.
Dupa cum scria misticul rus Vladimir Soloviev, iubirea erotica „difera de alte tipuri de iubire prin intensitatea mai mare, absorbtia mai profunda si posibilitatea unei reciprocitati mai complete si multilaterale”. Inspirandu-ne sa ne deschidem complet fata de celalalt, ea scoate la iveala cele mai reactive tipare ale personalitatii conditionate. Din acest motiv poate fi o forta transformatoare atat de puternica: ne obliga sa ne confruntam si sa lucram cu cele mai adanc inradacinate tipare de personalitate, in lumina iubirii pentru celalalt. Intimitatea ca si cale transformatoare ne invita sa devenim persoane reale — capabile de contact si de implicare autentica — si, in acelasi timp, sa inradacinam personalul in fundamentul mai vast al fiintei, care se intinde mult dincolo de persoana. Totodata, impune sa ne maturizam si sa ne trezim.
(va urma)

Idealurile aspirantului spiritual care este implicat in lume

Scopul vietii tale nu este sa castigi bani, ci sa fii in serviciul lui Dumnezeu.

Exista printre oamenii care traiesc in mijlocul societatii, aspiranti la spiritualitate care Il cauta pe Dumnezeu. Ei formeaza o categorie aparte. Intreaga lor fiinta este consacrata lui Dumnezeu, dar in acelasi timp ei nu neaga aceasta lume. In Ramayana se spune ca Ravana era un astfel de om. El isi dorea fericirea aici, dar avea si o aspiratie autentica catre Dumnezeu. El a imbratisat incantatoarele fiice ale deva-silor (zeitati) si a atins chiar nivelul Realizarii Supreme. In scrierile tantrice secrete se spune ca inteleptii nu resping bucuriile acestei lumi, transcenzand insa acest nivel prin cunoastere si intelegere si ajungand astfel la Adevarul Ultim.

Traiti in mijlocul lumii, dar fara a apartine lumii.

Capul de familie ideal renunta interior la lume, altfel spus, el daruieste fructele muncii sale, plin de iubire lui Dumnezeu. Aceasta este invatatura fundamentala a Bhagavad-Gitei: „Omul nu Il iubeste decat pe Dumnezeu. El renunta la tot din dragoste fata de Dumnezeu”.

Nu este nici un rau ca un sadhaka (aspirant spiritual) sa traiasca in lume, dar el va trebui sa nu permita lumii sa „intre” in el, atasandu-se posesiv de aceasta.

Este putin important ca traiti in mijlocul familiei sau al lumii, atat timp cat spiritul vostru ramane fixat in Dumnezeu. Indepliniti-va datoriile in aceasta lume cu o mana, iar cu cealalta atingeti mereu picioarele lui Dumnezeu. Cand v-ati indeplinit datoriile, puneti cu amandoua mainile picioarele Sale deasupra inimii voastre.

Nu are mare importanta faptul ca traiti sau nu o viata de familie. Indepliniti-va intotdeauna indatoririle fara atasament, fixandu-va continuu spiritul in Dumnezeu. Fiti asemanatori acelor oameni care au un cutit infipt in spate si care, totusi, vegheaza asupra treburilor lor continuand sa traiasca in aceasta lume si sa vorbeasca cu prietenii, dar ramanand tot timpul constienti de durerea pe care o suporta.

M. l-a intrebat intr-o zi pe Sri Ramakrishna: „Cum trebuie sa traim in lume, atunci cand suntem capi de familie?” El i-a raspuns: „Indepliniti-va toate indatoririle voastre avand sufletul fixat in mod constant asupra lui Dumnezeu. Cat despre parintii, sotia si copiii vostri, serviti-i ca pe voi insiva, dar fiti constienti, in adancul inimii voastre, ca in realitate ei nu va apartin.”

Va puteti desfasura munca in aceasta lume, dar aveti mare grija sa aveti mereu gandurile voastre inchinate lui Dumnezeu.

Ce rau exista in a locui in lume? Pastrati-va doar gandirea fixata asupra lui Dumnezeu.

Acela care are viveka (discernamant) si vairagya (renuntare, nonatasament) si in plus dragoste pentru Dumnezeu, poate trai chiar si in mijlocul lumii.

Chiar si capii de familie pot ajunge sa Il vada pe Dumnezeu. Pentru oamenii acestei lumi ar insemna un bine infinit daca ar putea petrece in solitudine, macar trei zile consecutiv, aspirand sa-L vada si sa IL realizeze pe Dumnezeu.

Daca doriti sa traiti fara atasament in aceasta lume, trebuie mai intai, pentru un anumit timp, sa practicati devotiunea in solitudine: un an sau sase luni sau o luna, ori minimum doisprezece zile. In timpul acestei perioade de reculegere, meditati constant asupra lui Dumnezeu. Rugati-L sa va acorde Iubirea Divina. Concentrati-va spiritul asupra ideii ca nimic din aceasta lume nu este in realitate al vostru, ca ceea ce considerati ca fiind al vostru va va fi luat intr-o zi sau alta. Singur Dumnezeu va apartine. El este pentru voi Intregul, Totul in tot. Singura voastra preocupare trebuie sa fie cum sa ajungeti la El.

Acul magnetic al unei busole va indica intotdeauna nordul si astfel se va cunoaste directia pe care o are vasul. Din aceasta cauza vapoarele nu se ratacesc niciodata. Daca inima omului este intotdeauna indreptata catre Dumnezeu, vor fi evitate toate pericolele.

Omul care, traind in mijlocul tentatiilor acestei lumi, poate sa-si disciplineze spiritul prin exercitii spirituale, este un adevarat erou. El poate sa priveasca in orice directie, chiar si purtand o povara incarcata pe crestetul sau. In acelasi mod, omul perfect al carui mental este in intregime disciplinat are in mod constant privirea fixata asupra lui Dumnezeu, chiar si atunci cand este angrenat in greutatile treburilor sale lumesti.

Sa-ti risipesti fortele in aceasta lume nu conduce la nimic bun. Pentru un om care traieste in mijlocul societatii, renuntarea la lume trebuie sa fie interioara si nu exterioara.

Este privilegiat omul in fiinta caruia mintea si inima sunt intr-o deplina armonie superioara. El se va comporta exact asa cum este bine atat pentru el, cat si pentru ceilalti, in orice situatie; el are pentru Dumnezeu o credinta si o iubire sincera si comportarea sa fata de ceilalti nu lasa nimic de dorit. Angajat in tranzactiile curente, el se va comporta ca un perfect om de afaceri; in compania savantilor el isi va folosi cunostintele si va dovedi in discutii o putere deosebita de rationament. El va fi afectuos fata de parintii sai, iubitor si cald cu fratii si prietenii sai, bun si plin de simpatie cu vecinii, fiind tot timpul gata sa le vina in ajutor. In ochii sotiei sale, el este Domnul si Stapanul Iubirii. Un astfel de om este cu adevarat perfect.

(din Invataturile marelui yoghin Ramakrisna, ed. Kamala)

Vasile Voiculescu despre iubire si Dumnezeu

“Locul inimii noastre? Cine-l stie? Cati il cer?

Vartejul cugetelor nu-i chip sa ne poarte…

Locul inimii noastre salasluieste in cer

Si-n el lumina lina a Celui far-de moarte.

Domne, spre locul: inimii noastre? Inimii Tale? Indrepteaza

Pasii rugaciunii obosita de cale

Acolo unde deodata mintea se desteapta treaza,

In amiaza Eternitatii Tale”

(“Calatorie spre locul inimii”)

“Ca nu spre faradelegi Eu insumi v-am zamislit

Nici pentru minciuna nu v-am dat sufletul Meu,

Zice Domnul,

Ci ca lumea s-o impartasesc cu Frumusetea,

Cu Bunatatea sa o mangai,

Si spre voi in lumina Mea sadindu-va,

Cu Iubirea sa o incununez.”

(“Asa zice Domnul”)

”Soarele divin a navalit inlauntrul  meu si odata cu el intreaga lume umplandu-mi sufletul de caldura, de slava si de lumina”


“Iubirea mea, o Doamne, s-a concentrat in Tine

Si iata-i mult mai multa acum ca la inceput”

(“In crestere”)

“Tu ramai miezul inimii mele Iisuse, samburele viu ce-mi incoltesti eterna viata”


“Ma-nsel eu insumi slove insirand,

Pe cerul de hartie, Tie stele,

Stiind ca in orice clipa, rand cu rand,

Tu, Doamne, Ma citesti pe mine,  nu pe ele”


“Eu nu mai sunt stapan pe condei si nici pe mine, m-am daruit intrutotul lui Dumnezeu”

“Un vultur are cuib in mine

Il simt cum falfaie mereu

Si vulturul precum stiti bine

E pasarea lui Dumnezeu.”

Taina iubirii

„Unirea dintre un barbat si o femeie este precum unirea dintre Cer si Pamant. Iar Cerul si Pamantul dureaza vesnic tocmai datorita acestei comuniuni perfecte. Oamenii au uitat insa acest secret, devenind muritori. Dar cei care-l cunosc au deschisa in fata lor Calea spre Nemurire.”

Cand doi oameni se iubesc, doua lumi isi pun laolalta bogatia si vesnicia. Soarele si Luna asista la aceasta nastere in iubire si spera sa afle un raspuns la asteptarea lor, o minune. De aceea, orice iubire este unica si fagaduinta ei este ca rasaritul soarelui.

Poezia iubirii triumfa asupra realului cotidian, asupra teoriilor, asupra prozei bunului-simt lipsit de viata. Ea vorbeste limba nebunilor dupa Dumnezeu, a celor ce respira in spirit, a celor pe care iubirea omeneasca ii invata sa-l iubeasca pe Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu si iubirea oamenilor nu sunt doua iubiri, ci doua fatete ale aceleiasi iubiri. Iubirea insasi este setea cea mai adanca de Adevar, este glasul insusi al fiintei. Omul valoreaza cat valoreaza obiectul iubirii sale si dorintele inimii lui.

Orice cunoastere provine dintr-o mare iubire.

„Amo, ergo sum” (Iubesc, deci sunt) desemneaza o atitudine originara, innascuta si magnetica. „Ne-ai facut pentru Tine si inima noastra nu-si va gasi odihna pana nu se va odihni intru Tine” marturiseste Sf. Augustin. „Doar pentru Tine traiesc, vorbesc si cant. „Dumnezeu a pus in inima omului dorul de El, de unde acest nume magnific pa care Sf. Grigorie I L-a dat lui Dumnezeu: „Cel pe care il iubeste inima mea.”

Dumnezeu ne-a iubit cel dintai si in aceasta iubire se simte libertatea lui. El ne iubeste pur si simplu si de aceea iubirea este un dar care inspira libertatea propriului nostru raspuns. Oamenii au primit in ei, ca dar, ceva ce vine din libera miscare a inimii lor. Doar aceasta libertate, doar iubirea libera imbraca omul in haina festiva a iubirii divine.

Sfintenia nu este altceva decat setea de nestins, dorul de Dumnezeu. Orice limita contine in esenta ei un dincolo, propria-i transcendenta si de aceea sufletul nu se poate odihni decat in infinitul lui Dumnezeu. Nu este suficient sa ai rugaciunea, trebuie sa devii, sa fii rugaciune, rugaciune intrupata. Nu este suficient sa ai clipe de slavire a lui Dumnezeu, trebuie ca intreaga viata, orice act, orice gest, pana la surasul chipului omenesc sa devina cantec de iubire, ofranda, rugaciune. Sa dai nu ceea ce ai, ci ceea ce esti. Dumnezeu da totul si cere totul. Nu trebuie sa fii ceea ce ai, sa-ti unesti Sinele cu avutia ta, ci sa-ti reduci orice avere la propria fiinta, la propriul Sine; intotdeauna „a avea ” sa treaca in „a fi „.

Iubirea lui Dumnezeu este inceputul, ea precede totul, transcende orice raspuns. In adancul ei, iubirea apare dezinteresata, ca bucuria ce traieste din ea insasi, ca aerul in lumina soarelui. Bucuria isi ajunge ei insisi. Ea contine totul, caci ea este simfonia sensului aflat.

Iubirea traita a omului este initierea necesara in iubirea divina.

In fiecare fiinta iubita se intalneste unica Fiinta iubita, asa cum in fiecare Nume divin se intalnesc toate numele. Frumusetea nu este perceputa ca o manifestare sacra a lui Dumnezeu decat daca iubirea divina este traita intr-o iubire umana, in momente de transfigurare si inaltare. Iubirea dintre barbat si femeie izvoraste din iubirea divina. Nu exista decat o singura iubire, ce metamorfozeaza dorintele efemere in dorinta unica de absolut. Armonia cladita pe iubirea de Dumnezeu nu trece niciodata, nu dispare, ci devine din ce in ce mai profunda. Prezenta lui Dumnezeu nu este straina de atractia pe care o simt indragostitii si intalnirea lor nu este niciodata intamplatoare. Exista in dragoste o clipa curata, cand indragostitii gusta din painea ingerilor si se recunosc prin descoperire directa si fulgeratoare. Asa cum lumina strapunge intunericul, indragostitii se vad unul in celalalt ca intr-o oglinda, caci asa cum in apa chipul raspunde chipului, tot asa inima unui om raspunde inimii altui om.

Iubirea apare atunci cand o putere ascunsa dezvaluie frumusetea pe care ceilalti nu pot sa o perceapa. Ceea ce pentru neinitiati ramane ceva obisnuit si fara nici o taina, pentru indragostit s-a transformat in unic si tainic. Iubirea afla si patrunde in adancurile misterioase, ivirea ei umple si desavarseste fara sa alunge vreodata vraja. Esti iubit asa cum esti, ceea ce iti permite sa accepti si sa primesti propria ta fiinta ca pe un dar. Un om mediocru se descopera geniu atunci cand iubeste. Un cantec venit din insesi radacinile lui poate sa umple universul si sa se inalte in sfere altadata necunoscute.

Iubirea schimba substanta insasi a lucrurilor.

Trecand dincolo de senzual, iubirea da o profunzime deosebita trupului. Clarvazatoare si profetica, ea este mai inainte de toate revelatie. Trebuie sa vezi sufletul celui iubit ca lumina si sa atingi gradul de cunoastere ce nu apartine decat celui care iubeste. In spatele tuturor travestiurilor, iubirea contempla inocenta originara. Miracolul ei anuleaza indepartarea, distanta, singuratatea si ne face sa presimtim unitatea tainica a indragostitilor. Iubitii nu mai sunt doua fiinte separate, ci una singura, ei nu sunt doar uniti, ei „sunt una”, caci iubirea schimba substanta insasi a lucrurilor. Prin iubire, elementul cel mai tenebros se preschimba in lumina, carbonul opac devine diamant stralucitor. Radacina coboara in intunecimi, dar floarea se face lumina si triumf asupra umbrelor.

Aparitia omului incheie creatia gradata a lumii. Omul o umanizeaza, ii da o semnificatie spirituala. In om, diferentierea sexuala isi gaseste sensul si valoarea proprie. In unirile armonioase are loc o spiritualizare progresiva. La ora maturitatii sunt cupluri evocand copacii ale caror ramuri sunt radacini care sorb cerurile. Trupul nu este ceva ce poate fi suprimat de spirit sau redus la tacere, el este sfera in care se intrupeaza spiritul, oferit puterilor sale transfiguratoare. Iubirea inseamna sa-i apartii lui Dumnezeu cu totul. Indragostitii care au inteles acest lucru se roaga:” Fa, Doamne, sa ne iubim pentru a Te iubi pe Tine”.

Cand un barbat se apropie de iubita sa, el trebuie sa aiba un sentiment sacru, ca si cand s-ar duce la un templu, iar cand o femeie se apropie de iubitul ei, ea trebui sa fie plina de adorare, de venerare, ca si cum s-ar afla langa Dumnezeu. Sufletul nu-si atinge intreaga lui realitate decat daruindu-se neincetat celuilalt, pana cand el nu-si mai apartine. Ritualul unirii nu comporta nici o teama de sex, nici o neincredere, nici un dispret. Rugaciunea pentru castitatea iubirii cere insasi minunea transfigurarii erosului. Depasirea, spiritualizarea instinctelor sexuale deschide noi porti prin care iubirea iese vesnic tanara, noua si virgina. Sufletul face trupul sa vibreze, ia trupul se avanta la unison cu dorinta de comuniune a sufletului, asemenea fulgerului care straluceste pentru o clipa in mijlocul noptii, luminand si reveland totul.

Iubirea inalta daruirea fizica la nivelul daruirii spirituale reciproce

Iubirea rupta de spiritual nu ofera decat trupuri din care sufletul lipseste si produce ravagii mentale. Sexualitatea se depaseste prin propria sa simbolistica; simbol al unitatii, ea se transcende spre integritatea spirituala a unei singure fiinte. Viitorul lumii se bazeaza pe plenitudinea trairii de catre iubiti a supranaturalului si a sfinteniei legaturii lor. Esentialul transfigurarii este: nimic nu este inabusit, totul fiind in profunzime prelucrat si orientat. In cursul ascensiunii, energia sexuala se elibereaza de animalitate, ea se umanizeaza si se spiritualizeaza. Sub harul tainei iubirii, viata sexuala este traita fara a aduce nici cea mai mica scadere interioara de nivel. Prin simbolismul ei, ea devine un neprihanit izvor de bucurie imateriala. In frumusetea unui trup, sufletul este insasi forma lui, iar in frumusetea sufletului, ceea ce ne rapeste este insusi chipul lui Dumnezeu. Iubirea inalta daruirea fizica la nivelul daruirii spirituale reciproce si imbogateste toata viata cu armoniile sale. Nimic nu poate fi impus iubirii. Ea nu cunoaste norme, ea cunoaste valorile spirituale, in care libertatea si inspiratia domnesc, si iubirea este cea care le descopera si traieste din revelatiile lor. Iubirea cunoaste abisurile, dar si acele inaltimi de pe care viata se avanta in Imparatie.

Iubirea dumnezeiasca este daruire de sine, abandon, mereu si mereu pentru cel iubit. Realitatea iubirii umane se regaseste in comuniunea dintre om si Dumnezeu, care este unica iubire desavarsita. Sa devii una cu Dumnezeu, sa te unesti cu El, constituie telul suprem al vietii. In comuniunea iubirii, sufletul moare pentru a invia. Trebuie sa te pierzi pentru a te afla. Iubirea nu atinge nemurirea decat depasind fragmentarea persoanei, cenzura sociala, sexualitatea, inaltandu-se dincolo de orice constrangere, in spirit si suverana lui libertate. Iubirea nu poate fi impusa, ea vine dinauntru, din inima. Daruirea sufletului pentru alt om se face pentru ca il iubesti, iar iubirea are suprema putere de a schimba substanta unui destin. „Te iubesc pentru ca te iubesc.”

Cand omul intelege ca este pentru el insusi un dar de sus, el il poate oferi lui Dumnezeu. Fiinta iubita este un dar regesc in care straluceste prezenta lui Dumnezeu. In chipul celuilalt, indragostitul il vede pe Dumnezeu, atingand astfel una dintre cele mai inalte stari ale vietii spirituale in doi. Dante o spune foarte simplu: „Ea il privea pe Dumnezeu, eu il vedeam prin ochii ei si cerul devenise mai albastru.”

Indragostitii traiesc minunea

Barbatul si femeia merg unul spre celalalt, cunoscandu-se unul pe celalalt, revelandu-se unul celuilalt pentru o impreuna inaltare. Nimic nu este necesar sa innobileze sau sa legitimeze acest sens care se impune imparateste prin el insusi.

Femeia are darul ei de a fi, modul ei propriu de existenta, darul de a-si urzi intreaga fiinta din legatura ei aparte cu Dumnezeu, cu ceilalti si cu ea insasi. Mai interiorizata, femeia isi depaseste limitele fiintei pentru a face din aceasta o simfonie pura si limpede. Ea umple lumea cu fiinta sa, cu prezenta ei stralucitoare. Barbatul, dimpotriva, iese din fiinta lui, umple lumea cu energiile lui creatoare, fiind stapan si domn. Langa el, femeia il sustine si il ajuta. Ea ii este deopotriva sora, sotie, mama, fiica, amanta. Femeia, „slava barbatului”, poarta a cerului si a raiului, in curatia ei luminoasa, este ca o oglinda care reflecta chipul barbatului, i-l dezvaluie lui insusi si prin aceasta il corecteaza. Astfel, ea il ajuta pe barbat sa inteleaga si sa realizeze sensul propriei sale fiinte, ea il implineste descifrandu-i destinul, caci prin femeie, barbatul devine mai lesne ceea ce este el.

Barbatul este totdeauna inclinat sa poetizeze femeia si ramane un incorigibil romantic; femeia este cea care iubeste barbatul pentru ceea ce este el si asa cum este el. Femeia, „surasul lui Dumnezeu”, este imaginea sufletului in adoratie, fiinta umana devenita rugaciune. In simbolistica crestina, femeile sunt denumite „altar” si reprezinta rugaciunea. Femeia, prin fiinta-i rugaciune, apara cu acoperamantul ei matern viata, o ia intre mainile ei si o inalta spre Dumnezeu.

Barbatul se prelungeste in lume prin actiune. Femeia o face prin daruirea de sine. Daca barbatului ii este caracteristic verbul „a actiona”, verbul femeii este „a fi”, ceea ce corespunde starii de sfintenie prin excelenta. Sa apere lumea ca mama si sa o purifice ca fecioara, dandu-i acestei lumi un suflet, sufletul ei, aceasta este vocatia oricarei femei. Barbatul patrunde in aceasta lume, o sfinteste si o transforma in Imparatie.

Barbatul este simbolizat prin arc, iar femeia – simfonie – prin lira. Lira este un arc sublimat, arc cu mai multe coarde, ea canta viata. Paternitatii divine, simbol al fiintei lui Dumnezeu, ii raspunde in mod direct maternitatea feminina ca deschidere spirituala a naturii umane, capacitatea ei de a fi receptiva fata de Divin.

Doua suflete astfel unite nu au a se teme de nimic. Cu intelegere, pace si iubire reciproca, indragostitii traiesc minunea. Ei se inalta, la adapostul zidului de nepatruns care ii apara si care este iubirea de Dumnezeu. Calea este stramta, poate cea mai stramta, caci trebuie parcursa in doi. Iubirea ii face mai limpezi ca diamantul; navigatori in plenitudine, ei se indreapta catre slava fara de margini, atragand tot mai mult gratia lui Dumnezeu.

(am prelucrat acest text dupa cartea cu acelasi nume de Paul Evdokimov)

Aducerea aminte de Dumnezeu este rugaciune

Cel ce iubeste pe Domnul isi aduce aminte pururea de El, caci aducerea aminte de Dumnezeu este rugaciune.

Lucrul cel mai pretios pe lume este sa cunoastem pe Dumnezeu si sa intelegem, macar in parte, voia Lui. Cum sa stim daca traim dupa voia lui Dumnezeu? Iata un semn: daca lipsa unui lucru ne intristeaza, daca sufletele noastre ne par prea grele, inseamna ca nu ne-am predat in intregime voii lui Dumnezeu, chiar daca ni se pare ca vietuim dupa voia Lui.

Cea mai buna biserica a lui Dumnezeu este sufletul. Pentru cel ce se roaga in sufletul lui, lumea intreaga devine o biserica, dar lucrul acesta nu e dat tuturor.

Harul lui Dumnezeu da putere de a iubi pe Cel Iubit, sufletul e neincetat atras spre rugaciune si nu poate uita pe Domnul, nici o clipa.

Sufletul traieste multa vreme pe pamant si iubeste frumusetea pamantului, cerul si soarele, marea si raurile, padurile si campiile. Dar, o data ce a cunoscut pe Domnul, nu mai doreste sa vada nimic pamantesc.

Am vazut imparati ai pamantului in slava lor si am pretuit acest lucru. Dar cand sufletul a cunoscut pe Dumnezeu, socoteste nimic toata slava imparatilor; el doreste neincetat pe Domnul si, nesaturat, zi si noapte, nazuieste sa vada pe Cel Nevazut, sa cuprinda pe Cel Necuprins.

Milostive Doamne, lumineaza popoarele pamantului, ca sa Te cunoasca si sa stie cum ne iubesti. Doamne, fa cunoscute tuturor oamenilor iubirea Ta si dulceata Duhului Sfant, ca ei sa uite durerea pamantului, sa paraseasca tot raul, sa se alipeasca de Tine cu iubire si sa poata trai in pace, implinind Sfanta Ta voie spre Slava Ta!

(din scrierile Sfantului Siluan Atonitul)

Traieste viata la varf!

Aceste momente apar atunci cand facem dragoste, cand ne privim copilul dormind, cand contemplam o minunata opera de arta, cand simtim nasterea unei idei noi, in toate momentele de autorealizare, implinire, iluminare, pace si bucurie. Acestea sunt clipe in care procesele noastre mentale se restructureaza pe un nivel superior, care ne permite sa percepem lumea si experientele noastre intr-un mod nou. In cartea sa, “Intre plictiseala si anxietate”, cercetatorul Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago a studiat aceste experiente, numite de psihologul Abraham Maslow “experiente la varf”.

Cautam inaltimile

O caracteristica a experimentelor de varf este senzatia de bine si de fericire. Ne simtim atat de bine incat multi dintre noi si-ar dori sa aiba experiente la varf cat mai frecvent posibil. O mare parte din energia si timpul nostru este afectata unor incercari confuze sau prost directionate de a avea experiente la varf – prin sex, droguri, bani, prestigiu, putere.

Dar experientele la varf nu sunt usor de obtinut. De-a lungul istoriei au existat numeroase metode si tehnici (mai mult sau mai putin inspirate) care sa permita omului sa traiasca asemenea clipe, dar unele dintre ele, pornind de la  o idee de baza gresita, au generat si efecte negative.

Disciplina interioara stricta si practica spirituala ardenta si indelungata sunt absolut necesare pentru a atinge succesul in aceasta cautare interioara. Dar in societatea actuala, sceptica si agitata, numerosi cautatori doresc sa o ia pe scurtatura. Aceste scurtaturi, mergand de la materialismul lacom pana la ocultismul indiferent, ii lasa pe cautatori nesatisfacuti, chiar mai dornici de a avea experiente la varf, decat erau atunci cand au pornit la drum. In final apare lipsa de incredere in existenta acestor experiente si a starilor spirituale inalte, o sarcastica respingere a unor astfel de nivele de dezvoltare mentala, considerate simple autoiluzionari.

Suntem alpinistii sufletelor noastre

Pot oare oamenii sa se ridice singuri catre o ordine interioara mai inalta si chiar sa isi induca la vointa  experiente autentice de varf? Raspunsul apare cand aflam in ce constau componentele placute ale nivelului de varf, iar o data aceste elemente cunoscute, am putea fi capabili sa ne inducem astfel de experiente (sau stari placute) creand componentele necesare.

Unul dintre oamenii de stiinta care a realizat aceasta este Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago. El a concluzionat ca astfel de experiente sunt in mod intrinsec satisfacatoare, cu alte cuvinte le cautam nu pentru o recompensa externa, “nu ca o compensare pentru o dorinta trecuta, nu ca o pregatire pentru necesitatile viitoare, ci ca un proces in desfasurare sau care  ne aduce experiente pline de satisfactii in prezent”.

Pentru a studia acest comportament intrinsec satisfacator, Crikszentmihalyi a studiat comportamentul jucatorilor de sah, al alpinistilor, chirurgilor si al altor oameni care actionau nu pentru o recompensa exterioara, ci pur si simplu din pasiune. El a descoperit ca similaritatea marcanta a tuturor acestor activitati este ca “toate confera practicantilor un sens al descoperirii, al explorarii, al solutionarii problemelor – cu alte cuvinte, un sentiment al noutatii si transformarii”. Rezultatul acestor activitati este nesigur (ca si cum ai explora un “loc misterios”), dar “cel care actioneaza este potential capabil sa le controleze.”

Csikszentmihaly a observat ca acesti oameni isi descriu experientele utilizand aceleasi cuvinte: flux, curgere, unitate, expansiune, armonie. Multi oameni experimenteaza aceasta stare exceptionala in activitati creatoare, in iubire si in timpul experientelor religioase sau mistice. “Unii oameni experimenteaza stari interioare remarcabile, care sunt atat de placute si de puternice, incat ei isi doresc uneori sa paraseasca viata confortabila si sa se dedice cautarii acestor stari.”

Intre plictiseala si anxietate

Pentru a defini mai departe aceasta placuta stare interioara de fluidificare, Csikszentmihalyi a plasat toate activitatile umane pe o scala de schimbare treptata a activitatii. La unul dintre capetele scalei sunt activitatile care nu prezinta nici un fel de transformari sau provocari. La celalalt capat al scalei sunt activitati care sunt atat de schimbatoare sau dificil de realizat incat devin chiar imposibile pentru persoanele angajate in acele activitati. Un exemplu de activitate de primul tip poate fi asteptarea la o coada foarte lunga si care se deplaseaza foarte incet. Un exemplu de al doilea tip poate consta in (in functie de tipologie) a escalada un munte foarte inalt, a da examen dintr-un curs foarte abstract, sau a incarca arma unui dusman.

La un capat al scalei este plictiseala; la celalalt, anxietatea. De aici si titlul cartii doctorului Csikszentmihalyi: “Intre plicti­seala si anxietate”. Pentru o activitate care sa produca aceasta stare de fluidificare si unitate, trebuie sa existe o egalitate intre dificultatea unei provocari si capacitatea de a o depasi. O persoana al carei record la maraton este de patru ore va primi acelasi influx energetic alergand in 3h si 50 min. ca si un campion mondial care ar alerga acelasi traseu in 2h si 9min. Ambii intalnesc provocari si sunt capabili sa le invinga.

Daca omul primeste un influx energetic insuficient (ceea ce corespunde in termenii lui Csikszentmihalyi, plictiselii), ea inceteaza sa creasca si se deterioreaza. Dar daca fluxul energetic prin structura umana este prea mare, fluctuatiile devin prea violente pentru a fi absorbite sau atenuate si structura este destabilizata (ceea ce Csikszentmihalyi numeste anxietate). Intre aceste doua extreme exista o variatie a influxului energetic suficienta pentru a modifica structura si a-i induce schimbari. Intr-un mediu imbogatit cu diversi stimuli, fluxul de energie si materie este suficient pentru a genera in structura noastra mentala si psihica o continua deschidere  catre o ordine mai inalta fara ca lucrurile sa fie fortate. Aceasta stare  este placuta, imbogateste sufletul cu noi nuante, produce o expansiune de flux, intr-o nesfarsita spirala ascendenta a evolutiei  fiintei umane catre o ordine mai inalta.

Iubeste si fii fericit

Iubirea, creativitatea si experientele spirituale inalte sunt legate prin faptul ca ele confera fiintei umane o stare de fluidificare, de unitate cu restul universului, de integrare armonioasa. Aceasta stare, desi placuta, nu este si confortabila pentru un om conservator si care se complace in mediocritate, dar cei cu sufletul si mintea deschise parasesc zona de confort pentru ea, pentru ca acceptand provocarile vietii si urmarind sa le depaseasca, ei se pot cunoaste mai bine si isi pot descoperi chiar sensul si menirea vietii lor. Ei simt astfel ca viata lor devine mult mai plina, mai bogata in semnificatii, in semne si miracole divine. Pe fiecare nivel al vietii exista provocari care ne indeamna sa ne depasim, sa ne transformam, sa fim mai buni, sa descoperim sensul adevarat al existentei noastre. Fiecare le intelege si le accepta atunci cand este pregatit.

Indrazneste sa iti traiesti visele!

Sa ne imaginam ca ne trezim intr-o dimineata, peste 30 de ani, si privim inapoi in viata. Ce vedem? A fost o viata plina de fericire sau una intunecata de suferinta? A fost o viata plina de iubire sau am trait mai tot timpul un sentiment de frica? Revenind in momentul prezent, ne putem da seama ca actiunile noastre de acum ne influenteaza intreaga viata. Nu este niciodata prea tarziu sa ne schimbam in bine modul de a gandi si prin aceasta, sa ne imbogatim intreaga viata cu iubire, cu frumusete, cu armonie, cu forta creatoare. Totul depinde de noi insine!

Suntem creatori ai vietii noastre

Totul in acest univers este energie. Chiar si “nimicul” este tot o forma de energie, nemanifestata. Energia este insasi forta universala a vietii, structurata cu o divina inteligenta in iubire, sunet, culoare, forma. Tot ceea ce noi suntem din punct de vedere fizic, mental, emotional si spiritual are la baza aceasta vibranta forta a vietii, fara varsta, etern transformatoare. Orice moment pe care il traim, orice respiratie pe care o avem, orice gand care ne apare in minte creeaza si recreeaza eterna spirala a vietii si ciclurile manifestarii. Suntem, chiar fara sa stim, creatori activi ai universului in care traim.

Asa cum energia isi poate schimba vibratia, forma, culoarea, sunetul, dar niciodata nu dispare, la fel este si fiinta noastra. Suntem fiinte spirituale eterne, care am ales sa traim pe aceasta planeta, asumandu-ne o existenta umana. Suntem aici pentru a invata, pentru a ne aminti cine suntem cu adevarat, pentru a evolua spre cea mai pura si cea mai inalta vibratie a iubirii si a luminii divine. Drumul pe care mergem poate parea uneori presarat cu obstacole sau plin de suferinta, dar orice eveniment pe care il traim are un scop bine precizat in ordinea universala si o semnificatie divina.

Intelegand cum actioneaza forta vietii in propria noastra fiinta, cum ne influenteaza sanatatea, munca si relatiile noastre, intelegand rolul ei in natura si in Univers, vom intelege si vom accelera implinirea misiunii vietii noastre, oricare ar fi ea, trezind puteri benefice nelimitate la toate nivelurile existentei.

Nu este atat de important ceea ce se petrece, ci cum reactionam la ceea ce se petrece!

In fata aceluiasi eveniment, fiecare om reactioneaza diferit. Un obstacol il opreste pe cel care nu este foarte convins ca va reusi, dar este depasit cu usurinta de cineva care are incredere, este optimist, gandeste pozitiv, si actioneaza cu toata convingerea ca va reusi. Un accident dramatic poate lasa urme profund traumatizante in sufletul unui om, care va fi marcat intreaga viata de frica si angoasa, in timp ce un altul se ridica, isi depaseste durerea si actioneaza ca un  invingator, salvandu-i chiar si pe altii. Un astfel de exemplu este cazul lui Michel Gillibert, care a ramas imobilizat intr-un scaun cu rotile in urma unui accident de aviatie, dar nu si-a pierdut increderea, zambetul si puterea de actiune, si a ajuns ministrul departamentului de probleme ale handicapatilor din Franta.

Nu exista nici un obstacol care sa nu poata fi depasit, nici o suferinta care sa nu poata fi vindecata, nici un vis care sa fi prea mare! Viata nu se opreste pentru nimeni, nici chiar in cele mai dramatice situatii, atunci de ce sa asteptam sa vina altcineva sa actioneze in locul nostru, sa traiasca in locul nostru?

Unii oameni spun ca ei nu au timp sa viseze, deoarece viata este prea dura si plina de suferinta. Si totusi… Deschide-ti ochii sufletului si fii atent la sentimentele tale! Redescopera-ti inima de copil care crede, din tot sufletul, ca orice este posibil. Ai  incredere in tine insuti, depaseste-ti temerile si indrazneste sa iti traiesti viata asa cum intotdeauna ai visat, pentru ca ai cu adevarat puterea de a-ti transforma in bine viata! Orice ai nevoie se gaseste in interiorul tau, chiar acum, pentru ca raspunsurile pe care le cauti se afla in inima ta!

Modificarea semnificatiei unui eveniment ne poate transforma in bine intreaga viata!

In mod subconstient, exista anumite convingeri care ne auto-limiteaza, care ne opresc sa dobandim si sa devenim ceea ce dorim. Iar aceste convingeri gresite se manifesta in viata obisnuita prin sentimente de manie, ura, gelozie, agresivitate, cinism, apatie, invidie, violenta, inchidere sufleteasca etc. Sa incepem prin a ne intreba pe noi insine, oricand simtim una dintre aceste emotii: „De fapt, de ce imi este frica?”. Astfel, atunci cand ne recunoastem fricile, le putem indeparta din viata noastra si vom putea sa redescoperim fericirea.

Toate convingerile si credintele pe care le avem acum sunt bazate pe experiente trecute. In copilarie, ne-am format anumite credinte subconstiente pe care le-am pastrat in viata noastra de adulti. Dar deseori, acestea ne opresc sa fim fericiti. Privind inapoi in copilarie, putem analiza momentele care au avut un impact major asupra noastra si care ne-au influentat viitorul. Intelegandu-le, putem inlocui convingerile de genul: „Nu sunt destul de bun”, „Nu merit sa fiu iubit”, „Trebuie sa am grija de oricine”, „Sunt urat”, „Trebuie sa fac totul de unul singur”, etc., cu altele pozitive: „Merit din plin sa primesc acest loc de munca bine platit”, „Am incredere in oameni”, „Dumnezeu ma ajuta in tot ceea ce am de facut”, „Sanatatea mea este perfecta”, etc.

Totul in viata are intelesul si semnificatia pe care noi o dam, si astfel avem puterea sa ne transformam convingerile. Ne putem schimba viata intr-o secunda, caci totul depinde de o hotarare luata cu toata puterea credintei noastre, de o convingere din toata inima. Indrazneste sa te trezesti la adevarata viata si sa traiesti ca si cum intreaga ta viata ar fi un vis in care orice este posibil… daca tu crezi in el!

„Nu pot schimba directia vantului, dar pot orienta panzele corabiei mele pentru a ajunge intotdeauna la destinatie.” (James Dean)

Cu fiecare hotarare pe are o luam, ne modelam si ne cream destinul.

Gandurile si convingerile ne creeaza viitorul

Sa incetam sa ne mai focalizam asupra a ceea ce nu dorim si sa ne concentram numai asupra a ceea ce dorim cu adevarat sa obtinem in viata! Sa vedem intotdeauna partea plina a paharului si sa apreciem ce am invatat nou si bun in fiecare zi.

Traieste in momentul prezent si mergi hotarat catre scopul pe care ti l-ai propus. Viitorul este in fata ta, traieste-ti viata cu un scop bine precizat, priveste drept inainte si lasa-l pe Dumnezeu sa te ajute, abandonandu-te in fata vointei Sale.  Prin gandurile si convingerile noastre ne cream propria existenta, caci viata este alcatuita in mare masura din hotararile pe care le luam, si din efectele acestora, care ne influenteaza ulterior pe perioade mari de timp. In fiecare moment alegem si decidem asupra modului in care ne traim viata.

Pentru a putea sa ne transformam profund in bine viata, sa incepem prin a raspunde la cateva intrebari:

De ce te trezesti dimineata? Care este scopul vietii tale?

Ce calitate binefacatoare doresti sa dobandesti? Ce stare minunata doresti sa traiesti?

Ce domenii din viata ta ai dori sa transformi, sa imbunatatesti, sa aprofundezi? Aspectul fizic, emotiile, relatiile cu ceilalti, sanatatea, mediul, cariera, evolutia spirituala?

Care sunt pasiunile tale? Ce lucru sau actiune te implineste interior si te face fericit?

Cum iti vezi viitorul? Ce te impiedica sa il ai asa cum il doresti?

Vrei sa fii mai mult decat esti acum? Vrei sa fii mai bun decat esti acum?

Analizeaza cu atentie aceste intrebari si raspunde cu sinceritate la ele. Stabileste-ti scopuri de atins pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, fixeaza-ti prioritatile, alege calea de parcurs in acest scop, iar apoi treci la actiune!

Orice este posibil daca tu crezi cu putere ca asa se va petrece! Este timpul sa elimini tot ceea ce nu te lasa sa visezi la o viata mai fericita, pentru ca nimic nu este posibil in viata daca tu nu crezi ca acel lucru este posibil! Nimic si nimeni nu se va schimba pana cand tu insuti nu te vei transforma profund! Si poti incepe sa fii fericit chiar aici, chiar in acest moment!

Nu suntem singuri in viata!

Nimeni nu este singur in viata, nici chiar ascetul retras in munti, care nu a vorbit si nu a vazut pe altcineva de ani de zile. El se afla intr-o tainica legatura cu fortele naturii, cu Dumnezeu. Comunicam cu propria fiinta si cu intreg universul in fiecare moment in care respiram, atunci cand suntem treji si atunci cand dormim. Descoperind modul in care interactionam cu lumea inconjuratoare, si urmarind sa il transformam in bine, ne imbunatatim, de fapt, intreaga viata.

Raspunde la urmatoarele intrebari si analizeaza-ti raspunsurile.

Pentru a comunica, ce limbaj folosesti cu familia ta, cu prietenii, cu copiii, cu corpul tau, cu cariera ta, cu sanatatea ta, cu fiinta iubita, cu tine insuti?

Comunici cu adevarat ceea ce esti si ceea ce vrei? Comunici cu iubire sau cu frica? Ti se raspunde cu iubire sau cu frica?

Esti pregatit sa faci un pas in afara zonei tale de confort, sa cresti, sa evoluezi?

Ce ai de pierdut, in afara inchistarilor si limitelor pe care tu insuti ti le-ai impus?

Tot ceea ce ai de facut este sa iti elimini temporar neincrederea in tine insuti, in oameni, pentru ca nu esti niciodata singur decat daca tu alegi sa fii astfel, si sa te deschizi cu tot sufletul catre ceilalti oameni, catre minunea vietii, catre fericire.

Primavara iubirii

De cate ori am visat peste iarna la bucuria soarelui tanar, la lumina verde a naturii indragostite, la cantecul plin de dor al cerului? Natura revine la viata, dar sufletul nostru cat de viu este oare?

Renasterea care ne face cu adevarat sufletul viu are loc, de fapt, in adancul inimii noastre. Indiferent cate primaveri ne asalteaza, daca inima noastra este goala si sufletul obosit, nu vom simti adierea mis­teri­oasa si tacuta a iubirii. Indiferent cate primaveri numaram, noi avem varsta bunatatii noastre, a daruirii si a iubirii pe care o traim. Viata noastra poate fi rugaciune, ardere si ofranda  pentru Dumnezeu, dar cati dintre noi se gandesc sa impartaseasca dorul de inalt al sufletului?

Este primavara si se apropie sarbatoarea Invierii lui Iisus. Pentru fiecare dintre noi acest moment poate fi o adevarata reinviere a sufletului, un miracol al deschiderii cerului inimii. Este mult prea simplu sa ne lasam acaparati de grijile si preocuparile lumesti, este banal sa ne plangem de “nedreptatile” vietii, dar sa nu uitam dorul adevarat si profund pentru frumusete si viata. Acest dor ne cheama, cu o voce plina de mister, din inaltul cel mai inalt al fiintei noastre, ne face vii si da sens existentei noastre.

Iar daca, orbiti de vanele iluzii ale lumii, inchidem ochii in fata adevaratei lumini a spiritului si ne acoperim urechile sa nu mai auzim chemarea tainica a cerurilor, ne impietrim astfel pe noi insine, lumea noastra va deveni o lume de stanci si bolovani, o lume stearpa, lipsita de apa vie a iubirii si a frumusetii. Zborul nostru va fi uitat, iar aripile vor deveni inutile.

Iata de ce efervescenta primaverii stralucitoare si proaspete ne poate trezi din nou in suflet aspiratia catre supremul zbor, catre eterna iubire, dorul de lumina.  Sa ne lasam inima cuprinsa de fericirea pomilor infloriti, sa ne abandonam in imbratisarea pamantului, sa ascultam linistea izvoarelor si sa ne amintim ca toate aceste minuni sunt posibile pentru ca, in eternitate, iubirea le-a dat viata.

Si ce ar fi sa nu mai asteptam ca doar o anumita sarbatoare crestina sa ne apropie mai mult de Dumnezeu, ce-ar fi sa inviem cu fiecare clipa locul pe unde trecem, oamenii pe care ii intalnim?

Ce-ar fi sa ne oprim putin din iuresul halucinant al unei vieti inutile, sa ne privim pentru prima oara cu adevarat in oglinda si sa ne indragostim de propriile suflete inflorite? Sa il privim cu adevarat pe cel pe langa care am trecut de atatea ori indiferenti pana acum si sa ne bucuram impreuna cu el…

Cum ar fi oare lumea daca fiecare zi ar fi o renastere a fiecarui suflet?

Cat de frumoasa ar fi lumea daca fiecare om ar renunta sa isi demonstreze micul “adevar” si s-ar cuceri pe sine insusi, s-ar inalta pana la culmile insorite ale sufletului sau? Daca fiecare om ar avea curajul sa se abandoneze fericirii care bate la portile inimii sale si s-ar darui zborului?

Trezeste-te, suflete, si daruieste-te luminii. Si astfel, vei deveni lumina indragostita de lumina.

“Ritualul” meu personal de practica yoga

Uneori, in viata de zi cu zi, desi am multe lucruri de facut, am senzatia ca ma inabus, ca nu mai pot respira, ca imi amorteste sufletul si viata trece pe langa mine. Parca uit ceva foarte important si trebuie neaparat sa imi reamintesc. Si atunci fac ceva care sa ma trezeasca, sa ma faca din nou vie.

De obicei, „revin la viata” cand merg in padure si ascult linistea sau cand practic yoga. Fiecare are asemenea mici „retete secrete” personale prin care redevine el insusi dupa intalnirea cu „lumea dezlantuita”.

In urma cu mai multi ani, am fost prima oara intr-o tabara-retragere, in care am tacut timp de o saptamana si am invatat sa meditez pentru inima mea. Mi-a placut atat de mult, incat am fost apoi, doi ani la rand, in vacanta, timp de o luna, intr-o asemenea retragere, dar de data asta singura (adica nu intr-o tabara).  De fapt, nu eram chiar singura, eram eu si izvorul din vale, si mesteacanul de langa fereastra, si steaua aceea care imi zambea in fiecare seara din coltul ferestrei, si pasarile care ma trezeau si ma insoteau la plimbarea pe deal.  Oricum, nu vreau sa scriu  despre natura atat de frumoasa, care imi face inima sa cante aproape intotdeauna. Despre asta, altadata.

Vreau sa scriu ca m-a ajutat foarte mult atunci, chiar daca eram singura cu sufletul meu, sa imi creez un fel de ritual personal. Chiar si intr-o retragere (sau mai ales intr-o retragere) mintea are de lucru, isi aminteste tot felul de lucruri, isi face griji pentru alte milioane de lucruri, rememoreaza toate cantecele, filmele, poeziile si diverse alte situatii vazute sau auzite. Daca nu ai o solutie pentru a iesi din valtoarea asta, te intorci la fel cum ai plecat. Am inceput sa ascult linistea, am practicat tehnicile yoga si exercitiile de meditatie invatate  si treptat, mintea mea s-a linistit si au inceput sa apara strafulgerari de Tacere si minunare pe care nu le pot descrie. M-am bucurat atat de mult atunci, incat mi-a fost teama ca le voi uita. De aici a pornit ideea „ritualului meu personal” pentru amintirea de sine.

Scopul ritualului era sa ma aduca in starea de daruire a mea catre Dumnezeu. Incepeam prin aprinderea unei lumanari, rugandu-ma ca Dumnezeu sa imi aprinda inima de dorul Lui asa cum aprind eu lumanarea. Apoi incepeam practica hatha yoga: incalzirea, apoi, pe fiecare chakra, de jos in sus, o asana speciala si cate zece respiratii yoghine complete in care, in timpul retentiilor, sa simt ca ma umplu de iubire si lumina si ca ma daruiesc lui Dumnezeu, cu toata inima. De fiecare data , ritualul a avut efect, chiar si dupa (sau mai ales dupa) ce m-am intors din retragere si am reintrat in ritmul obisnuit de serviciu. De fiecare data, pe masura ce faceam asanele, simteam cum corpul fizic parca mi se umple de lumina, mintea se linistea si dorul din inima reinvia. Cand deschideam ochii, vedeam din nou „in culori”, si nu „in alb-negru”, asa cum aveam impresia inainte.  Revenisem la viata!

Dumnezeu versus stiinta

In dimineata asta, am primit un mesaj cu urmatoarea povestire. Nu stiu cine a scris-o, dar merita sa o cititi pana la capat.

Dumnezeu vs. stiinta

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie.

– Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie.

Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.

Esti crestin, nu-i asa, fiule?

Da, dle, spune studentul.

Deci crezi in Dumnezeu?

Cu siguranta.

Dumnezeu e bun?

Desigur, Dumnezeu e bun.

E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

Da.

Tu esti bun sau rau?

Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin.

Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

Da, dle. As incerca.

Deci esti bun.

N-as spune asta.

Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Iisus sa-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

Pai…, da, spune studentul.

Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare: “Nu”.

De unde vine Satana?

Studentul ezita.

De la Dumnezeu.

Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

Da, dle.

Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

Da.

Deci cine a creat raul? Profesorul continua. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

Da.

Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.

Cine le-a creat?

Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.

Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Iisus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza, e nervos.

Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit.

Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Iisus?

Nu, dle. Nu L-am vazut.

Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?

Nu, dle, nu l-am auzit.

L-ai simtit vreodata pe Iisus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?

Nu, dle, ma tem ca nu.

Si totusi crezi in el?

Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

Dle profesor, exista caldura?

Da.

Si exista frig?

Da, fiule, exista si frig.

Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperatura mai scazuta decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?

Poti explica in ce fel?

Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.

Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….

Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde: Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat.

PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata „Dumnezeu vs. stiinta” in 1921….

Dilema: despre abandon

Cum iti dai seama ca ceea ce vrei sa faci e cu adevarat voia lui Dumnezeu? Ce inseamna sa te abandonezi cu adevarat in fata lui Dumnezeu, ca voia Lui e si a ta, ca accepti voia Lui? Cum iti dai seama ca asa trebuie sa fie si nu asa cum vrei tu?

E (relativ) usor sa spui „ma abandonez” cand esti cu ochii inchisi, in meditatie. Dar cand esti cu ochii deschisi si vrei sa iti traiesti viata asa cum iti imaginezi ca poti? Cat este imaginatie si cat speranta, cat este egoism si cat ajutor dezinteresat, cat este risc si cat este asumare?

Intr-un film parca, cineva spunea: atat timp cat sunt inca aici, inseamna ca Dumnezeu mai are un plan cu mine.  Cum imi dau seama care e planul lui Dumnezeu cu mine? Teoretic, din punct de vedere spiritual, e suficient sa fiu atenta la ce mi se ofera, la ce am in mine, sa folosesc ce am in mine, in corpul, mintea si inima mea.  Practic, e greu sa accept sa nu e cum vreau eu… ca Dumnezeu are alt plan… ce simplu ar fi daca ne-am da seama imediat care e planul Lui cu noi… sau poate nici atunci nu ar fi simplu, poate ca nu l-am accepta.

De unde stii daca esti un mugure de trandafir sau un mugure de plop? De unde stii ce floare va iesi din tine? Sau daca va iesi vreo floare? Sau nici nu trebuie sa stii? Doar sa infloresti…

„Supune-te, o,mugure, supune-te!

Lasă-ti inima in fulgere si detunete

sa izbucneasca in sfarsit!

Duhul imbobocirii ti s-a napustit

pana in miez!

Cum mai cutezi

Sa-ntarzii inca, mugur ne-mplinit?”

Linistea alba

Ninge. Fulgii mari si linistiti cad in tacere. Se asterne linistea, se asterne albul, se asterne zapada. E atata liniste in inima mea cand ninge! Parca tace tot universul si asculta fosnetul fulgilor de zapada.  E o tacere alba, inalta, care te absoarbe spre cerul plin de taceri albe. Respir tacere, respir alb, tacerea ma respira, ma traieste, ma face o tacere.

Garcia Marquez

„Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune „te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui „imi pare rau”, „iarta-ma”, „te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.” (Garcia Marquez)

Vreau sa zbor

In perioada asta, simt ca nu reusesc sa pun in practica ceea ce aflu, invat, simt in meditatii. Cred ca degeaba il simt pe Dumnezeu in timp ce stau cu ochii inchisi si ma gandesc la El, daca, atunci cand vorbesc cu oamenii, nu reusesc sa ma apropii mai mult sufleteste de ei. De ce nu Il vad, nu Il simt ca esenta, ca scanteie in tot ce ma inconjoara? Ma simt sterila, fara rost, daca nu reusesc sa transmit ceea ce simt, daca nu reusesc sa ma bucur impreuna cu ceilalti de frumusetea care mi se reveleaza. Cum sa ma bucur singura de incantare si frumusete?

E oare gresit ca vreau mai mult, daca eu nu ofer mai mult? Ce ma opreste? De ce nu reusesc sa ma apropii de oameni, chiar de cei apropiati, cu inima treaza? De ce nu ma deschid nici fata de Tine,  Doamne, de ce nu Te pot simti mereu asa? Nu imi gasesc locul si mi-e dor de chemarea si de raspunsul Tau. Am senzatia ca nu vad bine, ca e ca o ceata in jur, ca ochii mei nu mai au puterea sa treaca de usa, de podea, de fereastra. Este ceva care ma opreste, ma doare ca nu ma pot manifesta asa cum simt in interior. Simt lumina vibrand in jurul meu, dar nu o vad, nu e ceva clar. E o nerabdare in mine, se petrece ceva, simt, dar nu stiu ce e. Stiu ca e buna, e calda, e frumoasa lumina asta, dar nu o pot atinge, nu o pot vedea, nu o pot auzi. Presimt sunetele diafane ale luminii. Cum sa ajung la ea? Acum nu mai vreau nimic altceva. Ma doare pieptul si imi simt inima vrand sa iasa afara, sa imbratiseze lumea, dar mintea ma opreste: controleaza-te, stapaneste-te, nu e bine sa fii atat de receptiva, trebuie sa controlezi totul. Ma simt atat de dornica sa ma cufund in lumina pe care o simt dincolo de ceea ce vad, as vrea sa ma imprastii, sa ma topesc in bucuria infinit de tacuta din jurul meu. Vreau sa inchid ochii, sa ii amutesc, sa nu ma mai minta – aceasta este lumea. Nu se poate, exista lumina de dincolo, lasa-ma corpule, sa o intregesc in mine, cu mine. Ma simt ca intr-o inchisoare si totusi ma bucur nespus ca am dorul de lumina, ca am acea nerabdare catre diafanul cel mai diafan, ca simt nevoia de pur, de curat, atat de pur si curat cum nu exista in lumea asta. Nu mai vreau sa fiu lucida, sa stiu tot, sa controlez tot. Vreau sa ma las sa zbor. (martie 1998)

Scrisori de dragoste

Azi, dupa ce am plecat de la tine, eram in masina, mergand spre ce aveam de rezolvat. Deodata parca am avut alti ochi, am inceput sa ma simt din alta lume, ma intrebam ce caut eu aici, in lumea asta nebuna. Mi s-a facut un dor imens de liniste, de pace, de Dumnezeu. Ma uitam la oamenii din autobuz, le vedeam tot zbuciumul inutil, orb, pentru ceva atat de trecator! M-am infiorat, pentru ca ma recunosteam pe mine, cum eram in urma cu cateva minute. Voiam atunci doar sa ma duc undeva unde sa vorbesc cu cineva sfant, inalt, calm, care sa ma asculte in tacere. Mi se facuse dor de rugaciune.

As vrea sa pot simti cat mai des asa, sa simt ca ma zbat inutil pentru lucruri inutile, din anumite puncte de vedere. Si, in acelasi timp, as vrea sa raman impacata ca ceea ce fac aici, in lume, este totusi util. As vrea sa fiu mai departe si totusi mai aproape de ceea ce fac.

Doamne, cum sa Te simt mereu? asa ca acum, ca Tu imi misti mainile, ca Tu vorbesti prin mine, ca Tu imi ghidezi pasii, ca Tu esti eu, ca fara puterea Ta nu as putea nici macar sa clipesc? Cand mi-e atat de dor de tine, imi aduc aminte ca ma apropii de Tine cu fiecare pas, cu fiecare clipa, si  capat incredere ca voi ajunge la capat, la Tine, Doamne!  Nu am alta sansa decat sa ajung la Tine, Doamne!

–––

Oare chiar Tu esti Acela care striga de dor in Inima mea?

Oare Tu esti Cel care ma cheama invaluindu-mi sufletul in briza racoroasa a marii?

Cu siguranta, esti Tu!

––––-

Dorul tau sa fie mereu spre Cel Preainalt, iar inima ta mereu plina de iubire nestavilita catre El, elanul tau un torent al dorintei unirii cu El, iar sufletul tau sa se aprinda doar la auzul numelui Sau, caci cel ce Il cauta neobosit doar pe El va primi darul Sau cel mai de pret.

–––––––

Draga mea,

In tine se afla cea mai de pret comoara. Tu insati esti acea comoara ce lumineaza zorile de zi si aduce impacarea in apus de soare. Privirea ta da nastere curcubeelor, iar zambetul tau infloreste gradinile. Glasul tau purtat de soapta vantului invaluie indragostitii in duiosia imbratisarilor. Unde ar mai fi loc de intunecimi in aceasta lumina care esti tu?

––––-

Imi esti mai aproape sufleteste ca niciodata pana acum. Incep sa inteleg ce inseamna sa iubesti dincolo de spatiu si de timp, ce inseamna sa iubesti un suflet, nu un corp. Imi dau seama cum e sa fiu mereu cu sufletul treaz, cum este  sa fiu mereu atenta la iubirea din jurul meu, din mine, din tot si toate. Iar cand aceasta minune se revarsa din inima mea catre tine sau iti simt dorul, venind prin tine din inalturi, ma simt mai aproape de cer. Si nu ma mai deranjeaza ca nu te vad sau nu te aud sau ca esti departe, ma bucur pur si simplu ca existi, ca te pot iubi, ca asa ne iubeste Dumnezeu. Si cum altfel putem sa ii multumim, decat iubindu-ne cat mai frumos, cat mai luminos si mai stralucitor? (2000)

Eu sunt numitorul comun al experientelor mele

Zilele trecute, citeam din jurnalele mele vechi, si am inteles ca eu sunt numitorul comun al experientelor mele. Tot ce am facut pana acum a fost alegerea mea, eu sunt responsabila de toate actiunile mele, de emotiile si reactiile mele. Nu familia, anturajul, prietenii sau mediul. Pentru ca, indiferent de situatie, am actionat, am gandit, am simtit intr-un mod caracteristic mie.

In plus, am inteles ca tot ce am facut pana acum, tot ce am trait, am gandit, a fost o experienta, nu o ratare. Nu o greseala, ci doar o lectie.

Chiar daca o experienta a fost neplacuta, nu pot sa spun ca a fost buna sau rea, a fost necesara pentru mine. Din alt punct de vedere, ar putea fi bun sau rau, dar pentru mine a fost necesar. Cu mintea de atunci, cu cunostintele si experienta de atunci, nu puteam actiona altfel. Ma accept si ma iubesc pentru tot ce am facut, pentru ca totul m-a adus in punctul in care sunt acum.

Cand inveti sa mergi, cazi si te lovesti, renunti sa mai mergi doar pentru ca ai cazut? sau te bucuri ca inveti sa mergi, te ridici, te scuturi si mergi mai departe?

Ma consideram o persoana lipsita de valoare, nedemna de a fi iubita, ca si cum eu eram acea (presupusa, imaginata) greseala. Ma confundam pe mine, cea adevarata, cu ceea ce faceam, cu ceea ce gandeam. Ceva s-a schimbat, centrul de greutate este acum spre interior, adica spre mine, numitorul comun al tuturor experientelor mele, nu spre exterior (mediul, parerile, reactiile celorlalti).

Daca ma murdaresc, mama mea stie ca tot eu sunt si ma ajuta sa ma spal. Nu imi spune ca nu mai sunt copilul ei, ci ma iubeste pentru ce sunt, nu pentru ceea ce imbrac.

Asta inseamna sa vad adevarata fata a unui lucru, a unui om, a unei fapte, inclusiv fata de mine. Inseamna acceptare. Inseamna responsabilitate pentru ceea ce fac, simt, gandesc. Eu sunt „de vina”, responsabila, raspunzatoare pentru tot ce mi s-a intamplat in viata!

Iar apoi am deschis o carte (Daruri pentru viata) si iata ce am citit:

„Nu exista greseli. Intamplarile pe care le atragi asupra ta, oricat de neplacute ar fi ele, sunt absolut necesare pentru ca tu sa inveti ceea ce trebuie sa stii. Fiecare pas pe care il faci este necesar ca sa ajungi la telul pe care ti l-ai propus.” Richard Bach

„Nu exista experiente negative, doar experiente care te ajuta in dezvoltarea ta si te intaresc astfel incat sa poti zbura spre noi inaltimi. Nu exista esecuri. Doar lectii.”Robin S. Sharma

O poveste de dor

In urma cu multi ani, am primit cadou o poveste.

Iti scriu tie, Porumbel Alb, si nu altcuiva, pentru ca tu esti acum pentru mine mesagerul tainic si plin de candoare care imi aduce din nou si din nou freamatul iubirii in inima. Nu stiu sa scriu si sa dau o forma sentimentelor care ma asalteaza uneori si, de aceea, Porumbel minunat, o sa iti spun o poveste (cu cuvinte putine si simple pentru ca, asa cum ti-am spus deja, viata m-a invatat pana acum mai mult sa tac si sa ascult…)

Nu este o poveste din lumea vazduhului (lume a ta si a fratilor tai Albi), ci o poveste a padurilor si a fiintelor pamantului.

Intr-o tainica si misterioasa padure, departe, foarte departe de orice loc cunoscut de oameni, s-a nascut intr-o dimineata proaspata si racoroasa de primavara Fiica celei mai tinere dintre caprioarele Clanului.

Firava, cautand cu infrigurare, cu miscari pline de nesiguranta, caldura Mamei, a ridicat, prima ora in viata, ochii mari plini de o negraita puritate spre Soarele care se nastea. Lumina Lui s-a rasfrant in ochii albastri, imensi, ai Puiului si a imprastiat in desisurile din preajma unda de bucurie a inceputului. Intregul Clan a adus multumiri Spiritului Padurii pentru noua viata daruita lumii lor.

Nu ar fi fost nimic neobisnuit pana aici in viata lor. De fiecare data cand Spiritul Padurii ii binecuvanta, o noua viata aparea intre ei, pui care crestea cu repeziciune, intarind randurile Luptatorilor sau pregatindu-se sa devina Mama. Puiul acesta avea insa (in afara de ochii lui albastri, imensi), o misterioasa stralucire, o albeata a pufului fin de pe trupul firav, care amintea celor mai batrani dintre cerbii Clanului de legendele de demult. Si aceasta nu ar fi fost nimic inca, dar, cu fiecare zi care trecea, aceasta albeata si aceasta stralucire deveneau tot mai intense, iar ochii parca si mai albastri.

Cu cat crestea, cu atat mai mult lumina ochilor Caprioarei Albe lasa sa se citeasca, cu o claritate tot mai mare, un dor netarmurit. Nu erau niste ochi tristi, ci in albastrul lor se vedea o flacara arzand tot mai intens cu fiecare zi, arzand cu iubire, cu umilinta, cu doruri ce nu pot fi rotite, cu dragoste pentru fiecare dintre fapturile Padurii, arzand cu flacara Spiritului Padurii.

Nu o sa spun mai multe acum, Porumbel gingas, despre faptele vietii Caprioarei albe… numai marea taina a ochilor sai arzand de dor.

Fiintele padurii care priveau in ochii ei mari si blanzi tresareau uneori ca trezite pe neasteptate dintr-un somn dulce sau ca la amintirea a ceva demult uitat. Tresareau si apoi treceau mai departe pastrand pentru un timp in suflete o farama din scanteierea ochilor Caprioarei Albe.

Anii au trecut si Caprioara Alba incepea sa simta tot mai mult, cu fiecare clipa, cum acel dor ii patrunde fiecare fibra, patrunde adanc si arde in fiecare din celulele ei…

Si, intr-o dimineata de primavara, racoroasa si proaspata, luminata de acel dor de infinit, Caprioara Alba a facut sa tresara intreaga padure. Intreaga Padure, cu toate fapturile ei, cu fiecare fir de iarba, cu fiecare gaza, a tresarit si adanc a frematat cand intregul trup al Caprioarei Albe a devenit stralucitor ca Lumina ochilor ei, abandonandu-se apoi Pamantului.  Iar Padurea a suspinat si a simtit ca ii va lipsi focul dorului ei.

In aceeasi zi, luminata de soarele fraged de primavara, in Lumea Alba a Porumbeilor, a luat nastere o noua viata, cu binecuvantarea Spiritului Vazduhului.

O fiinta plapanda, tremurand inca in urma Miracolului venirii in Lume, ridica, pentru prima oara, ochii albastri, in care deja se vedea un dor nesfasit, spre Soarele bland. Aici, ochii albastri ai Puiului se oglindeau in ochii albastri ai celorlati Porumbei si faceau impreuna Vazduhul sa freamete in ritmul tainic al acelui dor mistuitor si atat de plin de Viata…

Povestea nu se sfarseste aici, ci continua, dar deja nu mai este povestea Caprioarei Albe si nici a Porumbeilor, ci povestea Sufletului oglindit in acei ochi albastri, plini de dorul arzator de Inalt.

Este vorba de tine, Porumbel Alb, si de dorurile din si de dincolo de stralucirea ochilor tai, doruri ce nu se vor stinge, ci vor deveni tot mai mistuitoare, pana ce flacara acestei iubiri si sperante nesfarsite va duce sufletul tau in Cel pe care il doreste neincetat (fie ca stie asta sau nu).

“Romanul adolescentului miop” – Mircea Eliade

– Amintirile – nu le las sa ma stapaneasca; accept sa ma imbogateasca, dar nu le las sa ma surpe. Nu mai sunt, nu se pot intoarce, tanguirea lor iti impiedica viata si impiedica alte amintiri sa se adune in suflet. Lupta cu amintirile – exercitiu indispensabil constiintei eroice. Cel care e ispitit de amintiri se dovedeste sensibil. Cel care se infrange, senin, depaseste sensibilitatea de elita.

– Orice criza trebuie solutionata prin munca. Nu rezista nici un obstacol muncii incruntate, nesfarsite, calme. Eu trebuie sa ajung la tinta. Fara urale, fara glorie, fara daruri, voi birui. Nebunia si moartea sunt ganduri care inspaimanta pe cei mediocri. Pe mine, nu!

– Stiinta, inainte de a fi adanca, trebuie sa fie larga.

– Sa nu studiez decat esentele, izvoarele.

– De ce se confunda risipirea tineretii cu vietuirea ei? De ce nu intelegeau tovarasii mei ca o anumita sensibilitate, instrunita de un anumit creier, poate experimenta in cateva saptamani, intens si vivace, visul sau virtutile lor de ani? Si de ce nu intelegeau ei ca porunca tineretii este de a trece inainte?

– Mi-au fost dragi norii care revarsa in suflet tristetea sobra si poarta deasupra crestetelor fluturare larga de destin.

– Sensul vietii nu e fericirea, ci realizari eroice. Biruinta nu poate avea insemnatate, ci numai incordarea neostenita catre ea.

– Suflet aspru si vast.

– Cumplite si necontenite renuntari, lupta necurmata, neinfranta, care pogoara in suflet aroma dumnezeirii. Iar lupta necurmata nu intampin decat in singuratate, unde ispitele si amintirile sunt puhoi.

– Un drum in noapte nu il sfarsesc decat zorii, dar niciodata nu oboseste in doi.

– Ca sa supravietuiesti, ai nevoie de vointa si perseverenta in nebunia renuntarilor.

– Celor care nu au indurat niciodata lupta pentru indeplinirea unei absurditati li s epare nebunie orice le depaseste slabiciunea si mediocritatea. Numai un nebun supravietuieste mediocritatii.  Viata toata trebuie sa se franga sub nebunia eroului.

Fericirea simpla de a exista

Din fericirea simpla de a exista, florile infloresc, raurile curg, soarele straluceste, iubirea se daruie.

O fericire simpla, de copil, nemasurata, suficienta prin ea insasi, care nu cere nimic si se daruie total.

In afara timpului, umpland tot, constienta de ea si fericita, aceasta fericire exista mereu, chiar daca o observam sau nu, modesta si rabdatoare.

Si, intr-adevar, nu are motiv!

Ochii mei sunt indragostiti

Aerul din jurul meu este indragostit. Ochii mei sunt indragostiti. Respir iubire si ma inalt, ma simplific. Totul este foarte simplu, ma simt aproape de Dumnezeu, e la o clipire de pleoape, este aici, in jurul meu, in aer, in sangele meu, in mine. Doamne, nu te mai ascunde inimii mele. De cand sunt indragostita, e atat de simplu! Mi-e inima plina de El, de iubire, e un izvor continuu, care curge, curge, curge. Doamne, da-mi puterea sa ajut oamenii sa fie fericiti prin aceasta iubire pe care o simt din plin.

Rugaciune pentru Iubire

Doamne, da-mi o asemenea iubire,

incat sa nu mai stiu unde ma aflu,

incat sa nu mai stiu de mine insami

impotriva propriei mele vointe

farmeca-ma in asa fel

incat ieri si maine sa se amestece cu azi.

Fa ca eu sa nu mai fiu decat acest dor

pe care nici un chip uman nu il poate satisface.

Ia-ma

scoate-ma din mine insami

si umple-ma in sfarsit de Tine.

Viata este un prilej

Privind, reflectand, privind mereu, ai sa intelegi, fara indoiala ca ai sa intelegi, ca Viata este un prilej.

„Prilejul” de A-l cunoastepe Dumnezeu, in toata maretia Lui, si de a ne topi total in El, iar calea este Iubirea.

Sa traim in Iubire, cu Iubire, fiecare clipa, pentru ca fiecare clipa participa la aceeasi eternitate. Iar eternitatea nu se afla in durata, ci in clipa, iar largul lumii este adancul ei. Sa traim clipa iubirii cu o speranta pura, fara obiect si fara vis.

Sa traim iubirea acestei clipe in eternitate!

(autor necunoscut)

M-am indragostit de viata – noiembrie 1996

M-am indragostit inca o data de VIATA! De iubire, de frumusete. M-am indragostit de oameni si de bucuria lor.

Departe sunt gandurile legate de trecut. Viitorul e in fata mea, iar eu, ACUM, traiesc Prezentul, intens, coplesitor. Altceva nu mai exista. Sunt mai vie decat am fost in ultima luna. Iubesc soarele si viata si bucuria.

Am vazut filmul „Phenomenon” si m-am indragostit inca o data de Viata!

Iubire

Datoria mea este datoria de a iubi. Liber si de buna voie primesc orice sarcina îmi este dat sa port. Iubirea mea este precum iubirea îndragostitilor, numai ca în loc sa iubesc fenomenele, eu iubesc Esentialul. Aceasta este credinta mea. Scopul iubirii omenesti este acela de a demonstra iubirea ultima, absoluta, reala. – Mohiudin ibn El-Arabi

Am cautat întotdeauna iubirea, mai întai pentru ca ea aduce cu sine o stare de extaz atat de mare încat as fi în stare sa-mi sacrific tot restul vietii pentru cateva ore din acest extaz, iar apoi pentru ca ea alunga singuratatea. În sfarsit, am cautat iubirea deoarece am vazut întotdeauna în fuziunea pe care o aduce ea, la o scara mistica mica, prefigurarea viziunii cerului, asa cum a fost imaginat el de sfinti si de poeti.  – Bertrand Russel

Iubirea este gratia suprema a umanitatii, dreptul suprem pe care îl are sufletul, veriga de aur care ne leaga de adevar si de datorie, principiul eliberator care ne reconciliaza cu esenta vietii. Promisiunea ei vesnica este obtinerea binelui suprem. – Petrarca

Cine nu iubeste nu îl cunoaste pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire. Viata este floarea, iar iubirea este mierea ei. – Victor Hugo

Pentru mine, iubirea dintre barbat si femeie este la fel de sacra ca si iubirea lui Hristos pentru Biserica Sa, si toate atributele sale sunt la fel de divine ca si toate fanteziile fantastice ale mintii. Într-adevar, noi nu am cunoaste nimic despre iubire daca nu am vedea-o manifestata în om, si singurul motiv pentru care credem în iubirea lui Dumnezeu consta în faptul ca gasim aceasta iubire pe pamant. Gandul referitor la iubirea lui Dumnezeu nu poate fi înteles sub nici o forma, nici chiar ca ipoteza de lucru, de catre cineva care nu a cunoscut iubirea omeneasca… Iubirea este o forta vitala, ea este un act creator. Iubirea este cea care modeleaza lutul în formele sale divin de frumoase; ea este cea care sculpteaza toate statuile, care scrie toate poemele, care picteaza toate panzele si toti peretii bisericilor sau palatelor, ea este cea care canta toate cantecele care ne încanta auzul. Fara iubire, nu am auzi în aceasta lume decat strigate de durere, soarele nu ar straluci deasupra noastra decat pentru a ne lumina durerea întiparita pe fete, orice bataie a vantului printre frunze ni s-ar parea un oftat, iar florile nu ar fi considerate potrivite decat pentru ornamentarea mormintelor. – Hubbard

Daca modelam marmura, opera noastra va pieri mai devreme sau mai tarziu; daca lucram în bronz, timpul va trece peste el; daca ridicam temple, acestea se vor prabusi odata si odata. Dar daca ne modelam propriile suflete nemuritoare, daca le insuflam principii înalte, iubirea de Dumnezeu si de oameni, noi cream ceva care va dainui întreaga eternitate. – Daniel Webster

Oricare-ar fi, tineti-va strans de iubire! Chiar daca oamenii v-ar sfasia inima, nu-i lasati sa v-o amarasca sau sa v-o împietreasca. Cel puternic învinge prin gingasie si cucereste prin iertare. Laudele sunt bune, complimentele le fel, dar afectiunea este rasplata finala si cea mai pretioasa pe care o poate castiga cineva, fie datorita caracterului sau, fie prin realizarea sa. – Mark Twain

Viata înseamna Iubire; toate formele si întreaga putere a Vietii înseamna Iubire si deriva din Iubire. Iubirea este satisfactia de sine, bucuria de sine, fericirea în sine, si de aceea este o stare binecuvantata. Este clar asadar ca Viata, Iubirea si Binecuvantarea sunt de fapt unul si acelasi lucru. – J. G. Fichte

Unul din principiile cele mai importante ale vietii face ca sa primim tot atata iubire cata daruim, sa crestem direct proportional cu iubirea pe care o daruim, sa avem atata putere cata iubire daruim, sa primim tot atata bogatie, sanatate, putere, fericire si vitalitate cata iubire daruim. Lumea începe sa înteleaga faptul ca iubirea nu este ceva indefinit, ci o forta vie, la fel cum este electricitatea, desi natura ei este diferita. – Scott

Noaptea are o mie de ochi,/Iar ziua numai unul;/Si totusi, lumina stralucitoare a lumii moare/Odata cu apusul soarelui./Mintea are o mie de ochi, iar inima numai unul;/si, totusi, lumina întregii vieti dispare/Atunci cand iubirea moare. – F. W. Bourdillon

Iubirea este cheia care deschide toate încaperile din inima omului. – J. H. Evans

Secretul pentru a fi iubit consta în a fi plin de iubire; iar secretul pentru a fi plin de iubire consta în a fi lipsit de egoism. – J. G. Holland

Iubirea este cel mai vechi dintre Zei, si unul dintre cei mai puternici. Ea este principiul care îi transforma pe tinerii obisnuiti în eroi. Caci cel îndragostit se rusineaza sa actioneze ca un las în prezenta preaiubitei sale. Dati-mi o armata alcatuita din îndragostiti si voi cuceri lumea. – Pheadrus

Cel care de dragul iubirii/A trecut prin tot ce poate fi mai rau/Este de o mie de ori mai fericit/Decat cel care nu a iubit niciodata. – R. M. Milnes

Noi suntem modelati în functie de ceea ce iubim. – Goethe

Singurul alchimist care transforma totul în aur este iubirea. Singura vraja împotriva mortii, a îmbatranirii, împotriva unei vieti plictisitoare este iubirea. – Wu Xin

Un ascet pelerin a ajuns într-un sat. A venit la el un om care i-a spus ca vrea sa îl cunoasca pe Dumnezeu.

– Ai iubit vreodata pe cineva? l-a întrebat ascetul.

– Nu, nu sunt vinovat de un lucru atat de obisnuit. Nu am cazut niciodata atat de jos. Eu vreau sa îl cunosc pe Dumnezeu.

– Nu ai simtit niciodata suferintele dragostei? l-a întrebat din nou ascetul.

– Îti spun adevarul, i-a raspuns omul.

Calugarul a întrebat pentru a treia oara.

– Gandeste-te bine. Nici macar putina iubire pentru cineva, pentru oricine? Nici macar putin nu ai iubit?

– De ce pui aceeasi întrebare mereu?  l-a întrebat omul. Nu ti-am spus ca nu? Eu vreau starea de îndumnezeire, vreau realizarea de sine.

La acestea, ascetul a replicat:

– Atunci va trebui sa ma ierti, dar trebuie sa mergi la altcineva. Experienta mea îmi spune ca daca ai fi iubit pe cineva, pe oricine, daca ai fi avut o licarire a iubirii, atunci as fi putut sa o ajut sa creasca, sa se dezvolte, sa ajunga la Dumnezeu. Dar daca nu ai iubit niciodata, atunci nu ai nimic în tine, nu ai nici o samanta care sa poata creste ca un copac. Prietene, în absenta iubirii, eu nu vad nici o poarta catre Dumnezeu.

“Taina iubirii” de Paul Evdokimov

Extrase din carte:

O noua spiritualitate iese la lumina. Omul, iubind, depaseste conflictul artificial dintre spiritual si material. Lumea de astazi striga dupa o sfintenie capabila sa raspunda problemelor sale printr-o solutie traita în mijlocul lumii. Iubirea pentru Dumnezeu se umanizeaza, devine iubire fata de toata faptura lui Dumnezeu.

Instinctul sexualitatii si al iubirii este prea puternic si prea universal pentru a putea fi ignorat. Erosul poate înlantui, distruge sau înalta. Este o forta care poate fi sacralizata, devenind o cale principala de evolutie spirituala. La polul opus, ea poate degrada si poate deveni instrument de seductie si tradare. Marele filosof teolog Tillich spunea: “Puterea nu este niciodata buna, decat daca se afla în mana unui om bun”.

In unirile armonioase dintre doua fiinte care se iubesc are loc o spiritualizare progresiva pana la atingerea castitatii conjugale. Trupul nu este ceva ce poate fi suprimat de spirit sau redus la tacere; el este sfera în care se întrupeaza spiritul, oferit puterilor sale transfiguratoare sau mormant deschis în care te poti îngropa de viu.

Viata  fiecarui om ar trebui sa fie o explorare creatoare si pasionala a iubirii si o celebrare continua a misterului vietii. Orice eveniment are o potentiala  semnificatie care poate ajuta fiinta umana sa-si  înteleaga propria unicitate. Aparitia omului încheie creatia gradata a lumii. Omul o umanizeaza, îi da o semnificatie spirituala. În om, diferentierea sexuala îsi gaseste sensul si valoarea proprie.

Sufletul nu-si atinge întreaga realitate decat daruindu-se neîncetat celuilalt, pana cand el nu-si mai apartine. Ritualul unirii nu comporta nici o teama de sex, nici o neîncredere, nici un dispret, facand din trup nu un obiect, ci poezia unei tandreti adevarate.

Rugaciunea pentru castitatea iubirii cere însasi minunea transfigurarii erosului. Depasirea, spiritualizarea instinctelor sexuale deschide noi porti prin care iubirea iese vesnic tanara, noua si virgina. Sufletul face trupul sa vibreze, iar trupul se avanta la unison cu dorinta de comuniune a sufletului, asemenea fulgerului care straluceste pentru o clipa în mijlocul noptii, luminand si reveland totul. Iubirea rupta de spiritual nu ofera decat trupuri din care sufletul lipseste si produce ravagii mentale. Sexualitatea se depaseste prin propria sa simbolistica; simbol al unitatii, ea se transcende spre integritatea spirituala a unei singure fiinte. Viitorul lumii se bazeaza pe plenitudinea trairii de catre iubiti a supranaturalului si a sfinteniei legaturii lor. Esentialul transfigurarii este: nimic nu este înabusit, totul fiind în profunzime prelucrat si orientat. În cursul ascensiunii, energia sexuala se elibereaza de animalitate, ea se umanizeaza si se spiritualizeaza. Sub harul tainei iubirii, viata sexuala este traita fara a aduce nici cea mai mica scadere a nivelului launtric. Prin simbolismul ei, ea devine un neprihanit izvor de bucurie imateriala. În frumusetea unui trup, sufletul este însasi forma lui, iar în frumusetea sufletului, ceea ce ne rapeste este însusi chipul lui Dumnezeu. Iubirea înalta daruirea fizica la nivelul daruirii spirituale reciproce si îmbogateste toata viata cu armoniile sale. Nimic nu poate fi impus iubirii. Ea nu cunoaste norme, ea cunoaste valorile spirituale, în care libertatea si inspiratia domnesc, si iubirea este cea care le descopera si traieste din revelatiile lor. Iubirea cunoaste abisurile, dar si acele înaltimi de pe care viata se avanta în Împaratie.

Cand omul întelege ca este pentru el însusi un dar de sus, el îl poate oferi lui Dumnezeu. Fiinta iubita este un dar regesc în care straluceste prezenta lui Dumnezeu. În chipul celuilalt, îndragostitul îl vede pe Dumnezeu, atingand astfel una dintre cele mai înalte stari ale vietii spirituale în doi. Dante o spune foarte simplu: “Ea îl privea pe Dumnezeu, eu îl vedeam prin ochii ei si cerul devenise mai albastru.”

Barbatul si femeia merg unul spre celalalt, cunoscandu-se unul pe celalalt, revelandu-se unul celuilalt pentru o împreuna înaltare. Nimic nu este necesar sa înnobileze sau sa legitimeze acest sens care se impune împarateste prin el însusi.

Be The Best of Whatever You Are – Douglas Malloch

If you can’t be a pine on the top of the hill
Be a scrub in the valley–but be
The best little scrub by the side of the rill;
Be a bush if you can’t be a tree.

If you can’t be a bush be a bit of the grass,
And some highway some happier make;
If you can’t be a muskie then just be a bass–
But the liveliest bass in the lake!

We can’t all be captains, we’ve got to be crew,
There’s something for all of us here.
There’s big work to do and there’s lesser to do,
And the task we must do is the near.

If you can’t be a highway then just be a trail,
If you can’t be the sun be a star;
It isn’t by size that you win or you fail–
Be the best of whatever you are!

Traducerea aproximativa in limba romana

Dacă nu poti fi un pin in varful dealului,
Fii un tufis în vale. Fii insa
Cel mai bun tufis de pe marginea paraului
Fii un tufis, daca nu poţi fi un copac.

Daca nu poti fi un tufis, fii un fir de iarba,
Si un drum va fi fericit
Dacă nu poti fi pastrav, atunci fii doar un biban
Dar cel mai vioi biban din tot lacul!

Nu putem fi toti capitani, trebuie sa fie si echipaj,
E treaba pentru noi toţi aici.
Sunt munci grele si munci uşoare,
Iar sarcina pe care o avem e chiar langă noi.

Dacă nu poti fi drum, fii atunci o poteca,
Dacă nu poti fi soare, fii o steluta
Nu prin marire o să castigi sau o sa dai gres

Fii cel mai bun în ceea ce esti!

“Puterea gandului” de Swami Sivananda

Am citit aceasta carte in 1992, m-a impresionat foarte mult. Am pastrat de atunci ideile pe care le-am notat.

SERVESTE!  IUBESTE!  MEDITEAZA!  REALIZEAZA!

– Fiecare om poseda lumea lui de ganduri.

– Cultivati obiceiul bucuriei si al gandurilor bune si nobile.

– Nu ingramaditi in creier ganduri,  informatii inutile. Invatati sa va curatati mintea de lucruri ce nu va mai trebuie. Numai astfel veti putea umple mintea cu ganduri divine.

– Gandul constient transforma, innoieste si cladeste din nou.

– Fiecare gand are greutate, forma, culoare, calitate si putere. Forma este starea inferioara, iar numele – cea superioara a unicei puteri numite gand.

– Gandul este o putere dinamica, vie, vitala, cea mai vitala, subtila si irezistibila forta care exista in univers.

– Gandul este singurul care reprezinta toate lumea, batranetea, moartea, marele pacat, pamantul, apa, focul, aerul, eterul.

– Gandul il leaga pe om.

– Fiecare om creeaza o lume a binelui si a raului, a placerii si durerii numai prin imaginatia sa.

– Expansiunea gandurilor catre obiecte incatuseaza, iar renuntarea la ganduri reprezinta eliberarea.

– Mintea in sine este o inregistrare de impresii care se exprima neincetat sub forma de impulsuri sau ganduri.

Devino intruchiparea unei naturi bune. Serveste, iubeste, daruieste! Gandeste bine despre toata lumea. Fa-i pe oameni fericiti. Traieste ca sa fii de folos. Atunci vei intra in imprejurari favorabile.

Un om inteligent este mereu atent, vigilent si circumspect. El isi supravegheaza intotdeauna gandurile. Este prudent in vorbirea sa, vorbeste putin si in cuvinte frumoase si nu foloseste niciodata vorbe aspre, ce ar putea jigni. El este rabdator, milos si nutreste o dragoste universala. El nu minte. Isi masoara cuvintele. Este echilibrat si vesel.

Varsta si calea spirituala

In adolescenta, visam o lume frumoasa, cu oameni iubitori, cu relatii perfecte, in care totul era posibil. La un an dupa Revolutie, am inceput un curs de yoga. De fapt, cu un an inainte fusesem la cateva lectii de karate, de care m-am lasat rapid, era prea violent pentru mine. Doream totusi ceva care sa ma disciplineze, sa ma calmeze, sa ma pot concentra mai bine, eram impulsiva si superficiala, dezordonata si delasatoare. Atunci, tata mi-a sugerat ca as putea invata yoga, care pe el il ajutase in tinerete, sa se relaxeze si sa isi controleze bine reflexele. Asa ca, imediat ce am vazut un afis de yoga in oras, m-am dus.  Aveam 17 ani, eram atat de naiva!

M-a ajutat practica posturilor, a meditatiei, m-a calmat, mi-a deschis un nou orizont. Eram exaltata despre cate se pot face cu ajutorul yogai. Inclusiv in domeniul pe care il doream cel mai mult sa fie implinit, al relatiei de cuplu. Intotdeauna am dorit o relatie perfecta, care sa dureze etern, poate pentru ca nu vazusem in jurul meu asa ceva. Majoritatea cuplurilor aveau probleme, nu se intelegeau, iar eu simteam ca Iubirea este altceva. Unul din primele lucruri pe care le-am retinut din yoga era faptul ca omul reprezinta la scara terestra divinitatea. Asta m-a atras cel mai mult. Gandeam: daca e asa, inseamna ca e posibil sa traiesti aici, pe pamant, o iubire divina.

Mi-a placut mult sa practic yoga dimineata, inainte sa merg la scoala. Eram in clasa a 12-a, incepeam scoala la ora 7 dimineata, iar eu ma trezeam la 5-6 si faceam cele cateva posturi pe care le invatasem. Dormeam in aceeasi camera cu surorile mele, asa ca o perioada le-am cam deranjat, pentru ca podeaua casei parintesti scartaia si le trezeam cand mergeam prin camera.

Privind retrospectiv, imi dau seama ca m-am aruncat in yoga ca intr-o salvare, a fost ca o fuga de realitate. Voiam altceva decat viata mea de atunci, asa ca mi-am creat o lume utopica, asa-zis spirituala.  Tin minte si acum ca la meditatie nu simteam nimic, dar, ca sa nu deranjez cursul, stateam cuminte cu ochii inchisi si spuneam in gand Luceafarul de Eminescu, pentru ca era cea mai lunga poezie pe care o stiam, pana se termina meditatia.

Ma intreb daca e o greseala sa incepi o cale spirituala in copilarie – adolescenta, cand inca nu stii mare lucru despre lume, cand inca nu ai un orizont vast din care sa alegi si poti fi influentat foarte mult. De fapt, independent de calea spirituala aleasa, consider ca e o greseala sa ramai inchis in acea cale, sa iti inchizi mintea fata de alte traditii, sa le negi chiar, sa nu studiezi, sa nu citesti carti din alte domenii, indiferent de varsta. De fapt, maturitatea (inclusiv maturitatea spirituala) nu tine de varsta biologica, si se obtine prin experienta directa.  Adica inclusiv din ceea ce numim greseli.

Citate

Seneca – Este nevoie sa ne alegem un om de mare calitate si sa traim astfel, ca si cum el ne-ar privi si sa ne comportam ca si cum ne-am afla sub ochii lui.

Despre iubire

“Mai bine sa iubesti zadarnic, decat sa nu iubesti deloc.” – A. Tennyson

“Bucuria omului e omul. Intre ei se infiripa prietenia, care umple cel mai intins desert al sufletului nostru. A iubi si a fi iubit, iata taina fericirii.” – J. B. Bossuet

Despre incredere

Mergi inainte si increderea iti va veni. – J. B. D’Alembert

Intelepciunea zice: Nu ti-a izbutit un lucru? Fa altul.  Atata mangaiere sa ai. – N. Iorga

……………………………….

Fericit ori nenorocit, omul are nevoie de altul; cine traieste numai pentru el, acela nu traieste decat pe jumatate. – proverb francez

Nimic nu e mai puternic ca rabdarea si timpul. – proverb rusesc

Primul curs de yoga – toamna 1991

M-am inscris la un curs de yoga. Aseara, ni s-a vorbit despre iubire. Printre altele, daca iubesti pe cineva, il poti ajuta in yoga. Fiind impreuna, o pereche, se copie la scara pamanteana cuplul etern: principiul etern feminin (yin) si principiul etern masculin (yang). Daca este o iubire adevarata, cei doi, prin aurele lor energetice, formeaza o sfera si dupa un timp incep chiar sa semene la chip, sa isi schimbe chiar unele obisnuinte. Aceasta, deoarece dupa o intalnire traita plin, in doi, in aura fiecaruia raman elemente din aura celuilalt.

E fantastica yoga! Poti sa faci multe lucruri, te incarca energetic, te ajuta sa ai vointa, stapanire de sine, calm, etc, exact ce am nevoie. (extras din jurnalul personal, toamna 1991, aveam 17 ani)

Cautare – mai 1990

Imi caut drumul, imi caut iubirea.

Drumul, macar in general, e stabilit: Politehnica.

Dar iubirea? Mama spune ca nu trebuie sa o caut, voi sti cand va veni. Dar e atat de greu sa astepti.  (Parca bat din picior – acum sa apara iubirea… Dar nu se poate asa).

……………

nu stiu de unde am copiat citatul acesta:

„Nu mi-ar placea sa dau satisfactie unora si altora plangandu-ma de soarta mai mult sau mai putin tragica (pe care numai eu mi-as putea-o face fericita). Sa incercam sa ne rezolvam si singuri problemele care ne framanta. Stiu ca nu e usor, insa mai presus de orice pretuiesc mandria si felul in care stim sa ne traim viata. In fond, fericirea ne-o facem si ne-o desfacem singuri”.  (parca ar fi stilul lui Eliade, dar nu sunt sigura).

Poezii – mai 1990

Iti scriu si vioara trupului meu vibreaza sub arcusul amintirii. Creionul meu alearga optimist spre viitor.

Vreau sa te vad, dar memoria mea te refuza. Cine esti? De unde vii? Unde te duci?

Ma dor strigatele clipelor ce se ineaca in timp. Trece ziua si se apropie amiaza plina. Amurgul e inca foarte departe.

Te astept!

……………………………..

Chiar daca o iubire a trecut, daca a fost cu adevarat iubire, chiar si numai pentru o zi, trebuie sa ramana o urma de respect, de admiratie.

………………

„Sa astepti, e cumplit.

Sa nu astepti, e mai rau”. – L. Aragon

………………….

Dupa coltul strazii, esti tu si ma astepti. Dar eu sunt oarba si nu ma pot grabi. Voi vedea clar si limpede cand voi simti chipul tau in palmele mele, in cuibul sufletului meu. De ce nu te poti apropia? De ce nu imi vii in intampinare? Nu ne cunoastem, cum imi voi da seama de bogatia inimii tale?