Pana cand?

Ai atâtea de spus şi continui să nu spui nimic.
Ai atâtea de făcut şi continui să nu faci nimic.
Ai atâtea de schimbat şi totuşi tu nu schimbi nimic.
Ai atâta frumuseţe în tine şi o ţii încă ascunsă.
Ai atâta putere şi continui să fii slab.

Până când mai aştepţi să se întâmple o minune şi tu să nu faci nimic?
Până când mai aştepţi să treacă astăzi şi să vină mâine ca tu să faci ceva?
Până când mai poţi să nu fii fericit?
Până când ai să te compătimeşti?

(Mirabela Bardacut-Ai curaj sa ai curaj)

Reclame

Seminar „Fii Femeia care esti menita sa fii!” – 4-6 martie, Sanpetru, Brasov

This gallery contains 4 photos.

De-a lungul timpului, in toata lumea, femeile s-au intalnit pentru transmiterea traditiei, initiere, impartasire, cantece, dans si (re)descoperire. Aceste intalniri si legaturile create hranesc sufletul femeii, amintindu-i de cele mai profunde aspiratii, de prioritatile ei. Ele ii amintesc de dorinta … Citește în continuare

Evaluează asta:

Intelepciunea interioara feminina

Aceasta intelepciune din profunzimea sufletului nostru este cunoasterea intuitiva a legaturii noastre cu noi insine, cu ceilalti, cu universul. Fiecare dintre noi are aceasta intelepciune, uneori foarte bine ascunsa, este o cunoastere puternica, intuitiva, feminina, primordiala.
Cu mii de ani in urma, comunitatile umane aveau un stil de viata matriarhal. Atat barbatii, cat si femeile onorau energia Mamei Divine, a Zeitei, iar femeile, fiind incarnarile ei, erau adorate ca zeite vii, iar oamenii traiau in pace.
In societatile patriarhale actuale, rolurile si importanta femeilor au fost reprimate si uitate. Femeile au fost invatate sa isi ignore energia divina, sa dea deoparte puterea lor de a vindeca si sa uite ca sunt zeite. Ca urmare, au pierdut mult timp luptandu-se sa fie auzite, valorizate si luate in serios. Cu fiecare generatie care se nastea, teoria inegalitatii si a diferentelor dintre sexe a devenit o problema normala a vietii. Femeile isi invatau fiicele sa se rusineze de energia lor divina, pentru a nu fi considerate orgolioase, iar fiii lor au fost invatati sa onoreze doar energia masculina, prin distrugere si putere. Aceasta energie masculina puternica a devenit cea mai importanta trasatura de caracter pentru supravietuirea in lumea moderna.
Rolul energiei hranitoare a femeii,a intelepciunii interioare a femeii a fost uitat, pierdut, astfel incat femeilor le este greu sa se iubeasca pe ele insele, sa accepte iubirea celor din jur. Aceasta instrainare de propria noastra divinitate, incercarea de a ne potrivi intr-o lume masculina ne-a adus in situatia de a fi lipsite de propria noastra afectiune. Incercam cu disperare sa ne regasim drumul inapoi spre ceea ce suntem noi insine, sa ne adoram propria intelepciune, feminitate si divinitate. Insa, pentru a fi din nou adorate ca zeite, trebuie mai intai sa adoram energia zeitei in noi insine si in toti cei care ne inconjoara.
Incepem prin a ne apropia de noi insine. Incepem prin a ne iubi pe noi insine si a nu ne teme de iubirea celorlalti. Trebuie sa revenim la origini si sa refacem legatura cu inima noastra. Aceasta ne va readuce in legatura cu energia noastra feminina divina, cu energia Zeitei.
Putem apoi incepe sa iubim si sa respectam barbatii. Prea mult timp importanta lor in viata noastra a fost subestimata. Si ei au nevoie sa refaca legatura cu inima lor, si ei sunt pierduti, nesiguri de rolurile lor in lume. Depinde si de noi, ca femei, sa le aratam calea inimii, sa le aratam cine sunt ei cu adevarat.
Cand ne vom accepta energia divina si nevoia noastra de a ne iubi pe noi insine in puritatea noastra originara, relatiile noastre vor fi mai pline de iubire, vietile noastre mai bogate, si intreaga umanitate va fi mai echilibrata.
Noi, femeile, putem participa la aceasta vindecare a lumii, si implicit a noastra insine, reamintindu-ne de starea noastra de zeite, retrezindu-ne intuitia, creativitatea, spontaneitatea, puterea. Sa ne cufundam in iubire si sa le aratam barbatilor, copiilor, surorilor noastre calea inimii. Sa refacem legatura cu inima noastra si sa invatam sa traim in spatiul sacru al inimii.
Cea mai buna modalitate de a reface aceasta legatura este sa traim in constienta si sa ne daruim noua insine timpul si spatiul pentru a cunoaste cine suntem, sa fim pline de compasiune si bunatate si sa ne traim viata cu scop si responsabilitate.

 

Ultimul meu cant – Rabindranath Tagore

Fie ca toate acordurile de bucurie
sa rasune topite-n ultimul meu cant –
bucuria care face tarana sa se dezlantuie
in navalnica fosnire a ierbii crescand!
Bucuria care inlantuie
gemenele surori, Viata si Moartea,
si le pune peste largul lumii sa dantuie!
Bucuria care trece cu vijelia,
zgaltaind si trezind viata la zambet!
Bucuria care poposeste linistita
printre lacrimile din corola rosie-nflorita
a lotusului durerii,
si bucuria ce-si zvarle
tot ce are in colb, la pamant,
si nu cunoaste nici un cuvant.

Rabindranath Tagore – poezii

Fii gata, inima mea

fii gata, inima mea
si-avanta-te-nainte
lasa-i sa intarzie pe cei ce vor
numele tau a fost strigat
in cerul diminetii.
bobocului de noapte-i este dor de roua
dar floarea inflorita striga
dupa libertatea luminii.
sparge-ti invelisul, inima mea
si-avanta-te-nainte!

–––––––––

Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.

––––––––––

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

–––––––-

Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile

Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile
cu cele din urmă răsfrângeri ale măreţiei tale,
tu ai transfigurat viaţa mea prin frumuseţea apropiată a morţii.

Aşa cum apusul de soare lasă să întrezărim puţin
din paradis,
tu mi-ai schimbat suferinţa în extaz suprem.

Prin vraja ta, Iubire,
viaţa şi moartea au devenit pentru mine
o singură nemărginită uimire!

Sa mai si radem – Istoria umanitatii (pe scurt)

1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.
2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.
3. Copiii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.
4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.
5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.
6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.
7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.
8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.
9. Hainele din piele, dar si cele din blana, miros urat. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie – Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt – Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare – Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.
10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.
11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.
12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal, incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta, nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand…

Peste ani…
n. Femeia simte nevoia de a „evada” din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asaaaaa,  un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si, pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.

Morala 1:
Cand femeile plang, omenirea evolueaza.
Morala 2: Fara femei, am fi trait si acum in copac.

Femeia inteleapta

Nu am scris eu ceea ce urmeaza, am primit textul de la o prietena, insa reprezinta un punct de vedere cu care sunt in mare masura de acord. De luat aminte…

Femeile imature îsi pastreaza agenda complet goala si asteapta sa le sune un barbat. Femeile mature îsi fac propriile planuri si îi spun cu gratie barbatului pe care îl apreciaza ca este binevenit în acele activitati la care doreste sa participe.
Femeile imature vor sa-l controleze pe barbatul din viata lor. Femeile mature stiu ca, daca barbatul le iubeste cu adevarat, controlatul este absolut inutil.
Femeile imature îl „verifica” pe barbatul care nu le-a sunat. Femeile mature sunt prea ocupate ca sa observe ca el nu a sunat.
Femeile imature încearca sa „înlantuiasca” un barbat utilizand sexul. Femeile mature stiu ca numai sex-appealul de tip mental poate determina un barbat sa vrea sa te „înlantuiasca” el pe tine.
Femeile imature se îndragostesc si vaneaza obiectul afectiunii lor pana în panzele albe, ignorand toate semnalele pe care le primesc si toate realitatile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi. Femeile mature stiu ca uneori acela pe care îl iubesti nu te poate iubi pe tine, si îsi vad de viata lor mai departe, fara amaraciune si furie.
Femeile imature falsifica manifestarile placerii sexuale, ori asteapta cuminti sa termine barbatul ceea ce face el acolo în mod egoist ori prostesc… Femeile mature, în aceeasi situatie, spun „Opreste-te”, se ridica, se îmbraca si pleaca.
Femeile imature ignora „baietii buni”. Femeile mature ignora „baietii rai”.
Femeile imature îl pot aduce pe un barbat la orgasm, femeile mature îl pot aduce pe barbat Acasa.
Femeile imature sunt permanent îngrijorate ca nu sunt suficient de frumusele sau bune pentru un anume barbat. Femeile mature stiu ca sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare barbat.
Femeile imature încearca sa monopolizeze tot timpul barbatului lor (de ex: nu admit ca el sa petreaca timp cu prietenii lui). Femeia matura realizeaza ca îi poate oferi linistita spatiul de care are nevoie unui barbat, asta va face apoi timpul petrecut în cuplu chiar mai placut si special – si pleaca sa se distreze cu prietenele ei.
Femeile imature gandesc ca un barbat care plange este un barbat slab. Femeile mature îi ofera acestuia un umar pe care sa planga si o batista.
Femeile imature vor sa fie rasfatate si îi spun asta în mod raspicat barbatului lor. Femeile mature îi „arata” barbatului ce înseamna rasfatul si îl fac sa se simta suficient de confortabil ca sa poata raspunde cu reciprocitate fara teama ca-si va pierde „barbatia”.
Femeile imature sunt ranite de un barbat si-i fac pe toti ceilalti barbati sa plateasca pacatele aceluia. Femeile mature stiu ca acela a fost doar un barbat.
Femeilor imature le este frica de perioadele în care sunt pe cont propriu. Femeile mature apreciaza aceste perioade si le utilizeaza ca timp pretios, în care poti realiza mari progrese personale.

Ofera-ti darul timpului!

De-a lungul anilor, am invatat importanta faptului de a-mi acorda mie insami timp pentru a face ceea ce ma regenereaza, pentru a fi sanatoasa, calma si impacata cu mine insami si cu lumea.

De ce este atat de important pentru noi, femei ocupate in ziua de azi, sa ne deconectam de la ritmul rapid al vietii? Si cum putem sa facem astfel, cand se pare deseori ca nu exista timp pentru asa ceva? Am invatat mult despre aceasta deconectare din propria experienta. Am petrecut timp cu alte femei din ce in ce mai frustrate si coplesite de vietile lor, de boli, stres, anxietate. Problema generala este aceea ca stim ca trebuie sa incetinim, sau chiar mai bine, sa ne oprim, si sa ne facem timp pentru noi insine ca sa fim bine din punct de vedere fizic, emotional, spiritual. In ciuda faptului ca stim care ar fi rezultatul daca nu facem asa (oboseala, epuizare, resentimente), majoritatea dintre noi nu ascultam vocea interioara care spune: „Ia o pauza, odihneste-te!”

Daca vrem sa traim intr-un mod constient, treaz, trebuie sa intelegem importanta deconectarii – sa lasam lucrurile de facut pentru a avea timp sa FIM.

Corpurile noastre nu au fost construite pentru un mod de viata atat de rapid. Ne lasa dusi de masina vietii cu viteze ametitoare. Aceasta viteza este resimtita la nivelul mintii prin agitatia gandurilor, ca urmare, apare stresul si anxietatea. La nivel corporal, apar boli cauzate de stres (probleme cardiace, dureri de cap, insomnii, etc).Cand incetinim sau chiar oprim acest ritm nebun, ne simtim imediat mai bine, corpul si mintea ne transmit asta. Daca am asculta mai atent aceste semnale ale corpului si mintii, am sti instinctiv ce sa facem sau sa nu facem, pentru a ne simti bine. Insa trebuie sa incetinim ritmul pentru ca asta sa se produca.

Cand smulgem clipe pretioase din „ghearele” programului zilnic, ne intoarcem atentia si energia spre noi insine. Cand ne dedicam timp noua insine, acordam valoare propriului nostru timp. Daca alegem sa „pierdem” timp pretios cu noi insine, stim ca meritam. Prin deconectare, ne crestem increderea in sine si puterea interioara. Invatam sa fim soferii propriei noastre masini, in loc sa fim doar pasageri, si castigam un simt al puterii noastre personale. Intelegem ca avem control asupra calatoriei. Putem cu adevarat sa apasam frana si sa coboram oricand. E nevoie doar de dorinta si curajul de face astfel.

Incetinirea, odihna si regenerarea ne ajuta sa vedem lucrurile mai limpede

Uneori, datorita ritmului rapid, desi am vrea sa facem o schimbare, nu avem timp sa ne asezam si sa ne gandim la ce vrem sa facem in continuare.

Datorita agitatiei in care traim, avem uneori senzatia ca suntem intr-o ceata. Cand luam hotararea sa ne odihnim, simtim ca ceata se risipeste. Valul de ceata se ridica si putem sa ne vedem pe noi insine si vietile noastre mai clar. Cand viata alearga rapid, scapata de sub control, iar corpul si mintea se straduiesc sa tina ritmul, nu e nici o cale sa putem gandi clar.

Doar incetinirea nu este suficienta. Pentru a imbunatati calitatea vietii noastre, trebuie sa ne oprim cu adevarat din cand in cand. Acest stop insemna a nu face nimic o perioada de timp, de la o secunda pana la o luna, cu scopul de a deveni mai constient si a-ti aminti cine esti.Astfel, viata e mai bogata, binecuvantata cu minuni in fiecare clipa si te poarta spre scopul tau cel mai inalt.

Daruieste-ti tie insati darul deconectarii. Nu iti poti imagina bogatiile care pot veni spre tine sau magia care poate fi gasita in tesatura zilelor pana cand nu iti acorzi timp sa incetinesti, sa te opresti si sa fii. Aminteste-ti, fiecare dintre noi este unic, iar durata unei asemenea deconectari sau opriri poate varia foarte mult. Poti sa te regenerezi rapid privind un rasarit de soare sau poate ai nevoie de o saptamana in solitudine, in natura.

Te invit la seminarul „Fii femeia care ai fost menita sa fii!”

unde, timp de un week-end, vei putea sa te deconectezi si sa te redescoperi!

19- 21 noiembrie 2010 – un weekend care iti poate schimba viata!

Miracolul zilei de azi

In drumul nostru spre autocunoastere si adevaruri spirituale, multi dintre noi ne uitam intr-o directie gresita. Am separat spiritualul de viata de zi cu zi, astfel ne-am oprit pe noi insine sa mai traim spiritualitatea de zi cu zi. Spiritualul a devenit asociat cu slujba de duminica, sau yoga si meditatie, sau o calatorie in India, sau un tur la catedralele celebre din Europa. Credem ca a ne ruga este ceva mai spiritual decat a merge cu bicicleta, ca a citi carti religioase e mai sacru decat a face dragoste. Si ne mai intrebam de ce ne simtim atat de des lipsiti de sens si scop in viata.

Cautarea momentelor reale si a  spiritualitatii de zi cu zi trebuie sa inceapa cu o intoarcere la uman. Spiritualitatea de zi cu zi nu este o evadare din viata obisnuita in cautarea unei experiente speciale, exaltate, ci o abandonare in deplinatatea fiecarei experiente. Nu este o cale care te indeparteaza de uman catre spiritual, care te duce de la Pamant la Cer, ci una care te aduce inapoi la obisnuit, la viata de zi cu zi, si te invita sa gasesti spiritualul aici. Incepe si se termina acolo unde esti deja, chiar aici, chiar acum. Nu mai este nimic de cautat, nimic altceva de obtinut. Esti deja tot ceea ce cauti.

Cand am inceput ceea ce am numit o cale spirituala, in dorinta mea de a-l cunoaste pe Dumnezeu, am intors spatele lucrurilor lumesti. Practicam meditatia ore intregi, uneori zile intregi. Am realizat perioade de retragere si de tacere. Imi consideram corpul fizic un obstacol in calea iluminarii, dorintele mele umane drept o piedica pentru a atinge o stare spirituala, pura. Consideram viata mea pe pamant ca un fel de pedeapsa care ma oprea sa ma intorc acasa, la originile mele divine.

Am avut multe experiente inaltatoare in acesti ani, dar puteam fi fericita doar cand imi faceam practica spirituala. Dupa multe cautari, am inteles in final ca intreaga viata este o practica spirituala – ca trebuia sa reinvat  sa fiu umana. De atunci, am urmarit sa imi imbratisez umanitatea, nu sa fug de ea, si am cautat in ea experientele spirituale pe care le cautasem in alta parte.

Theillard de Chardin spunea: „Nu suntem fiinte umane care traiesc o experienta spirituala, ci fiinte spirituale care traiesc o experienta umana”. Nu suntem separati de spirit, aceasta ar fi imposibil. Pur si simplu, suntem fiinte spirituale deghizate in forme umane. In acest mod, suntem conectati cu intreaga viata. Floarea este spirit, la fel si piatra. Toti avem aceeasi sursa. Toti suntem facuti din aceleasi particule invizibile de materie. Toti suntem Unul.

Cand separam spiritualul de cotidian, ne limitam sansele de a trai momente pline de frumusete si autenticitate.. Ne lipsim de miracolele si minunile obisnuite pentru ca nou cautam ceva stralucitor, extraordinar, pe care scrie: „Sunt ceva special, sunt sacru.” Suntem atat de innebuniti in cautarea extraordinarului, incat nu mai recunoastem sacrul nici cand il intalnim.

Momentele autentice, sacre, apar cand traim momente de unitate cu noi insine, cu natura  sau cu o alta persoana. De-a lungul zilei, priviti momentele sacre si miracolele de zi cu zi: imbratisarea pe care copilul tau ti-o da fara nici un motiv, un stol de pasari care se profileaza in zbor pe un nor, multitudinea de frunte si legume create de Dumnezeu care te asteapta la supermarket, cantecul care se aude la radio care iti spune exact mesajul pe care aveai nevoie sa il auzi, o floare micuta care rasare in crapatura unei alei de beton.

Cand ne oprim si acordam atentie clipelor sacre si miracolelor de zi cu zi, vom incepe sa traim cu veneratie si minunare.

Ieri, aproximativ 200.000 de oameni din intreaga lume au murit.

Tu esti viu.

Esti aici, acum.

Ai o alta zi.

Aceasta este o binecuvantare.

Bucura-te de miracolele obisnuite ale vietii de zi cu zi care iti creeaza viata. Acestea sunt cele mai autentice momente sacre din viata ta.

Solitudinea ne ajuta sa ne regasim bucuria si autenticitatea

Fiecare dintre noi are un ritm personal, un flux si un reflux , un ritm ciclic instinctual care alterneaza intre perioade active, energice, si perioade de retragere, contemplative. Cand nu valorizam sau nu realizam perioadele de retragere la fel de mult ca cele active, ne tradam ritmul nostru de baza si riscam sa ajungem ca niste zombi, fara ceva pe care sa o numim viata. Nu ne acordam timp pentru a ne improspata viata interioara.

In era moderna, prea putine dintre noi acordam atentie acestei tendinte de a merge in interior. Sufletul nostru e infometat. Daca nu recunoastem dorinta noastra de retragere, daca nu spunem: „Am nevoie ca un timp sa nu fac nimic” sau „Am nevoie sa fiu putin timp singura”, ne micsoram pe noi insine. Cand credem ca, daca ne acordam timp pentru noi insine, copiii nostri vor fi infometati, pisica va muri sau firma va da faliment, ne infometam vietile pana ajung ca niste schelete vii. De multe ori, cel mai mare obstacol este intrebarea: „Cred oare ca merit o retragere? Chiar este necesara? Nu pot doar sa iau o pastila?”

Tu, eu, fiecare dintre noi trebuie sa acordam valoare retragerii, perioadelor de orientare spre interior la fel de mult ca si perioadelor de actiune, energice. Credeti ca o zi in singuratate este la fel de valoroasa ca o zi de munca? Indrazniti sa credeti ca a face din retragere o parte constanta din viata voastra este la fel de important cu a castiga o suma foarte mare de bani?

Pentru a ajunge la aceasta noua convingere, trebuie sa invatam valoarea retragerii. Trebuie sa descoperim noi insine, in mod direct, cum solitudinea ne permite sa ne regasim bucuria si autenticitatea.

Marion Woodman, in cartea The Feminine Face of God, spune: „Una din problemele femeilor de azi este aceea ca nu doresc sa gaseasca fluviul vietii lor si sa se abandoneze curentului. Nu vor sa piarda timp descoperindu-se pe ele insele deoarece cred ca sunt egoiste. Ele cresc incercand sa ii multumeasca pe ceilalti si rareori se intreaba pe ele insele: Cine sunt eu? Foarte rar. Viata lor incepe sa fie fara sens pentru ca ele traiesc pentru a multumi pe ceilalti, nu pentru a fi ele insele.”

Descoperirea propriului nostru substrat nu inseamna niciodata a fugi de ceva exterior, de exemplu de torentul listei zilnice cu lucruri de facut, ci este o apropiere de noi insine, de un loc de intimitate si contemplare (loc care poate fi atat interior, cat si exterior).

Ne putem retrage din multe motive, pentru a reflecta asupra vietii noastre, pentru a sarbatori ce am invatat, pentru a jeli, pentru a crea, pentru a recupera, dar in mod fundamental ne retragem pentru  a relua legatura cu scopul nostru in viata, cu menirea noastra. Viata devine monotona si fara sens nu datorita a ceea ce facem, ci pentru ca nu stim de ce facem ceea ce facem, pentru ca nu are nici un ecou cu lumea noastra interioara.

„Femeile nu sunt afectate de faptul ca se daruiesc cu totul, ci pentru ca se daruiesc fara scop. Ne temem nu atat de mult ca energia noastra s-ar putea scurge prin crapaturi mici, ci ca s-ar putea scurge fara a ajunge nicaieri.” scria Anne Morrow Lindbergh in1955 in Gift from the Sea. “Fiecare persoana, si in special fiecare femeie, ar trebui sa fie singura o perioada in fiecare an, in fiecare saptamana, in fiecare zi. Ce revolutionar suna…”

O retragere este regeneranta prin faptul ca femeia care se retrage nu mai este o femeie care exista doar in relatii cu ceilalti, ci tinteste spre un sine care da savoare si bucurie tuturor relatiilor, pentru ca ea acum are un centru puternic din care relationeaza. Crearea propriei retrageri iti permite sa iti intalnesti cele mai profunde nevoi, sentimente si impulsuri, departe de vocile si nevoile celorlalti.

Dar, in acest moment, mesajele sociale despre ce inseamna o femeie buna, realitatile economice, credintele interioare ale propriei valori si responsabilitatile familiale intalnesc chemarea catre retragere si o reduc la tacere. O retragere pare pur si simplu imposibil de realizat. Pentru unele dintre noi, chiar si o ora, in care sa fim singure scufundate in apa fierbinte din cada, pare o dorinta lipsita de speranta. E necesar mult curaj pentru a crede ca trebuie sa ai timp sa meditezi asupra vietii tale, sa deschizi usa prafuita a dulapului cu sperante, plin de idei, amintiri, fantezii. Sa iti imaginezi viitorul, sa cercetezi si sa depasesti trecutul. Sa te retragi.

“Femeile sunt, prin natura lor, inclinate catre relatii si comunicare; si totusi, o relatia adevarata nu poate fi imbratisata pana cand o femeie nu are un simt profund al menirii ei. Fara aceasta independenta esentiala de toate rolurile si toate legaturile, ea este o victima potentiala pentru servitudine.” ne atentioneaza Marion Woodman in cartea ei, Dancing in the Flames.

A fi conectata si a-i hrani pe ceilalti este o parte placuta, pretioasa, importanta din vietile noastre. Daruim mereu, in multe moduri. Vrem sa facem astfel, unele dintre noi sunt nevoite sa o faca, dar trebuie sa ne facem timp si sa fim in solitudine, sa ne descoperim si sa avem grija de noi insine, altfel riscam sa fim prinse in capcana tiraniei relatiilor, incapabile sa localizam inima noastra adevarata, profunda. Cand se produce aceasta, riscam nu numai sa ne pierdem menirea vietii noastre, ci si pe noi insine, cunoasterea profunda, cea mai intima, a cine suntem noi si de ce suntem aici.

Fa din viata ta o victorie!

Draga Femeie,

Daca esti in permanenta fericita si plina de forta, radiind in jurul tau fascinatie, daca fiecare zi a vietii tale e plina de sens si luminata de iubire, atunci esti aproape de sufletul tau. Fiind binecuvantata de Dumnezeu cu o viata atat de implinita, gandeste-te cu dragoste la toate femeile din aceasta lume, urmarind sa le transmiti fericirea de a trai. Si roaga-te sa poti aduce in aceasta lume iubirea fara sfarsit a lui Dumnezeu.

Daca nu traiesti plina de forta si bucurie fiecare zi a vietii tale, inseamna ca ai uitat de sufletul tau si de lumina pe care Dumnezeu a sadit-o acolo.

Pentru ca aceasta menire a vietii tale sa se implineasca, trebuie mai intai sa te transformi tu insati, sa-ti transformi corpul, sufletul si mintea, sa-ti educi vointa, sa ceri ajutorul ingerilor si al lui Dumnezeu cat mai des, cu o mare credinta, in fiecare imprejurare concreta a vietii de zi cu zi.

Cunoasterea inseamna putere, iar o fiinta puternica poate darui extrem de mult si chiar aceasta daruire ii umple viata de o fericire constanta, pe care nimic din lumea aceasta sa nu o poate atinge. Bucuria de a face mereu bine celorlalti, la modul eficient si inspirat, atrage protectia ingerilor si face ca Dumnezeu sa  coboare in noi din ce in ce mai mult cu pacea si iubirea sa.

O femeie plina de entuziasm si dinamism creeaza mai mereu in jurul ei o efervescenta a vietii traite din plin, ca o flacara ce isi daruie permanent lumina si caldura. O femeie plina de viata si puternica este inima unei familii, a unui grup sau a unui cuplu, ea emana pretutindeni fericire, calm si iubire.

In lumea agitata si rapida de azi, femeia uita sa-si reimprospateze izvorul vitalitatii si se lasa cuprinsa de slabiciune fizica si psihica, nemaistiind cum sa se refaca. De (prea) multe ori femeia uita de ea insasi, daruindu-se celor dragi pana la completa epuizare a resurselor fizice si psihice; ea poate sa se daruiasca astfel ani sau zeci de ani in sir, dar pana la urma, datorita necunoasterii unor legi esentiale ale vietii, ea isi pierde forta si stralucirea, uneori uitand chiar si de iubire. Ea uita treptat de comoara sufletului  ei, si aceasta se ingroapa adanc sub praful obisnuintei, plictiselii, oboselii. Ea daruieste mereu si mereu celorlalti, punandu-se mereu ultima pe lista. Este ultima ei prioritate sa aiba grija de ea insasi, sa isi aminteasca pur si simplu sa fie si sa se bucure de viata, sa ia aminte la dorintele cele mai profunde ale inimii ei. Ceilalți nu sunt vinovați ca ea a uitat secretul puterii nesfarsite pe care Dumnezeu i-a daruit-o.

Uneori, ea simte ca nu mai poate continua asa. Mesajele sunt clare: oboseala, nerabdare, nefericire, tensiuni si boli in corp, lipsa creativitatii, relatii neimplinitoare. Ea simte ca trebuie sa faca o schimbare, dar e dificil sa o faca de una singura, pe cont propriu. E greu sa faca aceasta in mijlocul tuturor activitatilor care sunt in curs de desfasurare in viata ei, acasa si la serviciu.

Simte si crede ca e posibila o viata echilibrata si plina de bucurie si forta. Dar e nevoie de a acorda perioade speciale pentru a face ca acest nou mod de viata sa prinda radacini. De aceea e nevoie periodic de o iesire, de o pauza, de o retragere intr-un mediu prielnic pentru aceasta schimbare, pentru reamintirea de sine.

Face parte din menirea ei ca femeie in aceasta lume sa se regasesca pe ea insasi si comoara sufletului ei care tainuieste atatea puteri.

Femeia este iubire. Ea se hraneste din iubire, rezista prin iubire, se lupta prin iubire si isi savureaza victoria iubind. Cand sufletul tau este plin de iubire, traiesti senzatia minunata de a fi indragostita; si atunci comoara din sufletul tau straluceste raspandindu-si razele pline de fericire nu doar asupra fiintei iubite, ci pretutindeni, tot timpul, ca o splendoare luminoasa ce exista pentru tine in toate lucrurile si toate fiintele, incat iti vine sa imbratisezi copacii si cerul, sa mangai iarba si frunzele pomilor, sa razi in sufletele tuturor copiilor, sa canti si sa zbori ca pasarile, sa umpli de bunatate inima batranilor; simti nevoia sa patrunzi pretutindeni si sa impregnezi totul cu bucuria ta nestavilita care nu mai incape nicaieri si creste mereu. Indragosteste-te in fiecare zi de iubitul tau, de lumina soarelui, de copilul tau, de inimile oamenilor, de cerul nesfarsit, de sufletul poetilor, indragosteste-te!

Iubeste din tot sufletul tau ceea ce mirosi, ceea ce gusti, ceea ce vezi, ceea ce atingi, ceea ce crezi sau visezi, caci viata ta se va sfinti prin iubire si te vei asemana ingerilor. Prezenta ta in aceasta lume este poarta spre paradis: tu esti legatura dintre om si Dumnezeu, ca o raza stralucitoare ce uneste inima omului cu iubirea lui Dumnezeu.

Fa din viata ta o victorie, o necontenita incununare, astfel incat fiecare zi sa aduca noi bucurii, tie insati si celorlalti!

Retragerea spirituala- o parte esentiala din viata mea

Ca femei care traiesc in ziua de azi, avand multiple roluri in viata (mame, sotii, fiice, prietene, femei de afaceri, si nu in ultimul rand, cautatoare spiritual), a ne face timp pentru o retragere cu noi insine nu este o optiune. Este un lucru esential. Nici una din femeile care au realizat ceva profund semnificativ in viata nu ar fi putut realiza nimic daca nu ar fi facut o prioritate din aceste retrageri cu ele insele. Retragerile hranesc corpul, sufletul si spiritul nostru, ele sunt esentiale pentru fiecare dintre noi pentru a fi sanatoase si fericite.

Nivelul stresului este mai mare azi ca niciodata in istoria umanitatii. Si, din nefericire, este in crestere. Este o provocare sa fii singura, cu atat mai putin sa fii tacuta si sa asculti ce iti spune corpul, ce iti spune sufletul tau. Cand ne predam nesfarsitelor informatii exterioare, pierdem contactul cu noi insine si uitam ghidarea intelepciunii interioare. Ca urmare, suferim de epuizare, surplus de greutate, depresie, anxietate si, in cele din urma, de diferite boli.

Pentru a elimina acest stres si a deveni responsabile pentru propria noastra sanatate, cea mai buna cale este sa realizam periodic „retrageri” din programul obisnuit pentru a ne odihni, regenera, deconecta, pentru a fi pur si simplu. De cat de putine lucruri avem nevoie pentru a fi fericite!

Da, uneori e nevoie de bani pentru a participa la aceste retrageri organizate de centre spirituale. Da, e dificil sa gasesti timp pentru a fi departe  de serviciu si responsabilitatile familiale. Și da, merita din plin.

Cu totii ajungem la momente de saturare, de oboseala in viata de zi cu zi. A ramane periodic in liniste pentru a te cunoaste pe tine insati te poate ajuta foarte mult.

Intr-o retragere spirituala, tacerea, practica spirituala, lasarea deoparte a rolurilor obisnuite, spatiul si libertatea sunt vindecatoare. In aceste perioade, mintea noastra se linisteste, iar corpul se regenereaza, datorita practicii spirituale, somnului bun, odihnei, alimentelor sanatoase si plimbarilor in natura. Este o perioada in care ne bucuram de simplitate pentru a ne regenera si totodata a ne reinnoi angajamentul de a trai o viata plina de semnificatie.

Cred ca o retragere spirituala ne poate schimba viata. Nu numai pentru ca am vazut rezultate in cadrul retragerilor care au loc la centrul de yoga si meditatie Kamala, ci si pentru ca eu insami am trait asa ceva in timpul perioadelor mele de retragere.

Nu toate femeile pot alege sa traiasca pe varful unui munte sau sa ajunga la o retragere organizata de un centru spiritual, dar cu toate putem gasi cateva ore in fiecare saptamana, sau cel putin o zi pe luna, in care putem sa avem o perioada de regenerare, un timp special in care sa facem un pas inapoi si sa apreciem cine suntem si incotro mergem, timp pentru a multumi pentru ce am invatat.

Putem sa ne facem timp pentru cateva ore de liniste, sau o dupa-amiaza contemplativa, in natura sau acasa, sau un week-end complet in care sa ne retragem cu noi insine, in care sa realizam o introspectie atenta, tehnici de (re)centrare, de meditatie, plimbari in natura in care sa ne reconectam cu fiinta noastra profunda.

Personal, recomand tuturor sa realizeze anual cel putin o retragere mai lunga (7-10 zile) intr-un centru de meditatie si cel putin cate un weekend in liniste si singuratate o data la trei luni. Realizarea periodica si regulata a acestor retrageri ne ajuta sa ne regeneram, sa fim mult mai constiente si mai atente in viata de zi cu zi, sa avem relatii mai bune si mai profunde, sa ne simtim conectate cu centrul fiintei noastre, sa ne simtim in acord cu universul.  Viata capata o semnificatie mai adanca, ne simtim mai adevarate, mai profunde in tot ceea ce facem si simtim.

Cateva semne pentru a sti ca avem nevoie de o retragere spirituala

– inchidem alarma ceasului de mai multe ori in fiecare dimineata

– bem prea multe cesti de stimulente (cafea sau ceai) pentru a „ne mentine in forma”

– ne simtim coplesite sau neinspirate in munca, in practica spirituala si/sau in viata de zi cu zi.

– realizam practica spirituala ca un robot, fara pasiune

– dam vina pe alti oameni, locuri, circumstante pentru nefericirea noastra, etc, etc.

Realizate cel putin de doua ori pe an, sau la schimbarea anotimpurilor, retragerile spirituale ne pot mentine departe de starile de epuizare, de secatuire fizica, emotionala si spirituala.

Iata cateva sugestii pentru a incepe sa facem din aceste retrageri spirituale o parte constanta din viata noastra.

– Planifica din timp. Fa-ti un calendar pentru urmatoarele 12 luni. Poti incepe in orice moment al anului, nu trebuie neaparat sa fie Anul Nou. Noteaza lunile care crezi ca ar putea fi dificile pentru tine si cand ai avea nevoie de o pauza – dupa ce termini un proiect mare la serviciu sau in familie. Intereseaza-te de retrageri spirituale in aceste perioade si noteaza-le pe calendar cu pixul (nu cu creionul).  De obicei, poti gasi pe internet aceste activitati cu cel putin cateva luni inainte. Inscrie-te si plateste avansul pentru a fi sigura ca nu te razgandesti (plus ca beneficiezi de reducerile pentru inscrierile timpurii). Daca nu ai curajul sa te inscrii la o retragere mai lunga sau ai copii mici, incepe cu seminarii de un weekend.

– Incepe sa economisesti. Deschide un cont separat pentru economii, pe care sa il numesti Retragere spirituala, Dezvoltare personala sau Educatie. In fiecare luna, depune in acest cont un procent din venitul tau (depinde de tine cat anume). E mai usor sa iti permiti din punct de vedere financiar sa participi la o retragere spirituala daca ai pus deoparte lunar o suma mica decat sa incerci sa faci rost deodata de toata suma necesara.

–  Comunică nevoia ta de retragere. Spune familiei, prietenilor, colegilor cand planifici sa realizezi o retragere spirituala. Informeaza-i ca nu vei avea acces la internet, si nici la telefon in aceasta perioada. Spune-le o data exacta cand vei reveni si la cine sa apeleze in locul tau. Daca iti pun intrebari sau te provoaca, poti sa le spui ca este un aspect important al unei vieti sanatoase. Pastreaza-ti convingerile si nu te lasa influentata de parerile lor.

– Nu da inapoi. E usor sa renunti in ultimul moment (de aceea e buna inscrierea timpurie si plata avansului). Mereu pot aparea lucruri in ultimul moment pentru care sa fie necesara prezenta ta. Poate aparea frica de a pasi in afara zonei de confort si de a te deschide spre schimbari si emotii profunde. Se poate spune ca universul iti testeaza hotararea! Cat de mult te pretuiesti pe tine insati si dezvoltarea ta personala?

– Traieste schimbarea. Cand te vei intoarce din retragere, vei fi transformata. Ochii si pielea vor straluci, vei zambi si vei rade mai des. Vei fi mai energica si mai optimista. Bineinteles, toti cei din jurul tau vor observa asta. Cand cei apropiati vor vedea cat de bine ti-a prins aceasta perioada de retragere cu tine insati, te vor incuraja si te vor sustine, poate chiar vor vrea si ei sa realizeze o asemenea retragere cu ei insisi.

Cel mai mare dar pe care ti-l poti face tie insati si celor din jur este determinarea ta continua pentru propria ta evolutie si constienta. Nu uita niciodata asta!

Merit sa fiu fericita

Multe femei se preocupa mult mai mult de ceilalti, si uita de ele insele.  Au un serviciu mai mult sau mai putin implinitor, o casa de intretinut, sot, copii, parinti de ingrijit, facturi de platit, etc, etc, etc. Uneori, prinse de treburi si de griji, uita chiar si de ziua lor.  Sau se pun pe ultimul loc cand e vorba de ceva bun de mancare (sa manance copiii, ca trebuie sa creasca, sau el, sotul, ca a venit obosit acasa, sau parintii, sau prietenii) sau de un cadou (e prea scump in vremurile astea, nu imi permit asa ceva, nu port asa ceva, etc), sau de o vacanta (nu pot sa las acum serviciul, familia, etc, trebuie sa salvez lumea, fara mine nimic nu misca in acest univers). Se modeleaza pentru a se adapta rolurilor vietii si uita de sufletul lor.

Dragi prietene, va rog sa va opriti din iuresul grijilor si al problemelor zilnice, sa respirati adanc, sa va priviti in oglinda, adanc, in ochi, si sa spuneti:

Merit sa fiu fericita!

Merit sa port o rochie frumoasa la ziua/petrecerea/nunta mea (nu inseamna ca trebuie sa fie si scumpa)!

Merit sa am o a doua sansa!

Merit sa ma plimb incet pe strada intr-o zi cu soare si sa ma bucur pur si simplu de caldura razelor pe fata, de cantecul pasarilor, de bucuria frunzelor care danseaza!

Merit sa dorm suficient si sa ma bucur de mancare sanatoasa!

Merit sa primesc ce e mai bun in viata! (o relatie, un serviciu mai bun, sanatate).

Indrazniti sa credeti!

Si spuneti aceasta, convingator, privindu-va in ochi, in oglinda, nu pentru ca va credeti mai frumoasa, mai desteapta, mai „altfel”, ci pentru ca, ascunsa adanc in noi, intrezarita uneori, neglijata de prea multe ori, se afla acea lumina, acea bucurie, acea fiintare sacra  care ne da voie sa spunem:

Merit sa fiu fericita!


A trai cu iubire e datoria noastra

Am revazut de curand filmul „Pe aripile vantului” care m-a impresionat, ca de obicei cand il revad.  Am sa ma opresc acum doar asupra unei scene, care mi-a dat de gandit. Scarlett avea grija de casa si de familia ei, in timp ce prietena ei, Melanie era bolnava dupa o complicatie la nastere.  La un moment dat, Melanie coboara scarile spre parter, abia tinandu-se pe picioare si cu o voce buna, dar slaba, a intrebat-o pe Scarlett ce putea face sa ajute si ea, se simtea vinovata ca statea in pat, bolnava,  in timp ce altii munceau. Iar Scarlett i-a spus doar sa se intoarca in pat, sa se faca bine, pentru ca altfel mai tarziu nu va putea sa o ajute. „Nu m-am gandit in felul acesta”, raspunde Melanie si urca inapoi, incet, scarile.

Am vazut filmul cand eram mica, si de atunci mi-a ramas in minte ideea ca trebuie sa fim noi bine inainte de a-i putea ajuta si pe altii.  Iar acest lucru este valabil in toate domeniile vietii, in toate planurile existentei noastre: fizic, mental, emotional, spiritual.

Anne Morrow Lindberg, soţia aviatorului Charles Lindberg, a scris: „Pentru că natura unei femei este aceea de a hrăni, ea trebuie să se hrănească pe ea însăşi.” In fiecare femeie exista un adevar esential care asteapta sa fie dezvaluit, un adevar care ne va da puterea sa traim o viata spirituala autentica, reala, in fiecare zi. Cautarea acestui adevar profund poate fi gresit inteleasa ca fiind egoista si centrata pe propria persoana, insa, in realitate, este exact contrariul. A intelege cine suntem si a ne stradui sa traim o viata autentica are o importanta vitala  pentru noi si pentru binele celor din jur, al lumii ca intreg. Noi, femeile, dorim sa dezvaluim lumii fiintele puternice, compasive, creatoare care suntem, in esenta noastra. De aceea, descoperirea si exprimarea adevaratului nostru eu este darul cel mai pretios si mai plin de bucurie pe care ni-l putem face noua insine si celorlalti.

Maica Tereza a spus unor vizitatori care venisera in India in cautarea experientelor spirituale: „Uitati-va in jurul vostru, la familie, la vecini si prieteni. Au nevoie de ajutor? Le e foame? Sunt singuri? Ii puteti alina?”

Maica Tereza nu le-a spus vizitatorilor ei doar sa mearga acasa si sa faca fapte bune.  Ea le-a spus: Ce faceti aici cautand iluminarea? A trai cu iubire este dharma (datoria) voastra. Nu trebuie sa calatoriti in jurul lumii pentru a servi. Deschideti-va ochii spre cei din jurul vostru. Fiti de ajutor, fiti iubitori. Impartiti ceea ce aveti, daruiti-va pe voi insiva. Oferiti ajutor celorlalti, incepeti in propria voastra casa, in propria voastra familie, in propriul vostru suflet. Ea ne indruma pe fiecare dintre noi sa privim inauntru, la propriul nostru suflet si sa avem grija de el.

„Lucrezi cu tine insuti pentru a putea sa lucrezi cu alti oameni.” (calugarita budista Pema Chodrom) Cand lucram cu noi insine, cand ne descoperim si ne exprimam propriul adevar, iubirea pentru noi înşine şi compasiunea devin din ce in ce mai profunde.  In timp, aceasta iubire va curge libera spre ceilalti, căci este in natura ei sa faca astfel. A ne perfecţiona pe noi înşine, a transmite adevarul fiintei noastre inseamna a lucra pentru binele tuturor.

Calitati ale plenitudinii, curajului si maturitatii

1. Curiozitate: deschidere, spatialitate, prezenta

2. Liniste: capacitatea de a ramane centrat si de a gasi pacea interioara

3. Inteligenta emotionala:  Cum ma simt? (constienta de sine) Cum te simti? (empatie)

4. Controlul starilor mentale

5. Conectare sociala si prietenie

6.  Grija pentru propria persoana: exercitiu fizic, nutritie, somn,odihna, granite, a spune nu, a spune da

7.  Voiosie: simtul umorului si puterea de a lasa lucrurile sa fie

8. Spiritualitate: o viata de compasiune si constienta

9. Iertare

(Joan Borysenko)

Zambete si frumusete

Am primit de la prieteni multe filmulete care m-au ajutat sa trec de momentele de descurajare sau amortire sufleteasca.   M-as bucura sa va ajute si pe voi. Cand aveti nevoie sa va spuna cineva un cuvant bun sau sa vedeti ceva frumos, intrati pe pagina asta si alegeti ceva care sa va ajute sa mergeti mai departe.

http://sivangarr.com/healingmessages.html – doua videoclipuri in care multi oameni, pe rand, te privesc in ochi si iti spun „you are beautiful”, respectiv „I love you” – cand le-am vazut prima data, pentru mine a fost cutremurator. Nu te simti singur pe lume cand vezi asa ceva.

Despre bucurie si zambete – un film scurt (16 min) despre zambet si puterea lui

Frumusetea Pamantului – imagini foarte frumoase din natura

Matthieu Ricard despre obisnuintele fericirii

– o floare de trandafir care se deschide

Maica Tereza

– Imprastie dragoste oriunde te duci. Sa nu lasi pe nimeni sa te intalneasca fara sa plece mai fericit.

– Bucuria este rugaciune. Bucuria este tarie. Bucuria este o plasa a dragostei cu care prinzi suflete.

– Haideti sa ne intampinam mereu unul pe altul cu zambete, pentru ca zambetele sunt inceputul iubirii.

– Inainte sa vorbesti, este necesar mai intai sa asculti, pentru ca Dumnezeu vorbeste in tacerea inimii.

– Tacerea se afla la baza comuniunii profunde cu Dumnezeu si cu orice alta fiinta. In tacere suntem inundati de energia lui Dumnezeu care ne ajuta sa facem toate lucrurile in bucurie. Avem nevoie sa il gasim pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi gasit in zgomot si agitatie. Dumnezeu este prietenul tacerii. Observa cum natura – copacii, florile, iarba – cresc in tacere. Observa cum stelele, luna si soarele se misca pe cer in tacere. Cu cat primim mai mult in timpul rugaciunii tacute, cu atat mai mult vom putea darui in viata noastra activa.

– Nu putem face lucruri mari, doar lucruri mici cu iubire mare.

– Daca judeci oamenii, nu vei mai avea timp sa ii iubesti.

– Nu uita niciodata ca pielea se increteste, parul incarunteste, iar zilele se transforma in ani… dar ce e mai important se conserva; forta si determinarea ta nu au varsta. Spiritul tau este cel care indeparteaza panzele de paianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reusita e o alta incercare. Cat timp traiesti, simte-te viu. Daca ti-e dor de ce faceai inainte, fa-o din nou. Nu te pierde printre fotografii ingalbenite de timp… mergi mai departe atunci cand toti se asteapta sa renunti. Nu lasa sa se toceasca taria pe care o ai in tine. Fa astfel ca in loc de mila sa impui respect. Cand nu mai poti sa alergi, ia-o la trap. Cand nu poti nici asta, ia-o la pas. Cand nu poti sa mergi, ia bastonul. Insa nu te opri niciodata.

– Ziua de ieri a trecut. Ziua de maine nu a sosit inca. Nu avem la dispozitie decat ziua de azi. Hai sa incepem.

– Pastrati bucuria de a ajuta pe cei aflati in suferinta si impartasiti-o cu toti cei pe care ii intalniti. Amintiti-va ca actiunile facute din iubire sunt actiuni ale pacii.

– A trai ca un inger – aceasta este maretia oamenilor care sunt bogati sufleteste, chiar daca din punct de vedere material sunt foarte saraci.

– Pacea incepe cu un suras.

– Sa zambesti unui om care este suparat; sa vizitezi, chiar si pentru putin timp, pe cineva care este singur; sa oferi adapost sub umbrela ta cuiva aflat in ploaie; sa citesti ceva unui orb; aceste actiuni si multe altele pot parea marunte, dar astfel noi putem sa dam iubirii noastre pentru Dumnezeu o forma concreta.

– In momentul mortii, nu vom fi judecati dupa numarul de fapte bune pe care le-am facut si nici de diplomele pe care le-am dobandit. Vom fi judecati numai dupa iubirea pe care am pus-o in actiunile noastre. Cel mai important lucru nu este cat de mult facem, ci cat de multa iubire punem in actiunile noastre de fiecare zi. Aceasta este masura iubirii noastre pentru Dumnezeu.

– Dumnezeu primeste iubirea noastra. Nici unul dintre noi nu este indispensabil. Dumnezeu are posibilitatea de a face toate lucrurile in mod perfect, cu mult dincolo de cel mai capabil om. Putem sa muncim pe branci. Putem sa muncim pana murim. Daca nu muncim cu iubire, toata munca noastra este fara nici o valoare in ochii lui Dumnezeu.

– Orice actiune incepe cu o rugaciune. Sa iubiti rugaciunea si sa simtiti nevoia sa va rugati deseori in timpul zilei. Daca vreti sa va rugati mai bine, trebuie sa va rugati mai mult. Cu cat va rugati mai mult, cu atat mai usor va deveni. Rugaciunea perfecta nu consta in multe cuvinte, ci in fervoarea si ardoarea ei.

– Pune credinta in lucrurile mici pe care le faci, pentru ca in ele sta puterea ta.

– Nu asteptati lideri. Faceti ce e de facut singuri, fiecare in parte.

– De fiecare data cand zambesti cuiva, este un gest de dragoste, un dar catre acea persoana, un lucru frumos.

– Dumnezeu nu-ti cere sa reusesti, El vrea doar sa incerci din tot sufletul.

– In viata asta nu putem face lucruri marete. Putem face doar lucruri marunte cu enorma dragoste.

– Noi credem ca ceea ce facem noi e doar o picatura in ocean. Dar oceanul ar fi mai mic fara acest strop.

– Nu putem sti niciodata tot binele pe care il poate face un zambet.

Biografie: S-a nascut in Skopje, Macedonia, in fosta Yugoslavie, in data pe 26 august 1910, avand numele de Agnes Gonxha Bojaxhiu, ca cea mai mica dintre cei trei copii ai familiei. La varsta de 12 ani, a simtit extrem de intens chemarea lui Dumnezeu si a stiut ca va deveni misionara in numele lui Iisus Hristos. Dupa ce a implinit 18 ani, a intrat in ordinul Surorilor din Loretto, o comunitate irlandeza cunoscuta pentru activitatea ei misionara din India. Dupa cateva luni de pregatire la Dublin, a fost trimisa in India, unde pe 24 mai 1931 a depus juramintele pentru a deveni calugarita si a primit numele de Tereza, dupa Sfanta Tereza din Lisieux. In perioada 1931 – 1948, a predat geografie si catehism la Manastirea St. Mary din Calcutta, fiind si conducatoarea acestui asezamant incepand din 1944. Curand s-a imbolnavit de tuberculoza, nu a mai putut sa continue sa predea si a fost trimisa la Darjeeling pentru odihna si recuperare. In tren spre Darjeeling ea a primit cea de a doua chemare divina. „Trebuia sa parasesc manastirea si sa lucrez cu oamenii cei mai saraci dintre saraci, sa traiesc printre ei. A fost un ordin ceresc.” a povestit ea mai tarziu.

In 1948, Vaticanul i-a dat permisiunea de a parasi ordinul Surorilor din Loretto, pentru a-si indeplini chemarea, sub indrumarea Arhiepiscopului Calcuttei. Desi nu avea fonduri, Maica Tereza s-a incredintat Providentei Divine si a inceput cu o scoala in aer liber pe care a deschis-o intr-un cartier nevoias, pentru a-i invata carte pe copiii saraci. De asemenea, si-a insusit notiuni elementare de medicina si a mers acasa la bolnavi pentru a-i trata. Curand i s-au alaturat si alti voluntari si a inceput sa primeasca fonduri pentru actiunile sale. Aceasta a facut posibila continuarea si extinderea activitatii sale. Impreuna cu cei care s-au hotarat sa ramana alaturi de ea, a inchiriat o locuinta pentru a putea ingriji oamenii bolnavi si saraci care nu erau primiti in spitale si care altfel erau condamnati sa moara in mizerie. Pe 7 octombrie 1950, Maica Tereza a primit permisiunea de a fonda propriul ei ordin, „Missionaries of Charity”, a carui misiune principala era aceea de a ajuta acei oameni pe care societatea nu ii primea.

Societatea misionara fondata de Maica Tereza s-a raspandit in lumea intreaga, inclusiv in fosta Uniune Sovietica si in tarile Europei de Est. Membrii ei ofera ajutor oamenilor din cele mai sarace categorii sociale din Asia, Africa si America Latina, participa la actiunile de refacere in cazul catastrofelor naturale, cum ar fi inundatiile, epidemiile, foametea si ii ajuta pe refugiatii de razboi.

Activitatea Maicii Tereza a fost unanim recunoscuta, ea primind numeroase distinctii si premii, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace in anul 1979. A murit in anul 1997, la Calcutta.

Dumnezeu versus stiinta

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie.

– Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie.

Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.

Esti crestin, nu-i asa, fiule?

Da, dle, spune studentul.

Deci crezi in Dumnezeu?

Cu siguranta.

Dumnezeu e bun?

Desigur, Dumnezeu e bun.

E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

Da.

Tu esti bun sau rau?

Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin.

Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

Da, dle. As incerca.

Deci esti bun.

N-as spune asta.

Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Iisus sa-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

Pai…, da, spune studentul.

Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare: “Nu”.

De unde vine Satana?

Studentul ezita.

De la Dumnezeu.

Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

Da, dle.

Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

Da.

Deci cine a creat raul? Profesorul continua. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

Da.

Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.

Cine le-a creat?

Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.

Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Iisus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza, e nervos.

Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit.

Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Iisus?

Nu, dle. Nu L-am vazut.

Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?

Nu, dle, nu l-am auzit.

L-ai simtit vreodata pe Iisus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?

Nu, dle, ma tem ca nu.

Si totusi crezi in el?

Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

Dle profesor, exista caldura?

Da.

Si exista frig?

Da, fiule, exista si frig.

Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperatura mai scazuta decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?

Poti explica in ce fel?

Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.

Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….

Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde: Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat.

PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata “Dumnezeu vs. stiinta” in 1921….

Bunatate

Taximetrist

Acum douazeci de ani lucram ca taximetrist ca sa ma intretin.   Cand am ajuns, la 2:30 am, cladirea era acoperita de intuneric, doar cu  exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter…  In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de  doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi  oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de  transport.  Cand simteam ca nu e pericol, mergeam la usa.
Asa ca si atunci am mers si-am batut la usa. „Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani, statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii ’40. Langa ea, era o valiza mica, de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
„Ati putea sa-mi duceti bagajul pana la masina?” zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors s-o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
„Nu e mare lucru” i-am zis eu. „Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata”
„Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: „Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
„Nu este calea cea mai scurta,” am raspuns eu rapid.
„Oh, nu conteza” spuse ea. „Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…”
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori…
„Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea.  „Doctorul spune ca nu mai am mult timp…” In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
„Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat.
In urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care candva fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata.
Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo, in intuneric, contempland in tacere.
Cand prima raza de soare s-a aratat pe orizont, mi-a spus dintr-o data: „Sunt obosita… Hai sa mergem.”
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca o casa mica, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am oprit acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa. Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
„Cat va datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
„Nimic,” am zis eu.
„Dar trebuie si tu sa te intretii.”
„Nu va faceti griji… Sunt si alti pasageri” am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc, m-am aplecat si am imbratisat-o. Ea  m-a strans cu putere la piept si mi-a spus:
„I-ai daruit unei femei in varsta un mic moment de bucurie… Multumesc.”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, s-a inchis o usa… Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti…
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zilei de-abia de-am mai putut vorbi… Ce-ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?… Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?… Uitandu-ma in urma, nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. Oamenii s-ar putea sa nu-si mai aminteasca exact ceea ce ai facut sau ceea ce ai spus, dar intotdeauna isi vor aminti cum i-ai facut sa se simta.

Cum imi fac ziua mai frumoasa (1)

Am scris de curand despre modelarea calitatii zilei. Una din metodele preferate de mine pentru a-mi face ziua mai frumoasa este sa ma scol mai devreme decat ar fi necesar pentru programul meu, si sa ma bucur de o jumatate de ora, pe indelete. In acest timp, savurez un ceai cald, pe terasa, daca e cald afara, citesc ceva frumos sau admir rasaritul. O meditatie si cateva tehnici yoga ma ajuta sa incep ziua cu optimism, incredere, credinta si multa energie.

Avand timp pentru mine dimineata, toata ziua apoi am un alt ritm, mai bland: am timp sa ascult oamenii, sa privesc o floare pe langa care trec in drumul meu prin oras, sa observ mai mult din ce apare in viata mea, sa reactionez mai bine la evenimentele vietii. E mai multa liniste, calm si recunostinta, si in acelasi timp energie, concentrare si bucurie.

Voi cum va faceti ziua frumoasa?

Modelarea calitatii vietii – arta suprema

„Dimineata este momentul in care ma simt cel mai treaz si in care in fiinta mea mijesc zorii… Noi trebuie sa invatam din nou sa ne trezim si sa ramanem treji, nu cu ajutorul unor mijloace mecanice, ci prin amplificarea la infinit a asteptarii noastre de a ne trezi si de a nu ramane scufundati in somnul cel mai profund. Personal, nu cunosc nimic mai incurajator decat capacitatea incontestabila a omului de a-si eleva viata prin simplul sau efort constient. Nu este putin lucru sa pictezi un tablou, sa sculptezi o statuie sau sa creezi un alt obiect frumos, dar mi se pare mult mai grandios sa iti pictezi si sa iti sculptezi insasi atmosfera si mediul in care traiesti… Modelarea calitatii zilei – aceasta mi se pare arta suprema.” (Thoreau, „Walden”)

M-a inspirat foarte mult Thoreau cu cartea sa Walden. Aici, el descrie experimentul sau, cum a trait un an de zile retras in natura, asta se intampla prin anul 1854. Mi-a facut pofta, ca sa spun asa, sa ma duc si eu undeva, intr-o padure linistita, langa un izvor/lac, unde sa raman mai mult timp si sa ma bucur pur si simplu de faptul ca exist.  Prin anii 1850 era o alta atmosfera in lume, inca nu era aglomeratia si ritmul de azi. Iar ideile lui sunt actuale, chiar daca au trecut peste 150 de ani de cand a scris cartea.

Dincolo de vorbele frumoase, ce ar insemna „sa iti modelezi calitatea zilei”, concret? Eu cred ca in primul rand e necesara intentia, dorinta de a-ti face ziua, viata, mai frumoasa, mai buna, mai semnificativa, pentru tine, pentru altii.  Nu e nevoie de actiuni grandioase, sunt suficiente gesturi mici si atente.

Avem un corp, avem emotii,  avem minte si, in primul rand, avem in noi o scanteie de spirit, divinitatea din noi (e o clasificare simpla, exista si altele mai elaborate, deocamdata e suficienta asta).

Tu, cititorule, aminteste-ti ca semnificatia fiecarei zile din viata ta este data de calitatea fiecaruia dintre aceste domenii ale vietii tale. Exista metode, sfaturi despre cum sa iti pastrezi corpul sanatos si puternic, despre cum sa iti controlezi si s iti inalti emotiile, despre controlul gandurilor si puterea mintii, si despre cum sa reintri in legatura si sa faci viu sacrul din tine, cu acea parte uitata sau neglijata din inima ta. Depinde de fiecare daca si ce metode aplica, in fiecare domeniu. Si tot de fiecare depinde centrul de greutate pe care il da vietii lui, adica ce domeniu (dintre cele enumerate mai sus) predomina in viata lui.

Sunt multe de spus pe tema asta. Voi mai continua si alta data. Pentru moment, tu, cititorule, cum iti imbunatatesti calitatea vietii?

Sonetul XLIII – Elisabeth Browning

Cum te iubesc? Sa-ncerc o-nsiruire.
Adanc si larg si-nalt, atat cat poate
Atinge al meu suflet cand strabate
Spre gratie, spre tot, spre nesfarsire.
Si te iubesc cu zilnica iubire,
In pasnic fel, în zori, pe scapatate –
Si slobod, cum te lupti pentru dreptate,
Curat, asa cum fugi de lingusire.
Si te iubesc cu patima avuta
In vechi dureri si cu credinta care
Parea, cu sfinti copilaresti, pierduta.
Si te iubesc cu zambet, plans, suflare,
Cu viata mea! – si Domnul de-mi ajuta
Te voi iubi în moarte si mai tare.

Fa-ti timp pentru inima ta

De curand, am citit o carte care m-a impresionat foarte mult: „Un an la malul marii” de Joan Anderson. Pe scurt, povestea este cea a unei femei aflata la mijlocul vietii care pleaca un an departe de tot, inclusiv de sotul ei, pentru a se regasi. Cartea descrie poetic drumul ei in acest an. Autoarea trece printr-o trezire spirituala, realizand ca este „un unfinished woman”, eu as traduce prin „o femeie incompleta”. Deoarece copiii devenisera independenti, sotul pleca cu serviciul in cealalta parte a tarii, iar scopurile ei personale fusesera mereu date la o parte pana atunci, ea se hotaraste sa se mute intr-o casuta de vacanta la Cape Cod unde sa isi analizeze viata. Merge mult in natura unde a copilarit, se intalneste cu focile pe una din insulitele din apropiere, si chiar e pusa in situatia sa isi gaseasca de lucru pentru a plati reparatia boilerului si a se intretine. Invata multe lectii in acest an, iar ideea principala a cartii este: fa-ti timp pentru a afla cine esti (pe toate planurile: fizic, sufleteste, spiritual).

Ce ar insemna termenul „o femeie incompleta”? E cineva care s-a preocupat mereu doar de ceilalti sau cineva care a trait mereu dupa standardele si asteptarile celorlalti. O femeie care isi cunoaste prea putin propriile nevoi, pasiuni sau scopuri pentru ca e prinsa in valtoarea vietii si nu reuseste sa fie prezenta cu adevarat in viata ei. Ca urmare, se simte deconectata, incompleta, neimplinita, indiferent daca are, poate, o familie, casa si unul sau mai multe servicii.  Cu aceste emotii, apare constientizarea ca e timpul sa priveasca mai profund si sa descopere ce se afla in ea insasi. E timpul sa se intrebe: „Ce doreste inima mea? Ce parti din mine sunt ale mele cu adevarat?”

Ca femei, suntem nascute sa hranim.  Ne place sa avem grija de ceilalti. Dar uneori, in intensitatea experientelor, putem sa pierdem contactul cu propriile noastre nevoi si dorinte profunde. Deseori ne sacrificam, ne lasam pe ultimul plan, pentru ca ceilalti sa aiba viata pe care o viseaza. E o atitudine eroica, dar in timp ne epuizeaza, si ne trezim ca suntem slabite fizic, mental, emotional sau spiritual. Ne deconectam de sursa noastra de energie, bucuria care apare din inima noastra atunci cand ea este implinita.

Cartea asta m-a ajutat intr-o perioada din viata mea in care si eu aveam nevoie de clarificare.  Intr-adevar, uneori noi, femeile, facem totul pentru ceilalti, dar uitam de noi insine.  Ne separam de inima noastra si uitam sa radem, sa fim fericite, sa ne bucuram de viata.

De aceea, e necesar sa fim sincere cu noi insine si sa ne intrebam: Sunt fericita? Sunt sanatoasa? Sunt acolo unde vreau sa fiu in viata mea? Imi implinesc rolul pe care mi l-a dat Dumnezeu in viata asta? Sa avem o privire sincera, concreta asupra calitatii vietii noastre. E bine sa scriem pe hartie raspunsurile, nu doar sa le invartim in minte, pentru ca astfel suntem fortate sa infruntam realitatea vietii noastre si sa facem ceva in legatura cu asta.  Cunosc unele femei  care nici macar nu isi pun aceste intrebari, le evita, se iau cu treaba (copii, muraturi, etc), pentru ca le este greu sa infrunte raspunsurile evidente si sa ia masuri. E nevoie de curaj si hotarare de a-ti transforma viata in bine, iar aceasta infruntare este absolut necesara, mai devreme sau mai tarziu. Si mai bine sa o facem constient, din timp, decat sa fim nevoite sa vedem aceste raspunsuri in momente dificile (probleme in familie, o boala etc.)

Ca femei, observam mai usor nevoile celorlalti. Ne dam seama ce ii face fericiti sau ii intristeaza, cand cineva are nevoie sa planga sau sa fie alinat. Stim aceleași lucruri despre noi insine? Ce anume ne face fericite? Ce anume ne aduce pacea? Ce anume ne face rodnice? Faceti o lista cu lucrurile care va aduc cea mai mare bucurie si multumire. Apoi, intrebati-va cand ati facut aceste lucruri ultima oara. Au trecut saptamani? Ani? Sau nu le-ati facut niciodata?

Faceti-va timp pentru voi insiva, pentru a fi impreuna cu sufletul vostru, cu inima voastra. Ascultati-o cu atentie, in liniste. E nevoie de timp pentru a o auzi din nou, dupa ani de neglijare.  Insa efortul merita. Bucuria, frumusetea si pacea care radiaza de pe chipul unei femei ne spun ca viata ei este implinita, ca inima ei este ascultata, ca prin ea Dumnezeu zambeste celorlalti oameni.

Momente de trezire

Am avut in viata momente de intelegere, de claritate, in care am simtit ca ma trezesc, ca ies dintr-un somn adanc si vad lucrurile altfel. In astfel de momente, am inteles brusc ca viata mea nu e asa cum credeam eu sau nu se indreapta in directia in care eu credeam. Ca si cum as fi trait intr-un vis si m-am trezit dintr-o perioada traita inconstient.

Momentele de criza, dificile din viata au uneori acest efect. Ne scutura profund, ne trezesc. Tragediile personale, pierderea unei relatii, a cuiva drag sau a serviciului, o problema de sanatate bat la usa noastra. Oricare din acestea ne poate scoate din somnul nostru metaforic si ne trezim buimaci ca ne intrebam: „Ce a fost cu mine pana acum?”

Asemenea momente de trezire, de intelegere, de claritate, m-au ajutat sa inteleg, sa recunosc cateva adevaruri si principii fundamentale. Sustinuta de ele, am gasit ajutor si curaj pentru calatoria pe care am inceput-o: aceea de a trai intr-un mod mai constient, mai treaz. Sper sa va ajute si pe voi, cele care cititi acum.

1. Suntem responsabile pentru propriile noastre vieti

Acest principiu aduce cu el multe emotii contradictorii. Daca inteleg ca doar eu sunt responsabila pentru viata mea, cu inaltimile si prapastiile ei, pot sa apara teama si ingrijorarea. Ne putem trezi paralizate de gandul ca am putea face alegeri eronate sau am putea gresi. Din aceasta perspectiva, auto-responsabilitatea poate fi greu de acceptat. E un adevar ca multe dintre noi refuza sa cunoasca, sa inteleaga, pentru ca este mult mai usor sa dam vina pe altii; e mai simplu sa delegam responsabilitatea, in special pentru suferinta si suparare, sau pentru consecintele alegerilor neinspirate.

Pe de alta parte, acest principiu poate aduce usurare si o libertate noua. Daca e sa se realizeze ceva, depinde de mine! Exista o putere imensa in a sti ca ne putem alege modul in care gandim, simtim, ne comportam. Ne putem alege modul in care ne castigam existenta, cu cine ne asociem, si multe alte lucruri. Cand am deplina responsabilitate pentru viata mea, lumea e a mea, imi pot crea propria realitate.

2. Nu exista eşecuri sau drumuri gresite

Fiecare decizie pe care o luam ne aduce mai aproape de cine suntem noi cu adevarat. Fiecare alegere, pregatita atent sau luata in graba, ne invita sa privim mai profund la cine suntem noi. Prin alegerile noastre ne descoperim valorile, caracterul, punctele puternice si cele slabe. Ne descoperim talentele si inzestrarile. Din acest punct de vedere, nu exista cale gresita sau corecta de urmat. Fiecare drum ne poate duce catre o versiune mai completa a noastra insine.

Intrebati-va care a fost cea mai mare greseala pe care ati facut-o vreodata. Apoi intrebati-va ce ati invatat din acea experienta. Ati devenit o persoana mai buna trecand prin ea? Cat timp continuam sa reflectam asupra acestor experiente, fiind atente la tot ce ne pot invata, increderea si caracterul nostru continua sa se dezvolte. Greselile sunt pentru a invata.

3. Exista o imagine mai ampla, o ordine superioara in viata noastra

Daca viata iti da lamai, fa limonada. Nu intotdeauna stim de ce ni se dau anumite experiente sau provocari, dar realitatea este ca le primim. Daca putem sa acceptam ceea ce ni se da, putem face „o limonada” deosebita cu viata noastra. Sau putem continua sa ne plangem de greutati, sperand sa obtinem suc de portocale din lamai, si astfel sa ne blocam propria crestere. Cu adevarat, am primit lamai dintr-un anumit motiv. E recomandabil sa lucram cu ceea ce avem.

Ca fiinte umane, poate nu avem puterea de a vedea in viitor. Nu putem privi de sus la viata noastra, ca o pasare, ca sa observam unde va duce fiecare intorsatura si cotitura a vietii. E bine sa avem incredere. Incredere ca locul spre care mergem este cel mai bun pentru cresterea noastra. Incredere ca vom fi protejati de ajutoare pamantesti si ceresti. Si, cel mai important, sa avem incredere ca in viata noastra exista o Forta Superioara care ne ghideaza intotdeauna.

Am fost create pentru a fi fericite, pentru a trai bucuria. De noi depinde ce alegem: sa ne dormim inconstient viata sau sa deschidem larg ochii si sa intampinam rasaritul unei noi realitati cu recunostinta, bunavointa si speranta.

Suflet de femeie

De ce scriu pentru femei? Pentru ca sunt femeie si nimic din ce e feminin nu mi-e strain… (sau aproape tot).

E dificil uneori sa traiesti in aceasta epoca moderna, cu agitatia si ritmul ei trepidant, in acelasi timp sa urmezi o practica spirituala, sa ai o relatie de cuplu reusita si un serviciu bun. Se spune ca femeile au inca un serviciu acasa, in afara de serviciul platit. Cand sa mai ai timp si dispozitie pentru sufletul tau, cand ai atatea de facut?

De aceea mi-am propus sa scriu pentru femei, pentru ca stiu cum e sa fii aglomerata fizic si emotional cu tot felul de lucruri de rezolvat,  oameni dragi de ingrijit. Si totusi, se poate sa iti faci un ragaz pentru sufletul tau, pentru tine insati. Se poate sa te opresti din cand in cand sa mirosi trandafirii, sa privesti stelele, sa asculti linistea, sa iti simti viata plina, implinita si implinitoare. Sa stii in adancul sufletului ca nu iti tradezi menirea.

De aceea scriu aici, pentru acele femei care cauta si ele. Nu sunt singure si chiar simpul fapt de a sti ca undeva exista un loc unde pot gasi ganduri frumoase sau pe cineva care sa le asculte sau care sa le dea o vorba buna e de mare ajutor. Nu e intotdeauna usor, dar nimic nu se compara cu linistea si pacea pe care le simti in inima ta cand stii ca Dumnezeu nu te-a uitat si nici tu pe El.

Bineinteles,  ce scriu aici e valabil pentru orice om, femeie sau barbat. Mie imi este mai usor sa ma adresez femeilor, pe care le invit sa mergem impreuna pe acest drum al (re)descoperirii frumusetii, stralucirii si sacralitatii fiintelor noastre, a inimilor noastre, a vietilor noastre, fiecare in modul si in ritmul propriu. Pentru ca viata e atat de frumoasa! Exista dificultati, nimeni nu scapa de ele, insa chiar si ele au rolul si menirea lor. Curaj si incredere, se poate sa traim frumos si adevarat!

Fii femeia care ai fost menita sa fii

Indiferent daca ai 20 sau 60 de ani, daca esti casnica sau femeie de afaceri, slaba sau mai plinuta, singura sau casatorita, vaduva sau divortata, blonda sau bruneta, doresti sa traiesti viaţa vibranta, plina de semnificaţie şi de bucurie pe care simti, din adancul sufletului tau, ca o meriti.

Fiecare femeie are nevoie sa isi gaseasca propria ei cale pentru a-si exprima si manifesta unicitatea in lume.  Fiecare femeie cauta (constient sau nu) o cale spirituala personala prin care sa intre in legatura cu esenta ei profunda, autentica, sa si-o aminteasca, sa se trezeasca fata de ea, esenta care ii da putere si o inspira sa traiasca din plin calitatile inimii feminine: compasiune, bunatate, blandete, sensibilitate, iubire neconditionata, manifestare creatoare…

Pentru o femeie, practica spirituala apare şi e ghidata de cunoaşterea ei interioara. Intenţia unei practici spirituale nu este aceea de a schimba ceva din tine, ci de a readuce aminte şi de a reaprinde legatura divina cu tine insaţi, creand spaţiul şi susţinerea pentru a auzi şi a urma glasul tău interior autentic.

E timpul sa reiei legatura cu tine insaţi, sa-ţi analizezi starea vieţii, sa iţi pui intrebari importante, sa te odihneşti si sa reamintesti menirea inimii tale, a vietii tale.

Ce inseamna sa fii o femeie constienta, treaza spiritual, in lumea de azi?

Inseamna sa traiesti adevarul a ceea ce eşti. Iar acest adevar este: suntem fiinţe radiante, nascute din Spirit. Esenţa noastra este spirituala şi astfel, avem toate calitaţile pe care le atribuim Divinitaţii. Calitaţi precum pace, bucurie, bunatate, recunoştinţa, incredere, curaj, frumusete, iubire, adevar, compasiune, rabdare…

In general, multe femei considera ca aceste virtuţi trebuie sa fie cautate in exterior, dobandite prin tehnici spirituale, şi apoi incorporate cat mai bine in viaţa noastra. Dar toate aceste calitaţi sunt (mai mult sau mai puţin) latente in noi. Trebuie doar sa le recunoaştem prezenţa şi sa le veghem creşterea. Facem asta prin largirea percepţiilor noastre, prin deschiderea minţii pentru a vedea posibilitaţile care ni se ofera. Ne deschidem inima catre noi insine si catre ceilalti.

O femeie constienta, treaza spiritual are o minte limpede si deschisa, o inima iubitoare si inteleapta, si traieste in pace si blandete cu ea insasi si cu ceilalti.

Va doresc voua, tuturor femeilor care cititi aceste cuvinte, sa va gasiti calea personala pentru a va trezi spiritual, pentru a fi constiente, si pentru a ramane asa mereu. Va invit sa traiti cu adevarat in inima voastra, sa aveti grija de voi (trup, minte, suflet si spirit) si sa traiti intr-un nou mod, vibrant, sacru, deplin viu.

Petunia curajoasa

In centrul orasului, o petunie mica mi-a atras atentia. Era inconjurata complet de asfalt, la baza unei cladiri vechi, in partea de nord, fara sa vada soarele, cu radacina ascunsa intre burlan si perete. Ma si mir cum s-a putut aduna acolo o mana de praf pentru ca samanta curajoasa sa prinda radacina.  Avea o singura floare, mandra si deschisa. Pura si simpla.

Deasupra ei, doua etaje pline de muscate curgătoare, zglobii, isi scuturau petalele, umpland trotuarul cu scantei rosii. Nici nu aveau cum sa observe petunia frumoasa si smerita.  Privirea  mea a fost intai atrasa de bogatia rosie si vesela de deasupra. Si eu, abia am observat floarea mica, ascunsa langa burlan.

M-a impresionat perseverenta si curajul ei de a nu se da batuta, desi nu vedea direct soarele, desi avea putin praf la radacina si nu pamant, desi era singura.

Daca o simpla petunie a putut supravietui si inflori in conditii atat de vitrege si a adus bucurie cuiva (adica mie) prin simpla ei prezenta , un om, care e mult mai mult decat o petunie, de ce nu ar putea?

Seminar Tantra Shastra 2 – Tara

Tara – Intelepciunea Compasiunii Divine.

In cele trei zile ale seminarului care a avut loc la Centrul de Yoga si Meditatie Kamala, am inteles ca a aduce speranta si credinta in Dumnezeu este cel mai mare ajutor pe care il putem aduce unui om aflat in suferinta (concreta, materiala sau sufleteasca, spirituala).  A retrezi un om catre sacrul din viata lui, catre frumusetea din inima lui, a-i da incredere ca are puterea de a trece peste toate obstacolele si incercarile vietii e o minune, e cel mai frumos dar. Bineinteles, a-i da o mana de ajutor concret poate sa fie salvator la un moment dat, dar asta nu e totul, se poate sa ii daruim mai mult. Chiar Inima noastra, Inima tuturor.

Acesta e filmul de prezentare a pregatirii yantrei vii a Tarei.

Iar acesta e filmul de prezentare a seminarului.

Bucurati-va si voi cu mine, vazand aceste imagini frumoase.

Cerul senin din sufletele noastre

Lucrez la o carte despre non-dualitate. Am ascultat, am citit, am meditat de-a lungul timpului asupra acestor notiuni, iar acum, citind aceasta noua carte, am avut o strafulgerare de intelegere. Celor care pun diferite intrebari legate de practica spirituala, autorul le raspunde si se se reintoarce mereu la reamintirea esentei tuturor: prezenta-constienta cum o numeste el, acea stare constienta de a fi care nu e separata niciodata de propria ta fiinta. Nu poti sa spui ca nu existi, stii mereu ca existi, si de aici apar raspunsurile la toate problemele, situatiile vietii. De fapt, toate coexista simultan, nu se exclud:  tu existi, gandurile, probleme exista, si in acelasi timp ele nu tulbura cu nimic existenta ta adevarata.

Am citit cartea, am terminat-o, am lasat-o deoparte. Iar dupa cateva zile, am (re)descoperit ca aveam in mine o noua stare: simteam mereu ca am in mine un cer senin, imaculat, profund, pur, plin de pace, care nu este tulburat de nimic, desi am ganduri, trec prin situatii diverse, etc.  Acea stare de a fi mereu, dincolo de nori, de ploaie, de soare sau stele, metaforic vorbind, e cerul imens, tacut si linistit.  Asa sunt eu, asa sunt toti oamenii, asa e tot ce traieste, tot ce exista, totul are in fundal acest infinit indescriptibil, un cer de pace, liniste si firesc.

Ce bine ar fi daca am reusi sa simtim cu totii, mereu, acest cer senin din sufletele noastre, de dincolo de sufletele noastre, sa vedem si cerul senin din oamenii din jur, din cei dragi, din cei necunoscuti, din cei care au nevoie de mangaierea noastra, sa le aratam si lor ca au si ei acest cer senin in inima. Cer senin, atotcuprinzator, atatpatrunzator, care ramane mereu senin, neatins de nori.

Dumnezeu in Natura

O poezie despre trairea sacrului in natura. Voi incerca si o traducere, dar acum impresia e prea puternica pentru a lasa poezia sa treaca.

Cand merg in natura, e ca si cum as intra intr-o biserica. Acolo, in Natura, mi-e mai usor sa regasesc frumusetea, simplitatea, linistea si pacea. Chiar si pe timp de furtuna, sau ascultand vijelia intr-o padure, eu aud tot linistea ei.

Si ma inchin in suflet.

The Moor

by R. S. Thomas (1913 – 2000, Welsh poet and clergyman)

It was like a church to me.
I entered it on soft foot,
Breath held like a cap in the hand.
It was quiet.
What God was there made himself felt,
Not listened to, in clean colours
That brought a moistening of the eye,
In movement of the wind over grass.

There were no prayers said. But stillness
Of the heart’s passions – that was praise
Enough; and the mind’s cession
Of its kingdom. I walked on,
Simple and poor, while the air crumbled
And broke on me generously as bread.

(www.poetry-chaikhana.com)

Asta imi aduce aminte de o povestire, nu stiu a cui, dupa stil pare a lui Coelho.

Semnele lui Dumnezeu

Un batran arab incult obisnuia sa se roage cu o asemenea fervoare in fiecare noapte, incat proprietarul cel bogat al caravanei se hotari sa-l cheme la el pentru a discuta.

“De ce te rogi cu o asemenea devotiune? Cum stii tu ca Dumnezeu exista, cand tu nici nu stii sa citesti?”.

“Stiu, domnule. Pot citi tot ceea ce Marele Tata Ceresc scrie”.

“Dar cum?”.

Umilul servitor explica.

“Cand primiti o scrisoare de la cineva de departe, cum recunoasteti scriitorul ei?”

“Dupa scris.”

“Cand primiti o bijuterie, cum stiti din ce e facuta?”

“Dupa marca bijutierului.”

“Cand auziti animalele mergand pe langa cort, cum stiti de a fost o oaie sau un cal?”

“Dupa pasi”, raspune proprietarul, uimit de toate aceste intrebari.

Batranul il invita sa vina afara cu el si-i arata cerul.

“Nici unul din aceste lucruri scrise acolo, sau desertul care se intinde aici jos, n-au putut fi facute sau scrise de mana omului”.

Idealurile aspirantului spiritual care este implicat in lume

Scopul vietii tale nu este sa castigi bani, ci sa fii in serviciul lui Dumnezeu.

Exista printre oamenii care traiesc in mijlocul societatii, aspiranti la spiritualitate care Il cauta pe Dumnezeu. Ei formeaza o categorie aparte. Intreaga lor fiinta este consacrata lui Dumnezeu, dar in acelasi timp ei nu neaga aceasta lume. In Ramayana se spune ca Ravana era un astfel de om. El isi dorea fericirea aici, dar avea si o aspiratie autentica catre Dumnezeu. El a imbratisat incantatoarele fiice ale deva-silor (zeitati) si a atins chiar nivelul Realizarii Supreme. In scrierile tantrice secrete se spune ca inteleptii nu resping bucuriile acestei lumi, transcenzand insa acest nivel prin cunoastere si intelegere si ajungand astfel la Adevarul Ultim.

Traiti in mijlocul lumii, dar fara a apartine lumii.

Capul de familie ideal renunta interior la lume, altfel spus, el daruieste fructele muncii sale, plin de iubire lui Dumnezeu. Aceasta este invatatura fundamentala a Bhagavad-Gitei: „Omul nu Il iubeste decat pe Dumnezeu. El renunta la tot din dragoste fata de Dumnezeu”.

Nu este nici un rau ca un sadhaka (aspirant spiritual) sa traiasca in lume, dar el va trebui sa nu permita lumii sa „intre” in el, atasandu-se posesiv de aceasta.

Este putin important ca traiti in mijlocul familiei sau al lumii, atat timp cat spiritul vostru ramane fixat in Dumnezeu. Indepliniti-va datoriile in aceasta lume cu o mana, iar cu cealalta atingeti mereu picioarele lui Dumnezeu. Cand v-ati indeplinit datoriile, puneti cu amandoua mainile picioarele Sale deasupra inimii voastre.

Nu are mare importanta faptul ca traiti sau nu o viata de familie. Indepliniti-va intotdeauna indatoririle fara atasament, fixandu-va continuu spiritul in Dumnezeu. Fiti asemanatori acelor oameni care au un cutit infipt in spate si care, totusi, vegheaza asupra treburilor lor continuand sa traiasca in aceasta lume si sa vorbeasca cu prietenii, dar ramanand tot timpul constienti de durerea pe care o suporta.

M. l-a intrebat intr-o zi pe Sri Ramakrishna: „Cum trebuie sa traim in lume, atunci cand suntem capi de familie?” El i-a raspuns: „Indepliniti-va toate indatoririle voastre avand sufletul fixat in mod constant asupra lui Dumnezeu. Cat despre parintii, sotia si copiii vostri, serviti-i ca pe voi insiva, dar fiti constienti, in adancul inimii voastre, ca in realitate ei nu va apartin.”

Va puteti desfasura munca in aceasta lume, dar aveti mare grija sa aveti mereu gandurile voastre inchinate lui Dumnezeu.

Ce rau exista in a locui in lume? Pastrati-va doar gandirea fixata asupra lui Dumnezeu.

Acela care are viveka (discernamant) si vairagya (renuntare, nonatasament) si in plus dragoste pentru Dumnezeu, poate trai chiar si in mijlocul lumii.

Chiar si capii de familie pot ajunge sa Il vada pe Dumnezeu. Pentru oamenii acestei lumi ar insemna un bine infinit daca ar putea petrece in solitudine, macar trei zile consecutiv, aspirand sa-L vada si sa IL realizeze pe Dumnezeu.

Daca doriti sa traiti fara atasament in aceasta lume, trebuie mai intai, pentru un anumit timp, sa practicati devotiunea in solitudine: un an sau sase luni sau o luna, ori minimum doisprezece zile. In timpul acestei perioade de reculegere, meditati constant asupra lui Dumnezeu. Rugati-L sa va acorde Iubirea Divina. Concentrati-va spiritul asupra ideii ca nimic din aceasta lume nu este in realitate al vostru, ca ceea ce considerati ca fiind al vostru va va fi luat intr-o zi sau alta. Singur Dumnezeu va apartine. El este pentru voi Intregul, Totul in tot. Singura voastra preocupare trebuie sa fie cum sa ajungeti la El.

Acul magnetic al unei busole va indica intotdeauna nordul si astfel se va cunoaste directia pe care o are vasul. Din aceasta cauza vapoarele nu se ratacesc niciodata. Daca inima omului este intotdeauna indreptata catre Dumnezeu, vor fi evitate toate pericolele.

Omul care, traind in mijlocul tentatiilor acestei lumi, poate sa-si disciplineze spiritul prin exercitii spirituale, este un adevarat erou. El poate sa priveasca in orice directie, chiar si purtand o povara incarcata pe crestetul sau. In acelasi mod, omul perfect al carui mental este in intregime disciplinat are in mod constant privirea fixata asupra lui Dumnezeu, chiar si atunci cand este angrenat in greutatile treburilor sale lumesti.

Sa-ti risipesti fortele in aceasta lume nu conduce la nimic bun. Pentru un om care traieste in mijlocul societatii, renuntarea la lume trebuie sa fie interioara si nu exterioara.

Este privilegiat omul in fiinta caruia mintea si inima sunt intr-o deplina armonie superioara. El se va comporta exact asa cum este bine atat pentru el, cat si pentru ceilalti, in orice situatie; el are pentru Dumnezeu o credinta si o iubire sincera si comportarea sa fata de ceilalti nu lasa nimic de dorit. Angajat in tranzactiile curente, el se va comporta ca un perfect om de afaceri; in compania savantilor el isi va folosi cunostintele si va dovedi in discutii o putere deosebita de rationament. El va fi afectuos fata de parintii sai, iubitor si cald cu fratii si prietenii sai, bun si plin de simpatie cu vecinii, fiind tot timpul gata sa le vina in ajutor. In ochii sotiei sale, el este Domnul si Stapanul Iubirii. Un astfel de om este cu adevarat perfect.

(din Invataturile marelui yoghin Ramakrisna, ed. Kamala)

Soare tanar

In fiecare dimineata, daca nu e innorat, soarele ma trezeste inaltandu-se in tacere de dupa deal.  Uneori ma trezesc inaintea lui si il astept in liniste sa apara la intalnire. Nu e nevoie de cuvinte. Doar pasarile imi canta bucuria si linistea pe care le simt in mangaierea proaspata a diminetii.

Buna dimineata, soare!

Buna dimineata, bucurie!

Buna dimineata, frumusete!

Jurnal de meditatie

Periodic, de cateva ori pe an, timp de cateva zile, ma retrag si practic intens meditatia. Iata cateva ganduri notate in aceste perioade.

–––-

Fiecare moment din viata mea este cel mai bun si mai favorabil moment  pentru mine. Fiecare situatie, dificila sau nu, este un cadou de la Dumnezeu, prin care El imi arata ca ma iubeste, ca sunt copilul lui drag si imi da ocazia sa ma depasesc si sa ajung la El. Fiecare moment, fiecare situatie, fiecare om pe care il intalnesc este o ocazie de a-l intalni pe Dumnezeu. Asta inseamna de fapt sa fiu impacata cu mine, sa ma accept: sa nu vreau sa fiu altceva decat sunt exact aici si acum. Sa am totala, absoluta incredere in grija pe care Dumnezeu mi-o poarta, sa nu ma agit inutil pentru ca stiu ca toate se petrec dupa voia Lui. Sa privesc tot ce ma inconjoara ca pe o minune a lui Dumnezeu – oameni, lucruri, evenimente.

––––

Doamne, invata-ma sa te iubesc in tot ceea ce fac, pur si simplu pentru miracolul de a fi in viata, de a Te cauta!

–––

Nu pot sa Te caut doar prin meditatie, Doamne! Mi-ai daruit cateva momente in care am intrezarit splendoarea si maretia luminii Tale. Te rog, Doamne, invata-ma sa Te caut in ochii celor din jur, sa Te caut in ajutorul dat celorlalti, sa Te caut si sa ma bucur ca Te caut.

––––

Sa am mereu gandul „agatat” in inima, orice as face, chiar daca vorbesc sau dorm. Sa am mereu constiinta trairii in inima lui Dumnezeu. Sa ma intreb mereu: acum Il simt? Pot sa il gasesc chiar si in situatia asta neplacuta? Ce imi spune prin vorbele celui din fata mea? Sa il recunosc in privirile oamenilor, in frumusetea copiilor, intr-o floare, intr-un joc.

––

Simt nevoia de control in meditatie. Nu e o peltea somnoroasa si visatoare, dupa care raman pe dinafara lumii, ci un proces controlat, lucid, dupa care ma integrez mai bine in lume si aduc cu forta si incredere dorul din inima.

––-

Doamne, cata frumusete! Dupa mai multe zile de stat in casa, practicand meditatie, am iesit afara, iar frumusetea mi-a taiat rasuflarea! Atatea culori, copacii, frunzele, iarba, apa, fluturii, aerul, totul era atat de frumos!

Am ramas atatea zile in casa, incercand sa meditez, sa ma apropii de Dumnezeu in interiorul cel mai adanc al inimii mele, dar azi, cand am iesit la soare, parca s-a rupt un zagaz in inima si am plans: tot aici imi este mai usor sa te gasesc, Dumnezeu al frumusetii! priveam totul cu atata minunare, totul era atat de proaspat si viu!

Si m-am dus sa continui meditatia. In camera. Pentru ca Dumnezeu e dincolo de frumos si urat…

––-

Meditatie: Azi m-am interiorizat foarte repede si nu am mai avut probleme cu bataile intense ale inimii. Brusc, mi-am dat seama de lumina din inima. Era ca flacara unei lumanari, alba, fara sa palpaie sau sa isi modifice dimensiunea, ca o lumanare concreta. Era acolo, pur si simplu. In acele momente, totul devine foarte simplu. Ca si cum nu am ce sa descriu, pentru ca asa sunt. Este liniste,  lumina si mintea tace – minunare. Respiratia este foarte, foarte lenta, usoara, imi simt corpul si stiu ce se petrece in jur, dar senzatiile nu ajung pana la mine. Stare de gol, un gol plin, viu, plin de lumina si frumusete. Si abia astept sa ajung din nou acolo.

–––

Meditatie: un abur usor, delicat si viu, care imi umple pieptul. Este foarte fin şi totusi se deschide spre universuri intregi. Senzatie de spatiu infinit in inima si, pornind de aici, peste tot. Lumina si bucuria tacuta imensa de aici ma cheama, ma atrage mereu.

E mai usor de meditat imediat dupa trezire, dimineata. Mintea e mai linistita si suflurile la fel.

Fericirea de a fi, de a face ceea ce este necesar. Fericire.

Fericire calma, profunda, in sine. Spatiu luminos, ca un ou diafan, in zona pieptului. Dorinta de a fi mereu fericita, indiferent de situatiile vietii.

–-

Aseara si azi dimineata am trait mai intens sentimentul mortii, cu gandul ca, dupa ce mor, nici mancarea, nici hainele care imi plac, nici iubitul, nimic nu iau cu mine. Doar ce am in suflet. Si m-am gandit: eu ce am trezit in suflet? Am devenit mai buna, mai intelegatoare? Am ajutat pe cineva cu adevarat? Sa se apropie de Dumnezeu? Am iubit mai mult, mai profund? Am fost mai fericita? Cu ce plec din viata asta? Doamne, nu am timp sa pierd, sa irosesc. Si nu am nimic de pierdut iubindu-te cutoata inima mea. Ajuta-ma sa inteleg cum sa te servesc mai bine, ajuta-ma sa devin servitorul tau. Doamne, faca-se voia ta prin mine. Invata-ma sa simt care este voia ta si descuie-mi inima si mintea ca sa nu ma opun prosteste ei. Invata-ma, Doamne, sa fiu fericita, lasandu-ma complet in mainile Tale.

––––

Dorinta de a-l respira pe Dumnezeu in piept, de a-l absorbi astfel.

Apar stari de extaz si ce fac cu ele? Sunt ceva din afara mea, vin si pleaca. Cum sa intru constienta in asemenea stari? Sunt atat de diferite de viata obisnuita, incat nici nu stiu de unde sa le apuc, ce sa fac cu ele, cum sa le traiesc mereu.

–––

O sclipire atat de subtila si de rafinata si de tacuta si de plina si de vie! Ca o imensa pestere plina si rasunatoare, luminoasa si intima si vie. Acum inteleg ce inseamna sa duci in inima: sa asezi in acest spatiu, in aceasta pestera vie starile tale, care isi vor arata atunci adevarata lor semnificatie, comparativ cu eternitatea, fericirea si imensitatea acestui loc sfant.

Interiorizare ca un abandon, ca o moarte, mi-a fost chiar teama sa nu cad de pe scaun, sa nu lesin. Totul este vibratia aceleiasi Constiinte vii, luminoasa prin ea insasi: sunetele, aerul, gandurile, emotiile, tot universul este plin de aceasta vibratie tacuta si melodioasa, plina de viata. Am simtit ca ma topesc in scaun, scaunul in podea, in aerul din jur si m-am speriat, parca dispaream. Apoi m-am simtit una cu cei din jur, cu aerul, cu peretii, cu natura, aceeasi vibratie tacuta, intensa, patrunzatoare. Mi-am amintit de tehnica in care punem in fata eternitatii orice emotie avem, pentru a vedea adevarata ei valoare.  Emotia intensa a iubirii, a chemarii Lui, pusa in fata eternitatii, nu o puteam linisti, tot iubire era.

––––––

Meditatie. Dupa aproape doua ore de haos mental si greutate in potolirea batailor intense ale inimii, am facut Prarthanasana. Atunci s-a produs declicul: centrarea in inima a aparut spontan si m-a invaluit lumina vie, blanda. Izvora din inima mea si ma patrundea cu totul, era aproape concreta. Am deschis ochii, iar aerul era foarte, foarte luminos. Atunci am inteles cum sa fac pentru a ajunge mai usor şi mai repede la lumina din inima mea. E un mecanism care se invata. Am inteles cum se trece gradat de la lumea obisnuita la constiinta unicitatii: se invata, fiecare etapa se reia pana cand devine cu totul a ta. Am simtit ca stiu drumul, stiu unde trebuie sa ajung, sa practic cu rabdare, perseverenta, incredere si iubire. Mi-a fost teama ca voi uita. Chemarea luminii e atat de intensa. E ca o voce, cea mai delicata, mai suava si mai rafinata soapta, care ma atrage foarte mult. In mod special, am deschis ochii, m-am miscat si apoi am incercat din nou sa ajung acolo. Si am reusit. Eram complet relaxata, imi simteam corpul si fata radiind si in acelasi timp parca eram in alta lume. M-am gandit la moarte si m-a cuprins rasul. Cum sa mori? Este atat de fireasca unirea cu lumina cea vie, atat de simpla, incat m-am mirat ca facem eforturi să ajungem la ea. Suntem lumina, suntem liberi, suntem nemuritori si suntem Unul!

––––––-

Traiesc o senzatie ciudata. Ma simt in lume ca intr-un ou care vibreaza, si am senzatia ca ceea ce vad si simt in jurul meu se poate transforma in ceva ce acum nu se vede. Presimt ceva minunat in spatele tuturor lucrurilor pe care le vad, a gandurilor, a senzatiilor pe care le am. Simt ca, daca as intinde mana spre ceva, este posibil ca mana mea sa treaca prin acel ceva, simt ce este posibil sa ating norii cu pielea, cu interiorul respiratiei. Ca si cum ceea ce este in imediata mea vecinatate (10 cm) este relativ sigur, dar ceea ce e mai departe nu sunt sigura ca este ceea ce pare. Senzatie de irealitate, de vis, ca urmeaza sa deschid ochii si sa ma trezesc in clipa urmatoare si sa Vad cu adevarat.

––––––

Imi simt corpul sfant si orice imi vine in minte, emotiile, supararea sau fericirea, le vad ca fiind daruri pentru El, pentru Dumnezeu. Respir pentru El, care este in inima mea, mananc pentru El, daruindu-i astfel energie, este mereu cu mine, in mine, este chiar Eu insami.

Vasile Voiculescu despre iubire si Dumnezeu

“Locul inimii noastre? Cine-l stie? Cati il cer?

Vartejul cugetelor nu-i chip sa ne poarte…

Locul inimii noastre salasluieste in cer

Si-n el lumina lina a Celui far-de moarte.

Domne, spre locul: inimii noastre? Inimii Tale? Indrepteaza

Pasii rugaciunii obosita de cale

Acolo unde deodata mintea se desteapta treaza,

In amiaza Eternitatii Tale”

(“Calatorie spre locul inimii”)

“Ca nu spre faradelegi Eu insumi v-am zamislit

Nici pentru minciuna nu v-am dat sufletul Meu,

Zice Domnul,

Ci ca lumea s-o impartasesc cu Frumusetea,

Cu Bunatatea sa o mangai,

Si spre voi in lumina Mea sadindu-va,

Cu Iubirea sa o incununez.”

(“Asa zice Domnul”)

”Soarele divin a navalit inlauntrul  meu si odata cu el intreaga lume umplandu-mi sufletul de caldura, de slava si de lumina”


“Iubirea mea, o Doamne, s-a concentrat in Tine

Si iata-i mult mai multa acum ca la inceput”

(“In crestere”)

“Tu ramai miezul inimii mele Iisuse, samburele viu ce-mi incoltesti eterna viata”


“Ma-nsel eu insumi slove insirand,

Pe cerul de hartie, Tie stele,

Stiind ca in orice clipa, rand cu rand,

Tu, Doamne, Ma citesti pe mine,  nu pe ele”


“Eu nu mai sunt stapan pe condei si nici pe mine, m-am daruit intrutotul lui Dumnezeu”

“Un vultur are cuib in mine

Il simt cum falfaie mereu

Si vulturul precum stiti bine

E pasarea lui Dumnezeu.”

Aducerea aminte de Dumnezeu este rugaciune

Cel ce iubeste pe Domnul isi aduce aminte pururea de El, caci aducerea aminte de Dumnezeu este rugaciune.

Lucrul cel mai pretios pe lume este sa cunoastem pe Dumnezeu si sa intelegem, macar in parte, voia Lui. Cum sa stim daca traim dupa voia lui Dumnezeu? Iata un semn: daca lipsa unui lucru ne intristeaza, daca sufletele noastre ne par prea grele, inseamna ca nu ne-am predat in intregime voii lui Dumnezeu, chiar daca ni se pare ca vietuim dupa voia Lui.

Cea mai buna biserica a lui Dumnezeu este sufletul. Pentru cel ce se roaga in sufletul lui, lumea intreaga devine o biserica, dar lucrul acesta nu e dat tuturor.

Harul lui Dumnezeu da putere de a iubi pe Cel Iubit, sufletul e neincetat atras spre rugaciune si nu poate uita pe Domnul, nici o clipa.

Sufletul traieste multa vreme pe pamant si iubeste frumusetea pamantului, cerul si soarele, marea si raurile, padurile si campiile. Dar, o data ce a cunoscut pe Domnul, nu mai doreste sa vada nimic pamantesc.

Am vazut imparati ai pamantului in slava lor si am pretuit acest lucru. Dar cand sufletul a cunoscut pe Dumnezeu, socoteste nimic toata slava imparatilor; el doreste neincetat pe Domnul si, nesaturat, zi si noapte, nazuieste sa vada pe Cel Nevazut, sa cuprinda pe Cel Necuprins.

Milostive Doamne, lumineaza popoarele pamantului, ca sa Te cunoasca si sa stie cum ne iubesti. Doamne, fa cunoscute tuturor oamenilor iubirea Ta si dulceata Duhului Sfant, ca ei sa uite durerea pamantului, sa paraseasca tot raul, sa se alipeasca de Tine cu iubire si sa poata trai in pace, implinind Sfanta Ta voie spre Slava Ta!

(din scrierile Sfantului Siluan Atonitul)

Traieste viata la varf!

Aceste momente apar atunci cand facem dragoste, cand ne privim copilul dormind, cand contemplam o minunata opera de arta, cand simtim nasterea unei idei noi, in toate momentele de autorealizare, implinire, iluminare, pace si bucurie. Acestea sunt clipe in care procesele noastre mentale se restructureaza pe un nivel superior, care ne permite sa percepem lumea si experientele noastre intr-un mod nou. In cartea sa, “Intre plictiseala si anxietate”, cercetatorul Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago a studiat aceste experiente, numite de psihologul Abraham Maslow “experiente la varf”.

Cautam inaltimile

O caracteristica a experimentelor de varf este senzatia de bine si de fericire. Ne simtim atat de bine incat multi dintre noi si-ar dori sa aiba experiente la varf cat mai frecvent posibil. O mare parte din energia si timpul nostru este afectata unor incercari confuze sau prost directionate de a avea experiente la varf – prin sex, droguri, bani, prestigiu, putere.

Dar experientele la varf nu sunt usor de obtinut. De-a lungul istoriei au existat numeroase metode si tehnici (mai mult sau mai putin inspirate) care sa permita omului sa traiasca asemenea clipe, dar unele dintre ele, pornind de la  o idee de baza gresita, au generat si efecte negative.

Disciplina interioara stricta si practica spirituala ardenta si indelungata sunt absolut necesare pentru a atinge succesul in aceasta cautare interioara. Dar in societatea actuala, sceptica si agitata, numerosi cautatori doresc sa o ia pe scurtatura. Aceste scurtaturi, mergand de la materialismul lacom pana la ocultismul indiferent, ii lasa pe cautatori nesatisfacuti, chiar mai dornici de a avea experiente la varf, decat erau atunci cand au pornit la drum. In final apare lipsa de incredere in existenta acestor experiente si a starilor spirituale inalte, o sarcastica respingere a unor astfel de nivele de dezvoltare mentala, considerate simple autoiluzionari.

Suntem alpinistii sufletelor noastre

Pot oare oamenii sa se ridice singuri catre o ordine interioara mai inalta si chiar sa isi induca la vointa  experiente autentice de varf? Raspunsul apare cand aflam in ce constau componentele placute ale nivelului de varf, iar o data aceste elemente cunoscute, am putea fi capabili sa ne inducem astfel de experiente (sau stari placute) creand componentele necesare.

Unul dintre oamenii de stiinta care a realizat aceasta este Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago. El a concluzionat ca astfel de experiente sunt in mod intrinsec satisfacatoare, cu alte cuvinte le cautam nu pentru o recompensa externa, “nu ca o compensare pentru o dorinta trecuta, nu ca o pregatire pentru necesitatile viitoare, ci ca un proces in desfasurare sau care  ne aduce experiente pline de satisfactii in prezent”.

Pentru a studia acest comportament intrinsec satisfacator, Crikszentmihalyi a studiat comportamentul jucatorilor de sah, al alpinistilor, chirurgilor si al altor oameni care actionau nu pentru o recompensa exterioara, ci pur si simplu din pasiune. El a descoperit ca similaritatea marcanta a tuturor acestor activitati este ca “toate confera practicantilor un sens al descoperirii, al explorarii, al solutionarii problemelor – cu alte cuvinte, un sentiment al noutatii si transformarii”. Rezultatul acestor activitati este nesigur (ca si cum ai explora un “loc misterios”), dar “cel care actioneaza este potential capabil sa le controleze.”

Csikszentmihaly a observat ca acesti oameni isi descriu experientele utilizand aceleasi cuvinte: flux, curgere, unitate, expansiune, armonie. Multi oameni experimenteaza aceasta stare exceptionala in activitati creatoare, in iubire si in timpul experientelor religioase sau mistice. “Unii oameni experimenteaza stari interioare remarcabile, care sunt atat de placute si de puternice, incat ei isi doresc uneori sa paraseasca viata confortabila si sa se dedice cautarii acestor stari.”

Intre plictiseala si anxietate

Pentru a defini mai departe aceasta placuta stare interioara de fluidificare, Csikszentmihalyi a plasat toate activitatile umane pe o scala de schimbare treptata a activitatii. La unul dintre capetele scalei sunt activitatile care nu prezinta nici un fel de transformari sau provocari. La celalalt capat al scalei sunt activitati care sunt atat de schimbatoare sau dificil de realizat incat devin chiar imposibile pentru persoanele angajate in acele activitati. Un exemplu de activitate de primul tip poate fi asteptarea la o coada foarte lunga si care se deplaseaza foarte incet. Un exemplu de al doilea tip poate consta in (in functie de tipologie) a escalada un munte foarte inalt, a da examen dintr-un curs foarte abstract, sau a incarca arma unui dusman.

La un capat al scalei este plictiseala; la celalalt, anxietatea. De aici si titlul cartii doctorului Csikszentmihalyi: “Intre plicti­seala si anxietate”. Pentru o activitate care sa produca aceasta stare de fluidificare si unitate, trebuie sa existe o egalitate intre dificultatea unei provocari si capacitatea de a o depasi. O persoana al carei record la maraton este de patru ore va primi acelasi influx energetic alergand in 3h si 50 min. ca si un campion mondial care ar alerga acelasi traseu in 2h si 9min. Ambii intalnesc provocari si sunt capabili sa le invinga.

Daca omul primeste un influx energetic insuficient (ceea ce corespunde in termenii lui Csikszentmihalyi, plictiselii), ea inceteaza sa creasca si se deterioreaza. Dar daca fluxul energetic prin structura umana este prea mare, fluctuatiile devin prea violente pentru a fi absorbite sau atenuate si structura este destabilizata (ceea ce Csikszentmihalyi numeste anxietate). Intre aceste doua extreme exista o variatie a influxului energetic suficienta pentru a modifica structura si a-i induce schimbari. Intr-un mediu imbogatit cu diversi stimuli, fluxul de energie si materie este suficient pentru a genera in structura noastra mentala si psihica o continua deschidere  catre o ordine mai inalta fara ca lucrurile sa fie fortate. Aceasta stare  este placuta, imbogateste sufletul cu noi nuante, produce o expansiune de flux, intr-o nesfarsita spirala ascendenta a evolutiei  fiintei umane catre o ordine mai inalta.

Iubeste si fii fericit

Iubirea, creativitatea si experientele spirituale inalte sunt legate prin faptul ca ele confera fiintei umane o stare de fluidificare, de unitate cu restul universului, de integrare armonioasa. Aceasta stare, desi placuta, nu este si confortabila pentru un om conservator si care se complace in mediocritate, dar cei cu sufletul si mintea deschise parasesc zona de confort pentru ea, pentru ca acceptand provocarile vietii si urmarind sa le depaseasca, ei se pot cunoaste mai bine si isi pot descoperi chiar sensul si menirea vietii lor. Ei simt astfel ca viata lor devine mult mai plina, mai bogata in semnificatii, in semne si miracole divine. Pe fiecare nivel al vietii exista provocari care ne indeamna sa ne depasim, sa ne transformam, sa fim mai buni, sa descoperim sensul adevarat al existentei noastre. Fiecare le intelege si le accepta atunci cand este pregatit.

Indrazneste sa iti traiesti visele!

Sa ne imaginam ca ne trezim intr-o dimineata, peste 30 de ani, si privim inapoi in viata. Ce vedem? A fost o viata plina de fericire sau una intunecata de suferinta? A fost o viata plina de iubire sau am trait mai tot timpul un sentiment de frica? Revenind in momentul prezent, ne putem da seama ca actiunile noastre de acum ne influenteaza intreaga viata. Nu este niciodata prea tarziu sa ne schimbam in bine modul de a gandi si prin aceasta, sa ne imbogatim intreaga viata cu iubire, cu frumusete, cu armonie, cu forta creatoare. Totul depinde de noi insine!

Suntem creatori ai vietii noastre

Totul in acest univers este energie. Chiar si “nimicul” este tot o forma de energie, nemanifestata. Energia este insasi forta universala a vietii, structurata cu o divina inteligenta in iubire, sunet, culoare, forma. Tot ceea ce noi suntem din punct de vedere fizic, mental, emotional si spiritual are la baza aceasta vibranta forta a vietii, fara varsta, etern transformatoare. Orice moment pe care il traim, orice respiratie pe care o avem, orice gand care ne apare in minte creeaza si recreeaza eterna spirala a vietii si ciclurile manifestarii. Suntem, chiar fara sa stim, creatori activi ai universului in care traim.

Asa cum energia isi poate schimba vibratia, forma, culoarea, sunetul, dar niciodata nu dispare, la fel este si fiinta noastra. Suntem fiinte spirituale eterne, care am ales sa traim pe aceasta planeta, asumandu-ne o existenta umana. Suntem aici pentru a invata, pentru a ne aminti cine suntem cu adevarat, pentru a evolua spre cea mai pura si cea mai inalta vibratie a iubirii si a luminii divine. Drumul pe care mergem poate parea uneori presarat cu obstacole sau plin de suferinta, dar orice eveniment pe care il traim are un scop bine precizat in ordinea universala si o semnificatie divina.

Intelegand cum actioneaza forta vietii in propria noastra fiinta, cum ne influenteaza sanatatea, munca si relatiile noastre, intelegand rolul ei in natura si in Univers, vom intelege si vom accelera implinirea misiunii vietii noastre, oricare ar fi ea, trezind puteri benefice nelimitate la toate nivelurile existentei.

Nu este atat de important ceea ce se petrece, ci cum reactionam la ceea ce se petrece!

In fata aceluiasi eveniment, fiecare om reactioneaza diferit. Un obstacol il opreste pe cel care nu este foarte convins ca va reusi, dar este depasit cu usurinta de cineva care are incredere, este optimist, gandeste pozitiv, si actioneaza cu toata convingerea ca va reusi. Un accident dramatic poate lasa urme profund traumatizante in sufletul unui om, care va fi marcat intreaga viata de frica si angoasa, in timp ce un altul se ridica, isi depaseste durerea si actioneaza ca un  invingator, salvandu-i chiar si pe altii. Un astfel de exemplu este cazul lui Michel Gillibert, care a ramas imobilizat intr-un scaun cu rotile in urma unui accident de aviatie, dar nu si-a pierdut increderea, zambetul si puterea de actiune, si a ajuns ministrul departamentului de probleme ale handicapatilor din Franta.

Nu exista nici un obstacol care sa nu poata fi depasit, nici o suferinta care sa nu poata fi vindecata, nici un vis care sa fi prea mare! Viata nu se opreste pentru nimeni, nici chiar in cele mai dramatice situatii, atunci de ce sa asteptam sa vina altcineva sa actioneze in locul nostru, sa traiasca in locul nostru?

Unii oameni spun ca ei nu au timp sa viseze, deoarece viata este prea dura si plina de suferinta. Si totusi… Deschide-ti ochii sufletului si fii atent la sentimentele tale! Redescopera-ti inima de copil care crede, din tot sufletul, ca orice este posibil. Ai  incredere in tine insuti, depaseste-ti temerile si indrazneste sa iti traiesti viata asa cum intotdeauna ai visat, pentru ca ai cu adevarat puterea de a-ti transforma in bine viata! Orice ai nevoie se gaseste in interiorul tau, chiar acum, pentru ca raspunsurile pe care le cauti se afla in inima ta!

Modificarea semnificatiei unui eveniment ne poate transforma in bine intreaga viata!

In mod subconstient, exista anumite convingeri care ne auto-limiteaza, care ne opresc sa dobandim si sa devenim ceea ce dorim. Iar aceste convingeri gresite se manifesta in viata obisnuita prin sentimente de manie, ura, gelozie, agresivitate, cinism, apatie, invidie, violenta, inchidere sufleteasca etc. Sa incepem prin a ne intreba pe noi insine, oricand simtim una dintre aceste emotii: „De fapt, de ce imi este frica?”. Astfel, atunci cand ne recunoastem fricile, le putem indeparta din viata noastra si vom putea sa redescoperim fericirea.

Toate convingerile si credintele pe care le avem acum sunt bazate pe experiente trecute. In copilarie, ne-am format anumite credinte subconstiente pe care le-am pastrat in viata noastra de adulti. Dar deseori, acestea ne opresc sa fim fericiti. Privind inapoi in copilarie, putem analiza momentele care au avut un impact major asupra noastra si care ne-au influentat viitorul. Intelegandu-le, putem inlocui convingerile de genul: „Nu sunt destul de bun”, „Nu merit sa fiu iubit”, „Trebuie sa am grija de oricine”, „Sunt urat”, „Trebuie sa fac totul de unul singur”, etc., cu altele pozitive: „Merit din plin sa primesc acest loc de munca bine platit”, „Am incredere in oameni”, „Dumnezeu ma ajuta in tot ceea ce am de facut”, „Sanatatea mea este perfecta”, etc.

Totul in viata are intelesul si semnificatia pe care noi o dam, si astfel avem puterea sa ne transformam convingerile. Ne putem schimba viata intr-o secunda, caci totul depinde de o hotarare luata cu toata puterea credintei noastre, de o convingere din toata inima. Indrazneste sa te trezesti la adevarata viata si sa traiesti ca si cum intreaga ta viata ar fi un vis in care orice este posibil… daca tu crezi in el!

„Nu pot schimba directia vantului, dar pot orienta panzele corabiei mele pentru a ajunge intotdeauna la destinatie.” (James Dean)

Cu fiecare hotarare pe are o luam, ne modelam si ne cream destinul.

Gandurile si convingerile ne creeaza viitorul

Sa incetam sa ne mai focalizam asupra a ceea ce nu dorim si sa ne concentram numai asupra a ceea ce dorim cu adevarat sa obtinem in viata! Sa vedem intotdeauna partea plina a paharului si sa apreciem ce am invatat nou si bun in fiecare zi.

Traieste in momentul prezent si mergi hotarat catre scopul pe care ti l-ai propus. Viitorul este in fata ta, traieste-ti viata cu un scop bine precizat, priveste drept inainte si lasa-l pe Dumnezeu sa te ajute, abandonandu-te in fata vointei Sale.  Prin gandurile si convingerile noastre ne cream propria existenta, caci viata este alcatuita in mare masura din hotararile pe care le luam, si din efectele acestora, care ne influenteaza ulterior pe perioade mari de timp. In fiecare moment alegem si decidem asupra modului in care ne traim viata.

Pentru a putea sa ne transformam profund in bine viata, sa incepem prin a raspunde la cateva intrebari:

De ce te trezesti dimineata? Care este scopul vietii tale?

Ce calitate binefacatoare doresti sa dobandesti? Ce stare minunata doresti sa traiesti?

Ce domenii din viata ta ai dori sa transformi, sa imbunatatesti, sa aprofundezi? Aspectul fizic, emotiile, relatiile cu ceilalti, sanatatea, mediul, cariera, evolutia spirituala?

Care sunt pasiunile tale? Ce lucru sau actiune te implineste interior si te face fericit?

Cum iti vezi viitorul? Ce te impiedica sa il ai asa cum il doresti?

Vrei sa fii mai mult decat esti acum? Vrei sa fii mai bun decat esti acum?

Analizeaza cu atentie aceste intrebari si raspunde cu sinceritate la ele. Stabileste-ti scopuri de atins pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, fixeaza-ti prioritatile, alege calea de parcurs in acest scop, iar apoi treci la actiune!

Orice este posibil daca tu crezi cu putere ca asa se va petrece! Este timpul sa elimini tot ceea ce nu te lasa sa visezi la o viata mai fericita, pentru ca nimic nu este posibil in viata daca tu nu crezi ca acel lucru este posibil! Nimic si nimeni nu se va schimba pana cand tu insuti nu te vei transforma profund! Si poti incepe sa fii fericit chiar aici, chiar in acest moment!

Nu suntem singuri in viata!

Nimeni nu este singur in viata, nici chiar ascetul retras in munti, care nu a vorbit si nu a vazut pe altcineva de ani de zile. El se afla intr-o tainica legatura cu fortele naturii, cu Dumnezeu. Comunicam cu propria fiinta si cu intreg universul in fiecare moment in care respiram, atunci cand suntem treji si atunci cand dormim. Descoperind modul in care interactionam cu lumea inconjuratoare, si urmarind sa il transformam in bine, ne imbunatatim, de fapt, intreaga viata.

Raspunde la urmatoarele intrebari si analizeaza-ti raspunsurile.

Pentru a comunica, ce limbaj folosesti cu familia ta, cu prietenii, cu copiii, cu corpul tau, cu cariera ta, cu sanatatea ta, cu fiinta iubita, cu tine insuti?

Comunici cu adevarat ceea ce esti si ceea ce vrei? Comunici cu iubire sau cu frica? Ti se raspunde cu iubire sau cu frica?

Esti pregatit sa faci un pas in afara zonei tale de confort, sa cresti, sa evoluezi?

Ce ai de pierdut, in afara inchistarilor si limitelor pe care tu insuti ti le-ai impus?

Tot ceea ce ai de facut este sa iti elimini temporar neincrederea in tine insuti, in oameni, pentru ca nu esti niciodata singur decat daca tu alegi sa fii astfel, si sa te deschizi cu tot sufletul catre ceilalti oameni, catre minunea vietii, catre fericire.

Primavara iubirii

De cate ori am visat peste iarna la bucuria soarelui tanar, la lumina verde a naturii indragostite, la cantecul plin de dor al cerului? Natura revine la viata, dar sufletul nostru cat de viu este oare?

Renasterea care ne face cu adevarat sufletul viu are loc, de fapt, in adancul inimii noastre. Indiferent cate primaveri ne asalteaza, daca inima noastra este goala si sufletul obosit, nu vom simti adierea mis­teri­oasa si tacuta a iubirii. Indiferent cate primaveri numaram, noi avem varsta bunatatii noastre, a daruirii si a iubirii pe care o traim. Viata noastra poate fi rugaciune, ardere si ofranda  pentru Dumnezeu, dar cati dintre noi se gandesc sa impartaseasca dorul de inalt al sufletului?

Este primavara si se apropie sarbatoarea Invierii lui Iisus. Pentru fiecare dintre noi acest moment poate fi o adevarata reinviere a sufletului, un miracol al deschiderii cerului inimii. Este mult prea simplu sa ne lasam acaparati de grijile si preocuparile lumesti, este banal sa ne plangem de “nedreptatile” vietii, dar sa nu uitam dorul adevarat si profund pentru frumusete si viata. Acest dor ne cheama, cu o voce plina de mister, din inaltul cel mai inalt al fiintei noastre, ne face vii si da sens existentei noastre.

Iar daca, orbiti de vanele iluzii ale lumii, inchidem ochii in fata adevaratei lumini a spiritului si ne acoperim urechile sa nu mai auzim chemarea tainica a cerurilor, ne impietrim astfel pe noi insine, lumea noastra va deveni o lume de stanci si bolovani, o lume stearpa, lipsita de apa vie a iubirii si a frumusetii. Zborul nostru va fi uitat, iar aripile vor deveni inutile.

Iata de ce efervescenta primaverii stralucitoare si proaspete ne poate trezi din nou in suflet aspiratia catre supremul zbor, catre eterna iubire, dorul de lumina.  Sa ne lasam inima cuprinsa de fericirea pomilor infloriti, sa ne abandonam in imbratisarea pamantului, sa ascultam linistea izvoarelor si sa ne amintim ca toate aceste minuni sunt posibile pentru ca, in eternitate, iubirea le-a dat viata.

Si ce ar fi sa nu mai asteptam ca doar o anumita sarbatoare crestina sa ne apropie mai mult de Dumnezeu, ce-ar fi sa inviem cu fiecare clipa locul pe unde trecem, oamenii pe care ii intalnim?

Ce-ar fi sa ne oprim putin din iuresul halucinant al unei vieti inutile, sa ne privim pentru prima oara cu adevarat in oglinda si sa ne indragostim de propriile suflete inflorite? Sa il privim cu adevarat pe cel pe langa care am trecut de atatea ori indiferenti pana acum si sa ne bucuram impreuna cu el…

Cum ar fi oare lumea daca fiecare zi ar fi o renastere a fiecarui suflet?

Cat de frumoasa ar fi lumea daca fiecare om ar renunta sa isi demonstreze micul “adevar” si s-ar cuceri pe sine insusi, s-ar inalta pana la culmile insorite ale sufletului sau? Daca fiecare om ar avea curajul sa se abandoneze fericirii care bate la portile inimii sale si s-ar darui zborului?

Trezeste-te, suflete, si daruieste-te luminii. Si astfel, vei deveni lumina indragostita de lumina.

Garcia Marquez

„Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune „te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui „imi pare rau”, „iarta-ma”, „te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.” (Garcia Marquez)

Eu sunt numitorul comun al experientelor mele

Zilele trecute, citeam din jurnalele mele vechi, si am inteles ca eu sunt numitorul comun al experientelor mele. Tot ce am facut pana acum a fost alegerea mea, eu sunt responsabila de toate actiunile mele, de emotiile si reactiile mele. Nu familia, anturajul, prietenii sau mediul. Pentru ca, indiferent de situatie, am actionat, am gandit, am simtit intr-un mod caracteristic mie.

In plus, am inteles ca tot ce am facut pana acum, tot ce am trait, am gandit, a fost o experienta, nu o ratare. Nu o greseala, ci doar o lectie.

Chiar daca o experienta a fost neplacuta, nu pot sa spun ca a fost buna sau rea, a fost necesara pentru mine. Din alt punct de vedere, ar putea fi bun sau rau, dar pentru mine a fost necesar. Cu mintea de atunci, cu cunostintele si experienta de atunci, nu puteam actiona altfel. Ma accept si ma iubesc pentru tot ce am facut, pentru ca totul m-a adus in punctul in care sunt acum.

Cand inveti sa mergi, cazi si te lovesti, renunti sa mai mergi doar pentru ca ai cazut? sau te bucuri ca inveti sa mergi, te ridici, te scuturi si mergi mai departe?

Ma consideram o persoana lipsita de valoare, nedemna de a fi iubita, ca si cum eu eram acea (presupusa, imaginata) greseala. Ma confundam pe mine, cea adevarata, cu ceea ce faceam, cu ceea ce gandeam. Ceva s-a schimbat, centrul de greutate este acum spre interior, adica spre mine, numitorul comun al tuturor experientelor mele, nu spre exterior (mediul, parerile, reactiile celorlalti).

Daca ma murdaresc, mama mea stie ca tot eu sunt si ma ajuta sa ma spal. Nu imi spune ca nu mai sunt copilul ei, ci ma iubeste pentru ce sunt, nu pentru ceea ce imbrac.

Asta inseamna sa vad adevarata fata a unui lucru, a unui om, a unei fapte, inclusiv fata de mine. Inseamna acceptare. Inseamna responsabilitate pentru ceea ce fac, simt, gandesc. Eu sunt „de vina”, responsabila, raspunzatoare pentru tot ce mi s-a intamplat in viata!

Iar apoi am deschis o carte (Daruri pentru viata) si iata ce am citit:

„Nu exista greseli. Intamplarile pe care le atragi asupra ta, oricat de neplacute ar fi ele, sunt absolut necesare pentru ca tu sa inveti ceea ce trebuie sa stii. Fiecare pas pe care il faci este necesar ca sa ajungi la telul pe care ti l-ai propus.” Richard Bach

„Nu exista experiente negative, doar experiente care te ajuta in dezvoltarea ta si te intaresc astfel incat sa poti zbura spre noi inaltimi. Nu exista esecuri. Doar lectii.”Robin S. Sharma

Fericirea simpla de a exista

Din fericirea simpla de a exista, florile infloresc, raurile curg, soarele straluceste, iubirea se daruie.

O fericire simpla, de copil, nemasurata, suficienta prin ea insasi, care nu cere nimic si se daruie total.

In afara timpului, umpland tot, constienta de ea si fericita, aceasta fericire exista mereu, chiar daca o observam sau nu, modesta si rabdatoare.

Si, intr-adevar, nu are motiv!

Ochii mei sunt indragostiti

Aerul din jurul meu este indragostit. Ochii mei sunt indragostiti. Respir iubire si ma inalt, ma simplific. Totul este foarte simplu, ma simt aproape de Dumnezeu, e la o clipire de pleoape, este aici, in jurul meu, in aer, in sangele meu, in mine. Doamne, nu te mai ascunde inimii mele. De cand sunt indragostita, e atat de simplu! Mi-e inima plina de El, de iubire, e un izvor continuu, care curge, curge, curge. Doamne, da-mi puterea sa ajut oamenii sa fie fericiti prin aceasta iubire pe care o simt din plin.

Rugaciune pentru Iubire

Doamne, da-mi o asemenea iubire,

incat sa nu mai stiu unde ma aflu,

incat sa nu mai stiu de mine insami

impotriva propriei mele vointe

farmeca-ma in asa fel

incat ieri si maine sa se amestece cu azi.

Fa ca eu sa nu mai fiu decat acest dor

pe care nici un chip uman nu il poate satisface.

Ia-ma

scoate-ma din mine insami

si umple-ma in sfarsit de Tine.

Viata este un prilej

Privind, reflectand, privind mereu, ai sa intelegi, fara indoiala ca ai sa intelegi, ca Viata este un prilej.

„Prilejul” de A-l cunoastepe Dumnezeu, in toata maretia Lui, si de a ne topi total in El, iar calea este Iubirea.

Sa traim in Iubire, cu Iubire, fiecare clipa, pentru ca fiecare clipa participa la aceeasi eternitate. Iar eternitatea nu se afla in durata, ci in clipa, iar largul lumii este adancul ei. Sa traim clipa iubirii cu o speranta pura, fara obiect si fara vis.

Sa traim iubirea acestei clipe in eternitate!

(autor necunoscut)

M-am indragostit de viata – noiembrie 1996

M-am indragostit inca o data de VIATA! De iubire, de frumusete. M-am indragostit de oameni si de bucuria lor.

Departe sunt gandurile legate de trecut. Viitorul e in fata mea, iar eu, ACUM, traiesc Prezentul, intens, coplesitor. Altceva nu mai exista. Sunt mai vie decat am fost in ultima luna. Iubesc soarele si viata si bucuria.

Am vazut filmul „Phenomenon” si m-am indragostit inca o data de Viata!

Gand la 17 ani – noiembrie 1991

In curand voi termina liceul si voi intra curajoasa in studentie, apoi in viata.

Corectez: viata incepe cand te nasti, iar acum am 17 ani, nu pot spune ca nu am trait pana acum. Asadar, reformulez: voi intra curajoasa in anii de studentie, apoi de munca.

Oare viata e echivalenta cu munca? Nu e numai atat, viata e plina de bucurie, de durere, de dragoste, dragoste, dragoste! (se vede ca sunt indragostita, nu?)

Luna si garoafa – aprilie 1991

E luna plina, stau pe pervazul ferestrei, scriu la lumina lunii, sunt alaturi de o garoafa.

Totul e atat de linistit! E o noapte deosebita!

Luna se vede atat de clar. Si totusi sunt nori diafani pe cer, albiti de lumina lunii. E magic.

Femeie cu palarie – 25 ianuarie 1991

Azi, 25 ian 1991, e o zi foarte frumoasa. Sufletul meu se „asorteaza” cu limpezimea cerului şi cu puterea vantului, iar entuziasmul meu ar incalzi vremea de afara.

1. Invatati sa va priviti cu obiectivitate in oglinda.

2. Iubiti-va.

3. Asumati-va asa cum sunteti.

4. Traiti-va viata in felul propriu.

5. Nu va temeti de ridicol.

6. Fiti intotdeauna sic.

7. Dumneavoastra trebuie sa alegeti ce se cuvine, cum se potriveste.

8. Bizuiti-va pe natural.

9. Daca sunteti trista, cumparati-va o palarie.

10. Un cap cu palarie arata ca femeia are libertatea miscarilor.

Iatacele 10 porunci pe care trebuie sa le respecte o femeie cand isi alege o palarie.  (extras din jurnalul personal – 25 ian 1991)