Relatia de cuplu si calea spirituala – 3

Daca inima noastra e ca o flacara, karma sau obiceiurile conditionate sunt combustibilul de care are nevoie acest foc pentru a arde stralucitor. Chiar daca arderea vechii karme creeaza mari tulburari, ea elibereaza de asemenea, resurse puternice din interiorul nostru blocate in tiparele noastre habituale. Cand aceste tipare incep sa se destrame, castigam acces la un spectru mai larg de calitati umane.

Toate calitatile universal apreciate — cum ar fi: generozitatea, tandretea umorul, puterea, curajul sau rabdarea — ne permit sa fim cat mai umani, dandu-ne posibilitatea sa infruntam tot ce ne ofera viata. Fiecare din aceste resurse ne ofera posibilitatea sa ne angajam intr-o dimensiune diferita a realitatii. Cu cat avem acces la mai multe, cu atat putem imbratisa viata in intregime — cu bucuriile si placerile ei, dar si cu dificultatile si tristetile ei.

Fiecare dintre noi are, virtual, capacitatea de a se racorda la un intreg spectru de insusiri valoroase, cel putin ca potentiale in germen. Cu toate acestea, majoritatea dintre noi si-au dezvoltat una dintre aceste calitati, cum ar fi puterea, in detrimentul celei opuse, cum ar fi tandretea. In acest fel, suntem inclinati intr-o parte si lacunari intr-un alt sens. Partial, acest sentiment de incompletitudine este ceea ce ne atrage intr-o relatie. Adesea, ne simtim cel mai atrasi de oameni ce manifesta trasaturi care noua ne lipsesc si care ne provoaca sa ne dezvoltam o plenitudine si o profunzime mai mari decat am descoperit pana atunci.

Cand tiparele noastre habituale ard in focul relatiei intime, calitatile noastre umane autentice sunt eliberate. De pilda, atunci cand nu mai putem mentine vechea noastra prudenta cu o persoana pe care o iubim, ne putem simti expusi si vulnerabili fara acest vechi scut in spatele caruia ne ascun­deam, insa aceasta expunere face mai transparenta natura noastra autentica. Cu cat avem mai putin nevoie sa ne ascundem, cu atat ne putem infatisa mai bine asa cum suntem cu adevarat. Iar aceasta legatura profunda cu noi insine ne ofera acces la resursa interioara de care avem cel mai mult nevoie cand lasam garda jos: adevarata forta, care vine din interior si nu dintr-o pozitie de avantaj. Asa functioneaza alchimia iubirii.

Trei niveluri ale caii: evolutiv, personal si sacru

Calea iubirii constiente are trei dimensiuni diferite si intercorelate. La nivel colectiv, are o semnificatie evolutiva. Secole de dezechilibru intre felul de a fi masculin si cel feminin au lasat o cicatrice adanca in psihicul uman. Nimeni nu poate scapa de efectele acestei rani — care afecteaza viata noastra interioara si exterioara. In interior, o experimentam ca pe o disociere intre inima si minte, sentiment si gandire, tandrete si forta; in afara, se manifesta prin razboiul dintre sexe si prin distrugerea irationala a naturii care pune in pericol planeta noastra. Atat timp cat constiinta umana nu va transforma antagonismul stravechi dintre masculin si feminin intr-o alianta creativa, vom ramane fragmentati si in razboi cu noi insine, ca indivizi, dar si ca parteneri, grupuri de persoane, natiuni.

Dezvoltarea unei noi profunzimi a intimitatii in relatiile noastre actuale este un pas important in vindecarea acestei fisuri stravechi si in reunirea celor doua jumatati ale umanitatii noastre. Cand incepem sa evoluam in aceasta directie, relatia barbat-femeie capata o dimensiune mai vasta, dincolo de simpla supravietuire sau siguranta. Devine o cale evolutiva — un instrument pentru expansiunea progresiva a constiintei umane.

In al doilea rand, ca o cale personala, relatia implica sa depasim barie­rele noastre individuale, sa ne directionam catre deschidere si intimitate, sa intram in contact cu niveluri mai adanci ale fiintei noastre si sa obtinem acces la intreaga gama a resurselor noastre umane. Ajutandu-ne sa devenim mai disponibili pentru posibilitatile creative ale vietii noastre, relatia intima ne rafineaza ca indivizi si ne poate transforma in fiinte umane mai treze si complet dezvoltate.

In sfarsit, iubirea dintre barbat si femeie reprezinta o provocare sacra — sa trecem dincolo de cautarea unilaterala a gratificatiilor pur personale, sa depasim razboiul dintre sine si altul si sa descoperim ce este cu adevarat esential si real — adancimile si inaltimile vietii ca intreg. Ajutandu-ne sa ne vindecam alienarea de viata, de alti oameni si de noi insine, relatia devine o cale sacra. Nu vreau sa sugerez ca o legatura in si prin sine este o cale completa ce poate substitui alte tehnici spirituale. Dar, daca avem aspiratii sau ne dedicam trezirii la adevarata noastra natura, impreuna cu o practica ce ne ajuta sa facem asta, atunci, in acel context, relatia poate fi un vehicul foarte puternic care sa ne ajute sa intram in contact cu un nivel mai profund al adevarului.

In aceasta lumina, provocarile dificile cu care barbatii si femeile se confrunta cand isi unesc energiile nu sunt doar chinuri personale. Sunt si invitatii sa ne deschidem fata de jocul sacru al cunoscutului si necunoscutului, vazutului si nevazutului si adevarurilor mai inalte nascute din contactul intim cu marele mister al vietii.

(din „Psihologia Trezirii” de John Wheeler)

Reclame

Cinci criterii pentru un cuplu fericit

In toate traditiile, casatoria este considerata sacra. In crestinism, de exemplu, cuvantul „taina” (taina casatoriei) este un cuvant foarte puternic; nu este vorba doar despre o simpla binecuvantare. Din punct de vedere teologic, aceasta arata importanta pe care gandirea teologica a dat-o in alte timpuri uniunii dintre barbat si femeie. In India, ritualul casatoriei este de asemenea esential, iar sotia are un rol special in cuplu; ea este, din anumite privinte, preoteasa caminului.

Arnaud Desjardins prezinta in cartea lui „Iubeste si fii fericit”, cinci criterii cu ajutorul carora putem recunoaste valoarea profunda a unui cuplu. Aceste cinci criterii i-au fost spuse de invatatorul lui spiritual, Swami Prajnanpad, numit Smamiji in carte.  In aceste cinci criterii nu se intalneste cuvantul „iubire”. Swamiji nu folosea acest cuvant, „iubire”, decat cu o mare solemnitate.

Iata aceste cinci criterii (selectie din cartea Iubeste si fii fericit de Arnaud Desjardins):

1. Primul dintre aceste criterii este, in limba engleza, „feeling of companionship”, sentimentul de prietenie. A avea un prieten inseamna a nu te mai simti singur sau singura. Multi oameni casatoriti (sau care traiesc ca si cum ar fi casatoriti) – barbati si femei – se simt mereu singuri. Casatoria este o cale care se parcurge impreuna. Ea inseamna a creste impreuna, a se maturiza, a se dezvolta impreuna, a progresa pe calea maturitatii, a plenitudinii, fara emotiile meschine si infantile ale egoului care vrea sa corupa, sa micsoreze, sa micsoreze existenta.

„Feeling of companionship”, sentimentul de a nu fi singur, de a avea un prieten adevarat, o prietena adevarata. Sotul sau sotia trebuie sa ne fie de asemenea cel mai bun prieten. Sotia trebuie sa poata sa joace pentru sotul ei toate rolurile pe care o femeie le poate avea fata de un barbat; iar sotul trebuie sa poata juca pentru sotia lui toate rolurile pe care un barbat le poate avea fata de o femeie. Barbatul – sau femeia – este astfel coplesit si nu mai traieste nostalgia de a gasi in alta parte ceea ce acum nu ii lipseste. Pot sa imi consider sotul sau sotia drept cel mai bun prieten? Este o intrebare simpla.

O prietenie nu se uzeaza cu trecerea anilor. Uneori in viata ne despartim de un prieten sau interesele noastre nu mai sunt aceleasi. Dar cel mai adesea cel care ne-a fost prieten la varsta de 20 de ani ne este mereu prieten si la 60 sau 70 de ani. Prietenii isi amintesc ca au trait impreuna cutare sau cutare moment fericit sau dificil, exista un limbaj comun, o profunda complicitate. De ce in lumea moderna exista prietenii indestructibile fara vreun efort special de fidelitate, in timp ce atatia indragostiti dupa 2-3 ani se plictisesc si privesc in jur, interesandu-se de alte femei sau de alti barbati?

O prietenie adevarata se imbogateste cu trecerea timpului, cu experientele impartasite, cu amintiri, nu inceteaza sa se imbogateasca, contrar pasiunii amoroase obisnuite condamnate sa isi piarda intensitatea la fel ca un foc care se stinge.

2. Al doilea criteriu este chiar mai simplu: „ateaseness”. „At ease” inseamna „cu usurinta, fara efort”, iar „ness” face din acest termen un substantiv. Usurinta: faptul ca lucrurile sunt comode, naturale, simple „Ateaseness” inseamna a se simti perfect bine: totul este usor, natural, simplu. De multe ori, in fascinatia amoroasa exista incantare, exista momente intense, clipe „divine” – altfel fascinatia nu ar putea fi atat de puternica – dar nu este nici usurinta, nici naturalete. In multe relatii, exista elanuri, lacrimi, neintelegeri, rugaminti, certuri, impacari, diverse peripetii – dar nu aceasta usurinta, aceasta simplitate.

Exista multe cupluri in care cel putin unul din cei doi se plange: „Il iubesc, dar ma face sa sufar! O iubesc, dar ma tortureaza! Il iubesc, dar am ajuns la capat! O iubesc, dar simt ca nu mai pot…” Cum credeti ca o asemenea relatie, oricat de intensa, oricat de stimulatoare ar fi, poate sa conduca la adevarul acestor cuvinte: „un singur trup si un singur suflet”, la o comuniune reala, la depasirea limitarilor egoului, la plenitudine?

Mai exista si cazul in care se stabileste o anumita usurinta a relatiei, dar ea apare din rutina, din monotonie si mereu ramane o lipsa in inima; nu acesta a fost visul din timpul adolescentei si ramane mereu susceptibilitatea unei indragostiri fulgeratoare impotriva careia se va lupta mai mult sau mai putin in functie de influenta mai mica sau mai mare a educatiei religioase, sau de sentimentul matern sau patern care face sa treaca interesul copiilor inaintea celui personal.

3. Al treilea criteriu: „two natures which are not too different”: doua personalitati care nu sunt prea  diferite. Este foarte simplu. Exista aici un aspect fundamental. Este normal sa existe o diferenta si o complementaritate intre un barbat si o femeie. Nu vom gasi niciodata un alter-ego: un alt noi insine care, in fiecare moment, sa fie doar incarnarea proiectiei noastre din acel moment. Nu vom gasi niciodata o femeie care sa fie exact ceea ce noi vrem, sa aiba mereu starea de spirit si dispozitia pe care noi o dorim, expresia fetei si timbrul vocii pe care le speram si sa spuna cuvintele pe care le asteptam – niciodata. Si trebuie sa stim acest lucru. Este o cerere infantila, nedemna de un adult, distrugatoare a oricarei tentative de creare a unui cuplu, aceea de a vrea ca celalalt sa fie un alt eu insumi, ca femeia mea sa fie doar suportul proiectiilor mele si sa raspunda in orice moment la ceea ce eu cer in mod mecanic, in egoul si emotiile mele. Este o iluzie care trebuie eliminata prin constientizare si cu luciditate. Celalalt este un altul. Si chiar daca aceasta comuniune se stabileste, „un singur trup si un singur suflet”, celalalt nu va avea niciodata subconstientul nostru, ereditatea noastra. Va exista intotdeauna o diferenta.

In cuplurile adevarate, se poate constata ca, de-a lungul anilor, apare o comuniune din ce in ce mai profunda, mai ales daca se imparte totul si exista cu adevarat o viata in comun, pana in punctul in care se citesc gandurile celuilalt. Si uneori, dupa o lunga viata petrecuta impreuna, un barbat si o femeie incep sa semene intre ei, ajung sa gandeasca impreuna, sa simta impreuna, iar aceasta diferenta initiala se micsoreaza din ce in ce mai mult, fiecare il cuprinde pe celalalt si se simte imbogatit cu posibilitatile de intelegere ale acestuia. Dar aceasta este o cale lunga, cu totul altceva decat o pasiune amoroasa intensa, uluitoare, de neuitat poate, dar scurta.

Doua fiinte care sunt atrase una de cealalta in mod subconstient cred ca se iubesc. Dar daca personalitatile lor sunt prea diferite, nu este posibila o viata comuna, iar aceasta iubire va fi invinsa de realitate. Cazurile extreme sunt evidente. Daca un barbat este solitar, ii plac plimbarile lungi pe campie, viata in natura, iar o femeie nu viseaza decat mondenitati, dineuri stralucitoare, receptii, este sigur ca au naturi prea diferite. Si totusi, aceasta nu ii impiedica sa se indragosteasca.

Nu exista doua personalitati care sa nu fie diferite. Este necesar sa se fi avansat mult pe Calea libertatii interioare pentru a putea forma un cuplu cu o fiinta a carei personalitate sa fie radical diferita de a noastra. Abandonati cererea infantila ca „sufletul-pereche” sa fie voi insiva in toate aspectele. Intr-o zi va veti intoarce fericit de la munca: „Am intarziat pentru ca am trecut pe la Opera si am luat doua bilete pentru concertul din seara asta”. Iar marea voastra iubire, in loc sa strige: „Ce fericire!”, va raspunde: „O, nu in seara asta, nu am nici un chef sa ies.” Se poate petrece, cand suntem foarte indragostiti, ca un mic incident ca acesta sa provoace o rana. „M-am inselat, nu este ea cea pe care o cautam, nu suntem facuti unul pentru celalalt.”

Fascinatia amoroasa ignora complet incompatibilitatea a doua personalitati. Credem sincer ca iubim, dar nu exista posibilitatea unei intelegeri adevarate. Nu puteti sa puneti alaturi doua piese ale unui mecanism, care nu se potrivesc intre ele. Complementaritatea dintre barbat si femeie consta in diferenta, dar si in posibilitatea de asociere, de imbricare, de complicitate.

4. Al patrulea criteriu: „Complete trust and confidence”. Cuvintele „trust” si „confidence” inseamna amandoua „incredere”. Se poate traduce „trust” prin „credinta”, perfectiunea increderii. Exista aceasta incredere? Cei care se intreaba daca sunt facuti unul pentru celalalt se pot intreba de asemenea: „Simt in mine aceasta incredere completa? Acest barbat/ aceasta femeie imi inspira o totala incredere?” Exista cupluri in care barbatul nu are incredere in sotia lui, sau femeia nu are incredere in sotul ei. Nu exista incredere deoarece exista frica. Aveti curajul sa o vedeti si sa intelegeti ca pe aceasta fundatie nu este posibila nici o iubire durabila, capabila sa creasca, sa infloreasca.

Exista foarte des rani in subconstientul nostru si ele nu usureaza deloc comuniunea, apropierea deschisa, daruirea de sine mutuala in iubire. Iata de ce este atat de important acest criteriu.

Aceasta femeie imi inspira o incredere reala? Din adancul meu urca acest sentiment: ea poate sa faca greseli, se poate insela, poate chiar sa realizeze actiuni care sa imi creeze o dificultate momentana si pe care va trebui sa o rezolv, dar ea nu poate sa imi faca rau. La aceasta se refera in mod fundamental acest criteriu.

Cunoasteti expresia: „ti-am jurat credinta”. Este o veche expresie a limbajului iubirii. Iata de ce am tradus „trust” prin „credinta”, stiind tot ce are acest cuvant mai dens, mai bogat, mai grav. Exista in iubire un aspect religios.

Casatoria nu poate fi o cale spirituala catre intelepciune daca nu exista aceasta incredere si aceasta credinta, daca traiti in frica. Trebuie sa fiti mai puternici decat infantilismul vostru si sa nu distrugeti voi insiva o relatie pretioasa printr-o neincredere nejustificata. Trebuie ca cei doi soti sa nu mai fie deloc infantili, sa aiba o anumita intelegere a propriilor lor mecanisme si sa decida sa le depaseasca, sa fie adulti. Chiar daca sunteti foarte indragostiti de sotia voastra, marea dragoste a vietii voastre, puteti sa o vedeti, in timpul unei receptii, discutand cu un alt barbat, privindu-l intr-un anume fel, sau chiar – pentru a discuta mai linistiti daca sunteti la niste prieteni, la o serata unde este putina lume – mergand cu el ceva mai departe, fara ca in voi sa apara teama: „Ce se petrece? Despre ce vorbesc?” Doar aceasta incredere totala indeparteaza gelozia, otrava iubirii.

Foarte rar un indragostit nu este gelos. Este o emotie specific infantila in care mentalul inventeaza ceva pentru care nu are nici o dovada. Nimic nu este mai distrugator pentru iubire decat gelozia. Femeia al carei sot este gelos nu se mai simte respectata. In dialectica amoroasa obisnuita, exista ceva magulitor in a vedea aceasta gelozie: „Atat timp cat ea este geloasa, inseamna ca eu sunt cel mai puternic, ca eu o tin aproape de mine; in ziua in care ii va fi indiferent daca fac curte unei alte femei, atunci imi voi pierde puterea asupra ei.” Dar in cuplul considerat o cale spirituala, gelozia nu isi are locul.

5. Ultimul criteriu: „Strong impulse to make the other happy”, dorinta puternica de a-l face pe celalalt fericit. Este mai putin simplu decat pare. Si acest criteriu cere o apropiere adulta de notiunea de cuplu. Cererea de a fi fericit cu ajutorul altuia este naturala, normala, legitima la un om care se simte inca incomplet, care nu a ajuns la capatul Caii si a carui fericire nu este inca o expresie a Fiintei. Dar exista un mod cu totul egoist de a vrea sa il faci pe celalalt fericit, mod in care de fapt celalalt nu este cu adevarat implicat. Este celalalt asa cum il vad prin proiectiile mele, prin cererile mele, pe care vreau sa il fac fericit prin faptul ca ii daruiesc ceea ce eu vreau sa ii daruiesc, facand pentru el ceea ce eu vreau sa fac, fara sa tin cont de adevaratele lui cereri.

A vrea sa il faci pe celalalt fericit se situeaza inca in dualitatea eu si celalalt. Inseamna a considera ca celalalt asteapta ceva de la mine, ca inca nu am stabilit comuniunea perfecta cu Fiinta, dincolo de orice problema de a Avea. Fiecare asteapta de la celalalt fericirea. Iar aceasta fericire este de asemenea o realitate simpla, cotidiana, alcatuita dintr-o acumulare de mici detalii, si nu numai auzirea expresiei „te iubesc” din partea persoanei dragi.

Swamiji spunea: „Nu exista actiune de a darui fara actiunea de a primi”. Daca voi daruiti, dar celalalt nu a primit, este ca si cum nu ati fi daruit. Iar daca nu daruiti ceea ce celalalt asteapta, constient sau inconstient, ceea ce ii este necesar, de fapt nu i-ati daruit nimic. Imaginati-va un animal pur carnivor caruia nu ii dati sa manance decat salata, la fel ca unui iepuras: de fapt nu i-ati dat nimic si va muri de foame. Imaginati-va ca unui iepuras ii dati mereu sa manance cele mai bune bucati de carne; nu ii dati de fapt nimic si el va muri de foame. Aceasta imagine simpla va face poate sa zambiti, dar ilustreaza intr-un mod crud si limpede atitudini frecvente.

A darui nu inseamna a darui ceea ce vrem noi sa daruim persoanei iubite asa cum vrem ca ea sa fie, ci persoanei iubite asa cum ea este, pe care trebuie sa invatam sa o vedem, sa o intelegem, sa o simtim. Aici intervine acea inteligenta a inimii pe care o voaleaza emotiile. Daca intr-un cuplu nu exista acest sentiment de a fi doi prieteni adevarati, aceasta incredere totala, aceasta usurinta, aceasta naturalete, daca personalitatile celor doi sunt prea diferite, cu situatii furtunoase, intr-un cuvant daca exista prea multe emotii, inteligenta inimii este orbita. Credem ca am facut mult pentru persoana iubita, iar ea de fapt nu a primit nimic. Nu putem simti ceea ce celalalt are cu adevarat nevoie decat daca inteligenta inimii este trezita.

Exista multe casatorii in care sentimentul de a vrea sa il faci pe celalalt fericit a disparut. Aceasta motivatie, aceasta ardoare este moarta. Nu vreti sa ii faceti rau celuilalt, dar ati pierdut – sau nu ati avut niciodata – disponibilitatea de a simti ceea ce ii face placere, ce gest puteti sa faceti, ce trebuie sa spuneti, ce decizie sa luati, ce activitate puteti sa organizati, ce cadou sa ii oferiti. Aceasta dorinta de a-l face pe celalalt fericit nu se obtine in mod artificial, ea exista sau nu. O fiinta are nevoie sa respire in fiecare minut, si are nevoie sa respire iubire in fiecare zi.