Aducerea aminte de Dumnezeu este rugaciune

Cel ce iubeste pe Domnul isi aduce aminte pururea de El, caci aducerea aminte de Dumnezeu este rugaciune.

Lucrul cel mai pretios pe lume este sa cunoastem pe Dumnezeu si sa intelegem, macar in parte, voia Lui. Cum sa stim daca traim dupa voia lui Dumnezeu? Iata un semn: daca lipsa unui lucru ne intristeaza, daca sufletele noastre ne par prea grele, inseamna ca nu ne-am predat in intregime voii lui Dumnezeu, chiar daca ni se pare ca vietuim dupa voia Lui.

Cea mai buna biserica a lui Dumnezeu este sufletul. Pentru cel ce se roaga in sufletul lui, lumea intreaga devine o biserica, dar lucrul acesta nu e dat tuturor.

Harul lui Dumnezeu da putere de a iubi pe Cel Iubit, sufletul e neincetat atras spre rugaciune si nu poate uita pe Domnul, nici o clipa.

Sufletul traieste multa vreme pe pamant si iubeste frumusetea pamantului, cerul si soarele, marea si raurile, padurile si campiile. Dar, o data ce a cunoscut pe Domnul, nu mai doreste sa vada nimic pamantesc.

Am vazut imparati ai pamantului in slava lor si am pretuit acest lucru. Dar cand sufletul a cunoscut pe Dumnezeu, socoteste nimic toata slava imparatilor; el doreste neincetat pe Domnul si, nesaturat, zi si noapte, nazuieste sa vada pe Cel Nevazut, sa cuprinda pe Cel Necuprins.

Milostive Doamne, lumineaza popoarele pamantului, ca sa Te cunoasca si sa stie cum ne iubesti. Doamne, fa cunoscute tuturor oamenilor iubirea Ta si dulceata Duhului Sfant, ca ei sa uite durerea pamantului, sa paraseasca tot raul, sa se alipeasca de Tine cu iubire si sa poata trai in pace, implinind Sfanta Ta voie spre Slava Ta!

(din scrierile Sfantului Siluan Atonitul)

“Ritualul” meu personal de practica yoga

Uneori, in viata de zi cu zi, desi am multe lucruri de facut, am senzatia ca ma inabus, ca nu mai pot respira, ca imi amorteste sufletul si viata trece pe langa mine. Parca uit ceva foarte important si trebuie neaparat sa imi reamintesc. Si atunci fac ceva care sa ma trezeasca, sa ma faca din nou vie.

De obicei, „revin la viata” cand merg in padure si ascult linistea sau cand practic yoga. Fiecare are asemenea mici „retete secrete” personale prin care redevine el insusi dupa intalnirea cu „lumea dezlantuita”.

In urma cu mai multi ani, am fost prima oara intr-o tabara-retragere, in care am tacut timp de o saptamana si am invatat sa meditez pentru inima mea. Mi-a placut atat de mult, incat am fost apoi, doi ani la rand, in vacanta, timp de o luna, intr-o asemenea retragere, dar de data asta singura (adica nu intr-o tabara).  De fapt, nu eram chiar singura, eram eu si izvorul din vale, si mesteacanul de langa fereastra, si steaua aceea care imi zambea in fiecare seara din coltul ferestrei, si pasarile care ma trezeau si ma insoteau la plimbarea pe deal.  Oricum, nu vreau sa scriu  despre natura atat de frumoasa, care imi face inima sa cante aproape intotdeauna. Despre asta, altadata.

Vreau sa scriu ca m-a ajutat foarte mult atunci, chiar daca eram singura cu sufletul meu, sa imi creez un fel de ritual personal. Chiar si intr-o retragere (sau mai ales intr-o retragere) mintea are de lucru, isi aminteste tot felul de lucruri, isi face griji pentru alte milioane de lucruri, rememoreaza toate cantecele, filmele, poeziile si diverse alte situatii vazute sau auzite. Daca nu ai o solutie pentru a iesi din valtoarea asta, te intorci la fel cum ai plecat. Am inceput sa ascult linistea, am practicat tehnicile yoga si exercitiile de meditatie invatate  si treptat, mintea mea s-a linistit si au inceput sa apara strafulgerari de Tacere si minunare pe care nu le pot descrie. M-am bucurat atat de mult atunci, incat mi-a fost teama ca le voi uita. De aici a pornit ideea „ritualului meu personal” pentru amintirea de sine.

Scopul ritualului era sa ma aduca in starea de daruire a mea catre Dumnezeu. Incepeam prin aprinderea unei lumanari, rugandu-ma ca Dumnezeu sa imi aprinda inima de dorul Lui asa cum aprind eu lumanarea. Apoi incepeam practica hatha yoga: incalzirea, apoi, pe fiecare chakra, de jos in sus, o asana speciala si cate zece respiratii yoghine complete in care, in timpul retentiilor, sa simt ca ma umplu de iubire si lumina si ca ma daruiesc lui Dumnezeu, cu toata inima. De fiecare data , ritualul a avut efect, chiar si dupa (sau mai ales dupa) ce m-am intors din retragere si am reintrat in ritmul obisnuit de serviciu. De fiecare data, pe masura ce faceam asanele, simteam cum corpul fizic parca mi se umple de lumina, mintea se linistea si dorul din inima reinvia. Cand deschideam ochii, vedeam din nou „in culori”, si nu „in alb-negru”, asa cum aveam impresia inainte.  Revenisem la viata!

Dilema: despre abandon

Cum iti dai seama ca ceea ce vrei sa faci e cu adevarat voia lui Dumnezeu? Ce inseamna sa te abandonezi cu adevarat in fata lui Dumnezeu, ca voia Lui e si a ta, ca accepti voia Lui? Cum iti dai seama ca asa trebuie sa fie si nu asa cum vrei tu?

E (relativ) usor sa spui „ma abandonez” cand esti cu ochii inchisi, in meditatie. Dar cand esti cu ochii deschisi si vrei sa iti traiesti viata asa cum iti imaginezi ca poti? Cat este imaginatie si cat speranta, cat este egoism si cat ajutor dezinteresat, cat este risc si cat este asumare?

Intr-un film parca, cineva spunea: atat timp cat sunt inca aici, inseamna ca Dumnezeu mai are un plan cu mine.  Cum imi dau seama care e planul lui Dumnezeu cu mine? Teoretic, din punct de vedere spiritual, e suficient sa fiu atenta la ce mi se ofera, la ce am in mine, sa folosesc ce am in mine, in corpul, mintea si inima mea.  Practic, e greu sa accept sa nu e cum vreau eu… ca Dumnezeu are alt plan… ce simplu ar fi daca ne-am da seama imediat care e planul Lui cu noi… sau poate nici atunci nu ar fi simplu, poate ca nu l-am accepta.

De unde stii daca esti un mugure de trandafir sau un mugure de plop? De unde stii ce floare va iesi din tine? Sau daca va iesi vreo floare? Sau nici nu trebuie sa stii? Doar sa infloresti…

„Supune-te, o,mugure, supune-te!

Lasă-ti inima in fulgere si detunete

sa izbucneasca in sfarsit!

Duhul imbobocirii ti s-a napustit

pana in miez!

Cum mai cutezi

Sa-ntarzii inca, mugur ne-mplinit?”

Padure si liniste

Am fost ieri la plimbare in padure. Era liniste, mirosea a iarna. Si a inceput sa bata vantul. Totul era atat de liber, de firesc,  „la locul lui”.  Frunzele uscate tremurau jucause pe crengi, iar copacii scartaiau leganandu-se in vant.Din cand in cand, picaturi de zapada moale cadeau pe mine, le auzeam fosnetul cand se cufundau in zapada de pe jos.

Ma simteam acasa, in acea libertate si maretie a padurii. Mi-am adus aminte ca nici un fir de iarba nu se clinteste fara voia lui Dumnezeu.  Si am simtit altfel padurea, vantul, linistea, ca fiind chiar voia lui Dumnezeu. Asa trebuie sa fie. Imi simteam inima plina, si mi-au dat lacrimile de dor, de recunostinta pentru frumusete, pentru dor, pentru firescul lucrurilor.

Eu sunt numitorul comun al experientelor mele

Zilele trecute, citeam din jurnalele mele vechi, si am inteles ca eu sunt numitorul comun al experientelor mele. Tot ce am facut pana acum a fost alegerea mea, eu sunt responsabila de toate actiunile mele, de emotiile si reactiile mele. Nu familia, anturajul, prietenii sau mediul. Pentru ca, indiferent de situatie, am actionat, am gandit, am simtit intr-un mod caracteristic mie.

In plus, am inteles ca tot ce am facut pana acum, tot ce am trait, am gandit, a fost o experienta, nu o ratare. Nu o greseala, ci doar o lectie.

Chiar daca o experienta a fost neplacuta, nu pot sa spun ca a fost buna sau rea, a fost necesara pentru mine. Din alt punct de vedere, ar putea fi bun sau rau, dar pentru mine a fost necesar. Cu mintea de atunci, cu cunostintele si experienta de atunci, nu puteam actiona altfel. Ma accept si ma iubesc pentru tot ce am facut, pentru ca totul m-a adus in punctul in care sunt acum.

Cand inveti sa mergi, cazi si te lovesti, renunti sa mai mergi doar pentru ca ai cazut? sau te bucuri ca inveti sa mergi, te ridici, te scuturi si mergi mai departe?

Ma consideram o persoana lipsita de valoare, nedemna de a fi iubita, ca si cum eu eram acea (presupusa, imaginata) greseala. Ma confundam pe mine, cea adevarata, cu ceea ce faceam, cu ceea ce gandeam. Ceva s-a schimbat, centrul de greutate este acum spre interior, adica spre mine, numitorul comun al tuturor experientelor mele, nu spre exterior (mediul, parerile, reactiile celorlalti).

Daca ma murdaresc, mama mea stie ca tot eu sunt si ma ajuta sa ma spal. Nu imi spune ca nu mai sunt copilul ei, ci ma iubeste pentru ce sunt, nu pentru ceea ce imbrac.

Asta inseamna sa vad adevarata fata a unui lucru, a unui om, a unei fapte, inclusiv fata de mine. Inseamna acceptare. Inseamna responsabilitate pentru ceea ce fac, simt, gandesc. Eu sunt „de vina”, responsabila, raspunzatoare pentru tot ce mi s-a intamplat in viata!

Iar apoi am deschis o carte (Daruri pentru viata) si iata ce am citit:

„Nu exista greseli. Intamplarile pe care le atragi asupra ta, oricat de neplacute ar fi ele, sunt absolut necesare pentru ca tu sa inveti ceea ce trebuie sa stii. Fiecare pas pe care il faci este necesar ca sa ajungi la telul pe care ti l-ai propus.” – Richard Bach

„Nu exista experiente negative, doar experiente care te ajuta in dezvoltarea ta si te intaresc astfel incat sa poti zbura spre noi inaltimi. Nu exista esecuri. Doar lectii.” – Robin S. Sharma

Strafulgerari

Daca nu mai apuc ziua de maine? Dorinta de a fi fost mai buna, mai apropiata de oameni, mai VIE, mai iubitoare… Foarte acut: daca maine nu mai traiesc? La ce bun toate acestea, daca ACUM nu sunt ceea ce as putea sa fiu? Cand am acest gand al mortii in minte, el ma smulge din moliciune, din inertie, am senzatia ca sunt un foc continuu de artificii: tot ce sunt ia foc ca sa se inalte, sa se purifice. Nu stiu cand va aparea momentul mortii, de aceea simt nevoia sa fiu totala, vie, absoluta in ceea ce fac (inclusiv acum, cand scriu), pentru ca momentul trecerii sa fie glorios si deplin.

–––––––

Aseara, in timp ce priveam peisajul frumos, iar am avut senzatia ca este ceva plat, ca un tablou, dincolo de care este… Ce este? Lumina aceea deosebita? Iubirea?

M-am intins pe spate si am privit stelele. Mi-au dat lacrimile de dor, de adorare. Si in stele, si in iarba, si in inima mea, tot tu esti, Doamne!

–––––

Am deschis geamul spre linistea padurii si am avut senzatia ca era atat de multa galagie in  camera, in capul meu! Linistea de afara e inalta, plina de lumina, de armonia naturii, este de fapt liniste interioara! Natura tace, desi pasarile canta, vantul adie, iar gazele  fosnesc prin iarba.

–––––

Asa cum eu caut vreascuri bune si uscate pentru a aprinde focul, asa vreau sa fiu si eu pentru Tine, Doamne: un vreasc pregatit, uscat, care la atingerea Ta sa arda imediat, fara fum, si sa dea multa caldura si lumina!

––––––-

Doamne, voi fi ca o musculita insistenta, te voi chema cu fiecare asana, cu fiecare privire, cu fiecare cuvant. Si in somn te voi cauta si te voi striga pana cand te vei plictisi de insistenta mea si vei veni. Sune egoista: te vreau,  Doamne, pentru mine, sa Te vad eu, ca nu imi ajung descrierile altora! Cu fiecare gand, cu fiecare  gest, voi cauta urma Ta, semnul ca „ai fost acolo”. Te voi recunoaste odata si odata!

–––––-

Incepe sa imi placa de corpul din motivul ca aici este Dumnezeu: il spal, ii dau sa manance, il iubesc. A aparut un fel de respect fata de corpul meu, fata de mine, sunt mai atenta la el, la ritmurile lui, tocmai pentru ca vreau sa il simt pe Dumenzeu in el.

–––––

Nu poti sa faci un dar trist. Am incercat sa traiesc daruirea completa, totala, cu tot ceea ce sunt acum. A aparut bucuria, fericirea. Eu sunt un dar pentru Dumnezeu, pentru ceilalti oameni, nu pot fi trista, deprimata. Un dar este ceva care vine din bucurie. Sunt zambetul lui Dumnezeu!

–––

Ma pun, Doamne, in mainile Tale! Fa din mine cuvant viu, fa din mine izvor de lumina, iar din inima mea hrana si adapost pentru cei care Te cauta.

––––––

Am stat intinsa, privind cerul. Liniste. Nimic nu misca, nimic nu respira fara vointa lui Dumnezeu. Un stol de randunele s-a inaltat foarte sus, aproape nu le mai vedeam. Ca ele, totul canta, traia prin adorarea maretiei dumnezeiesti. Cum sa nu-L iubesti? Cum sa nu te pleci in fata bucuriei totului?

(insemnari din vara anului 2001)

Rugaciune pentru Iubire

Doamne, da-mi o asemenea iubire,

incat sa nu mai stiu unde ma aflu,

incat sa nu mai stiu de mine insami

impotriva propriei mele vointe

farmeca-ma in asa fel

incat ieri si maine sa se amestece cu azi.

Fa ca eu sa nu mai fiu decat acest dor

pe care nici un chip uman nu il poate satisface.

Ia-ma

scoate-ma din mine insami

si umple-ma in sfarsit de Tine.

Iubire

Datoria mea este datoria de a iubi. Liber si de buna voie primesc orice sarcina îmi este dat sa port. Iubirea mea este precum iubirea îndragostitilor, numai ca în loc sa iubesc fenomenele, eu iubesc Esentialul. Aceasta este credinta mea. Scopul iubirii omenesti este acela de a demonstra iubirea ultima, absoluta, reala. – Mohiudin ibn El-Arabi

Am cautat întotdeauna iubirea, mai întai pentru ca ea aduce cu sine o stare de extaz atat de mare încat as fi în stare sa-mi sacrific tot restul vietii pentru cateva ore din acest extaz, iar apoi pentru ca ea alunga singuratatea. În sfarsit, am cautat iubirea deoarece am vazut întotdeauna în fuziunea pe care o aduce ea, la o scara mistica mica, prefigurarea viziunii cerului, asa cum a fost imaginat el de sfinti si de poeti.  – Bertrand Russel

Iubirea este gratia suprema a umanitatii, dreptul suprem pe care îl are sufletul, veriga de aur care ne leaga de adevar si de datorie, principiul eliberator care ne reconciliaza cu esenta vietii. Promisiunea ei vesnica este obtinerea binelui suprem. – Petrarca

Cine nu iubeste nu îl cunoaste pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire. Viata este floarea, iar iubirea este mierea ei. – Victor Hugo

Pentru mine, iubirea dintre barbat si femeie este la fel de sacra ca si iubirea lui Hristos pentru Biserica Sa, si toate atributele sale sunt la fel de divine ca si toate fanteziile fantastice ale mintii. Într-adevar, noi nu am cunoaste nimic despre iubire daca nu am vedea-o manifestata în om, si singurul motiv pentru care credem în iubirea lui Dumnezeu consta în faptul ca gasim aceasta iubire pe pamant. Gandul referitor la iubirea lui Dumnezeu nu poate fi înteles sub nici o forma, nici chiar ca ipoteza de lucru, de catre cineva care nu a cunoscut iubirea omeneasca… Iubirea este o forta vitala, ea este un act creator. Iubirea este cea care modeleaza lutul în formele sale divin de frumoase; ea este cea care sculpteaza toate statuile, care scrie toate poemele, care picteaza toate panzele si toti peretii bisericilor sau palatelor, ea este cea care canta toate cantecele care ne încanta auzul. Fara iubire, nu am auzi în aceasta lume decat strigate de durere, soarele nu ar straluci deasupra noastra decat pentru a ne lumina durerea întiparita pe fete, orice bataie a vantului printre frunze ni s-ar parea un oftat, iar florile nu ar fi considerate potrivite decat pentru ornamentarea mormintelor. – Hubbard

Daca modelam marmura, opera noastra va pieri mai devreme sau mai tarziu; daca lucram în bronz, timpul va trece peste el; daca ridicam temple, acestea se vor prabusi odata si odata. Dar daca ne modelam propriile suflete nemuritoare, daca le insuflam principii înalte, iubirea de Dumnezeu si de oameni, noi cream ceva care va dainui întreaga eternitate. – Daniel Webster

Oricare-ar fi, tineti-va strans de iubire! Chiar daca oamenii v-ar sfasia inima, nu-i lasati sa v-o amarasca sau sa v-o împietreasca. Cel puternic învinge prin gingasie si cucereste prin iertare. Laudele sunt bune, complimentele le fel, dar afectiunea este rasplata finala si cea mai pretioasa pe care o poate castiga cineva, fie datorita caracterului sau, fie prin realizarea sa. – Mark Twain

Viata înseamna Iubire; toate formele si întreaga putere a Vietii înseamna Iubire si deriva din Iubire. Iubirea este satisfactia de sine, bucuria de sine, fericirea în sine, si de aceea este o stare binecuvantata. Este clar asadar ca Viata, Iubirea si Binecuvantarea sunt de fapt unul si acelasi lucru. – J. G. Fichte

Unul din principiile cele mai importante ale vietii face ca sa primim tot atata iubire cata daruim, sa crestem direct proportional cu iubirea pe care o daruim, sa avem atata putere cata iubire daruim, sa primim tot atata bogatie, sanatate, putere, fericire si vitalitate cata iubire daruim. Lumea începe sa înteleaga faptul ca iubirea nu este ceva indefinit, ci o forta vie, la fel cum este electricitatea, desi natura ei este diferita. – Scott

Noaptea are o mie de ochi,/Iar ziua numai unul;/Si totusi, lumina stralucitoare a lumii moare/Odata cu apusul soarelui./Mintea are o mie de ochi, iar inima numai unul;/si, totusi, lumina întregii vieti dispare/Atunci cand iubirea moare. – F. W. Bourdillon

Iubirea este cheia care deschide toate încaperile din inima omului. – J. H. Evans

Secretul pentru a fi iubit consta în a fi plin de iubire; iar secretul pentru a fi plin de iubire consta în a fi lipsit de egoism. – J. G. Holland

Iubirea este cel mai vechi dintre Zei, si unul dintre cei mai puternici. Ea este principiul care îi transforma pe tinerii obisnuiti în eroi. Caci cel îndragostit se rusineaza sa actioneze ca un las în prezenta preaiubitei sale. Dati-mi o armata alcatuita din îndragostiti si voi cuceri lumea. – Pheadrus

Cel care de dragul iubirii/A trecut prin tot ce poate fi mai rau/Este de o mie de ori mai fericit/Decat cel care nu a iubit niciodata. – R. M. Milnes

Noi suntem modelati în functie de ceea ce iubim. – Goethe

Singurul alchimist care transforma totul în aur este iubirea. Singura vraja împotriva mortii, a îmbatranirii, împotriva unei vieti plictisitoare este iubirea. – Wu Xin

Un ascet pelerin a ajuns într-un sat. A venit la el un om care i-a spus ca vrea sa îl cunoasca pe Dumnezeu.

– Ai iubit vreodata pe cineva? l-a întrebat ascetul.

– Nu, nu sunt vinovat de un lucru atat de obisnuit. Nu am cazut niciodata atat de jos. Eu vreau sa îl cunosc pe Dumnezeu.

– Nu ai simtit niciodata suferintele dragostei? l-a întrebat din nou ascetul.

– Îti spun adevarul, i-a raspuns omul.

Calugarul a întrebat pentru a treia oara.

– Gandeste-te bine. Nici macar putina iubire pentru cineva, pentru oricine? Nici macar putin nu ai iubit?

– De ce pui aceeasi întrebare mereu?  l-a întrebat omul. Nu ti-am spus ca nu? Eu vreau starea de îndumnezeire, vreau realizarea de sine.

La acestea, ascetul a replicat:

– Atunci va trebui sa ma ierti, dar trebuie sa mergi la altcineva. Experienta mea îmi spune ca daca ai fi iubit pe cineva, pe oricine, daca ai fi avut o licarire a iubirii, atunci as fi putut sa o ajut sa creasca, sa se dezvolte, sa ajunga la Dumnezeu. Dar daca nu ai iubit niciodata, atunci nu ai nimic în tine, nu ai nici o samanta care sa poata creste ca un copac. Prietene, în absenta iubirii, eu nu vad nici o poarta catre Dumnezeu.