Petunia curajoasa

In centrul orasului, o petunie mica mi-a atras atentia. Era inconjurata complet de asfalt, la baza unei cladiri vechi, in partea de nord, fara sa vada soarele, cu radacina ascunsa intre burlan si perete. Ma si mir cum s-a putut aduna acolo o mana de praf pentru ca samanta curajoasa sa prinda radacina.  Avea o singura floare, mandra si deschisa. Pura si simpla.

Deasupra ei, doua etaje pline de muscate curgătoare, zglobii, isi scuturau petalele, umpland trotuarul cu scantei rosii. Nici nu aveau cum sa observe petunia frumoasa si smerita.  Privirea  mea a fost intai atrasa de bogatia rosie si vesela de deasupra. Si eu, abia am observat floarea mica, ascunsa langa burlan.

M-a impresionat perseverenta si curajul ei de a nu se da batuta, desi nu vedea direct soarele, desi avea putin praf la radacina si nu pamant, desi era singura.

Daca o simpla petunie a putut supravietui si inflori in conditii atat de vitrege si a adus bucurie cuiva (adica mie) prin simpla ei prezenta , un om, care e mult mai mult decat o petunie, de ce nu ar putea?