Calitati ale plenitudinii, curajului si maturitatii

1. Curiozitate: deschidere, spatialitate, prezenta

2. Liniste: capacitatea de a ramane centrat si de a gasi pacea interioara

3. Inteligenta emotionala:  Cum ma simt? (constienta de sine) Cum te simti? (empatie)

4. Controlul starilor mentale

5. Conectare sociala si prietenie

6.  Grija pentru propria persoana: exercitiu fizic, nutritie, somn,odihna, granite, a spune nu, a spune da

7.  Voiosie: simtul umorului si puterea de a lasa lucrurile sa fie

8. Spiritualitate: o viata de compasiune si constienta

9. Iertare

(Joan Borysenko)

Reclame

Dilema: despre abandon

Cum iti dai seama ca ceea ce vrei sa faci e cu adevarat voia lui Dumnezeu? Ce inseamna sa te abandonezi cu adevarat in fata lui Dumnezeu, ca voia Lui e si a ta, ca accepti voia Lui? Cum iti dai seama ca asa trebuie sa fie si nu asa cum vrei tu?

E (relativ) usor sa spui „ma abandonez” cand esti cu ochii inchisi, in meditatie. Dar cand esti cu ochii deschisi si vrei sa iti traiesti viata asa cum iti imaginezi ca poti? Cat este imaginatie si cat speranta, cat este egoism si cat ajutor dezinteresat, cat este risc si cat este asumare?

Intr-un film parca, cineva spunea: atat timp cat sunt inca aici, inseamna ca Dumnezeu mai are un plan cu mine.  Cum imi dau seama care e planul lui Dumnezeu cu mine? Teoretic, din punct de vedere spiritual, e suficient sa fiu atenta la ce mi se ofera, la ce am in mine, sa folosesc ce am in mine, in corpul, mintea si inima mea.  Practic, e greu sa accept sa nu e cum vreau eu… ca Dumnezeu are alt plan… ce simplu ar fi daca ne-am da seama imediat care e planul Lui cu noi… sau poate nici atunci nu ar fi simplu, poate ca nu l-am accepta.

De unde stii daca esti un mugure de trandafir sau un mugure de plop? De unde stii ce floare va iesi din tine? Sau daca va iesi vreo floare? Sau nici nu trebuie sa stii? Doar sa infloresti…

„Supune-te, o,mugure, supune-te!

Lasă-ti inima in fulgere si detunete

sa izbucneasca in sfarsit!

Duhul imbobocirii ti s-a napustit

pana in miez!

Cum mai cutezi

Sa-ntarzii inca, mugur ne-mplinit?”

Eu sunt numitorul comun al experientelor mele

Zilele trecute, citeam din jurnalele mele vechi, si am inteles ca eu sunt numitorul comun al experientelor mele. Tot ce am facut pana acum a fost alegerea mea, eu sunt responsabila de toate actiunile mele, de emotiile si reactiile mele. Nu familia, anturajul, prietenii sau mediul. Pentru ca, indiferent de situatie, am actionat, am gandit, am simtit intr-un mod caracteristic mie.

In plus, am inteles ca tot ce am facut pana acum, tot ce am trait, am gandit, a fost o experienta, nu o ratare. Nu o greseala, ci doar o lectie.

Chiar daca o experienta a fost neplacuta, nu pot sa spun ca a fost buna sau rea, a fost necesara pentru mine. Din alt punct de vedere, ar putea fi bun sau rau, dar pentru mine a fost necesar. Cu mintea de atunci, cu cunostintele si experienta de atunci, nu puteam actiona altfel. Ma accept si ma iubesc pentru tot ce am facut, pentru ca totul m-a adus in punctul in care sunt acum.

Cand inveti sa mergi, cazi si te lovesti, renunti sa mai mergi doar pentru ca ai cazut? sau te bucuri ca inveti sa mergi, te ridici, te scuturi si mergi mai departe?

Ma consideram o persoana lipsita de valoare, nedemna de a fi iubita, ca si cum eu eram acea (presupusa, imaginata) greseala. Ma confundam pe mine, cea adevarata, cu ceea ce faceam, cu ceea ce gandeam. Ceva s-a schimbat, centrul de greutate este acum spre interior, adica spre mine, numitorul comun al tuturor experientelor mele, nu spre exterior (mediul, parerile, reactiile celorlalti).

Daca ma murdaresc, mama mea stie ca tot eu sunt si ma ajuta sa ma spal. Nu imi spune ca nu mai sunt copilul ei, ci ma iubeste pentru ce sunt, nu pentru ceea ce imbrac.

Asta inseamna sa vad adevarata fata a unui lucru, a unui om, a unei fapte, inclusiv fata de mine. Inseamna acceptare. Inseamna responsabilitate pentru ceea ce fac, simt, gandesc. Eu sunt „de vina”, responsabila, raspunzatoare pentru tot ce mi s-a intamplat in viata!

Iar apoi am deschis o carte (Daruri pentru viata) si iata ce am citit:

„Nu exista greseli. Intamplarile pe care le atragi asupra ta, oricat de neplacute ar fi ele, sunt absolut necesare pentru ca tu sa inveti ceea ce trebuie sa stii. Fiecare pas pe care il faci este necesar ca sa ajungi la telul pe care ti l-ai propus.” Richard Bach

„Nu exista experiente negative, doar experiente care te ajuta in dezvoltarea ta si te intaresc astfel incat sa poti zbura spre noi inaltimi. Nu exista esecuri. Doar lectii.”Robin S. Sharma

Fericirea simpla de a exista

Din fericirea simpla de a exista, florile infloresc, raurile curg, soarele straluceste, iubirea se daruie.

O fericire simpla, de copil, nemasurata, suficienta prin ea insasi, care nu cere nimic si se daruie total.

In afara timpului, umpland tot, constienta de ea si fericita, aceasta fericire exista mereu, chiar daca o observam sau nu, modesta si rabdatoare.

Si, intr-adevar, nu are motiv!

Varsta si calea spirituala

In adolescenta, visam o lume frumoasa, cu oameni iubitori, cu relatii perfecte, in care totul era posibil. La un an dupa Revolutie, am inceput un curs de yoga. De fapt, cu un an inainte fusesem la cateva lectii de karate, de care m-am lasat rapid, era prea violent pentru mine. Doream totusi ceva care sa ma disciplineze, sa ma calmeze, sa ma pot concentra mai bine, eram impulsiva si superficiala, dezordonata si delasatoare. Atunci, tata mi-a sugerat ca as putea invata yoga, care pe el il ajutase in tinerete, sa se relaxeze si sa isi controleze bine reflexele. Asa ca, imediat ce am vazut un afis de yoga in oras, m-am dus.  Aveam 17 ani, eram atat de naiva!

M-a ajutat practica posturilor, a meditatiei, m-a calmat, mi-a deschis un nou orizont. Eram exaltata despre cate se pot face cu ajutorul yogai. Inclusiv in domeniul pe care il doream cel mai mult sa fie implinit, al relatiei de cuplu. Intotdeauna am dorit o relatie perfecta, care sa dureze etern, poate pentru ca nu vazusem in jurul meu asa ceva. Majoritatea cuplurilor aveau probleme, nu se intelegeau, iar eu simteam ca Iubirea este altceva. Unul din primele lucruri pe care le-am retinut din yoga era faptul ca omul reprezinta la scara terestra divinitatea. Asta m-a atras cel mai mult. Gandeam: daca e asa, inseamna ca e posibil sa traiesti aici, pe pamant, o iubire divina.

Mi-a placut mult sa practic yoga dimineata, inainte sa merg la scoala. Eram in clasa a 12-a, incepeam scoala la ora 7 dimineata, iar eu ma trezeam la 5-6 si faceam cele cateva posturi pe care le invatasem. Dormeam in aceeasi camera cu surorile mele, asa ca o perioada le-am cam deranjat, pentru ca podeaua casei parintesti scartaia si le trezeam cand mergeam prin camera.

Privind retrospectiv, imi dau seama ca m-am aruncat in yoga ca intr-o salvare, a fost ca o fuga de realitate. Voiam altceva decat viata mea de atunci, asa ca mi-am creat o lume utopica, asa-zis spirituala.  Tin minte si acum ca la meditatie nu simteam nimic, dar, ca sa nu deranjez cursul, stateam cuminte cu ochii inchisi si spuneam in gand Luceafarul de Eminescu, pentru ca era cea mai lunga poezie pe care o stiam, pana se termina meditatia.

Ma intreb daca e o greseala sa incepi o cale spirituala in copilarie – adolescenta, cand inca nu stii mare lucru despre lume, cand inca nu ai un orizont vast din care sa alegi si poti fi influentat foarte mult. De fapt, independent de calea spirituala aleasa, consider ca e o greseala sa ramai inchis in acea cale, sa iti inchizi mintea fata de alte traditii, sa le negi chiar, sa nu studiezi, sa nu citesti carti din alte domenii, indiferent de varsta. De fapt, maturitatea (inclusiv maturitatea spirituala) nu tine de varsta biologica, si se obtine prin experienta directa.  Adica inclusiv din ceea ce numim greseli.

Primul curs de yoga – toamna 1991

M-am inscris la un curs de yoga. Aseara, ni s-a vorbit despre iubire. Printre altele, daca iubesti pe cineva, il poti ajuta in yoga. Fiind impreuna, o pereche, se copie la scara pamanteana cuplul etern: principiul etern feminin (yin) si principiul etern masculin (yang). Daca este o iubire adevarata, cei doi, prin aurele lor energetice, formeaza o sfera si dupa un timp incep chiar sa semene la chip, sa isi schimbe chiar unele obisnuinte. Aceasta, deoarece dupa o intalnire traita plin, in doi, in aura fiecaruia raman elemente din aura celuilalt.

E fantastica yoga! Poti sa faci multe lucruri, te incarca energetic, te ajuta sa ai vointa, stapanire de sine, calm, etc, exact ce am nevoie. (extras din jurnalul personal, toamna 1991, aveam 17 ani)

Sunt tanara si plina de viata – 7 martie 1990

Sunt tanara si plina de viata, de dorinti, de patimi.

Sunt un mugure ce asteapta sa infloreasca pentru a incanta lumea cu frumusetea lui.

Sunt o pasare ce invata sa zboare si invata pentru un zbor inalt si frumos.

Sunt o fila pe care timpul nu o va lasa sa se ingalbeneasca nescrisa. Voi scrie pe ea povestea unei vieti tumultoase.

Sut alpinistul care doreste cucerirea unui varf si munceste, lupta, spera si reuseste.

Sunt o nota ce trebuie auzita de cineva anume. Si va fi.

Sunt vantul ce inconjoara lumea, mangaind, alinand, cautandu-si perechea.

Sunt visul unei zeite.

Sunt un vulcan tanar.

Sunt o stea, o dorinta a unui necunoscut.

Sunt dragoste, tinerete, prietenie.

Sunt macul ce infrumuseteaza bogatia blonda a gandurilor lor.

Sunt fereastra deschisa spre lume, spre natura.

Sunt foc ce, inca, nu indrazneste sa cuprinda inimile.

Sunt seva ce urca in muguri pentru a-i desface, pentru a-i face sa explodeze, inundand pamantul cu iubire, tinerete, primavara.

Sunt copilul dragostei, al patimii si doresc dragoste, patima.

Sunt secunda asteptata. Sunt pasarea Phoenix, renasc din propria-mi dragoste.