Relatia de cuplu si calea spirituala – 3

Daca inima noastra e ca o flacara, karma sau obiceiurile conditionate sunt combustibilul de care are nevoie acest foc pentru a arde stralucitor. Chiar daca arderea vechii karme creeaza mari tulburari, ea elibereaza de asemenea, resurse puternice din interiorul nostru blocate in tiparele noastre habituale. Cand aceste tipare incep sa se destrame, castigam acces la un spectru mai larg de calitati umane.

Toate calitatile universal apreciate — cum ar fi: generozitatea, tandretea umorul, puterea, curajul sau rabdarea — ne permit sa fim cat mai umani, dandu-ne posibilitatea sa infruntam tot ce ne ofera viata. Fiecare din aceste resurse ne ofera posibilitatea sa ne angajam intr-o dimensiune diferita a realitatii. Cu cat avem acces la mai multe, cu atat putem imbratisa viata in intregime — cu bucuriile si placerile ei, dar si cu dificultatile si tristetile ei.

Fiecare dintre noi are, virtual, capacitatea de a se racorda la un intreg spectru de insusiri valoroase, cel putin ca potentiale in germen. Cu toate acestea, majoritatea dintre noi si-au dezvoltat una dintre aceste calitati, cum ar fi puterea, in detrimentul celei opuse, cum ar fi tandretea. In acest fel, suntem inclinati intr-o parte si lacunari intr-un alt sens. Partial, acest sentiment de incompletitudine este ceea ce ne atrage intr-o relatie. Adesea, ne simtim cel mai atrasi de oameni ce manifesta trasaturi care noua ne lipsesc si care ne provoaca sa ne dezvoltam o plenitudine si o profunzime mai mari decat am descoperit pana atunci.

Cand tiparele noastre habituale ard in focul relatiei intime, calitatile noastre umane autentice sunt eliberate. De pilda, atunci cand nu mai putem mentine vechea noastra prudenta cu o persoana pe care o iubim, ne putem simti expusi si vulnerabili fara acest vechi scut in spatele caruia ne ascun­deam, insa aceasta expunere face mai transparenta natura noastra autentica. Cu cat avem mai putin nevoie sa ne ascundem, cu atat ne putem infatisa mai bine asa cum suntem cu adevarat. Iar aceasta legatura profunda cu noi insine ne ofera acces la resursa interioara de care avem cel mai mult nevoie cand lasam garda jos: adevarata forta, care vine din interior si nu dintr-o pozitie de avantaj. Asa functioneaza alchimia iubirii.

Trei niveluri ale caii: evolutiv, personal si sacru

Calea iubirii constiente are trei dimensiuni diferite si intercorelate. La nivel colectiv, are o semnificatie evolutiva. Secole de dezechilibru intre felul de a fi masculin si cel feminin au lasat o cicatrice adanca in psihicul uman. Nimeni nu poate scapa de efectele acestei rani — care afecteaza viata noastra interioara si exterioara. In interior, o experimentam ca pe o disociere intre inima si minte, sentiment si gandire, tandrete si forta; in afara, se manifesta prin razboiul dintre sexe si prin distrugerea irationala a naturii care pune in pericol planeta noastra. Atat timp cat constiinta umana nu va transforma antagonismul stravechi dintre masculin si feminin intr-o alianta creativa, vom ramane fragmentati si in razboi cu noi insine, ca indivizi, dar si ca parteneri, grupuri de persoane, natiuni.

Dezvoltarea unei noi profunzimi a intimitatii in relatiile noastre actuale este un pas important in vindecarea acestei fisuri stravechi si in reunirea celor doua jumatati ale umanitatii noastre. Cand incepem sa evoluam in aceasta directie, relatia barbat-femeie capata o dimensiune mai vasta, dincolo de simpla supravietuire sau siguranta. Devine o cale evolutiva — un instrument pentru expansiunea progresiva a constiintei umane.

In al doilea rand, ca o cale personala, relatia implica sa depasim barie­rele noastre individuale, sa ne directionam catre deschidere si intimitate, sa intram in contact cu niveluri mai adanci ale fiintei noastre si sa obtinem acces la intreaga gama a resurselor noastre umane. Ajutandu-ne sa devenim mai disponibili pentru posibilitatile creative ale vietii noastre, relatia intima ne rafineaza ca indivizi si ne poate transforma in fiinte umane mai treze si complet dezvoltate.

In sfarsit, iubirea dintre barbat si femeie reprezinta o provocare sacra — sa trecem dincolo de cautarea unilaterala a gratificatiilor pur personale, sa depasim razboiul dintre sine si altul si sa descoperim ce este cu adevarat esential si real — adancimile si inaltimile vietii ca intreg. Ajutandu-ne sa ne vindecam alienarea de viata, de alti oameni si de noi insine, relatia devine o cale sacra. Nu vreau sa sugerez ca o legatura in si prin sine este o cale completa ce poate substitui alte tehnici spirituale. Dar, daca avem aspiratii sau ne dedicam trezirii la adevarata noastra natura, impreuna cu o practica ce ne ajuta sa facem asta, atunci, in acel context, relatia poate fi un vehicul foarte puternic care sa ne ajute sa intram in contact cu un nivel mai profund al adevarului.

In aceasta lumina, provocarile dificile cu care barbatii si femeile se confrunta cand isi unesc energiile nu sunt doar chinuri personale. Sunt si invitatii sa ne deschidem fata de jocul sacru al cunoscutului si necunoscutului, vazutului si nevazutului si adevarurilor mai inalte nascute din contactul intim cu marele mister al vietii.

(din „Psihologia Trezirii” de John Wheeler)

Relatia de cuplu si calea spirituala – 2

(extras din John Welwood – Psihologia trezirii)

Orice iubire autentica (…) se bazeaza pe posibilitatea pe care cel iubit i-o ofera celui care iubeste de a-si desfasura mai mult fiinta fiind-in-lume cu ea. – MEDARD BOSS

Doi oameni care cauta sa-si cladeasca o viata impreuna in vremurile actuale se lovesc de un set unic de provocari si dificultati. Niciodata pana acum, cuplurile n-au primit atat de putin ajutor sau indrumare din partea celor de varste mai inaintate, a societatii sau a religiei. Vechile ratiuni sociale si economice ale casniciei ca relatie pe viata, in majoritatea lor, nu mai sunt valabile. Chiar si vechile motivatii de a avea copii — ca sa duca mai departe numele sau mestesugul familiei sau ca sa contribuie la munca familiei, oferind un sprijin economic — au disparut in cea mai mare parte. Pentru prima data in istorie, relatiilor dintre barbati si femei le lipsesc niste repere clare, niste retele familiale de sustinere, un context religios si o semnificatie sociala convingatoare.

Pana recent, forma si functia relatiei barbat-femeie si mariajul, in parti­cular, au fost prescrise cu grija de familie, societate si religie. Familia alegea sau cel putin avea drept de veto asupra alegerii partenerului de casatorie facute de un tanar. Toate cuplurile dispuneau de un set de roluri definite in cadrul unei familii extinse care, la randul ei, detinea un loc bine determinat intr-o comunitate sau un sat, in care oamenii impartaseau aceleasi valori si obiceiuri sociale, morale si religioase. Casnicia ocupa un loc central in comunitate, oferind o influenta stabilizatoare si sustinand ordinea sociala. Iar societatea, la randul ei, o sprijinea: daca o casnicie era nefericita, presiunea comunitatii actiona in sensul ca familia sa nu se destrame.

Situatia s-a schimbat doar in ultimele cateva generatii. Acum, cand cas­nicia si-a pierdut majoritatea sustinerilor traditionale si cuplurile sunt tot mai separate de familie, comunitate si valorile larg raspandite, exista putine motive extrinseci convingatoare pentru care un barbat si o femeie sa-si uneasca destinele. Doar calitatea intrinseca a legaturii lor personale poate face relatia sa dureze. Pentru prima data in istorie, fiecare cuplu e pe cont propriu — trebuie sa descopere singur cum sa construiasca o relatie sanatoasa si sa ajunga la un raspuns propriu la intrebarile cum si de ce sa stea impreuna.

Aceia dintre noi care ne preocupam de problema iubirii si a angaja­mentului in lumea actuala suntem pionieri intr-un teritoriu care n-a fost niciodata explorat constient. E important sa ne dam seama cat de noua e aceasta situatie, ca sa nu ne autoinvinuim pentru dificultatile cu care ne confruntam in relatiile noastre. In trecut, daca oamenii voiau sa exploreze misterele adanci ale vietii, se duceau la manastire sau intr-o sihastrie, departe de legaturile conventionale de familie. Acum, insa, pentru multi dintre noi, relatia intima a devenit noua salbaticie care ne pune fata in fata cu toti zeii si demonii nostri. Ne indeamna sa ne eliberam de vechile obiceiuri si pete oarbe si sa ne dezvoltam tot spectrul puterilor, sensibilitatilor si profun­zimilor noastre umane — in mijlocul vietii cotidiene.

Catre o noua viziune asupra relatiei

Casnicia traditionala isi asigura stabilitatea servind unei functii sociale prescrise. Mariajul modern, prin contrast, e bazat pe sentiment si nu pe functie. Nu e de mirare ca e atat de instabil. Sentimentele romantice, chiar daca sunt inaltatoare, sunt, in mod recunoscut, capricioase. Relatiile pe termen lung au nevoie in mod evident de o noua fundatie, dincolo de datoria sociala si intensitatea romantica. Avem nevoie de o noua viziune si de un nou context care sa ajute cuplurile sa identifice in mod permanent o zona comuna de interes si actiune.

Daca e sa cultivam un nou spirit de implicare in relatiile noastre intime, avem nevoie sa recunoastem si sa intampinam cu bratele deschise oportunitatea pe care o ofera relatiile intime — de a trezi adevarata noastra natura. Pentru ca relatiile sa prospere, ele trebuie sa reflecte si sa promoveze ceea ce suntem cu adevarat, dincolo de orice imagine limitata despre noi nascocita de familie, societate sau de propria noastra minte. Ele trebuie sa se bazeze pe intregul care suntem si nu pe o singura forma, functie sau sentiment. Aceasta ridica o provocare colosala, pentru ca presupune sa pornim intr-o calatorie de descoperire a naturii noastre profunde. Legatura cu o persoana pe care o iubim poate fi unul din cele mai bune vehicule pentru aceasta calatorie. Cand o privim in acest fel, intimitatea devine o cale, un proces continuu de dezvoltare personala si spirituala.

Mariajul, ca relatie constienta, armonizeaza Cerul si Pamantul. Pentru ca barbatii si femeile s-au privit rareori ochi in ochi, ca egali, ca fiinte umane complete, dincolo de roluri, stereotipuri si diverse prescriptii mostenite, relatia constienta intre sexe este o abordare radical noua.

Natura caii

Cale este un termen care indica marea provocare a existentei noastre si anume necesitatea sa ne trezim, fiecare in felul nostru, la posibilitatile mai largi pe care ni le ofera viata si sa devenim oameni deplini. Natura unei cai consta in a ne antrena in aceasta calatorie.

Sa devenim pe deplin umani presupune sa lucram cu totalitatea fiintei noastre — si cu natura conditionata (Pamantul), si cu natura neconditionata (Cerul). Pe de o parte, ne-am dezvoltat o serie de tipare de personalitate habituale care ne obscurizeaza constienta, ne distorsioneaza sentimentele si ne limiteaza capacitatea de a ne deschide catre viata si catre dragoste. Ne-am creat initial tiparele de personalitate ca sa ne aparam de durere, dar acum ele au devenit un adevarat obstacol care ne impiedica sa traim cat mai complet ne-am dori. Totusi, sub comportamentul nostru conditionat, natura fundamentala a inimii umane este o prezenta treaza neconditionala, o inteligenta interesata si curioasa, o deschidere fata de realitate. In fiecare dintre noi lucreaza aceste doua forte: o intelepciune latenta care vrea sa infloreasca din profunzimile fiintei noastre si dificultatea coercitiva a tiparelor noastre karmice. De la nastere pana la moarte, aceste doua forte lucreaza permanent, iar vietile noastre atarna in balanta. Pentru ca natura umana contine mereu aceste doua fete, calatoria noastra presupune sa lucram cu ambele.

Relatiile intime constituie calea ideala pentru ca ating ambele laturi ale noastre si le aduc intr-un contact intens. Cand intram intr-o legatura profunda cu alta persoana, inima noastra se deschide in mod natural explorand o noua lume de posibilitati. Insa aceasta boare de aer proaspat ne face constienti de blocajele noastre. Relatia ne determina sa ne confruntam in mod inevitabil cu cele mai dureroase conflicte emotionale nerezolvate din trecut, provocandu-ne continuu impotriva unor suferinte din noi pe care nu le putem suporta — cele mai negre temeri, nevroze si fixatii — in direct si in culori.

Daca ne concentram doar asupra unei laturi a naturii noastre, in detri­mentul celorlalte, nu avem posibilitatea alegerii si de aceea nu putem gasi un drum inainte. Aceasta limiteaza si posibilitatile relatiilor noastre. Daca accentuam doar aspectele minunate ale relatiei, suntem prinsi in „capcana fericirii” — ne imaginam ca iubirea e o scara catre paradis, care ne permite sa ne ridicam deasupra aspectelor mundane ale personalitatii noastre si sa lasam in urma toate fricile si limitele: „Iubirea e fantastica! Ma simt inaltat! Hai sa ne casatorim; totul va fi minunat!”. Desigur, aceste sentimente de expansivitate sunt minunate. Insa posibila distorsiune este sa ne imaginam ca iubirea ne poate rezolva singura toate problemele, oferindu-ne un confort si o placere nesfarsite sau ferindu-ne de noi insine, de singuratatea, durerea sau, in cele din urma, moartea noastra. Daca ne atasam prea puternic de partea celesta a iubirii, ajungem sa traim socuri si dezamagiri puternice atunci cand, in mod inevitabil, trebuie sa ne confruntam cu provocarile din viata reala ca sa facem o relatie sa mearga.

Cealalta distorsiune e sa transformam relatia in ceva familiar si perfect sigur, sa o tratam ca pe un produs final si nu ca pe un proces viu. Aceasta e capcana sigurantei. Cand incercam sa facem o relatie sa satisfaca nevoia noastra de securitate, pierdem viziunea mai larga, spiritul de aventura. Relatia devine o afacere sau ceva total monoton. O viata dedicata rutinelor de fiecare zi si preocuparilor legate de securitate devine in cele din urma prea inerta si previzibila ca sa satisfaca dorintele mai profunde ale inimii.

Cand un cuplu pierde spiritul unei viziuni mai largi, va incerca, de obicei, sa umple golul ramas creandu-si un stil de viata materialist confortabil — sa se uite la televizor, sa achizitioneze proprietati scumpe sau sa urce pe scara sociala. Ghemuindu-se in tiparele lor habituale, pot sa adoarma complet. Dupa douazeci de ani de casnicie, unul dintre ei se poate trezi ca se intreaba: „Ce am facut cu viata mea?’ si poate sa dispara brusc in cautarea lucrurilor pe care le-a pierdut.

Nici una din aceste abordari nu duce foarte departe si nu ofera o cale. Iluzia fericirii celeste ne poate ajuta sa ne inaltam o vreme, pana cand ne prabusim atunci cand relatia revine inevitabil pe pamant. Iluzia securitatii ne mentine lipiti de pamant, astfel incat nu ne aventuram niciodata sa trecem dincolo de noi.

Iubirea este o forta transformatoare tocmai pentru ca aduce cele doua laturi diferite ale fiintei noastre — cea expansiva si cea contractata, cea treaza si cea adormita — in contact direct, nemijlocit. Inima noastra poate incepe sa lucreze asupra karmei: locurile rigide din noi pe care le-am ascuns vederii ies brusc la suprafata si se inmoaie la caldura arzatoare a iubirii. Iar karma noastra incepe sa lucreze asupra inimii: confruntarea cu locurile dificile din noi insine si din partenerul nostru obliga inima sa se deschida si sa se in extinda in feluri noi. Iubirea ne provoaca sa ne dezvoltam exact in acele locuri care ne imaginam ca nu ne putem deschide mai mult.

Din perspectiva fericirii sau sigurantei, pare cumplit ca relatiile ne confrunta cu atat de multe lucruri din noi pe care am prefera sa nu le vedem. Din perspectiva caii, insa, e o mare sansa. Relatiile intime ne pot ajuta sa ne eliberam de complicatiile noastre karmice, aratandu-ne exact cum si unde suntem blocati. Cand o persoana pe care o iubim reactioneaza la tiparele noastre inconstiente, aceste tipare ricoseaza inapoi la noi si nu le mai putem ignora. Cand vedem si simtim felurile in care suntem blocati, in contextul unei relatii de iubire, in mod natural incepe sa se nasca in noi dorinta de a ne misca intr-o directie noua. Atunci, calea noastra incepe sa se dezvaluie.

Rasturnarile actuale din relatia dintre barbati si femei par descurajante si derutante, dar ele ne obliga sa devenim mai constienti in relatiile noastre. Privind dincolo de nevoile de confort si siguranta, putem incepe sa  apreciem: esenta pura a relatiei, capacitatea ei de a apropia polurile existentei – natura noastra de buddha si tendintele noastre karmice, Cerul si Pamantul, mintea neconditionata si mintea conditionata, viziunea si practica, barbatul si femeia, sinele si altul — si puterea de a vindeca scindarile noastre, atat interioare, cat si exterioare.

(va urma)

Relatia de cuplu si calea spirituala – 1

Deoarece ma preocupa acest subiect, voi scrie aici, in serial, cateva repere despre viata spirituala si viata de cuplu.Am mai scris despre asta preluand idei de la Paul Evdokimov, din cartea sa Taina iubirii.  Acum prezint idei din perspectiva lui John Welwood, pe care el le-a scris in cartea Psihologia trezirii.

„Zona cea mai problematica in viata multor oameni este cea care priveste relatiile personale, intimitatea, iubirea si pasiunea. Unul din cele mai dureroase moduri in care criza spirituala a vremurilor noastre ne afecteaza pe fiecare dintre noi este alienarea prezenta in relatiile noastre cu ceilalti.
Este ceva neobisnuit ca subiectul relatiilor intime sa fie inclus in domeniul spiritualitatii. Majoritatea cartilor despre spiritualitate, meditatie si probleme psihospirituale se concentreaza asupra dimensiunii transpersonale a naturii noastre, asupra esentei noastre spirituale. In timp ce literatura despre meditatie este ampla, nicaieri, nici in Orient, nici in Occident, nu exista o bogata traditie articulata care sa abordeze modul in care sa ramai constient si treaz intr-o relatie personala intima. Tantra budista tibetana se apropie poate cel mai mult, cu invataturile sale, de armonia partenerilor in cuplu, insa principiile tantrice sunt ezoterice si nu se adreseaza interactiunii personale care este atributul distinctiv al intimitatii moderne. In afara de recomandarile generale legate de compasiune, generozitate si bunatate, invataturile spirituale se adreseaza rareori raporturilor care se nasc intre doi oameni aflati intr-o relatie intima sau felului in care poti sa lucrezi cu aceste legaturi interpersonale. Putine scrieri din literatura spirituala au considerat intimitatea interpersonala ca o parghie importanta sau valida pe calea trezirii.
Adevarul este ca multor cautatori spirituali le este mai usor sa se simta echilibrati, constienti si concentrati in ei insisi, atunci cand traiesc singuri decat atunci cand locuiesc impreuna cu altcineva. Cand traim singuri, e usor sa evitam sa ne uitam atent la tiparele noastre obisnuite, pentru ca traim in interiorul lor. Intr-o relatie, insa, pentru ca in mod inevitabil, ființa iubita ne oglindeste felul in care personalitatea noastra conditionata o afecteaza, nu putem evita sa ne confruntam cu toate marginile noastre necizelate. Contactul intim de la om la om declanseaza, de asemenea, o intreaga gama de sentimente tulburatoare, impreuna cu toate fricile noastre, datand din copilarie, legate de dragoste, putere, abandon, tradare, coplesire si multe alte amenintari interpersonale.
De aceea, nu e surprinzator ca urmarirea trezirii spirituale este, in general, si a fost astfel secole intregi, un demers solitar, intreprins adesea in asezaminte monastice, iesite din comun, de celibat sau de izolare, dupa cum nu este neobisnuit nici faptul ca, deseori, comunitatile spirituale sufera de aceleasi nevroze interpersonale ca orice alt grup sau poate chiar mai mult ca altele. Constiinta tot mai larga care se dezvolta prin practica spirituala nu este, de multe ori, testata sau rafinata in creuzetul angajarii si dialogului interpersonal.
Vom vorbi in continuare despre relatia intima ca o cale sacra. Fara indoiala, puteau fi abordate si alte tipuri de relatii, deoarece principiile esentiale pentru o relatie constienta intre iubiti — deschidere, prezenta, disponibilitatea de a-ti examina propriile reactii emotionale, comunicarea sincera si autodezvaluirea — sunt cu siguranta valabile pentru toate relatiile. Insa relatiile intime sunt un loc de intalnire foarte provocator si puternic, in care psihologicul si spiritualul se intalnesc intr-o maniera extrem de complexa, provocatoare.
Dupa cum scria misticul rus Vladimir Soloviev, iubirea erotica „difera de alte tipuri de iubire prin intensitatea mai mare, absorbtia mai profunda si posibilitatea unei reciprocitati mai complete si multilaterale”. Inspirandu-ne sa ne deschidem complet fata de celalalt, ea scoate la iveala cele mai reactive tipare ale personalitatii conditionate. Din acest motiv poate fi o forta transformatoare atat de puternica: ne obliga sa ne confruntam si sa lucram cu cele mai adanc inradacinate tipare de personalitate, in lumina iubirii pentru celalalt. Intimitatea ca si cale transformatoare ne invita sa devenim persoane reale — capabile de contact si de implicare autentica — si, in acelasi timp, sa inradacinam personalul in fundamentul mai vast al fiintei, care se intinde mult dincolo de persoana. Totodata, impune sa ne maturizam si sa ne trezim.
(va urma)

Cinci criterii pentru un cuplu fericit

In toate traditiile, casatoria este considerata sacra. In crestinism, de exemplu, cuvantul „taina” (taina casatoriei) este un cuvant foarte puternic; nu este vorba doar despre o simpla binecuvantare. Din punct de vedere teologic, aceasta arata importanta pe care gandirea teologica a dat-o in alte timpuri uniunii dintre barbat si femeie. In India, ritualul casatoriei este de asemenea esential, iar sotia are un rol special in cuplu; ea este, din anumite privinte, preoteasa caminului.

Arnaud Desjardins prezinta in cartea lui „Iubeste si fii fericit”, cinci criterii cu ajutorul carora putem recunoaste valoarea profunda a unui cuplu. Aceste cinci criterii i-au fost spuse de invatatorul lui spiritual, Swami Prajnanpad, numit Smamiji in carte.  In aceste cinci criterii nu se intalneste cuvantul „iubire”. Swamiji nu folosea acest cuvant, „iubire”, decat cu o mare solemnitate.

Iata aceste cinci criterii (selectie din cartea Iubeste si fii fericit de Arnaud Desjardins):

1. Primul dintre aceste criterii este, in limba engleza, „feeling of companionship”, sentimentul de prietenie. A avea un prieten inseamna a nu te mai simti singur sau singura. Multi oameni casatoriti (sau care traiesc ca si cum ar fi casatoriti) – barbati si femei – se simt mereu singuri. Casatoria este o cale care se parcurge impreuna. Ea inseamna a creste impreuna, a se maturiza, a se dezvolta impreuna, a progresa pe calea maturitatii, a plenitudinii, fara emotiile meschine si infantile ale egoului care vrea sa corupa, sa micsoreze, sa micsoreze existenta.

„Feeling of companionship”, sentimentul de a nu fi singur, de a avea un prieten adevarat, o prietena adevarata. Sotul sau sotia trebuie sa ne fie de asemenea cel mai bun prieten. Sotia trebuie sa poata sa joace pentru sotul ei toate rolurile pe care o femeie le poate avea fata de un barbat; iar sotul trebuie sa poata juca pentru sotia lui toate rolurile pe care un barbat le poate avea fata de o femeie. Barbatul – sau femeia – este astfel coplesit si nu mai traieste nostalgia de a gasi in alta parte ceea ce acum nu ii lipseste. Pot sa imi consider sotul sau sotia drept cel mai bun prieten? Este o intrebare simpla.

O prietenie nu se uzeaza cu trecerea anilor. Uneori in viata ne despartim de un prieten sau interesele noastre nu mai sunt aceleasi. Dar cel mai adesea cel care ne-a fost prieten la varsta de 20 de ani ne este mereu prieten si la 60 sau 70 de ani. Prietenii isi amintesc ca au trait impreuna cutare sau cutare moment fericit sau dificil, exista un limbaj comun, o profunda complicitate. De ce in lumea moderna exista prietenii indestructibile fara vreun efort special de fidelitate, in timp ce atatia indragostiti dupa 2-3 ani se plictisesc si privesc in jur, interesandu-se de alte femei sau de alti barbati?

O prietenie adevarata se imbogateste cu trecerea timpului, cu experientele impartasite, cu amintiri, nu inceteaza sa se imbogateasca, contrar pasiunii amoroase obisnuite condamnate sa isi piarda intensitatea la fel ca un foc care se stinge.

2. Al doilea criteriu este chiar mai simplu: „ateaseness”. „At ease” inseamna „cu usurinta, fara efort”, iar „ness” face din acest termen un substantiv. Usurinta: faptul ca lucrurile sunt comode, naturale, simple „Ateaseness” inseamna a se simti perfect bine: totul este usor, natural, simplu. De multe ori, in fascinatia amoroasa exista incantare, exista momente intense, clipe „divine” – altfel fascinatia nu ar putea fi atat de puternica – dar nu este nici usurinta, nici naturalete. In multe relatii, exista elanuri, lacrimi, neintelegeri, rugaminti, certuri, impacari, diverse peripetii – dar nu aceasta usurinta, aceasta simplitate.

Exista multe cupluri in care cel putin unul din cei doi se plange: „Il iubesc, dar ma face sa sufar! O iubesc, dar ma tortureaza! Il iubesc, dar am ajuns la capat! O iubesc, dar simt ca nu mai pot…” Cum credeti ca o asemenea relatie, oricat de intensa, oricat de stimulatoare ar fi, poate sa conduca la adevarul acestor cuvinte: „un singur trup si un singur suflet”, la o comuniune reala, la depasirea limitarilor egoului, la plenitudine?

Mai exista si cazul in care se stabileste o anumita usurinta a relatiei, dar ea apare din rutina, din monotonie si mereu ramane o lipsa in inima; nu acesta a fost visul din timpul adolescentei si ramane mereu susceptibilitatea unei indragostiri fulgeratoare impotriva careia se va lupta mai mult sau mai putin in functie de influenta mai mica sau mai mare a educatiei religioase, sau de sentimentul matern sau patern care face sa treaca interesul copiilor inaintea celui personal.

3. Al treilea criteriu: „two natures which are not too different”: doua personalitati care nu sunt prea  diferite. Este foarte simplu. Exista aici un aspect fundamental. Este normal sa existe o diferenta si o complementaritate intre un barbat si o femeie. Nu vom gasi niciodata un alter-ego: un alt noi insine care, in fiecare moment, sa fie doar incarnarea proiectiei noastre din acel moment. Nu vom gasi niciodata o femeie care sa fie exact ceea ce noi vrem, sa aiba mereu starea de spirit si dispozitia pe care noi o dorim, expresia fetei si timbrul vocii pe care le speram si sa spuna cuvintele pe care le asteptam – niciodata. Si trebuie sa stim acest lucru. Este o cerere infantila, nedemna de un adult, distrugatoare a oricarei tentative de creare a unui cuplu, aceea de a vrea ca celalalt sa fie un alt eu insumi, ca femeia mea sa fie doar suportul proiectiilor mele si sa raspunda in orice moment la ceea ce eu cer in mod mecanic, in egoul si emotiile mele. Este o iluzie care trebuie eliminata prin constientizare si cu luciditate. Celalalt este un altul. Si chiar daca aceasta comuniune se stabileste, „un singur trup si un singur suflet”, celalalt nu va avea niciodata subconstientul nostru, ereditatea noastra. Va exista intotdeauna o diferenta.

In cuplurile adevarate, se poate constata ca, de-a lungul anilor, apare o comuniune din ce in ce mai profunda, mai ales daca se imparte totul si exista cu adevarat o viata in comun, pana in punctul in care se citesc gandurile celuilalt. Si uneori, dupa o lunga viata petrecuta impreuna, un barbat si o femeie incep sa semene intre ei, ajung sa gandeasca impreuna, sa simta impreuna, iar aceasta diferenta initiala se micsoreaza din ce in ce mai mult, fiecare il cuprinde pe celalalt si se simte imbogatit cu posibilitatile de intelegere ale acestuia. Dar aceasta este o cale lunga, cu totul altceva decat o pasiune amoroasa intensa, uluitoare, de neuitat poate, dar scurta.

Doua fiinte care sunt atrase una de cealalta in mod subconstient cred ca se iubesc. Dar daca personalitatile lor sunt prea diferite, nu este posibila o viata comuna, iar aceasta iubire va fi invinsa de realitate. Cazurile extreme sunt evidente. Daca un barbat este solitar, ii plac plimbarile lungi pe campie, viata in natura, iar o femeie nu viseaza decat mondenitati, dineuri stralucitoare, receptii, este sigur ca au naturi prea diferite. Si totusi, aceasta nu ii impiedica sa se indragosteasca.

Nu exista doua personalitati care sa nu fie diferite. Este necesar sa se fi avansat mult pe Calea libertatii interioare pentru a putea forma un cuplu cu o fiinta a carei personalitate sa fie radical diferita de a noastra. Abandonati cererea infantila ca „sufletul-pereche” sa fie voi insiva in toate aspectele. Intr-o zi va veti intoarce fericit de la munca: „Am intarziat pentru ca am trecut pe la Opera si am luat doua bilete pentru concertul din seara asta”. Iar marea voastra iubire, in loc sa strige: „Ce fericire!”, va raspunde: „O, nu in seara asta, nu am nici un chef sa ies.” Se poate petrece, cand suntem foarte indragostiti, ca un mic incident ca acesta sa provoace o rana. „M-am inselat, nu este ea cea pe care o cautam, nu suntem facuti unul pentru celalalt.”

Fascinatia amoroasa ignora complet incompatibilitatea a doua personalitati. Credem sincer ca iubim, dar nu exista posibilitatea unei intelegeri adevarate. Nu puteti sa puneti alaturi doua piese ale unui mecanism, care nu se potrivesc intre ele. Complementaritatea dintre barbat si femeie consta in diferenta, dar si in posibilitatea de asociere, de imbricare, de complicitate.

4. Al patrulea criteriu: „Complete trust and confidence”. Cuvintele „trust” si „confidence” inseamna amandoua „incredere”. Se poate traduce „trust” prin „credinta”, perfectiunea increderii. Exista aceasta incredere? Cei care se intreaba daca sunt facuti unul pentru celalalt se pot intreba de asemenea: „Simt in mine aceasta incredere completa? Acest barbat/ aceasta femeie imi inspira o totala incredere?” Exista cupluri in care barbatul nu are incredere in sotia lui, sau femeia nu are incredere in sotul ei. Nu exista incredere deoarece exista frica. Aveti curajul sa o vedeti si sa intelegeti ca pe aceasta fundatie nu este posibila nici o iubire durabila, capabila sa creasca, sa infloreasca.

Exista foarte des rani in subconstientul nostru si ele nu usureaza deloc comuniunea, apropierea deschisa, daruirea de sine mutuala in iubire. Iata de ce este atat de important acest criteriu.

Aceasta femeie imi inspira o incredere reala? Din adancul meu urca acest sentiment: ea poate sa faca greseli, se poate insela, poate chiar sa realizeze actiuni care sa imi creeze o dificultate momentana si pe care va trebui sa o rezolv, dar ea nu poate sa imi faca rau. La aceasta se refera in mod fundamental acest criteriu.

Cunoasteti expresia: „ti-am jurat credinta”. Este o veche expresie a limbajului iubirii. Iata de ce am tradus „trust” prin „credinta”, stiind tot ce are acest cuvant mai dens, mai bogat, mai grav. Exista in iubire un aspect religios.

Casatoria nu poate fi o cale spirituala catre intelepciune daca nu exista aceasta incredere si aceasta credinta, daca traiti in frica. Trebuie sa fiti mai puternici decat infantilismul vostru si sa nu distrugeti voi insiva o relatie pretioasa printr-o neincredere nejustificata. Trebuie ca cei doi soti sa nu mai fie deloc infantili, sa aiba o anumita intelegere a propriilor lor mecanisme si sa decida sa le depaseasca, sa fie adulti. Chiar daca sunteti foarte indragostiti de sotia voastra, marea dragoste a vietii voastre, puteti sa o vedeti, in timpul unei receptii, discutand cu un alt barbat, privindu-l intr-un anume fel, sau chiar – pentru a discuta mai linistiti daca sunteti la niste prieteni, la o serata unde este putina lume – mergand cu el ceva mai departe, fara ca in voi sa apara teama: „Ce se petrece? Despre ce vorbesc?” Doar aceasta incredere totala indeparteaza gelozia, otrava iubirii.

Foarte rar un indragostit nu este gelos. Este o emotie specific infantila in care mentalul inventeaza ceva pentru care nu are nici o dovada. Nimic nu este mai distrugator pentru iubire decat gelozia. Femeia al carei sot este gelos nu se mai simte respectata. In dialectica amoroasa obisnuita, exista ceva magulitor in a vedea aceasta gelozie: „Atat timp cat ea este geloasa, inseamna ca eu sunt cel mai puternic, ca eu o tin aproape de mine; in ziua in care ii va fi indiferent daca fac curte unei alte femei, atunci imi voi pierde puterea asupra ei.” Dar in cuplul considerat o cale spirituala, gelozia nu isi are locul.

5. Ultimul criteriu: „Strong impulse to make the other happy”, dorinta puternica de a-l face pe celalalt fericit. Este mai putin simplu decat pare. Si acest criteriu cere o apropiere adulta de notiunea de cuplu. Cererea de a fi fericit cu ajutorul altuia este naturala, normala, legitima la un om care se simte inca incomplet, care nu a ajuns la capatul Caii si a carui fericire nu este inca o expresie a Fiintei. Dar exista un mod cu totul egoist de a vrea sa il faci pe celalalt fericit, mod in care de fapt celalalt nu este cu adevarat implicat. Este celalalt asa cum il vad prin proiectiile mele, prin cererile mele, pe care vreau sa il fac fericit prin faptul ca ii daruiesc ceea ce eu vreau sa ii daruiesc, facand pentru el ceea ce eu vreau sa fac, fara sa tin cont de adevaratele lui cereri.

A vrea sa il faci pe celalalt fericit se situeaza inca in dualitatea eu si celalalt. Inseamna a considera ca celalalt asteapta ceva de la mine, ca inca nu am stabilit comuniunea perfecta cu Fiinta, dincolo de orice problema de a Avea. Fiecare asteapta de la celalalt fericirea. Iar aceasta fericire este de asemenea o realitate simpla, cotidiana, alcatuita dintr-o acumulare de mici detalii, si nu numai auzirea expresiei „te iubesc” din partea persoanei dragi.

Swamiji spunea: „Nu exista actiune de a darui fara actiunea de a primi”. Daca voi daruiti, dar celalalt nu a primit, este ca si cum nu ati fi daruit. Iar daca nu daruiti ceea ce celalalt asteapta, constient sau inconstient, ceea ce ii este necesar, de fapt nu i-ati daruit nimic. Imaginati-va un animal pur carnivor caruia nu ii dati sa manance decat salata, la fel ca unui iepuras: de fapt nu i-ati dat nimic si va muri de foame. Imaginati-va ca unui iepuras ii dati mereu sa manance cele mai bune bucati de carne; nu ii dati de fapt nimic si el va muri de foame. Aceasta imagine simpla va face poate sa zambiti, dar ilustreaza intr-un mod crud si limpede atitudini frecvente.

A darui nu inseamna a darui ceea ce vrem noi sa daruim persoanei iubite asa cum vrem ca ea sa fie, ci persoanei iubite asa cum ea este, pe care trebuie sa invatam sa o vedem, sa o intelegem, sa o simtim. Aici intervine acea inteligenta a inimii pe care o voaleaza emotiile. Daca intr-un cuplu nu exista acest sentiment de a fi doi prieteni adevarati, aceasta incredere totala, aceasta usurinta, aceasta naturalete, daca personalitatile celor doi sunt prea diferite, cu situatii furtunoase, intr-un cuvant daca exista prea multe emotii, inteligenta inimii este orbita. Credem ca am facut mult pentru persoana iubita, iar ea de fapt nu a primit nimic. Nu putem simti ceea ce celalalt are cu adevarat nevoie decat daca inteligenta inimii este trezita.

Exista multe casatorii in care sentimentul de a vrea sa il faci pe celalalt fericit a disparut. Aceasta motivatie, aceasta ardoare este moarta. Nu vreti sa ii faceti rau celuilalt, dar ati pierdut – sau nu ati avut niciodata – disponibilitatea de a simti ceea ce ii face placere, ce gest puteti sa faceti, ce trebuie sa spuneti, ce decizie sa luati, ce activitate puteti sa organizati, ce cadou sa ii oferiti. Aceasta dorinta de a-l face pe celalalt fericit nu se obtine in mod artificial, ea exista sau nu. O fiinta are nevoie sa respire in fiecare minut, si are nevoie sa respire iubire in fiecare zi.

Exercitiu: Cum sa fii un bun ascultator

Scopuri: Sa ai o relatie construita pe incredere; Sa inveti cum sa folosesti „instrumentul potrivit de comunicare”.

Acest exercitiu este un instrument bine cunoscut de comunicare care este folosit, sub multe forme, in numeroase situatii  – de la sedinte de consiliere si terapie pana la meditatie si arbitrare.

El functioneaza astfel: Decide cine va incepe partea orala a exercitiului (Partenerul A) si cine va fi cel care va asculta (Partenerul B). Veti schimba rolurile mai tarziu. Daca nu va puteti decide, dati cu banul.

Partenerul A: Alege un subiect. Incepe cu ceva necontroversat, dar interesant, precum „lucrurile pe care imi place sa le fac cu alti oameni”. Acorda-ti doua minute (nu mai mult) si vorbeste despre acest subiect cu partenerul tau. Foloseste afirmatii despre tine insuti. Adica propozitii care incep cu „eu sau ”„mie” decat cu „tu”, „tine” sau „altcuiva”. De exemplu:

„Mie imi plac plimbarile in padure cu prietenul meu John.”

Si nu:

„Este placut sa mergi la plimbare in padure cu John”.

Acest lucru este important deoarece comunicarea provine direct de la persoana care vorbeste si acea persoana isi asuma responsabilitatea a ceea ce spune.

Cand ai terminat de vorbit despre subiectul respectiv (uita-te la ceas) spune „Gata” sau „Am terminat”.

Partenerul B: Asculta cu atentie fara sa intrerupi. Incearca sa mentii contactul vizual in timp ce asculti. Concentreaza-te pe ascultat si incearca sa-ti amintesti exact ceea ce ai auzit fara sa interpretezi sau sa ai vreo reactie.

Cand auzi cuvintele „Gata” sau „Am terminat”, acorda-ti o secunda sa recapitulezi in sinea ta ceea ce ai auzit. Ideea exercitiului este sa te concentrezi sa asculti cu atentie ceea ce are de spus cealalta persoana fara sa o judeci, sa ai vreo reactie sau sa-i raspunzi.

Cand esti gata, spune-i celeilalte persoane ce ai auzit. Fa acest lucru fara a interpreta ori judeca sau porni vreo discutie; pur si simplu reda cat de exact poti ceea ce ai auzit. Scopul este de a te asigura ca ai auzit exact ceea ce a spus cealalta persoana.

Cand ai ajuns la capatul „redarii”, spune „Gata” sau „Am terminat”.

Partenerul A: Daca dupa ce ti s-a repovestit totul, simti ca nu ai fost inteles corect, poti repeta ceea ce ai spus si poti cere sa fie redate spusele tale. Nu schimba ceea ce ai spus, dar daca este necesar, poti sa faci mici clarificari.

Pentru ambii: Repetati procesul de redare pana cand ceea ce a fost spus este redat corect. Odata ce a avut loc o redare exacta, schimbati rolurile astfel incat Partenerul B sa fie cel care vorbeste si Partenerul A cel care reda.

Iata un exemplu:

Partenerul A: „Mie imi plac plimbarile in padure cu prietenul meu John.”

Partenerul B: „Tie iti place sa te plimbi cu John”.

Partenerul A: „Imi place sa ma plimb in padure cu prietenul meu John”.

Partenerul B: „Iti place sa te plimbi in padure.”

Partenerul A: „Imi place sa ma plimb in padure cu prietenul meu John”.

Partenerul B: „Iti place sa te plimbi in padure cu prietenul tau John”.

Dupa ce Partenerul B a redat cu succes Partenerului A ceea ce el a spus, Partenerul B mediteaza doua minute inainte de a vorbi despre subiectul respectiv.

Partenerul A reda apoi ceea ce ea sau el a auzit, cu cateva clarificari, daca este nevoie.

Efectueaza de trei ori acest exercitiu cu Partenerul A care vorbeste/ Partenerul B reda si Partenerul B vorbeste/Partenerul A reda.

In timp ce efectuezi exercitiul, observa cu cata acuratete poti auzi cealalta persoana. In timp, capacitatea ta de a asculta va deveni din ce in ce mai precisa.

Daca acest exercitiu este efectuat cu succes, are ca rezultat:

• Persoana care vorbeste stie ca a fost auzita.
• Persoana care asculta stie ca a auzit corect.

Aceasta este baza unei bune comunicari. Ceea ce descopera majoritatea persoanelor cand efectueaza acest exercitiu este ca ei nu aud ceea ce spune cealalta persoana. Daca esti de mult timp intr-o relatie s-ar putea chiar sa descoperi ca esti atat de sigur ca stii ceea ce urmeaza sa spuna cealalta persoana incat nici nu auzi cu adevarat ceea ce spune.

Exercitiul in sine are scopul de a te face sa asculti cu atentie fara a judeca. Scopul exercitiului nu este de a avea o discutie, desi o discutie poate avea loc la terminarea exercitiului. Unul din cele mai comune lucruri despre care se discuta dupa aceea este despre faptul cum acelasi cuvant, la fel ca si felul in care a fost rostit, poate avea intelesuri diferite pentru fiecare din noi. Drept consecinta adesea ne trezim in situatia de a lamuri confuzia creata.

Data viitoare cand te afli in situatia in care te certi sau te deranjeaza comportamentul persoanei iubite, incearca Exercitiul de Ascultare activa si vezi ce se intampla. (din cartea Vindecare prin tehnici sexuale taoiste, ed. Kamala)