Cum imi fac ziua mai frumoasa (1)

Am scris de curand despre modelarea calitatii zilei. Una din metodele preferate de mine pentru a-mi face ziua mai frumoasa este sa ma scol mai devreme decat ar fi necesar pentru programul meu, si sa ma bucur de o jumatate de ora, pe indelete. In acest timp, savurez un ceai cald, pe terasa, daca e cald afara, citesc ceva frumos sau admir rasaritul. O meditatie si cateva tehnici yoga ma ajuta sa incep ziua cu optimism, incredere, credinta si multa energie.

Avand timp pentru mine dimineata, toata ziua apoi am un alt ritm, mai bland: am timp sa ascult oamenii, sa privesc o floare pe langa care trec in drumul meu prin oras, sa observ mai mult din ce apare in viata mea, sa reactionez mai bine la evenimentele vietii. E mai multa liniste, calm si recunostinta, si in acelasi timp energie, concentrare si bucurie.

Voi cum va faceti ziua frumoasa?

Anunțuri

Cum a fost inima ta azi?

Azi a fost o zi rece, mohorata, de toamna. Si totusi, la apus, soarele a iesit o clipa printre nori si mi-a daruit un curcubeu complet, splendid, profilat pe dealul din fata casei, imi spuneam ca as fi putut sa il ating daca intindeam mana.  Mi-am dat seama ca uitasem de mine, fiind prinsa de treburi, si Dumnezeu  mi-a reamintit sa respir, sa ma bucur de frumusete prin acest curcubeu.  Si inima mea s-a bucurat.

Cum a fost inima ta azi? Te simti impacata si libera? Cu sufletul deschis si iubitor? Te simti recunoscatoare si buna? Te-ai gandit la Dumnezeu?

Starea sufletului nostru, mai mult decat starea fizica sau a mintii, ne influenteaza modul in care traim. Pentru a invinge ritmul intens al timpului nostru, se presupune ca o femeie trebuie sa aiba grija  de sanatatea ei fizica si emotionala. Dar nu se spune prea mult despre importanta sanatatii noastre spirituale.

Am o viata destul de plina, si totusi, chiar si cele mai aglomerate zile, cand ma simt agitata si coplesita, daca imi fac timp sa imi hranesc spiritul, totul se schimba (daca nu imi fac timp, lucrurile parca se inrautatesc). Daca sunt atenta si schimb „centrul de greutate” al preocuparilor mele, stresul dispare, ma simt in largul meu, pot sa respir din nou. Viata este cu totul alta cand imi amintesc sa fac din sanatatea mea spirituala – o prioritate. Inaltandu-mi spiritul, am alta perspectiva asupra problemelor cotidiene si totul devine mai usor.

Iata cateva solutii simple, la indemana oricui, pentru a avea mai multa grija de sufletul nostru, in aceasta lume trepidanta.

1. Opreste-te

Acorda-ti permisiunea sa te asezi. Intinde-te cateva minute.

Odihna este extrem de importanta pentru starea noastra de bine si totusi, majoritatea femeilor sunt mai mereu obosite. In numele eficientei, nu ne oprim. Ne miscam prin zilele noastre ca personajele rapide din desene animate, mergem si mergem si mergem.

M. Scott Peck, autorul cartii „The Road Less Traveled”, a fost intrebat o data cum reuseste sa faca atat de multe lucruri intr-o zi. Raspunsul lui a fost: „Pentru ca nu fac nimic doua ore pe zi.” Pentru Peck, odihna era esentiala. Pentru oricine dintre noi este esentiala. Dandu-ne voie „sa fim” in loc „sa facem”, lasand deoparte pista de viteza si preferand aleile linistite ale vietii, de fapt cream conditiile pentru o mai buna eficienta (pe toate planurile).

2. Respira constient!

Respira cu adevarat. Acorda-ti timp, zilnic, pentru a ramane asezata (oriunde, in masina, la birou – daca reusesti sa ajungi in parc sau in natura, e si mai bine) si focalizeaza-te asupra respiratiei. Fii atenta la inspiratie si la expiratie. Daca poti, urmeaza un curs de yoga in care sa inveti cateva exercitii simple de respiratie pe care sa le practici apoi zilnic, ori de cate ori ai ocazia.

Respiratia constienta ajuta corpul. Improspateaza mintea, elibereaza tensiunile, deschide inima. Ne pune in legatura cu linistea noastra interioara, care este o calitate spirituala. Respiratia este un act sacru.

3. Cauta linistea si singuratatea

Acorda-ti timp pentru o pauza, timp in care sa stai in tacere, singura cu tine insuti. Inchide televizorul, radioul, lasa deoparte telefonul, ziarele si revistele (si dosarul acela de la birou). Opreste intrarea informatiilor, pentru a putea intra in legatura cu un loc mai linistit din interiorul tau.

Intr-o lume guvernata de zgomot si miscare, timpul petrecut in tacere si singuratate e vital pentru starea noastra de armonie. Suprastimularea simturilor si primirea constanta de informatii poate duce la anxietate sau depresie. In fiecare dintre noi exista o oaza de calm, dar nu o putem cauta din exterior. Trebuie sa ne cufundam in noi insine pentru a o gasi daca vrem sa ne odihnim la umbra ei si sa sorbim apele ei limpezi. Oricine merita o oaza in agitatia vietii. Fara sa mai pomenesc de faptul ca meriti sa te bucuri de propria ta companie, mereu!

Fa-ti timp pentru a te retrage in singuratate, pentru a medita sau practica tehnici spirituale, periodic. Poti incepe cu cateva ore pe zi,  o zi pe luna sau cel putin o saptamana pe an.

4. Mergi in natura

Chiar si in mijlocul unei zile extrem de ocupate, poti iesi afara, sa te uiti la cer, sa simti pamantul sub picioare, sa te bucuri de frumusetea naturii. Legatura cu natura este o cale usoara pentru a relua legatura cu sufletul tau.

Putem sa ne ascutim simturile si sa observam cu adevarat stralucirea din jurul nostru: sa vedem culorile, sa auzim sunetele, sa mirosim prospetimea Naturii. Astfel, putem intra in legatura cu unicitatea, cu maretia, cu ceea ce este chiar acum, chiar aici, in fata noastra. Apare din nou minunarea, iar sufletul nostru este inaltat „in mod natural”. Formele si manifestarile naturii ne reamintesc ca viata e buna, plina de frumusete si speranta.

5. Practica!

Foloseste practici zilnice care iti hranesc spiritul, activitati care iti aduc pacea in corp, minte si inima: rugaciune, meditatie, yoga, plimbare in natura, intonarea mantrelor, dans, tai chi, citirea scripturilor, etc. Exista nenumarate forme de practica spirituala. Important  e sa o gasesti pe cea care te bucura cel mai mult si te inalta sufleteste.

Timp de cel putin 30 minute sau o ora (sau cat de mult iti permiti), in fiecare  pe zi, poti indeparta gandurile si sentimentele de anxietate, depresie sau frustrare si sa te intorci la starea naturala de egalitate prin practica spirituala. E necesar sa iti faci timp si sa ai credinta.

6. Daruieste!

Ia in considerare faptul ca, daca ai mai multe emotii negative decat pozitive, e posibil sa fii prea mult focalizata asupra ta.

O atitudine concentrata doar asupra propriei persoane e o cale sigura de a te deconecta de sufletul tau. Focalizarea asupra celorlalti (Ce pot sa le daruiesc? Cum pot sa ajut?) ne poate schimba perspectiva. Vedem ca exista altii care sunt mai putin norocosi decat noi. Actiunea de a darui si de a-i servi pe altii ne deschide inima si ne amplifica bunatatea. Putem chiar sa incepem sa simtim ca ne gasim sau ne implinim scopul vietii. Fiind generosi, aducem o diferenta in lume, iar aceasta ne hraneste spiritul.

7. Fii recunoscatoare

Rosteste cat mai des „Multumesc”. Spune acest cuvant cu voce tare. Scrie-ti sentimentele de recunostinta intr-un jurnal zilnic. Multumeste cu recunostinta lui Dumnezeu pentru tot ce ti-a daruit, pentru insusi darul vietii.

Atitudinea de recunostinta este una dintre cele mai puternice virtuti ale sufletului. Pentru ca, avand inima plina de recunostinta, putem aprecia viata. Dezvolta in noi obiceiul de a observa ceea ce este bun, in loc de a vedea ce e rau sau ce lipseste. Cand putem sa ne vedem ziua plina de binecuvantari sau mici miracole, bucuria noastra se revarsa asupra celorlalti, facandu-i si pe ei sa se simta bine. Misticul Meister Eckart scria: „Daca singura ta rugaciune pe care o spui in viata este „Multumesc”, va fi de ajuns.”

Ai grija de sufletul tau si el va avea grija de tine. Și aminteste-ti sa respiri constient!

Imi place sa practic yoga!

Tocmai am iesit de la un curs de yoga si ma simt atat de bine, ca nu ma pot abtine sa nu scriu despre asta! Ca tot mi-am propus sa scriu aici doar despre lucruri frumoase.

Imi place intinderea corpului, fac asanele cu placere, ma bucur cand ma intind, ma rasucesc sau stau invers, cand respir ritmat sau profund! Muschii mi se intind si apoi se relaxeaza, dispar incordarile simtite in diverse parti ale corpului datorate pozitiei indelungate pe scaun, in fata calculatorului, mintea mi se calmeaza.  Ma bucura linistea pe care o simt in timpul asanelor, corpul meu ma intelege si eu il inteleg, ne simtim bine impreuna 🙂

Cand practic yoga, mi se face din nou dor de mine, de mine cea adevarata, cea plina de dor de inalt, de frumusete, de eternitate. Si, desi dorul creste, parca este implinit pe masura ce ma adancesc in practica, si creste mai mult apoi. Revin la viata si respir cu adevarat.

Ma bucura profunzimea respiratiei, interiorizarea pe care o aduce o respiratie yoghina completa, ma simt plina de energie si bucurie, corpul vibreaza si respira cu toti porii.

Imi place foarte mult relaxarea (pe care ar trebui sa o fac mai des, de-a lungul zilei). Imi place acea topire in spatiul din jur in timpul relaxarii si revenirea cu blandete.

Imi place ca, dupa o sedinta de practica yoga, simt energiile cum circula mai bine, mai puternic, mai clar prin corpurile mele subtile (stiti doar, ca sunt mai multe). Uneori, am senzatia ca, daca misc o mana, deplasez universuri, ca atunci cand privesc, luminez cu privirea ceea ce privesc, ca atunci cand respir, de fapt lumea ma respira.

Astfel, a merge, a privi, a respira, a asculta, totul devine meditatie, regasire.

Asta e, imi place atat de mult sa practic yoga!

Ochii mei sunt indragostiti

Aerul din jurul meu este indragostit. Ochii mei sunt indragostiti. Respir iubire si ma inalt, ma simplific. Totul este foarte simplu, ma simt aproape de Dumnezeu, e la o clipire de pleoape, este aici, in jurul meu, in aer, in sangele meu, in mine. Doamne, nu te mai ascunde inimii mele. De cand sunt indragostita, e atat de simplu! Mi-e inima plina de El, de iubire, e un izvor continuu, care curge, curge, curge. Doamne, da-mi puterea sa ajut oamenii sa fie fericiti prin aceasta iubire pe care o simt din plin.