Seminar „Fii Femeia care esti menita sa fii!” – 4-6 martie, Sanpetru, Brasov

This gallery contains 4 photos.

De-a lungul timpului, in toata lumea, femeile s-au intalnit pentru transmiterea traditiei, initiere, impartasire, cantece, dans si (re)descoperire. Aceste intalniri si legaturile create hranesc sufletul femeii, amintindu-i de cele mai profunde aspiratii, de prioritatile ei. Ele ii amintesc de dorinta … Citește în continuare

Evaluează asta:

Solitudinea ne ajuta sa ne regasim bucuria si autenticitatea

Fiecare dintre noi are un ritm personal, un flux si un reflux , un ritm ciclic instinctual care alterneaza intre perioade active, energice, si perioade de retragere, contemplative. Cand nu valorizam sau nu realizam perioadele de retragere la fel de mult ca cele active, ne tradam ritmul nostru de baza si riscam sa ajungem ca niste zombi, fara ceva pe care sa o numim viata. Nu ne acordam timp pentru a ne improspata viata interioara.

In era moderna, prea putine dintre noi acordam atentie acestei tendinte de a merge in interior. Sufletul nostru e infometat. Daca nu recunoastem dorinta noastra de retragere, daca nu spunem: „Am nevoie ca un timp sa nu fac nimic” sau „Am nevoie sa fiu putin timp singura”, ne micsoram pe noi insine. Cand credem ca, daca ne acordam timp pentru noi insine, copiii nostri vor fi infometati, pisica va muri sau firma va da faliment, ne infometam vietile pana ajung ca niste schelete vii. De multe ori, cel mai mare obstacol este intrebarea: „Cred oare ca merit o retragere? Chiar este necesara? Nu pot doar sa iau o pastila?”

Tu, eu, fiecare dintre noi trebuie sa acordam valoare retragerii, perioadelor de orientare spre interior la fel de mult ca si perioadelor de actiune, energice. Credeti ca o zi in singuratate este la fel de valoroasa ca o zi de munca? Indrazniti sa credeti ca a face din retragere o parte constanta din viata voastra este la fel de important cu a castiga o suma foarte mare de bani?

Pentru a ajunge la aceasta noua convingere, trebuie sa invatam valoarea retragerii. Trebuie sa descoperim noi insine, in mod direct, cum solitudinea ne permite sa ne regasim bucuria si autenticitatea.

Marion Woodman, in cartea The Feminine Face of God, spune: „Una din problemele femeilor de azi este aceea ca nu doresc sa gaseasca fluviul vietii lor si sa se abandoneze curentului. Nu vor sa piarda timp descoperindu-se pe ele insele deoarece cred ca sunt egoiste. Ele cresc incercand sa ii multumeasca pe ceilalti si rareori se intreaba pe ele insele: Cine sunt eu? Foarte rar. Viata lor incepe sa fie fara sens pentru ca ele traiesc pentru a multumi pe ceilalti, nu pentru a fi ele insele.”

Descoperirea propriului nostru substrat nu inseamna niciodata a fugi de ceva exterior, de exemplu de torentul listei zilnice cu lucruri de facut, ci este o apropiere de noi insine, de un loc de intimitate si contemplare (loc care poate fi atat interior, cat si exterior).

Ne putem retrage din multe motive, pentru a reflecta asupra vietii noastre, pentru a sarbatori ce am invatat, pentru a jeli, pentru a crea, pentru a recupera, dar in mod fundamental ne retragem pentru  a relua legatura cu scopul nostru in viata, cu menirea noastra. Viata devine monotona si fara sens nu datorita a ceea ce facem, ci pentru ca nu stim de ce facem ceea ce facem, pentru ca nu are nici un ecou cu lumea noastra interioara.

„Femeile nu sunt afectate de faptul ca se daruiesc cu totul, ci pentru ca se daruiesc fara scop. Ne temem nu atat de mult ca energia noastra s-ar putea scurge prin crapaturi mici, ci ca s-ar putea scurge fara a ajunge nicaieri.” scria Anne Morrow Lindbergh in1955 in Gift from the Sea. “Fiecare persoana, si in special fiecare femeie, ar trebui sa fie singura o perioada in fiecare an, in fiecare saptamana, in fiecare zi. Ce revolutionar suna…”

O retragere este regeneranta prin faptul ca femeia care se retrage nu mai este o femeie care exista doar in relatii cu ceilalti, ci tinteste spre un sine care da savoare si bucurie tuturor relatiilor, pentru ca ea acum are un centru puternic din care relationeaza. Crearea propriei retrageri iti permite sa iti intalnesti cele mai profunde nevoi, sentimente si impulsuri, departe de vocile si nevoile celorlalti.

Dar, in acest moment, mesajele sociale despre ce inseamna o femeie buna, realitatile economice, credintele interioare ale propriei valori si responsabilitatile familiale intalnesc chemarea catre retragere si o reduc la tacere. O retragere pare pur si simplu imposibil de realizat. Pentru unele dintre noi, chiar si o ora, in care sa fim singure scufundate in apa fierbinte din cada, pare o dorinta lipsita de speranta. E necesar mult curaj pentru a crede ca trebuie sa ai timp sa meditezi asupra vietii tale, sa deschizi usa prafuita a dulapului cu sperante, plin de idei, amintiri, fantezii. Sa iti imaginezi viitorul, sa cercetezi si sa depasesti trecutul. Sa te retragi.

“Femeile sunt, prin natura lor, inclinate catre relatii si comunicare; si totusi, o relatia adevarata nu poate fi imbratisata pana cand o femeie nu are un simt profund al menirii ei. Fara aceasta independenta esentiala de toate rolurile si toate legaturile, ea este o victima potentiala pentru servitudine.” ne atentioneaza Marion Woodman in cartea ei, Dancing in the Flames.

A fi conectata si a-i hrani pe ceilalti este o parte placuta, pretioasa, importanta din vietile noastre. Daruim mereu, in multe moduri. Vrem sa facem astfel, unele dintre noi sunt nevoite sa o faca, dar trebuie sa ne facem timp si sa fim in solitudine, sa ne descoperim si sa avem grija de noi insine, altfel riscam sa fim prinse in capcana tiraniei relatiilor, incapabile sa localizam inima noastra adevarata, profunda. Cand se produce aceasta, riscam nu numai sa ne pierdem menirea vietii noastre, ci si pe noi insine, cunoasterea profunda, cea mai intima, a cine suntem noi si de ce suntem aici.

Fa din viata ta o victorie!

Draga Femeie,

Daca esti in permanenta fericita si plina de forta, radiind in jurul tau fascinatie, daca fiecare zi a vietii tale e plina de sens si luminata de iubire, atunci esti aproape de sufletul tau. Fiind binecuvantata de Dumnezeu cu o viata atat de implinita, gandeste-te cu dragoste la toate femeile din aceasta lume, urmarind sa le transmiti fericirea de a trai. Si roaga-te sa poti aduce in aceasta lume iubirea fara sfarsit a lui Dumnezeu.

Daca nu traiesti plina de forta si bucurie fiecare zi a vietii tale, inseamna ca ai uitat de sufletul tau si de lumina pe care Dumnezeu a sadit-o acolo.

Pentru ca aceasta menire a vietii tale sa se implineasca, trebuie mai intai sa te transformi tu insati, sa-ti transformi corpul, sufletul si mintea, sa-ti educi vointa, sa ceri ajutorul ingerilor si al lui Dumnezeu cat mai des, cu o mare credinta, in fiecare imprejurare concreta a vietii de zi cu zi.

Cunoasterea inseamna putere, iar o fiinta puternica poate darui extrem de mult si chiar aceasta daruire ii umple viata de o fericire constanta, pe care nimic din lumea aceasta sa nu o poate atinge. Bucuria de a face mereu bine celorlalti, la modul eficient si inspirat, atrage protectia ingerilor si face ca Dumnezeu sa  coboare in noi din ce in ce mai mult cu pacea si iubirea sa.

O femeie plina de entuziasm si dinamism creeaza mai mereu in jurul ei o efervescenta a vietii traite din plin, ca o flacara ce isi daruie permanent lumina si caldura. O femeie plina de viata si puternica este inima unei familii, a unui grup sau a unui cuplu, ea emana pretutindeni fericire, calm si iubire.

In lumea agitata si rapida de azi, femeia uita sa-si reimprospateze izvorul vitalitatii si se lasa cuprinsa de slabiciune fizica si psihica, nemaistiind cum sa se refaca. De (prea) multe ori femeia uita de ea insasi, daruindu-se celor dragi pana la completa epuizare a resurselor fizice si psihice; ea poate sa se daruiasca astfel ani sau zeci de ani in sir, dar pana la urma, datorita necunoasterii unor legi esentiale ale vietii, ea isi pierde forta si stralucirea, uneori uitand chiar si de iubire. Ea uita treptat de comoara sufletului  ei, si aceasta se ingroapa adanc sub praful obisnuintei, plictiselii, oboselii. Ea daruieste mereu si mereu celorlalti, punandu-se mereu ultima pe lista. Este ultima ei prioritate sa aiba grija de ea insasi, sa isi aminteasca pur si simplu sa fie si sa se bucure de viata, sa ia aminte la dorintele cele mai profunde ale inimii ei. Ceilalți nu sunt vinovați ca ea a uitat secretul puterii nesfarsite pe care Dumnezeu i-a daruit-o.

Uneori, ea simte ca nu mai poate continua asa. Mesajele sunt clare: oboseala, nerabdare, nefericire, tensiuni si boli in corp, lipsa creativitatii, relatii neimplinitoare. Ea simte ca trebuie sa faca o schimbare, dar e dificil sa o faca de una singura, pe cont propriu. E greu sa faca aceasta in mijlocul tuturor activitatilor care sunt in curs de desfasurare in viata ei, acasa si la serviciu.

Simte si crede ca e posibila o viata echilibrata si plina de bucurie si forta. Dar e nevoie de a acorda perioade speciale pentru a face ca acest nou mod de viata sa prinda radacini. De aceea e nevoie periodic de o iesire, de o pauza, de o retragere intr-un mediu prielnic pentru aceasta schimbare, pentru reamintirea de sine.

Face parte din menirea ei ca femeie in aceasta lume sa se regasesca pe ea insasi si comoara sufletului ei care tainuieste atatea puteri.

Femeia este iubire. Ea se hraneste din iubire, rezista prin iubire, se lupta prin iubire si isi savureaza victoria iubind. Cand sufletul tau este plin de iubire, traiesti senzatia minunata de a fi indragostita; si atunci comoara din sufletul tau straluceste raspandindu-si razele pline de fericire nu doar asupra fiintei iubite, ci pretutindeni, tot timpul, ca o splendoare luminoasa ce exista pentru tine in toate lucrurile si toate fiintele, incat iti vine sa imbratisezi copacii si cerul, sa mangai iarba si frunzele pomilor, sa razi in sufletele tuturor copiilor, sa canti si sa zbori ca pasarile, sa umpli de bunatate inima batranilor; simti nevoia sa patrunzi pretutindeni si sa impregnezi totul cu bucuria ta nestavilita care nu mai incape nicaieri si creste mereu. Indragosteste-te in fiecare zi de iubitul tau, de lumina soarelui, de copilul tau, de inimile oamenilor, de cerul nesfarsit, de sufletul poetilor, indragosteste-te!

Iubeste din tot sufletul tau ceea ce mirosi, ceea ce gusti, ceea ce vezi, ceea ce atingi, ceea ce crezi sau visezi, caci viata ta se va sfinti prin iubire si te vei asemana ingerilor. Prezenta ta in aceasta lume este poarta spre paradis: tu esti legatura dintre om si Dumnezeu, ca o raza stralucitoare ce uneste inima omului cu iubirea lui Dumnezeu.

Fa din viata ta o victorie, o necontenita incununare, astfel incat fiecare zi sa aduca noi bucurii, tie insati si celorlalti!

Bunatate

Taximetrist

Acum douazeci de ani lucram ca taximetrist ca sa ma intretin.   Cand am ajuns, la 2:30 am, cladirea era acoperita de intuneric, doar cu  exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter…  In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de  doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi  oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de  transport.  Cand simteam ca nu e pericol, mergeam la usa.
Asa ca si atunci am mers si-am batut la usa. „Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani, statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii ’40. Langa ea, era o valiza mica, de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
„Ati putea sa-mi duceti bagajul pana la masina?” zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors s-o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
„Nu e mare lucru” i-am zis eu. „Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata”
„Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: „Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
„Nu este calea cea mai scurta,” am raspuns eu rapid.
„Oh, nu conteza” spuse ea. „Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…”
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori…
„Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea.  „Doctorul spune ca nu mai am mult timp…” In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
„Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat.
In urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care candva fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata.
Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo, in intuneric, contempland in tacere.
Cand prima raza de soare s-a aratat pe orizont, mi-a spus dintr-o data: „Sunt obosita… Hai sa mergem.”
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca o casa mica, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am oprit acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa. Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
„Cat va datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
„Nimic,” am zis eu.
„Dar trebuie si tu sa te intretii.”
„Nu va faceti griji… Sunt si alti pasageri” am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc, m-am aplecat si am imbratisat-o. Ea  m-a strans cu putere la piept si mi-a spus:
„I-ai daruit unei femei in varsta un mic moment de bucurie… Multumesc.”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, s-a inchis o usa… Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti…
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zilei de-abia de-am mai putut vorbi… Ce-ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?… Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?… Uitandu-ma in urma, nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. Oamenii s-ar putea sa nu-si mai aminteasca exact ceea ce ai facut sau ceea ce ai spus, dar intotdeauna isi vor aminti cum i-ai facut sa se simta.

Fa-ti timp pentru inima ta

De curand, am citit o carte care m-a impresionat foarte mult: „Un an la malul marii” de Joan Anderson. Pe scurt, povestea este cea a unei femei aflata la mijlocul vietii care pleaca un an departe de tot, inclusiv de sotul ei, pentru a se regasi. Cartea descrie poetic drumul ei in acest an. Autoarea trece printr-o trezire spirituala, realizand ca este „un unfinished woman”, eu as traduce prin „o femeie incompleta”. Deoarece copiii devenisera independenti, sotul pleca cu serviciul in cealalta parte a tarii, iar scopurile ei personale fusesera mereu date la o parte pana atunci, ea se hotaraste sa se mute intr-o casuta de vacanta la Cape Cod unde sa isi analizeze viata. Merge mult in natura unde a copilarit, se intalneste cu focile pe una din insulitele din apropiere, si chiar e pusa in situatia sa isi gaseasca de lucru pentru a plati reparatia boilerului si a se intretine. Invata multe lectii in acest an, iar ideea principala a cartii este: fa-ti timp pentru a afla cine esti (pe toate planurile: fizic, sufleteste, spiritual).

Ce ar insemna termenul „o femeie incompleta”? E cineva care s-a preocupat mereu doar de ceilalti sau cineva care a trait mereu dupa standardele si asteptarile celorlalti. O femeie care isi cunoaste prea putin propriile nevoi, pasiuni sau scopuri pentru ca e prinsa in valtoarea vietii si nu reuseste sa fie prezenta cu adevarat in viata ei. Ca urmare, se simte deconectata, incompleta, neimplinita, indiferent daca are, poate, o familie, casa si unul sau mai multe servicii.  Cu aceste emotii, apare constientizarea ca e timpul sa priveasca mai profund si sa descopere ce se afla in ea insasi. E timpul sa se intrebe: „Ce doreste inima mea? Ce parti din mine sunt ale mele cu adevarat?”

Ca femei, suntem nascute sa hranim.  Ne place sa avem grija de ceilalti. Dar uneori, in intensitatea experientelor, putem sa pierdem contactul cu propriile noastre nevoi si dorinte profunde. Deseori ne sacrificam, ne lasam pe ultimul plan, pentru ca ceilalti sa aiba viata pe care o viseaza. E o atitudine eroica, dar in timp ne epuizeaza, si ne trezim ca suntem slabite fizic, mental, emotional sau spiritual. Ne deconectam de sursa noastra de energie, bucuria care apare din inima noastra atunci cand ea este implinita.

Cartea asta m-a ajutat intr-o perioada din viata mea in care si eu aveam nevoie de clarificare.  Intr-adevar, uneori noi, femeile, facem totul pentru ceilalti, dar uitam de noi insine.  Ne separam de inima noastra si uitam sa radem, sa fim fericite, sa ne bucuram de viata.

De aceea, e necesar sa fim sincere cu noi insine si sa ne intrebam: Sunt fericita? Sunt sanatoasa? Sunt acolo unde vreau sa fiu in viata mea? Imi implinesc rolul pe care mi l-a dat Dumnezeu in viata asta? Sa avem o privire sincera, concreta asupra calitatii vietii noastre. E bine sa scriem pe hartie raspunsurile, nu doar sa le invartim in minte, pentru ca astfel suntem fortate sa infruntam realitatea vietii noastre si sa facem ceva in legatura cu asta.  Cunosc unele femei  care nici macar nu isi pun aceste intrebari, le evita, se iau cu treaba (copii, muraturi, etc), pentru ca le este greu sa infrunte raspunsurile evidente si sa ia masuri. E nevoie de curaj si hotarare de a-ti transforma viata in bine, iar aceasta infruntare este absolut necesara, mai devreme sau mai tarziu. Si mai bine sa o facem constient, din timp, decat sa fim nevoite sa vedem aceste raspunsuri in momente dificile (probleme in familie, o boala etc.)

Ca femei, observam mai usor nevoile celorlalti. Ne dam seama ce ii face fericiti sau ii intristeaza, cand cineva are nevoie sa planga sau sa fie alinat. Stim aceleași lucruri despre noi insine? Ce anume ne face fericite? Ce anume ne aduce pacea? Ce anume ne face rodnice? Faceti o lista cu lucrurile care va aduc cea mai mare bucurie si multumire. Apoi, intrebati-va cand ati facut aceste lucruri ultima oara. Au trecut saptamani? Ani? Sau nu le-ati facut niciodata?

Faceti-va timp pentru voi insiva, pentru a fi impreuna cu sufletul vostru, cu inima voastra. Ascultati-o cu atentie, in liniste. E nevoie de timp pentru a o auzi din nou, dupa ani de neglijare.  Insa efortul merita. Bucuria, frumusetea si pacea care radiaza de pe chipul unei femei ne spun ca viata ei este implinita, ca inima ei este ascultata, ca prin ea Dumnezeu zambeste celorlalti oameni.

Suflet de femeie

De ce scriu pentru femei? Pentru ca sunt femeie si nimic din ce e feminin nu mi-e strain… (sau aproape tot).

E dificil uneori sa traiesti in aceasta epoca moderna, cu agitatia si ritmul ei trepidant, in acelasi timp sa urmezi o practica spirituala, sa ai o relatie de cuplu reusita si un serviciu bun. Se spune ca femeile au inca un serviciu acasa, in afara de serviciul platit. Cand sa mai ai timp si dispozitie pentru sufletul tau, cand ai atatea de facut?

De aceea mi-am propus sa scriu pentru femei, pentru ca stiu cum e sa fii aglomerata fizic si emotional cu tot felul de lucruri de rezolvat,  oameni dragi de ingrijit. Si totusi, se poate sa iti faci un ragaz pentru sufletul tau, pentru tine insati. Se poate sa te opresti din cand in cand sa mirosi trandafirii, sa privesti stelele, sa asculti linistea, sa iti simti viata plina, implinita si implinitoare. Sa stii in adancul sufletului ca nu iti tradezi menirea.

De aceea scriu aici, pentru acele femei care cauta si ele. Nu sunt singure si chiar simpul fapt de a sti ca undeva exista un loc unde pot gasi ganduri frumoase sau pe cineva care sa le asculte sau care sa le dea o vorba buna e de mare ajutor. Nu e intotdeauna usor, dar nimic nu se compara cu linistea si pacea pe care le simti in inima ta cand stii ca Dumnezeu nu te-a uitat si nici tu pe El.

Bineinteles,  ce scriu aici e valabil pentru orice om, femeie sau barbat. Mie imi este mai usor sa ma adresez femeilor, pe care le invit sa mergem impreuna pe acest drum al (re)descoperirii frumusetii, stralucirii si sacralitatii fiintelor noastre, a inimilor noastre, a vietilor noastre, fiecare in modul si in ritmul propriu. Pentru ca viata e atat de frumoasa! Exista dificultati, nimeni nu scapa de ele, insa chiar si ele au rolul si menirea lor. Curaj si incredere, se poate sa traim frumos si adevarat!

Fii femeia care ai fost menita sa fii

Indiferent daca ai 20 sau 60 de ani, daca esti casnica sau femeie de afaceri, slaba sau mai plinuta, singura sau casatorita, vaduva sau divortata, blonda sau bruneta, doresti sa traiesti viaţa vibranta, plina de semnificaţie şi de bucurie pe care simti, din adancul sufletului tau, ca o meriti.

Fiecare femeie are nevoie sa isi gaseasca propria ei cale pentru a-si exprima si manifesta unicitatea in lume.  Fiecare femeie cauta (constient sau nu) o cale spirituala personala prin care sa intre in legatura cu esenta ei profunda, autentica, sa si-o aminteasca, sa se trezeasca fata de ea, esenta care ii da putere si o inspira sa traiasca din plin calitatile inimii feminine: compasiune, bunatate, blandete, sensibilitate, iubire neconditionata, manifestare creatoare…

Pentru o femeie, practica spirituala apare şi e ghidata de cunoaşterea ei interioara. Intenţia unei practici spirituale nu este aceea de a schimba ceva din tine, ci de a readuce aminte şi de a reaprinde legatura divina cu tine insaţi, creand spaţiul şi susţinerea pentru a auzi şi a urma glasul tău interior autentic.

E timpul sa reiei legatura cu tine insaţi, sa-ţi analizezi starea vieţii, sa iţi pui intrebari importante, sa te odihneşti si sa reamintesti menirea inimii tale, a vietii tale.

Ce inseamna sa fii o femeie constienta, treaza spiritual, in lumea de azi?

Inseamna sa traiesti adevarul a ceea ce eşti. Iar acest adevar este: suntem fiinţe radiante, nascute din Spirit. Esenţa noastra este spirituala şi astfel, avem toate calitaţile pe care le atribuim Divinitaţii. Calitaţi precum pace, bucurie, bunatate, recunoştinţa, incredere, curaj, frumusete, iubire, adevar, compasiune, rabdare…

In general, multe femei considera ca aceste virtuţi trebuie sa fie cautate in exterior, dobandite prin tehnici spirituale, şi apoi incorporate cat mai bine in viaţa noastra. Dar toate aceste calitaţi sunt (mai mult sau mai puţin) latente in noi. Trebuie doar sa le recunoaştem prezenţa şi sa le veghem creşterea. Facem asta prin largirea percepţiilor noastre, prin deschiderea minţii pentru a vedea posibilitaţile care ni se ofera. Ne deschidem inima catre noi insine si catre ceilalti.

O femeie constienta, treaza spiritual are o minte limpede si deschisa, o inima iubitoare si inteleapta, si traieste in pace si blandete cu ea insasi si cu ceilalti.

Va doresc voua, tuturor femeilor care cititi aceste cuvinte, sa va gasiti calea personala pentru a va trezi spiritual, pentru a fi constiente, si pentru a ramane asa mereu. Va invit sa traiti cu adevarat in inima voastra, sa aveti grija de voi (trup, minte, suflet si spirit) si sa traiti intr-un nou mod, vibrant, sacru, deplin viu.

Petunia curajoasa

In centrul orasului, o petunie mica mi-a atras atentia. Era inconjurata complet de asfalt, la baza unei cladiri vechi, in partea de nord, fara sa vada soarele, cu radacina ascunsa intre burlan si perete. Ma si mir cum s-a putut aduna acolo o mana de praf pentru ca samanta curajoasa sa prinda radacina.  Avea o singura floare, mandra si deschisa. Pura si simpla.

Deasupra ei, doua etaje pline de muscate curgătoare, zglobii, isi scuturau petalele, umpland trotuarul cu scantei rosii. Nici nu aveau cum sa observe petunia frumoasa si smerita.  Privirea  mea a fost intai atrasa de bogatia rosie si vesela de deasupra. Si eu, abia am observat floarea mica, ascunsa langa burlan.

M-a impresionat perseverenta si curajul ei de a nu se da batuta, desi nu vedea direct soarele, desi avea putin praf la radacina si nu pamant, desi era singura.

Daca o simpla petunie a putut supravietui si inflori in conditii atat de vitrege si a adus bucurie cuiva (adica mie) prin simpla ei prezenta , un om, care e mult mai mult decat o petunie, de ce nu ar putea?