Taina iubirii

„Unirea dintre un barbat si o femeie este precum unirea dintre Cer si Pamant. Iar Cerul si Pamantul dureaza vesnic tocmai datorita acestei comuniuni perfecte. Oamenii au uitat insa acest secret, devenind muritori. Dar cei care-l cunosc au deschisa in fata lor Calea spre Nemurire.”

Cand doi oameni se iubesc, doua lumi isi pun laolalta bogatia si vesnicia. Soarele si Luna asista la aceasta nastere in iubire si spera sa afle un raspuns la asteptarea lor, o minune. De aceea, orice iubire este unica si fagaduinta ei este ca rasaritul soarelui.

Poezia iubirii triumfa asupra realului cotidian, asupra teoriilor, asupra prozei bunului-simt lipsit de viata. Ea vorbeste limba nebunilor dupa Dumnezeu, a celor ce respira in spirit, a celor pe care iubirea omeneasca ii invata sa-l iubeasca pe Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu si iubirea oamenilor nu sunt doua iubiri, ci doua fatete ale aceleiasi iubiri. Iubirea insasi este setea cea mai adanca de Adevar, este glasul insusi al fiintei. Omul valoreaza cat valoreaza obiectul iubirii sale si dorintele inimii lui.

Orice cunoastere provine dintr-o mare iubire.

„Amo, ergo sum” (Iubesc, deci sunt) desemneaza o atitudine originara, innascuta si magnetica. „Ne-ai facut pentru Tine si inima noastra nu-si va gasi odihna pana nu se va odihni intru Tine” marturiseste Sf. Augustin. „Doar pentru Tine traiesc, vorbesc si cant. „Dumnezeu a pus in inima omului dorul de El, de unde acest nume magnific pa care Sf. Grigorie I L-a dat lui Dumnezeu: „Cel pe care il iubeste inima mea.”

Dumnezeu ne-a iubit cel dintai si in aceasta iubire se simte libertatea lui. El ne iubeste pur si simplu si de aceea iubirea este un dar care inspira libertatea propriului nostru raspuns. Oamenii au primit in ei, ca dar, ceva ce vine din libera miscare a inimii lor. Doar aceasta libertate, doar iubirea libera imbraca omul in haina festiva a iubirii divine.

Sfintenia nu este altceva decat setea de nestins, dorul de Dumnezeu. Orice limita contine in esenta ei un dincolo, propria-i transcendenta si de aceea sufletul nu se poate odihni decat in infinitul lui Dumnezeu. Nu este suficient sa ai rugaciunea, trebuie sa devii, sa fii rugaciune, rugaciune intrupata. Nu este suficient sa ai clipe de slavire a lui Dumnezeu, trebuie ca intreaga viata, orice act, orice gest, pana la surasul chipului omenesc sa devina cantec de iubire, ofranda, rugaciune. Sa dai nu ceea ce ai, ci ceea ce esti. Dumnezeu da totul si cere totul. Nu trebuie sa fii ceea ce ai, sa-ti unesti Sinele cu avutia ta, ci sa-ti reduci orice avere la propria fiinta, la propriul Sine; intotdeauna „a avea ” sa treaca in „a fi „.

Iubirea lui Dumnezeu este inceputul, ea precede totul, transcende orice raspuns. In adancul ei, iubirea apare dezinteresata, ca bucuria ce traieste din ea insasi, ca aerul in lumina soarelui. Bucuria isi ajunge ei insisi. Ea contine totul, caci ea este simfonia sensului aflat.

Iubirea traita a omului este initierea necesara in iubirea divina.

In fiecare fiinta iubita se intalneste unica Fiinta iubita, asa cum in fiecare Nume divin se intalnesc toate numele. Frumusetea nu este perceputa ca o manifestare sacra a lui Dumnezeu decat daca iubirea divina este traita intr-o iubire umana, in momente de transfigurare si inaltare. Iubirea dintre barbat si femeie izvoraste din iubirea divina. Nu exista decat o singura iubire, ce metamorfozeaza dorintele efemere in dorinta unica de absolut. Armonia cladita pe iubirea de Dumnezeu nu trece niciodata, nu dispare, ci devine din ce in ce mai profunda. Prezenta lui Dumnezeu nu este straina de atractia pe care o simt indragostitii si intalnirea lor nu este niciodata intamplatoare. Exista in dragoste o clipa curata, cand indragostitii gusta din painea ingerilor si se recunosc prin descoperire directa si fulgeratoare. Asa cum lumina strapunge intunericul, indragostitii se vad unul in celalalt ca intr-o oglinda, caci asa cum in apa chipul raspunde chipului, tot asa inima unui om raspunde inimii altui om.

Iubirea apare atunci cand o putere ascunsa dezvaluie frumusetea pe care ceilalti nu pot sa o perceapa. Ceea ce pentru neinitiati ramane ceva obisnuit si fara nici o taina, pentru indragostit s-a transformat in unic si tainic. Iubirea afla si patrunde in adancurile misterioase, ivirea ei umple si desavarseste fara sa alunge vreodata vraja. Esti iubit asa cum esti, ceea ce iti permite sa accepti si sa primesti propria ta fiinta ca pe un dar. Un om mediocru se descopera geniu atunci cand iubeste. Un cantec venit din insesi radacinile lui poate sa umple universul si sa se inalte in sfere altadata necunoscute.

Iubirea schimba substanta insasi a lucrurilor.

Trecand dincolo de senzual, iubirea da o profunzime deosebita trupului. Clarvazatoare si profetica, ea este mai inainte de toate revelatie. Trebuie sa vezi sufletul celui iubit ca lumina si sa atingi gradul de cunoastere ce nu apartine decat celui care iubeste. In spatele tuturor travestiurilor, iubirea contempla inocenta originara. Miracolul ei anuleaza indepartarea, distanta, singuratatea si ne face sa presimtim unitatea tainica a indragostitilor. Iubitii nu mai sunt doua fiinte separate, ci una singura, ei nu sunt doar uniti, ei „sunt una”, caci iubirea schimba substanta insasi a lucrurilor. Prin iubire, elementul cel mai tenebros se preschimba in lumina, carbonul opac devine diamant stralucitor. Radacina coboara in intunecimi, dar floarea se face lumina si triumf asupra umbrelor.

Aparitia omului incheie creatia gradata a lumii. Omul o umanizeaza, ii da o semnificatie spirituala. In om, diferentierea sexuala isi gaseste sensul si valoarea proprie. In unirile armonioase are loc o spiritualizare progresiva. La ora maturitatii sunt cupluri evocand copacii ale caror ramuri sunt radacini care sorb cerurile. Trupul nu este ceva ce poate fi suprimat de spirit sau redus la tacere, el este sfera in care se intrupeaza spiritul, oferit puterilor sale transfiguratoare. Iubirea inseamna sa-i apartii lui Dumnezeu cu totul. Indragostitii care au inteles acest lucru se roaga:” Fa, Doamne, sa ne iubim pentru a Te iubi pe Tine”.

Cand un barbat se apropie de iubita sa, el trebuie sa aiba un sentiment sacru, ca si cand s-ar duce la un templu, iar cand o femeie se apropie de iubitul ei, ea trebui sa fie plina de adorare, de venerare, ca si cum s-ar afla langa Dumnezeu. Sufletul nu-si atinge intreaga lui realitate decat daruindu-se neincetat celuilalt, pana cand el nu-si mai apartine. Ritualul unirii nu comporta nici o teama de sex, nici o neincredere, nici un dispret. Rugaciunea pentru castitatea iubirii cere insasi minunea transfigurarii erosului. Depasirea, spiritualizarea instinctelor sexuale deschide noi porti prin care iubirea iese vesnic tanara, noua si virgina. Sufletul face trupul sa vibreze, ia trupul se avanta la unison cu dorinta de comuniune a sufletului, asemenea fulgerului care straluceste pentru o clipa in mijlocul noptii, luminand si reveland totul.

Iubirea inalta daruirea fizica la nivelul daruirii spirituale reciproce

Iubirea rupta de spiritual nu ofera decat trupuri din care sufletul lipseste si produce ravagii mentale. Sexualitatea se depaseste prin propria sa simbolistica; simbol al unitatii, ea se transcende spre integritatea spirituala a unei singure fiinte. Viitorul lumii se bazeaza pe plenitudinea trairii de catre iubiti a supranaturalului si a sfinteniei legaturii lor. Esentialul transfigurarii este: nimic nu este inabusit, totul fiind in profunzime prelucrat si orientat. In cursul ascensiunii, energia sexuala se elibereaza de animalitate, ea se umanizeaza si se spiritualizeaza. Sub harul tainei iubirii, viata sexuala este traita fara a aduce nici cea mai mica scadere interioara de nivel. Prin simbolismul ei, ea devine un neprihanit izvor de bucurie imateriala. In frumusetea unui trup, sufletul este insasi forma lui, iar in frumusetea sufletului, ceea ce ne rapeste este insusi chipul lui Dumnezeu. Iubirea inalta daruirea fizica la nivelul daruirii spirituale reciproce si imbogateste toata viata cu armoniile sale. Nimic nu poate fi impus iubirii. Ea nu cunoaste norme, ea cunoaste valorile spirituale, in care libertatea si inspiratia domnesc, si iubirea este cea care le descopera si traieste din revelatiile lor. Iubirea cunoaste abisurile, dar si acele inaltimi de pe care viata se avanta in Imparatie.

Iubirea dumnezeiasca este daruire de sine, abandon, mereu si mereu pentru cel iubit. Realitatea iubirii umane se regaseste in comuniunea dintre om si Dumnezeu, care este unica iubire desavarsita. Sa devii una cu Dumnezeu, sa te unesti cu El, constituie telul suprem al vietii. In comuniunea iubirii, sufletul moare pentru a invia. Trebuie sa te pierzi pentru a te afla. Iubirea nu atinge nemurirea decat depasind fragmentarea persoanei, cenzura sociala, sexualitatea, inaltandu-se dincolo de orice constrangere, in spirit si suverana lui libertate. Iubirea nu poate fi impusa, ea vine dinauntru, din inima. Daruirea sufletului pentru alt om se face pentru ca il iubesti, iar iubirea are suprema putere de a schimba substanta unui destin. „Te iubesc pentru ca te iubesc.”

Cand omul intelege ca este pentru el insusi un dar de sus, el il poate oferi lui Dumnezeu. Fiinta iubita este un dar regesc in care straluceste prezenta lui Dumnezeu. In chipul celuilalt, indragostitul il vede pe Dumnezeu, atingand astfel una dintre cele mai inalte stari ale vietii spirituale in doi. Dante o spune foarte simplu: „Ea il privea pe Dumnezeu, eu il vedeam prin ochii ei si cerul devenise mai albastru.”

Indragostitii traiesc minunea

Barbatul si femeia merg unul spre celalalt, cunoscandu-se unul pe celalalt, revelandu-se unul celuilalt pentru o impreuna inaltare. Nimic nu este necesar sa innobileze sau sa legitimeze acest sens care se impune imparateste prin el insusi.

Femeia are darul ei de a fi, modul ei propriu de existenta, darul de a-si urzi intreaga fiinta din legatura ei aparte cu Dumnezeu, cu ceilalti si cu ea insasi. Mai interiorizata, femeia isi depaseste limitele fiintei pentru a face din aceasta o simfonie pura si limpede. Ea umple lumea cu fiinta sa, cu prezenta ei stralucitoare. Barbatul, dimpotriva, iese din fiinta lui, umple lumea cu energiile lui creatoare, fiind stapan si domn. Langa el, femeia il sustine si il ajuta. Ea ii este deopotriva sora, sotie, mama, fiica, amanta. Femeia, „slava barbatului”, poarta a cerului si a raiului, in curatia ei luminoasa, este ca o oglinda care reflecta chipul barbatului, i-l dezvaluie lui insusi si prin aceasta il corecteaza. Astfel, ea il ajuta pe barbat sa inteleaga si sa realizeze sensul propriei sale fiinte, ea il implineste descifrandu-i destinul, caci prin femeie, barbatul devine mai lesne ceea ce este el.

Barbatul este totdeauna inclinat sa poetizeze femeia si ramane un incorigibil romantic; femeia este cea care iubeste barbatul pentru ceea ce este el si asa cum este el. Femeia, „surasul lui Dumnezeu”, este imaginea sufletului in adoratie, fiinta umana devenita rugaciune. In simbolistica crestina, femeile sunt denumite „altar” si reprezinta rugaciunea. Femeia, prin fiinta-i rugaciune, apara cu acoperamantul ei matern viata, o ia intre mainile ei si o inalta spre Dumnezeu.

Barbatul se prelungeste in lume prin actiune. Femeia o face prin daruirea de sine. Daca barbatului ii este caracteristic verbul „a actiona”, verbul femeii este „a fi”, ceea ce corespunde starii de sfintenie prin excelenta. Sa apere lumea ca mama si sa o purifice ca fecioara, dandu-i acestei lumi un suflet, sufletul ei, aceasta este vocatia oricarei femei. Barbatul patrunde in aceasta lume, o sfinteste si o transforma in Imparatie.

Barbatul este simbolizat prin arc, iar femeia – simfonie – prin lira. Lira este un arc sublimat, arc cu mai multe coarde, ea canta viata. Paternitatii divine, simbol al fiintei lui Dumnezeu, ii raspunde in mod direct maternitatea feminina ca deschidere spirituala a naturii umane, capacitatea ei de a fi receptiva fata de Divin.

Doua suflete astfel unite nu au a se teme de nimic. Cu intelegere, pace si iubire reciproca, indragostitii traiesc minunea. Ei se inalta, la adapostul zidului de nepatruns care ii apara si care este iubirea de Dumnezeu. Calea este stramta, poate cea mai stramta, caci trebuie parcursa in doi. Iubirea ii face mai limpezi ca diamantul; navigatori in plenitudine, ei se indreapta catre slava fara de margini, atragand tot mai mult gratia lui Dumnezeu.

(am prelucrat acest text dupa cartea cu acelasi nume de Paul Evdokimov)

Reclame

Femeia superioara

Am gasit, prin caietele mele, ceva frumos despre femei. Merita sa mai citesc o data…

„Deoarece iubirea este incununarea suprema a unui suflet, in ea se vor reflecta conditia si natura acestuia. Asa cum suntem, asa iubim. Putem gasi in modul in care iubim caracterizarea noastra cea mai profunda. Toate celelalte actiuni si aparente ne pot insela in privinta adevaratei noastre naturi: iubirile pe care le traim ne vor dezvalui secretul atat de grijuliu ascuns al fiintei noastre. Si mai presus de toate, alegerea celui iubit.

Cea mai mare parte dintre oameni (atat femei, cat si barbati) traiesc din fraze deja spuse, din idei primite, din sentimente conventionale. Femeile vulgare sau superficiale poarta in ele un ideal vulgar, respectiv superficial, de barbat, un model diluat care isi afla usor implinirea aproximativa in realitate. Asa cum exista insa barbati geniali care ne-au transmis cugetari absolut noi, care creeaza stiluri artistice sau tehnologii de varf uluitoare, exista si femei geniale care, datorita rafinamentului lor deosebit si sensibilitatii superioare, ajung sa creeze un nou ideal de barbat, superior, spiritual.

Interventia profunda a femeii in istoria omenirii, atat culturala, sociala, cat si spirituala, nu consta in primul rand in actiuni concrete (desi nu se poate nega influenta lor), ci mai ales in prezenta senina a personalitatii sale superioare, sublime, misterioase. Asa cum, la ivirea luminii, fara nici un efort, pur si simplu pentru ca este lumina, obiectele raman iluminate si culorile canta in jurul lor, la fel tot ceea ce face femeia, ea face doar existand, fiind, iradiind.

Barbatul participa la razboaie, strabate lungul si latul planetei in expeditii riscante, pune piatra peste piatra in monumente, scrie carti, biciuieste aerul cu discursuri si chiar si atunci cand nu face nimic decat sa mediteze, se incordeaza launtric intr-o atitudine atat de activa incat pare a fi mai degraba pregatirea saltului cutezator.

Influenta femeii e putin vizibila tocmai pentru ca se gaseste pretutindeni. Nu e vijelioasa, ca cea a barbatului, ci extatica, precum cea a atmosferei. Exista in esenta feminina o natura ce actioneaza lent, precum undele apelor. Aceasta se intelege atunci cand se afirma ca barbatul este caracterizat de ceea ce „face”, iar femeia prin ceea ce „simte”. In aceasta epoca, rolul femeii consta in a se face pe sine insasi desavarsita, creand in sine un nou tip de feminitate, mai delicat, mai puternic, mai exigent.

Exigenta. Aceasta este una dintre cele mai importante misiuni ale femeii superioare pe pamant: a solicita desavarsire din partea barbatului. Atentia pe care chiar si cel mai neglijent om obisnuieste sa o consacre infatisarii fizice atunci cand doreste sa se apropie de femeia pe care o iubeste nu este decat expresia exterioara a curateniei spirituale la care cheama femeia. Fara a face aparent nimic, ca o floare linistita pe tulpina sa, prin intermediul unei emanatii fluide de imponderabile gesturi fugitive, care actioneaza ca niste lovituri ale unei dalti ireale, femeia superioara sculpteaza o noua statuie de barbat si indrazneste sa instaureze o disciplina a slefuirii launtrice si a acuitatii intelectuale.

Perfectiunea radicala a barbatului – nu aceea care inseamna doar imbunatatire in stiinta, in arta sau politica – a ajuns de obicei la el privind infinitul printr-un suflet feminin, mediu cristalin in care se intrezaresc marile idealuri.

Un mod superior de perfectiune feminina constituie germenul unei noi umanitati. De aici nazuintele infinite pe care le-au simtit cei mai buni barbati atunci cand existenta le-a fost innobilata de o femeie superioara. Daca privim ceea ce au scris, ceea ce au pictat, ceea ce au legiferat ei, descoperim in filigran un profil voalat si evaziv de doamna nobila. Nu e vorba de anecdote erotice vulgare, ci de acele emotii supreme pe care o Eva exemplara le seamana in trecerea-i imponderabila in oricare barbat ales.

Un om, ca si un popor, este definit prin idealurile sale mai mult decat prin realitatile sale. La infaptuirea scopurilor noastre concura numeroase conditii, dar aspiratia e opera exclusiva a inimilor noastre. De aceea, tipurile de feminitate, care sunt totodata forme de idealitate, marcheaza orizontul capacitatilor latente in fiecare popor. Oriunde si oricand, siluetele eternului feminin se ridica la zenit ca niste constelatii, prestabilind destine etnice.

In chip de tinta sublima, de exemplu si prototip, profilul ideal de barbat pe care il au femeile superioare actioneaza asupra unei intregi societati, ridicand nivelul moral, prin intermediul atractiei incantatoare exercitate de catre ele. Feminitatea pura este o dimensiune esentiala a culturii. Exista o cultura specific feminina, cu talentele si geniile sale, cu incercarile, esecurile si reusitele sale, prin care femeia isi realizeaza colaborarea autentica la istorie.

Daca mai multe femei, plasate oportun intr-o societate, isi educa, isi slefuiesc fiinta pana cand fac din ea un diapazon perfect de umanitate, un instrument de acuta sensibilitate pentru forme posibile de viata mai buna, ele vor izbuti sa realizeze mai mult decat toti pedagogii si oamenii politici.

Femeia exigenta, cea care nu se multumeste cu natura masculina de rand, care cere barbatului calitati superioare, determina prin atitudinea ei un fel de vid in straturile superioare ale omenirii. Si cum in natura nu poate exista vid, acesta se va umple curand cu realitati: inimile barbatilor vor incepe sa bata dupa un ritm nou, idei neasteptate vor aparea in mintea lor, noi idealuri, proiecte, actiuni vor brazda spatiile vitale, intreaga existenta se va pune in miscare dupa un ritm ascendent si in tara norocoasa unde va aparea o asemenea feminitate va inflori, triumfala si invadatoare, o primavara spirituala, o intreaga viata noua.

Scrisori de dragoste

Azi, dupa ce am plecat de la tine, eram in masina, mergand spre ce aveam de rezolvat. Deodata parca am avut alti ochi, am inceput sa ma simt din alta lume, ma intrebam ce caut eu aici, in lumea asta nebuna. Mi s-a facut un dor imens de liniste, de pace, de Dumnezeu. Ma uitam la oamenii din autobuz, le vedeam tot zbuciumul inutil, orb, pentru ceva atat de trecator! M-am infiorat, pentru ca ma recunosteam pe mine, cum eram in urma cu cateva minute. Voiam atunci doar sa ma duc undeva unde sa vorbesc cu cineva sfant, inalt, calm, care sa ma asculte in tacere. Mi se facuse dor de rugaciune.

As vrea sa pot simti cat mai des asa, sa simt ca ma zbat inutil pentru lucruri inutile, din anumite puncte de vedere. Si, in acelasi timp, as vrea sa raman impacata ca ceea ce fac aici, in lume, este totusi util. As vrea sa fiu mai departe si totusi mai aproape de ceea ce fac.

Doamne, cum sa Te simt mereu? asa ca acum, ca Tu imi misti mainile, ca Tu vorbesti prin mine, ca Tu imi ghidezi pasii, ca Tu esti eu, ca fara puterea Ta nu as putea nici macar sa clipesc? Cand mi-e atat de dor de tine, imi aduc aminte ca ma apropii de Tine cu fiecare pas, cu fiecare clipa, si  capat incredere ca voi ajunge la capat, la Tine, Doamne!  Nu am alta sansa decat sa ajung la Tine, Doamne!

–––

Oare chiar Tu esti Acela care striga de dor in Inima mea?

Oare Tu esti Cel care ma cheama invaluindu-mi sufletul in briza racoroasa a marii?

Cu siguranta, esti Tu!

––––-

Dorul tau sa fie mereu spre Cel Preainalt, iar inima ta mereu plina de iubire nestavilita catre El, elanul tau un torent al dorintei unirii cu El, iar sufletul tau sa se aprinda doar la auzul numelui Sau, caci cel ce Il cauta neobosit doar pe El va primi darul Sau cel mai de pret.

–––––––

Draga mea,

In tine se afla cea mai de pret comoara. Tu insati esti acea comoara ce lumineaza zorile de zi si aduce impacarea in apus de soare. Privirea ta da nastere curcubeelor, iar zambetul tau infloreste gradinile. Glasul tau purtat de soapta vantului invaluie indragostitii in duiosia imbratisarilor. Unde ar mai fi loc de intunecimi in aceasta lumina care esti tu?

––––-

Imi esti mai aproape sufleteste ca niciodata pana acum. Incep sa inteleg ce inseamna sa iubesti dincolo de spatiu si de timp, ce inseamna sa iubesti un suflet, nu un corp. Imi dau seama cum e sa fiu mereu cu sufletul treaz, cum este  sa fiu mereu atenta la iubirea din jurul meu, din mine, din tot si toate. Iar cand aceasta minune se revarsa din inima mea catre tine sau iti simt dorul, venind prin tine din inalturi, ma simt mai aproape de cer. Si nu ma mai deranjeaza ca nu te vad sau nu te aud sau ca esti departe, ma bucur pur si simplu ca existi, ca te pot iubi, ca asa ne iubeste Dumnezeu. Si cum altfel putem sa ii multumim, decat iubindu-ne cat mai frumos, cat mai luminos si mai stralucitor? (2000)

O poveste de dor

In urma cu multi ani, am primit cadou o poveste.

Iti scriu tie, Porumbel Alb, si nu altcuiva, pentru ca tu esti acum pentru mine mesagerul tainic si plin de candoare care imi aduce din nou si din nou freamatul iubirii in inima. Nu stiu sa scriu si sa dau o forma sentimentelor care ma asalteaza uneori si, de aceea, Porumbel minunat, o sa iti spun o poveste (cu cuvinte putine si simple pentru ca, asa cum ti-am spus deja, viata m-a invatat pana acum mai mult sa tac si sa ascult…)

Nu este o poveste din lumea vazduhului (lume a ta si a fratilor tai Albi), ci o poveste a padurilor si a fiintelor pamantului.

Intr-o tainica si misterioasa padure, departe, foarte departe de orice loc cunoscut de oameni, s-a nascut intr-o dimineata proaspata si racoroasa de primavara Fiica celei mai tinere dintre caprioarele Clanului.

Firava, cautand cu infrigurare, cu miscari pline de nesiguranta, caldura Mamei, a ridicat, prima ora in viata, ochii mari plini de o negraita puritate spre Soarele care se nastea. Lumina Lui s-a rasfrant in ochii albastri, imensi, ai Puiului si a imprastiat in desisurile din preajma unda de bucurie a inceputului. Intregul Clan a adus multumiri Spiritului Padurii pentru noua viata daruita lumii lor.

Nu ar fi fost nimic neobisnuit pana aici in viata lor. De fiecare data cand Spiritul Padurii ii binecuvanta, o noua viata aparea intre ei, pui care crestea cu repeziciune, intarind randurile Luptatorilor sau pregatindu-se sa devina Mama. Puiul acesta avea insa (in afara de ochii lui albastri, imensi), o misterioasa stralucire, o albeata a pufului fin de pe trupul firav, care amintea celor mai batrani dintre cerbii Clanului de legendele de demult. Si aceasta nu ar fi fost nimic inca, dar, cu fiecare zi care trecea, aceasta albeata si aceasta stralucire deveneau tot mai intense, iar ochii parca si mai albastri.

Cu cat crestea, cu atat mai mult lumina ochilor Caprioarei Albe lasa sa se citeasca, cu o claritate tot mai mare, un dor netarmurit. Nu erau niste ochi tristi, ci in albastrul lor se vedea o flacara arzand tot mai intens cu fiecare zi, arzand cu iubire, cu umilinta, cu doruri ce nu pot fi rotite, cu dragoste pentru fiecare dintre fapturile Padurii, arzand cu flacara Spiritului Padurii.

Nu o sa spun mai multe acum, Porumbel gingas, despre faptele vietii Caprioarei albe… numai marea taina a ochilor sai arzand de dor.

Fiintele padurii care priveau in ochii ei mari si blanzi tresareau uneori ca trezite pe neasteptate dintr-un somn dulce sau ca la amintirea a ceva demult uitat. Tresareau si apoi treceau mai departe pastrand pentru un timp in suflete o farama din scanteierea ochilor Caprioarei Albe.

Anii au trecut si Caprioara Alba incepea sa simta tot mai mult, cu fiecare clipa, cum acel dor ii patrunde fiecare fibra, patrunde adanc si arde in fiecare din celulele ei…

Si, intr-o dimineata de primavara, racoroasa si proaspata, luminata de acel dor de infinit, Caprioara Alba a facut sa tresara intreaga padure. Intreaga Padure, cu toate fapturile ei, cu fiecare fir de iarba, cu fiecare gaza, a tresarit si adanc a frematat cand intregul trup al Caprioarei Albe a devenit stralucitor ca Lumina ochilor ei, abandonandu-se apoi Pamantului.  Iar Padurea a suspinat si a simtit ca ii va lipsi focul dorului ei.

In aceeasi zi, luminata de soarele fraged de primavara, in Lumea Alba a Porumbeilor, a luat nastere o noua viata, cu binecuvantarea Spiritului Vazduhului.

O fiinta plapanda, tremurand inca in urma Miracolului venirii in Lume, ridica, pentru prima oara, ochii albastri, in care deja se vedea un dor nesfasit, spre Soarele bland. Aici, ochii albastri ai Puiului se oglindeau in ochii albastri ai celorlati Porumbei si faceau impreuna Vazduhul sa freamete in ritmul tainic al acelui dor mistuitor si atat de plin de Viata…

Povestea nu se sfarseste aici, ci continua, dar deja nu mai este povestea Caprioarei Albe si nici a Porumbeilor, ci povestea Sufletului oglindit in acei ochi albastri, plini de dorul arzator de Inalt.

Este vorba de tine, Porumbel Alb, si de dorurile din si de dincolo de stralucirea ochilor tai, doruri ce nu se vor stinge, ci vor deveni tot mai mistuitoare, pana ce flacara acestei iubiri si sperante nesfarsite va duce sufletul tau in Cel pe care il doreste neincetat (fie ca stie asta sau nu).

Iubire

Datoria mea este datoria de a iubi. Liber si de buna voie primesc orice sarcina îmi este dat sa port. Iubirea mea este precum iubirea îndragostitilor, numai ca în loc sa iubesc fenomenele, eu iubesc Esentialul. Aceasta este credinta mea. Scopul iubirii omenesti este acela de a demonstra iubirea ultima, absoluta, reala. – Mohiudin ibn El-Arabi

Am cautat întotdeauna iubirea, mai întai pentru ca ea aduce cu sine o stare de extaz atat de mare încat as fi în stare sa-mi sacrific tot restul vietii pentru cateva ore din acest extaz, iar apoi pentru ca ea alunga singuratatea. În sfarsit, am cautat iubirea deoarece am vazut întotdeauna în fuziunea pe care o aduce ea, la o scara mistica mica, prefigurarea viziunii cerului, asa cum a fost imaginat el de sfinti si de poeti.  – Bertrand Russel

Iubirea este gratia suprema a umanitatii, dreptul suprem pe care îl are sufletul, veriga de aur care ne leaga de adevar si de datorie, principiul eliberator care ne reconciliaza cu esenta vietii. Promisiunea ei vesnica este obtinerea binelui suprem. – Petrarca

Cine nu iubeste nu îl cunoaste pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire. Viata este floarea, iar iubirea este mierea ei. – Victor Hugo

Pentru mine, iubirea dintre barbat si femeie este la fel de sacra ca si iubirea lui Hristos pentru Biserica Sa, si toate atributele sale sunt la fel de divine ca si toate fanteziile fantastice ale mintii. Într-adevar, noi nu am cunoaste nimic despre iubire daca nu am vedea-o manifestata în om, si singurul motiv pentru care credem în iubirea lui Dumnezeu consta în faptul ca gasim aceasta iubire pe pamant. Gandul referitor la iubirea lui Dumnezeu nu poate fi înteles sub nici o forma, nici chiar ca ipoteza de lucru, de catre cineva care nu a cunoscut iubirea omeneasca… Iubirea este o forta vitala, ea este un act creator. Iubirea este cea care modeleaza lutul în formele sale divin de frumoase; ea este cea care sculpteaza toate statuile, care scrie toate poemele, care picteaza toate panzele si toti peretii bisericilor sau palatelor, ea este cea care canta toate cantecele care ne încanta auzul. Fara iubire, nu am auzi în aceasta lume decat strigate de durere, soarele nu ar straluci deasupra noastra decat pentru a ne lumina durerea întiparita pe fete, orice bataie a vantului printre frunze ni s-ar parea un oftat, iar florile nu ar fi considerate potrivite decat pentru ornamentarea mormintelor. – Hubbard

Daca modelam marmura, opera noastra va pieri mai devreme sau mai tarziu; daca lucram în bronz, timpul va trece peste el; daca ridicam temple, acestea se vor prabusi odata si odata. Dar daca ne modelam propriile suflete nemuritoare, daca le insuflam principii înalte, iubirea de Dumnezeu si de oameni, noi cream ceva care va dainui întreaga eternitate. – Daniel Webster

Oricare-ar fi, tineti-va strans de iubire! Chiar daca oamenii v-ar sfasia inima, nu-i lasati sa v-o amarasca sau sa v-o împietreasca. Cel puternic învinge prin gingasie si cucereste prin iertare. Laudele sunt bune, complimentele le fel, dar afectiunea este rasplata finala si cea mai pretioasa pe care o poate castiga cineva, fie datorita caracterului sau, fie prin realizarea sa. – Mark Twain

Viata înseamna Iubire; toate formele si întreaga putere a Vietii înseamna Iubire si deriva din Iubire. Iubirea este satisfactia de sine, bucuria de sine, fericirea în sine, si de aceea este o stare binecuvantata. Este clar asadar ca Viata, Iubirea si Binecuvantarea sunt de fapt unul si acelasi lucru. – J. G. Fichte

Unul din principiile cele mai importante ale vietii face ca sa primim tot atata iubire cata daruim, sa crestem direct proportional cu iubirea pe care o daruim, sa avem atata putere cata iubire daruim, sa primim tot atata bogatie, sanatate, putere, fericire si vitalitate cata iubire daruim. Lumea începe sa înteleaga faptul ca iubirea nu este ceva indefinit, ci o forta vie, la fel cum este electricitatea, desi natura ei este diferita. – Scott

Noaptea are o mie de ochi,/Iar ziua numai unul;/Si totusi, lumina stralucitoare a lumii moare/Odata cu apusul soarelui./Mintea are o mie de ochi, iar inima numai unul;/si, totusi, lumina întregii vieti dispare/Atunci cand iubirea moare. – F. W. Bourdillon

Iubirea este cheia care deschide toate încaperile din inima omului. – J. H. Evans

Secretul pentru a fi iubit consta în a fi plin de iubire; iar secretul pentru a fi plin de iubire consta în a fi lipsit de egoism. – J. G. Holland

Iubirea este cel mai vechi dintre Zei, si unul dintre cei mai puternici. Ea este principiul care îi transforma pe tinerii obisnuiti în eroi. Caci cel îndragostit se rusineaza sa actioneze ca un las în prezenta preaiubitei sale. Dati-mi o armata alcatuita din îndragostiti si voi cuceri lumea. – Pheadrus

Cel care de dragul iubirii/A trecut prin tot ce poate fi mai rau/Este de o mie de ori mai fericit/Decat cel care nu a iubit niciodata. – R. M. Milnes

Noi suntem modelati în functie de ceea ce iubim. – Goethe

Singurul alchimist care transforma totul în aur este iubirea. Singura vraja împotriva mortii, a îmbatranirii, împotriva unei vieti plictisitoare este iubirea. – Wu Xin

Un ascet pelerin a ajuns într-un sat. A venit la el un om care i-a spus ca vrea sa îl cunoasca pe Dumnezeu.

– Ai iubit vreodata pe cineva? l-a întrebat ascetul.

– Nu, nu sunt vinovat de un lucru atat de obisnuit. Nu am cazut niciodata atat de jos. Eu vreau sa îl cunosc pe Dumnezeu.

– Nu ai simtit niciodata suferintele dragostei? l-a întrebat din nou ascetul.

– Îti spun adevarul, i-a raspuns omul.

Calugarul a întrebat pentru a treia oara.

– Gandeste-te bine. Nici macar putina iubire pentru cineva, pentru oricine? Nici macar putin nu ai iubit?

– De ce pui aceeasi întrebare mereu?  l-a întrebat omul. Nu ti-am spus ca nu? Eu vreau starea de îndumnezeire, vreau realizarea de sine.

La acestea, ascetul a replicat:

– Atunci va trebui sa ma ierti, dar trebuie sa mergi la altcineva. Experienta mea îmi spune ca daca ai fi iubit pe cineva, pe oricine, daca ai fi avut o licarire a iubirii, atunci as fi putut sa o ajut sa creasca, sa se dezvolte, sa ajunga la Dumnezeu. Dar daca nu ai iubit niciodata, atunci nu ai nimic în tine, nu ai nici o samanta care sa poata creste ca un copac. Prietene, în absenta iubirii, eu nu vad nici o poarta catre Dumnezeu.

“Taina iubirii” de Paul Evdokimov

Extrase din carte:

O noua spiritualitate iese la lumina. Omul, iubind, depaseste conflictul artificial dintre spiritual si material. Lumea de astazi striga dupa o sfintenie capabila sa raspunda problemelor sale printr-o solutie traita în mijlocul lumii. Iubirea pentru Dumnezeu se umanizeaza, devine iubire fata de toata faptura lui Dumnezeu.

Instinctul sexualitatii si al iubirii este prea puternic si prea universal pentru a putea fi ignorat. Erosul poate înlantui, distruge sau înalta. Este o forta care poate fi sacralizata, devenind o cale principala de evolutie spirituala. La polul opus, ea poate degrada si poate deveni instrument de seductie si tradare. Marele filosof teolog Tillich spunea: “Puterea nu este niciodata buna, decat daca se afla în mana unui om bun”.

In unirile armonioase dintre doua fiinte care se iubesc are loc o spiritualizare progresiva pana la atingerea castitatii conjugale. Trupul nu este ceva ce poate fi suprimat de spirit sau redus la tacere; el este sfera în care se întrupeaza spiritul, oferit puterilor sale transfiguratoare sau mormant deschis în care te poti îngropa de viu.

Viata  fiecarui om ar trebui sa fie o explorare creatoare si pasionala a iubirii si o celebrare continua a misterului vietii. Orice eveniment are o potentiala  semnificatie care poate ajuta fiinta umana sa-si  înteleaga propria unicitate. Aparitia omului încheie creatia gradata a lumii. Omul o umanizeaza, îi da o semnificatie spirituala. În om, diferentierea sexuala îsi gaseste sensul si valoarea proprie.

Sufletul nu-si atinge întreaga realitate decat daruindu-se neîncetat celuilalt, pana cand el nu-si mai apartine. Ritualul unirii nu comporta nici o teama de sex, nici o neîncredere, nici un dispret, facand din trup nu un obiect, ci poezia unei tandreti adevarate.

Rugaciunea pentru castitatea iubirii cere însasi minunea transfigurarii erosului. Depasirea, spiritualizarea instinctelor sexuale deschide noi porti prin care iubirea iese vesnic tanara, noua si virgina. Sufletul face trupul sa vibreze, iar trupul se avanta la unison cu dorinta de comuniune a sufletului, asemenea fulgerului care straluceste pentru o clipa în mijlocul noptii, luminand si reveland totul. Iubirea rupta de spiritual nu ofera decat trupuri din care sufletul lipseste si produce ravagii mentale. Sexualitatea se depaseste prin propria sa simbolistica; simbol al unitatii, ea se transcende spre integritatea spirituala a unei singure fiinte. Viitorul lumii se bazeaza pe plenitudinea trairii de catre iubiti a supranaturalului si a sfinteniei legaturii lor. Esentialul transfigurarii este: nimic nu este înabusit, totul fiind în profunzime prelucrat si orientat. În cursul ascensiunii, energia sexuala se elibereaza de animalitate, ea se umanizeaza si se spiritualizeaza. Sub harul tainei iubirii, viata sexuala este traita fara a aduce nici cea mai mica scadere a nivelului launtric. Prin simbolismul ei, ea devine un neprihanit izvor de bucurie imateriala. În frumusetea unui trup, sufletul este însasi forma lui, iar în frumusetea sufletului, ceea ce ne rapeste este însusi chipul lui Dumnezeu. Iubirea înalta daruirea fizica la nivelul daruirii spirituale reciproce si îmbogateste toata viata cu armoniile sale. Nimic nu poate fi impus iubirii. Ea nu cunoaste norme, ea cunoaste valorile spirituale, în care libertatea si inspiratia domnesc, si iubirea este cea care le descopera si traieste din revelatiile lor. Iubirea cunoaste abisurile, dar si acele înaltimi de pe care viata se avanta în Împaratie.

Cand omul întelege ca este pentru el însusi un dar de sus, el îl poate oferi lui Dumnezeu. Fiinta iubita este un dar regesc în care straluceste prezenta lui Dumnezeu. În chipul celuilalt, îndragostitul îl vede pe Dumnezeu, atingand astfel una dintre cele mai înalte stari ale vietii spirituale în doi. Dante o spune foarte simplu: “Ea îl privea pe Dumnezeu, eu îl vedeam prin ochii ei si cerul devenise mai albastru.”

Barbatul si femeia merg unul spre celalalt, cunoscandu-se unul pe celalalt, revelandu-se unul celuilalt pentru o împreuna înaltare. Nimic nu este necesar sa înnobileze sau sa legitimeze acest sens care se impune împarateste prin el însusi.

Primul curs de yoga – toamna 1991

M-am inscris la un curs de yoga. Aseara, ni s-a vorbit despre iubire. Printre altele, daca iubesti pe cineva, il poti ajuta in yoga. Fiind impreuna, o pereche, se copie la scara pamanteana cuplul etern: principiul etern feminin (yin) si principiul etern masculin (yang). Daca este o iubire adevarata, cei doi, prin aurele lor energetice, formeaza o sfera si dupa un timp incep chiar sa semene la chip, sa isi schimbe chiar unele obisnuinte. Aceasta, deoarece dupa o intalnire traita plin, in doi, in aura fiecaruia raman elemente din aura celuilalt.

E fantastica yoga! Poti sa faci multe lucruri, te incarca energetic, te ajuta sa ai vointa, stapanire de sine, calm, etc, exact ce am nevoie. (extras din jurnalul personal, toamna 1991, aveam 17 ani)