Retragerea spirituala- o parte esentiala din viata mea

Ca femei care traiesc in ziua de azi, avand multiple roluri in viata (mame, sotii, fiice, prietene, femei de afaceri, si nu in ultimul rand, cautatoare spiritual), a ne face timp pentru o retragere cu noi insine nu este o optiune. Este un lucru esential. Nici una din femeile care au realizat ceva profund semnificativ in viata nu ar fi putut realiza nimic daca nu ar fi facut o prioritate din aceste retrageri cu ele insele. Retragerile hranesc corpul, sufletul si spiritul nostru, ele sunt esentiale pentru fiecare dintre noi pentru a fi sanatoase si fericite.

Nivelul stresului este mai mare azi ca niciodata in istoria umanitatii. Si, din nefericire, este in crestere. Este o provocare sa fii singura, cu atat mai putin sa fii tacuta si sa asculti ce iti spune corpul, ce iti spune sufletul tau. Cand ne predam nesfarsitelor informatii exterioare, pierdem contactul cu noi insine si uitam ghidarea intelepciunii interioare. Ca urmare, suferim de epuizare, surplus de greutate, depresie, anxietate si, in cele din urma, de diferite boli.

Pentru a elimina acest stres si a deveni responsabile pentru propria noastra sanatate, cea mai buna cale este sa realizam periodic „retrageri” din programul obisnuit pentru a ne odihni, regenera, deconecta, pentru a fi pur si simplu. De cat de putine lucruri avem nevoie pentru a fi fericite!

Da, uneori e nevoie de bani pentru a participa la aceste retrageri organizate de centre spirituale. Da, e dificil sa gasesti timp pentru a fi departe  de serviciu si responsabilitatile familiale. Și da, merita din plin.

Cu totii ajungem la momente de saturare, de oboseala in viata de zi cu zi. A ramane periodic in liniste pentru a te cunoaste pe tine insati te poate ajuta foarte mult.

Intr-o retragere spirituala, tacerea, practica spirituala, lasarea deoparte a rolurilor obisnuite, spatiul si libertatea sunt vindecatoare. In aceste perioade, mintea noastra se linisteste, iar corpul se regenereaza, datorita practicii spirituale, somnului bun, odihnei, alimentelor sanatoase si plimbarilor in natura. Este o perioada in care ne bucuram de simplitate pentru a ne regenera si totodata a ne reinnoi angajamentul de a trai o viata plina de semnificatie.

Cred ca o retragere spirituala ne poate schimba viata. Nu numai pentru ca am vazut rezultate in cadrul retragerilor care au loc la centrul de yoga si meditatie Kamala, ci si pentru ca eu insami am trait asa ceva in timpul perioadelor mele de retragere.

Nu toate femeile pot alege sa traiasca pe varful unui munte sau sa ajunga la o retragere organizata de un centru spiritual, dar cu toate putem gasi cateva ore in fiecare saptamana, sau cel putin o zi pe luna, in care putem sa avem o perioada de regenerare, un timp special in care sa facem un pas inapoi si sa apreciem cine suntem si incotro mergem, timp pentru a multumi pentru ce am invatat.

Putem sa ne facem timp pentru cateva ore de liniste, sau o dupa-amiaza contemplativa, in natura sau acasa, sau un week-end complet in care sa ne retragem cu noi insine, in care sa realizam o introspectie atenta, tehnici de (re)centrare, de meditatie, plimbari in natura in care sa ne reconectam cu fiinta noastra profunda.

Personal, recomand tuturor sa realizeze anual cel putin o retragere mai lunga (7-10 zile) intr-un centru de meditatie si cel putin cate un weekend in liniste si singuratate o data la trei luni. Realizarea periodica si regulata a acestor retrageri ne ajuta sa ne regeneram, sa fim mult mai constiente si mai atente in viata de zi cu zi, sa avem relatii mai bune si mai profunde, sa ne simtim conectate cu centrul fiintei noastre, sa ne simtim in acord cu universul.  Viata capata o semnificatie mai adanca, ne simtim mai adevarate, mai profunde in tot ceea ce facem si simtim.

Cateva semne pentru a sti ca avem nevoie de o retragere spirituala

– inchidem alarma ceasului de mai multe ori in fiecare dimineata

– bem prea multe cesti de stimulente (cafea sau ceai) pentru a „ne mentine in forma”

– ne simtim coplesite sau neinspirate in munca, in practica spirituala si/sau in viata de zi cu zi.

– realizam practica spirituala ca un robot, fara pasiune

– dam vina pe alti oameni, locuri, circumstante pentru nefericirea noastra, etc, etc.

Realizate cel putin de doua ori pe an, sau la schimbarea anotimpurilor, retragerile spirituale ne pot mentine departe de starile de epuizare, de secatuire fizica, emotionala si spirituala.

Iata cateva sugestii pentru a incepe sa facem din aceste retrageri spirituale o parte constanta din viata noastra.

– Planifica din timp. Fa-ti un calendar pentru urmatoarele 12 luni. Poti incepe in orice moment al anului, nu trebuie neaparat sa fie Anul Nou. Noteaza lunile care crezi ca ar putea fi dificile pentru tine si cand ai avea nevoie de o pauza – dupa ce termini un proiect mare la serviciu sau in familie. Intereseaza-te de retrageri spirituale in aceste perioade si noteaza-le pe calendar cu pixul (nu cu creionul).  De obicei, poti gasi pe internet aceste activitati cu cel putin cateva luni inainte. Inscrie-te si plateste avansul pentru a fi sigura ca nu te razgandesti (plus ca beneficiezi de reducerile pentru inscrierile timpurii). Daca nu ai curajul sa te inscrii la o retragere mai lunga sau ai copii mici, incepe cu seminarii de un weekend.

– Incepe sa economisesti. Deschide un cont separat pentru economii, pe care sa il numesti Retragere spirituala, Dezvoltare personala sau Educatie. In fiecare luna, depune in acest cont un procent din venitul tau (depinde de tine cat anume). E mai usor sa iti permiti din punct de vedere financiar sa participi la o retragere spirituala daca ai pus deoparte lunar o suma mica decat sa incerci sa faci rost deodata de toata suma necesara.

–  Comunică nevoia ta de retragere. Spune familiei, prietenilor, colegilor cand planifici sa realizezi o retragere spirituala. Informeaza-i ca nu vei avea acces la internet, si nici la telefon in aceasta perioada. Spune-le o data exacta cand vei reveni si la cine sa apeleze in locul tau. Daca iti pun intrebari sau te provoaca, poti sa le spui ca este un aspect important al unei vieti sanatoase. Pastreaza-ti convingerile si nu te lasa influentata de parerile lor.

– Nu da inapoi. E usor sa renunti in ultimul moment (de aceea e buna inscrierea timpurie si plata avansului). Mereu pot aparea lucruri in ultimul moment pentru care sa fie necesara prezenta ta. Poate aparea frica de a pasi in afara zonei de confort si de a te deschide spre schimbari si emotii profunde. Se poate spune ca universul iti testeaza hotararea! Cat de mult te pretuiesti pe tine insati si dezvoltarea ta personala?

– Traieste schimbarea. Cand te vei intoarce din retragere, vei fi transformata. Ochii si pielea vor straluci, vei zambi si vei rade mai des. Vei fi mai energica si mai optimista. Bineinteles, toti cei din jurul tau vor observa asta. Cand cei apropiati vor vedea cat de bine ti-a prins aceasta perioada de retragere cu tine insati, te vor incuraja si te vor sustine, poate chiar vor vrea si ei sa realizeze o asemenea retragere cu ei insisi.

Cel mai mare dar pe care ti-l poti face tie insati si celor din jur este determinarea ta continua pentru propria ta evolutie si constienta. Nu uita niciodata asta!

Reclame

Un gand – Theillard de Chardin

Noi nu suntem fiinte umane care au experiente spirituale, ci fiinte spirituale care traiesc o experienta umana. (Pierre Teilhard de Chardin)

Fii femeia care ai fost menita sa fii

Indiferent daca ai 20 sau 60 de ani, daca esti casnica sau femeie de afaceri, slaba sau mai plinuta, singura sau casatorita, vaduva sau divortata, blonda sau bruneta, doresti sa traiesti viaţa vibranta, plina de semnificaţie şi de bucurie pe care simti, din adancul sufletului tau, ca o meriti.

Fiecare femeie are nevoie sa isi gaseasca propria ei cale pentru a-si exprima si manifesta unicitatea in lume.  Fiecare femeie cauta (constient sau nu) o cale spirituala personala prin care sa intre in legatura cu esenta ei profunda, autentica, sa si-o aminteasca, sa se trezeasca fata de ea, esenta care ii da putere si o inspira sa traiasca din plin calitatile inimii feminine: compasiune, bunatate, blandete, sensibilitate, iubire neconditionata, manifestare creatoare…

Pentru o femeie, practica spirituala apare şi e ghidata de cunoaşterea ei interioara. Intenţia unei practici spirituale nu este aceea de a schimba ceva din tine, ci de a readuce aminte şi de a reaprinde legatura divina cu tine insaţi, creand spaţiul şi susţinerea pentru a auzi şi a urma glasul tău interior autentic.

E timpul sa reiei legatura cu tine insaţi, sa-ţi analizezi starea vieţii, sa iţi pui intrebari importante, sa te odihneşti si sa reamintesti menirea inimii tale, a vietii tale.

Ce inseamna sa fii o femeie constienta, treaza spiritual, in lumea de azi?

Inseamna sa traiesti adevarul a ceea ce eşti. Iar acest adevar este: suntem fiinţe radiante, nascute din Spirit. Esenţa noastra este spirituala şi astfel, avem toate calitaţile pe care le atribuim Divinitaţii. Calitaţi precum pace, bucurie, bunatate, recunoştinţa, incredere, curaj, frumusete, iubire, adevar, compasiune, rabdare…

In general, multe femei considera ca aceste virtuţi trebuie sa fie cautate in exterior, dobandite prin tehnici spirituale, şi apoi incorporate cat mai bine in viaţa noastra. Dar toate aceste calitaţi sunt (mai mult sau mai puţin) latente in noi. Trebuie doar sa le recunoaştem prezenţa şi sa le veghem creşterea. Facem asta prin largirea percepţiilor noastre, prin deschiderea minţii pentru a vedea posibilitaţile care ni se ofera. Ne deschidem inima catre noi insine si catre ceilalti.

O femeie constienta, treaza spiritual are o minte limpede si deschisa, o inima iubitoare si inteleapta, si traieste in pace si blandete cu ea insasi si cu ceilalti.

Va doresc voua, tuturor femeilor care cititi aceste cuvinte, sa va gasiti calea personala pentru a va trezi spiritual, pentru a fi constiente, si pentru a ramane asa mereu. Va invit sa traiti cu adevarat in inima voastra, sa aveti grija de voi (trup, minte, suflet si spirit) si sa traiti intr-un nou mod, vibrant, sacru, deplin viu.

Taina iubirii

„Unirea dintre un barbat si o femeie este precum unirea dintre Cer si Pamant. Iar Cerul si Pamantul dureaza vesnic tocmai datorita acestei comuniuni perfecte. Oamenii au uitat insa acest secret, devenind muritori. Dar cei care-l cunosc au deschisa in fata lor Calea spre Nemurire.”

Cand doi oameni se iubesc, doua lumi isi pun laolalta bogatia si vesnicia. Soarele si Luna asista la aceasta nastere in iubire si spera sa afle un raspuns la asteptarea lor, o minune. De aceea, orice iubire este unica si fagaduinta ei este ca rasaritul soarelui.

Poezia iubirii triumfa asupra realului cotidian, asupra teoriilor, asupra prozei bunului-simt lipsit de viata. Ea vorbeste limba nebunilor dupa Dumnezeu, a celor ce respira in spirit, a celor pe care iubirea omeneasca ii invata sa-l iubeasca pe Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu si iubirea oamenilor nu sunt doua iubiri, ci doua fatete ale aceleiasi iubiri. Iubirea insasi este setea cea mai adanca de Adevar, este glasul insusi al fiintei. Omul valoreaza cat valoreaza obiectul iubirii sale si dorintele inimii lui.

Orice cunoastere provine dintr-o mare iubire.

„Amo, ergo sum” (Iubesc, deci sunt) desemneaza o atitudine originara, innascuta si magnetica. „Ne-ai facut pentru Tine si inima noastra nu-si va gasi odihna pana nu se va odihni intru Tine” marturiseste Sf. Augustin. „Doar pentru Tine traiesc, vorbesc si cant. „Dumnezeu a pus in inima omului dorul de El, de unde acest nume magnific pa care Sf. Grigorie I L-a dat lui Dumnezeu: „Cel pe care il iubeste inima mea.”

Dumnezeu ne-a iubit cel dintai si in aceasta iubire se simte libertatea lui. El ne iubeste pur si simplu si de aceea iubirea este un dar care inspira libertatea propriului nostru raspuns. Oamenii au primit in ei, ca dar, ceva ce vine din libera miscare a inimii lor. Doar aceasta libertate, doar iubirea libera imbraca omul in haina festiva a iubirii divine.

Sfintenia nu este altceva decat setea de nestins, dorul de Dumnezeu. Orice limita contine in esenta ei un dincolo, propria-i transcendenta si de aceea sufletul nu se poate odihni decat in infinitul lui Dumnezeu. Nu este suficient sa ai rugaciunea, trebuie sa devii, sa fii rugaciune, rugaciune intrupata. Nu este suficient sa ai clipe de slavire a lui Dumnezeu, trebuie ca intreaga viata, orice act, orice gest, pana la surasul chipului omenesc sa devina cantec de iubire, ofranda, rugaciune. Sa dai nu ceea ce ai, ci ceea ce esti. Dumnezeu da totul si cere totul. Nu trebuie sa fii ceea ce ai, sa-ti unesti Sinele cu avutia ta, ci sa-ti reduci orice avere la propria fiinta, la propriul Sine; intotdeauna „a avea ” sa treaca in „a fi „.

Iubirea lui Dumnezeu este inceputul, ea precede totul, transcende orice raspuns. In adancul ei, iubirea apare dezinteresata, ca bucuria ce traieste din ea insasi, ca aerul in lumina soarelui. Bucuria isi ajunge ei insisi. Ea contine totul, caci ea este simfonia sensului aflat.

Iubirea traita a omului este initierea necesara in iubirea divina.

In fiecare fiinta iubita se intalneste unica Fiinta iubita, asa cum in fiecare Nume divin se intalnesc toate numele. Frumusetea nu este perceputa ca o manifestare sacra a lui Dumnezeu decat daca iubirea divina este traita intr-o iubire umana, in momente de transfigurare si inaltare. Iubirea dintre barbat si femeie izvoraste din iubirea divina. Nu exista decat o singura iubire, ce metamorfozeaza dorintele efemere in dorinta unica de absolut. Armonia cladita pe iubirea de Dumnezeu nu trece niciodata, nu dispare, ci devine din ce in ce mai profunda. Prezenta lui Dumnezeu nu este straina de atractia pe care o simt indragostitii si intalnirea lor nu este niciodata intamplatoare. Exista in dragoste o clipa curata, cand indragostitii gusta din painea ingerilor si se recunosc prin descoperire directa si fulgeratoare. Asa cum lumina strapunge intunericul, indragostitii se vad unul in celalalt ca intr-o oglinda, caci asa cum in apa chipul raspunde chipului, tot asa inima unui om raspunde inimii altui om.

Iubirea apare atunci cand o putere ascunsa dezvaluie frumusetea pe care ceilalti nu pot sa o perceapa. Ceea ce pentru neinitiati ramane ceva obisnuit si fara nici o taina, pentru indragostit s-a transformat in unic si tainic. Iubirea afla si patrunde in adancurile misterioase, ivirea ei umple si desavarseste fara sa alunge vreodata vraja. Esti iubit asa cum esti, ceea ce iti permite sa accepti si sa primesti propria ta fiinta ca pe un dar. Un om mediocru se descopera geniu atunci cand iubeste. Un cantec venit din insesi radacinile lui poate sa umple universul si sa se inalte in sfere altadata necunoscute.

Iubirea schimba substanta insasi a lucrurilor.

Trecand dincolo de senzual, iubirea da o profunzime deosebita trupului. Clarvazatoare si profetica, ea este mai inainte de toate revelatie. Trebuie sa vezi sufletul celui iubit ca lumina si sa atingi gradul de cunoastere ce nu apartine decat celui care iubeste. In spatele tuturor travestiurilor, iubirea contempla inocenta originara. Miracolul ei anuleaza indepartarea, distanta, singuratatea si ne face sa presimtim unitatea tainica a indragostitilor. Iubitii nu mai sunt doua fiinte separate, ci una singura, ei nu sunt doar uniti, ei „sunt una”, caci iubirea schimba substanta insasi a lucrurilor. Prin iubire, elementul cel mai tenebros se preschimba in lumina, carbonul opac devine diamant stralucitor. Radacina coboara in intunecimi, dar floarea se face lumina si triumf asupra umbrelor.

Aparitia omului incheie creatia gradata a lumii. Omul o umanizeaza, ii da o semnificatie spirituala. In om, diferentierea sexuala isi gaseste sensul si valoarea proprie. In unirile armonioase are loc o spiritualizare progresiva. La ora maturitatii sunt cupluri evocand copacii ale caror ramuri sunt radacini care sorb cerurile. Trupul nu este ceva ce poate fi suprimat de spirit sau redus la tacere, el este sfera in care se intrupeaza spiritul, oferit puterilor sale transfiguratoare. Iubirea inseamna sa-i apartii lui Dumnezeu cu totul. Indragostitii care au inteles acest lucru se roaga:” Fa, Doamne, sa ne iubim pentru a Te iubi pe Tine”.

Cand un barbat se apropie de iubita sa, el trebuie sa aiba un sentiment sacru, ca si cand s-ar duce la un templu, iar cand o femeie se apropie de iubitul ei, ea trebui sa fie plina de adorare, de venerare, ca si cum s-ar afla langa Dumnezeu. Sufletul nu-si atinge intreaga lui realitate decat daruindu-se neincetat celuilalt, pana cand el nu-si mai apartine. Ritualul unirii nu comporta nici o teama de sex, nici o neincredere, nici un dispret. Rugaciunea pentru castitatea iubirii cere insasi minunea transfigurarii erosului. Depasirea, spiritualizarea instinctelor sexuale deschide noi porti prin care iubirea iese vesnic tanara, noua si virgina. Sufletul face trupul sa vibreze, ia trupul se avanta la unison cu dorinta de comuniune a sufletului, asemenea fulgerului care straluceste pentru o clipa in mijlocul noptii, luminand si reveland totul.

Iubirea inalta daruirea fizica la nivelul daruirii spirituale reciproce

Iubirea rupta de spiritual nu ofera decat trupuri din care sufletul lipseste si produce ravagii mentale. Sexualitatea se depaseste prin propria sa simbolistica; simbol al unitatii, ea se transcende spre integritatea spirituala a unei singure fiinte. Viitorul lumii se bazeaza pe plenitudinea trairii de catre iubiti a supranaturalului si a sfinteniei legaturii lor. Esentialul transfigurarii este: nimic nu este inabusit, totul fiind in profunzime prelucrat si orientat. In cursul ascensiunii, energia sexuala se elibereaza de animalitate, ea se umanizeaza si se spiritualizeaza. Sub harul tainei iubirii, viata sexuala este traita fara a aduce nici cea mai mica scadere interioara de nivel. Prin simbolismul ei, ea devine un neprihanit izvor de bucurie imateriala. In frumusetea unui trup, sufletul este insasi forma lui, iar in frumusetea sufletului, ceea ce ne rapeste este insusi chipul lui Dumnezeu. Iubirea inalta daruirea fizica la nivelul daruirii spirituale reciproce si imbogateste toata viata cu armoniile sale. Nimic nu poate fi impus iubirii. Ea nu cunoaste norme, ea cunoaste valorile spirituale, in care libertatea si inspiratia domnesc, si iubirea este cea care le descopera si traieste din revelatiile lor. Iubirea cunoaste abisurile, dar si acele inaltimi de pe care viata se avanta in Imparatie.

Iubirea dumnezeiasca este daruire de sine, abandon, mereu si mereu pentru cel iubit. Realitatea iubirii umane se regaseste in comuniunea dintre om si Dumnezeu, care este unica iubire desavarsita. Sa devii una cu Dumnezeu, sa te unesti cu El, constituie telul suprem al vietii. In comuniunea iubirii, sufletul moare pentru a invia. Trebuie sa te pierzi pentru a te afla. Iubirea nu atinge nemurirea decat depasind fragmentarea persoanei, cenzura sociala, sexualitatea, inaltandu-se dincolo de orice constrangere, in spirit si suverana lui libertate. Iubirea nu poate fi impusa, ea vine dinauntru, din inima. Daruirea sufletului pentru alt om se face pentru ca il iubesti, iar iubirea are suprema putere de a schimba substanta unui destin. „Te iubesc pentru ca te iubesc.”

Cand omul intelege ca este pentru el insusi un dar de sus, el il poate oferi lui Dumnezeu. Fiinta iubita este un dar regesc in care straluceste prezenta lui Dumnezeu. In chipul celuilalt, indragostitul il vede pe Dumnezeu, atingand astfel una dintre cele mai inalte stari ale vietii spirituale in doi. Dante o spune foarte simplu: „Ea il privea pe Dumnezeu, eu il vedeam prin ochii ei si cerul devenise mai albastru.”

Indragostitii traiesc minunea

Barbatul si femeia merg unul spre celalalt, cunoscandu-se unul pe celalalt, revelandu-se unul celuilalt pentru o impreuna inaltare. Nimic nu este necesar sa innobileze sau sa legitimeze acest sens care se impune imparateste prin el insusi.

Femeia are darul ei de a fi, modul ei propriu de existenta, darul de a-si urzi intreaga fiinta din legatura ei aparte cu Dumnezeu, cu ceilalti si cu ea insasi. Mai interiorizata, femeia isi depaseste limitele fiintei pentru a face din aceasta o simfonie pura si limpede. Ea umple lumea cu fiinta sa, cu prezenta ei stralucitoare. Barbatul, dimpotriva, iese din fiinta lui, umple lumea cu energiile lui creatoare, fiind stapan si domn. Langa el, femeia il sustine si il ajuta. Ea ii este deopotriva sora, sotie, mama, fiica, amanta. Femeia, „slava barbatului”, poarta a cerului si a raiului, in curatia ei luminoasa, este ca o oglinda care reflecta chipul barbatului, i-l dezvaluie lui insusi si prin aceasta il corecteaza. Astfel, ea il ajuta pe barbat sa inteleaga si sa realizeze sensul propriei sale fiinte, ea il implineste descifrandu-i destinul, caci prin femeie, barbatul devine mai lesne ceea ce este el.

Barbatul este totdeauna inclinat sa poetizeze femeia si ramane un incorigibil romantic; femeia este cea care iubeste barbatul pentru ceea ce este el si asa cum este el. Femeia, „surasul lui Dumnezeu”, este imaginea sufletului in adoratie, fiinta umana devenita rugaciune. In simbolistica crestina, femeile sunt denumite „altar” si reprezinta rugaciunea. Femeia, prin fiinta-i rugaciune, apara cu acoperamantul ei matern viata, o ia intre mainile ei si o inalta spre Dumnezeu.

Barbatul se prelungeste in lume prin actiune. Femeia o face prin daruirea de sine. Daca barbatului ii este caracteristic verbul „a actiona”, verbul femeii este „a fi”, ceea ce corespunde starii de sfintenie prin excelenta. Sa apere lumea ca mama si sa o purifice ca fecioara, dandu-i acestei lumi un suflet, sufletul ei, aceasta este vocatia oricarei femei. Barbatul patrunde in aceasta lume, o sfinteste si o transforma in Imparatie.

Barbatul este simbolizat prin arc, iar femeia – simfonie – prin lira. Lira este un arc sublimat, arc cu mai multe coarde, ea canta viata. Paternitatii divine, simbol al fiintei lui Dumnezeu, ii raspunde in mod direct maternitatea feminina ca deschidere spirituala a naturii umane, capacitatea ei de a fi receptiva fata de Divin.

Doua suflete astfel unite nu au a se teme de nimic. Cu intelegere, pace si iubire reciproca, indragostitii traiesc minunea. Ei se inalta, la adapostul zidului de nepatruns care ii apara si care este iubirea de Dumnezeu. Calea este stramta, poate cea mai stramta, caci trebuie parcursa in doi. Iubirea ii face mai limpezi ca diamantul; navigatori in plenitudine, ei se indreapta catre slava fara de margini, atragand tot mai mult gratia lui Dumnezeu.

(am prelucrat acest text dupa cartea cu acelasi nume de Paul Evdokimov)

Rugaciune pentru Iubire

Doamne, da-mi o asemenea iubire,

incat sa nu mai stiu unde ma aflu,

incat sa nu mai stiu de mine insami

impotriva propriei mele vointe

farmeca-ma in asa fel

incat ieri si maine sa se amestece cu azi.

Fa ca eu sa nu mai fiu decat acest dor

pe care nici un chip uman nu il poate satisface.

Ia-ma

scoate-ma din mine insami

si umple-ma in sfarsit de Tine.

“Taina iubirii” de Paul Evdokimov

Extrase din carte:

O noua spiritualitate iese la lumina. Omul, iubind, depaseste conflictul artificial dintre spiritual si material. Lumea de astazi striga dupa o sfintenie capabila sa raspunda problemelor sale printr-o solutie traita în mijlocul lumii. Iubirea pentru Dumnezeu se umanizeaza, devine iubire fata de toata faptura lui Dumnezeu.

Instinctul sexualitatii si al iubirii este prea puternic si prea universal pentru a putea fi ignorat. Erosul poate înlantui, distruge sau înalta. Este o forta care poate fi sacralizata, devenind o cale principala de evolutie spirituala. La polul opus, ea poate degrada si poate deveni instrument de seductie si tradare. Marele filosof teolog Tillich spunea: “Puterea nu este niciodata buna, decat daca se afla în mana unui om bun”.

In unirile armonioase dintre doua fiinte care se iubesc are loc o spiritualizare progresiva pana la atingerea castitatii conjugale. Trupul nu este ceva ce poate fi suprimat de spirit sau redus la tacere; el este sfera în care se întrupeaza spiritul, oferit puterilor sale transfiguratoare sau mormant deschis în care te poti îngropa de viu.

Viata  fiecarui om ar trebui sa fie o explorare creatoare si pasionala a iubirii si o celebrare continua a misterului vietii. Orice eveniment are o potentiala  semnificatie care poate ajuta fiinta umana sa-si  înteleaga propria unicitate. Aparitia omului încheie creatia gradata a lumii. Omul o umanizeaza, îi da o semnificatie spirituala. În om, diferentierea sexuala îsi gaseste sensul si valoarea proprie.

Sufletul nu-si atinge întreaga realitate decat daruindu-se neîncetat celuilalt, pana cand el nu-si mai apartine. Ritualul unirii nu comporta nici o teama de sex, nici o neîncredere, nici un dispret, facand din trup nu un obiect, ci poezia unei tandreti adevarate.

Rugaciunea pentru castitatea iubirii cere însasi minunea transfigurarii erosului. Depasirea, spiritualizarea instinctelor sexuale deschide noi porti prin care iubirea iese vesnic tanara, noua si virgina. Sufletul face trupul sa vibreze, iar trupul se avanta la unison cu dorinta de comuniune a sufletului, asemenea fulgerului care straluceste pentru o clipa în mijlocul noptii, luminand si reveland totul. Iubirea rupta de spiritual nu ofera decat trupuri din care sufletul lipseste si produce ravagii mentale. Sexualitatea se depaseste prin propria sa simbolistica; simbol al unitatii, ea se transcende spre integritatea spirituala a unei singure fiinte. Viitorul lumii se bazeaza pe plenitudinea trairii de catre iubiti a supranaturalului si a sfinteniei legaturii lor. Esentialul transfigurarii este: nimic nu este înabusit, totul fiind în profunzime prelucrat si orientat. În cursul ascensiunii, energia sexuala se elibereaza de animalitate, ea se umanizeaza si se spiritualizeaza. Sub harul tainei iubirii, viata sexuala este traita fara a aduce nici cea mai mica scadere a nivelului launtric. Prin simbolismul ei, ea devine un neprihanit izvor de bucurie imateriala. În frumusetea unui trup, sufletul este însasi forma lui, iar în frumusetea sufletului, ceea ce ne rapeste este însusi chipul lui Dumnezeu. Iubirea înalta daruirea fizica la nivelul daruirii spirituale reciproce si îmbogateste toata viata cu armoniile sale. Nimic nu poate fi impus iubirii. Ea nu cunoaste norme, ea cunoaste valorile spirituale, în care libertatea si inspiratia domnesc, si iubirea este cea care le descopera si traieste din revelatiile lor. Iubirea cunoaste abisurile, dar si acele înaltimi de pe care viata se avanta în Împaratie.

Cand omul întelege ca este pentru el însusi un dar de sus, el îl poate oferi lui Dumnezeu. Fiinta iubita este un dar regesc în care straluceste prezenta lui Dumnezeu. În chipul celuilalt, îndragostitul îl vede pe Dumnezeu, atingand astfel una dintre cele mai înalte stari ale vietii spirituale în doi. Dante o spune foarte simplu: “Ea îl privea pe Dumnezeu, eu îl vedeam prin ochii ei si cerul devenise mai albastru.”

Barbatul si femeia merg unul spre celalalt, cunoscandu-se unul pe celalalt, revelandu-se unul celuilalt pentru o împreuna înaltare. Nimic nu este necesar sa înnobileze sau sa legitimeze acest sens care se impune împarateste prin el însusi.

Varsta si calea spirituala

In adolescenta, visam o lume frumoasa, cu oameni iubitori, cu relatii perfecte, in care totul era posibil. La un an dupa Revolutie, am inceput un curs de yoga. De fapt, cu un an inainte fusesem la cateva lectii de karate, de care m-am lasat rapid, era prea violent pentru mine. Doream totusi ceva care sa ma disciplineze, sa ma calmeze, sa ma pot concentra mai bine, eram impulsiva si superficiala, dezordonata si delasatoare. Atunci, tata mi-a sugerat ca as putea invata yoga, care pe el il ajutase in tinerete, sa se relaxeze si sa isi controleze bine reflexele. Asa ca, imediat ce am vazut un afis de yoga in oras, m-am dus.  Aveam 17 ani, eram atat de naiva!

M-a ajutat practica posturilor, a meditatiei, m-a calmat, mi-a deschis un nou orizont. Eram exaltata despre cate se pot face cu ajutorul yogai. Inclusiv in domeniul pe care il doream cel mai mult sa fie implinit, al relatiei de cuplu. Intotdeauna am dorit o relatie perfecta, care sa dureze etern, poate pentru ca nu vazusem in jurul meu asa ceva. Majoritatea cuplurilor aveau probleme, nu se intelegeau, iar eu simteam ca Iubirea este altceva. Unul din primele lucruri pe care le-am retinut din yoga era faptul ca omul reprezinta la scara terestra divinitatea. Asta m-a atras cel mai mult. Gandeam: daca e asa, inseamna ca e posibil sa traiesti aici, pe pamant, o iubire divina.

Mi-a placut mult sa practic yoga dimineata, inainte sa merg la scoala. Eram in clasa a 12-a, incepeam scoala la ora 7 dimineata, iar eu ma trezeam la 5-6 si faceam cele cateva posturi pe care le invatasem. Dormeam in aceeasi camera cu surorile mele, asa ca o perioada le-am cam deranjat, pentru ca podeaua casei parintesti scartaia si le trezeam cand mergeam prin camera.

Privind retrospectiv, imi dau seama ca m-am aruncat in yoga ca intr-o salvare, a fost ca o fuga de realitate. Voiam altceva decat viata mea de atunci, asa ca mi-am creat o lume utopica, asa-zis spirituala.  Tin minte si acum ca la meditatie nu simteam nimic, dar, ca sa nu deranjez cursul, stateam cuminte cu ochii inchisi si spuneam in gand Luceafarul de Eminescu, pentru ca era cea mai lunga poezie pe care o stiam, pana se termina meditatia.

Ma intreb daca e o greseala sa incepi o cale spirituala in copilarie – adolescenta, cand inca nu stii mare lucru despre lume, cand inca nu ai un orizont vast din care sa alegi si poti fi influentat foarte mult. De fapt, independent de calea spirituala aleasa, consider ca e o greseala sa ramai inchis in acea cale, sa iti inchizi mintea fata de alte traditii, sa le negi chiar, sa nu studiezi, sa nu citesti carti din alte domenii, indiferent de varsta. De fapt, maturitatea (inclusiv maturitatea spirituala) nu tine de varsta biologica, si se obtine prin experienta directa.  Adica inclusiv din ceea ce numim greseli.

Poezii – mai 1990

Iti scriu si vioara trupului meu vibreaza sub arcusul amintirii. Creionul meu alearga optimist spre viitor.

Vreau sa te vad, dar memoria mea te refuza. Cine esti? De unde vii? Unde te duci?

Ma dor strigatele clipelor ce se ineaca in timp. Trece ziua si se apropie amiaza plina. Amurgul e inca foarte departe.

Te astept!

……………………………..

Chiar daca o iubire a trecut, daca a fost cu adevarat iubire, chiar si numai pentru o zi, trebuie sa ramana o urma de respect, de admiratie.

………………

„Sa astepti, e cumplit.

Sa nu astepti, e mai rau”. – L. Aragon

………………….

Dupa coltul strazii, esti tu si ma astepti. Dar eu sunt oarba si nu ma pot grabi. Voi vedea clar si limpede cand voi simti chipul tau in palmele mele, in cuibul sufletului meu. De ce nu te poti apropia? De ce nu imi vii in intampinare? Nu ne cunoastem, cum imi voi da seama de bogatia inimii tale?