Momente de trezire

Am avut in viata momente de intelegere, de claritate, in care am simtit ca ma trezesc, ca ies dintr-un somn adanc si vad lucrurile altfel. In astfel de momente, am inteles brusc ca viata mea nu e asa cum credeam eu sau nu se indreapta in directia in care eu credeam. Ca si cum as fi trait intr-un vis si m-am trezit dintr-o perioada traita inconstient.

Momentele de criza, dificile din viata au uneori acest efect. Ne scutura profund, ne trezesc. Tragediile personale, pierderea unei relatii, a cuiva drag sau a serviciului, o problema de sanatate bat la usa noastra. Oricare din acestea ne poate scoate din somnul nostru metaforic si ne trezim buimaci ca ne intrebam: „Ce a fost cu mine pana acum?”

Asemenea momente de trezire, de intelegere, de claritate, m-au ajutat sa inteleg, sa recunosc cateva adevaruri si principii fundamentale. Sustinuta de ele, am gasit ajutor si curaj pentru calatoria pe care am inceput-o: aceea de a trai intr-un mod mai constient, mai treaz. Sper sa va ajute si pe voi, cele care cititi acum.

1. Suntem responsabile pentru propriile noastre vieti

Acest principiu aduce cu el multe emotii contradictorii. Daca inteleg ca doar eu sunt responsabila pentru viata mea, cu inaltimile si prapastiile ei, pot sa apara teama si ingrijorarea. Ne putem trezi paralizate de gandul ca am putea face alegeri eronate sau am putea gresi. Din aceasta perspectiva, auto-responsabilitatea poate fi greu de acceptat. E un adevar ca multe dintre noi refuza sa cunoasca, sa inteleaga, pentru ca este mult mai usor sa dam vina pe altii; e mai simplu sa delegam responsabilitatea, in special pentru suferinta si suparare, sau pentru consecintele alegerilor neinspirate.

Pe de alta parte, acest principiu poate aduce usurare si o libertate noua. Daca e sa se realizeze ceva, depinde de mine! Exista o putere imensa in a sti ca ne putem alege modul in care gandim, simtim, ne comportam. Ne putem alege modul in care ne castigam existenta, cu cine ne asociem, si multe alte lucruri. Cand am deplina responsabilitate pentru viata mea, lumea e a mea, imi pot crea propria realitate.

2. Nu exista eşecuri sau drumuri gresite

Fiecare decizie pe care o luam ne aduce mai aproape de cine suntem noi cu adevarat. Fiecare alegere, pregatita atent sau luata in graba, ne invita sa privim mai profund la cine suntem noi. Prin alegerile noastre ne descoperim valorile, caracterul, punctele puternice si cele slabe. Ne descoperim talentele si inzestrarile. Din acest punct de vedere, nu exista cale gresita sau corecta de urmat. Fiecare drum ne poate duce catre o versiune mai completa a noastra insine.

Intrebati-va care a fost cea mai mare greseala pe care ati facut-o vreodata. Apoi intrebati-va ce ati invatat din acea experienta. Ati devenit o persoana mai buna trecand prin ea? Cat timp continuam sa reflectam asupra acestor experiente, fiind atente la tot ce ne pot invata, increderea si caracterul nostru continua sa se dezvolte. Greselile sunt pentru a invata.

3. Exista o imagine mai ampla, o ordine superioara in viata noastra

Daca viata iti da lamai, fa limonada. Nu intotdeauna stim de ce ni se dau anumite experiente sau provocari, dar realitatea este ca le primim. Daca putem sa acceptam ceea ce ni se da, putem face „o limonada” deosebita cu viata noastra. Sau putem continua sa ne plangem de greutati, sperand sa obtinem suc de portocale din lamai, si astfel sa ne blocam propria crestere. Cu adevarat, am primit lamai dintr-un anumit motiv. E recomandabil sa lucram cu ceea ce avem.

Ca fiinte umane, poate nu avem puterea de a vedea in viitor. Nu putem privi de sus la viata noastra, ca o pasare, ca sa observam unde va duce fiecare intorsatura si cotitura a vietii. E bine sa avem incredere. Incredere ca locul spre care mergem este cel mai bun pentru cresterea noastra. Incredere ca vom fi protejati de ajutoare pamantesti si ceresti. Si, cel mai important, sa avem incredere ca in viata noastra exista o Forta Superioara care ne ghideaza intotdeauna.

Am fost create pentru a fi fericite, pentru a trai bucuria. De noi depinde ce alegem: sa ne dormim inconstient viata sau sa deschidem larg ochii si sa intampinam rasaritul unei noi realitati cu recunostinta, bunavointa si speranta.

Eu sunt responsabila pentru starea mea de sanatate si fericire!

In decembrie 2002, in urma unor analize, am primit diagnosticul de chist ovarian si anexita cronica. Am avut doua chisturi in ovarul drept si unul in cel stang. Aveam permanent dureri foarte mari in zona abdominala inferioara, care se intensificau in timpul ciclului, cand era necesar sa iau algocalmine si sa stau in pat cateva zile. Stiam ca daca nu tratez chisturile, voi ajunge mai tarziu la operatie, asa ca m-am hotarat sa urmez un tratament naturist. Pentru inceput, am avut o perioada de purificare, in care am luat un amestec de plante specific si am tinut un regim alimentar alcalin (non-acid). Dupa trei saptamani, am inceput cura cu spanz, care a durat 21 de zile. Am continuat apoi cu amestecul de plante initial, iar dupa o luna, la ecografie, am constatat bucuroasa ca nu mai aveam chisturile.

In afara de tratamentul propriu-zis cu plante care m-a ajutat foarte mult, a fost esentiala in procesul vindecarii atitudinea interioara cu care l-am abordat. Stiam faptul ca o boala apare datorita unor blocaje sau dezechilibre energetice in organism si am inceput prin a cauta cauzele care determinasera aparitia chisturilor. Datorita unei deceptii sentimentale, slabisem foarte mult, aveam des stari de oboseala, de frig, aproape orice activitate care necesita un anumit efort ma epuiza. Pe acest fond de slabiciune fizica, apareau foarte des stari de manie, irascibilitate, frustrare. Din punct de vedere psihic, eram „la pamant”. Traiam deseori stari de gol sufletesc, momente in care aveam senzatia ca mintea nu ma mai ajuta, ca nu ma mai pot concentra asupra activitatilor pe care le aveam de facut. Incercam sa ascund toate aceste stari proaste sub o aparenta de munca sustinuta, dar astfel nu faceam decat sa le amplific si nici nu ii puteam pacali pe cei din jur ca ma simt bine. In plus, aveam un program de viata destul de dezorganizat, in care nu dadeam importanta modului in care ma hraneam sau perioadelor de odihna. Pe acest fundal dezechilibrat, era evident ca nu puteam rezista mult timp fara ca o anumita afectiune sa nu apara, si aceasta in zona corpului care, din punct de vedere energetic, era cea mai expusa imbolnavirii. Tensiunile foarte mari din zona sexuala au ajuns astfel sa se „materializeze” determinand aparitia chisturilor.

La inceput mi-a fost greu sa recunosc toate aceste stari chiar fata de mine insami, dar treptat m-am acceptat asa cum eram. Am inteles ca nimeni din jurul meu nu este vinovat pentru starile mele proaste, pentru faptul ca m-am imbolnavit, pentru faptul ca sufeream. Am inteles ca doar eu sunt responsabila pentru starea mea de fericire sau nefericire. Doar transformarea mea interioara profunda, a modului meu de a privi lucrurile putea sa ma ajute. Si am urmarit sistematic sa aplic tot ceea ce cunosteam pentru a ma vindeca.

Am inceput prin a fi constanta si perseverenta in luarea plantelor recomandate. De patru ori pe zi, timp de 10-15 minute, tineam sub limba pulberea de plante. Initial nu simteam nici un efect, dar am continuat constiincioasa sa le iau, vizualizand interior cum energia lor binefacatoare se transfera organismului meu. Apoi, regimul alimentar alcalin m-a ajutat sa ma linistesc, sa micsorez treptat agitatia interioara si nervozitatea. Abia dupa ce am eliminat din dieta anumite condimente si alimente mi-am dat seama cat de mult este influentata starea psihica de modul in care ne hranim, desi teoretic aceste lucruri imi erau deja cunoscute.

Am lucrat cu idei forta prin care urmaream sa imi amplific increderea in mine, optimismul, forta interioara, credinta in vindecare. De fiecare data cand ma surprindeam ca iar am ganduri pesimiste sau stari de manie, repetam cu convingere din ce in ce mai mare o idee pozitiva sau urmaream sa imi amintesc un peisaj frumos si linistit, care ma impresionase foarte mult.

Am urmarit sa aflu mai multe despre tratamentul acestei boli in traditiile orientale, si apoi, cu ajutorul tehnicilor yoga si metodei de relaxare yoghina completa, am inceput treptat sa acumulez energie in organism si astfel sa depasesc mai usor momentele de slabiciune. Prin rugaciune si meditatie, am urmarit sa privesc situatia in care ma aflam dintr-un punct de vedere superior, si am inteles ca o boala nu poate sa apara atunci cand exista o stare de armonie interioara.

Bucuria mea a fost foarte mare atunci cand am aflat rezultatul ultimei ecografii. Desi anexita nu a fost complet vindecata, faptul ca nu au mai aparut chisturile mi-a intarit credinta in faptul ca pot sa ma vindec, ca pot sa imi transform definitiv viata in bine, in toate domeniile, prin puterea mintii si a spiritului.

Varsta si calea spirituala

In adolescenta, visam o lume frumoasa, cu oameni iubitori, cu relatii perfecte, in care totul era posibil. La un an dupa Revolutie, am inceput un curs de yoga. De fapt, cu un an inainte fusesem la cateva lectii de karate, de care m-am lasat rapid, era prea violent pentru mine. Doream totusi ceva care sa ma disciplineze, sa ma calmeze, sa ma pot concentra mai bine, eram impulsiva si superficiala, dezordonata si delasatoare. Atunci, tata mi-a sugerat ca as putea invata yoga, care pe el il ajutase in tinerete, sa se relaxeze si sa isi controleze bine reflexele. Asa ca, imediat ce am vazut un afis de yoga in oras, m-am dus.  Aveam 17 ani, eram atat de naiva!

M-a ajutat practica posturilor, a meditatiei, m-a calmat, mi-a deschis un nou orizont. Eram exaltata despre cate se pot face cu ajutorul yogai. Inclusiv in domeniul pe care il doream cel mai mult sa fie implinit, al relatiei de cuplu. Intotdeauna am dorit o relatie perfecta, care sa dureze etern, poate pentru ca nu vazusem in jurul meu asa ceva. Majoritatea cuplurilor aveau probleme, nu se intelegeau, iar eu simteam ca Iubirea este altceva. Unul din primele lucruri pe care le-am retinut din yoga era faptul ca omul reprezinta la scara terestra divinitatea. Asta m-a atras cel mai mult. Gandeam: daca e asa, inseamna ca e posibil sa traiesti aici, pe pamant, o iubire divina.

Mi-a placut mult sa practic yoga dimineata, inainte sa merg la scoala. Eram in clasa a 12-a, incepeam scoala la ora 7 dimineata, iar eu ma trezeam la 5-6 si faceam cele cateva posturi pe care le invatasem. Dormeam in aceeasi camera cu surorile mele, asa ca o perioada le-am cam deranjat, pentru ca podeaua casei parintesti scartaia si le trezeam cand mergeam prin camera.

Privind retrospectiv, imi dau seama ca m-am aruncat in yoga ca intr-o salvare, a fost ca o fuga de realitate. Voiam altceva decat viata mea de atunci, asa ca mi-am creat o lume utopica, asa-zis spirituala.  Tin minte si acum ca la meditatie nu simteam nimic, dar, ca sa nu deranjez cursul, stateam cuminte cu ochii inchisi si spuneam in gand Luceafarul de Eminescu, pentru ca era cea mai lunga poezie pe care o stiam, pana se termina meditatia.

Ma intreb daca e o greseala sa incepi o cale spirituala in copilarie – adolescenta, cand inca nu stii mare lucru despre lume, cand inca nu ai un orizont vast din care sa alegi si poti fi influentat foarte mult. De fapt, independent de calea spirituala aleasa, consider ca e o greseala sa ramai inchis in acea cale, sa iti inchizi mintea fata de alte traditii, sa le negi chiar, sa nu studiezi, sa nu citesti carti din alte domenii, indiferent de varsta. De fapt, maturitatea (inclusiv maturitatea spirituala) nu tine de varsta biologica, si se obtine prin experienta directa.  Adica inclusiv din ceea ce numim greseli.